a Megfelelő szabványok

*

Trei alte standarde

La paisprezece ani ulterior predicii lui Thomas Carlyle, „eroul-profet”, un francez, pe numele său Lamartine, scrie o istorie a turcilor și, întrucât turcii sunt musulmani, Lamartine exemplifică, în studiul său, trăsăturile definitorii ale islamului și fondatorului religiei cu pricina. Precum Jules Masserman în vremurile sale, Lamartine stabilește trei criterii care demonstrează calitățile unui lider; trei standarde ale măreției; desigur, această mentalitate occidentală a clasamentelor poate fi deosebit de obiectivă.

Lamartine afirmă:

„Dacă măreția țelului, mijloacele infime și rezultatele excepționale sunt cele trei trăsături ale geniului uman, cine oare, în toată istoria modernă, se poate compara cu Muhammad? (Lamartine își încheie expozițiunea astfel) […] Filosof, orator, profet, legiuitor, războinic, cuceritor al ideilor, salvator al rațiunii, al unei religii fără imagini: fondatorul a douăzeci de imperii pământești și al unuia ceresc, el este Muhammad; și prin concursul standardelor măreției umane, se poate adresa întrebarea, există un alt om mai mare decât el?

[Lamartine, Historie de la Turquie, Paris, 1854]

Răspunsul întrebării există un alt om mai mare decât el? este inclus în interogație; întrebarea implică răspunsul nu există un alt om mai mare decât Muhammad iar Muhammad este cel mai mare om care a trăit vreodată!

94:4

N-am înălţat Noi pomenirea ta?

Într-adevăr Ți-ai împlinit făgăduința,

Tu, Domn al meu!

&

Înainte să îl absolvim pe Lamartine de favoritism, părtinire sau primirea mitei, să analizăm dacă cele trei standarde propuse sunt justificate în cazul lui Muhammad.

I

Măreția țelului

Istoricește epoca lui Muhammad era una din cele mai întunecate pentru omenire. Lucrarea divină avea nevoie de apariția unor profeți în fiecare colț al planetei sau de trimiterea unui mare-profet întregii lumi, pentru a salva omenirea din abisul neadevărului, superstițiilor, egoismului, politeismului, păcatelor și opresiunii. Această manifestare a puterii divine urma să fie o proclamație mondială. Allah Preaînaltul, în incomensurabila Sa Înțelepciune, Și-a ales mesagerul universal tocmai din pustiul Arabiei; revelând:

21:107

Noi te-am trimis ca îndurare pentru lumi!

Eliberat de orice rasă sau națiune sau „popor ales” sau „descendență a lui Avraam” sau „sămânță a lui David” sau Arya varta hindusă sau evreu și goim sau arab și ajam (persan) sau turk și tajik sau european și asiatic sau alb și colorat sau arian ori semitic ori mongol sau african ori american sau australian ori polinezian: pentru toate ființele înzestrate cu spirit, principiul universalității a fost aplicat.

[Abdullah Yusuf Ali]

Iisus selectează

Predecesorul lui Muhammad își sfătuiește discipolii, Matei 7:6: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poţi zice fratelui tău: Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.

Scribii Evangheliei sunt întru-totul de acord că Iisus (pacea fie asupra lui) a trăit conform preceptelor pe care le-a predicat; astfel, în viața sa nu a predicat non-evreilor; mai mult, a alungat grecoaica ce-l căuta pentru binecuvântări spirituale, Marcu 7:27: Şi s-au adunat la el fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Şi văzând pe unii din ucenicii lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; deoarece fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor. Şi când vin din piaţă, dacă nu se spală, nu mănâncă; şi alte multe sunt pe care au primit să le ţină: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a vaselor de aramă şi a paturilor. Şi l-au întrebat pe el fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? Iar el le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: Acest popor mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de mine. Dar în zadar mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. Întrucât lăsând porunca lui Allah, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi. Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Allah, ca să ţineţi datina voastră! Căci Moise a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, şi cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Allah; nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Allah cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea. Şi chemând iarăşi mulţimea la el, le zicea: Ascultaţi-mă toţi şi înţelegeţi: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă. Şi când a intrat în casă de la mulţime, l-au întrebat ucenicii despre această pildă. Şi el le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Pentru că dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile; Adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. Şi ridicându-se de acolo, s-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Fiindcă îndată auzind despre el o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Fiindcă nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi i-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta.

