النص العاشر

١٠

*

Fakhr al-Din Muhammad bin Mansur Mubarak Shah al-Quraishi, cunoscut ca Fakhr-i Mudabbir (1157-1236), este un autor persan, contemporan cu sultanul Șams al-Din Iltutmiș (1211-1236); fiind primul savant indian care a scris în subiectul filosofiei politice islamice. Teoriile lui elaborează calitățile și responsabilitățile conducătorului și oficialilor-de-vază, meritele jihādului și metodologia corectă a războiului.

FM argumentează că există două categorii de oameni în stat, prima, formată din indivizi motivați de egoism; aceștia sunt lacomi, materialiști și nelegiuiți față de poruncile divine, prin urmare, considerați zālimi (agresori). A doua categorie este alcătuită din acei oameni care nu sunt nepăsători față de interesele semenilor, se supun lui Allah și urmează pașii Profetului ﷺ, așadar considerați musulmani adevărați. Prin aplicarea acestor standarde de etică și moralitate la nivelul statului, FM prezintă atât modalitatea în care un stat devine opresiv atunci când este determinat de lăcomia conducătorului și oficialilor-de-vază, stimulând exploatarea celor slabi, cât și maniera în care statul devine just și drept prin altruismul liderilor, aducând prosperitate țării.

Statul (islamic) se constituie din mai multe funcții administrative interconectate și interdependente. Exploatarea unui departament de către un altul, inevitabil, va demantela statul și va răspândi nesiguranță și instabilitate în teritorii. De aceea liderii trebuie să vegheze, în domnia lor, la absența exploatării. Împlinirea acestui deziderat va conferi siguranță, pace și prosperitate materială în această lume și mântuire în Ziua de Apoi.

FM numește o serie de măsuri-drepte, spre exemplu, administrarea corectă a departamentelor statului, auditul veniturilor și taxelor, culegerea informațiilor și realităților exacte, păstrarea legii și ordinii publice, ș.a.m.d., în toate sferele de activitate menționate, dreptatea nu poate fi stabilită decât prin moralitatea și altruismul liderilor. Răsplata altruismului și hotărârilor lipsite de egosim ale conducătorului și oficialilor-de-vază va fi culeasă atât de ei cât și de funcționarii administrației; similar, activitățile lacome, de subjugare ori exploatare vor afecta toate ramurile statului.

FM prezintă un număr de opt oficiali-de-vază ai conducătorului: (1) wazīr (vizirul regelui), (2) murāqib (contabilul-șef), (3) mușrif (inspectorul-agă), (4) sāhib-i barīd (maistrul poștei și informațiilor), (5) wakīl (viceregele), (6) amīr-i hājib (șambelanul), (7) amīr-i-dād (ministrul justiției) și rasūl (trimisul regelui).

FM compară acest sistem cu pilda coranică a lui Yūsuf afirmând că Allah este alături de cei care își împlinesc responsabilitățile fără egoism; drept urmare, oficialilor li se cere să fie onești și altruiști iar funcționarilor uneltitori li se poruncește să se teamă de Ziua Judecății. Dacă un conducător sau guvern caută să aducă dreptatea în stat și teritorii, Allah îi va binecuvânta; atunci Allah va pogorî din ceruri ploi și binecuvântări, râurile vor izvorî și apele vor iriga pământurile care, la rândul lor, vor oferi recolte abundente iar țara va avea tihnă și prosperitate; desigur, efectul va fi invers dacă liderii oprimă și exploatează populația iar funcționarii se șantajează între ei ca rezultat al corupției.

La dreapta regelui stă amīr-i-dād (7), ministrul justiției; el este obligat să urmărească oficialii corupți care își uzurpă funcțiile, spionii și dușmanii care obțin clandestin informații confidențiale despre stat dar și comercianții care ridică prețurile prin acumularea ilicită de bunuri. Ministrul trebuie să organizeze curți de judecată în toată țara și să numească procurori onești în teritorii care să îndeplinească atribuțiile legii, să reformeze criminalii și să mențină ordinea publică în localități.

Funcția sfătuirii conducătorului în gestionarea țării și auditul veniturilor reprezintă o datorie sfântă în stat, deoarece până și împărăția cerurilor are un contabil și controlor, îngerul Mīkāīl, responsabil de ploi și înzestrarea omenirii; astfel, (2) funcționarul în cauză se cuvine a fi un cunoscător al chestiunilor economice și să provină dintr-o familie sau mediu de administratori și contabili cu tradiție încât să cunoască temeinic veleitățile și subtilitățile administrației. FM citează narațiunea faraonului egiptean Rayān Walīd și administratorului său Yusuf Siddīq și argumentează că un individ destoinic fără motivații egoiste va fi capabil să asigure prosperitatea poporului.

Conducătorul trebuie să fie înștiințat de starea țării prin rapoarte și misive zilnice iar informațiile să îi fie prezentate într-un registru transparent pentru înțelegerea sa; funcționarul ales pentru îndatorirea de maistru al poștei și informațiilor trebuie să fie un om conștient-de-Allah, onest, de încredere și ager la minte. FM se referă la (4) sāhib-i barīd ca stâlp al statului.

FM ilustrează un angrenaj moral existent între funcționarii statului numit „cercul justiției” în care fiecare departament al statului și societății este inclus, demnitarii, armata, țărănimea, ș.a.m.d., fără acesta, explică FM, rivalitatea interdepartamentală va distruge nizamul statului și va răspândi în țară foametea și catastrofele.

FM a trăit într-o etapă istorică marcată de amenințări externe din partea mongolilor și tumultul intern al îndârjirii populației față de stăpânirea musulmană în teritoriile nou-cucerite; în consecință, gândirea îi reflectă o preocupare perpetuă în privința instabilității orânduirii; așadar, tema centrală a filosofiei sale politice este supraviețuirea puterii politice musulmane în India. FM a formulat și adaptat idei ale ministrului seljuk Nizam al-Mulk, cu precădere concepția monopolului funcțiilor înalte ale administrației statului de către o camarilă musulmană; conform acestei gândiri, principala funcție a statului este stabilirea și protejarea instituției Șariei și salvgardarea intereselor supușilor. FM avansează ideea că în timpul asedierii unui oraș musulman, chiar și femeile cu servitorii trebuie să ia parte la lupta de apărare a societății islamice prin inițiativă individuală, fără a fi necesară înștiințarea sau îngăduința stăpânului sau custodelui legal.

FM are o abordare fără-compromisuri în privința dhimmilor, el consideră că aceștia nu au dreptul să dețină cai și să călărească; iar cei care se îndepărtează de islam, renegații și apostații, care își mențin erezia pentru mai mult de trei zile trebuie constrânși să se întoarcă în islam, în caz contrar, executați, bărbații, iar femeile, încarcerate; activități ce intră în atribuțiile ministrului justiției care va stabili cele de cuviință bunăstării musulmanilor și ordinii publice; bineînțeles, având în vedere statutul dhimmilor, prin lege, de minoritate protejată.

*

Bibliografie:

Sunil Kumar, The Value of Ādāb al-Mulūk as a Historical Source: An Insight into the Ideals and Expectation of Islamic Society in the Middle Period (A.D. 945-1500).

Muzaffar Alam, The Languages of Political Islam in India.

Antony Black, The History of Islamic Political Thought from the Prophet to the Present.

Aziz Ahmad, Trends in the Political Thought of Medieval Muslim India.

Jan-Peter Hartung, India”, The Princeton Encyclopedia of Islamic Political Thought.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s