Greșeli fatale

*

În timp ce oștirea islamică repurta a doua victorie asupra meccanilor, splendidă și glorioasă precum izbânda de la Badr, arcașii aflați pe versantul muntelui comit o eroare strategică ce bulversează întreaga situație și duce la pierderea bătăliei. Datorită acestei greșeli Profetul ﷺ este aproape ucis; mai mult, învingerea armatei islamice risca pierderea avantajului strategic obținut la Badr și, în același timp, proiecta o imagine nedorită asupra demnității și onoarei musulmanilor.

Citește episodul anterior, XLII (42):

Conducătorul arcașilor, Abdullah bin Jubair, în ciuda ordinelor stricte ale Profetului ﷺ de a nu-și părăsi poziția indiferent de cursul luptei, îndemnat de veștile timpurii ale confruntării și mânat de lăcomia pentru prăzile de război, considerând bătălia ca fiind câștigată, a coborât în fruntea a patruzeci de arcași. (Sahih Bukhari 1/426).

Ceilalți oșteni, nouă la număr, împreună cu a lor căpetenie, Abdullah, au hotărât să se supună poruncii Profetului ﷺ și să rămână pe versant până vor primi îngăduința de a părăsi poziția sau vor fi uciși.

Astfel, versantul a rămas, practic, lipsit de apărare.

Khalid bin Walid, căpetenia caveleriei meccane, a observat neașteptata eroare plecând în galop spre flancul și spatele armatei musulmane învăluind oștirea. Ulterior uciderii lui Ibn Jubair și arcașilor lacomi, prinși pe drum, călăreții meccani au năvălit din spatele musulmanilor cu furie și strigăte.

Văzând noua situație politeiștii s-au întors din fugă spre a-i ataca pe musulmani; o femeie idolatră, Umra bint Alqama al-Haritia, a alergat spre steagul ce zăcea la pământ, l-a ridicat și l-a înălțat iar idolatrii au început a se aduna în jurul steagului, chemându-se unii pe alții, până când s-au raliat cu toții și i-au încercuit pe musulmani.

Astfel musulmanii au fost prinși între două forțe.

Trimisul lui Allah ﷺ se afla atunci în mijlocul unui grup de luptători, nouă la număr, în spatele armatei, urmărind lupta și încurajându-i pe soldații musulmani. (Sahih Muslim 2/107).

Atacul cavaleriei meccane l-a luat prin surprindere și l-a obligat să aleagă între două alegeri:

  • Să fugă pentru a-și salva viața și să-și abandoneze armata lăsând-o pradă dușmanului;

SAU

  • Să lupte cu riscul vieții și să reorganizeze rândurile musulmanilor croindu-și drum prin dealurile muntelui Uhud.

Înțelepciunea și curajul nepieritor al Trimisului lui Allah ﷺ l-au determinat să continue lupta. Prin urmare el a strigat cu tărie chemându-și companionii: „Slujitori ai lui Allah!” deși era conștient că vocea sa puternică va fi auzită de idolatri înainte de musulmani; însă, a hotărât să ralieze oștirea musulmană cu posibilul preț al vieții sale.

Desigur idolatrii l-au auzit și recunoscut, năvălind către locul de unde Profetul ﷺ striga.

Încercuirea a scos la iveală prezența în rândurile musulmanilor a trei categorii de oameni. Primii erau cei preocupați doar de ei înșiși care s-au înfricoșat atât de tare încât au fugit; aceștia au părăsit câmpul de luptă îngroziți fără a privi înapoi. Unii dintre ei au fugit speriați până la Medina iar alții au urcat pe munte. Următorii erau cei care, auzind ralierea, s-au întors la luptă dar de-a valma cu idolatrii și, ca urmare, au murit călcați în picioare sau uciși. Bukhari relatează că Aișa a spus: „În bătălia de la Uhud idolatrii au fost înfrânți. Atunci Diavolul a strigat: „Voi, sclavi ai lui Allah! Aveți grijă din spate”; iar atunci cei care se aflau în față s-au întors pentru a lupta cu cei care veneau din spate.”

Hudaifa, care a văzut că tatăl său, al-Iamam, urma să fie omorât de musulmanii care se întorceau în cealaltă direcție a oștirii, a strigat: „Voi, slujitori ai lui Allah! Aveți grijă! Acesta este tatăl meu! Acesta este tatăl meu”. Aișa a spus: „Dar nu l-au lăsat până ce nu l-au omorât”. Hudaifa a rostit apoi: „Să vă ierte Allah!” Urua a adăugat: „Pe Allah, de atunci, Hudaifa a fost binecuvântat până la moartea sa.” (Sahih Bukhari 1/539, 2/581); (Fath al-Bari 7/351, 362, 363). Motivul este acela că i-a iertat și a refuzat răscumpărarea pentru moartea tatălui său dorind ca banii să fie cheltuiți pentru milostenii.

Acești oșteni au pierit datorită haosului și dezordinii apărute în rândurile armatei. Mulți dintre ei s-au pierdut și n-au știut în ce direcție să avanseze sau ce să facă. În acele clipe ei au auzit strigându-se: „Muhammad a fost ucis!” Acestă veste i-a demoralizat încă mai mult și aproape i-a scos din minți. Moralul lor a fost spulberat iar unii au încetat să mai lupte aruncându-și armele în timp ce alții se gândeau cum să ia legătura cu Abdullah bin Ubai, căpetenia ipocriților, și să-i ceară mijlocirea pentru îngăduința lui Abu Sufian de a le cruța viețile.

Anas bin Nadr a trecut pe lângă cei speriați și i-a întrebat: „Ce așteptați?” iar ei au răspuns: „Trimisul lui Allah a fost ucis”. „Pentru ce mai trăiți dacă Muhammad a murit? Veniți și muriți pentru ce a murit și Trimisul lui Allah!” Acesta a adăugat: „Allah, îmi pare rău pentru ce au făcut acești oameni (musulmanii) și jur să mă dezic de ceea ce au săvârșit idolatrii.” De îndată a plecat, și, mergând, s-a întâlnit cu Sa’d bin Mu’ad care l-a întrebat: „Încotro Abu Omar?” Anas i-a răspuns: „Cât de fin este parfumul Paradisului! Îl simt aici, la Uhud”. El a continuat să lupte împotriva idolatrilor până când a fost omorât. Nimeni în afară de sora lui nu i-a putut recunoaște cadavrul; a fost tăiat și străpuns de aproape optzeci de săbii, săgeți și sulițe. La încheierea bătăliei, ea l-a recunoscut după vârful degetului. (Zad al Ma’ad 2/93, 96; Sahih Bukhari 2/579)

Thabit bin Dahda a strigat oamenilor săi: „Neamuri ale Ansar! chiar dacă Muhammad a fost omorât, Allah este Veșnic iar El nu moare niciodată. Luptați întru apărarea Credinței voastre. Allah este de partea voastră și astfel veți fi învingători.” Un grup de ansari i s-au alăturat și au plecat cu toții atacând cavaleria lui Khalid luptând până la moarte. (Sirah al-Halabiiah, 2/22).