Într-o altă relatare, în Ierusalim, când Învățătorul se adunase cu discipolii, unii greci care auziseră de el îl caută pentru a fi iluminați spiritual dar Iisus le întoarce „un umăr rece”, precum se menționează, Ioan 12:20-22: Nişte greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: Domnule, am vrea să vedem pe Iisus. Filip s-a dus şi a spus lui Andrei, apoi Andrei şi Filip au spus lui Iisus.

Îi ignoră

Versetele nu mărturisesc răspunsuri (da, da; nu, nu), ca în Matei 5:37: Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este; ci continuă cu predica ignorându-i cu totul: Drept răspuns, Iisus le-a zis: A sosit ceasul să fie proslăvit fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum, sufletul meu este tulburat. Şi ce voi zice: Tată, izbăveşte-mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău! Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi! Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: Un înger a vorbit cu el! Iisus a răspuns: Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la mine pe toţi oamenii. Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. Norodul i-a răspuns: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac. Cum dar zici tu că fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest fiu al omului? Iisus le-a zis: Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii. Iisus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi s-a ascuns de ei.

Înalte standarde

Muhammad, iată, nu își permitea o astfel de atitudine. Preaînaltul l-a admonestat în comportamentul său când, deranjat de buzna unui orb în mijlocul unei discuții cu mai-marii meccani, și-a exprimat nemulțumirea „uitându-se urât”; atitudine ferm condamnată de Allah prin Revelație.

Allah este Cel care a orânduit propriiile standarde pentru Mesagerul Său Universal:

68:4

Și într-adevăr tu ai o fire măreață

Iar dioceza lui, jurisdicția lucrării sale?

Întreaga omenire!

21:107

Noi te-am trimis ca îndurare pentru lumi!

&

Profetul universal

Acestea nu sunt doar platitudini; elogii private de fapte.

Muhammad practica principiile pe care le propovăduia.

Între primii săi sahaba (companioni) și convertiți, alături de arabi îi găsim pe Bilal abisinianul, Salman persanul sau Abdullah bin Salaam evreul.

Scepticii, bineînțeles, vor afirma că deschiderea lui era o inerție socială, poate doar o coincidență; totuși, cum poate fi interpretată intenția lui de a trimite epistole, cinci la număr, conducătorilor din jurul Arabiei pentru a-i invita la religia islamului. El le scrie:

  • Împăratului Persiei
  • Regelui Egiptului
  • lui Negus al Abisiniei
  • Împăratului Heraclius la Constantinopol
  • și Regelui din Yemen

Muhammad stabilește cursul soliei profetice, țelul cel măreț: aducerea întregii omeniri în turma Stăpânului.

Se poate găsi oare un alt exemplu de universalitate religioasă?

Muhammad, desigur, nu urmărea doborârea recordurilor mondiale, el, pur și simplu, ducea la bun sfârșit Îndatorirea încredințată de Domnul Creației.

II

Mijloace infime

Muhammad nu se naște mâncând cu tacâmuri din argint iar începuturile vieții sale sunt modeste. Tatăl lui moare înainte să se nască. Mama îi moare când ajunge la vârsta de șase ani. Ajunge orfan de la o vârstă fragedă iar bunicul său, Abdul-Muttalib, se va îngriji de el dar, în trei ani, moare și acesta. Când devine capabil să-și poarte de grijă primește oile și caprele lui Abu Talib pentru a se întreține. Comparând acest copil arab orfan cu marile personalități ale lumii ne vom minuna de predestinarea neînchipuită a sorții.

