पुराना साम्राज्य

*

Pentru a înțelege comparația dintre Egipt și Israel se cuvine a distinge corespunzător etapele istorice în care evenimentele s-au succedat. Dacă izvoarele istorice evreiești datează dintr-o etapă anterioară contactului cu civilizația Nilului, istoria egipteană, consemnată pe inscripțiile monumentelor, mormintelor ș.a.m.d., le precede, fiind vastă și de nădejde ca autenticitate.

Printre civilizațiile antice care și-au consemnat istoria, Egiptul, situat geografic la răspântia dintre Asia, Africa și Europa, a fost influențat de aproape toate mișcările culturale și religioase ale lumii; prima mențiune cronologică este consemnată între etapa predinastică, care se desfășoară din preistorie, și cea a fondării statului și conducerii egiptene.

Cercetările egiptologilor au scos la lumină cultura acelei perioade și au făcut cunoscute detalii în privința artelor și uneltelor egiptene. Deși se poate prefigura o succesiune a evenimentelor, și, în cele mai multe cazuri, se pot descrie întâmplările, meșteșugurile, obiceiurile, cutumele, ritualurile, ceremoniile și condițiile economice sau sociale ale unei perioade anume, nu este posibil, în afara unei zăriri răzlețe, legarea figurilor istorice menționate în istoria sacră de momente specifice ale cronologiei dinastiilor; dar, există suficient material care să constituie argumentum pentru datarea unor evenimente, personaje și idei într-o cronologie istorică; astfel se poate relata care idei predominau în gândirea cărui regat al cărei dinastii sau care invazie s-a desfășurat în timpul cărei domnii.

Graficul dinastiilor este ancorat în fragmente ale unor scrieri ale preotului și cărturarului egiptean Manetho, care a trăit sub domniile lui Ptolemeu I și Ptolemeu II (312-246 î.H.) moștenitorii provinciei egiptene a imperiului macedonean al lui Alexandru. Pentru întocmirea, în limba greacă, a unui compendiu cu privire la Egipt, el a consultat și studiat majoritatea izvoarelor istorice egiptene și a stabilit un cadru temporal în care pot fi interpretate cunoștințele excavate din lucrările arheologice și citirea inscripțiilor.

Prima dinastie, așadar, este fondată prin unirea Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos, la o dată aproximativă între 5500 î.H. și 3300 î.H. Ambele părți ale Egiptului sunt considerate regiuni cu geografii și caracteristici etnice diferite dar asimilate printr-o uniune și sinergie politică. Egiptul de Jos era orientat către lumea Mediteranei și avea o populație mixtă mediteraneeană în timp ce Egiptul de Sus era direcționat spre interiorul continentului african către Nubia, Sudan și Abisinia. Întregul Egipt era dezvoltat într-o manieră segmentată, populația fiind condiționată de spațiul arabil al malurilor Nilului; în absența revărsării fluviale Egiptul ar fi fost veriga deșertică a unui lung lanț de regiuni aride tropicale și subtropicale de la Sahara și deșertul libian la deșerturile Arabiei, către deșertul persan, spre Baluchistan, Sindh și deșertul Rajputanei, la deșerturile Asiei Centrale precum Turki și Gobi. Egiptul de Sus este dezvoltat după forma liniară neregulată a Nilului iar Egiptul de Jos în zonele spațioase și fertile ale Deltei unde afluenții Nilului, prin vărsarea în Mediterană, s-au răsfirat formând o extindere de coastă pe aproape 250 de km. Egiptul de Jos este brăzdat de terenuri mlăștinoase iar elevația scăzută a predispus regiunea la schimbări ale reliefului, în același mod în care invaziile și imigrația au generat fluctuații ale trăsăturilor etnice și culturale. Orașele Sais și Tanis (Zoan) cât și Memphis (aproape de Cairo contemporan) fiind aglomerări urbane ale căror specificități s-au modificat de-a lungul istoriei. Deasupra apelor Nilului, temple magnifice și monumente impunătoare, precum cele din capitala Theba, se înălțau ferite de inundații și înainte de ridicarea barajului Aswān în 1970. Unificarea celor două țări însemna că regele purta coroana ambelor regate iar o delimitare între regiuni nu a fost niciodată definită politic întrucât, în pofida disensiunilor, particularitățile geografice ale Nilului au motivat unitatea Egiptului ca necesitate politică și economică. Actuala graniță a Egiptului de Jos este la sud de Cairo și include Delta Nilului. Regiunea dintre Cairo și Assyut, câteodată numită și Egiptul Mijlociu, diferă de Egiptul de Sus, care începe spre amonte.

