الرسالة الرابعة عشرة

١٤

*

Interpretarea textului revelat al Sfântului Coran constituie datoria Curții de Șaria; analiza și implementarea Legii prin studiul lucrărilor juriștilor musulmani și savanților în jurisprudență dețin astfel caracter normativ; prin urmare, Curtea nu își propune elaborarea unei construcții ideologice proprii în opoziție cu verdictele jurisprudenței.

Nu se cuvine Curții a specula asupra verdictelor savanților ori să reconcilieze sau interpreteze Legea prin altă metodologie decât cea stabilită și elaborată de juriști.

Este o cutumă praxiologică acceptată ce stipulează că o regulă anterior stabilită nu poate fi respinsă sub motivul că „pare a fi” ilegală sau nefondată, desigur, dacă nu se demonstrează că este contrară principiilor echității, dreptății și conștiinței. Judecătorii vor implementa Legea fără să ocolească sau să devieze de la textul original promulgat al Șariei.

Se menționează că, în implementarea Legii, Curtea nu are libertatea să refuze aplicarea principiilor islamice; indiferent de incongruența cu modernismul și contemporaneitatea.

*

Textele relatărilor profetice ale Ahadis nu vor fi lecturate spre a fi deduse reguli noi și legi, cu precădere în cazul acelor categorii de hadisuri care nu oferă prevederi juridice. [Baqar Ali v. Anjuman; Ara, I.L.R. 25 All. 236, p. 254 (P.C.)]

Norme de jurisprudență nu vor fi introduse în practica juridică doar pentru că savanților în drept și avocaților „li se par” prevederile logice și deductibile conform înțelesului relatărilor profetice; oricât de acceptabilă ar fi interpretarea; deoarece juriștii profetici nu elaborau concluzii individuale fără exemplificare. [Ibid., Agha Ali v. Altaf Hasan, I.L.R. 14 All. 429, p. 448]

Curtea se va încrede doar în verdictul cazurilor contradictorii judecate și studiul juridic comparativ rezultat din acestea. [Aziz Banu v Md. Ibrahim Husain, A.I.R. 1925 All. 720, p. 723: I.L.R. 47 All. 823: 89 I.C. 690; Kulsoom Bibee v. Gulam Hussein, 10 C.W.N. 449, p. 498]  

Dacă savanții nu emit un verdict într-o controversă anume și există păreri contradictorii, Curtea va alege una dintre opinii. [Anis Begum v. Md. Istafa, A.I.R. 1933 All. 634, p. 637: I.L.R. 55 All. 743]

*

Prevederi în jurisprudența Hanafi

Cei trei juriști recunoscuți ai școlii Hanafi sunt Abu Hanifa și doi dintre discipolii săi, Abu Yusuf și Muhammad. Prevederile juridice stabilite de aceștia sunt acceptate doar dacă opiniile celor trei sunt în acord.

În cazul unei diferențe de opinii între cei trei se va proceda astfel:

Dacă există o divergență între Abu Hanifa și cei doi discipoli, verdictul Curții îl va urma pe Abu Hanifa. [Agha Ali v. Altaf Hasan, I.L.R. 14 All. 429, p. 448; Ebrahim Alibhai Akuji v. Bai Asi, A.I.R. 1934 Bom. 21, p. 23: I.L.R. 58 Bom. 254; 1 9 I.C. 225; Abdul Kadir v. Salima, I.L.R. 8 All. 149, pp. 166-67; Ata Md. V. Saiqul Bibi. 7 I.C. 820; 8 A.L.J. 935]

Dacă Abu Hanifa nu este în acord cu Muhammad, verdictul Curții îl va urma pe Abu Yusuf. [Abdul Qadir v. Salima, I.L.R. 8 All. 149, p. 162; Ashiha Khatoon v. Abdul Hakim Maistry, A.I.R. 1929 Rang, 189, p. 190: 111 I.C. 132; Kulsom Bibee v. Gulam Hussein, 10 C.W.N. 449; Kotambiyakath Kutti Umma v. Nedungadi Bank Ltd., A.I.R. 1937 Mad. 721, p. 732: 46 M.L.W. 302: 1937 M.W.N. 800: I.L.R. (1938) Mad. 148]