Un emigrant a trecut pe lângă un ansar rănit și însângerat spunându-i: „Frate! Ai aflat de uciderea lui Muhammad?” Ansarul i-a răspuns: „Dacă Muhammad a murit înseamnă că s-a încheiat revelarea Mesajului; așa că luptă în apărarea religiei tale.” (Zad al Ma’ad 2/96).

Prin îndrăzneală și încurajări, musulmanii și-au recăpătat moralul renunțând la ideea de a se preda sau de a merge la ipocritul Abdullah bin Ubai. Ei și-au ridicat armele și s-au întors la luptă încercând să-și facă loc prin încercuire, mai ales că vestea morții Profetului ﷺ s-a dovedit falsă. Gândul că Profetul ﷺ trăiește i-a întărit ajutându-i să forțeze o evadare din busculadă pentru a se reorganiza și a relua confruntarea cu politeiștii.

Însă existau și acei musulmani pentru care nu conta nimic altceva în afară de viața Profetului ﷺ. În fruntea lor se aflau cei mai distinși dintre musulmani precum Ali bin Abi Talib, Abu Bakr, Umar bin Khattab și alții, Allah să fie mulțumit de ei, care și-au arătat dorința de jertfire și martiriu întru apărarea Profetului ﷺ.

Pe măsură ce musulmanii erau asaltalți de idolatri și rezistau cu stăruință, lupta s-a întețit în jurul Trimisului lui Allah ﷺ, care era însoțit de doar nouă oameni. El continua să strige către oștirea încercuită: „Veniți! Eu sunt Trimisul lui Allah!”. Atunci când idolatrii i-au auzit vocea și l-au recunoscut l-au atacat cu toată forța, înainte ca vreunul dintre companioni să-i vină în ajutor.

Între cei nouă musulmani și idolatri a început o luptă violentă și brutală care a scos în evidență dragostea, sacrificiul de sine, curajul și eroismul oștenilor musulmani.

Cu acceptul lui Anas bin Malik s-a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ, împreună cu șapte ansari și doi emigranți, a fost încercuit când l-au atacat idolatrii. Trimisul lui Allah ﷺ le-a spus atunci: „Cel care-i respinge pe idolatri va fi găzduit în Paradis.” în altă versiune: „Va fi companionul meu în Paradis.” Unul dintre ansari a pășit înainte și a luptat cu idolatrii până la moarte întru apărarea Profetului. Atunci ei l-au atacat pe Mesager ﷺ în repetate rânduri până când toți cei șapte ansari au fost omorâți. Trimisul lui Allah ﷺ le-a spus celor doi emigranți: „Nu le-am făcut dreptate companionilor noștri.” (Sahih Muslim 2/107). Ultimul dintre cei șapte ansari căzuți martiri a fost Amara bin Yazid bin Sakan, care a continuat să lupte până când rănile l-au copleșit și a fost secerat. (Ibn Hișam 2/81.)

*

Ulterior căderii lui Ibn Sakan, lângă Trimisul lui Allah ﷺ se mai aflau doar doi quraiși emigranți; într-o versiune a lui Abu Uthman este menționat: „În momentul acela nu mai era nimeni cu Profetul ﷺ în afară de Talha bin Ubaidullah și Sa’d bin Abu Waqqas.” (Sahih Bukhari 1/527, 2/581).

Acestea au fost cele mai anevoioase și cumplite momente pentru Profet ﷺ întrucât idolatrii aveau oportunitatea să-l ucidă; prin urmare, au năvălit cu turbare asupra lui pentru a-l răpune.

Utba bin Abu Waqqas a început să arunce în el cu pietre. Una dintre pietre i-a lovit fața și i-a atins incisivul drept-inferior, ruba’yya; buza de jos i-a fost zdrobită. Ulterior a fost atacat de Abdullah bin Șihab az-Zuhri care i-a rănit fruntea. Abdullah bin Qamia („Qamia” înseamnă „femeie dezonorată”), un călăreț destoinic, l-a lovit brutal cu sabia în umăr iar acea lovitură, deși nu a trecut de cele două armuri, l-a durut pe Profet ﷺ aproape o lună. Apoi l-a izbit peste față; necredincioul a lovit cu atâta forță încât două inele din coiful din zale al Profetului ﷺ i-au pătruns în obraz. „Primește lovitura aceasta din partea mea. Eu sunt Ibn Qamia!” i-a strigat în timp ce-l lovea; ștergându-și sângele ce-i șiroia pe față, Trimisul lui Allah ﷺ i-a răspuns: „Îl invoc pe Allah să te umilească!” (Fath al-Bari 7/373, 366).

În Bukhari se relatează că incisivul îi era rupt, capul julit, iar el, ștergându-și sângele ce-i curgea, rostea: „Mă îndoiesc de izbânda celor care au rupt dinții și au tăiat fața Profetului ﷺ, tocmai lui, cel care-i cheamă la supunere în fața lui Allah!”

În această privință Allah Atotputernicul a revelat, 3:128: Şi nu este hotărârea ta, fie că Allah se întoarce către ei, fie că îi osândeşte, într-adevăr sunt nedrepţi.

Tabarani relatează că Profetul ﷺ a spus: „Mânia lui Allah este mare asupra celor ce mânjesc fața Mesagerului lui Allah”, a păstrat tăcerea, apoi a adăugat: „Allah! iartă poporului meu, fiindcă nu știe ce face.” (Fath al-Bari 7/373).

În Sahih Muslim se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Stăpâne al meu! iartă-mi poporul, fiindcă nu știe ce face.” (Sahih Muslim 2/108).

În Șifa, lucrarea lui Aiad al-Qadi, se relatează că Profetul ﷺ a spus: „Allah! călăuzește poporul, fiindcă nu știe ce face!” (Șifa 1/81).

Totuși ei știau foarte bine și voiau cu orice preț să-l ucidă; dar cei doi quraiși, Sa’d bin Abu Waqqas și Talha bin Ubaidullah, au demonstrat un curaj exemplar luptând aprig și cu deosebită încrâncenare încât, deși numai doi oameni, au reușit să oprească asaltul necredincioșilor. Aceștia erau doi dintre cei mai iscusiți arcași arabi și s-au războit cu toată forța întru apărarea Trimisului lui Allah ﷺ până când năvala idolatrilor a fost oprită.

Trimisul lui Allah ﷺ și-a epuizat tolba de săgeți iar apoi i-a spus lui Sa’b bin Abu Waqqas: „Trage o săgeată, Sa’d. Țin la tine mai mult decât la mama și la tatăl meu.” (Sahih Bukhari 1/407, 2/580, 581).

Profetul ﷺ nu-și pomenise până atunci niciodată părinții, un privilegiu acordat lui Sa’d pentru îndemânarea sa. (Idem).

