Mons Sinai

*

Tradiția abrahamică a monoteismului pur este Unică.

Atotputernicul Allah a revelat omenirii:

95:2

وَطُورِ سِينِينَ

{ وطور سينين }

الجبل الذي كلم الله تعالى عليه موسى ومعنى سينين المبارك أو الحسن بالأشجار المثمرة

Pe muntele Sinai!

6196: muntele Sinai: acesta este muntele pe care Legea i-a fost revelată lui Moise (pacea fie asupra lui); ca în 2504 a lui 19:52. Legea a fost pogorâtă iar Gloria lui Allah s-a manifestat în lume; dar Israel a urmat cu sfințenie această Lege?

وَنَادَيْنَاهُ مِن جَانِبِ الطُّورِ الْأَيْمَنِ وَقَرَّبْنَاهُ نَجِيًّا

{ وناديناه }

بقول يا موسى إني أنا الله { من جانب الطور } اسم جبل { الأيمن } أي الذي يلي يمين موسى حين أقبل من مدين { وقربناه نجيا } مناجيا بأن أسمعه الله تعالى كلامه

Noi l-am chemat pe coasta dreaptă a Muntelui şi ni l-am apropiat ca om de încredere.

2504: coasta dreaptă: momentul la care face referire versetul este descris pe larg în 20:9-36 dar și Exod iii. & iv. 1-18 & 1-23: „Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului; odată, a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Allah, la Horeb. Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă şi Allah l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: Moise! Moise! El a răspuns: Iată-mă! Allah a zis: Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, pentru că locul pe care calci este un pământ sfânt; și a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Moise şi-a ascuns faţa, deoarece se temea să-L privească pe Allah. Domnul a zis: Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, întrucât îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc egiptenii. Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel. Moise a zis lui Allah: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel? Allah a zis: Eu voi fi negreşit cu tine, şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Allah pe muntele acesta. Moise a zis lui Allah: Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ‘Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi’ şi mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’ ce le voi răspunde? Allah i-a spus lui Moise: Eu sunt Cel ce sunt; și a adăugat: vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce Se numeşte ‘Eu sunt’ m-a trimis la voi. Allah i-a mai spus lui Moise: aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ‘Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.’ Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: Mi s-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt şi am zis: Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere. Ei vor asculta de glasul tău şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: Domnul Dumnezeul evreilor s-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului Dumnezeului nostru.”

„Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu; ci vor zice: ‘Nu ţi S-a arătat Domnul!’ Domnul i-a zis: Ce ai în mână? El a răspuns: Un toiag. Domnul a zis: Aruncă-l la pământ. El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă. El a întins mâna şi l-a apucat, şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui. Iată, a zis Domnul, ce vei face ca să creadă că ţi s-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Domnul i-a mai zis: Bagă-ţi mâna în sân. El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada. Domnul a zis: Bagă-ţi din nou mâna în sân. El şi-a băgat din nou mâna în sân, apoi a scos-o din sân şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui. Dacă nu te vor crede, a zis Domnul, şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn. Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ, şi apa pe care o vei lua din râu se va preface în sânge pe pământ. Moise a zis Domnului: Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi sunt încurcate. Domnul i-a zis: Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus. Moise a zis: Ah, Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi! Atunci, Domnul s-a mâniat pe Moise şi a zis: Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui. Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui, şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Allah. Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele. Moise a plecat şi, când s-a întors la socrul său Ietro, i-a zis: Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la fraţii mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc. Ietro a zis lui Moise: Du-te în pace! Domnul a zis lui Moise în Madian: Du-te, întoarce-te în Egipt, pentru că toţi cei ce umblau să-ţi ia viaţa au murit. Moise şi-a luat nevasta şi copiii, i-a pus călare pe măgari şi s-a întors în ţara Egiptului. Şi-a luat în mână toiagul lui Allah. Domnul a zis lui Moise: Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi, toate minunile pe care ţi le pun în mână să le faci înaintea lui Faraon. Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece. Tu vei zice lui Faraon: Aşa vorbeşte Domnul: Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Îţi spun: lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.”

În acele vremuri, înainte de a primi lucrarea profetică, Moise și familia lui călătoreau dintr-o regiune în alta și pășteau turmele socrului său Ietro; locul unde ajung se află aproape de Muntele Sinai (Jabal Mūsā). Moise vede un Foc în zare iar când ajunge la acesta aude o Voce care îi spune că „se află pe un pământ sfânt”. Allah îi poruncește să își scoată încălțările pentru a veni către Flacără iar când se apropie îi sunt revelate marile Mistere. Allah îi conferă Lucrarea profetică iar fratelui său Porunca de a îi fi alături; el și Aaron pleacă, drept urmare, în Egipt, pentru a-l înfrunta pe Faraon. „Partea (coasta) dreaptă” este o descriere ce sugerează că Moise a auzit Vocea din „partea dreaptă”, pe direcția în care privea; sau, poate, conține un sens metaforic, acela de „parte dreaptă” adică dreaptă-credință, referindu-se la sfințenia locului.

وَاذْكُرْ فِي الْكِتَابِ مُوسَىٰ ۚ إِنَّهُ كَانَ مُخْلَصًا وَكَانَ رَسُولًا نَّبِيًّا

{ واذكر في الكتاب موسى إنه كان مخلصا }

بكسر اللام وفتحها من أخلص في عبادته وخلصه الله من الدنس { وكان رسولاً نبيا }

Aminteşte-l pe Moise în Carte! El a fost neprihănit ca trimis, ca profet.

2503: ca profet: Allah l-a ales pe Moise și l-a pregătit, prin înțelepciunea egiptenilor, pentru a își elibera poporul din robia lor; termenul este și o referire la titlul de Kalīmullah: „cel căruia Allah i-a vorbit” fără mijlocirea îngerilor; ca în 670 a lui 4:164, Moise este profet (nabī) deoarece i-a fost pogorâtă Revelație și trimis (rasūl) pentru că a primit o Carte (a Legii) și o umma, adică o Comunitate organizată căreia i-a instituit și prescris legi.

وَرُسُلًا قَدْ قَصَصْنَاهُمْ عَلَيْكَ مِن قَبْلُ وَرُسُلًا لَّمْ نَقْصُصْهُمْ عَلَيْكَ ۚ وَكَلَّمَ اللَّهُ مُوسَىٰ تَكْلِيمًا

{ و }

أرسلنا { رسلا قد قصصناهم عليك من قبل ورسلا لم نقصصهم عليك } روي أنه تعالى بعث ثمانية آلاف نبي أربعة آلاف من إسرائيل وأربعة آلاف من سائر الناس قاله الشيخ في سورة غافر { وكلَّم اللهُ موسى } بلا واسطة { تكليما }

Noi le-am dezvăluit (revelat) profeţilor a căror istorie ţi-am povestit-o şi profeţilor a căror istorie nu ţi-am povestit-o; cu adevărat Allah a vorbit lui Moise.

670: a vorbit lui Moise: pe Muntele Sinai.

وَهَلْ أَتَاكَ حَدِيثُ مُوسَىٰ

{ وهل }

قد { أتاك حديث موسى }

Spusa despre Moise a venit la tine?

2540: despre Moise: povestea lui Moise este relatată în Sfântul Coran prin numeroase versete, iar fiecare narațiune este adecvată contextului în care a fost revelată; spre exemplu, în 2:49-61, ia forma unei istorii a religiei;

وَإِذْ نَجَّيْنَاكُم مِّنْ آلِ فِرْعَوْنَ يَسُومُونَكُمْ سُوءَ الْعَذَابِ يُذَبِّحُونَ أَبْنَاءَكُمْ وَيَسْتَحْيُونَ نِسَاءَكُمْ ۚ وَفِي ذَٰلِكُم بَلَاءٌ مِّن رَّبِّكُمْ عَظِيمٌ

{ و }

اذكروا { إذ نجيناكم } أي آباءكم، والخطاب به وبما بعده للموجودين في زمن نبينا بما أنعم الله على آبائهم تذكيراً لهم بنعمة الله تعالى ليؤمنوا { من آل فرعون يسومونكم } يذيقونكم { سوء العذاب } أشده والجملة حال من ضمير نجيناكم { يُذبّحون } بيان لما قبله { أبناءكم } المولودين { ويستحيون } يستبقون { نساءكم } لقول بعض الكهنة له إن مولوداً يولد في بني إسرائيل يكون سبباً لذهاب ملكك { وفي ذلكم } العذاب أو الإنجاء { بلاء } ابتلاء أو إنعام { من ربكم عظيمْ }

Noi v-am mântuit de neamul lui Faraon care vă supunea la cea mai rea osândă: îi înjunghia pe fiii voştri şi le cruţa pe fiicele voastre. Aceasta v-a fost vouă, de la Domnul vostru, o teribilă încercare.

64: le cruța pe fiicele voastre: robia (sclavia) egipteană a reprezentat o tribulație cumplită; iar intențiile unor egipteni, de a salva viețile femeilor israelite în timp ce bărbații erau masacrați, a otrăvit și mai mult pe Israel împotriva lor; ura egiptenilor era groaznică însă „dragostea” lor era o și mai mare cruzime; atât prin atitudinea lor cât și prin muncile la care îi supuneau pe israeliți; ca în Exod i. 14: „Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp; în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă erau fără nici un pic de milă”. Inginerii și supraveghetorii muncilor le porunceau israeliților, de pildă, să lucreze fără paie; Exod v. 5-19: „Faraon a zis: Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările? Şi chiar în ziua aceea Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor: Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor, ci să se ducă singuri să strângă paie. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, deoarece sunt nişte leneşi, de aceea strigă mereu: ‘Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru!’ Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci. Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: Aşa vorbeşte Faraon: Nu vă mai dau paie; duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi, dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru. Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului, ca să strângă mirişte în loc de paie. Isprăvniceii îi sileau zicând: Isprăviţi-vă lucrul zi de zi, ca atunci când erau paie! Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. Pentru ce, li se zicea, n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât? Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon şi i-au zis: Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi? Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: Faceţi cărămizi! Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat. Faraon a răspuns: Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: ‘Haidem să aducem jertfe Domnului!’ Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie şi veţi face acelaşi număr de cărămizi. Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau când li se zicea: Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi, ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.”

Iar decretele represive ale lui Faraon nu se opreau aici; Exod i. 15-22: „Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra şi cealaltă Pua, şi le-a zis: Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi, iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască. Dar moaşele s-au temut de Allah şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască? Moaşele au răspuns lui Faraon: Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei. Allah a făcut bine moaşelor şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr. Pentru că moaşele se temuseră de Allah, Allah le-a făcut case. Atunci, Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.”

Ca o consecință a poruncilor regale Moise a fost ascuns timp de trei luni după naștere, iar atunci când nu a mai fost posibil, mama lui l-a așezat într-o arcă din papură și l-a lăsat să plutească pe Nil, unde, suprinzător, a fost găsit de fiica și soția lui Faraon, ca în 28:9, și adoptat în familie.

وَقَالَتِ امْرَأَتُ فِرْعَوْنَ قُرَّتُ عَيْنٍ لِّي وَلَكَ ۖ لَا تَقْتُلُوهُ عَسَىٰ أَن يَنفَعَنَا أَوْ نَتَّخِذَهُ وَلَدًا وَهُمْ لَا يَشْعُرُونَ

{ وقالت امرأة فرعون }

وقد هم مع أعوانه بقتله هو { قرت عين لي ولك لا تقتلوه عسى أن ينفعنا أو نتخذه ولداً } فأطاعوها { وهو لا يشعرون } بعاقبة أمرهم معه

Femeia lui Faraon spuse: bucurie a ochilor mei şi a lor tăi! Nu-l omorâţi! Poate vă va fi de folos ori poate îl veţi lua vouă fiu. Ei nu şi-au dat însă seama!

3335: bucurie a ochilor mei: copilașul era frumușel iar Faraon, la acea vreme, nu avea decât o fiică, descendentă care ulterior îi va prelua tronul; în baza acestui detaliu istoric se poate afirma că Faraonul epocii istorisite era Thothmes I.

3336: nu și-au dat însă seama: întotdeauna Providența (divină) va alinia întâmplările destinului în așa fel încât Răul să fie învins prin urzelile proprii. Răul nu este doar învins ci, mai mult, fără să intenționeze sau să înțeleagă, ajunge să lucreze în favoarea Binelui. Într-un limbaj laic momentul poate fi caracterizat ca o veritabilă „ironie a Sorții”; dacă Thomas Hardy nu l-ar fi ales pe Napoleon ca Marionetă a Sorții în piesa „Dynasts” l-ar fi putut alege, cu siguranță, pe Faraon, ca o întruchipare a mașinațiilor Sorții, sau, precum s-ar cuveni a fi numit acest misterios efect: Lucrarea Universală a Voinței Divine, așa cum se relatează în Exod ii. 2-10: „Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală, a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple. Fata lui Faraon s-a coborât la râu să se scalde, şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia. L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: Este un copil de-al evreilor! Atunci, sora copilului a zis fetei lui Faraon: Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor ca să-ţi alăpteze copilul? Du-te, i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului. Fata lui Faraon i-a zis: Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti. Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon, şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos), deoarece, a zis ea, „l-am scos din ape”.

Istorisirea continuă în sura Tāha (20):37-40:

وَلَقَدْ مَنَنَّا عَلَيْكَ مَرَّةً أُخْرَىٰ

{ ولقد مننا عليك مرة أخرى }

Noi ţi-am arătat bunăvoiţă şi altă dată;

إِذْ أَوْحَيْنَا إِلَىٰ أُمِّكَ مَا يُوحَىٰ

{ إذ }

للتعليل { أوحينا إلى أمك } مناما أو إلهاما لما ولدتك وخافت أن يقتلك فرعون في جملة من يولد { ما يوحى } في أمرك ويبدل منه

când i-am dezvăluit mamei tale ceea ce i-am dezvăluit;

2557: i-am dezvăluit: povestea nu este relatată în întregime ci doar sunt recapitulate acele elemente importante de educație spirituală ce descriu lucrarea lui Moise; după Yusuf, care a fost wazīr pentru unul dintre faraoni, pe tronul Egiptului a urcat un faraon care îi ura pe israeliți și îi voia anihilați. Acesta a poruncit ca pruncii de parte bărbătească să fie uciși la naștere; mama lui Moise l-a ascuns o vreme, dar, când tăinuirea a devenit imposibilă, un gând i-a venit în minte că ar fi mai bine să așeze copilul într-o cutie și să coboare cufărul, plutind, pe Nil; acest gând era mai mult decât simpla ei imaginație ci Voința lui Allah de a îl crește pe Moise în cutumele și învățăturile Egiptului în așa fel încât să întrebuințeze această cunoaștere pentru a lupta împotriva greșelilor egiptenilor întru Gloria Sa. Cufărul plutitor a intrat pe un pârâiaș care trecea prin grădina lui Faraon iar astfel a fost ridicat din apă de oamenii casei lui și adoptat de nevasta lui Faraon, ca în 28:4-13:

أَنِ اقْذِفِيهِ فِي التَّابُوتِ فَاقْذِفِيهِ فِي الْيَمِّ فَلْيُلْقِهِ الْيَمُّ بِالسَّاحِلِ يَأْخُذْهُ عَدُوٌّ لِّي وَعَدُوٌّ لَّهُ ۚ وَأَلْقَيْتُ عَلَيْكَ مَحَبَّةً مِّنِّي وَلِتُصْنَعَ عَلَىٰ عَيْنِي

{ أن اقذفيه }

ألقيه { في التابوت فاقذفيه } بالتابوت { في اليم } بحر النيل { فلْيُلقه اليم بالساحل } أي شاطئه والأمر بمعنى الخبر { يأخذه عدو لي وعدو له } وهو فرعون { وألقيت } بعد أن أخذك { عليك محبة مني } لتحب في الناس فأحبك فرعون وكل من رآك { ولتُصنع على عيني } تربى على رعايتي وحفظي لك

Aruncă-l într-un cufăraş, apoi aruncă acel cufăraş în fluviu, ca fluviul să-l arunce pe mal şi ca un vrăjmaş de-al Meu, care este şi vrăjmaş de-al lui, să îl ia. Eu am trimis asupra ta dragoste ca tu să fii crescut sub ochii Mei.

2558: vrăjmaș de-al lui: Faraon era vrăjmașul lui Allah pentru că se preamărea și blasfemia numindu-se pe sine Zeu; el era, în același timp, un vrăjmaș al bebelușului pentru că îi ura pe israeliți și îi voia exterminați dar și pentru că Moise avea să reprezinte revelația lui Allah trimisă lor.

2559: dragoste: Allah l-a binecuvântat pe copil să fie îndrăgit și iubit de oameni; atrăgând astfel dragostea celor care, în altă conjunctură, l-ar fi omorât.

2560: sub ochii Mei: deoarece Moise a fost atât de îndrăgit încât să fie adoptat în casa lui Faraon, acesta a crescut conform celor mai bune standarde lumești; Allah a vegheat asupra lui aducându-i, fără știrea lor, mama, pentru a-l hrăni cu lapte matern spre a-l ține alături, în creșterea sa interioară, de sentimentele, emoțiile și firea poporului israelit.

إِذْ تَمْشِي أُخْتُكَ فَتَقُولُ هَلْ أَدُلُّكُمْ عَلَىٰ مَن يَكْفُلُهُ ۖ فَرَجَعْنَاكَ إِلَىٰ أُمِّكَ كَيْ تَقَرَّ عَيْنُهَا وَلَا تَحْزَنَ ۚ وَقَتَلْتَ نَفْسًا فَنَجَّيْنَاكَ مِنَ الْغَمِّ وَفَتَنَّاكَ فُتُونًا ۚ فَلَبِثْتَ سِنِينَ فِي أَهْلِ مَدْيَنَ ثُمَّ جِئْتَ عَلَىٰ قَدَرٍ يَا مُوسَىٰ

{ إذ }

للتعليل { تمشي أختك } مريم لتتعرف من خبرك وقد أحضروا مراضع وأنت لا تقبل ثدي واحدة منهن { فتقول هل أدلكم على من يكفله } فأجيبت فجاءت بأمه فقبل ثديها { فرجعناك إلى أمك كي تقر عينها } بلقائك { ولا تحزن } حينئذ { وقتلت نفسا } هو القبطي بمصر، فاغتممت لقتله من جهة فرعون { فنجيناك من الغم وفتناك فتونا } اختبرناك بالإيقاع في غير ذلك وخلصناك منه { فلبثت سنين } عشرا { في أهل مدين } بعد مجيئك إليها من مصر عند شعيب النبي وتزوجك بابنته { ثم جئت على قدر } في علمي بالرسالة وهو أربعون سنة من عمرك { يا موسى }

Sora ta, trecând pe acolo, spuse: V-aş putea îndruma la cineva care-l va îngriji? Noi te-am înapoiat la mama ta ca ochii ei să se limpezească şi să nu se mai mâhnească. Apoi ai omorât un suflet, însă Noi te-am mântuit de mâhnire şi te-am pus apoi la alte încercări. Ai stat apoi ani de zile la poporul din Madian. Şi apoi ai venit adus de soartă, Moise!

2561: care-l va îngriji: se poate presupune că mama, neliniștită, văzându-și copilul plutind pe ape, o trimite pe sora copilului să-l urmărească de pe mal și să descopere locul unde va fi ridicat; atunci când Moise este luat de familia lui Faraon iar aceștia îl îndrăgesc, fata, de altfel o străină pentru ei, le spune „să caut o doică pentru copil, ca ea să alăpteze copilul pe care-l veți adopta?” întocmai ceea ce voiau; fata se întoarce acasă și îi povestește mamei iar aceasta, încântată și mulțumită, vine pentru a-și ține, iarăși, pruncul în brațe, la pieptul ei, hrănindu-l fără teamă și fără a se ascunde.

2562: ochii ei să se limpezească: ochii mamei s-au amărât cu lacrimi datorită separării de copil; însă acum s-au limpezit, în alte cuvinte, inima ei s-a liniștit.

