legfőbb Hűség

*

Atributul îndurării

Misionarii creștini proclamă cu îndrăzneală: nicicând în istorie n-a existat un moment asemănător lamentării lui Iisus răstignit pe cruce:

Luca 23:34

Pe când îl duceau să-l răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirene, care se întorcea de la câmp, şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Iisus. În urma lui Iisus mergea o mare mulţime de norod şi femei, care se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau după el. Iisus s-a întors spre ele şi a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri. Fiindcă iată, vor veni zile când se va zice: Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat! Atunci vor începe să zică munţilor: Cădeţi peste noi! şi dealurilor: Acoperiţi-ne! Pentru că dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat? Împreună cu el duceau şi pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâţi împreună cu Iisus. Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, l-au răstignit acolo, pe el şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga. Iisus zicea: Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! Ei şi-au împărţit hainele lui între ei, trăgând la sorţi.

Surprinzător, dintre cei patru autori ai evangheliilor canonice, doar Luca a fost inspirat de Sfântul Duh să consemneze aceste cuvinte. Ceilalți trei, Matei, Marcu și Ioan nu le-au auzit niciodată sau le-au considerat neînsemnate pentru scriere. Luca nici nu se număra printre cei doisprezece apostoli aleși de Iisus (pacea fie asupra lui). Aceste narațiuni, conform Bibliei RSV (Revised Standard Version), nu se găsesc în vechile manuscrise fiind o interpolare.

În Biblia NKJV (New King James Version) se menționează că relatările nu aparțin „textului original” al manuscrisului în limba greacă scris de sf. Luca; în alte cuvinte au fost fabricate. Totuși, deși textul nu este autentic, îl vom cita în continuare pentru că ilustrează cucernicia iubirii dușmanului și iertarea nemărginită propovăduite de Învățător.

Dar pentru ca iertarea să dețină temei, cel care iartă trebuie să fie vrednic de a-și cere iertare. Dacă victima cruzimii este captivă în ghearele vrăjmașului iar în acea stare neajutorată îi strigă „te iert!”, spusa lui este nefondată. Dar dacă cel vătămat întoarce sorții împotriva dușmanului și, fiind capabil de răzbunare, îi spune „te iert”, atunci spusa lui capătă valoare.

Mila lui Muhammad

Să comparăm invocarea iertării „pe cruce”, a lui Iisus, cu deschiderea fără vărsare de sânge a Meccăi în fruntea a zece mii de sfinți-companioni, a lui Muhammad, Deuteronom 33:2: […] Domnul a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir, a strălucit din muntele Paran și a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, având în dreapta Lui focul legii.

Sayed Amir Ali în The Spirit of Islam afirmă: „Orașul care l-a tratat cu atât de multă cruzime, care i-a dat afară pe el și oștirea credincioșilor ca refugiați printre străini, care le-a periclitat viața, lui și discipolilor săi devotați, iată, era acum la picioarele sale. Vechii săi asupritori, necruțători și nemiloși, care au rușinat umanitatea prin atrocitățile lor ticăloase comise împotriva unor bărbați și femei inofensivi, până și asupra morților fără viață, acum erau la mila lui. Dar în clipa cea triumfătoare, toate relele suferite au fost uitate, toate rănirile provocate, iertate, și o amnestie generală poruncită.”

El ﷺ s-a adresat populației orașului cucerit: „La ce vă așteptați astăzi din partea mea?” Oamenii, poporul său, îl cunoșteau foarte bine încă din copilărie așa că i-au răspuns: „Îndurare! tu, fratele și nepotul nostru generos!” Lacrimi s-au întrezărit în ochii Profetului ﷺ când le-a spus: „Vă voi vorbi precum Iosif le-a vorbit fraților săi, nu vă reproșez astăzi nimic, mergeți, sunteți liberi!”

Săvârșit-a fost un eveniment pentru care nu există, cu adevărat, asemănare în istoria lumii, așa cum se observă o similitudine în Sfântul Coran, 27:34: […] Când regii intră într-o cetate, o strică, şi pe cei mai puternici locuitori ai ei îi umilesc. Aşa fac ei.

