Țara aceea

*

Scrie astfel Cantemir:

„[…] era populată cu poporul arab și acele popoare aveau felurite legi și obiceiuri. Și fiecare popor își avea seminția sa, adică neamul său, adică fiecare neam își alegea un staroste, un om învățat și destoinic ca să-l aibă între ei, ca să-i îndume și să-i stăpânească și să judece fiecare neam arab, cum arabii au și până astăzi șeici, ca să stăpânească poporul arab. Dar Mohamed era din seminția aozov și peste acel neam era staroste tatăl lui Mahomed, Aptala, și era prim preot (șeic) într-un templu al idolilor și era căptenia acelui neam arab. Și a adunat puțină oaste ca să se păzească de alți arabi și de persani, care erau acolo împrejur aproape. Și murind tatăl lui, cum am spus și mai înainte, atunci Mahomed a rămas foarte tânăr și de aceea unchiul lui, Abudjegl, stăpânea și ținea acel neam arab și toată partea și tot avutul lui Mahomed. Dar numai cu aceasta tot nu era mulțumit, ci se trudea să-l omoare pe Mahomed, să-l otrăvească cu otravă sau să-l ucidă. Iar tânărul Mahomed, înțelegând, a fugit de acolo și s-a ascuns și își petrecea în sărăcie viața, până și-a găsit odihnă la Damasc la văduva unui neguțător bogat. Femeia aceea își avea oamenii ei de credință și îi trimitea cu avutul ei să neguțătorească în țara Siriei. Astfel, în această slujbă a fost primit Mahomed de acea văduvă și în scurt timp a făcut mare agonisire și în felul acesta a slujit-o pe stăpâna sa cadisa câțiva ani. Și avea de gând să-i fure și inima, ca să-l placă și să-l ia de bărbat, după cum în cele din urmă s-a și însurat cu ea, pentru că era frumos la trup și alcătuire. Și luând-o Mahomed, a devenit stăpân peste bogăția ei fără număr și avea atunci treizeci de ani.

Dar el avea însă din tinerețe boala copiilor, care îl apuca această boală întotdeauna când era lună nouă. Și în vremea aceea pleca în munți și se depărta de nevasta lui și de ceilalți oameni pentru această pricină, adică să se ducă singur pe munte să se roage la Dumnezeu și să fie în bunăvoința și chibzuința întru Dumnezeu. Dar pe lângă aceasta era foarte trist și se gândea cum ar fi cu putință să ia de la unchiu său avutul său părintesc.

Dar cum mergea el cu neguțătoria în Siria și în Ierusalim și în Egipt, avea dragoste și prietenie cu creștinii și cu evreii. Și, văzând obiceiurile și rânduielile și legea creștinilor, a fost cuprins de invidie, pentru că el însuși era închinător la idoli, așa cum erau și toți arabii din țara aceea, toți închinători la idoli. De aceea avea o mare dorință să citească și să asculte legea lui Moise și Sfânta Evanghelie a lui Iisus Hristos și din această pricină se străduia și se căznea dorind să aducă poporul arab întru cunoașterea lui Dumnezeu și să aducă închinătorilor la idoli o credință nouă, căci și ei erau dornici să audă și să afle lucruri noi. Și el râvnea și avea dorință să stăpânească asupra lor și să fie prim preot asupra poporului arab simplu și prost și orb, pentru că atunci și timpul îl ajuta fiindcă pe acea vreme arabii se îndepărtaseră de închinarea la idoli.