2563: ai omorât un suflet: anii au trecut iar copilul a crescut; în aspectul său exterior aparținea casei lui Faraon, dar, sufletul lui aparținea lui Israel; într-una din zile Moise merge în colonia evreiască unde este martorul represiunii egiptene sub care Israel trăia și muncea; el vede un egiptean lovind fără milă un israelit și simte o emoție frățească și, venind în ajutorul fratelui său, îl lovește pe egiptean; deși nu intenționa să-l omoare egipteanul cade secerat și moare. Când fapta este descoperită viața lui Moise în casa lui Faraon devine imposibilă; astfel, fuge din Egipt fiind salvat prin îndurarea lui Allah. Acesta evadează din oraș și pleacă spre Sinai, în ținutul Midian, unde trece prin felurite întâmplări; se căsătorește cu una dintre fiicele unei căpetenii și trăiește mulți ani printre midianiți, ca un egiptean străin.

2564: la poporul din Madian: ducând o viață liniștită timp de mulți ani, păscând turmele socrului său, ajunge în valea Tuwā, aflată la baza masivului muntos (tūr) Sinai. Creasta care se înalță pe „coasta dreaptă” este numită Horeb în limba ebraică. Astfel se împlinește mărețul Plan divin; Moise vede din depărtare un Foc, iar când se apropie, Allah îi vorbește și îl alege ca Profet al epocii.

Însă, revenind în Egipt și în casa lui Faraon, Sfântul Coran descrie:

إِنَّ فِرْعَوْنَ عَلَا فِي الْأَرْضِ وَجَعَلَ أَهْلَهَا شِيَعًا يَسْتَضْعِفُ طَائِفَةً مِّنْهُمْ يُذَبِّحُ أَبْنَاءَهُمْ وَيَسْتَحْيِي نِسَاءَهُمْ ۚ إِنَّهُ كَانَ مِنَ الْمُفْسِدِينَ

{ إن فرعون علا }

تعظم { في الأرض } أرض مصر { وجعل أهلها شيعاً } فرقاً في خدمته { يستضعف طائفة منهم } هم بنو إسرائيل { يذِّبح أبناءهم } المولودين { ويستحيي نساءَهم } يستبقيهن أحياء لقول بعض الكهنة له: إن مولوداً يولد في بني إسرائيل يكون سبب زوال ملكك { إنه كان من المفسدين } بالقتل وغيره

Faraon era semeţ pe pământ şi împărțea oamenii în obşti, apoi a căutat să slăbească una dintre obşti, înjunghiindu-i pe fiii ei şi lăsându-le pe femei în viaţă. El era dintre cei care seamănă stricăciunea.

3329: împărțea oamenii în obști: atunci când un conducător sau lider își separă supușii și-i subjugă pe unii în favoarea altora, își necinstește datoria de suveran pentru care este responsabil în fața lui Allah. Faraon și clica lui erau intoxicați de mândrie rasială și semeția puterii și splendorii civilizației lor; astfel îi desconsiderau și chinuiau pe israeliți organizând, în Egipt, exploatarea și anihilarea treptată a populației israelite; carnagiu din care Moise este salvat.

وَنُرِيدُ أَن نَّمُنَّ عَلَى الَّذِينَ اسْتُضْعِفُوا فِي الْأَرْضِ وَنَجْعَلَهُمْ أَئِمَّةً وَنَجْعَلَهُمُ الْوَارِثِينَ

{ ونريد أن نمن على الذين استضعفوا في الأرض ونجعلهم أئمة }

بتحقيق الهمزتين وإبدال الثانية ياء يقتدى بهم في الخير { ونجعلهم الوارثين } ملك فرعون

Noi am vrut să-i ocrotim pe cei năpăstuiţi pe pământ, făcându-i căpetenii, făcându-i moştenitori;

3330: cei năpăstuiți pe pământ: scopul lui Faraon era să-l zdrobească și extermine pe Israel; dar, Voința lui Allah era aceea de a îi ocroti și transforma în locțiitori și lideri ai Credinței Lui, oferindu-le astfel, drept moștenire, un pământ făgăduit în care „curge lapte și miere”. În acest ținut providențial israeliții urmau să fie stabiliți cu autoritate divină dacă se supuneau poruncilor divine. Cât despre Faraon, camarila și oștenii săi, aceștia urmau să fie martori, prin persecuția lor, la toate acele calamități și distrugeri de care se apărau cu toată precauția.

وَنُمَكِّنَ لَهُمْ فِي الْأَرْضِ وَنُرِيَ فِرْعَوْنَ وَهَامَانَ وَجُنُودَهُمَا مِنْهُم مَّا كَانُوا يَحْذَرُونَ

{ ونمكن لهم في الأرض }

أرض مصر والشام { ونريَ فرعون وهامان وجنودهما } وفي قراءة ويرى بفتح التحتانية والراء ورفع الأسماء الثلاثة { منهم ما كانوا يحذرون } يخافون من المولود الذي يذهب ملكهم على يديه

ca să le dăm un loc pe pământ şi să le arătăm astfel lui Faraon, lui Haman şi oştirii lor pe Cea de care se fereau.

3331: lui Hāmān: vizirul lui Faraon; nu trebuie să fie confundat cu un alt Hāmān, menționat în Vechiul Testament în Estera iii. 1, „după aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul; l-a ridicat în cinste şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el” ca fiind ministrul lui Ahasuerus (Xerxes) împăratul persan ce a invadat Grecia și care a domnit între anii 485 și 464 î.H.

3332: de care se fereau: Faraon îi voia pe israeliți exterminați, în schimb, urgiile Egiptului, invocate de Moise, au ucis mii de egipteni deoarece erau „încrezuți și dedați la păcate”; iar prin vânarea israeliților în fuga lor din Egipt, atât Faraon cât și armata lui au fost cu toții înecați în mare.

وَأَوْحَيْنَا إِلَىٰ أُمِّ مُوسَىٰ أَنْ أَرْضِعِيهِ ۖ فَإِذَا خِفْتِ عَلَيْهِ فَأَلْقِيهِ فِي الْيَمِّ وَلَا تَخَافِي وَلَا تَحْزَنِي ۖ إِنَّا رَادُّوهُ إِلَيْكِ وَجَاعِلُوهُ مِنَ الْمُرْسَلِينَ

{ وأوحينا }

وحي إلهام أو منام { إلى أم موسى } وهو المولود المذكور ولم يشعر بولادته غير أخته { أن أرضعيه فإذا خفت عليه فألقيه في اليم } البحر أي النيل { ولا تخافي } غرقه { ولا تحزني } لفراقه { إنا رادوه إليك وجاعلوه من المرسلين } فأرضعته ثلاثة أشهر لا يبكي وخافت عليه فوضعته في تابوت مطليٍّ بالقار من داخل ممهد له فيه وأغلقته وألقته في بحر النيل ليلاً

Noi i-am dezvăluit mamei lui Moise: alăptează-l şi dacă te temi pentru el, lasă-l pe fluviu. Nu te teme şi nu te mâhni, deoarece ţi-l vom înapoia şi îl vom face dintre trimişi.

3333: lasă-l pe fluviu: deși moașele egiptene aveau ordinul de a ucide pruncii israeliți, Moise a fost salvat iar mama lui îl alăpta. Înainte să fie descoperită Allah i-a revelat să-l așeze într-un cufăr și să-l lase pe râul Nil; plutind, ajunge la palatul regal unde este ridicat din apă. Mama lui Moise, în ciuda tuturor pericolelor, nu mai are supărări sau temeri deoarece băiatul crește, fără ca nimeni să știe, în grija ei, și se va desăvârși, în timp, ca unul dintre marii Profeți ai lui Allah.

فَالْتَقَطَهُ آلُ فِرْعَوْنَ لِيَكُونَ لَهُمْ عَدُوًّا وَحَزَنًا ۗ إِنَّ فِرْعَوْنَ وَهَامَانَ وَجُنُودَهُمَا كَانُوا خَاطِئِينَ

{ فالتقطه }

بالتابوت صبيحة الليل { آل } أعوان { فرعون } فوضعوه بين يديه وفتح وأخرج موسى منه وهو يمص من إبهامه لبناً { ليكون لهم } في عاقبة الأمر { عدواً } يقتل رجالهم { وحزناً } يستعبد نساءهم وفي قراءة بضم الحاء وسكون الزاي لغتان في المصدر وهو هنا بمعنى اسم الفاعل من حزنه كأحزنه { إن فرعون وهامان } . وزيره { وجنودهما كانوا خاطئين } من الخطيئة أي عاصين فعوقبوا على يديه

Oamenii lui Faraon l-au cules ca să le fie lor vrăjmaş şi pricină de mâhnire. Faraon, Haman şi oştirile lor erau păcătoşi.

3334: pricină de mâhnire: acesta era Planul Providențial al lui Allah, ca oamenii răului să-și înfășoare, în jurul propriului gât, un laț, și să-l crească tocmai pe cel care-i va da pierzaniei și va deveni instrumentul osândei lor; astfel lui Moise îi este oferită învățătura egiptenilor pentru a le descoperi toate relele și tarele.

وَأَصْبَحَ فُؤَادُ أُمِّ مُوسَىٰ فَارِغًا ۖ إِن كَادَتْ لَتُبْدِي بِهِ لَوْلَا أَن رَّبَطْنَا عَلَىٰ قَلْبِهَا لِتَكُونَ مِنَ الْمُؤْمِنِينَ

{ وأصبح فؤاد أم موسى }

لما علمت بالتقاطه { فارغاً } مما سواه. { إن } مخففة من الثقيلة واسمها محذوف أي إنها { كادت لتبدي به } أي بأنه ابنها { لولا أن ربطنا على قلبها } بالصبر أي سكناه { لتكون من المؤمنين } المصدقين بوعد الله وجواب لولا دل عليه ما قبله

Sufletul mamei lui Moise se goli de tot şi era cât pe ce să-l dea în vileag, dacă Noi nu i-am fi legat inima ca să fie dintre credincioşi.

3337: dintre credincioși: inima mamei lui Moise resimte o tristețe abisală atunci este separată de fiu, însă, credința în Puterea lui Allah o oprește de la a se trăda pe ea însăși.

وَقَالَتْ لِأُخْتِهِ قُصِّيهِ ۖ فَبَصُرَتْ بِهِ عَن جُنُبٍ وَهُمْ لَا يَشْعُرُونَ

{ وقالت لأخته }

مريم { قصيه } اتبعي أثره حتى تعلمي خبره { فبصرت به } أبصرته { عن جُنُب } من مكان بعيد اختلاساً { وهم لا يشعرون } أنها أخته وأنها ترقبه

Ea îi spuse surorii lui: Urmăreşte-l! Aceasta îl urmări cu privirea de departe fără ca cineva să bage de seamă.

وَحَرَّمْنَا عَلَيْهِ الْمَرَاضِعَ مِن قَبْلُ فَقَالَتْ هَلْ أَدُلُّكُمْ عَلَىٰ أَهْلِ بَيْتٍ يَكْفُلُونَهُ لَكُمْ وَهُمْ لَهُ نَاصِحُونَ

{ وحرمنا عليه المراضع من قبل }

أي قبل رده إلى أمه أي منعناه من قبول ثدي مرضعة غير أمه فلم يقبل ثدي واحدة من المراضع المحضرة له { فقالت } أخته { هل أدلكم على أهل بيت } لما رأت حنوهم عليه { يكفلونه لكم } بالإرضاع وغيره { وهم له ناصحون } وفسرت ضمير له بالملك جواباً لهم فأجيبت فجاءت بأمه فقبل ثديها وأجابتهم عن قبوله بأنها طيبة الريح طيبة اللبن فأذن لها في إرضاعه في بيتها فرجعت به كما قال تعالى

Noi îi oprisem dinainte doicile. Sora lui spuse: V-aş putea arăta o familie care, pentru voi, l-ar lua asupra sa şi l-ar îngriji?

فَرَدَدْنَاهُ إِلَىٰ أُمِّهِ كَيْ تَقَرَّ عَيْنُهَا وَلَا تَحْزَنَ وَلِتَعْلَمَ أَنَّ وَعْدَ اللَّهِ حَقٌّ وَلَٰكِنَّ أَكْثَرَهُمْ لَا يَعْلَمُونَ

{ فرددناه إلى أمه كي تقر عينها }

بلقائه { ولا تحزن } حينئذ { ولتعلم أن وعد الله } برده إليها { حق ولكن أكثرهم } أي الناس { لا يعلمون } بهذا الوعد ولا بأن هذه أخته وهذه أمه فمكث عندها إلى أن فطمته وأجرى عليها أجرتها لكل يوم دينار وأخذتها لأنها مال حربي فأتت به فرعون فتربى عنده كما قال تعالى حكاية عنه في سورة الشعراء {ألم نربِّك فينا وليداً ولبثت فينا من عمرك سنين}

Şi aşa l-am înapoiat mamei sale să i se limpezească ochii şi să nu mai fie mâhnită, ca ea să ştie că făgăduiala lui Allah este Adevăr. Cei mai mulţi însă nu ştiu!

3339: cei mai mulți însă nu știu: promisiunea lui Allah este mereu adevărată, dar oamenii fără înțelegere, atunci când sunt împiedicați în realizarea scopurilor dorite de ei, nu înțeleg că Înțelepciunea și Puterea lui Allah sunt mult mai profunde decât capacitatea lor de plănuire.

Moise este crescut, așadar, chiar de inamicii săi; Allah îl alege pentru a-și salva poporul iar înțelepciunea divină face ca încercările și experiența cruzimii egiptenilor să contribuie la salvarea acestuia.

وَإِذْ فَرَقْنَا بِكُمُ الْبَحْرَ فَأَنجَيْنَاكُمْ وَأَغْرَقْنَا آلَ فِرْعَوْنَ وَأَنتُمْ تَنظُرُونَ

{ و }

اذكروا { إذا فرقنا } فلقنا { بكم } بسببكم { البحر } حتى دخلتموه هاربين من عدوكم { فأنجيناكم } من الغرق { وأغرقنا آل فرعون } قومه معه { وأنتم تنظرون } إلى انطباق البحر عليهم

Noi am despicat marea şi v-am mântuit, apoi am înecat neamul lui Faraon sub privirile voastre.

65: sub privirile voastre: când israeliții au scăpat, în sfârșit, din Egipt, sunt vânați de Faraon, dar, printr-un miracol, israeliții trec Marea Roșie iar oștirea egipteană este înecată, așa cum este relatat în Exod xiv. 5-31: „S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci, inima lui Faraon şi a slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească? Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el. A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă. Egiptenii i-au urmărit, şi toţi caii, carele lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare, lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor. Ei au zis lui Moise: Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? Nu-ţi spuneam noi în Egipt: Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie? Moise a răspuns poporului: Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, întrucât pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi. Domnul a zis lui Moise: Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o, şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea. Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul când Faraon, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea. Îngerul lui Allah, care mergea înaintea taberei lui Israel, și-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. Egiptenii i-au urmărit, şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, s-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeală în tabăra egiptenilor. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: Haidem să fugim dinaintea lui Israel, întrucât Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor. Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna spre mare, şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi, înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă, dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; nici unul măcar n-a scăpat. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.”

وَإِذْ وَاعَدْنَا مُوسَىٰ أَرْبَعِينَ لَيْلَةً ثُمَّ اتَّخَذْتُمُ الْعِجْلَ مِن بَعْدِهِ وَأَنتُمْ ظَالِمُونَ

{ وإذا واعدنا }

بألف ودونها { موسى أربعين ليلة } نعطيه عند انقضائها التوراة لتعلموا بها { ثم اتخذتم العجل } الذي صاغه لكم السامري إلهاً { من بعده } أي بعد ذهابه إلى ميعادنا { وأنتم ظالمون } باتخاذه لوضعكم العبادة في غير محلها

Noi am făcut un legământ cu Moise vreme de patruzeci de nopţi, însă, după plecarea lui, voi aţi ales viţelul şi aţi fost nedrepţi.

66: patruzeci de nopți: ulterior revelării celor Zece Porunci și pogorârii Legii pe Muntele Sinai; Moise a fost chemat pe vârful Muntelui unde a stat timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți; Exod xxiv. 15-18: „Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”.

Dar israeliții au începu a se neliniști de întârzierea lui Moise făurind un vițel din aur căruia i-au oferit sacrificii și pe care l-au venerat, Exod xxxii. 1-8: „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut! Aaron le-a răspuns: Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine. Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului! Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului! A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace. Domnul a zis lui Moise: Scoală şi coboară-te, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: ‘Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!’

ثُمَّ عَفَوْنَا عَنكُم مِّن بَعْدِ ذَٰلِكَ لَعَلَّكُمْ تَشْكُرُونَ

{ ثم عفونا عنكم }

محونا ذنوبكم { من بعد ذلك } الاتخاذ { لعلّكم تشكرون } نعمتنا عليكم

Şi Noi v-am iertat vouă. Poate veţi mulţumi!

67: v-am iertat: Moise s-a rugat pentru poporul său iar Allah i-a iertat; acesta este limbajul Sfântului Coran. Narațiunea din Vechiul Testament este mult mai dură; Exod xxxii. 9-14: „Domnul a zis lui Moise: Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor şi-i voi mistui, dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare. Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare? Pentru ce să zică egiptenii: Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului? Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău. Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine Însuţi: Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac. Şi Domnul s-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.”

Islamul afirmă că nu poate fi dovedită autenticitatea manuscriselor întrebuințate de evrei și creștini ca scripturi revelate lui Moise și Iisus, dar că textele aparțin unor compilații ulterioare. Savanții contemporani susțin, fără îndoială, această afirmație; dar, poveștile și relatările acestor izvoare istorice, studiate în ansamblul lor, sunt complementare înțelegerii textului coranic întrucât alcătuiesc un singur corp livresc al Revelației; doar atunci cărțile pot fi, întru totul, spiritualizate prin credință.

وَإِذْ آتَيْنَا مُوسَى الْكِتَابَ وَالْفُرْقَانَ لَعَلَّكُمْ تَهْتَدُونَ

{ وإذ آتينا موسى الكتاب }

التوراة { والفرقان } عطف تفسير، أي الفارق بين الحق والباطل والحلال والحرام { لعلكم تهتدون } به من الضلال

Noi i-am dăruit lui Moise Cartea şi Legea. Poate vă veţi lăsa călăuziţi!

68: Legea: Revelația lui Allah, ca manifestare a Voinței lui Allah, este Adevărul dintre Bine și Rău; acesta poate lua forma unui Cărți sau Semnelor prin care Allah influențează parcursul Istoriei; toate manifestările acestei Voințe Universale pot fi considerate Miracole și Semne. În acest pasaj Scriptura și Legea (furqān) sunt considerate identice ca simbolism deși alte izvoare de cunoaștere le consideră elemente distincte; Scriptura fiind Cartea iar Legea fiind celelalte Semne Miraculoase. Cuvântul Furqān apare și în 21:48 referindu-se la Moise și Aaron; întrucât lui Aaron nu i-a fost revelată nici o carte, furqān se referă la Semne; spre exemplu, Muhammad Mustafā a primit atât Carte cât și Semne; drept urmare, se poate spune că Semnele vin întru confirmarea Cărții.

وَلَقَدْ آتَيْنَا مُوسَىٰ وَهَارُونَ الْفُرْقَانَ وَضِيَاءً وَذِكْرًا لِّلْمُتَّقِينَ

{ ولقد آتينا موسى وهارون الفرقان }

أي التوراة الفارقة بين الحق والباطل والحلال والحرام { وضياءً } بها { وذكراً } عظة بها { للمتقين }

Noi am dăruit Legea lui Moise şi lui Aaron ca lumină şi amintire celor temători;

2709: Legea: trei Manifestări sunt menționate ca fiind pogorâte lui Moise și Aaron: Legea, pentru judecată; care reprezintă dovezile minunate și învățătura primite prin Puterea și Îndurarea lui Allah încât aceștia să nu se îndoiască de Voința și Porunca Lui; Lumina, care simbolizează iluminarea spiritului adusă de inspirația divină; și Mesajul, în formă scrisă, care constituie Cartea originală revelată lui Moise, pe care Aaron, ca și locțiitor al său, o va întrebuința întru călăuzirea oamenilor.