Datorită unor variații în estimarea datelor, nu toate evenimentele sunt clare, iar unele datări sunt imprecise, însă, linia dinastică ilustrată de Manetho este atestată istoric deși elemente ale scrierilor sale, la o analiză ulterioară, s-au dovedit, pe alocuri, incongruente cu timpul istoric; inadvertențele pot fi atribuite, totuși, nu lui Manetho, ci scribilor care i-au preluat lucrările. Ca atare un număr de treizeci și unu de dinastii egiptene, grupate în perioade de timp corespunzătoare, au fost consemnate astfel:

*

Vechiul Regat începând cu prima dinastie și continuând până la cea de-a 8-a; primele trei dinastii se remarcă printr-o nouă abordare a artei egiptene; între dinastiile a 4-a și a 6-a este ridicată Marea Piramidă și construite a doua și a treia piramidă la Giza iar capitala a fost stabilită în Egiptul de Jos, în Memphis, lângă Cairo.

Regatul Mijlociu; etapa dinastiilor a 9-a și 17-a. În timpul dinastiei celei de-a 10-a centrul de putere s-a mutat din Memphis în Egiptul Mijlociu iar cea de-a 12-a dinastie construiește grandioase monumente în Theba (Karnak și Luxor). Mutarea capitalei în amonte se datorează unor invazii străine în Egiptul de Jos; în istoria dintre a 15-a și a 17-a dinastie, numită și perioada Hyksos, o dinastie siriană preia puterea în Egiptul de Jos printr-o înrudire cu dinastiile Egiptului de Sus și un context mediteraneean favorabil; aceștia sunt numiți faraonii Hyksos ai secolelor XVII, XVIII și XXVI î.H.

Noul Imperiu al dinastiilor a 18-a și 20-a este consemnat ca fiind o perioadă de extinderi teritoriale și consolidare a administrației; în același timp izvoarele istorice capătă claritate iar cronologia etapei poate fi aproximată între 1580 î.H. și 1200 î.H; faraonii Hyksos, străini, au fost îndepărtați din Egipt iar imperiul este extins în Siria și Nubia, expediții egiptene ajungând până la Eufrat; perioada cunoaște, similar, o înflorire a artei în Egipt.

Dinastiile Deltei, a 21-a și 31-a dinastie, incluzând dinastia de la Sais (pe malurile vestice ale Deltei Nilului), atestă puterea Egiptului și înfruntă cu succes atacurile asiriene și persane; la fel și izvoarele istorice devin mai precise și obiective. Dinastia a 21-a, care începe în 1100 î.H., se încheie cu a 27-a prin invazia persană condusă de Cambyses în 525 î.H. Persanii au stăpânit regiunea (prin interpuși dinastici) până la apusul dinastiei a 31-a când ultimul faraon fuge, în 340 î.H., în Etiopia.

Linia faraonică este încheiată, trecerea sa în istorie fiind inaugurată de cucerirea macedoneană a lui Alexandru în 332 î.H. și numirea lui Ptolemeu în 323 î.H. la conducerea Egiptului; urmată de perioada romană care începe în 30 î.H. și se încheie în 630 d.H. prin deschiderile islamice ale arabilor și turcilor care desăvârșesc Egiptul într-o civilizație musulmană.

*

Se observă că între a 15-a și a 27-a dinastie, faraoni în Egipt erau regii „ciobani” ai lui Hyksos; aceștia sunt considerați „străini” veniți din Asia deși este incert din care neam provin. Josephus îi presupune ca fiind israeliți însă teoria nu poate fi demonstrată; alți savanți presupun că erau fenicieni, amalekiți sau hitiți; dar, în orice caz, erau semiți. Aceștia au fondat orașul Zoan (Tanis) pe unul din malurile răsăritene ale Deltei Nilului și mențineau strânse legături cu orașul hitit Hebron din sudul Palestinei; deși acela poate fi orașul de unde au venit, Memphis a continuat să fie capitala de unde stăpâneau. Ei au inventat alfabetul semitic cu 22 de litere, care, prin cel fenician, este părintele alfabetelor; invenția a stimulat procesul de convertire a scrisului hieroglific în scriere fonetică. Hyksos era apropiat de Hebron și Palestina, unde Avraam și Israel trăiau; astfel a fost stabilit un nucleu cultural prin care israeliții au luat calea Egiptului prin Zoan; iar Palestina de sud era o țară săracă și vulnerabilă foametei în timp ce Delta Nilului era abundentă în ape iar populația rareori suferea de neajunsuri, doar atunci când Nilul nu se revărsa; dar pentru populațiile afectate din provinciile alăturate, Egiptul era o regiune prosperă și rodnică: acesta este și contextul istoric al pildei sacre a lui Iosif și fraților săi.