***

Mahomet, cum era foarte șiret și foarte viclean, în acest moment s-a înfățișat și s-a descoperit și a arătat alt drum într-un fel uimitor și minunat, ca să arate și să dea poporului arab o lege nouă, cu gândul fățarnic, înșelător și ascuns și, cu o fabulă vicleană și cu o înșelătorie șireată, s-a înfățișat pe sine că este prorocul lui Dumnezeu. Și de atunci a început adesea să se despartă de nevasta lui și de ceilalți prin munți câteva zile, ca un pustnic și să se arate pe sine că merge prin munți și se dăruiește evlaviei și gândurilor despre Dumnezeu. Dar nevasta lui, care avea mare teamă și grijă pentru boala lui de lunatic, știa despre el, dar el se jura și o încredința și se încredința și pe sine că nu e lunatic și pentru asta s-au păcălit de înșelătoria lui mincinoasă și l-a crezut și a scos vorbă printre oameni că bărbatul ei a devenit proroc. Și așa din vorbă în vorbă printre vecini și printre prietenii și tovarășii lui credincioși, când cu daruri, când cu șiretenie înșelătoare, mult norod prost s-a lipit de el și s-a răspândit această nouă credință până departe. Și Mohamed, văzând că i se duce vestea, atunci a început cu multă libertate și multă îndrăzneală să spună oamenilor cum i se înfățișează îngerul și îi spune de la Dumnezeu tainele mari ale lui Dumnezeu. Pentru că el știa bine și cu desăvârșire cât de lesne și de repede se va prinde minunea lui mincinoasă ca să înșele acel popor arab prost și simplu. Dar în această înșelătorie mincinoasă avea Mahomed mare și puternic sprijin și ajutor de la un nestorian, pe nume Serghia. El se trudea neîncetat cu cuvântul și cu fapte să convingă poporul arab de Mohamed, pentru că era bărbat învățat, filosof, dar era eretic, nestorian, și din această pricină poporul acela prost arab, care iubea învățătura nouă, așa au devenit repede învățăceii lui Mohamed, iar el văzând cum crește și se înmulțește zi cu zi învățătura și credința lui, a început cu și mai multă îndrăzneală să propovăduiască și să spună că Dumnezeu i-a dat lui însărcinarea să răspândească această nouă credință cu forța și cu arma.

***

Drept mare minune au următoarea: că pe când era odată Mohamed cu oștirea sa împotriva unor răzvrătiți arabi, trecuseră șase luni de când stăteau acolo pentru că nu puteau să meargă la casele lor. Și oștirea a început să murmure și să se mânie și ziceau: până când să stăm aici? nu mai putem să ne înfrângem dorința trupească, adică pentru împreunarea cu femeile. De aceea, fie să ne dea drumul să plecăm la casele noastre, fie să ne îngăduie să facem împreunare trupească cu femei străine. Și Mohamed când a auzit această răzvrătire a oștirii, a început să se gândească și să chibzuiască, pentru că, pe de o parte, legea Coranului poruncește ca, atunci când oștirea este la război într-o țară străină să nu facă împreunare trupească cu femei străine, dar pe de altă parte, a înțeles după luminarea de către Dumnezeu, că în curând îl va învinge pe dușmanul său. De aceea le-a respins cererile și a zis că în noaptea aceasta o să-L întreb pe Dumnezeu ce se cuvine și ce va binevoi Domnul, așa vom face. Și a doua zi a întrebat oștirea câți oameni sunt care doresc neapărat împreunare cu femeile. Și s-au găsit de aceștia ca la vreo cinci mii de bărbați. Și Mohamed îi chemă și le spuse că i s-a poruncit de către Dumnezeu să nu încalce porunca Coranului ci el însuși să-și întindă trupul și să se ofere pentru păcatul sodomiei. Și toată oastea să-și potolească și să-și stingă pofta cu trupul lui. Și astfel fură ridicate prea sfintele margini ale cămășii și hainei lui și toți acei cinci mii de oșteni au trecut pe la el și el fără încetare i-a mulțumit. Și nu s-a ostenit nicidecum, și nici nu a pățit nimic rău de la acea întâmplare. Și la fel povestesc mohamedanii și despre fiica lui, Fatme, că și ea, de dragul lui Dumnezeu s-a dăruit la câteva mii de oșteni și le-a făcut voia și le-a potolit poftele cu împreunarea sa trupească. Și după ce a făcut și a terminat acea lucrare, a luat de la fiecare bărbat câte un ban. Ea era mai fericită decât aceea despre care poetul povestește despre ea că o sută de bărbați au trecut pe la ea și ea a plecat încă neîndestulată. Apoi acea Fatma din acea împreunare trupească a strâns o sumă de bani și i-a dat ca milostenie pe la geamii și ca să fie hrăniți săracii și orfanii.

De aceea, mohamedanii cred cu tărie că Dumnezeu nu se îmblânzește prin nici o altă milostenie așa de mult ca prin aceea când femeia își dă din trupul său pentru împreunarea cu bărbatul și să ia plată pentru aceasta ca să facă milostenie.”

Sistemul și Religia Mohamedană, Cartea celor trei religii, partea a treia, Sofronie Vraceanski, Dimitrie Cantemir, Universitatea București, editura Universal Dalși.