وَإِذْ قَالَ مُوسَىٰ لِقَوْمِهِ يَا قَوْمِ إِنَّكُمْ ظَلَمْتُمْ أَنفُسَكُم بِاتِّخَاذِكُمُ الْعِجْلَ فَتُوبُوا إِلَىٰ بَارِئِكُمْ فَاقْتُلُوا أَنفُسَكُمْ ذَٰلِكُمْ خَيْرٌ لَّكُمْ عِندَ بَارِئِكُمْ فَتَابَ عَلَيْكُمْ ۚ إِنَّهُ هُوَ التَّوَّابُ الرَّحِيمُ

{ وإذ قال موسى لقومه }

الذين عبدوا العجل { يا قوم إنكم ظلمتم أنفسكم باتخاذكم العجل } إلهاً { فتوبوا إلى بارئكم } خالقكم من عبادته { فاقتلوا أنفسكم } أي ليقتل البريءُ منكم المجرم { ذلكم } القتل { خير لكم عند بارئكم } فوفقكم لفعل ذلك وأرسل عليكم سحابة سوداء لئلا يبصر بعضكم بعضا فيرحمه حتى قتل منكم نحو سبعين ألفا { فتاب عليكم } قبل توبتكم { أنه هو التواب الرحيم }

Moise spuse poporului său: O, poporul meu! Pe voi înşivă v-aţi nedreptăţit alegând viţelul. Căiţi-vă dinaintea Creatorului vostru şi omorâţi-vă, deoarece mai bine vă va fi vouă la Creatorul vostru, iar El se va întoarce către voi, întrucât El este Cel care primește Căința, Milostivul.

69: omorâți-vă: discursul lui Moise, într-o formă mai blândă, se aseamănă, în traducere, cu narațiunea din Exod xxxii. 27-28: „El le-a zis: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. Moise a zis: Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”

Atributul divin menționat în Coran, tradus prin cuvântul „Plăsmuitor” (Bārī بارئ), are și sensul de „eliberator”, cu referire la eliberarea israeliților din Egipt.

وَإِذْ قُلْتُمْ يَا مُوسَىٰ لَن نُّؤْمِنَ لَكَ حَتَّىٰ نَرَى اللَّهَ جَهْرَةً فَأَخَذَتْكُمُ الصَّاعِقَةُ وَأَنتُمْ تَنظُرُونَ

{ وإذ قلتم }

وقد خرجتم مع موسى لتعتذروا إلى الله من عبادة العجل وسمعتم كلامه { يا موسى لن نؤمن لك حتى نرى الله جهرة } عيانا { فأخذتكم الصاعقة } الصيحة فمتم { وأنتم تنظرون } ما حل بكم

Voi aţi spus: o, Moise! Noi nu te vom crede până ce nu-L vom vedea pe Allah aievea; și trăsnetul v-a luat în timp ce priveați.

70: voi ați spus: multe dintre aceste spuse alcătuiesc scrierile evreiești adică Tora (Tawrāh) iar părți importante au dăinuit în forma relatărilor profetice evreiești, Talmud, elaborate de felurite școli de interpretare a literaturii rabinice; aceste texte sunt acompaniate de numeroase detalii și descrieri. În privința cererii de a-L vedea pe Allah găsim în Exod xxxiii. 20: „Domnul a zis: Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, întrucât nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” Pedeapsa celui care cerea să-L vadă pe Allah era moartea, însă, până și aceștia au fost iertați deși au continuat să fie nemulțumitori.

ثُمَّ بَعَثْنَاكُم مِّن بَعْدِ مَوْتِكُمْ لَعَلَّكُمْ تَشْكُرُونَ

{ ثم بعثناكم }

أحييناكم { من بعد موتكم لعلكم تشكرون } نعمتنا بذلك

Apoi din moarte v-am ridicat. Poate veţi mulţumi!

وَظَلَّلْنَا عَلَيْكُمُ الْغَمَامَ وَأَنزَلْنَا عَلَيْكُمُ الْمَنَّ وَالسَّلْوَىٰ ۖ كُلُوا مِن طَيِّبَاتِ مَا رَزَقْنَاكُمْ ۖ وَمَا ظَلَمُونَا وَلَٰكِن كَانُوا أَنفُسَهُمْ يَظْلِمُونَ

{ وظلَّلنا عليكم الغمام }

سترناكم بالسحاب الرقيق من حر الشمس في التيه { وأنزلنا عليكم } فيه { المن والسلوى } هما الترنجبين والطير السماني بتخفيف الميم والقصر، وقلنا : { كلوا من طيبات ما رزقناكم } ولا تدَّخروا، فكفروا النعمة وادخروا فقطع عنهم { وما ظلمونا } بذلك { ولكن كانوا أنفسهم يظلمون } لأن وباله عليهم

Noi v-am umbrit cu nori şi v-am trimis mana şi prepeliţele: Mâncaţi din bunătăţile cu care v-am înzestrat! Ei nu pe Noi ne-au nedreptăţit, ci s-au nedreptăţit pe ei înşişi.

71: mana: cuvântului „manna”, în ebraică „man hu”, în arabă, „mā huwa?” adică „ce este?” îi este descrisă natura în Exod xvi. 14-15: „Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: Ce este aceasta? deoarece nu ştiau ce este. Moise le-a zis: Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.”

Mana, de obicei, se strica dacă era păstrată pentru a doua zi și se topea în soare; cantitatea necesară pentru alimentația fiecărui om era 1 omer, o unitate de măsură evreiască egală cu aproximativ 2½ sferturi (quart); așa cum reiese din relatările evreiești. Mana întâlnită astăzi în regiunea Sinai este o gumă de zahăr produsă de tamarisc; secretată, la fel ca șerlacul sau cârmâzul, prin activitatea insectelor; iar în privința prepelițelor, a fost studiat modul în care grupuri mari de păsări, în Mediterana răsăriteană, sunt purtate de vânt în unele anotimpuri, așa cum au fost consemnate astfel de observații în timpul primului Război Mondial.

وَإِذْ قُلْنَا ادْخُلُوا هَٰذِهِ الْقَرْيَةَ فَكُلُوا مِنْهَا حَيْثُ شِئْتُمْ رَغَدًا وَادْخُلُوا الْبَابَ سُجَّدًا وَقُولُوا حِطَّةٌ نَّغْفِرْ لَكُمْ خَطَايَاكُمْ ۚ وَسَنَزِيدُ الْمُحْسِنِينَ

{ وإذ قلنا }

لهم بعد خروجهم من التيه{ ادخلوا هذه القرية } بيت المقدس أو أريحا { فكلوا منها حيث شئتم رغدا } واسعا لاَ حَجْرَ فيه { وادخلوا الباب } أي بابها { سجداً } منحنين { وقولوا } مسألتنا { حطة } أي أن تحط عنا خطايانا { نغفر } وفي قراءة بالياء والتاء مبنياً للمفعول فيهما { لكم خطاياكم وسنزيد المحسنين } بالطاعة ثواباً

Noi am spus: Intraţi în această cetate, mâncaţi din roadele ei pe săturate de oriunde vreţi. Treceţi-i pragul, prosternaţi-vă şi spuneţi: Iertare! Noi vouă vă vom ierta greşelile şi le vom dărui mai mult decât atât făptuitorilor de bine.

72: intrați în această cetate: versetul se referă la orașul Shittim, numit și „orașul salcâmilor”, aflat la est de Iordan, unde israeliții s-au făcut vinovați de aducerea ofrandelor și venerarea unor zei falși; precum găsim în Numeri xxv. 1-13: „Israel locuia în Sitim şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor, şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israel. Domnul a zis lui Moise: Strânge pe toate căpeteniile poporului şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului. Moise a zis judecătorilor lui Israel: Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor. Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa cortului întâlnirii. La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel. Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor şi n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel. De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa lui după el legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.”

Datorită ofrandelor și venerării idolilor aceștia au fost pedepsiți, inclusiv prin molimi care au luat viețile a 24.000 de oameni. Numele orașului, al cărui sens a fost mistificat, poate reprezenta un cuvânt-de-trecere; în textul coranic este hittatun حطة care înseamnă „modestie” sau „rugă pentru iertare”, atitudine specifică monoteismului care îi diferențiază pe credincioși de potrivnicii fără credință. Acest incident oferă o lecție spirituală mai amplă: în clipele triumfului se cuvine ca poporul să rămână umil în fața lui Allah și modest în atitudinea față de poruncile divine; altfel, aroganța victoriei poate aduce consecințe nefaste.

فَبَدَّلَ الَّذِينَ ظَلَمُوا قَوْلًا غَيْرَ الَّذِي قِيلَ لَهُمْ فَأَنزَلْنَا عَلَى الَّذِينَ ظَلَمُوا رِجْزًا مِّنَ السَّمَاءِ بِمَا كَانُوا يَفْسُقُونَ

{ فبدل الذين ظلموا }

منهم { قولا غير الذي قيل لهم } فقالوا : حبة في شعرة ودخلوا يزحفون على أستاههم { فأنزلنا على الذين ظلموا } فيه وضع الظاهر موضع المضمر مبالغة في تقبيح شأنهم { رجزاً } عذاباً طاعوناً { من السماء بما كانوا يفسقون } بسب فسقهم أي خروجهم عن الطاعة فهلك منهم في ساعة سبعون ألفاً أو أقل

Nedrepţii au schimbat cu un alt cuvânt cuvântul ce le fusese spus. Atunci Noi am trimis urgie din ceruri asupra celor nedrepţi pentru stricăciunea lor.

وَإِذِ اسْتَسْقَىٰ مُوسَىٰ لِقَوْمِهِ فَقُلْنَا اضْرِب بِّعَصَاكَ الْحَجَرَ ۖ فَانفَجَرَتْ مِنْهُ اثْنَتَا عَشْرَةَ عَيْنًا ۖ قَدْ عَلِمَ كُلُّ أُنَاسٍ مَّشْرَبَهُمْ ۖ كُلُوا وَاشْرَبُوا مِن رِّزْقِ اللَّهِ وَلَا تَعْثَوْا فِي الْأَرْضِ مُفْسِدِينَ

{ و }

اذكر { إذ استسقى موسى } أي طلب السقيا { لقومه } وقد عطشوا في التيه { فقلنا اضرب بعصاك الحجر } وهو الذي فر بثوبه خفيف مربع كرأس الرجل رخام أو كذان فضربه { فانفجرت } انشقت وسالت { منه اثنتا عشرة عيناً } بعدد الأسباط { قد علم كل أناس } سبط منهم { مشربهم } موضع شربهم فلا يشركهم فيه غيرهم وقلنا لهم { كلوا واشربوا من رزق الله ولا تعثوا في الأرض مفسدين } حال مؤكدة لعاملها من عثى بكسر المثلثة أفسد

(amintește-ți) Când Moise a cerut de băut pentru poporul său, Noi i-am spus: Loveşte cu toiagul tău stânca! Douăsprezece izvoare ţâşniră şi fiecare a cunoscut locul său de băut. Mâncaţi şi beţi din ceea ce v-a înzestrat Allah, însă nu fiţi fără măsură pe pământ, semănând stricăciune!

73: locul său: pasajul se referă la organizarea tribală a evreilor în exodul de patruzeci de ani prin deșerturile Arabiei; organizare descrisă în Numeri i. & ii.:

„Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis: Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel care sunt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron. Să fie cu voi câte un bărbat de fiecare seminţie, căpetenie a casei părinţilor săi. Iată numele bărbaţilor care vor fi împreună cu voi. Pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur; pentru Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai; pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab; pentru Isahar: Netaneel, fiul lui Ţuar; pentru Zabulon: Eliab, fiul lui Helon; pentru fiii lui Iosif; pentru Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; pentru Manase: Gamliel, fiul lui Pedahţur; pentru Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni; pentru Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai; pentru Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran; pentru Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel; pentru Neftali: Ahira, fiul lui Enan. Aceştia sunt cei ce au fost aleşi de adunare, mai-marii seminţiilor părinţilor lor, căpeteniile miilor lui Israel. Moise şi Aaron au luat pe bărbaţii aceştia care fuseseră chemaţi pe nume şi au strâns toată adunarea în cea dintâi zi a lunii a doua. I-au trecut în cărţile care cuprindeau spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus. Moise a făcut numărătoarea în pustia Sinai, cum îi poruncise Domnul. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Ruben ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Simeon, după familiile lor, după casele părinţilor lor; le-au făcut numărătoarea, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Simeon ieşiţi la numărătoare au fost cincizeci şi nouă de mii trei sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Gad, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Gad ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Iuda, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Iuda ieşiţi la numărătoare au fost şaptezeci şi patru de mii şase sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Isahar, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Isahar ieşiţi la numărătoare au fost cincizeci şi patru de mii patru sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Zabulon, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Zabulon ieşiţi la numărătoare au fost cincizeci şi şapte de mii patru sute. Au trecut în cărţile neamului, dintre fiii lui Iosif, pe fiii lui Efraim, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Efraim ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci de mii cinci sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Manase, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Manase ieşiţi la numărătoare au fost treizeci şi două de mii două sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Beniamin, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Beniamin ieşiţi la numărătoare au fost treizeci şi cinci de mii patru sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Dan, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Dan ieşiţi la numărătoare au fost şaizeci şi două de mii şapte sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Aşer, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Aşer ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi unu de mii cinci sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Neftali, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Neftali ieşiţi la numărătoare au fost cincizeci şi trei de mii patru sute. Aceştia sunt aceia a căror numărătoare a fost făcută de Moise şi Aaron şi de cei doisprezece bărbaţi, mai-mari ai lui Israel; era câte un bărbat pentru fiecare din casele părinţilor lor. Toţi aceia dintre copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi aceia din Israel care erau în stare să poarte armele, toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci. Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel. Dă în grija leviţilor cortul întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el şi vor tăbărî în jurul cortului. Când va porni cortul, leviţii să-l desfacă; şi când se va opri cortul, leviţii să-l întindă, iar străinul care se va apropia de el să fie pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lângă steagul lui, după cetele lor. Dar leviţii să tăbărască în jurul cortului întâlnirii, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel, şi leviţii să aibă paza cortului întâlnirii. Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul; aşa au făcut.”

„Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui; să tăbărască în faţa şi împrejurul cortului întâlnirii. La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai-marele fiilor lui Iuda, Nahşon, fiul lui Aminadab, cu oştirea lui, alcătuită din şaptezeci şi patru de mii şase sute de oameni ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Isahar şi mai-marele fiilor lui Isahar, Netaneel, fiul lui Ţuar, cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi patru de mii patru sute de oameni, ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Zabulon şi mai-marele fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon, cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi şapte de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare. Toţi cei din tabăra lui Iuda ieşiţi la numărătoare sunt o sută optzeci şi şase de mii patru sute de bărbaţi, după oştirea lor. Ei să pornească cei dintâi. La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai-marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur, cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi şase de mii cinci sute de bărbaţi ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Simeon şi mai-marele fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi nouă de mii trei sute de oameni ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Gad şi mai-marele fiilor lui Gad, Elisa, fiul lui Deuel, cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci de oameni ieşiţi la numărătoare. Toţi cei din tabăra lui Ruben ieşiţi la numărătoare sunt o sută cincizeci şi unu de mii patru sute cincizeci de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al doilea rând. Apoi va porni cortul întâlnirii, împreună cu tabăra leviţilor, aşezată în mijlocul celorlalte tabere. Pe drum, vor ţine şirul în care a tăbărât fiecare, la rândul lui, după steagul lui. La apus, tabăra lui Efraim, cu steagul său şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai-marele fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud, cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Manase şi mai-marele fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur, cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi două de mii două sute de oameni ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Beniamin şi mai-marele fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni, cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi cinci de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare. Toţi cei din tabăra lui Efraim ieşiţi la numărătoare sunt o sută opt mii o sută de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al treilea rând. La miazănoapte, tabăra lui Dan, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai-marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai, cu oştirea lui, alcătuită din şaizeci şi două de mii şapte sute de oameni ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Aşer şi mai-marele fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran, cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi unu de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Neftali şi mai-marele fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan, cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi trei de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare. Toţi cei din tabăra lui Dan ieşiţi la numărătoare sunt o sută cincizeci şi şapte de mii şase sute de oameni. Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor. Aceştia sunt copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor. Toţi cei ieşiţi la numărătoare şi care au alcătuit taberele după oştirile lor au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci. Leviţii, după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul, n-au intrat la numărătoare în mijlocul copiilor lui Israel. Şi copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Aşa tăbărau ei, după steagurile lor, şi astfel porneau la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui.”

Astfel Israel a fost stabilit în țara Canaanului; precum este descris în Iosua xiii. & xiv.:

„Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Domnul i-a zis atunci: Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, şi ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare. Iată ţara care mai rămâne: toate ţinuturile filistenilor şi tot ţinutul gheşuriţilor, de la Şihor, care curge înaintea Egiptului, până la hotarul Ecronului la miazănoapte, ţinut care trebuie socotit drept canaanit şi care este stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron, şi de aviţi; începând de la miazăzi, toată ţara canaaniţilor şi Meara, care este a sidoniţilor, până la Afec, până la hotarul amoriţilor; ţara ghibliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, până la intrarea Hamatului; toţi locuitorii de pe munte, de la Liban până la Misrefot-Maim, toţi sidoniţii. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit, şi împarte acum ţara aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din seminţia lui Manase. Rubeniţii şi gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia Medeba, până la Dibon; toate cetăţile lui Sihon, împăratul amoriţilor, care domnea la Hesbon, până la hotarul copiilor lui Amon; Galaadul, ţinutul gheşuriţilor şi al maacatiţilor, tot Muntele Hermonului şi tot Basanul, până la Salca; toată împărăţia lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei şi care era singura rămăşiţă a refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi şi i-a izgonit. Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe gheşuriţi şi pe maacatiţi, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi. Seminţia lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea lui, cum îi spusese El. Moise dăduse seminţiei fiilor lui Ruben o parte de moştenire, după familiile lor. Ei au avut ca ţinut al lor: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba, Hesbonul şi toate cetăţile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon, Iahaţ, Chedemot, Mefaat, Chiriataim, Sibma, Ţeret-Haşahar, pe muntele văii, Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieşimot, toate cetăţile câmpiei şi toată împărăţia lui Sihon, împăratul amoriţilor, care domnea la Hesbon; Moise îi bătuse pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon şi care locuiau în ţară. Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor. Hotarul ţinutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor. Moise dăduse seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moştenire, după familiile lor. Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon până la Aroer, faţă în faţă cu Raba, de la Hesbon până la Ramat-Miţpe şi Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Debirului şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit. Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor. Moise dăduse la jumătate din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moştenire după familiile lor. Ţinutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate târguşoarele lui Iair în Basan, şaizeci de cetăţi. Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og, în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor. Acestea sunt părţile de moştenire pe care le-a dat Moise când era în câmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit. Moise n-a dat nicio moştenire seminţiei lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moştenirea lui, cum îi spusese El”.

„Iată locurile pe care le-au primit copiii lui Israel ca moştenire în ţara Canaanului, pe care li le-au împărţit între ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel. Împărţirea s-a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate. Deoarece Moise dăduse o moştenire celor două seminţii şi jumătate de cealaltă parte a Iordanului, dar leviţilor nu le dăduse moştenire printre ei. Fiii lui Iosif alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi leviţilor nu li s-a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor. Copiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul şi au împărţit ţara. Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; şi Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i-a zis: Ştii ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Allah, cu privire la mine şi cu privire la tine, la Cades-Barnea. Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc ţara, şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima mea curată. Fraţii mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu. Şi în ziua aceea, Moise a jurat şi a zis: ‘Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.’ Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. Şi astăzi, sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră. Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, pentru că ai auzit atunci că acolo sunt anachimi şi că sunt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate, cu mine şi-i voi izgoni, cum a spus Domnul. Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, şi i-a dat ca moştenire Hebronul. Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moştenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel. Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba: Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Şi ţara s-a odihnit de război.”

Așadar -cele doisprezece triburi- erau descendența fiilor lui Iacob, al cărui nume a fost schimbat în „Israel” (soldatul lui Allah) după ce „s-a luptat”, conform tradiției evreiești, cu Allah; Geneza xxxii. 28: „Apoi a zis: Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (cel ce luptă cu Allah), întrucât ai luptat cu Allah şi cu oameni şi ai fost biruitor.”