Într-o versiune a lui Jabir, menționată de Nasa’i, referitoare la atitudinea lui Talha bin Ubaidullah față de gloata de idolatri care l-a înconjurat pe Trimisul lui Allah ﷺ când lângă el se aflau numai câțiva oșteni, se menționează: „Când idolatrii au ajuns la el, Trimisul lui Allah ﷺ a strigat: „Cine ne va apăra de nedreptatea lor? Cine va lupta împotriva lor?” Talha a răspuns: „Eu voi fi acela.” Atunci, Jabir continuă, ansarii au intrat în luptă și au fost uciși unul câte unul; versiunea lui Muslim relatează: „Când toți ansarii au fost uciși, Talha a intrat în luptă, lovind cu îndârjire până când a fost rănit la mână, degetele fiindu-i tăiate”. El a exclamat: „Să-mi fie tăiate!” Profetul ﷺ i-a spus: „Dacă ai fi rostit În numele lui Allah, îngerii te-ar fi ridicat, chiar în văzul oamenilor”; ulterior a spus: „Allah i-a alungat pe idolatri de lângă ei (cei doi).” (Fath al-Bari 7/361; Nasai 2/52, 53).

În Iklil, o lucrare a lui Hakim, se afirmă că Talha a primit treizeci și cinci sau treizeci și nouă de răni, iar degetele (degetul mare și arătătorul) i-au fost paralizate. (Idem 7/361).

Într-o versiune a lui Qais bin Abu Hazim, menționată de Bukhari, se spune: „Am văzut mâna lui Talha paralizată. Era astfel deoarece în bătălia de la Uhud l-a apărat pe Profet ﷺ cu aceasta.” (Sahih Bukhari 1/527, 2/581).

Tirmidhi a afirmat că Profetul ﷺ a spus despre Talha: „Cel care dorește să vadă un martir umblând pe pământ, să se uite la Talha bin Ubaidullah.” (Mișkat 2/566, Ibn Hișam 2/86).

Abu Da’ud Taialisi, cu acceptul Aișei, a relatat: „Oricând se vorbea despre bătălia de la Uhud, Abu Bakr spunea: „Aceea a fost ziua (bătălia) lui Talha.” (Fath al-Bari 7/361).

Abu Bakr a recitat o pozie despre el:

„Talha bin Ubaidullah!

Paradisul ți se cuvine;

precum se cuvine căprioarei;

să bea apa din izvor.

(Mukthasar Tarikh Damișq 7/82).

În acele circumstanțe dificile și delicate Allah Preaînaltul a pogorât pe câmpul de luptă Puterea Sa.

Într-o versiune a lui Sa’d se relatează: „L-am văzut în ziua de Uhud pe Trimisul lui Allah ﷺ însoțit de doi oameni îmbrăcați în alb care-l apărau cu dârzenie. N-am mai văzut niciodată ceva asemănător, nici înainte de Uhud, nici ulterior”.

Într-o altă versiune se relatează: „El se referă (că i-a văzut) că erau îngerii Gavriil și Mihail.” (Sahih Bukhari 2/580).

Toate acele clipe intense s-au desfășurat fără ca apărătorii de elită ai Profetului ﷺ să poată ieși din busculadă pentru a-l apăra. Aceștia au ajuns când Trimisul lui Allah ﷺ era deja rănit iar șapte ansari fuseseră uciși în timp ce al șaptelea se clătina sub numeroasele lovituri și lupta cu disperare întru apărarea Profetului ﷺ. De îndată ce au ajuns l-au înconjurat pe Mesager ﷺ cu trupurile și armele lor împiedicând inamicul să mai ajungă la el. Primul dintre cei care au venit spre a-l apăra a fost camaradul său din peșteră, Abu Bakr Siddiq.

În relatarea Aișei, din lucrarea lui Ibn Hibban, se menționează că Abu Bakr a spus: „În ziua de Uhud, când Profetul ﷺ a fost lăsat în urmă, eu am fost primul care s-a întors către el și, văzând pe cineva lângă el, mi-am spus: „Aș vrea să fie Talha. Țin la el mai mult decât la părinții mei; o, Allah! să fie Talha! Țin la el mai mult decât la părinții mei.” Pe drum am fost depășit de Abu Ubaida bin al-Jarra care se mișca mai ușor ca o pasăre. Am alergat împreună să-l apărăm pe Profet ﷺ. L-am găsit acolo pe Talha care suferea datorită unor răni grave. Profetul ﷺ ne-a spus: „Aveți grijă de fratele vostru. Fapta lui este îndreptățită pentru un loc în Paradis.” Am observat că două inele din coiful său din zale îi erau înfipte în obraz, așa că m-am grăbit să i le scot dar Abu Ubaida m-a rugat: „În numele lui Allah, te implor, Abu Bakr, lasă-mă să le scot eu.” Temându-se de a nu-l răni pe Profet ﷺ, el a început să tragă foarte încet cu dinții și cu deosebită grijă unul dintre cele două inele; apoi, tot cu dinții, vârful metalic. Pe cale de consecință și-a pierdut un dinte din față. Atunci eu am început să scot cel de-al doilea inel dar Abu Ubaida m-a rugat să nu-l scot, spunând: „Abu Bakr, te rog, pentru Allah, să mă lași pe mine să fac aceasta”. El a tras și al doilea inel încet și cu grijă până când l-a scos. Trimisul lui Allah ﷺ ne-a spus: „Aveți grijă de fratele vostru. El s-a dovedit al Paradisului.” Ne-am apropiat de Talha să-l oblojim și am văzut că primise aproape zece lovituri de sabie.” (Zad al Ma’ad 2/95).

Relatările demonstrează stăruința și dârzenia lui Talha întru apărarea Profetului ﷺ.

În acele cumplite ceasuri ale bătăliei, numeroși eroi musulmani s-au adunat în jurul Profetului ﷺ formând un scut de apărare împotriva idolatrilor. Printre ei se aflau Ali bin Abi Talib, Abu Dujana, Mus’ab bin Omair, Sahl bin Hanif, Malik bin Sinan, tatăl lui Abu Sa’id al-Khudri, Umm Amara, Nusaiba bint Ka’b al-Mazinyya, Qataba bin Nu’man, Umar bin Khattab, Hatib bin Abu Balta’a și Abu Talha.

Numărul idolatrilor atacatori creștea iar atacurile lor sporeau. Presiunea crescuse într-atât că Trimisul lui Allah ﷺ a căzut într-una din gropile săpate de Abu Amir al-Fasiq. El ﷺ și-a julit genunchiul însă Ali l-a prins de mână și l-a ridicat. Talha bin Ubaidullah l-a sprijinit până și-a recăpătat echilibrul.

Nafi bin Jubair a spus: „Am auzit un emigrant spunând: „Am participat la bătălia de la Uhud și am privit cum zburau săgeți din toate părțile înspre Profet ﷺ; totuși, nici una nu l-a atins.” Abdullah bin Șihab Zuhri, un politeist, striga: „Duceți-mă la Muhammad! Jur pe Allah că dacă nu-l ucid, nu am speranța că voi rămâne în viață”. Deși Trimisul lui Allah ﷺ se afla în apropiere, idolatrul nu l-a observat. Safwan, un alt politeist, l-a certat că nu și-a ținut cuvântul însă Abdullah a jurat că nu l-a văzut pe Profet ﷺ, sporind temerile că este invulnerabil; el a continuat, afirmând că trei din patru atacatori s-au jurat să îl ucidă dar nici unul nu au reușit. (Zad al Ma’ad 2/97).