Nu și Muhammad!

Pâlcuri de oameni se grăbeau, în valuri, să îmbrățișeze islamul. Allah Preaînaltul atestă prin Revelație comportamentul înălțător și nobil al Mesagerului Său:

33:21

Voi aveţi în trimisul lui Allah o frumoasă pildă pentru voi, pentru cel care nădăjduieşte întru Allah şi Ziua de Apoi şi care Îl invocă întotdeauna pe Allah.

Eroul-profet, până acum, a beneficiat de tributul nesolicitat și binevoitor al unor savanți nemusulmani cu varii convingeri religioase provenind din medii intelectuale diferite. Dar toate aceste elogii sunt incomplete fără verdictul Învățătorului, predecesorul lui Muhammad, Iisus Hristos (pacea fie asupra lui).

Sfântul Ioan

Ioan Botezătorul (a nu se confunda cu apostolul lui Iisus, Ioan; un nume comun printre evrei și arabi, cum ar fi, de exemplu, Tarik Aziz, fost ministru irakian; numele său complet este Tarik Hanna Aziz; Hanna fiind prescurtarea lui Yuhanna adică Ioan; desigur, nimeni în lumea musulmană nearabă nu știe că respectivul este creștin marxist) cunoscut ca Yahya (pacea fie asupra lui), a fost un profet contemporan cu Mesia; erau chiar veri. Învățătorul vorbește despre el astfel, Matei 11:11: Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor. Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis lui: tu eşti cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul? Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru mine. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt? Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc. Că el este acela despre care s-a scris: Iată Eu trimit, înaintea feţei tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea ta, înaintea ta. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.

Orice fiu-de-om este „născut din femeie”; așadar, Ioan Botezătorul este mai mare decât Moise, David, Solomon, Avraam, Isaia și ceilalți profeți israeliți. Ce îi oferă lui Ioan întâietate? Nu miracole, pentru că Biblia nu menționează nici un miracol al său; nu învățături, pentru că nu a pogorât reguli sau o Lege nouă. Atunci care este măreția lui? Adevărul că Ioan a fost prevestitorul, precursorul, purtătorul vestirii venirii Mesiei. Profețirea lui Iisus este măreția lui Ioan; Ioan 5:36: Dacă eu mărturisesc despre mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. Este un altul care mărturiseşte despre mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face el despre mine este adevărată. Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr. Nu că mărturia pe care o primesc eu vine de la un om, dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi. Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui. Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, fiindcă lucrările pe care mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac eu, mărturisesc despre mine că Tatăl m-a trimis. Şi Tatăl, care m-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în acela pe care l-a trimis El. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre mine. Şi nu vreţi să veniţi la mine, ca să aveţi viaţa! Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că n-aveţi în voi dragoste de Allah. Eu am venit în Numele Tatălui meu, şi nu mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Allah? Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă aţi crede pe Moise, m-aţi crede şi pe mine, pentru că el a scris despre mine. Dar, dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele mele?

„Mărturisirea” este porunca divină a trimiterii, cerescul firman care îl aduce pe Iisus mai presus de Ioan.

Dacă păstrăm acest raționament vom descoperi că:

Ioan Botezătorul a fost cel mai mare profet israelit pentru că a proorocit venirea Mesiei; prin urmare, Iisus este mai mare decât Ioan întrucât a vestit Spiritul Adevărului; Ioan 16: V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea afară din sinagogi, ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Allah. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine. V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi. Acum mă duc la Cel ce m-a trimis şi nimeni din voi nu mă întreabă: Quo vadis? Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să mă duc, pentru că, dacă nu mă duc eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă mă duc, vi-l voi trimite. Şi când va veni el, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în mine; în ce priveşte neprihănirea, fiindcă mă duc la Tatăl şi nu mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, întrucât el nu va vorbi de la el, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al meu, de aceea am zis că va lua din ce este al meu şi vă va descoperi. Peste puţină vreme, nu mă veţi mai vedea, apoi iarăşi, peste puţină vreme, mă veţi vedea, pentru că mă duc la Tatăl. La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii lui au zis între ei: Ce înseamnă cuvintele acestea: Peste puţină vreme, nu mă veţi mai vedea şi apoi iarăşi, peste puţină vreme, mă veţi vedea şi pentru că mă duc la Tatăl? Ei ziceau deci: Ce înseamnă aceasta: Peste puţină vreme? Nu ştim ce vrea să spună. Iisus a cunoscut că voiau să-l întrebe şi le-a zis: Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: Peste puţină vreme, nu mă veţi mai vedea şi apoi iarăşi, peste puţină vreme, mă veţi vedea? Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare, dar eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. În ziua aceea, nu mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în numele meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl. În ziua aceea, veţi cere în numele meu şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Fiindcă Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că m-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Allah. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi mă duc la Tatăl. Ucenicii săi i-au zis: Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nicio pildă. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să te întrebe cineva, de aceea credem că ai ieşit de la Allah. Acum credeţi? le-a răspuns Iisus. Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe mine mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, fiindcă Tatăl este cu mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea.