Avraam, tatăl spiritual al lui Moise, Iisus și Muhammad (pacea fie asupra lor), era fiul unui comerciant de succes. Moise a crescut în casa lui Faraon. Iisus, deși descris ca „tâmplar, fiu de tâmplar”, a beneficiat de învățătură și mijloace materiale. Petru, Filip, Andrei, etc., cu toții au renunțat la uneltele meseriei pentru a-l urma în solia profetică, nu pentru haloul din jurul capului ci datorită înfățișării și atitudinii sale princiare. Iisus se bucura de sprijinul unor oameni înstăriți care îi acomodau căși în Ierusalim, atât lui cât și discipolilor care, la vreme de praznic, făceau mese; într-atât că el ajunge a le reproșa apostolilor materialismul motivației lor, Ioan 6:26: […] Iisus s-a dus dincolo de marea Galileii, în părţile Tiberiadei. Şi a mers după el mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. Şi s-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu ucenicii săi. Şi era aproape Paştile, sărbătoarea iudeilor. Deci ridicându-și Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către el, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că el ştia ce avea să facă. Şi Filip i-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin. Şi a zis lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia? Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în număr ca la cinci mii. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, care va să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-l ia cu sila, ca să-l facă rege, s-a dus iarăşi în munte, el singur. Şi când s-a făcut seară, ucenicii lui s-au coborât la mare. Şi intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei; Şi suflând vânt mare, marea se întărâta. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-se de corabie, ei s-au înfricoşat. Iar el le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi! Deci voiau să-l ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau. A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii săi, ci plecaseră numai ucenicii lui. Şi alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise. Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit în Capernaum, căutându-l pe Iisus. Şi găsindu-l dincolo de mare, i-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă fiul omului, întrucât pe el l-a pecetluit Allah.

&

Nimic de oferit

Muhammad nu avea nici pâini, nici carne, nici zăhărel pentru a invita oamenii. El oferea poporului său de păstori ai caravanelor numai încercări, tribulații și strângerea-curelei în viețile lor pământene pentru îndurarea lui Allah în Ziua de Apoi. Viața sa era o carte deschisă pentru aceștia. El le-a demonstrat natura lui adevărată, noblețea caracterului, integritatea țelului, voința, determinarea și entuziasmul său întru adevăr; în alte cuvinte, timpul a scos la iveală din Muhammad: eroul; iar poporul l-a urmat pentru eroismul său.

Estimarea lui Stanley Lane Poole în privința eroului-nostru este atât de frumoasă și adevărată încât se cuvin menționate cuvintele sale:

„Era un entuziast prin acea atitudine nobilă în care entuziasmul devine sarea pământului, acea emoție care îi împiedică pe oameni să putrezească în timpul vieții.”

„Entuziasmul este uneori întrebuințat greșit. Pentru că poate sluji unei cauze nevrednice sau hrăni un pământ sterp fără-de-fruct. Muhammad a fost altfel. El era un entuziast atunci când entuziasmul era singura forță necesară pentru a înflăcăra o lume; iar entuziasmul său a fost pentru o cauză nobilă.”

„El era unul dintre acei fericiți care ating bucuria supremă prin asumarea unui mare-adevăr ca izvor al propriei vieți.”

„El era mesagerul Zeului Singular; niciodată în viața sa nu a uitat cine era sau mesajul care îi definea ființa. El a adus bucurie unui popor prin a-sa-demnitate ce emana din conștiința unei înalte-lucrări, laolaltă cu o dulce modestie ale cărei rădăcini erau ancorate în cunoașterea propriilor slăbiciuni.”

Muhammad era un om binecuvântat dar avea la dispoziție resurse umane precare; de fapt, toate șansele erau împotriva lui.

Așadar cum a izbândit?

Cum a devenit stăpân al Arabiei?

Ce a realizat cu vastele resursele ajunse în puterea lui?

Iată un misionar creștin răspunde:

„A fost și cezar și papă într-unul singur; fiind papă fără pretențiile papei și cezar fără legiunile cezarului; fără o armată teritorială, fără o gardă de corp, fără palat, fără câștiguri din taxe; dacă vreodată un om ar avea dreptul să afirme că a condus prin mandat divin, acela este Muhammad; pentru că el avea toate puterile lumii fără instrumentele și fără stâlpii acesteia.”

[R. Bosworth Smith, Mohammad and Mohammadanism, London 1874, p. 92]

Al său handicap

Propria slăbiciune îi era putere. Pentru că nu deținea mijloace materiale și sprijin s-a încrezut cu totul în Allah iar Allah Îndurătorul nu l-a uitat.