Musulmanii au dovedit o nețărmuită putere de sacrificiu și nestins eroism în respingerea valurilor de atacatori.

Abu Talha l-a apărat cu trupul său pe Trimisul lui Allah ﷺ aruncându-se cu pieptul înainte spre a fi săgetat de inamic. Anas a relatat că în ziua de Uhud, când oamenii s-au împrăștiat din jurul Profetului ﷺ, Abu Talha, un arcaș deosebit de iscusit, a frânt două sau trei arcuri. Când un oștean în a cărui tolbă se găseau săgeți se apropia, Profetul ﷺ îl chema spunându-i: „Dă-i săgețile lui Abu Talha;” iar când Profetul ﷺ urmărea direcția săgeților lansate, Abu Talha îi spunea: „I-aș sacrifica pe mama și pe tatăl meu pentru siguranța ta. Nu te duce prea aproape, să nu te nimerească vreuna din săgețile lor. Mai bine aș muri decât să te văd rănit.” (Sahih Bukhari 2/581).

La fel și Abu Dujana stătea în fața Trimisului lui Allah ﷺ pentru a-l proteja de săgeți cu propriul trup. Hatib bin Balta’a l-a urmărit pe Utba bin Abu Waqqas, cel care-i rupsese un dinte Profetului ﷺ, l-a tăiat cu sabia, i-a spart capul și i-a luat iapa cât și sabia. Sa’d bin Abu Waqqas ar fi dorit să-l omoare pe fratele său, Utba, dar n-a reușit; însă, acesta fost ucis de Hatib. Sahl bin Hanif, un erou-arcaș, jurat să moară pentru cauza-întru-Allah, a luptat cu stăruință în groaznica bătălie de la Uhud.

Însuși Trimisul lui Allah ﷺ a tras cu arcul; într-o relatare a lui Qatada bin Nu’man se menționează că Trimisul lui Allah ﷺ a lansat atât de multe săgeți încât cele două capete ale arcului s-au frânt. Qatada bin Nu’man, care era hotărât să rămână alături de el până la capăt, a fost, în ziua aceea, atât de grav rănit la un ochi încât i s-a rostogolit pe obraz; dar, Trimisul lui Allah ﷺ i l-a așezat înapoi și, de îndată, Qatada a început să vadă mult mai clar și pătrunzător decât cu celălalt ochi.

Tot în ziua aceea, Abdul Rahman bin Auf a continuat să lupte până când i-a fost zdrobit maxilarul; acestuia i-au fost provocate mai mult de douăzeci de răni, dintre care unele în picior, răni care, în final, l-au răpus.

Malik bin Sinan, tatăl lui Abu Sa’id al-Khudri, a băut sângele ce curgea pe obrazul Profetului ﷺ. Profetul i-a strigat: „Scuipă-l!” dar Malik i-a răspuns: „Pe Allah! nu-l voi scuipa niciodată”. Apoi s-a întors la luptă iar Profetul ﷺ a zis: „Cel care vrea să vadă pe unul dintre locuitorii Paradisului, să se uite la acesta.” Imediat ce s-a aruncat în bătălie a fost ucis în vâltoarea confruntării.

Umm Amara a participat și ea la luptă înfruntându-l în pe Ibn Qamia. Ea a fost rănită ușor la umăr dar, în același timp, l-a lovit cu sabia de mai multe ori. Idolatrul a supraviețuit deoarece purta două armuri; totuși, ea a continuat să lupte primind douăsprezece lovituri.

La rândul său Mus’ab bin Umair a luptat aprig pentru a-l apăra pe Profet ﷺ de atacurile lui Ibn Qamia și confraților săi politeiști. El ținea steagul în mâna dreaptă. În timpul bătăliei mâna i-a fost tăiată așa că a apucat steagul cu mâna stângă, însă și aceasta i-a fost tăiată iar atunci a îngenunchiat și l-a acoperit cu pieptul și gâtul. În acel moment Ibn Qamia l-a ucis și confundat cu Trimisul lui Allah ﷺ deoarece semănau la înfățișare.

Atunci Ibn Qamia a început să strige că Muhammad a fost ucis.

(Ibn Hișam 2/73, 80-83); (Zad al-Ma’ad 2/97).

Când Ibn Qamia a pronunțat această veste îngrozitoare, confuzia s-a răspândit printre adepții lui Muhammad ﷺ iar moralul a scăzut vertiginos; zvonul a avut un impact teribil asupra musulmanilor. Asalturile politeiștilor s-au temperat fiind convinși că și-au atins scopul, astfel, încrezători în victorie, s-au întors să desfigureze cadavrele.

După uciderea lui Mus’ab, Trimisul lui Allah ﷺ i-a înmânat steagul lui Ali bin Abi Talib.

Ali și companionii săi au continuat să lupte cu mult curaj oferind minunate exemple de eroism și vitejie.

Când năvala idolatrilor a fost stăvilită, Mesagerul lui Allah ﷺ s-a îndreptat către oștirea musulmană. Ka’b bin Malik, primul care l-a recunoscut pe Profet ﷺ în timp ce se apropia, a strigat puternic: „Voi, popor musulman, bucurați-vă! Trimisul lui Allah este aici.”

Dar Trimisul lui Allah ﷺ i-a făcut semn să nu strige, încât prezența lor să nu fie observată de idolatri. Imediat ce au auzit strigătul de raliere musulmanii au alergat spre locul chemării. Acolo se găseau în jur de treizeci de companioni, cu toții așezați în jurul Profetului ﷺ.

Astfel au început să plănuiască retragerea spre dealurile din apropiere.

Violența dușmanului s-a întețit spre a împiedica o retragere a musulmanilor; eforturile lor, totuși, s-au dovedit inutile, datorită eroismului și dârzeniei războinicilor islamului.

Uthman bin Abdullah bin Mughira, unul dintre călăreții inamici, a înaintat spre Profet ﷺ spunând: „Ori îl ucid pe Muhammad ori voi fi ucis.” Trimisul lui Allah ﷺ a plecat să-l înfrunte dar iapa lui s-a împiedicat în niște gropi și nu a mai putut ajunge la el.

Atunci al-Harith bin Simma s-a luptat cu dușmanul lovindu-l cu sabia în piept; apoi l-a spintecat, i-a luat armele și le-a înmânat Trimisului lui Allah ﷺ. Mai târziu, un alt călăreț, Abdullah bin Jabir, l-a atacat pe Harith bin Simma izbindu-l cu sabia în umăr. Acesta a fost adus în tabăra musulmanilor suferind răni grave. Totuși idolatrul n-a scăpat de moarte fiindcă Abu Dujana, războinicul cu bandană roșie pe cap, l-a nimicit cu mare forță și i-a tăiat capul.

Deodată, în timpul acestor dueluri crâncene, musulmanii au fost copleșiți de un straniu somn. Mirifica senzație apărută de nicăieri era siguranța și liniștea ajutorului divin coborât asupra slujitorilor. Abu Talha a relatat: „Am fost unul dintre cei posedați de acea dorință de a dormi în ziua de Uhud; sabia mi-a căzut din mână de mai multe ori; (încercam să o apuc dar) îmi scăpa (din mână), fără să o pot purta.” (Sahih Bukhari 2/582).