Dioceza, misiunea lui Iisus, lucrările încredințate de Allah, sunt menite unui popor anume, Matei 15:24: Iar el, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar misiunea lui Muhammad este universală; lui i s-a poruncit, 21:107: Noi te-am trimis ca îndurare pentru lumi.

Întocmai marii-porunci, Muhammad a propovăduit mesajul Său tuturor oamenilor, indiferent de rasă. El nu urma să împartă creaturile lui Allah în „câini și porci”, Matei 7:6: Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă; sau „oi și capre” Matei 25:32: Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.

Muhammad era profetul Zeului Unic, trimis ca Îndurare omenirii, întregului Univers.

Iar el nu și-a uitat solia.

Spre sfârșitul vieții sale încununate de succes, privind într-un trecut periculos și agitat, s-ar fi cuvenit să se bucure de fructele lucrării dorind o viață ferită de tumult și plină de satisfacții.

Nu și Muhammad!

Nu era timpul pentru odihnă și relaxare întrucât lucrarea nu se încheiase; Allah a revelat, 34:28: Noi te-am trimis tuturor oamenilor ca vestitor şi predicator, însă cei mai mulţi nu ştiu. Mecca a fost cucerită, într-adevăr, dar cum va răspunde noilor provocări? Nu avea la îndemână unelte electronice și comunicații moderne, telefon sau fax prin care să trimită mesaje.

Ce să facă?

Deși ummi (neînvățat), a chemat scribi și le-a dictat cinci scrisori, una cezarului Constantinopolului, una patriarhului Egiptului, una lui Negus al Abisiniei, una regelui Yemenului și una împăratului persan.

El a trimis cinci companioni călare pe cinci armăsari arabi în cinci direcții diferite pentru a invita popoarele omenirii la religia universală a lui Allah.

O astfel de epistolă sfântă este păstrată la muzeul Topkapi în Istanbul (vechiul Constantinopol), Turcia. Acea misivă adună praful, și atât; turcii au păstrat pergamentul dar Mesajul zace doar; în scrisoare se citește:

De la Muhammad Mesagerul lui Allah lui Heraclius Împărat în Constantinopol: Primește islamul și ajută-te; (3:64) Spune-le: Voi, oameni ai Cărţii! Veniţi la un Cuvânt deopotrivă între noi şi voi. Noi nu ne închinăm decât lui Allah, să nu Îi alăturăm nimic, nimeni dintre noi să nu-i ia drept stăpâni pe alţii în afara lui Allah. Dacă întorc spatele, spune-le: Mărturisiţi totuși că noi suntem supuşi (musulmani)!”

Scrisoarea continuă cu o felicitare în cuvintele Profetului ﷺ și un sigiliu înscris: „Nu este alt zeu venerat decât Allah iar Muhammad este Trimisul Său.”

Misiva de la Topkapi stârnește curiozitatea și interesul savanților de pretutindeni în privința metodologiei de arhivare și păstrării în timp, dar astfel de preocupări sunt caracteristice turiștilor și adunătorilor-de-vederi; mai mult, acest mesaj al Coranului se găsește în fiecare casă musulmană, este citit și recitit de o mie de ori fără ca oamenii să-l simtă și să perceapă responsabilitatea propovăduirii.