Iar Israel a zămislit -doisprezece fii-, Geneza xxxv. 22-26: „Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece. Fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon. Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin. Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali. Fiii Zilpei, roaba Leei: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.”

Alături de care se aflau seminția lui Levi și Iosif; descendenții acestor doisprezece fii sunt numiți „copiii lui Israel”; casa lui Levi a primit îndatoririle preoției și să se îngrijească de Tabernacul (cortul întâlnirii) fiind exceptați atât de la datoriile militare cât și, conform vastului recensământ, de la distribuirea suprafațelor de pământ în Canaan. Leviții au fost răspândiți în toate triburile fiind o castă privilegiată ce nu se număra printre oamenii triburilor. Moise și Aaron aparțineau leviților. Cealaltă descendență, a lui Iosif (Yūsuf), în virtutea funcției înalte obținută în Egipt ca vizir al faraonului, era un fiu din-două-triburi, al căror nume se observă în cel al fiilor săi: Efraim și Manase. Așadar se pot număra doisprezece triburi în total, întrucât lui Levi i-a fost orânduit un statut diferit iar Iosif era de sorginte mixtă.

Cu toții împlineau locuri și funcții prestabilite precum și fântâni de apă în taberele lor și teritorii clar delimitate în Țara Sfântă (Promisă) spre a preveni orice neînțelegeri și invidii; ca dovadă și argument, pentru eternitate, al Puterii Divine ce lucra prin Profetul Moise pentru a stabili Regatul lui Allah pe pământ.

Cele -doisprezece izvoare- țâșnite dintr-o stâncă se referă la o tradiție cunoscută evreilor și arabilor din vremea lui Muhammad ﷺ; lângă Horeb, aproape de masivul Sinai, unde Legea i-a fost pogorâtă lui Moise, se găsește o mare stâncă de granit roșu, de circa 3,50 metri în înălțime și aproape 15 metri în circumferință, unde călătorii europeni, de pildă, Breydenbach, în secolul XV d.H., au descoperit douăsprezece izvoare efervescente; ca atare acestea existau în timpurile Profetului ﷺ și, foarte probabil, există și astăzi; relatarea ce le atestă poate fi citită în Exod xvii. 1-7: „Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice pe care poruncise Domnul să le facă, şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut. Atunci, poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: Dă-ne apă să bem! Moise le-a răspuns: Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul? Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici, cu copiii şi turmele noastre? Moise a strigat către Domnul şi a zis: Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre. Domnul a zis lui Moise: Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea. Moise a făcut aşa în faţa bătrânilor lui Israel. El a numit locul acela Masa şi Meriba (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?”

Narațiunea este utilizată în chip de parabolă: aflați în dezolare și rătăcind printre stâncile aride ale vieții, iată, oamenii vociferează. Dar nu vor fi lăsați înfometați sau însetați de viață spirituală. Trimisul lui Allah le va oferi înzestrare spirituală în abundență chiar și din rocile dure ale vieții; toate națiunile și triburile se pot aduna în jurul acestui izvor; fiecare diferit dar concertat într-o ordine și armonie perfecte. De aceea este înțelept ca oamenii să-și mănânce cu mulțumire și împăcare hrana și băutura spirituală oferite de Allah deoarece El, câteodată, îi va înzestra din cele mai neașteptate locuri; drept urmare se cuvine ca oamenii să se restrângă de la nelegiuire, aroganță și orice fel de rău, pentru că izbăvirea în ceruri se obține prin încercările trăite pe pământ.

وَإِذْ قُلْتُمْ يَا مُوسَىٰ لَن نَّصْبِرَ عَلَىٰ طَعَامٍ وَاحِدٍ فَادْعُ لَنَا رَبَّكَ يُخْرِجْ لَنَا مِمَّا تُنبِتُ الْأَرْضُ مِن بَقْلِهَا وَقِثَّائِهَا وَفُومِهَا وَعَدَسِهَا وَبَصَلِهَا ۖ قَالَ أَتَسْتَبْدِلُونَ الَّذِي هُوَ أَدْنَىٰ بِالَّذِي هُوَ خَيْرٌ ۚ اهْبِطُوا مِصْرًا فَإِنَّ لَكُم مَّا سَأَلْتُمْ ۗ وَضُرِبَتْ عَلَيْهِمُ الذِّلَّةُ وَالْمَسْكَنَةُ وَبَاءُوا بِغَضَبٍ مِّنَ اللَّهِ ۗ ذَٰلِكَ بِأَنَّهُمْ كَانُوا يَكْفُرُونَ بِآيَاتِ اللَّهِ وَيَقْتُلُونَ النَّبِيِّينَ بِغَيْرِ الْحَقِّ ۗ ذَٰلِكَ بِمَا عَصَوا وَّكَانُوا يَعْتَدُونَ

{ وإذا قلتم يا موسى لن نصبر على طعام }

أي نوع منه { واحد } وهو المن والسلوى { فادع لنا ربَّك يُخرج لنا } شيئاً { مما تنبت الأرض من } للبيان { بقلها وقثائها وفومها } حنطتها { وعدسها وبصلها قال } لهم موسى { أتستبدلون الذي هو أدنى } أخس { بالذي هو خير } أشرف أي أتأخذونه بدله، والهمزة للإنكار فأبوا أن يرجعوا فدعا الله تعالى فقال تعالى { اهبطوا } انزلوا { مصراً } من الأمصار { فإن لكم } فيه { ما سألتم } من النبات { وضُربت } جعلت { عليهم الذلة } الذل والهوان { والمسكنة } أي أثر الفقر من السكون والخزي فهي لازمة لهم، وإن كانوا أغنياء لزوم الدرهم المضروب لسكته { وباءُوا } رجعوا { بغضب من الله ذلك } أي الضرب والغضب { بأنهم } أي بسبب أنهم { كانوا يكفرون بآيات الله ويقتلون النبيين } كزكريا ويحيى { بغير الحق } أي ظلماً { ذلك بما عصوا وكانوا يعتدون } يتجاوزون الحد في المعاصي وكرره للتأكيد

Voi aţi spus: O, Moise! Noi nu putem răbda întotdeauna aceeaşi mâncare. Cheamă-L pe Domnul tău ca să ne scoată nouă din cele ce răsar pe pământ: verdeţuri, castraveţi, usturoi, linte şi ceapă. El a răspuns: Voi vreţi să schimbaţi ce-i mai bun cu ce-i mai rău? Coborâţi în Egipt unde veţi afla ceea ce cereţi! Atunci ei fură loviţi de umilinţă şi sărăcie şi mânia lui Allah a căzut asupra lor, întrucât, neascultători şi călcători de lege, tăgăduiseră semnele lui Allah şi-i omorâseră, nedrept, pe profeţi.

74: coborâți în Egipt: întrebuințarea cuvântului مصر „misr” în text indică faptul că este considerat substantiv comun, adică „orice oraș”, dar sensul lui principal este „Egiptul” lui Faraon; forma nevocalizată (tanwīn) a cuvântului mai poate însemna „orice Egipt”, adică oricare altă țară la fel de fertilă ca Egiptul. În poezia cuvintelor se poate simți o subtilă nuanță îmbrăcată într-o severă și dură abordare. Fiii răzvrătiți ai lui Israel se arătau nemulțumiți de meniul și dieta sărăca a vieții în deșert; aceștia râvneau cu poftă la delicatețurile egiptene lăsate în urma lor, deși, ar fi trebuit să înțeleagă că unica realitate care îi aștepta în Egipt era o existență în sclavie sub cruzimea egiptenilor. Moise le reproșează că vor să-și împlinească foamea cu prețul libertății atât de greu câștigate, spunându-le, în alte cuvinte: „Nu este libertatea mai scumpă decât mâncarea bună? și tocmai înaintea Țării Sfinte bogate și roditoare către care nu vreți să înaintați? Atunci mergeți înapoi și vă veți regăsi Egiptul, Țara Sclaviei: care alegere este mai bună? Veți schimba binele cu răul?”

75: loviți de umilință: efectul vorbelor lui Moise este de îndată resimțit: au obținut Țara Sfântă dar continuă să fie răzvrătiți împotriva lui Allah; iar umilința și nefericirea lor se transformă, arc peste timp, într-un dezastru național; israeliții ajung luați în captivitate de asirieni, reîntregiți de persani dar ținuți sub jugul lor și ulterior stăpâniți de greci, romani și arabi; poporul le-a fost risipit pe întreg pământul devenind aproape nomazi: întrucât au respins credința, au ucis trimișii lui Allah și au continuat să facă păcate. Uciderea profeților începe, desigur, cu omorârea lui Abel, care este în descendența lui Israel. Fiii lui Iacob au încercat să-l omoare pe Yusuf când l-au aruncat în fântână și chiar dacă acesta a fost salvat de străini, vina lor dăinuie. În istoria recentă au încercat să îl omoare pe Iisus convingându-l pe guvernatorul roman să îl crucifice, și, mai târziu, au atentat la viața lui Mustafā.

Morala acestei istorii transcende povestea lui Israel, este valabilă tuturor națiunilor și comunităților; cei îndărătnici care acordă, prin materialism, o mai mare valoare bogăției decât libertății și mântuirii, încalcă legea lui Allah și se opun îndurării Lui: soarta lor va fi umilința și nefericirea, atât în lumea spirituală cât și în existența fizică.

https://islamicarepublica.art/2021/08/05/%d8%a7%d9%84%d8%b1%d8%b3%d8%a7%d9%84%d8%a9-%d8%a7%d9%84%d8%b9%d8%a7%d8%b4%d8%b1%d8%a9/

Povestea lui Moise continuă, în Sfântul Coran, în 7:103-162, unde este ilustrată lupta ummei (islamice) israelite cu tirania și cruzimea:

ثُمَّ بَعَثْنَا مِن بَعْدِهِم مُّوسَىٰ بِآيَاتِنَا إِلَىٰ فِرْعَوْنَ وَمَلَئِهِ فَظَلَمُوا بِهَا ۖ فَانظُرْ كَيْفَ كَانَ عَاقِبَةُ الْمُفْسِدِينَ

{ ثم بعثنا من بعدهم }

أي الرسل المذكورين { موسى بآياتنا } التسع { إلى فرعون وملئِهِ } قومه { فظلموا } كفروا { بها فانظر كيف كان عاقبة المفسدين } بالكفر من إهلاكهم

(după aceasta) Noi l-am trimis pe Moise cu semnele Noastre la Faraon şi sfetnicii săi, însă ei au fost nedrepţi faţă de semnele Noastre. Vezi cum a fost sfârşitul celor care semănau stricăciunea!

وَقَالَ مُوسَىٰ يَا فِرْعَوْنُ إِنِّي رَسُولٌ مِّن رَّبِّ الْعَالَمِينَ

{ وقال موسى يا فرعون إني رسول من ربِّ العالمين }

إليك فكذبه فقال أنا

Moise spuse: Faraon! Eu sunt un trimis al Domnului lumilor.

1071: Moise: profeția lui Moise este invocată, în Sfântul Coran, în numeroase contexte, mereu cu o pildă specifică; spre exemplu, în 2:49-71, versetele se adresează evreilor în pilde și învățături pentru a le prezenta statutul în contextul noii Revelații și, în același timp, efectuează un paralelism simbolic cu Muhammad ﷺ și strădania împotriva necredinței; astfel este înfățișată bătălia spirituală pe care oamenii lui Allah au luptat-o atât împotriva unui vrăjmaș opresiv, arogant, nedrept, imoral și superstițios cât și propriei comunități răzvrătite și greu de strunit; însă, atât Moise cât și Muhammad au învins. Pentru Moise vrăjmașul era Faraon, care, precum toți egiptenii acelei epoci, se lăuda cu puterea superioară a civilizației lor milenare. Pentru Muhammad ﷺ vrăjmașii erau politeiștii și, mai târziu, evreii și creștinii. Moise și-a condus oamenii până aproape de Țara Sfântă în ciuda răzvrătirii poporului. Muhammad ﷺ a reușit, întru totul, să biruie asupra rebeliunii spirituale a comunității datorită călăuzirii lui Allah și virtuților caracterului său binecuvântat. Nici un fel de speranță nu putea fi închipuită de către musulmani în vremea în care versetele lui Allah descriau, prin Muhammad ﷺ, viitoarele deschideri islamice; toate păreau năluciri, însă, totuși, acestea s-au înfăptuit înainte de sfârșitul vieții și lucrării Profetului ﷺ pe acest pământ.

1072: Faraon: în limba arabă Firawn فرعون nu este numele unui rege egiptean ci un titlu dinastic ce își are originea în hieroglifele antice „Per-Aa” care înseamnă „Marea Casă”. Litera nūn ن este adăugată prin arabizarea cuvântului. Deși datele care alcătuiesc acest tablou istoric sunt incomplete, se poate presupune că Faraonul epocii lui Moise este faraonul celei de-a 18-a dinastii, Thothmes I, care a domnit în jurul anului 1540 î.H.

حَقِيقٌ عَلَىٰ أَن لَّا أَقُولَ عَلَى اللَّهِ إِلَّا الْحَقَّ ۚ قَدْ جِئْتُكُم بِبَيِّنَةٍ مِّن رَّبِّكُمْ فَأَرْسِلْ مَعِيَ بَنِي إِسْرَائِيلَ

{ حقيق }

جدير { على أن } أي بأن { لا أقول على الله إلا الحق } وفي قراءة بتشديد الياء فحقيق مبتدأ خبره أن وما بعده { قد جئتكم ببينة من ربِّكم فأرسل معي } إلى الشام { بني إسرائيل } وكان استعبدهم

Eu nu trebuie să spun decât Adevărul despre Allah. Eu v-am adus o dovadă vădită de la Domnul vostru. Lasă-i pe fiii lui Israel să plece cu mine.

1073: v-am adus o dovadă: Moise, adresându-se lui Faraon și liderilor egipteni, susține că misiunea lui nu este poruncită de Dumnezeul „meu” (lui) sau Dumnezeul israelit ci de însuși Dumnezeul „tău” (vostru), adică de „Domnul Lumilor”; iar lucrarea nu se adresează numai poporului israelit, Moise le spune, în alte cuvinte: „vin către voi (poporul egiptean) trimis de Domnul vostru”. Spiritul acestei declarații universale este diferit de cel prezentat în Vechiul Testament, unde, în Exod iii. 18-22, misiunea lui Moise este descrisă ca fiind poruncită de Domnul Dumnezeul evreilor: „Ei vor asculta de glasul tău şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: Domnul Dumnezeul evreilor s-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului Dumnezeului nostru. Ştiu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică. Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi. Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor, şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale. Fiecare femeie va cere de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei vase de argint, vase de aur şi haine pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe egipteni”.

Suferința lui Yūsuf în Egipt nu era doar o poveste tragică; fiul lui Iacob era profet; încercările sale și ascensiunea lui pe culmile puterii în Egipt au devenit lecții atât pentru frații săi ticăloși, care l-au vândut în sclavie, cât și pentru israeliții înrobiți de egiptenii aroganți în superioritatea lor; aceștia urmau să învețe sensurile religiei abrahamice pure plătind un preț teribil. Israel a prosperat în Egipt unde a trăit pentru o perioadă de timp între două și patru secole (conform lui Renan numai un secol). Vremurile bunăstării din epoca lui Yūsuf s-au schimbat; bigotismul rasial al egiptenilor le-a cotropit gândirea iar Israel a început să fie oprimat. Moise a fost ales profet în temeiul unei lucrări menite să-l învețe înțelepciunea egiptenilor pentru a le propovădui Adevărul ca unul crescut de ei; să unească și întregească poporul israelit pentru a-i salva și conduce într-o nouă lume; și să le deschidă noi orizonturi spirituale prin care să ajungă la Psalmii lui David și Gloria lui Solomon.

قَالَ إِن كُنتَ جِئْتَ بِآيَةٍ فَأْتِ بِهَا إِن كُنتَ مِنَ الصَّادِقِينَ

{ قال }

فرعون له { إن كنت جئت بآية } على دعواك { فأت بها إن كنت من الصادقين } فيها

Faraon spuse: Dacă tu ai adus vreun semn, arată-l, dacă spui adevărul;

1074: dacă spui adevărul: dialogul lor indică psihologia celor două părți; iată, Faraon este în curtea sa regală, cu miniștrii și liderii statului în jurul lui. În trufia și puterea lor se amuză de revolta neînsemnată a căpeteniilor israelite și îi depreciază în temeiul supremației magiei și ocultismului religiei egiptene. De cealaltă parte, împotriva tuturor, Moise, pe calea lui Allah, iar alături, fratele său Aaron, locțiitor și om de încredere. Aceștia sunt la fel de încrezători însă nu în puterea lor ci în porunca divină încredințată. Prima lor mutare a fost să confrunte dominația religioasă a egiptenilor, influențându-le gândirea prin semnele miraculoase ale puterii lui Allah; astfel, Moise va demonstra că ocultismul civilizației lor este inferior Puterii Divine și Adevărului.

فَأَلْقَىٰ عَصَاهُ فَإِذَا هِيَ ثُعْبَانٌ مُّبِينٌ

{ فألقى عصاه فإذا هي ثعبان مبين }

حية عظيمة

Moise aruncă toiagul, şi iată-l balaur de-adevărat.

1075: balaur: șarpele avea o amplă simbolistică în mitologia egipteană; marele zeu-soare Ra l-a învins pe șarpele Apophis, bătălia lor reprezentând victoria luminii asupra întunericului. Mulți dintre zeii și zeițele egiptenilor se prefăceau în șarpe pentru a-și înspăimânta adversarii. Toiagul lui Moise, transformat într-o viperă vie, le-a bulversat mintea, disprețul lor, deodată, este prefăcut în șoc și groază: iată un om care mânuiește Șarpele pe care însuși Ra l-a învins prin incredibile eforturi și sforțări eroice.

وَنَزَعَ يَدَهُ فَإِذَا هِيَ بَيْضَاءُ لِلنَّاظِرِينَ

{ ونزع يده }

أخرجها من جيبه { فإذا هي بيضاء } ذات شعاع { للناظرين } خلاف ما كانت عليه من الأدمة

El întinse mâna, şi iat-o albă pentru cei care priveau.

1076: cei care priveau: al doilea semn arătat de Moise a fost încă și mai surprinzător pentru egipteni; Moise își întinde mâna ținută la piept între veșminte și o manifestă la vedere ca radiantă de lumină divină. Strălucirea mâinii înlătură acele superstiții ale egiptenilor pe care transformarea șarpelui le-ar fi provocat; minunea profetică nu era o lucrare a răului, a magiei negre, o iluzie sau truc. Mâna albă era, într-adevăr, transfigurată de lumina divină, o vrajă pe care nici unul dintre ocultiștii egipteni nu o puteau conjura; astfel, în islam „mâna albă” a lui Moise a devenit simbolul gloriei divine orbitoare.

قَالَ الْمَلَأُ مِن قَوْمِ فِرْعَوْنَ إِنَّ هَٰذَا لَسَاحِرٌ عَلِيمٌ

{ قال الملأ من قوم فرعون إنَّ هذا لساحر عليم }

فائق في علم السحر . وفي الشعراء أنه من قول فرعون نفسه فكأنهم قالوه معه على سبيل التشاور

Căpeteniile poporului lui Faraon spuseră: Acesta este un vrăjitor cu multă ştiinţă;

يُرِيدُ أَن يُخْرِجَكُم مِّنْ أَرْضِكُمْ ۖ فَمَاذَا تَأْمُرُونَ

{ يريد أن يخرجكم من أرضكم فماذا تأمرون }

Ce vrea să vă izgonească de pe pământul vostru. Ce porunciţi?

1077: ce porunciți: cele două semne i-au înmărmurit pe egipteni; deși impresionați aceștia le-au judecat conform standardelor mentalității și lumii lor; își spuneau „cei doi sunt vrăjitori, să îi căutăm pe cei mai iscusiți dintre ocultiștii noștri pentru a le demonstra superioritatea magiei egiptene”; în același timp se gândeau la puterea și posesiunile lor; desigur, intenția lui Moise nu era aceea de a-i scoate pe egipteni din propriul regat, el căuta modalități prin care să le încheie represiunea și să plece din Egipt cu israeliții; dar, egiptenii aveau conștiința încărcată de suferințele lui Israel și, drept urmare, îi judecau motivele ca un asupritor care se teme de mânia asupritului. Întregul lor raționament era construit pe aceste premise greșite și viciate.

