Tragedii

*

Bătălia de la Uhud a dăunat considerabil imaginii și reputației militare a musulmanilor. Puterea și demnitatea statului islamic au fost știrbite. Necazurile și pericolele se iveau de pretutindeni, atât în interiorul, cât și în afara Medinei. Evreii, ipocriții și beduinii sălbatici își demonstrau public inamiciția față de musulmani așteptând nerăbdători să-i degradeze ori să-i anihileze cu totul.

Citește episodul anterior, XLIV (44):

Consecințe

Trecuseră aproape două luni de la bătălie iar tribul Asad demara pregătiri pentru asedierea Medinei în timp ce triburile Udal și Qara conspirau împotriva musulmanilor; astfel, în luna Safar, 4 h., cete înarmate au ucis zece dintre companionii Profetului ﷺ.

Clanul Amir, de asemenea, a complotat împotriva musulmanilor masacrând șaptezeci de companioni la fântâna Ma’una; similar, tribul Nadir și-a declarat vădit inamiciția uneltind uciderea Profetului ﷺ în luna Rabi-awwal, anul 4 h.; nu în ultimul rând, tribul Ghatafan a plănuit atacarea Medinei în luna Jumada-Ula, anul 4 h.

Datorită pierderii credibilității armatei islamice ca forță de luptă, musulmanii deveniseră o țintă pentru o multitudine de inamici care îi considerau vulnerabili și lesne de atacat. Trimisul lui Allah ﷺ a reușit, prin înțelepciunea lui, să țină la distanță aceste forțele ostile și să recupereze demnitatea pierdută a oștirii. Prima sa mișcare a fost urmărirea meccanilor la Hamra al-Asad, unde musulmanii și-au recăpătat onoarea războinică, uimindu-i prin determinarea și avântul lor, atât pe evrei cât și pe ipocriți; ca apoi să organizeze alte numeroase expediții și misiuni militare încununate de succes.

*

Primii care au ridicat armele împotriva musulmanilor, după Uhud, au fost tribul Asad bin Khuzaima.

Iscoadele medinite au descoperit că Talha și Salama, fiii lui Khuwailid, au adunat o ceată de voluntari pentru a lupta împotriva lui Muhammad. Profetul ﷺ a trimis de îndată 150 de ansari și emigranți conduși de Abu Salama care i-au suprins, printr-un atac rapid, în propriul teritoriu, le-au zădărnicit pregătirile și i-au împrăștiat, capturându-le animalele de povară; la întoarcere, una din rănile căpătate la Uhud i s-a înrăutățit iar Abu Salama a murit.

Această expediție a avut loc pe 1 Muharram, 4 h. (Zad al Ma’ad 2/108).

*

În ziua cinci a lunii Muharram, anul 4 h., iscoade au aflat că Khalid bin Sufian al-Hudhali a recrutat o ceată sălbatică, pentru atacuri în taberele musulmanilor. Abdullah bin Unais a fost trimis, la porunca Profetului ﷺ, să-i înfrunte.

Urmărirea a durat timp de optsprezece zile fiind o izbândă, căpetenia dușmană a fost ucisă iar capul i-a fost adus în Medina, într-o zi de duminică, cu șapte zile înainte de încheierea lunii Muharram. Drept răsplată Profetul ﷺ i-a înmânat lui Abdullah un toiag spunând: „Acesta va fi însemnul prin care ne vom recunoaște (unul pe celălalt) în Ziua Învierii.”

Pe patul de moarte, Abdullah a cerut ca toiagul să-i fie așezat în coșciug. (Zad al Ma’ad 2/109; Ibn Hișam 2/619, 620).

*

În luna Safar, anul 4 h., o delegație a triburilor Udal și Qara a venit la Medina pentru a-i cere Profetului ﷺ să le trimită un grup de companioni care să-i învețe religie susținând că printre ei se găsesc musulmani. El ﷺ a trimis șase companioni; într-o altă relatare, zece. Aceștia erau conduși de Murthid bin Abu Murthid Ghanawi sau, conform lui Bukhari, de Asim bin Thabit, bunicul lui Asim bin Umar bin Khattab.

Când au ajuns într-un loc numit al-Raji, situat între Rabig și Jedda, o sută de arcași ai clanului Lihian i-au înconjurat și atacat; companionii s-au adăpostit pe dealul Fudfud iar beduinii le-au promis că nu îi vor ucide dacă se predau.