Acest verset este adresat ahl-e-kitāb, oamenilor cărții, evreii și creștinii; totuși, porunca este ignorată de secole; cei meniți a propovădui stau încolăciți în jurul Mesajul precum o cobră suită pe comoară și îndepărtează oamenii; bineînțeles, această neglijență va continua să aducă suferință ummei pentru multe generații. La 1400 de ani distanță de revelarea Coranului, astăzi, recitat și psalmodiat în toate ritmurile și tonurile posibile, capitala poruncă încă asurzește auzul, 34:28: Noi te-am trimis tuturor oamenilor ca vestitor şi predicator, însă cei mai mulţi nu ştiu.

Versetul ilustrează starea religiei în lume, atunci; întrebarea adresată este: cu ce diferă „atunci” de „acum”? Cu nimic! Astăzi sunt mai mulți mușriki (asociatori-în-credință) în lume decât credincioși în Zeul Singular.

Există vreo speranță în schimbarea acestui status-quo?

Allah i-a poruncit Profetului ﷺ „atunci” precum ne poruncește nouă „acum” în primele șapte versete ale surei Muddathir (74):

Unu: o, tu, cel înveșmântat în mantie!

Mereu există un înțeles mistic întreit al Sfântului Coran:

A: Contextul;

B: Lecția spirituală;

C: Reveria ezoterică.

Profetul ﷺ (A) trecuse de etapa contemplării individuale. Ridicându-și mantia, el urma să meargă și să proclame public mesajul chemând la Allah. Prin inima sa pură își va dedica strădania lui Allah iar cutumele strămoșilor nu vor mai fi respectate. Lucrarea profetică va deveni cel mai darnic aspect al personalității sale; nici o răsplată sau apreciere nefiind așteptate de la popor, din contră; va trebui să le ierte multe iar bucuriile îi vor fi numai întru Allah. Astfel de strădanii (B) se vor manifesta, într-o măsură diferită, în viețile celor care îl vor urma, de aceea viața Profetului ﷺ constituie un tipar universal. Desigur (C) mantia și veșmântul exterior, circumstanțele existenței umane, necesare bunăstării, vor fi depășite iar natura interioară va străluci prin ea însăși; fără așteptarea răsplății, speranțe materiale, de altfel, incompatibile cu natura înălțată a iluminării profetice și favorului divin.

Doi: Ridică-te și îndeamnă!

Trei: Și pe Domnul tău preamărește-L!

Patru: Și curățește-ți veșmintele!

Cinci: Și fugi de întinăciune!

Cuvântul „întinăciune” (A) rujz, rijz semnifică abominația idolatriei; fiind, la fel de posibil, numele unui idol, Rujz; cât și un înțeles mai amplu ce include atitudini și stări mentale opuse venerării Adevărului; dubii, indecizii, necredință.

Șase: Nu dărui ca să capeţi!

Formula (B) în comerț este că oferi pentru a înmulți ceea ce ai oferit; nu, nu vei aștepta nimic de la cel căruia i-ai oferit; îl vei sluji doar pe Allah și creaturile Sale.

Șapte: Și întru Domnul tău rabdă!

Zelul (C) întru Allah necesită răbdare, determinare și perseverență pe calea Sa. Prin credință devenim conștiență că EL este Omniscient și Atotputernic iar tot și toate, într-un final, se vor îndrepta.

Pentru arabi, în general, și Sfântul Profet, în particular, „mantia” era veșmântul protector care îi apăra de soare, vânt și nisip; el își „lega mijlocul”, își „sufleca mânecile”, pentru solia profetică. Deși majoritatea musulmanilor contemporani nu se mai îmbracă în mantii ori șaluri ei rămân înfășurați într-o panoplie de complexe de inferioritate.

&

WHAT CAN WE DO TO MAKE GOD’S LIGHT

SHINE FORTH THROUGH THE DARKNESS

AROUND US?