قَالُوا أَرْجِهْ وَأَخَاهُ وَأَرْسِلْ فِي الْمَدَائِنِ حَاشِرِينَ

{ قالوا أرجه وأخاه }

أخِّرْ أمرهما { وأرسل في المدائن حاشرين } جامعين

Ei spuseră: Dă-le un pic de zăbavă, lui şi fratelui său, şi trimite în cetăţi soli ce vor strânge,

يَأْتُوكَ بِكُلِّ سَاحِرٍ عَلِيمٍ

{ يأتوك بكل ساحر }

وفي قراءة سحَّار { عليم } بفضل موسى في علم السحر فجمعوا

şi vor aduce pe toţi vrăjitorii cu multă ştiinţă.

1078: vrăjitorii cu multă știință: consfătuirea camarilei lui Faraon demonstrează înțelegerea lor eronată: se temeau de „lucrarea ambițioasă și însetată de putere, poate chiar de răzbunare, a unui vrăjitor foarte iscusit și puternic”. Așa că l-au sfătuit pe Faraon să adune toți ocultiștii regatului și, în același timp, să îi amâne pe Moise și pe Aaron, ținându-i în suspans, nici să le accepte doleanțele nici să li se opună; bineînțeles, profeții lui Allah aveau toată răbdarea să aștepte întrucât Timpul trece mereu în favoarea Adevărului.

وَجَاءَ السَّحَرَةُ فِرْعَوْنَ قَالُوا إِنَّ لَنَا لَأَجْرًا إِن كُنَّا نَحْنُ الْغَالِبِينَ

{ وجاء السحرة فرعون قالوا أئِنَّ }

بتحقيق الهمزتين وتسهيل الثانية وإدخال ألف بينهما على الوجهين { لنا لأجرا إن كنا نحن الغالبين }

Vrăjitorii se duseră la Faraon și i-au spus: Cu adevărat vom căpăta o răsplată de vom ieşi biruitori?

1079: biruitori: vrăjitorii vin la Faraon; arta lor însemna trucuri, iluzii și impostură, ca atare, interesul era obținerea unei înțelegeri avantajoase și profitabile. Faraon și camarila lui, neliniștiți de vrăjitoria lui Moise, le-ar fi acceptat orice pretenții; aceștia au ajuns imediat la un acord. Faraon nu doar că le-a promis tot felul de recompense și răsplăți dacă învingeau strania magie a celor doi israeliți, dar și funcții și onoruri în casa regală faraonică; astfel, scenariul bătăliei dintre bine și rău a fost pregătit.

قَالَ نَعَمْ وَإِنَّكُمْ لَمِنَ الْمُقَرَّبِينَ

{ قال نعم وإنكم لمن المقربين }

El spuse: Da, şi veţi fi dintre cei apropiaţi mie.

قَالُوا يَا مُوسَىٰ إِمَّا أَن تُلْقِيَ وَإِمَّا أَن نَّكُونَ نَحْنُ الْمُلْقِينَ

{ قالوا يا موسى إما أن تُلقي }

عصاك { وإما أن نكون نحن الملقين } ما معنا

Ei spuseră: Moise! Arunci tu ori aruncăm noi?

قَالَ أَلْقُوا ۖ فَلَمَّا أَلْقَوْا سَحَرُوا أَعْيُنَ النَّاسِ وَاسْتَرْهَبُوهُمْ وَجَاءُوا بِسِحْرٍ عَظِيمٍ

{ قال ألقوا }

أمر للإذن بتقديم إلقائهم توصلا به إلى إظهار الحق { فلما ألقوا } حبالهم وعصيهم { سحروا أعين الناس } صرفوها عن حقيقة إدراكها { واسترهبوهم } خوفوهم حيث خيلوها حيات تسعى { وجاءوا بسحر عظيم }

El spuse: Aruncaţi! După ce ei aruncară, vrajiră ochii oamenilor, îi îngroziră şi dezlănţuiră o vrajă puternică.

1080: vrajă puternică: Moise și fratele său Aaron, deși îi înfruntau pe cei mai abili ocultiști și vrăjitori ai Egiptului, regatul magiei, erau calmi și încrezători în puterea divină și le oferă prima aruncare (conjurare). Lucrarea magicienilor reușește să impresioneze mulțimile, dar, când Moise aruncă toiagul, iluziile sunt spulberate iar decepția vrăjitorilor iese la iveală. În Vechiul Testament este menționat că Aaron aruncă toiagul care se transformă într-un mare șarpe. De îndată vrăjitorii aruncă, la rândul lor, mai multe toiege care dau impresia de șerpuire însă vipera vie înghite vreascurile. În timp ce iluziile lor, oricât de grandioase, erau false toiagul era simbolul Autorității Divine; acesta arăta, probabil, precum bastonul obișnuit al unui pastor; un banal băț care, prin puterea lui Allah, a conjurat nimicirea Egiptului întru triumful Adevărului, întrecând toate mașinațiile și trucurile Minciunii; Exod vii. 8-13: „Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: Dacă vă va vorbi Faraon şi vă va zice: Faceţi o minune! să zici lui Aaron: Ia-ţi toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon. Şi toiagul se va preface într-un şarpe. Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul”.

وَأَوْحَيْنَا إِلَىٰ مُوسَىٰ أَنْ أَلْقِ عَصَاكَ ۖ فَإِذَا هِيَ تَلْقَفُ مَا يَأْفِكُونَ

{ وأوحينا إلى موسى أن ألق عصاك فإذا هي تلقف }

بحذف إحدى التاءين في الأصل تبتلع { ما يأفكون } يقلبون بتمويههم

Noi i-am revelat lui Moise: Aruncă-ţi toiagul! Şi iată că toiagul înghiţi ceea ce ei născociseră.

فَوَقَعَ الْحَقُّ وَبَطَلَ مَا كَانُوا يَعْمَلُونَ

{ فوقع الحق }

ثبت وظهر { وبطل ما كانوا يعملون } من السحر

Astfel Adevărul a biruit, iar ceea ce făcură ei zădărnicie a fost.

فَغُلِبُوا هُنَالِكَ وَانقَلَبُوا صَاغِرِينَ

{ فغُلبوا }

أي فرعون وقومه { هنالك وانقلبوا صاغرين } صاروا ذليلين

Biruiţi fiind, se retraseră cu umilinţă.

1081: umilință: camarila arogantă și Faraon aveau inimile împietrite de mândrie iar devoalarea imposturii lor în fața mulțimilor i-a înfuriat cumplit, pedepsindu-și slujitorii pentru nereușită; însă, pentru cei obligați a fi instrumentele acestei imposturi, efectul a fost diferit: le-a trezit conștiința; vrăjitorii au căzut în genunchi în venerare sinceră, mărturisindu-și credința în Domnul Lumilor.

وَأُلْقِيَ السَّحَرَةُ سَاجِدِينَ

{ وأُلقي السحرة ساجدين }

Vrăjitorii se prosternară;

قَالُوا آمَنَّا بِرَبِّ الْعَالَمِينَ

{ قالوا آمنا برب العالمين }

şi spuseră: Noi credem în Domnul lumilor;

رَبِّ مُوسَىٰ وَهَارُونَ

{ رب موسى وهارون }

لعلمهم بأن ما شهدوه من العصا لا يتأتى بالسحر

Domnul lui Moise şi al lui Aaron.

قَالَ فِرْعَوْنُ آمَنتُم بِهِ قَبْلَ أَنْ آذَنَ لَكُمْ ۖ إِنَّ هَٰذَا لَمَكْرٌ مَّكَرْتُمُوهُ فِي الْمَدِينَةِ لِتُخْرِجُوا مِنْهَا أَهْلَهَا ۖ فَسَوْفَ تَعْلَمُونَ

{ قال فرعون أآمنتم }

بتحقيق الهمزتين وإبدال الثانية ألفا { به } بموسى { قبل أن آذن } { لكم إنَّ هذا } الذي صنعتموه { لمكر مكرتموه في المدينة لتخرجوا منها أهلها فسوف تعلمون } ما ينالكم مني

Faraon spuse: Credeţi în El înainte ca eu să vă dau îngăduinţa? Este un vicleşug pe care l-aţi născocit ca să-i izgoniţi pe locuitorii cetăţii. Veţi afla curând.

1082: veți afla curând: Faraon și camarila lui era furioși din două motive; pentru că au fost biruiți de Puterea lui Allah care le-a contestat, în fața poporului, autoritatea dar și pentru că instrumentele utilizate de ei împotriva lui Moise, vrăjitorii, nu mai erau în puterea lor. Acești oameni, care mai înainte se angajaseră în slujba nedreptății, acum au mărturisit semnele lui Allah, confirmând adevărul lucrării profetice a lui Moise și Aaron; ei întorc astfel spatele unei vieți de impostură, trucuri, iluzii, crezuri false, exploatare și oprimare a celor slabi, mărturisindu-l pe Unicul Zeu adevărat. Întotdeauna păcătoșii învederați detestă, mai mult ca orice, părăsirea, de către cei asemenea lor, a vieții încrâncenate în păcat. Judecându-și mereu semenii conform unor percepții egocentrice, îi acuză de duplicitate, iar dacă au puterea, se răzbună cumplit. Faraon îi amenință pe ocultiștii care se căiesc cu pedeapsa capitală pentru trădare și apostazie (tăierea mâinilor și picioarelor și crucificarea, cea mai grea dintre sentințe, rezervată numai criminalilor notorii). Dar, în ciuda amenințărilor, aceștia rămân stăruitori și se roagă lui Allah pentru răbdare și perseverență. Influența martiriului vrăjitorilor s-a răspândit printre egipteni și, treptat, ocupă chiar tronul Egiptului, în persoana lui Amenophis al IV-lea, undeva la cinci sau șase generații distanță de aceste evenimente.

لَأُقَطِّعَنَّ أَيْدِيَكُمْ وَأَرْجُلَكُم مِّنْ خِلَافٍ ثُمَّ لَأُصَلِّبَنَّكُمْ أَجْمَعِينَ

{ لأقطعنَّ أيديكم وأرجلكم من خلاف }

أي يد كل واحد اليمنى ورجله اليسرى { ثم لأصلِّبنَّكم أجمعين }

Voi pune să vi se taie mâna şi piciorul curmeziş, iar apoi răstigniţi veţi fi!

قَالُوا إِنَّا إِلَىٰ رَبِّنَا مُنقَلِبُونَ

{ قالوا إنا إلى ربِّنا }

بعد موتنا بأي وجه كان { منقلبون } راجعون في الآخرة

Ei spuseră: Către Domnul nostru ne întoarcem!

وَمَا تَنقِمُ مِنَّا إِلَّا أَنْ آمَنَّا بِآيَاتِ رَبِّنَا لَمَّا جَاءَتْنَا ۚ رَبَّنَا أَفْرِغْ عَلَيْنَا صَبْرًا وَتَوَفَّنَا مُسْلِمِينَ

{ وما تنقم }

تنكر { منا إلا أن آمنَّا بآيات ربِّنا لما جاءتنا ربنا أفرغ علينا صبرا } عند فعل ما توعدنا به لئلا نرجع كفارا { وتوفنا مسلمين }

Tu ne învinuieşti numai de-a fi crezut în semnele Domnului nostru când au ajuns la noi. Domnul nostru! Dă-ne nouă putere de îndurare şi cheamă-ne la Tine, supuşi Ţie!

1083: supuși Ție: ocultiștii convertiți, prin determinarea lor întru Adevăr, au demonstrat că dorința de a fi iertați era sinceră; pentru ei, lucrarea profetică a lui Moise s-a împlinit, astfel, noua religie monoteistă începe a se răspândi printre egipteni. Aceștia au devenit martiri ai credinței iar sacrificiul lor a afectat Egiptul în două feluri; pentru că reprezentau elita practicanților artelor magiei, dispariția lor din ierarhia preoțimii a cutremurat întregul sistem religios al țării iar urmările martiriului lor public, printre oamenii de rând ai Egiptului, au fost mai mari decât se putea anticipa. Stindardul lui Allah a fost stabilit astfel în Egipt iar o luptă spirituală pentru religia poporului egiptean a început, încă de atunci, cunoscută numai prin evenimente consemnate istoric, însă a cărei intensitate la nivel individual nu este știută; la fel cum nu se cunosc detalii legate de modul în care aceasta a transformat societatea și religia Egiptului antic. De la un panteon alambicat reprezentat de zei-animal, închinarea la soare și astre, alături de venerarea Faraonului ca întruchipare a puterii, egiptenii, treptat, încep să admită Unicitatea și să accepte Îndurarea adevăratului Zeu; ulterior unor încercări autohtone de reformare, prin monoteism, a religiei regatului, evanghelia lui Iisus ajunge în Egipt și, în cele din urmă, islamul.

وَقَالَ الْمَلَأُ مِن قَوْمِ فِرْعَوْنَ أَتَذَرُ مُوسَىٰ وَقَوْمَهُ لِيُفْسِدُوا فِي الْأَرْضِ وَيَذَرَكَ وَآلِهَتَكَ ۚ قَالَ سَنُقَتِّلُ أَبْنَاءَهُمْ وَنَسْتَحْيِي نِسَاءَهُمْ وَإِنَّا فَوْقَهُمْ قَاهِرُونَ

{ وقال الملأ من قوم فرعون }

له { أتذر } تترك { موسى وقومه ليفسدوا في الأرض } بالدعاء إلى مخالفتك { ويذرك وآلهتك } وكان صنع لهم أصناما صغارا يعبدونها وقال أنا ربُّكم وربها ولذا قال أنا ربكم الأعلى { قال سنُقَتِّل } بالتشديد والتخفيف { أبناءهم } المولودين { ونستحي } نستبقي { نساءهم } كفعلنا بهم من قبل { وإنا فوقهم قاهرون } قادرون ففعلوا بهم ذلك فشكا بنو إسرائيل

Căpeteniile poporului lui Faraon spuseră: Îl veţi lăsa pe Moise şi poporul său să semene stricăciunea pe pământ şi să te înlănţuie pe tine şi pe dumnezeii tăi? El spuse: Îi vom ucide pe fiii lor, iar pe fiicele lor le vom lăsa să trăiască şi astfel noi asupra lor vom fi biruitori!

1084: biruitori: porunca lui Faraon împotriva vrăjitorilor este deosebit de crudă și vindicativă dar camarila sa nu este mulțumită; aceștia se întreabă „cum rămâne cu Moise și cu israeliții? acum că au câștigat în fața noastră vor continua să ne facă probleme”. Miniștrii stimulează astfel vanitatea, superstițiile și ambiția lui Faraon pentru putere, „dacă nu îi pedepsești atunci autoritatea noastră va fi știrbită, tu și zeii tăi sunteți sfidați”. Faraon nu le răspunde deoarece, în sinea lui, este înfricoșat de puterea lui Moise și nu îndrăznește să îl provoace deschis; dar această temere nu îl împiedică să își continue campania de exterminare. Decretele sale de segregare și anihilare rasială erau încă în vigoare și vor fi menținute până la distrugerea lui Israel.

قَالَ مُوسَىٰ لِقَوْمِهِ اسْتَعِينُوا بِاللَّهِ وَاصْبِرُوا ۖ إِنَّ الْأَرْضَ لِلَّهِ يُورِثُهَا مَن يَشَاءُ مِنْ عِبَادِهِ ۖ وَالْعَاقِبَةُ لِلْمُتَّقِينَ

{ قال موسى لقومه استعينوا بالله واصبروا }

على أذاهم { إنَّ الأرض لله يورثها } يعطيها { من يشاء من عباده والعاقبة } المحمودة { للمتقين } الله

Moise spuse: Cereţi ajutor lui Allah şi fiţi răbdători. Pământul este al lui Allah şi El îl dă moştenire cui voieşte dintre robii Săi. Răsplata este a celor pioşi.

1085: celor pioși: se poate observa contrastul dintre tonul arogant al lui Faraon și modestia principiilor propovăduite de Moise; inevitabil aroganța va fi umilită iar credința va fi salvată.

قَالُوا أُوذِينَا مِن قَبْلِ أَن تَأْتِيَنَا وَمِن بَعْدِ مَا جِئْتَنَا ۚ قَالَ عَسَىٰ رَبُّكُمْ أَن يُهْلِكَ عَدُوَّكُمْ وَيَسْتَخْلِفَكُمْ فِي الْأَرْضِ فَيَنظُرَ كَيْفَ تَعْمَلُونَ

قالوا أوذينا من قبل أن تأتينا ومن بعد ما جئتنا قال عسى ربُّكم أن يهلك عدوكم ويستخلفكم في الأرض فينظر كيف تعملون

{ فيها }

Ei spuseră: Noi am suferit înainte ca tu să vii la noi, precum şi după ce ai venit. El spuse: Poate Domnul vostru îl va nimici pe vrăjmaşul vostru şi apoi vă va face urmaşii lui pe pământ pentru a vedea ce veţi face.

1086: după ce ai venit: oamenii se plâng lui Moise de suferințele în care trăiesc iar el îi consolează și întărește prin curajul și forța viziunii sale pentru destinul lui Israel care, de altfel, se va împlini cu desăvârșire.

1087: vă va face urmașii lui: israeliții, disprețuiți și însclaviți, urmau să fie salvați și stabiliți în Palestina. David și Solomon au fost regi ale căror domnii au avut un rol important în istoria regiunii; însă, măreția lui Israel avea o condiție, urmau să fie judecați conform faptelor. Când decădeau din Grațiile divine prin necredință, Allah va alege alte popoare care să primească onorurile stăpânirii cerești precum și puterea Lui; așa cum poporul arab a preluat, prin Revelația lui Muhammad ﷺ, mantia profeției și imamatului; Allah înzestrează cu darurile Sale pe cei credincioși și supuși Legii lui.

وَلَقَدْ أَخَذْنَا آلَ فِرْعَوْنَ بِالسِّنِينَ وَنَقْصٍ مِّنَ الثَّمَرَاتِ لَعَلَّهُمْ يَذَّكَّرُونَ

{ ولقد أخذنا آل فرعون بالسِّنين }

بالقحط { ونقص من الثمرات لعلهم يذكرون } يتعظون فيؤمنون

Noi i-am lovit pe oamenii lui Faraon cu ani de foamete şi lipsă de roade. Poate îşi vor aminti!

فَإِذَا جَاءَتْهُمُ الْحَسَنَةُ قَالُوا لَنَا هَٰذِهِ ۖ وَإِن تُصِبْهُمْ سَيِّئَةٌ يَطَّيَّرُوا بِمُوسَىٰ وَمَن مَّعَهُ ۗ أَلَا إِنَّمَا طَائِرُهُمْ عِندَ اللَّهِ وَلَٰكِنَّ أَكْثَرَهُمْ لَا يَعْلَمُونَ

{ فإذا جاءتهم الحسنة }

الخصب والغنى { قالوا لنا هذه } أي نستحقها ولم يشكروا عليها { وإن تصبهم سيئة } جدب وبلاء { يَطَّيَّروا } يتشاءموا { بموسى ومن معه } من المؤمنين { ألا إنما طائرهم } شؤمهم { عند الله } يأتيهم به { ولكن أكثرهم لا يعلمون } أنَّ ما يصيبهم من عند

Ei spuneau, când un bine li se întâmpla: Acesta este pentru noi! Atunci când un rău îi lovea însă, îl socoteau pe Moise şi pe ai lui vinovaţi de soarta lor. Oare soarta lor nu este dată numai de Allah? Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu însă nimic.

1088: vinovați de soarta lor: egiptenii, prin natura lor superstițioasă, percepeau urgiile devastatoare abătute asupra lor, datorită răutății și necredinței, ca fiind semne rele, nu pedepse divine; aceștia credeau că Moise și poporul israelit erau sursa unui ghinion spiritual. Ei nu priveau în ei înșiși pentru a descoperi originea răului și motivul pedepsei. La fel s-a petrecut în toate epocile; oamenii aroganți și păcătoși îi învinovățesc pe credincioși, mai mult decât pe ceilalți, pentru dezastrele vieții lor dar nu-și cercetează propriile defecte spirituale și păcate pentru care Allah îi pedepsește.