*

Stăpânirea Hyksos s-a încheiat în 1600 î.H., iar Renan consideră că ocupația lui Hyksos în Egipt a început în jurul anului 2000 î.H; nu este improbabilă presupunerea că Iosif a fost wazīr al unuia dintre faraonii Hyksos ai Deltei, deoarece Iosif și Hyksos au o descendență asemănătoare; de aceea perioada lui Iosif este stabilită, în timp, ca fiind între secolele XIX și XVII î.H. Totuși în izvoarele istorice egiptene nu se face nici o referire la Iosif ori Moise. Există o referire la Ysraer (Israel) pe o stelă a lui Mer-en-Ptah, sau Mineptah (în jurul anului 1225 î.H.) care detaliază relatări ce par a fi despre Israel în Palestina, nu în Egipt; fără de mirare, deoarece Faraonul care l-a onorat pe Iosif era „un străin” pentru Egipt. Când reacția împotriva lui Hyksos s-a dezlănțuit aceștia au fost alungați și, desigur, egiptenii nu voiau să pomenească în consemnări o astfel de întrerupere a istoriei lor sau să îi ateste ocupația. Faraonul care „nu-l mai cunoaște pe Iosif” îi vede, acum, pe israeliți, ca sclavi neînsemnați, vrednici de a fi înfruntați doar când se răzvrătesc, o rasă disprețuită menită pedepsei și supunerii. Pământul din Goshen, unde Israel trăia între timpurile lui Iosif și cele ale Exodului, era o regiune de frontieră deltaică a Egiptului, în provincia orașului Zoan al Hyksos.

Într-o aproximație pentru timpurile lui Moise opinia majoritară este aceea că Ramses al II-lea (1250 î.H.) a fost Faraonul care l-a subjugat pe Israel în Egipt, iar Exodul a început în domnia succesorului său Mineptah, în 1225 î.H.; politica lui Ramses al II-lea și spiritul acelor vremuri se aseamănă dar data este târzie iar unele indicii sugerează că israeliții erau deja stabiliți în Canaan. Hyksos au fost alungați de dinastia a 18-a care a fondat Noul Imperiu în secolul XVI î.H., prin urmare Thothmes I (Tethmosis I, în 1540 î.H.) este Faraonul a cărui campanie de supremație rasială și națională îi oprima pe israeliți și i-a condus la Exod; atât caracterul cât și temperamentul tiranului descris în Cartea Sacră se potrivește personalității faraonului menționat. El a centralizat monarhia faraonică și a transformat-o într-o autocrație militară; bineînțeles, militarismul era însoțit de râvna pentru război și cuceriri iar Faraon și-a răspândit armatele departe spre Eufrat. Sclaviile, jafurile și tributurile popoarelor învinse l-au făcut pe Egipt opulent și trufaș iar în numele victoriilor s-au construit mărețe monumente în Theba.

Thothmes I își numește consoartă propria fiică Hatshepshut. Dacă Thothmes este Faraonul poveștii lui Moise, atunci se poate presupune că este fiica lui Faraon cea care îl găsește pe Moise și îl aduce mamei pentru a fi adoptat în familie. Precum Thotmes, fiica lui este un susținător al drepturilor religioase ale populațiilor Egiptului; iată, așadar, lumea palatului în care Moise a crescut spre a învăța întreaga înțelepciune și cunoaștere a egiptenilor; tocmai această cunoaștere i-a învins și prefăcut în instrumente ale Voinței divine care l-a salvat pe Israel împotriva lor.

Faraon poate fi închipuit, la curtea sa, în toată splendoarea puterii, fără să îi acorde atenție lui Moise ori supușilor săi, privindu-i cu amuzament, aroganță și impetuozitate. Dar pedeapsa divină avea să vină la sorocul hărăzit. Oamenii care au urmat mesajul lui Allah, Israelul din vremea lui Solomon (1000 î.H.) și, ulterior, musulmanii din vremea Califatului, au primit întâietatea stăpânirii asupra Răsăritului și Apusului iar gloriile Egiptului s-au risipt în deșert.

Citește și:

Un gând despre „पुराना साम्राज्य

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s