Ulterior companionii s-au retras în ordine, determinare și curaj la adăpostul muntelui Uhud iar restul armatei i-a urmat în acel refugiu.

Ibn Ishaq a relatat: „Când Trimisul lui Allah ﷺ se îndrepta spre colină, el a fost urmărit de Ubai bin Khalaf care spunea: „Unde este Muhammad? Ori îl omor, ori voi fi omorât.”

Companionii lui Muhammad ﷺ i-au spus: „Trimis al lui Allah, te împotrivești dacă unul dintre noi luptă cu el?”; Profetul ﷺ le-a răspuns: „Lăsați-l!”, dar, pe măsură ce acesta se tot apropia, Trimisul lui Allah ﷺ, apucând sabia lui Harith bin Simma, a fost cuprins de o puternică mânie și i-a dat la o parte pe cei din jurul său; apoi s-a întors către urmăritorul impertinent și, zărindu-i clavicula prin deschizătura largă a amurii, l-a izbit în acel loc. Lovitura a fost atât de puternică încât l-a trimis rostogolindu-se de mai multe ori. Ubai s-a întors la quraiși iar aceștia au observat că avea o tăietură la gât; când sângele a început să curgă abundent, el a rostit: „Pe Allah, Muhammad m-a omorât.”

Auzindu-i vorbele quraișii i-au zis: „Pe Allah, ți-e frică de moarte. Pe Allah ești posedat de diavol.” El le-a răspuns: „El (Muhammad) mi-a spus încă de când eram în Mecca: „Te voi ucide.” Pe Allah, și dacă m-ar fi scuipat, m-ar fi ucis.” În cele din urmă, idolatrul și-a dat ultima suflare într-un loc numit Sarif, în timp ce-l cărau înapoi la Mecca. (Ibn Hișam 2/84); (Zad al Ma’ad 2/97).

În versiunea lui Abdul Aswad, menționată de Urua, se relatează: „El (Ubai) mugea precum un taur și spunea: „Jur pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu! dacă durerea pe care o simt acum ar cuprinde poporul lui Majaz, i-ar omorî pe toți.” (Mukhtasar Sirat Rasul, p. 250).

În timp ce Trimisul lui Allah ﷺ se retrăgea pe munte, o stâncă i-a blocat calea. Profetul ﷺ a încercat să urce pe aceasta, dar, din cauza armurii grele și pentru că era rănit, n-a reușit. Talha s-a așezat într-o postură care i-a permis Profetului ﷺ să se urce pe umerii lui; astfel l-a ridicat iar el a reușit să urce pe stâncă. Profetul ﷺ a grăit atunci: „Pentru acest gest Talha este ales pentru Paradis.” (Ibn Hișam 2/86).

Când Trimisul lui Allah ﷺ a ridicat tabăra pe colină, idolatrii s-au năpustit într-un ultim atac asupra musulmanilor.

Ibn Ishaq a relatat: „În timp ce Trimisul lui Allah ﷺ urca pe colină, un grup de luptători experimentați ai quraiși au urcat pe munte în grabă. Aceștia erau conduși de Khalid bin Walid și Abu Sufian. Atunci Trimisul lui Allah ﷺ l-a implorat pe Domnul său invocând: „Allah! fie ca idolatrii să nu fie mai sus, în poziție sau putere, decât noi, musulmanii.” Atunci Umar bin Khattab și câțiva emigranți i-au întâmpinat pe quraiși alungându-i de pe munte. (Ibn Hișam 2/86).

În al-Maghazi, o lucrare a lui Umaui, se relatează că idolatrii au urcat pe munte iar Trimisul lui Allah i-a spus lui Sa’d: „Alungă-i!” dar acesta i-a răspuns: „Cum pot să-i alung de unul singur, fără ajutorul nimănui?” Dar Trimisul lui Allah ﷺ a repetat porunca de trei ori. Sa’d a scos atunci o săgeată din tolbă, a tras într-unul din ei și l-a omorât. El (Sa’d) a spus: „Atunci am luat altă săgeată, despre care știam că este bună, și am tras într-altul; am luat-o pe cea de-a treia și l-am omorât pe încă unul. Deodată, i-am văzut coborând de pe munte.” Mi-am spus: „Aceasta trebuie să fie o săgeată binecuvântată; și am așezat-o în tolbă.”

A păstrat acea săgeată până la moarte iar copiii săi au păstrat-o cu sfințenie.

(Zad al Ma’ad 2/95).

*

Urmărirea pe munte a fost ultimul atac al idolatrilor.

Fiind aproape siguri de moartea Profetului ﷺ, politeiștii s-au retras în tabăra lor și au început pregătirile de a se întoarce în Mecca. Unii dintre ei s-au dedat la mutilări ale musulmanilor martiri iar femeile lor au comis numeroase schingiuri. Aceștia au tăiat urechi, nasuri și organe genitale apoi le-au spintecat burțile martirilor; spre exemplu, Hind bint Utba a tăiat ficatul lui Hamza și a început să-l mestece, apoi l-a scuipat; nu doar atât, a confecționat brățări pentru glezne și coliere din urechile și nasurile musulmanilor. (Ibn Hișam 2/90).

Ultimele ore ale bătăliei au demonstrat hotărârea musulmanilor de a continua lupta întru sacrificiu pe calea lui Allah.

Ka’b bin Malik a spus: „Eu sunt unul dintre musulmanii care au luptat la Uhud și am fost martor la barbaria cu care politeiștii au mutilat cadavrele dar am plecat fiindcă nu am putut suporta. Apoi am văzut un idolatru înarmat care, trecând printre musulmani, poruncea: „Adunați-i la un loc și așezați-i precum sunt măcelărite oile.” De asemenea am văzut un musulman înarmat care-l aștepta. M-am îndreptat spre ei până când am ajuns în spatele lor. Comparându-i pe cei doi mi-am dat seama că necredinciosul era și mai bine înarmat și mai zdravăn decât celălalt. Am continuat să-i urmăresc până când au început să se lupte. Musulmanul s-a repezit la necredincios cu sabia, pe care i-a doborât-o până la șold, spintecându-l în două. Când musulmanul și-a descoperit fața a exclamat: „Ce părere ai, Ka’b? Eu sunt Abu Dujana.” (al-Bidaia wa-l-Nihaia 4/17)

La finalul luptei câteva femei musulmane au venit pe câmpul de luptă.

Anas a relatat: „Am văzut-o pe Aișa bint Abu Bakr împreună cu Umm Sulaim. Veșmintele lor erau ridicate așa că le-am putut vedea gleznele. Ele cărau burdufuri cu apă pe umeri și le dădeau oamenilor să bea; le umpleau din nou și se întorceau.” Umar a relatat: „În ziua de Uhud, Umm Salit ne aducea apă cu burduful.” (Sahih Bukhari 1/401, 403, 2/581).