Asim a refuzat să coboare și a luptat cu aceștia până când, atât el, cât și alți șase companioni au fost uciși. Doar trei oameni au rămas în viață: Khubaib, Zaid bin Dathna și încă unul; din nou, beduinii i-au asigurat că nu îi vor ucide iar ei i-au crezut. Când au coborât, beduinii au tăbărat pe ei mișelește legându-i. Al treilea companion i-a mustrat pentru minciunile lor fără-de-onoare, zbătându-se, așa că l-au omorât. Ceilalți doi, pentru că uciseseră mai multe căpetenii ale quraiș la Badr, au fost duși la Mecca pentru răscumpărare. Primul a fost Khubaib, închis un timp, dar, ulterior, printr-o decizie unanimă a meccanilor, crucificat. El a fost târât de la Sfântul Sanctuar la Tan’im pentru crucificare; aici, a cerut un răgaz pentru a se ruga două rakah.

Săvârșind rugăciunea s-a întors către călăi și le-a spus: „Dacă n-ar fi că mă credeți temător de moarte, m-aș fi rugat multă vreme.”

Astfel Khubaib a stabilit tradiția rugăciunii înainte de execuție; el a strigat: „Stăpâne! Numără-i unul câte unul și nimicește-i până la ultimul!”

Khubaib a continuat, recitând versuri ce deplâng cu elocvență atrocitățile suferite la mâinile idolatrilor, versuri ce-i mărturiseau, în acele clipe de suferință, stăruitoarea sa credință:

„Triburile, în jurul meu, și-au adunat ortacii,

Chemați au fost și-au venit cu toții,

Adus-au pe femei și pe copii.

Iar eu temeinic sunt legat de trunchiul cel înalt,

Lui Allah-doar! plângând a mea suferință, și neputință,

și la moarte, ortacii m-au osândit;

Doamne al cerurilor! Dă-mi putere împotriva lor,

Mi-au tăiat carnea-n bucăți iar puterile m-au părăsit,

Numai să aleg necredința, dar eu prefer moartea,

Lacrimi șiroiesc pe-al meu obraz, dar nu-ntru frică.

Pe Allah! Nu mă tem! Dacă mor musulman,

Pe care parte mă voi prăpădi, de-dragul-lui-Allah!

Nu voi arăta supunere dușmanului,

Dacă Domnul dorește, să vă binecuvânteze,

Viscerele-mi-s sfârtecate iar încheieturile-mi-s zdrobite!”

Abu Sufyan i-a spus atunci: „Te chem întru Allah! Spune! nu ți-ai dori, acum!, ca Muhammad să fie în locul tău și noi să-i tăiem capul, iar tu să stai cu familia ta?”

Khubaib i-a răspuns: „Pe Allah, n-aș vrea ca Muhamamd să fie în locul meu, n-aș vrea să fie tăiat măcar de-un ghimpe iar eu să fiu alături de familia mea.”

Quraișii i-au poruncit lui Uqba bin Harith, al cărui tată fusese ucis de Khubaib însuși, să-l crucifice; ei au desemnat apoi pe un altul să-i păzească leșul.

Amr bin Omaya Damari a cărat leșul pe furiș, în timpul nopții, și l-a îngropat.

S-a relatat că Khubaib a fost observat înainte de crucificare mâncând un ciorchine de struguri deși la acea vreme nu se găseau în Mecca nici măcar curmale.

Citește:

1514

Safwan bin Omayya a plătit răscumpărarea beduinilor pentru celălalt captiv, Zaid bin Dathna, și l-a omorât, răzbunând astfel uciderea tatălui său.

Asim omorâse o căpetenie meccană iar aceștia au numit torționari să taie bucăți din trupul lui întru-răzbunare, însă, spre dezamăgirea lor, leșul nu putea fi atins, fiind înconjurat miraculos de un roi uriaș de viespi. Asim împlinise un legământ cu Domnul Lui: să fie apărat de oricare politeist i-ar fi profanat trupul și ferit-să-fie de ura și dușmănia lor.

Auzind vestea martiriului său Umar bin Khattab a exclamat: „Cu adevărat, Allah îl apără pe slujitorul Său credincios în moarte ca și în viață.”

Ibn Hișam 2/169-179;

Zad al Ma’ad 2/109;

Sahih Bukhari 2/568, 569, 585;

*

Tragedia de la fântâna Ma’una a fost încă și mai oribilă decât cea de la Raji iar ambele s-au petrecut în aceeași lună.