WE MUST FIRST LET IT SHINE IN OUR OWN

TRUE SELVES

WITH THAT LIGHT IN THE NICHE OF OUR

INMOST HEARTS

WE CAN WALK WITH STEPS BOTH FIRM AND SURE:

WE CAN HUMBLY VISIT THE COMFORTLESS

AND GUIDE THEIR STEPS. NOT WE, BUT THE

LIGHT WILL GUIDE! BUT OH! THE JOY OF

BEING FOUND WORTHY TO BEAR THE TORCH,

AND TO SAY TO OUR BRETHREN: “I TOO WAS

IN DARKNESS, COMFORTLESS, AND BEHOLD, I

HAVE FOUND COMFORT AND JOY IN THE

GRACE DIVINE!”

THUS SHOULD WE PAY THE DUES OF

BROTHERHOOD, – –

BY WALKING HUMBLY SIDE BY SIDE,

IN THE WAYS OF THE LORD,

WITH MUTUAL AID AND COMFORT,

AND HEARTFELT PRAYER,

BACKED BY ACTION,

THAT GOD’S GOOD PURPOSE

MAY BE ACCOMPLISHED

IN US ALL TOGETHER!

[Abdullah Yusuf Ali]

&

وَلَٰكِنَّ أَكْثَرَ النَّاسِ لَا يَعْلَمُونَ

BUT MOST OF MANKIND

STILL DO NOT NOW

Thus spake, inspired our Holy Prophet,

Muhummed on whom we invoke

God’s blessings for ever and ever –

Āmīn!

&

بَلَغَ العُلى بِكَمَالِهِ

He attained the height of eminence by his perfection

كَشَفَ الدُّجَى بِجَمَالِهِ

He dispelled the darkness (of the world) by his grace

حَسُنَت جميعُ حِصَالِهِ

Excellent were all his qualities

صَلُّو عَلَيهِ وَالِهِ

Pray for blessings on him and his descendants

[Sa`di Shirazi]

&

XCIV

Telles furent la vie, la mission et la mort de Mahomet.

Jamais homme ne se proposa volontairement ou involontairement un but plus sublime, puisque ce but était surhumain : saper les superstitions interposées entre la créature et le Créateur, rendre Dieu à l’homme et l’homme à Dieu, restaurer l’idée rationnelle et sainte de la Divinité dans ce chaos de dieux matériels et défigurés de l’idolâtrie.

Jamais homme n’entreprit, avec de si faibles moyens, une œuvre si démesurée aux forces humaines, puisqu’il n’a eu, dans la conception et dans l’exécution d’un si grand dessein, d’autre instrument que lui-même et d’autres auxiliaires qu’une poignée de barbares dans un coin du désert.

Enfin jamais homme n’accomplit en moins de temps une si immense et si durable révolution dans le monde, puisque, moins de deux siècles après sa prédication, l’islamisme prêché et armé régnait sur les trois Arabies, conquérait à l’unité de Dieu la Perse, le Khorasan, la Transoxiane, l’Inde occidentale, la Syrie, l’Egypte, l’Éthiopie, tout le continent connu de l’Afrique septentrionale, plusieurs des îles de la Méditerranée, l’Espagne et une partie de la Gaule.

Si la grandeur du dessein, la petitesse des moyens, l’immensité du résultat sont les trois mesures du génie de l’homme, qui osera comparer humainement un grand homme de l’histoire moderne à Mahomet ? Les plus fameux n’ont remué que des armes, des lois, des empires; ils n’ont fondé (quand ils ont fondé quelque chose) que des puissances matérielles écroulées souvent avant eux. Celui-là a remué des armées, des législations, des empires, des peuples, des dynasties, des millions d’hommes sur un tiers du globe habité; mais il a remué de plus des autels, des dieux, des religions, des idées, des croyances, des âmes; il a fondé, sur un livre dont chaque lettre est devenue loi, une nationalité spirituelle qui englobe des peuples de toute langue et de toute race, et il a imprimé, pour caractère indélébile de cette nationalité musulmane, la haine des faux dieux, et la passion du Dieu un et immatériel. Ce patriotisme vengeur des profanations du ciel fut la vertu des enfants de Mahomet; la conquête du tiers de la terre à son dogme fut son miracle, ou plutôt ce ne fut pas le miracle d’un homme, ce fut celui de la raison. L’idée de l’unité de Dieu, proclamée dans la lassitude des théogonies fabuleuses, avait en elle-même une telle vertu, qu’en faisant explosion sur ses lèvres elle incendia tous les vieux temples des idoles et alluma de ses lueurs un tiers du monde.