Dacă toți au opinii diferite, verdictul Curții îl va urma pe Abu Yusuf. [Kulsom Bibee v. Golam Hussein, 10 C.W.N. 449, p. 488; Khajeh Hussein v. Shaheadee, 12 W.R. 334, p. 346 (Shahtadee v. Khajeh Hussein, 12 W.R. 498); Kotambiyakath Kutti Umma v. Nedungadi Bank Ltd. A.I.R. 1937 Mad. 731, p. 732: 46 M.L.W. 302: 1937 M.W.N. 800]

Aceste reguli, bineînțeles, nu sunt inflexibile și nu au fost mereu urmate întru-totul. [Md. Yasin v. Rahmat Ilahi, A.I.R. 1947 All. 201, p. 208 (F.B.): 1947 A.L.J. 85]

Preferințe în opinii s-au acordat de-la-caz-la-caz prin verdicte care și-au asumat păreri diferite. [Abdur Rahim: 187-88; Khalil Ahmad Khan v. Malka Mahr Nigar Begum, A.I.R. 1954 All. 362 (F.B.)]

În unele cazuri autoritatea lui Muhammad a primit întâietate în fața lui Abu Yusuf. [Muhammed Aziz-ud-din Ahmad Khan v. Legal Remembrancer to Government N.W.P. and Oudh, I.L.R. 15 All. 321; Mohd. Shafi v. Abdul Aziz, A.I.R. 1927 All. 255, p. 256; I.L.R. 49 All 391; Bikam Mia v. Shuk Lal, I.L.R. 20 Cal. 166; Bismillah v. Noor Mohd., A.I.R. 1922 Al.. 155: I.L.R. 44 All. 61: Akbar Ali v. Adar Bebi, A.I.R. 1931 Cal. 155:34 C.W.N. 996: 130 I.C. 571]

Câteodată opinia lui Abu Hanifa a prevalat asupra discipolilor deși ambii erau în acord. [Bail. I, 155, Fatawa-i-Alamgiri]

În toate cazurile istoria verdictelor și practicilor juridice vor avea întâietate. [Anis Begam v. Mohd. Istafa, A.I.R. 1939 All. 634: I.L.R. 55 All 743; Siddiq Ahmed Chaudhary v. Syed Ahmad Chaudhary, A.I.R. 1945 Cal. 418: 48 C.W.N. 835]

În cazul unor situații îndoielnice în prezența unor contradicții, Curtea va urma opinia cea mai apropiată de echitate, dreptate și conștiință. [Aziz Bano v. Mohd. Ibrahim Husain, A.I.R. 1925 All. 720, p. 728: 23 A.L.J. 768:89 I.C. 690: I.L.R. 47 All. 823; Ebrahim Alibhai v. Bai Asi, A.I.R. 1934 Bom. 21: I.L.R. 58 Bom. 254: 149 I.C. 225]

Regulile echității sunt recunoscute în sistemul islamic. [Hamira Bibi v. Zubaida Bibi, I.L.R. 38 All. 581:36 I.C. 87; Haji Mohd. v. Abdul Gafoor, A.I.R. 1955 Al.. 688, p. 691]

*

Jurisprudența islamică

Lucrări scrise

Interpretarea sunită a Legii

Hedaya – scrisă în 580 h. de Burhanuddin (593); tradusă în limba engleză din persană de Charles Hamilton în 1791 la cererea lui Warren Hastings. Traducerea lui Hamilton este atât precisă cât și bine-scrisă. [Wajid Ali v. Jafar Husain, A.I.R. 1932 Oudh 34, p. 39: I.L.R. 7 Luck. 430; Asha Bibi v. Kadir Rawther, I.LR. 33 Mad 22, p. 28-29: 3 I.C. 730; Abdul Kadir v. Salima, I.L.R. 8 All. 149, p. 159]; Hedaya este considerată o lucrare de mare anvergură; numeroase comentarii și scrieri s-au elaborat în urma studiului lucrării; de pildă, Inaya, Nihaya sau Fath-ul-qadir.