Abu Bara, sau Amir bin Malik, numit „Sulițașul”, venise în Medina iar Trimisul lui Allah ﷺ l-a invitat să primească islamul; el însă nu a acceptat nici nu a refuzat spunând: „Trimis al lui Allah, dacă trimiți câțiva dintre companionii tăi la tribul Najd să îi cheme la islam, îl vor accepta”; Profetul ﷺ i-a răspuns: „Mă tem că tribul Najd o să-i omoare.” El i-a replicat: „Eu îi voi apăra.”

Ibn Ishaq relatează că au fost trimiși patruzeci de oameni, într-o altă relatare, șaptezeci. Munzir bin Amr, din tribul Sa’ida, numit „cel-eliberat-pentru-a-muri”, conducea acest grup alcătuit din companionii cei mai înzestrați în științele jurisprudenței și interpretării Revelației.

În drum spre Najd s-au oprit pentru colectarea lemnelor de foc și hranei ahl-e-sufa, pentru milostenie în timpul zilei, rugăciune și contemplare în timpul nopții. Ei au căutat merinde și lemne prin împrejurimi până au ajuns la fântâna Ma’una, situată între tribul Amir Harra și tribul Salim. Ei au ridicat tabăra în acel loc și au propovăduit invitația Profetului ﷺ prin Haram bin Milhan, fratele lui Umm Sulaim. Amir bin Tufail, dușmanul lui Allah, nu a luat în seamă Mesajul, poruncind unui azar să arunce cu sulița în Haram. Când sulița l-a străpuns pe Haram iar el a văzut sângele, a strigat: „Allahu Akbar! Jur pe Stăpânul Kabei, am izbândit!”

În acel moment, dușmanul lui Allah i-a asmuțit pe beduinii tribului Amir la luptă însă aceștia au refuzat deoarece musulmanii erau apărați de Abu Bara; astfel, s-a întors la clanul Salim pentru a strânge argați. Ortacii lui Usaya, Ri’al și Zakwan, care erau rude cu tribul Salim, au răspuns chemării lui.

Companionii Profetului ﷺ s-au găsit, în scurtă vreme, încercuiți de idolatri, dar au continuat să lupte până când au îmbrățișat martiriul. Singurul supraviețuitor a fost Ka’b bin Zaid bin Najjar, găsit rănit între morți. El a fost, mai târziu, ucis în bătălia de la Khandaq.

Amr bin Omaya Damar și al-Munzir bin Uqba bin Amir, care păzeau animalele Profetului ﷺ, aflându-se la o distanță considerabilă de ei, au observat pe cer multe păsări zburând deasupra locului cu pricina. Munzir s-a zorit către fântână voind să participe la luptă și a fost ucis iar Amr bin Omaya a fost capturat dar lăsat să plece când ucigașii au aflat că aparține de tribul Mudar, nu înainte de a-l umili tăindu-i părul; Amir l-a eliberat doar spre a împlini un legământ făgăduit mamei sale, acela de a elibera un sclav.

Amr bin Omaya i-a povestit Profetului ﷺ durerosul dezastru al uciderii celor șaptezeci dintre credincioșii desăvârșiți în știința profetică. Acest eveniment tragic amintea de catastrofa de la Uhud, diferența fiind aceea că la Uhud musulmanii au murit onorabil pe câmpul de luptă în timp ce la Ma’una au fost masacrați într-o ambuscadă ticăloasă. Pe drumul de întoarcere, spre Qarqara, Amr bin Omaya s-a odihnit la umbra unui copac iar acolo i s-au alăturat doi oameni din tribul Kilab. Când au adormit, Amr i-a spintecat pe amândoi gândindu-se că va răzbuna moartea companionilor. Ulterior a aflat că Profetul ﷺ le acordase protecție.

El i-a povestit Profetului ﷺ faptele sale de răzbunare.

Trimisul lui Allah ﷺ i-a spus lui Amr: „Ai omorât doi oameni. Răscumpărarea lor este o datorie pe care va trebui să o achit.”

El ﷺ a strâns de la musulmani și aliații lor, evreii, banii pentru răscumpărare; cerere care avea să provoace invazia neamului Nadir.

Profetul ﷺ a fost atât de mâhnit încât a invocat mânia lui Allah (ya-Qahhar) asupra ucigașilor și triburilor care-i omorâseră pe companionii săi. Anas a relatat că timp de treizeci de zile Profetul ﷺ l-a conjurat pe Allah împotriva lui Ri’al, Zakwan, Lihian și Usaya.

El invoca: „Usaya nu s-a supus lui Allah și Trimisului Său.”

Ibn Hișam 2/183-188;

Zad al Ma’ad 2/109-110;

Sahih Bukhari 2/584.