Umm Ainan, una dintre femeile musulmane, când i-a văzut pe luptătorii învinși intrând în Medina, a început să le arunce cu praf în față, mustrându-i: „Iată o roată de tors, luați-o și renunțați să mai purtați săbii”. Ea a alergat pe câmpul de luptă. Acolo le-a dat celor răniți apă să bea. Hibban bin Arqa a tras în ea cu o săgeată iar femeia a căzut la pământ cu picioarele ridicate. Văzând căzătura ei dușmanul lui Allah a început să râdă. Batjocura l-a înfuriat pe Trimisul lui Allah ﷺ așa că i-a dat lui Sa’d bin Abu Waqqas o săgeată căreia îi lipsea vârful spunându-i: „Lansează această săgeata!” Sa’d a tras iar săgeata a străpuns gâtul idolatrului. El s-a prăbușit și părțile intime i s-au dezvelit. Sa’d a răzbunat-o pe femeie iar Allah a răspuns rugăminții ei. (Sirat al-Halabiia 2/22).

De îndată ce Trimisul lui Allah ﷺ a ajuns la trecătoarea din munți, Ali bin Abi Talib a mers pentru a lua apă de la izvorul al-Mihras. Se povestește că stânca al-Mihras este o piatră de formă concavă ce conține multă apă. De asemenea se spune că este un izvor de apă al muntelui Uhud.

Ali i-a dus Trimisului lui Allah ﷺ să bea din apa aceea.

Pentru că apa avea un miros neplăcut el a refuzat să bea, spălându-și doar fața și turnându-și în cap, rostind: „Mânia lui Allah este cumplită asupra celor care au mânijt cu sânge fața Trimisului lui Allah.” (Ibn Hișam 2/85).

Sahl a relatat: „Pe Allah, știu și cine a spălat rana Trimisului lui Allah ﷺ și cine i-a turnat apă și cu ce ingrediente i-a fost oblojită rana. Fiica sa, Fatima, a spălat-o, în timp ce Ali i-a turnat apă din ploscă.”

Când Fatima și-a dat seama că apa întețește sângerarea, a luat o bucată de velință din fire, a ars-o, a aplicat-o (cenușa) pe rană iar sângerarea s-a oprit. (Sahih Bukhari 2/584).

Muhammad bin Maslama i-a adus apă proaspătă să bea; Profetul ﷺ a băut și l-a rugat pe Allah să-l binecuvânteze. (Sirat al-Halabiia 2/30).

Datorită rănilor suferite, Trimisul lui Allah ﷺ și companionii s-au așezat pentru rugăciune urmați de ceilalți musulmani. (Ibn Hișam 2/87).

De cealaltă parte, în tabăra meccanilor, când aceștia și-au încheiat pregătirile de plecare, Abu Sufian a urcat pe munte și a strigat: „Muhammad se află printre voi?” Musulmanii nu i-au răspuns. Atunci el a întrebat: „Ibn Abu Quhafa (Abu Bakr) se află printre voi?” Nu i s-a răspuns. El a întrebat din nou: „Umar bin Khattab se află printre voi?” însă nici acum nu a primit un răspuns întrucât Profetul ﷺ le-a interzis să-i răspundă.

Abu Sufian a continuat să-i iscodească spunând: „Noi v-am scutit de grija celor trei.” Umar nu s-a putut abține și i-a răspuns: „o, tu dușman al lui Allah, îți spun că aceștia despre care vorbești încă trăiesc. Allah i-a salvat pe cei pe care-i urăști.” Abu Sufian i-a strigat înapoi: „Mutilarea morților voștri este o faptă pe care nu eu am poruncit-o însă nu mi-a displăcut.”

Atunci a exclamat: „Hubal este măreț!” Profetul i-a întrebat: „De ce nu răspundeți?” însă ei au zis: „Ce să spunem?” Spuneți: „Allah este Cel Măreț, Înalt și Puternic.”

Abu Sufian a strigat: „Uzza este al nostru dar voi nu aveți nici un Uzza.” Iarăși Profetul ﷺ i-a întrebat: „De ce nu răspundeți?”; „Ce să spunem?” au întrebat ei. El ﷺ le-a zis: „Spuneți: Allah este Protectorul nostru dar voi nu aveți nici un protector.”

Abu Sufian a spus: „Fapte bune! Ziua de azi! Răzbunare pentru ziua de Badr! Acum, pentru atunci! În război, victoria este schimbătoare.” Răspunsul lui Umar a fost: „Nu. Nu este la fel. Morții noștri sunt primiți în Paradis însă ai voștri merg în Iad.”

Atunci Abu Sufian i-a spus: „Vino încoace, Umar!” Trimisul lui Allah ﷺ i-a zis: „Mergi și vezi ce vrea.” El a mers. Abu Sufian l-a rugat: „Te implor, în numele lui Allah, să-mi spui adevărul, l-am ucis sau nu pe Muhammad?” Umar i-a răspuns: „Pe Allah, nu! Chiar acum el ascultă cuvintele tale.” Atunci Abu Sufian i-a zis: „Pentru mine, tu ești mai sincer și mai de încredere decât Ibn Qamia.”

(Ibn Hișam 2/93, 94); (Zad Ma’ad 2/94); (Sahih Bukhari 2/579).

Ibn Ishaq a spus că atunci când Abu Sufian și oamenii lui urmau să plece, el le-a strigat din nou: „Ne vom întâlni iarăși la Badr, anul viitor.”

Trimisul lui Allah ﷺ i-a zis unuia dintre companioni: „Spune: Da, rămâne stabilit pentru fiecare dintre noi.” (Ibn Hișam 2/94).

Mesagerul lui Allah ﷺ l-a trimis pe Ali bin Abi Talib să îi urmărească. El l-a instruit astfel: „Urmărește-i și vezi ce au de gând să facă și unde se duc. Dacă descalecă de pe cai și se urcă pe cămile înseamnă că se îndreaptă spre Mecca; iar dacă rămân în continuare pe cai și țin cămilele libere atunci se îndreaptă spre Medina. Jur pe Singurul în Mâna Căruia se află sufletul meu, dacă atacă Medina, voi merge împotriva lor acolo și voi lupta cu ei.”

Ali a relatat: „M-am ținut în urma lor să văd ce puneau la cale. I-am văzut urcând pe cămile și lăsând caii liberi. Se îndreptau spre Mecca.” (Ibn Hișam 2/94).

După plecarea quraișilor, musulmanii au coborât să caute morții și răniții.

Zaid bin Thabit a relatat: „Mesagerul lui Allah ﷺ m-a trimis în ziua de Uhud să-l caut pe Sa’d bin Rabi’ și mi-a spus: „Când îl găsești spune-i: „Pacea fie cu tine din partea mea!”; spune-i: „Trimisul lui Allah întreabă: Cum te simți?” Zaid a continuat: „Am început să rătăcesc în căutarea morților până când am dat de Sa’d, care era pe moarte, având aproape șaptezeci de lovituri și răni de sabie, o suliță și o săgeată înfipte în corp. Așa că i-am spus: „Sa’d, Trimisul lui Allah ﷺ îți trimite urările lui și spune: „Pacea fie cu tine!” Spune-mi, cum te simți?” Sa’d i-a răspuns: „Și pacea fie cu Trimisul lui Allah! Spune-i că simt parfumul Paradisului și spune-le ansarilor, oamenii mei: „Allah nu o să vă ierte dacă Trimisul lui Allah este rănit iar ochii voștri încă mai clipesc (încă trăiți).” Rostind acestea și-a dat ultima suflare. (Zad al Ma’ad, 2/96).