وَقَالُوا مَهْمَا تَأْتِنَا بِهِ مِنْ آيَةٍ لِّتَسْحَرَنَا بِهَا فَمَا نَحْنُ لَكَ بِمُؤْمِنِينَ

{ وقالوا }

لموسى { مهما تأتنا به من آية لتسحرنا بها فما نحن لك بمؤمنين } فدعا عليهم

Ei spuseră: Oricare ar fi semnul pe care ni-l aduci ca să ne vrăjeşti, noi nu vom crede în tine!

1089: ca să ne vrăjești: o anumită îndărătnicie, împotrivire și tăgadă față de mesajul lui Allah le erau caracteristice; întrucât ei credeau în felurite blasfemii oculte și percepeau orice întâmplare neobișnuită ca manifestări ale magiei; desigur, această atitudine față de religie le-a întărit inimile și i-a împiedicat să mărturisească Adevărul.

فَأَرْسَلْنَا عَلَيْهِمُ الطُّوفَانَ وَالْجَرَادَ وَالْقُمَّلَ وَالضَّفَادِعَ وَالدَّمَ آيَاتٍ مُّفَصَّلَاتٍ فَاسْتَكْبَرُوا وَكَانُوا قَوْمًا مُّجْرِمِينَ

{ فأرسلنا عليهم الطُّوفان }

وهو ماء دخل بيوتهم ووصل إلى حلوق الجالسين سبعة أيام { والجراد } فأكل زرعهم وثمارهم، كذلك { والقمَّل } السوس أو نوع من القراد، فتتبع ما تركه الجراد { والضفادع } فملأت بيوتهم وطعامهم { والدم } في مياههم { آياتِ مفصَّلاتِ } مبينات { فاستكبروا } عن الإيمان بها { وكانوا قوما مجرمين }

Noi am trimis asupra lor moarte, lăcustele, păduchii, broaştele şi sângele ca semne lesne de înţeles. Ei erau însă plini de trufie! Un popor de nelegiuiţi!

1090: moarte: tūfān, طوفان cuvântul descrie un dezastru de proporții catastrofale, cauzator de moarte și distrugeri; cu referire la cele nouă Semne conjurate de Moise în Egipt: toiagul, mâna strălucitoare, anii de secetă, devastarea recoltei, epidemii, lăcuste, păduchi, broaște și prefacerea apei în sânge:

تِلْكَ الْقُرَىٰ نَقُصُّ عَلَيْكَ مِنْ أَنبَائِهَا ۚ وَلَقَدْ جَاءَتْهُمْ رُسُلُهُم بِالْبَيِّنَاتِ فَمَا كَانُوا لِيُؤْمِنُوا بِمَا كَذَّبُوا مِن قَبْلُ ۚ كَذَٰلِكَ يَطْبَعُ اللَّهُ عَلَىٰ قُلُوبِ الْكَافِرِينَ

{ تلك القرى }

التي مرَّ ذكرها { نقصُّ عليك } يا محمد { من أنبائها } أخبار أهلها { ولقد جاءتهم رسلهم بالبينات } المعجزات الظاهرات { فما كانوا ليؤمنوا } عند مجيئهم { بما كذبوا } كفروا به { من قبل } قبل مجيئهم بل استمروا على الكفر { كذلك } الطبع { يطبع الله على قلوب الكافرين }

Acestea sunt cetăţile ale căror istorii ţi le povestim. Trimişii lor le-au adus dovezi vădite, însă ei nu au crezut în ceea ce odinioară socotiseră minciuni. Astfel Allah pecetluieşte inimile necredincioșilor.

1070: socotiseră minciuni: cei care au fost martorii Mesajului, dar l-au respins, își regăsesc pașii spre călăuzire mult mai greu întrucât Răul stă în calea Îndurării; întunecarea lor începe odată cu ruperea Legământului și continuă cu fiecare pas prin care alunecă și se afundă mai mult în nisipurile mișcătoare ale răzvrătirii față de Allah.

Urgiile apocaliptice pogorâte de Allah asupra Egiptului sunt descrise în Vechiul Testament astfel:

„Domnul a zis lui Moise: Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul care a fost prefăcut în şarpe şi să zici lui Faraon: Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine să-ţi spun: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie; dar iată că până acum n-ai ascultat. Acum, aşa vorbeşte Domnul: Iată cum vei cunoaşte că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea, şi ele se vor preface în sânge. Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă egiptenilor să bea din apa râului. Domnul a zis lui Moise: Spune lui Aaron: Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră. Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul şi a lovit apele râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui, şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau să bea apa râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă, dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri. Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut, întrucât nu puteau să bea din apa râului. Au trecut şapte zile după ce a lovit Domnul râul”.

„Domnul a zis lui Moise: Du-te la Faraon şi spune-i: Aşa vorbeşte Domnul: Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească. Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale. Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea. Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi. Domnul a zis lui Moise: Spune lui Aaron: Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului! Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului. Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului. Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu, şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului. Moise a zis lui Faraon: Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale! Nu vor mai rămâne decât în râu. El a răspuns: Mâine. Şi Moise a zis: Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul Dumnezeul nostru. Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu. Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon. Domnul a făcut cum cerea Moise, şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare. Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit. Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul”.

„Domnul a zis lui Moise: Spune lui Aaron: Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului. Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului, şi s-a prefăcut în păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată ţara Egiptului. Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace. Şi vrăjitorii au zis lui Faraon: Aici este degetul lui Allah! Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul”.

„Domnul a zis lui Moise: Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: Aşa vorbeşte Domnul: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va fi acoperit de ele. Dar în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia. Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine. Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte câineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti. Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară. Moise a răspuns: Nu este deloc potrivit să facem aşa, pentru că am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? Vom face mai bine un drum de trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va spune. Faraon a zis: Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine. Moise a răspuns: Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne mai înşele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului. Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. Domnul a făcut cum cerea Moise, şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui; n-a mai rămas una. Dar Faraon şi de data aceasta şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece”.

„Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti, iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi, şi anume va fi o ciumă foarte mare. Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel. Domnul a hotărât vremea şi a zis: Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară. Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi. Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece”.

„Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, întrucât bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise”.

„Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul. Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece, iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui şi până azi. Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, şi vor pieri. Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adunat în case robii şi turmele. Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului, pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului! Moise şi-a întins toiagul spre cer, şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frânt toţi copacii de pe câmp. Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: De data aceasta am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. Rugaţi-vă Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră, şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi. Moise i-a zis: Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul! Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu. Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. Moise a plecat de la Faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ. Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui. Lui Faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise”.

„Domnul a zis lui Moise: Du-te la Faraon, întrucât i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul. Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale. Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre, îţi vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi. Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon. Slujitorii lui Faraon i-au zis: Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul? Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. Duceţi-vă, le-a zis el, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge? Moise a răspuns: Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri, căci avem să ţinem o sărbătoare în cinstea Domnului. Faraon le-a zis: Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! Nu, nu, ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut. Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon. Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra. Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului, şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra, şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului. Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru şi împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta şi rugaţi pe Domnul Dumnezeul vostru să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte! Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece”.

„Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi. Moise şi-a întins mâna spre cer şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile. Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină. Faraon a chemat pe Moise şi a zis: Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi. Moise a răspuns: Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului Dumnezeului nostru, şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele, pentru că din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece. Faraon a zis lui Moise: Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri. Da! a răspuns Moise, nu mă voi mai arăta înaintea ta.”

„Domnul a zis lui Moise: Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi asupra Egiptului. După aceea, vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici. Vorbeşte cu poporul ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei vase de argint şi vase de aur. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului. Moise a zis: Aşa vorbeşte Domnul: Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt şi toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor. În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi. Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la animal, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel. Atunci, toţi aceşti slujitori ai tăi se vor coborî la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează! După aceea, voi ieşi. Moise a ieşit de la Faraon aprins de mânie. Domnul a zis lui Moise: Faraon n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului. Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui”.

„Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia, şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână şi să-l mâncaţi în grabă, întrucât sunt Paştele Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la animale, şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi, veţi scoate aluatul din casele voastre, deoarece oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a şaptea va fi nimicit din Israel. În ziua dintâi, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. Să ţineţi Sărbătoarea Azimilor, întrucât chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; întrucât oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. Să nu mâncaţi pâine dospită, ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi. Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştele. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l înmuiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. Şi când vă vor întreba copiii voştri: Ce înseamnă obiceiul acesta? să răspundeţi: Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre. Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ. Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.”

„La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor. Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui şi toţi egiptenii, şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. În aceeaşi noapte, Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis.”

وَلَمَّا وَقَعَ عَلَيْهِمُ الرِّجْزُ قَالُوا يَا مُوسَى ادْعُ لَنَا رَبَّكَ بِمَا عَهِدَ عِندَكَ ۖ لَئِن كَشَفْتَ عَنَّا الرِّجْزَ لَنُؤْمِنَنَّ لَكَ وَلَنُرْسِلَنَّ مَعَكَ بَنِي إِسْرَائِيلَ

{ ولما وقع عليهم الرجز }

العذاب { قالوا يا موسى ادع لنا ربَّك بما عهد عندك } من كشف العذاب عنا إن آمنا { لئن } لام قسم { كشفت عنا الرجز لنؤمنن لك ولنرسلنَّ معك بني إسرائيل }

Ei spuseră când năpasta se abătu asupra lor: Moise! Cheamă-L pentru noi pe Domnul tău în temeiul legământului ce l-a făcut cu tine. Dacă îndepărtezi năpasta de la noi, vom crede în tine şi-i vom lăsa pe fiii lui Israel să plece cu tine.

1092: să plece cu tine: Moise îi cerea lui Faraon să se supună poruncii divine, să oprească represiunea și să îi lase pe israeliți să plece din Egipt; inițial propunerea a fost refuzată în râsete și batjocură, dar, când urgiile s-au întețit, cu fiecare nouă suferință, egiptenii se jurau că le vor împlini cerința și îl rugau pe Moise să intervină pentru soarta lor și să oprească distrugerile. De fiecare dată când urgia înceta aceștia se întorceau la răutatea și trufia lor până când ultimul dezastru i-a nimicit cu totul. Aceasta este o pildă eternă și atemporală pentru toți păcătoșii din toate timpurile.

فَلَمَّا كَشَفْنَا عَنْهُمُ الرِّجْزَ إِلَىٰ أَجَلٍ هُم بَالِغُوهُ إِذَا هُمْ يَنكُثُونَ

{ فلمًّا كشفنا }

بدعاء موسى { عنهم الرجز إلى أجل هم بالغوه إذا هم ينكثون } ينقضون عهدهم ويصرون على كفرهم

Când am ridicat însă năpasta de la ei până la un alt soroc la care vor ajunge, şi-au încălcat legămintele.

1093: la un alt soroc: intermedierea lui Moise pentru soarta lui Faraon nu se rezuma doar la rugăciune; fiecare pedeapsă avea un soroc stabilit prin Voință divină, iar când acel soroc se împlinea atunci urgia înceta. Legea lui Allah nu poate fi întârziată sau grăbită; invocarea lui Moise însemna că Numele lui Allah era implorat iar Îndurarea Lui se deschidea asupra minții și conștiinței păcătosului căruia îi este făgăduită mila. Dacă rugăciunea era acceptată atunci o altă oportunitate îi era oferită; iar acesta, în sine, este un adevăr universal atemporal.

فَانتَقَمْنَا مِنْهُمْ فَأَغْرَقْنَاهُمْ فِي الْيَمِّ بِأَنَّهُمْ كَذَّبُوا بِآيَاتِنَا وَكَانُوا عَنْهَا غَافِلِينَ

{ فانتقمنا منهم فأغرقناهم في اليمِّ }

البحر الملح { بأنهم } بسبب أنهم { كذَّبوا بآياتنا وكانوا عنها غافلين } لا يتدبرونها

Atunci ne-am răzbunat pe ei, înecându-i în mare, întrucât ei au socotit semnele Noastre minciuni şi nu le-au păsat de ele.

1094: înecându-i în mare: atunci când, în sfârșit, Israel pleacă din Egipt, poporul nu alege drumul spre Canaan, pe malul Mediteranei prin Gaza, pentru că erau neînarmați, ci se îndreaptă către pustiul Sinaiului. Israeliții trec marea Roșie în timp ce oștirea lui Faraon, care îi urmărește, este înecată.

1095: au socotit semnele Noastre minciuni: se adresează întrebarea: unde a avut loc întrunirea consiliului în care Moise li s-a adresat liderilor egipteni? Capitala Egiptului în timpul dinastiei celei de-a 18-a era Teba (No-Ammon) dar orașul era la circa 500 de km sud de regiunea Deltei, departe de geografia în care trăia Israel. Memfis, situat pe convergența Deltei, la sud de orașul Cairo de astăzi, se afla la aproximativ 100 de km de localitățile israeliților. Audiența s-a desfășurat, așadar, ori într-un palat egiptean aproape de Goshen, unul dintre orașele israelite, ori în Zoan (Tanis), capitala regiunii Deltei; construită de o dinastie anterioară, dar accesibilă liderilor egipteni fiind, în același timp, apropiată de regiunea în care locuiau israeliții.

وَأَوْرَثْنَا الْقَوْمَ الَّذِينَ كَانُوا يُسْتَضْعَفُونَ مَشَارِقَ الْأَرْضِ وَمَغَارِبَهَا الَّتِي بَارَكْنَا فِيهَا ۖ وَتَمَّتْ كَلِمَتُ رَبِّكَ الْحُسْنَىٰ عَلَىٰ بَنِي إِسْرَائِيلَ بِمَا صَبَرُوا ۖ وَدَمَّرْنَا مَا كَانَ يَصْنَعُ فِرْعَوْنُ وَقَوْمُهُ وَمَا كَانُوا يَعْرِشُونَ

{ وأورثنا القوم الذين كانوا يُستضعفون }

بالاستعباد، وهم بنو إسرائيل { مشارق الأرض ومغاربها التي باركنا فيها } بالماء والشجر، صفة للأرض وهي الشام { وتمت كلمة ربَّك الحسنى } وهي قوله تعالى (ونريد أن نمنَّ على الذين استضعفوا في الأرض) إلخ { على بني إسرائيل بما صبروا } على أذى عدوهم { ودمَّرنا } أهلكنا { ما كان يصنع فرعون وقومه } من العمارة { وما كانوا يعرُِشون } بكسر الراء وضمها، يرفعون من البنيان

Noi am dat moştenire celor care au fost oropsiţi ţinuturile de la Răsărit şi ţinuturile de la Asfinţit pe care le-am binecuvântat. Astfel, s-a împlinit cel mai frumos cuvânt al Domnului tău către fiii lui Israel, pentru că au fost răbdători. Noi am nimicit ceea ce Faraon şi poporul lui încropiseră şi zidiseră.

1096: zidiseră: Israel, care mai înainte era disprețuit, a devenit un regat glorios extinzându-și teritoriile sub domnia lui Solomon; pământul și oamenii trăiau în prosperitate iar conducătorul lor era binecuvântat de Allah cu înțelepciune. Stăpânirea și faima lui se întindea în Apus și Răsărit; astfel, făgăduința lui Allah pentru Israel s-a împlinit. Înainte de exodul israelit atât Siria cât și Palestina se aflau sub dominație egipteană; prin fondarea Israelului influența egipteană în Levant s-a redus substanțial iar ambițiile politicie ale faraonilor au fost risipite. Construcțiile impunătoare ridicate de ei cu mândrie și iscusință au pierit. Marile orașe ale Tebei, Memfis (numit și Noph, orașul sacru al Taurului lui Osiris) precum și alte splendori, s-au degradat și prăbușit. Arheologii le-au excavat din nisipurile care le înghițiseră; zeci de monumente, temple, palate, morminte și statui care păreau a sfida, prin simpla lor prezență, veacurile și timpul, au fost îngropate în nisipul deșertului. Până și Marele Sfinx a fost parțial acoperit de nisip și salvat, recent, datorită unui efort concertat al arheologilor; așa cum primele expediții arheologice în Egipt, încă din secolul al XVIII-lea, au consemnat: „majoritatea construcțiilor egiptene cât și piramidele au ajuns, mai mult sau mai puțin, niște ruine”.

وَجَاوَزْنَا بِبَنِي إِسْرَائِيلَ الْبَحْرَ فَأَتَوْا عَلَىٰ قَوْمٍ يَعْكُفُونَ عَلَىٰ أَصْنَامٍ لَّهُمْ ۚ قَالُوا يَا مُوسَى اجْعَل لَّنَا إِلَٰهًا كَمَا لَهُمْ آلِهَةٌ ۚ قَالَ إِنَّكُمْ قَوْمٌ تَجْهَلُونَ

{ وجاوزنا }

عبرنا { ببني إسرائيل البحر فأتوا } فمروا { على قوم يعكُِفون } بضم الكاف وكسرها { على أصنام لهم } على عبادتها { قالوا يا موسى لنا اجعل إلها } صنما نعبده { كما لهم آلهة قال إنكم قوم تجهلون } حيث قابلتم نعمة الله عليكم بما قلتموه

Noi i-am pus pe fiii lui Israel să străbată marea. Ei ajunseră la un popor legat de idolii săi şi ei spuseră: O, Moise! Fă-ne un dumnezeu asemenea dumnezeilor lor. El spuse: Sunteţi un popor lipsit de cunoaștere.

1097: legat de idolii săi: Israel ajunge astfel în regiunea Sinaiului; cine este poporul „legat de idolii săi” întâlnit de israeliți? două posibilități se conturează: fie amalekiții Peninsulei Sinai, care se aflau într-un conflict permanent cu israeliții și a căror religie era probabil idolatră, deși nu se cunosc detalii privitoare la religia lor; sau, așa cum reiese din istoria egipteană, așezări miniere egiptene stabilite de Egipt în Sinai pentru explotarea cuprului. Astfel de așezări, poate fi dedus prin concursul imaginației, erau frecventate de populații marginalizate care trăiau în jurul și de pe urma muncitorilor și minerilor. Atunci când o mină era epuizată, așezarea, sau ce mai rămânea din aceasta, intra, în absența surselor de venit sau mijloacelor de producție, într-o oarecare paragină. Privați de legăturile cu civilizația de origine, care le determina progresul cultural, religia unor astfel de locuri degenera și se înapoia. Probabil cultul lui Apis, taurul sacru din Memfis, își pierduse alegoriile pentru peonii așezărilor iar practica lor religioasă se rezuma la ritualuri superstițioase și obiceiuri învechite. Versetul coranic prezintă „niște idoli” pe care îi aveau; ceea ce sugerează că practica lor religioasă era constituită din frânturi ale religiei egiptene; totuși, pentru israeliți, obiceiurile acestor locuri s-au dovedit o încercare pentru credința lor; mulți dintre ei fiind încă influențați politeism datorită generațiilor trăite în robia egipteană; astfel s-au lăsat ademeniți, iarăși, în idolatrie.

إِنَّ هَٰؤُلَاءِ مُتَبَّرٌ مَّا هُمْ فِيهِ وَبَاطِلٌ مَّا كَانُوا يَعْمَلُونَ

{ إن هؤلاء مُتَبَّرٌ }

هالك { ما هم فيه وباطل ما كانوا يعملون }

Ceea ce urmează ei va fi nimicit, iar faptele lor deşarte vor fi.

1098: va fi nimicit: dacă presupunea istorică este corectă atunci practicile religioase văzute de ei nu reprezentau decât elemente deviante ale religiei egiptene; de aceea reproșul lui Moise este cât se poate de incisiv, spunându-le, în alte cuvinte: „voi, care tocmai ați fost salvați din robia unui Egipt viu, vă puteți lăsa atrași de obiceiurile unui cult egiptean perimat?” mutabbar متبَّر în limba arabă înseamnă „rupt în bucăți” sau „zdrobit în fragmente”, „distrus”.