Fatawa-i-Qazi Khan – scrisă de Qazi Khan (1195); lucrare de căpătâi.

Fatawa-i-Alamgiri – compendiu de verdicte scris la porunca lui Aurangzeb (Alamgir); lucrare cu mare autoritate și întâietate. [Tajbi v. Mowla Khan, I.L.R. 41 Bom. 485:39 I.C. 603]

Darr-ul-mukhtar – scrisă în 1660 de Muhammad Alauddin; comentariul lucrării Tanwir-ul-absar.

Radd-ul-mukhtar – comentariu al Darr-ul-mukhtar, scris de Muhammad Amin în 252 h.; lucrare importantă.

Mukhtasar – lucrare cu mare autoritate, scrisă de al-Kaduri (1036); multe comentarii au fost elaborate ca note explicative.

Sirajiyah – lucrare de căpătâi pentru interpretarea sunită a Legii în subiectul moștenirii; numeroase comentarii s-au realizat în urma lucrării, cel mai important fiind Sharifiyah.

Jamaa-as-Saghir – scrisă de elevul lui Abu Hanifa, Muhammad; multe comentarii s-au redactat pe marginea lucrării.

Asul, capitol citat în Fatawa-i-Alamgiri – alt nume pentru Mabsoot, scrisă de același Muhammad. [Bail, I, 518]

Intepretarea șiită a Legii

Sharaya-ul-islam – scrisă de Sheikh Najmuddin, supranumit „al-Muhakkik” (602-676 h.); lucrare de căpătâi și cu mare autoritate.

Mafatih – scrisă de Muhammad bin Murtaza, supranumit „Muhsan”.

Jamaa-uș-Șittat – compendiu de verdicte al marilor mujtahizi ai Teheranului.

Mabsoot – scrisă de Abu Jafar din Tus: numit „Sheik-ul-Allamah”, cel mai mare jurist șiit; acesta a scris și lucrările Nihaya și Muhit.

Rauzat-ul-akhtam – scrisă în persană de trei mujtahizi din Awadh.

Intepretarea sufită a Legii

Minhaj-ut-Talibin – scrisă de Mohiuddin Abu Zakaria Yahya.

Mukhtasar – scrisă de Abu Khoja.

Takrib – scrisă de Shamsuddin Ibn Abdullah.

*

Cronologia Șariei

Dezvoltarea legii islamice poate fi împărțită în patru etape de timp:

  1. Întâi-hijri până la 10 hijri (622-632 d.H.): ultimii zece ani din viața Sfântului Profet; cea mai importantă perioadă în privința stabilirii legislației islamice prin Revelație.
  2. 10 hijri până la 40 hijri (632-661 d.H.): istoria celor patru califi; versiunea definitivată a Sfântului Coran (ediția lui Uthman) a fost emisă.
  3. 40 hijri până în secolul trei hijri: colecțiile de relatări profetice au fost elaborate; cele patru școli de jurisprudență sunite au fost fondate; separarea sunito-șiită s-a amplificat iar normele de jurisprudență s-au ramificat.
  4. Secolul trei hijri până la încheierea stăpânirii islamice în lume (abolirea califatului islamic).

Școala de jurisprudență șiită s-a confruntat cu o luptă existențială (harb-wujud), însă, afilierea politică a unor conducători fatimizi, persani sau moguli i-a înlesnit supraviețuirea.