Succesul lui este încă și mai surprinzător.

Nu este evident că întreaga lucrare profetică Îi aparține lui Allah iar Muhammad este solia Lui?

III

Rezultate excepționale

În cuvintele lui Thomas Carlyle, de la „un om împotriva tuturor”, la 124.000 de adepți și companioni în Pelerinajul de Adio. Câți credincioși se găsesc astăzi, în cifre, bărbați, femei și copii?

Pe 12 Rabi-awwal, anul 11 al Hijrei, aproximativ pe 8 iunie 632, era creștină, în timp ce Îl invoca pe Allah în șoaptă, spiritul marei profet „s-a înălțat întru binecuvântare” (Ibn Hisham).

Când Umar a auzit vestea plecării Profetului ﷺ dintre muritori, și-a pierdut cumpătul. Atât de pierdut s-a simțit încât a urlat: „Dacă cineva îmi mai spune că Muhammad a murit, îi voi tăia capul”. Abu Bakr Siddiq a mers să observe dacă Profetul ﷺ într-adevăr plecase din această lume și, ieșind din odăile sale ﷺ, a anunțat celor adunați că „Muhammad într-adevăr nu mai este în viață; celor care l-au venerat pe Muhammad”, el a spus; „să știe că Muhammad este mort, dar ce-i care-L venerează pe Allah, să știe că Allah este nemuritor!”

Cuvântarea lui Abu Bakr i-a limpezit mintea lui Umar Farooq.

Putea să își imagineze cel care se va parveni al doilea calif al islamului, în acele momente, că 1400 de ani mai târziu, vor fi mii și milioane de adepți ai lui Muhammad ﷺ?

Putea să vadă că religia Profetului ﷺ va fi credința lumii cu cea mai rapidă răspândire?

&

Creștinismul a beneficiat de un start de 600 de ani înaintea islamului; numeric, adepții creștinismului sunt mai numeroși decât musulmanii; este adevărat, dar să privim în perspectivă:

„Sunt în lume mai mulți creștini-cu-numele decât musulmani-cu-numele, dar sunt mai mulți musulmani practicanți decât creștini practicanți.”

[R. V. C. Bodley (the American) în The Messenger: The Life of Mohammed; U.S.A., 1969]

Se înțelege din afirmația dlui. Bodley că există oameni care bifează în formularele recenzorilor căsuța „creștin” în dreptul „religiei” fără să creadă în dogmele creștinismului. Aceștia ar putea fi mai mult atei sau baptiști-de-tufiș (bush-Baptist; deși există patruzeci de biserici baptiste diferite în SUA, baptiștii-de-tufiș sunt acei credincioși care, datorită unor intense simțăminte religioase, nu vor să adere la nici o biserică sau să afilieze unei secte ori grupări) decât evrei, hinduși sau musulmani, și, deoarece provin dintr-un mediu creștin, se vor numi-pe-sine creștini. Analizând astfel situația, cu siguranță sunt mai mulți musulmani în lume decât creștini.

Cronologic, islamul este cu 600 de ani în urma creștinismului, dar uimitor, se află pe un al doilea loc foarte-aproape și prinde din urmă în cursa spre Miliard.

Această creștere atestă sinceritatea și devotamentul credincioșilor.

Prin urmare analizând cele trei obiective, măreția țelului, mijloacele infime și rezultalte excepționale, Lamartine îndrăznește să nu aleagă pe nimeni altcineva în afara lui Muhammad; mai mult, șochează cu funcțiile pe care i le atribuie: filosof, orator, profet, legiuitor, războinic, cuceritor al ideilor, salvator al rațiunii, al unei religii fără imagini, fondatorul a douăzeci de imperii pământești și al unuia ceresc; el este Muhammad. Conform tuturor standardelor (TOATE) adresăm întrebarea: Există un alt om mai mare decât el? Lamartine spune: Nu! „Muhammad a fost cel măreț!”

&

Întocmai precum Allah Preaînaltul a revelat:

94:4

N-am înălţat Noi pomenirea ta?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s