قَالَ أَغَيْرَ اللَّهِ أَبْغِيكُمْ إِلَٰهًا وَهُوَ فَضَّلَكُمْ عَلَى الْعَالَمِينَ

{ قال أغير الله أبغيكم إلها }

معبودا وأصله أبغي لكم { وهو فضَّلكم على العالمين } في زمانكم بما ذكره في قوله

El spuse: Să vă caut un alt zeu decât Allah, de vreme ce El este Cel ce v-a ales înaintea tuturor lumilor?

وَإِذْ أَنجَيْنَاكُم مِّنْ آلِ فِرْعَوْنَ يَسُومُونَكُمْ سُوءَ الْعَذَابِ ۖ يُقَتِّلُونَ أَبْنَاءَكُمْ وَيَسْتَحْيُونَ نِسَاءَكُمْ ۚ وَفِي ذَٰلِكُم بَلَاءٌ مِّن رَّبِّكُمْ عَظِيمٌ

{ و }

اذكروا { إذ أنجيناكم } وفي قراءة أنجاكم { من آل فرعون يسومونكم } يكلفونكم ويذيقونكم { سوء العذاب } أشده وهو { يقتلون أبناءكم ويستحيون } يستَبْقون { نساءكم وفي ذلكم } الإنجاء أو العذاب { بلاء } إنعام أو ابتلاء { من ربِّكم عظيم } أفلا تتعظون فتنتهوا عما قلتم

Noi v-am mântuit de oamenii lui Faraon, întrucât ei vă supuneau la osânda cea mai rea: vă omorau fiii şi le lăsau pe fiicele voastre să trăiască. Aceasta a fost o grea încercare la care v-a supus Domnul vostru!

1099: grea încercare: Allah îi amintește lui Israel, prin Moise, de robia în care au trăit. Încercarea la care au fost supuși i-a cizelat în două moduri: în timpul robiei oamenii trebuiau să învețe răbdarea și perseverența (în vremuri de răstriște), iar ulterior exodului trebuiau să învețe modestia, dreptatea și faptele cucernice (în vremuri de prosperitate).

وَوَاعَدْنَا مُوسَىٰ ثَلَاثِينَ لَيْلَةً وَأَتْمَمْنَاهَا بِعَشْرٍ فَتَمَّ مِيقَاتُ رَبِّهِ أَرْبَعِينَ لَيْلَةً ۚ وَقَالَ مُوسَىٰ لِأَخِيهِ هَارُونَ اخْلُفْنِي فِي قَوْمِي وَأَصْلِحْ وَلَا تَتَّبِعْ سَبِيلَ الْمُفْسِدِينَ

{ وواعدنا }

بألف ودونها { موسى ثلاثين ليلة } نكلمه عند انتهائها بأن يصومها، وهي ذو القعدة فصامها فلما تمَّت أنكر خلوف فمه فاستاك فأمره الله بعشرة أخرى ليكلمه بخلوف فمه كما قال تعالى: { وأتممناها بعشر } من ذي الحجة { فتم ميقات ربِّه } وقت وعده بكلامه إياه { أربعين } حال { ليلة } تتميز { وقال موسى لأخيه هارون } عند ذهابه إلى الجبل للمناجاة { اخلفني } كن خليفتي { في قومي وأصلح } أمرهم { ولا تتبع سبيل المفسدين } بموافقتهم على المعاصي

Noi i-am făgăduit lui Moise treizeci de nopţi la care am mai adăugat încă zece nopţi, încât întâlnirea lui cu Domnul său a fost de patruzeci de nopţi. Moise spuse fratelui său Aaron: Ţine-mi locul în faţa poporului meu, fă ceea ce este bine şi nu urma calea celor care seamănă stricăciunea.

1100: întâlnirea lui Domnul său: timpul de patruzeci de zile cu Allah pe Munte poate fi comparat cu postul de patruzeci de zile al lui Iisus în pustiu înainte de a primi lucrarea profetică:

Matei iv. 1-11: „Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavol. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Allah, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini. Drept răspuns, Isus i-a zis: Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Allah. Atunci, diavolul l-a dus în sfânta cetate, l-a pus pe streaşina Templului şi i-a zis: Dacă eşti Fiul lui Allah, aruncă-te jos, căci este scris: El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra ta; şi ei te vor lua pe mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră. De asemenea, este scris, a zis Iisus: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi i-a zis: Toate aceste lucruri ți le voi da ție, dacă te vei arunca cu faţa la pământ şi te vei închina mie. Pleacă, Satano, i-a răspuns Iisus. Întrucât este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să Îi slujeşti. Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi deodată au venit la Iisus nişte îngeri şi au început să-i slujească”.

Și cu cei patruzeci de ani de viață în care Muhammad ﷺ a fost pregătit spiritual pentru Lucrarea profetică; în fiecare caz, profeții au trăit singuri sau separați de comunitatea lor înainte de începerea șirului de evenimente miraculoase și întâmplări predestinate Misiunii lor.

1101: seamănă stricăciunea: atunci când omul (profetul) lui Allah nu se află printre oameni, datoria custodiei (khilāfa) este preluată de fratele (locțiitorul) său; termenul de „frate” nu se referă, în mod necesar, la ruda lui, ci la un „frate întru credință”. Locțiitorul îi va conduce pe oameni cu toată autoritatea și modestia cutumei abrahamice amintindu-și trei idei importante; că este doar un locțiitor și este obligat să urmeze pașii profetului; că împlinirea dreptății și binelui constituie scopul puterii; și că respectiva absență a profetului constituie oportunități pentru apariția în comunitate a problemelor și dezbinării, iar locțiitorul trebuie să îi păzească pe oameni de aceste capcane.

وَلَمَّا جَاءَ مُوسَىٰ لِمِيقَاتِنَا وَكَلَّمَهُ رَبُّهُ قَالَ رَبِّ أَرِنِي أَنظُرْ إِلَيْكَ ۚ قَالَ لَن تَرَانِي وَلَٰكِنِ انظُرْ إِلَى الْجَبَلِ فَإِنِ اسْتَقَرَّ مَكَانَهُ فَسَوْفَ تَرَانِي ۚ فَلَمَّا تَجَلَّىٰ رَبُّهُ لِلْجَبَلِ جَعَلَهُ دَكًّا وَخَرَّ مُوسَىٰ صَعِقًا ۚ فَلَمَّا أَفَاقَ قَالَ سُبْحَانَكَ تُبْتُ إِلَيْكَ وَأَنَا أَوَّلُ الْمُؤْمِنِينَ

{ ولما جاء موسى لميقاتنا }

أي للوقت الذي وعدناه بالكلام فيه { وكلَّمه ربُّه } بلا واسطة كلاما سمعه من كل جهة { قال رب أرني } نفسك { أنظر إليك قال لن تراني } أي لا تقدر على رؤيتي، والتعبير به دون لن أرى يفيد إمكان رؤيته تعالى { ولكن انظر إلى الجبل } الذي هو أقوى منك { فإن استقر } ثبت { مكانه فسوف تراني } أي تثبيت لرؤيتي وإلا فلا طاقة لك { فلما تجلَّى ربُّه } أي ظهر من نوره قدر نصف أنملة الخنصر كما في حديث صححه الحاكم { للجبل جعله دكا } بالقصر والمد، أي مدكوكا مستويا بالأرض { وخرَّ موسى صَعقا } مغشيا عليه لهول ما رأى { فلما أفاق قال سبحانك } تنزيها لك { تبت إليك } من سؤال ما لم أؤمر به { وأنا أوَّلُ المؤمنين } في زماني

Când Moise veni la întâlnirea cu Noi, şi Domnul său îi vorbi, el spuse: Domnul meu! Arată-mi-te ca să te văd! Domnul spuse: Tu nu mă vei vedea, însă uită-te către munte, dacă va rămâne la locul său, mă vei vedea. Când Domnul lui s-a făcut însă prezent pe Munte, acesta se sfărâmă în bucăţi, iar Moise a căzut trăsnit. Când s-a trezit, el spuse: Mărire Ţie! La Tine mă întorc, iar eu sunt cel dintâi dintre credincioşi!

1102: arată-mi-te ca să te văd: chiar și ce mai buni oameni se pot trăda printr-o încredere peste măsură sau ambiție spirituală nejustificată de nivelul la care se află. Moise a fost deja martorul Gloriei lui Allah prin mâna sa albă radiantă care strălucea cu lumină divină; dar era încă la început de drum, întrucât lucrarea ctitoririi lui Israel urma să fie inițiată prin stabilirea Legământului pe muntele Sinai; era prematur, pentru el, să îi ceară lui Allah o astfel de rugă.

1103: mă vei vedea: Allah, Cel care înzestrează și călăuzește toate ființele, tratează chiar și rugile imperfecte cu milă, compasiune și înțelegere. Prezența lui Allah este atât de glorioasă încât nu poate fi materializată. Creasta pe care Măreția divină s-a manifestat a fost spulberată de Grandoarea Divină iar Moise a supraviețuit doar pierzându-și cunoștința. Atunci când și-a revenit din leșin a înțeles adevărata condiție umană cât și distanța incomensurabilă dintre lumea fizică, materială, umană, muritoare și Splendoarea Nemuritoare a Divinității. Astfel se căiește lui Allah și își reafirmă credința; orbit de străfulgerarea luminii divine, el nu mai vede (doar) prin ochii trupului; acum poate distinge realitatea prin ochii inimii și ai credinței.

1104: cel dintâi dintre credincioși: în sintagma „primul dintre cei care se supun lui Allah”, ca în 6:14 și 6:163; „primul” nu se referă la ordinea numerică ci „primul (cel dintâi) în zel și credință”; fiind un termen la superlativ.

قُلْ أَغَيْرَ اللَّهِ أَتَّخِذُ وَلِيًّا فَاطِرِ السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ وَهُوَ يُطْعِمُ وَلَا يُطْعَمُ ۗ قُلْ إِنِّي أُمِرْتُ أَنْ أَكُونَ أَوَّلَ مَنْ أَسْلَمَ ۖ وَلَا تَكُونَنَّ مِنَ الْمُشْرِكِينَ

{ قل }

لهم { أغير الله أتَّخذ وليّاً } أعبده { فاطر السماوات والأرض } مبدعهما { وهو يُطعم } يرزق { ولا يُطعم } يُرزق { قل إني أمرت أن أكون أول من أسلم } لله من هذه الأمة { و } قيل لي { لا تكوننَّ من المشركين } به

Spune: Să-mi iau alt oblăduitor în locul lui Allah, Creatorul cerurilor şi al pământului, El, Cel ce hrăneşte și nu este hrănit? Spune: Mie mi s-a poruncit să fiu cel dintâi care mă supun. Nu fiţi închinători la idoli.

847: cel ce hrănește și nu este hrănit: atât literal cât și figurat; lui Allah îi datorăm împlinirea tuturor nevoilor însă El nu are necesități.

لَا شَرِيكَ لَهُ ۖ وَبِذَٰلِكَ أُمِرْتُ وَأَنَا أَوَّلُ الْمُسْلِمِينَ

{ لا شريك له }

في ذلك { وبذلك } أي التوحيد { أمرت وأنا أول المسلمين } من هذه الأمة

Ce nu are asemănare! Aşa mi s-a poruncit, iar eu sunt cel dintâi dintre supuşi.

قَالَ يَا مُوسَىٰ إِنِّي اصْطَفَيْتُكَ عَلَى النَّاسِ بِرِسَالَاتِي وَبِكَلَامِي فَخُذْ مَا آتَيْتُكَ وَكُن مِّنَ الشَّاكِرِينَ

{ قال }

تعالى له { يا موسى إني اصطفيتك } اخترتك { على الناس } أهل زمانك { برسالاتي } بالجمع والإفراد { وبكلامي } أي تكليمي إياك { فخذ ما آتيتك } من الفضل { وكن من الشاكرين } لأنعمي

Domnul spuse: Moise! Eu te-am ales dintre toţi oamenii prin Solia Mea, prin Cuvântul Meu. Ia ceea ce ţi-am dăruit şi fii dintre mulţumitori!

1105: dintre toți oamenii: înaintea contemporanilor săi; Moise a primit de la Allah o măreață lucrare fiind distins cu privilegiul de a conversa cu Allah.

1106: fii dintre mulțumitori: revelația lui Allah aduce beneficii și binecuvântări creaturilor, pe care s-ar cuveni să le accepte cu reverență și mulțumire. În timp ce Moise trăia mari experiențe spirituale pe Munte, poporul său, la baza masivului, se comporta nesupus și ingrat, într-atât că au uitat de Allah înălțând un vițel de aur pentru venerare.

وَكَتَبْنَا لَهُ فِي الْأَلْوَاحِ مِن كُلِّ شَيْءٍ مَّوْعِظَةً وَتَفْصِيلًا لِّكُلِّ شَيْءٍ فَخُذْهَا بِقُوَّةٍ وَأْمُرْ قَوْمَكَ يَأْخُذُوا بِأَحْسَنِهَا ۚ سَأُرِيكُمْ دَارَ الْفَاسِقِينَ

{ وكتبا له في الألواح }

أي ألواح التوراة وكانت من سدر الجنة أو زبرجد أو زمرد سبعة أو عشرة { من كل شيء } يحتاج إليه في الدين { موعظة وتفصيلا } تبينا { لكل شيء } بدل من الجار والمجرور قبله { فخذها } قبله قلنا مقدرا { بقوة } بجد واجتهاد { وأمر قومك يأخذوا بأحسنها سأريكم دار الفاسقين } فرعون وأتباعه وهي مصر لتعتبروا بهم

Noi ţi-am scris pe Table câte o predică pentru fiece faptă şi o limpezire a oricărui lucru. Ia-le cu putere, porunceşte poporului tău să împlinească ce este mai bine în acestea. Curând, vă voi arăta lăcaşul celor care seamănă fărădelegea;

1107: ce este mai bine: Tablele Legii conțineau adevăruri spirituale esențiale, din care au fost derivate toate drepturile și pedepsele, explicațiile și interpretările lucrării profetice, pe care oamenii erau datori să le urmeze. Preceptele juridice ale Legii enumerau, la fel ca șarīa: cele interzise, cele care nu sunt interzise dar dezaprobate, cele asupra cărora nu există interdicții sau dezaprobări dar în care abordarea este reglementată de circumstanțe, dileme sau spețe referitoare la bine și datoriile universale ale oamenilor, recomandări pentru cei al căror zel este suficient de puternic încât să-și poată depăși limitele spirituale, cât și tălmăciri pentru oamenii înzestrați cu eminență spirituală și erudiție; chiar dacă nici un suflet nu este încărcat cu responsabilități peste puterile sale, este datoria fiecărui om să încerce să atingă cel mai înalt nivel spiritual.

1108: vă voi arăta: se observă în verset o tranziție de la pronumele „Noi” care denotă măreția, demnitatea și gloria divină la „Eu” care sugerează preocupare și dedicare în călăuzirea dreptcredincioșilor.

1109: seamănă fărădelegea: sintagma are două sensuri, unul literal iar celălalt metaforic; primul se referă atât la palatele și locuințele oamenilor răi și vicleni cât și la popoarele, cu aceleași trăsături, care sunt părăsite și distruse; așa cum a fost cazul egiptenilor antici sau neamurilor Ad și Thamūd. Sensul metaforic pentru „lăcaș” se referă la spațiul spiritual și emoțional lăuntric al omului. Chiar dacă prosperitatea și luxul celor lipsiți credință poate amuți privirile, o analiză mai atentă a stării și angoaselor interioare, fricii și nesiguranței lor este suficientă pentru a Îi mulțumi lui Allah pentru Îndurarea și Călăuzirea Sa.

سَأَصْرِفُ عَنْ آيَاتِيَ الَّذِينَ يَتَكَبَّرُونَ فِي الْأَرْضِ بِغَيْرِ الْحَقِّ وَإِن يَرَوْا كُلَّ آيَةٍ لَّا يُؤْمِنُوا بِهَا وَإِن يَرَوْا سَبِيلَ الرُّشْدِ لَا يَتَّخِذُوهُ سَبِيلًا وَإِن يَرَوْا سَبِيلَ الْغَيِّ يَتَّخِذُوهُ سَبِيلًا ۚ ذَٰلِكَ بِأَنَّهُمْ كَذَّبُوا بِآيَاتِنَا وَكَانُوا عَنْهَا غَافِلِينَ

{ سأصرف عن آياتي }

دلائل قدرتي من المصنوعات وغيرها { الذين يتكبرون في الأرض بغير الحق } بأن أخذلهم فلا يتكبرون فيها { وإن يروا كل آية لا يؤمنوا بها وإن يروا سبيل } طريق { الرُّشد } الهدى الذي جاء من عند الله { لا يتخذوه سبيلا } يسلكوه { وإن يروا سبيل الغي } الضلال { يتخذوه سبيلا ذلك } الصرف { بأنهم كذبوا بآياتنا وكانوا عنها غافلين } تقدم مثله

Îi voi îndepărta de semnele Mele pe cei care, pe pământ, se arată trufaşi fără de pricină. De vor vedea vreun semn, ei nu vor crede. De vor vedea Calea cea dreaptă, ei nu o vor urma. De vor vedea calea rătăcirii, o vor urma. Ei astfel vor face, deoarece ei resping semnele Noastre şi nu le pasă de ele.

1110: îi voi îndepărta de semnele Mele: argumentul poate fi simplificat; binele și adevărul sunt stabilite pe acest pământ conform orânduirii divine; similar, natura recunoaște și se supune legii lui Allah așa cum îi este predestinat fiecărui element al Creației. Omul, uneori, prin Darul voinței, strică acest echilibru. Cauza dezechilibrului este aroganța, în forma originată de Iblis. Semnele lui Allah sunt pretutindeni chiar dacă sunt respinse cu ranchiună și blasfemie. Allah își va retrage binecuvântarea pentru că păcatul împietrește inima și o împiedică să accepte adevărul. Absența credinței generează un fel de orbire și surzire spirituale față de pomenirile Zilei Judecății și avertismentele Pedepsei; ori atunci când credința este respinsă cu neascultare și îndârjire păcătoasă, la ce altceva se poate aștepta omul dacă nu la pedepsirea faptelor sale?

1111: resping semnele Noastre: se observă aceeași metamorfoză nominală de la pluralul autorității la singularul grijii pentru binecuvântarea și călăuzirea credincioșilor.

وَالَّذِينَ كَذَّبُوا بِآيَاتِنَا وَلِقَاءِ الْآخِرَةِ حَبِطَتْ أَعْمَالُهُمْ ۚ هَلْ يُجْزَوْنَ إِلَّا مَا كَانُوا يَعْمَلُونَ

{ والذين كذبوا بآياتنا ولقاء الآخرة }

البعث وغيره { حبطت } بطَلَت { أعمالهم } ما عملوه في الدنيا من خير كصلة رحم وصدقة فلا ثواب لهم لعدم شرطه { هل } ما { يُجزون إلا } جزاء { ما كانوا يعملون } من التكذيب والمعاصي

Deşarte vor fi faptele celor care-au socotit minciuni semnele Noastre şi întâlnirea cu Viaţa de Apoi. Vor fi oare răsplătiţi însă pentru altceva decât pentru ceea ce-au făcut?

وَاتَّخَذَ قَوْمُ مُوسَىٰ مِن بَعْدِهِ مِنْ حُلِيِّهِمْ عِجْلًا جَسَدًا لَّهُ خُوَارٌ ۚ أَلَمْ يَرَوْا أَنَّهُ لَا يُكَلِّمُهُمْ وَلَا يَهْدِيهِمْ سَبِيلًا ۘ اتَّخَذُوهُ وَكَانُوا ظَالِمِينَ

{ واتخذ قوم موسى من بعده }

أي بعد ذهابه إلى المناجاة { من حُليِّهم } الذي استعاروه من قوم فرعون بعلَّة عرس فبقي عندهم { عجلا } صاغه لهم منه السامري { جسدا } بدل لحما ودما { له خُوارٌ } أي صوت يسمع، انقلب كذلك بوضع التراب الذي أخذه من حافر فرس جبريل في فمه فإن أثره الحياة فيما يوضع فيه، ومفعول اتخذ الثاني محذوف أي إلها { ألم يروا أنه لا يكلِّمهم ولا يهديهم سبيلا } فكيف يُتَّخذ إلها { اتخذوه } إلها { وكانوا ظالمين } باتخاذه

Poporul lui Moise, după el, au făcut din podoabele lor trupul unui viţel ce mugea. Ei nu vedeau, oare, că acest viţel nu le vorbea şi nu-i călăuzea? Ei îl luară drept zeu şi au fost, astfel, dintre cei nedrepţi.