Citește și:

În perioada colonială influența legii islamice, în ansamblul său integral și nealterat, a continuat sub egida administrației coloniale dar s-a diminuat considerabil. Regulile islamice în domeniile codului penal, sclaviei, apostaziei, social, practică juridică, ș.a.m.d., au fost treptat limitate până când au fost înlocuite de legislația colonială. Legea comunitară-islamică, totuși, s-a păstrat atât pentru șiiți și suniți în aplicarea anumitor aspecte juridice deși implementarea acesteia a fost și este, în continuare, restricționată.

Natura restricțiilor rezidă în încercarea Statului de a legifera, printr-o Constituție seculară, o uniformizare a normelor juridice pe teritoriul Națiunii.

Exemple

Chaudhuri Hyder Hussain, Bar-at-Law, Lucknow, în articolul A Unified Code for India, publicat în 1949, All India Reporter (Journal):

“Living under the British rule for about two centuries we have come to consider it only natural for Hindus to be governed by Hindu law and Muslims to be governed by Muslim law, but it is wholly a medieval idea and has no place in the modern world. In Europe they discarded it a long ago. In France they had the Code Napoleon which governs the relationship of all those living in France. Similarly, they had the German Civil Code and so on. I make bold to say that every civilized State in the modern world has got territorial laws and not personal laws as exist to some extent in our country. As a matter of fact even in our country the bulk of the laws are common: all the public laws are common and no body ever takes exception to them […] I would therefore strongly urge the necessity of having one single Code to be named as the Indian Civil Code applicable to everybody living within the territory of the Indian Union irrespective of caste, creed or religious persuasions. This is the juristic solution of the communal problem. It appears to be absolutely essential to the interest of unification of the country for building up one single nation with one single set of laws in the country.” [A.I.R. 1949 (Journal) 68, p. 71-72]

Justice Hedge al Supreme Court, în prelegerea oficiată delegaților Indian Law Institute Seminar în subiectul Islamic Law, January 1972:

“Religion-oriented personal laws were a concept of medieval times […] A society which is compartmentalized by its laws can hardly become a homogeneous unit […] In the Constituent Assembly, vested interests – Hindu as well as Muslim – had bitterly opposed the enactment of Art. 44. But the founding fathers of the Constitution, in national interest, refused to bow to their pressure. There is no justification to adopt a different attitude now.”

dl. M. C. Chagla, subliniind necesitatea uniformizării într-o recenzie a Civil Code și Article 44: [weekly Round Table, March 26, 1973]

“That is a mandatory provision binding the Government, and it is incumbent upon it to give effect to this provision […] The Constitution was enacted for the whole country, it is binding on the whole country; and every section and community must accept its provisions and its directives […]”

dl. P. B. Gajendragadkar, Law Commission Chairman în Secularism and the Constitution of India (1971), p. 126:

“In any event, the non-implementation of the provisions contained in Art. 44 amounts to a grave failure of the Indian democracy and the sooner we take suitable action in that behalf, the better.”

&

Article 44 în Constitution Of India 1949:

“Uniform civil code for the citizens: The State shall endeavour to secure for the citizens a uniform civil code throughout the territory of India.”

Articolul 44 din Constituție recunoaște existența unor legi aplicabile doar hindușilor și musulmanilor ca legi comunitare și le permite dăinuirea și continuarea în același cadru normativ; aceste legi își au originea în texte spirituale (revelate). [State of Bombay v. Narasu Appa Mali, A.I.R. 1952 Bom. 84, pp. 91-92]

Un studiu comparativ al legilor comunitare trebuie elaborat pentru a se observa aplicabilitatea, asemănările și deosebirile între prevederi; prin urmare, legi comunitare ancorate în astfel de principii pot fi promulgate și implementate într-o Constituție. [M.A. Karandika, Islam in India’s Transition to Modernity, (1968), p. 92; Tahir Mahmood, An Indian Civil Code and Islamic Law, p. 20; Ibid. p. 42]

Lecturează și:

https://indiankanoon.org/doc/237570/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s