Companionii l-au găsit și pe al-Usairim, adică Amr bin Thabit, care fusese îndemnat să îmbrățișeze islamul dar refuzase. L-au găsit printre răniți aproape de moarte; (unii și-au spus) „Pentru ce a mai venit aici? Când ne-am despărțit de el, era încă neînduplecat în acceptarea islamului”. Ei l-au întrebat: „Ce te-a făcut să vii aici? Dorința de a-ți apăra poporul sau apropierea de islam?” El le-a răspuns: „Cu siguranță apropierea de islam. Cred în Allah și în Trimisul Său. Am luptat împreună cu Trimisul lui Allah până am primit ceea ce vedeți”; spunând acestea și-a dat ultima suflare. Când i-a auzit răspunsul, el ﷺ a zis: „Acesta este unul dintre locuitorii Paradisului deși nu a împlinit nici măcar o singură rugăciune,” a relatat Abu Huraira. (Zad al Ma’ad 2/94; Ibn Hișam 2/90).

Quzman, găsit printre răniți, a luptat cu vitejie și a ucis șapte sau opt idolatri. Era slăbit din cauza rănilor iar companionii l-au dus în locuința unuia din neamul Zufr. Musulmanii i-au vorbit cu bucurie despre Paradis însă el le-a răspuns: „Pe Allah, am luptat din zel față de poporul meu. Dacă n-ar fi fost astfel n-aș fi luptat niciodată.”

Când rănile i s-au înrăutățit, s-a sinucis. Ori de câte ori îi era numele menționat, Trimisul lui Allah ﷺ spunea: „este un locuitor al iadului.” (Zad al Ma’ad 2/97; Ibn Hișam 2/88).

Iată acesta este sfârșitul celor care luptă pentru o cauză rasială, (națională) sau alta decât cea a premăririi Cuvântului lui Allah, chiar dacă au luptat sub stindardul islamului sau în armata Trimisului lui Allah ﷺ ori a companionilor săi.

Printre cei răniți se găsea și un evreu din tribul Tha’laba, o fire diferită de cea a lui Quzman. El le-a spus oamenilor săi înainte să plece la Uhud: „Popor evreu! Pe Allah! știați dinainte că este necesar să-l sprijiniți pe Muhammad”, însă aceștia i-au răspuns: „Astăzi este sâmbătă.” El le-a răspuns: „Pentru voi nu este sâmbătă.” Și-a luat sabia, echipamentul de război și le-a spus: „Dacă sunt ucis, averea mea să fie pusă la dispoziția lui Muhammad.” Iar în dimineața următoare a mers și a luptat până a îmbrățișat martiriul.

Trimisul lui Allah ﷺ a spus despre el: „Mukhairiq este cel mai bun dintre evrei.” (Ibn Hișam 2/88, 89).

*

Trimisul lui Allah ﷺ a supravegheat îngroparea martirilor spunând: „Mărturisesc că Allah va învia pe oricine va fi rănit pe calea Sa, iar din rană îi va curge ceea ce seamănă la culoare cu sângele dar miroase a mosc. (Ibn Hișam 2/98).

Câțiva dintre companioni și-au purtat oamenii uciși în război, la Medina, dar Trimisul lui Allah ﷺ a poruncit să fie trimiși înapoi spre a fi îngropați unde au fost uciși. El ﷺ i-a instruit să nu fie spălați, să li se scoată armurile și să fie îngropați așa cum erau. Câteodată erau îngropați doi-trei martiri împreună într-un singur mormânt și îmbrăcați doi oameni cu același veșmânt de înmormântare; Profetul ﷺ întreba: „Cine este mai învățat în Coran?” iar pe acela îl așeza primul în mormânt. El ﷺ spunea: „Sunt martorul lor în Ziua Învierii.” El ﷺ i-a îngropat pe Abdullah bin Amr bin Haram și pe Amr bin Jumuh într-un singur mormânt datorită afecțiunii lor unul pentru celălalt. (Zad al Ma’ad 2/98); Sahih Bukhari 2/584).

Companionii au pierdut trupul lui Hanzala și au început să-l caute găsindu-l într-un loc din apropiere cu apă revărsându-se din al său trup. Trimisul lui Allah ﷺ le-a menționat companionilor că îngerii îl spălau; Profetul ﷺ le-a spus: „Întrebați-o pe nevasta lui.” Ei au întrebat iar ea le-a confirmat că se afla în stare de necurățire ritualică.

Astfel Hanzala a fost numit „Ghāsilu-l-malāika” (cel spălat de îngeri). (Zad al Ma’ad 2/94).

Trimisul lui Allah ﷺ s-a îndurerat mult când a văzut trupul mutilat și profanat al fratelui său de lapte, Hamza. Când mătușa lui, Safiya, a venit să-l vadă pe fratele ei, Hamza, Trimisul lui Allah ﷺ, a poruncit fiului ei, Zubair, s-o ducă încât să nu vadă ce se întâmplase cu fratele ei. Aceasta a refuzat spunând: „De ce să plec? Mi s-a spus că l-au mutilat. Cât timp este pe calea lui Allah, orice se întâmplă cu el, este bine pentru noi, de aceea spun Allah este mărinimos iar eu voi avea răbdare, dacă Allah așa dorește.” Ea s-a apropiat, l-a privit și s-a rugat lui Allah pentru el, spunând: „Cu toții suntem ai lui Allah și, cu adevărat, la El ne vom întoarce!” apoi s-a rugat lui Allah pentru iertare.

Trimisul lui Allah ﷺ a poruncit să fie îngropat alături de Abdullah bin Jahș, nepotul și fratele lui de lapte.

Ibn Mas’ud a relatat: „Nu l-am văzut niciodată pe Trimisul lui Allah ﷺ plângând atât de mult ca atunci când a plâns pentru Hamza bin Abdul Muttalib. El l-a îndreptat spre Qibla și, la îngroparea lui, a plâns cu toată inima.” (Mukhtasar Sirat al-Rasul, p. 255).

Vederea martirilor era atât de groaznică încât frângea inimile. Pentru a descrie înmormântarea lui Hamza, Khabbab a relatat: „Nu s-a găsit nici un giulgiu care să fie destul de lung pentru Hamza în afară de un veșmânt alb-cenușiu. Dacă îi acopereau capul, îi rămâneau dezgolite picioarele, iar dacă îi acopereau picioarele, capul îi rămânea descoperit. În cele din urmă i-au acoperit capul cu veșmântul iar cu o plantă numită Idhkhir i-au acoperit picioarele.” (Mișkat al-Masabih 1/140).