XCV

Cet homme était-il un imposteur? Nous ne le pensons pas, après avoir bien étudié son histoire. L’imposture est l’hypocrisie de la conviction. L’hypocrisie n’a pas la puissance de la conviction, comme le mensonge n’a jamais la puissance de la vérité.

Si la force de projection est en mécanique la mesure exacte de la force d’impulsion, l’action est de même en histoire la mesure de la force d’inspiration. Une pensée qui porte si haut, si loin et si longtemps, est une pensée bien forte; pour être si forte, il faut qu’elle ait été bien sincère et bien convaincue. L’inspiration intérieure de Mahomet fut sa seule imposture. Il y avait deux hommes en lui, l’inspiré de la raison et le visionnaire de l’extase. Les inspirations du philosophe furent aidées à son insu par les visions du malade. Ses songes, ses délires, ses évanouissements pendant lesquels son imagination traversait le ciel et conversait avec des êtres imaginaires, lui faisaient à lui-même les illusions qu’il faisait aux autres. La crédulité arabe inventa le reste.

Mais sa vie, son recueillement, ses blasphèmes héroïques contre les superstitions de son pays, son audace à affronter les fureurs des idolâtres, sa constance à les supporter quinze ans à la Mecque, son acceptation du rôle de scandale public et presque de victime parmi ses compatriotes, sa fuite enfin, sa prédication incessante, ses guerres inégales, sa confiance dans les succès, sa sécurité surhumaine dans les revers, sa longanimité dans la victoire, son ambition toute d’idée, nullement d’empire, sa prière sans fin, sa conversation mystique avec Dieu, sa mort et son triomphe après le tombeau attestent plus qu’une imposture, une conviction. Ce fut cette conviction qui lui donna la puissance de restaurer un dogme. Ce dogme était double, l’unité de Dieu et l’immatérialité de Dieu; l’un disant ce que Dieu est, l’autre disant ce qu’il n’est pas; l’un renversant avec le sabre des dieux mensongers, l’autre inaugurant avec la parole une idée!

Philosophe, orateur, apôtre, législateur, guerrier, conquérant d’idées, restaurateur de dogmes rationnels, d’un culte sans images, fondateur de vingt empires terrestres et d’un empire spirituel, voilà Mahomet!

A toutes les échelles où l’on mesure la grandeur humaine, quel homme fut plus grand?

Il n’y a de plus grand que celui qui, en proclamant avant lui le même dogme, avait promulgué en même temps une morale plus pure, qui n’avait pas tiré l’épée pour aider la parole, seul glaive de l’esprit, qui avait donné son sang au lieu de répandre celui de ses frères, et qui avait été martyr au lieu d’être conquérant. Mais celui-là, les hommes l’ont jugé trop grand pour être mesuré à la mesure des hommes, et si sa nature humaine et sa doctrine l’ont fait prophète, même parmi les incrédules, sa vertu et son sacrifice l’ont fait Dieu!

[Lamartine, Historie de la Turquie, Paris 1854, Vol. II, pag. 276-277]

&

Leaders must fulfil three functions – – – provide for the well-being of the led, provide a social organization in which people feel relatively secure, and provide them with one set of beliefs. People like Pasteur and Salk are leaders in the first sense.

People like Gandhi and Confucius, on one hand, and Alexander, Caesar and Hitler on the other, are leaders in the second and perhaps the third sense. Jesus and Buddha belong in the third category alone. Perhaps the greatest leader of all times was Mohammed, who combined all three functions. To a lesser degree Moses did the same.

[Jules Masserman, U.S. psychoanalyst; Time, July 15, 1974]

&

Fidelity is said to be a human attribute,

Which makes the modern gentleman distinguished

from the brute,

But that supreme fidelity, inborn in every hound,

Which is the mark of man’s best friend,

In man, it’s rarely found!

[South African poet]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s