Ahmad a relatat că în ziua de Uhud, când idolatrii au întors bătălia, Trimisul lui Allah ﷺ le-a spus musulmanilor: „Formați șiruri ca pentru rugăciune, pentru a-i aduce mulțumiri și laude Domnului meu, Cel Mare și Atotputernic.”

Auzindu-i porunca, ei au format șiruri în spatele lui.”

Atunci el a invocat: „Allah! nimeni nu poate opri ceea ce Tu îngădui sau a îngădui ceea ce Tu oprești. Nimeni nu-l poate călăuzi pe cel pe care Tu l-ai menit rătăcirii sau să-l rătăcească pe cel pe care Tu îl călăuzești. Nimeni nu poate să dăruiască cele pe care Tu le-ai reținut și nici nu poate să rețină ceea ce Tu dăruiești. Nimeni nu poate să apropie lucrurile pe care Tu ai poruncit să rămână la distanță sau să îndepărteze ceea ce Tu poruncești să rămână aproape. Allah! Îndurarea, Mila și Binecuvântarea Ta să fie cu noi toți!

Allah! Te implor să-mi dăruiești Eterna Bunăstare, care nu se schimbă, nici nu piere! Allah! la Tine, Unicul, căutăm ajutor pentru orice încercare! La Tine, Unicul, căutăm sprijin în ceasul spaimei! Allah, la Tine, Unicul, căutăm adăpost împotriva răului din ceea ce ne-ai dat și din ceea ce nu ne-ai dat! Allah! coboară în noi dragostea pentru Credință și să ne fie plăcută și iubită inimilor noastre! Necredința, răutatea și neascultarea să nu ne fie plăcute! Să fim noi printre cei drept călăuziți! Allah! ajută-ne să trăim ca musulmani și să murim ca musulmani, să ne alăturăm celor drepți și nu celor nenorociți și rătăciți. Allah! mânia Ta să cadă asupra necredincioșilor care-l hulesc pe Mesagerul Tău și se depărtează de la calea Ta dreaptă. Allah! fie ca mânia, pedeapsa și răzbunarea Ta să cadă asupra necredincioșilor cărora le-ai trimis Solia. Să fie ei loviți de un război condus de Tine. Allah! Tu! Creator al Adevărului!” (Musnad Ahmad 3/424).

Îngropând toți martirii Profetul ﷺ i-a adus laude și rugăciuni lui Allah și a hotărât întoarcerea în Medina.

Pe drumul de întoarcere i-au fost dezvăluite exemple ale dragostei și devotamentului din partea femeilor dreptcredincioase, fapte la fel de însemnate precum eroismul bărbaților în luptă.

Hamna bint Jahș l-a întâmpinat pe Trimisul lui Allah ﷺ iar el a anunțat-o în privința morții fratelui ei, Abdullah bin Jahș. Ea i-a răspuns: „Toți suntem ai lui Allah iar la El, cu adevărat, ne întoarcem. Îl rog pe Allah pentru iertare.” Atunci a anunțat-o și de moartea unchiului ei matern, Hamza bin Abdul Muttalib. Ea a răspuns: „Toți suntem ai lui Allah și la El, cu adevărat, ne întoarcem. Îl rog pe Allah pentru iertare.” Dar, când a anunțat-o de moartea soțului ei, Mus’ab bin Umair, aceasta a început să țipe de amărăciune. Când i-a observat reacția, Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Pentru o femeie, soțul îi este foarte drag.” (Ibn Hișam 2/98).

Profetul ﷺ a trecut pe lângă o femeie din neamul Dinar, al cărei soț, tată și frate au fost uciși la Uhud. Când a aflat de moartea lor, ea a întrebat: „Cum se simte Trimisul lui Allah?” Ei i-au spus: „Bine, într-adevăr, mulțumim lui Allah! El este bine și sănătos, precum îți dorești.” Ea a zis: „Vreau să-l văd” iar ei i-au arătat unde se află. Când l-a văzut ea i-a spus: „Toate nenorocirile sunt nesemnificative, cât timp tu ești teafăr.” (Ibn Hișam 2/99).

Umm Sa’d bin Mu’ad a venit alergând să-l vadă pe Profet ﷺ iar fiul ei ținea frâiele iepei lui. Văzând-o pe mama sa, el a spus Profetului ﷺ: „Trimis al lui Allah! Iat-o pe mama mea.” Profetul i-a răspuns: „Este bine-venită”; și s-a oprit să o aștepte. Când aceasta s-a apropiat el a consolat-o pentru moartea fiului ei, Amr bin Mu’ad. Dar ea i-a răspuns: „Atâta vreme cât tu ești teafăr, nenorocirea mea va fi cu siguranță acoperită de uitare.” Atunci Trimisul lui Allah ﷺ l-a invocat pe Allah pentru rudele celor ce muriseră la Uhud și le-a spus: „Luminează-te, Umm Sa’d, și du această veste fericită familiilor! Spune-le că toți cei care au fost uciși în luptă sunt prieteni în Paradis și mijlocitori pentru tot neamul lor.” Ea i-a răspuns: „Trimis al lui Allah, noi suntem mulțumiți. Cine să îi mai plângă auzind aceste vești bune?” Ea a continuat spunând: „Trimis al lui Allah, roagă-te lui Allah pentru cei rămași în urmă.” El ﷺ a spus: „Allah, înlătură-le necazul din inimi și consolează-le inimile pentru nenorocirile lor. Răsplătește-i cu bunătate și bunăstare pe cei rămași în urmă.” (Sirat al-Halabiia 2/47).

În seara acelei zile de sâmbătă, 7 Șawwal, anul 3 hijri, Trimisul lui Allah ﷺ ajunge în Medina.

De îndată ce a ajuns acasă, el a înmânat sabia fiicei sale, Fatima și i-a spus: „o, fiică, spală sângele acestei săbii. Jur pe Allah, mi-a fost de mare ajutor astăzi.”

Ali bin Abi Talib i-a înmânat și el sabia spunând: „Spală și sângele acestei săbii. Pe Allah, mi-a fost de mare ajutor astăzi.”

Iar Trimisul lui Allah a rostit: „Sahl bin Hanif și Abu Dujana au fost la fel de curajoși ca tine în luptă.” (Ibn Hișam 2/100).

Relatările istorisesc, în afara zecilor de răniți, moartea a 70 de musulmani, cei mai mulți, în număr de 65, ansari. Dintre aceștia 40 erau din tribul Khazraj iar 24 din tribul Aus. Ceilalți cinci erau patru emigranți și un evreu.

În tabăra politeiștilor, în afara răniților, nu au pierit decât 22 de oameni, alte versiuni menționează 37.

Iar Allah știe mai bine.

(Ibn Hișam 2/122-129); (Fath al-Bari 7/351).

În noaptea de sâmbătă, 8 Șawwal, ulterior întoarcerii de la Uhud, musulmanii și-au petrecut noaptea în neliniște deși erau frânți de oboseală.

Ei au păzit toată noaptea intrările și ieșirile din Medina.

Aceștia îl vegheau pe Trimisul lui Allah ﷺ temându-se ca maniacii dintre quirași să nu încerce o nebunie sau vreun atac-surpriză.

Un gând despre „Greșeli fatale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s