1112: din podoabele: facerea vițelului de aur și venerarea lui de către israeliți în timpul absenței lui Moise sunt relatate expeditiv întrucât textele sunt complementare cu narațiunile Vechiului Testament; drept urmare, Sfântul Coran spiritualizează ceea ce vechile scripturi istorisesc. Un narator al cărui scop este relatarea unui eveniment va prezenta o poveste în toate detaliile sale; însă, o lucrare, de artă spre exemplu, al cărui obiectiv este evidențierea și sublinierea unui mesaj anume sau pilde, va înfățișa numai acele puncte și argumente specifice contextului dorit. Stăpân al detaliilor, textul coranic nu se răsfiră în narațiuni voluminoase și, printr-un stil literar specific, adaugă elementele necesare completării, întregirii și definitivării Revelației. Scopul versetelor coranice nu este narațiunea ci spiritualizarea unor lecții morale. În acest pasaj, așadar, este conturat contrastul dintre comuniunea spirituală a lui Moise cu Allah și coruperea poporului său prin venerarea idolilor; prin urmare, indignarea și supărarea lui, atunci când coboară de pe Munte, pot fi ușor înțelese. Moise descoperă că oamenii și-au topit bijuteriile din aur și le-au turnat în imaginea unui vițel asemănător taurului lui Osiris din Memfisul egiptean.

1113: trupul: جسد cuvânt ce înseamnă „corp”, „trup”, cu precădere „corpul unui om”, conform lui Khalīl citat de Rāghib. În 21:8 cuvântul este utilizat cu sensul de „corp uman” la fel și în 38:34; dar, în acest caz, se referă la chipul, conturul unui trup fără viață sau suflet. Pasajul sugerează următoarele idei și anume că „trupul” era doar o imagine fără viață așadar nu putea emite sunete, de unde și decepția că „mugea”, dar și că era un ritual privat de simbolistica originală deoarece mitul lui Osiris, în religia egipteană, predica anumite principii de etică și moralitate.

وَمَا جَعَلْنَاهُمْ جَسَدًا لَّا يَأْكُلُونَ الطَّعَامَ وَمَا كَانُوا خَالِدِينَ

{ وما جعلناهم }

أي الرسل { جسداً } بمعنى أجساداً { لا يأكلون الطعام } بل يأكلونه { وما كانوا خالدين } في الدنيا

Noi nu le-am făcut trupuri care să nu mănânce bucate şi care să fie nemuritoare.

2671: nemuritoare: trupurile oamenilor sunt supuse legilor fizice ale creației, astfel, aceștia mănâncă și beau fiind predestinați pieirii.

وَلَقَدْ فَتَنَّا سُلَيْمَانَ وَأَلْقَيْنَا عَلَىٰ كُرْسِيِّهِ جَسَدًا ثُمَّ أَنَابَ

{ ولقد فتنا سليمان }

ابتليناه بسلب ملكه وذلك لتزوجه بامرأة هواها وكانت تعبد الصنم في داره من غير علمه وكان ملكه في خاتمه فنزعه مرة عند إرادة الخلاء ووضعه عند امرأته المسماة بالأمينة على عادته فجاءها جني في صورة سليمان فأخذه منها { وألقينا على كرسيه جسدا } هو ذلك الجني وهو صخر أو غيره جلس على كرسي سليمان وعكفت عليه الطير وغيرها فخرج سليمان في غير هيئته فرآه على كرسيه وقال للناس أنا سليمان فأنكره { ثم أناب } رجع سليمان إلى ملكه بعد أيام بأن وصل إلى الخاتم فلبسه وجلس على كرسيه

Noi l-am pus la încercare pe Solomon punându-i pe tron un chip. Astfel, el s-a căit.

4188: pus la încercare: toată gloria cu care Solomon (pacea fie asupra lui) a fost înzestrat reprezenta o încercare spirituală pentru el; ispitele puterii și bogăției ar fi putut să piardă capul unui alt om, dar Solomon era un conducător sincer și, chiar dacă se bucura de puterile pe care le deținea asupra spiritelor, oamenilor și forțelor naturii, și-a păstrat mintea lucidă și devotată supunerii față de Allah; deoarece știa că este încercat atât prin averi cât și prin fii.

4189: un chip: „corpul” fără viață așezat pe tronul lui Solomon este un subiect încă dezbătut; părerea generală este aceea că „trupul” se referă la puterea pământeană care, oricât de măreață ar fi, este precum un trup fără suflet dacă nu este însuflețită prin harul lui Allah. Solomon s-a adăpostit în sinceritatea credinței sale, aceasta fiind adevărata lui putere. El a stăruit cu toate forțele pentru înlăturarea idolatriei lui Israel și a definitivat construcția Templului din Ierusalim pentru venerarea Unicului Zeu și, mai mult, a convertit la monoteism și alți conducători cum ar fi regina Shebei, Bilqīs. Oamenii pot venera puterea lumească așa cum venerează un idol; însă Solomon a fost biruitor.

وَاعْلَمُوا أَنَّمَا أَمْوَالُكُمْ وَأَوْلَادُكُمْ فِتْنَةٌ وَأَنَّ اللَّهَ عِندَهُ أَجْرٌ عَظِيمٌ

{ واعلموا أنما أموالكم وأولادُكم فتنهٌ }

لكم صادة عن أمور الآخرة { وأن الله عنده أجر عظيم } فلا تفوِّتوه بمراعاة الأموال والأولاد والخيانة لأجلهم، ونزل في توبته

Să ştiţi că averile şi copiii voştri sunt doar o ispită, marea răsplată este la Allah.

1201: ispită: o mare familie, mulți fii, sunt considerate un izvor de putere și demnitate.

إِنَّ الَّذِينَ كَفَرُوا لَن تُغْنِيَ عَنْهُمْ أَمْوَالُهُمْ وَلَا أَوْلَادُهُم مِّنَ اللَّهِ شَيْئًا ۖ وَأُولَٰئِكَ هُمْ وَقُودُ النَّارِ

{ إن الذين كفروا لن تُغنيَ }

تدفع { عنهم أموالهم ولا أولادهم من الله } أي عذابه { شيئا وأولئك هم وقود النار } بفتح الواو ما توقد به

Necredincioșilor, nici averile, nici copiii nu le vor sluji cu nimic înaintea lui Allah, deoarece ei vor fi hrană Focului.

إِنَّ الَّذِينَ كَفَرُوا لَن تُغْنِيَ عَنْهُمْ أَمْوَالُهُمْ وَلَا أَوْلَادُهُم مِّنَ اللَّهِ شَيْئًا ۖ وَأُولَٰئِكَ أَصْحَابُ النَّارِ ۚ هُمْ فِيهَا خَالِدُونَ

{ إن الذين كفروا لن تغني }

تدفع { عنهم أموالهم ولا أولادهم من الله } أي من عذابه { شيئا } وخصها بالذكر لأن الإنسان يدفع عن نفسه تارة بفداء المال وتارة بالاستعانة بالأولاد { وأولئك أصحاب النار هم فيها خالدون }

Averile şi copiii necredincioșilor nu vor sluji la nimic înaintea lui Allah. Ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

Similar se afirmă în Psalmi cxxvii: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, deoarece preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Pentru că ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă”.

https://islamicarepublica.art/2021/09/01/%d8%a7%d9%84%d8%b1%d8%b3%d8%a7%d9%84%d8%a9-%d8%a7%d9%84%d8%ab%d8%a7%d9%86%d9%8a%d8%a9-%d8%b9%d8%b4%d8%b1%d8%a9/

Proprietățile, averile și fiii contribuie la sporirea puterii și influenței unui om, dar constituie, în același timp, ispite și încercări; și se pot dovedi o cale către degradare spirituală dacă nu sunt întrebuințate corect sau dacă dragostea pentru acestea îl îndepărtează pe om de Allah.

1114: ce mugea: mugetul vițelului era, desigur, o iluzie auditivă caracteristică decepției acestui cult, fiind un truc religios practicat de preoții lui Isis; aceștia obțineau, în numele puterilor supranaturale pretinse de ei, credința și supunerea oamenilor.

وَلَمَّا سُقِطَ فِي أَيْدِيهِمْ وَرَأَوْا أَنَّهُمْ قَدْ ضَلُّوا قَالُوا لَئِن لَّمْ يَرْحَمْنَا رَبُّنَا وَيَغْفِرْ لَنَا لَنَكُونَنَّ مِنَ الْخَاسِرِينَ

{ ولما سُقط في أيديهم }

أي ندموا على عبادته { ورأوْا } علموا { أنهم قد ضلوا } بها وذلك بعد رجوع موسى { وقالوا لئن لم يرحْمنا ربنا ويغفرْ لنا } بالياء والتاء فيهما { لنكونن من الخاسرين }

Când acesta le-a căzut din mâini, ei îşi văzură rătăcirea şi spuseră: Dacă Domnul nostru nu se milostiveşte de noi, dacă nu ne iartă nouă, atunci vom fi pierduţi.

وَلَمَّا رَجَعَ مُوسَىٰ إِلَىٰ قَوْمِهِ غَضْبَانَ أَسِفًا قَالَ بِئْسَمَا خَلَفْتُمُونِي مِن بَعْدِي ۖ أَعَجِلْتُمْ أَمْرَ رَبِّكُمْ ۖ وَأَلْقَى الْأَلْوَاحَ وَأَخَذَ بِرَأْسِ أَخِيهِ يَجُرُّهُ إِلَيْهِ ۚ قَالَ ابْنَ أُمَّ إِنَّ الْقَوْمَ اسْتَضْعَفُونِي وَكَادُوا يَقْتُلُونَنِي فَلَا تُشْمِتْ بِيَ الْأَعْدَاءَ وَلَا تَجْعَلْنِي مَعَ الْقَوْمِ الظَّالِمِينَ

{ ولما رجع موسى إلى قومه غضبان }

من جهتهم { أسفا } شديد الحزن { قال } { بئسما } أي بئس خلافة { خلفتموني } ها { من بعدي } خلافتكم هذه حيث أشركتم { أعجلتم أمر ربكم وألقى الألواح } ألواح التوراة غضبا لربه فتكسرت { وأخذ برأس أخيه } أي شعره بيمينه ولحيته بشماله { يجره إليه } غضبا { قال } يا { ابْنَ أُمِّ } بكسر الميم وفتحها، أراد أمي وذكرها أعطف لقبله { إن القوم استضعفوني وكادوا } قاربوا { يقتلونني فلا تُشْمت } تُفرح { بي الأعداء } بإهانتك إياي { ولا تجعلني مع القوم الظالمين } بعبادة العجل في المؤاخذة

Când Moise s-a întors la poporul său, spuse mânios şi amărât: Cât este de ticălos ceea ce-aţi făcut în lipsa mea! Aţi vrea să grăbiţi Porunca Domnului vostru? El aruncă Tablele, apoi îl prinse pe fratele său de cap şi-l târî după el. Acesta spuse: o, fiu al mamei mele! Poporul m-a umilit şi era aproape să mă omoare. Nu face aşa încât vrăjmaşii mei să se bucure de nenorocirea mea. Nu mă lăsa cu cei nedrepţi!

1115: în lipsa mea: Moise le spune, în alte cuvinte: „în nerăbdarea voastră nu ați putut stărui, căderea voastră în idolatrie nu a făcut decât să grăbească mânia lui Allah; dacă doar ați fi așteptat; veneam cu Tablele în care este cea mai bună învățătură și poruncă a lui Allah”; versetul scoate în relief o subtilă ironie în cuvintele lui Moise: ijl عجل „vițel”; și: اعجل ajila „a se grăbi”; nici o traducere nu poate înlocui finețea acestui joc de cuvinte.

1116: aruncă Tablele: nu se menționează că tablele, deși aruncate, sunt distruse în întregime, de fapt rămân intacte dar, probabil, lovite. Acestea conțineau Mesajul lui Allah; este poate inoportun sau chiar blasfemiator să presupunem că Trimisul lui Allah a distrus tablele într-un acces de furie, așa cum Vechiul Testament afirmă în Exod xxxii. 15-24: „Moise s-a întors şi s-a coborât de pe munte cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, pe o parte şi pe alta. Tablele erau lucrarea lui Allah şi scrisul era scrisul lui Allah, săpat pe table. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: În tabără este un strigăt de război! Moise a răspuns: Strigătul acesta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă! Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui. A luat viţelul pe care-l făcuseră ei şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. Moise a zis lui Aaron: Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare? Aaron a răspuns: Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău. Ei mi-au zis: Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut! Eu le-am zis: Cine are aur să-l scoată! Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc şi din el a ieşit viţelul acesta.”

În același pasaj găsim că Aaron este cel care a poruncit ca vițelul să fie turnat și cu unelte a sculptat un altar înaintea vițelului; Exod xxxii. 2-5: „Aaron le-a răspuns: Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine. Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului! Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”

Versiunea coranică este diferită întrucât nu se poate afirma și crede că Hārun, care a fost numit de Allah să îl asiste pe Moise ca locțiitor al Trimisului, poate să decadă în idolatrie și să corupă religia oamenilor, oricare ar fi fost slăbiciunile sale.

1117: și-l târî după el: Moise își amintește de responsabilitatea lui Aaron ca locțiitor și îl cheamă la socoteală; dar nu se poate afirma că și-a manifestat furia asupra tablelor Legii pe care le sfărâmă. El își cheamă fratele pentru ca acesta să-i explice șirul de întâmplări care au dus la venerarea vițelului.

1118: nu mă lăsa cu cei nedrepți: discursul lui Aaron este emoționant și presărat de regrete; el se adresează lui Moise cu apelativul „fiul mamei mele”, un termen afectiv. El îi povestește modul în care gloata furioasă aproape îl ucide pentru că li s-a opus; acesta îi relatează că faptele idolatre nu au fost inițiate de el, nici nu au primit consimțământul său, ci de o altă persoană, un anume Sāmiri care i-a rătăcit pe toți.

قَالَ رَبِّ اغْفِرْ لِي وَلِأَخِي وَأَدْخِلْنَا فِي رَحْمَتِكَ ۖ وَأَنتَ أَرْحَمُ الرَّاحِمِينَ

{ قال رب اغفر لي }

ما صنعت بأخي { ولأخي } أشركه في الدعاء إرضاءً له ودفعا للشماتة به { وأدخلنا في رحمتك وأنت أرحم الراحمين } قال تعالى

Moise spuse: Domnul meu! Iartă-mi mie şi fratelui meu! Acoperă-ne cu Îndurarea Ta, întrucât tu eşti Milostivul milostivilor.

1119: iartă-mi mie și fratelui meu: când Moise se convinge că fratele său nu este vinovat, furia lui se transformă în blândețe. El se roagă pentru iertare, atât pentru el cât și pentru fratele său; pentru el datorită mâniei sale, pe care o regretă, și pentru fratele lui deoarece nu a fost suficient de puternic încât să oprească răspândirea idolatriei printre israeliți și, precum un lider adevărat, se identifică și empatizează cu locțiitorul său; nu doar atât, se interpune între el și oameni prin invocarea Îndurării lui Allah asupra lor; precum toți profeții au mijlocit pentru poporul lor.

إِنَّ الَّذِينَ اتَّخَذُوا الْعِجْلَ سَيَنَالُهُمْ غَضَبٌ مِّن رَّبِّهِمْ وَذِلَّةٌ فِي الْحَيَاةِ الدُّنْيَا ۚ وَكَذَٰلِكَ نَجْزِي الْمُفْتَرِينَ

{ إن الذين اتخذوا العجل }

إلها { سينالهم غضب } عذاب { من ربِّهم وذلَّة في الحياة الدنيا } فعذبوا بالأمر بقتل أنفسهم وضربت عليهم الذلة إلى يوم القيامة { وكذلك } كما جزيناهم { نجزي المفترين } على الله بالإشراك وغيره

Mânia Domnului lor şi umilinţă în această viață îi vor lovi pe cei care au luat viţelul drept zeu. Aşa îi răsplătim pe cei care născocesc minciuni.

1120: umilință în această viață: consecințele întoarcerii la idolatrie sunt spirituale, pierderea harului divin, dar și lumești, păcătoșii sunt alungați sau izolați iar oamenii lui Allah se îndepărtează de ei.

وَالَّذِينَ عَمِلُوا السَّيِّئَاتِ ثُمَّ تَابُوا مِن بَعْدِهَا وَآمَنُوا إِنَّ رَبَّكَ مِن بَعْدِهَا لَغَفُورٌ رَّحِيمٌ

{ والذين عملوا السيَّئات ثم تابوا }

رجعوا عنها { من بعدها وآمنوا } بالله { إن ربَّك من بعدها } أي التوبة { لغفور } لهم { رحيم } بهم

Celor care au săvârşit rele, apoi s-au căit şi au crezut, Domnul tău le este Iertător, Milostiv.

وَلَمَّا سَكَتَ عَن مُّوسَى الْغَضَبُ أَخَذَ الْأَلْوَاحَ ۖ وَفِي نُسْخَتِهَا هُدًى وَرَحْمَةٌ لِّلَّذِينَ هُمْ لِرَبِّهِمْ يَرْهَبُونَ

{ ولمَّا سكت }

سكن { عن موسى الغضب أخذ الألواح } التي ألقاها { وفي نسخَتها } أي ما نسخ فيها، أي كتب { هدىّ } من الضلالة { ورحمهٌ للذين هم لربِّهم يرهبون } يخافون، وأدخل اللام على المفعول لتقدمه

Când mânia lui Moise se mai potoli, el luă Tablele pe care stăteau scrise călăuzire şi îndurare pentru cei care cred în Domnul lor.

وَاخْتَارَ مُوسَىٰ قَوْمَهُ سَبْعِينَ رَجُلًا لِّمِيقَاتِنَا ۖ فَلَمَّا أَخَذَتْهُمُ الرَّجْفَةُ قَالَ رَبِّ لَوْ شِئْتَ أَهْلَكْتَهُم مِّن قَبْلُ وَإِيَّايَ ۖ أَتُهْلِكُنَا بِمَا فَعَلَ السُّفَهَاءُ مِنَّا ۖ إِنْ هِيَ إِلَّا فِتْنَتُكَ تُضِلُّ بِهَا مَن تَشَاءُ وَتَهْدِي مَن تَشَاءُ ۖ أَنتَ وَلِيُّنَا فَاغْفِرْ لَنَا وَارْحَمْنَا ۖ وَأَنتَ خَيْرُ الْغَافِرِينَ

{ واختار موسى قومه }

أي من قومه { سبعين رجلا } ممن لم يعبدوا العجل بأمره تعالى { لميقاتنا } أي للوقت الذي وعدناه بإتيانهم فيه ليعتذروا من عبادة أصحابهم العجل فخرج بهم { فلما أخذتهم الرجفة } الزلزلة الشديدة، قال ابن عباس: لأنهم لم يزايلوا قومهم حين عبدوا العجل، قال : وهم غير الذين سألوا الرؤية وأخذتهم الصاعقة { قال } موسى { ربِّ لو شئت أهلكتهم من قبل } أي قبل خروجي بهم ليعاين بنو إسرائيل ذلك ولا يتهموني { وإياي أتهلكنا بما فعل السفهاء منا } استفهام استعطاف، أي لا تعذبنا بذنب غيرنا { إن } ما { هي } أي الفتنة التي وقع فيها السفهاء { إلا فتنتُك } ابتلاؤك { تضل بها من تشاء } إضلاله { وتهدي من تشاء } هدايته { أنت ولينا } متولي أمورنا { فاغفر لنا وارحمنا وأنت خير الغافرين }

Moise a ales şaptezeci de oameni, din poporul său, pentru a fi de faţă la întâlnirea Noastră. El spuse, atunci când zguduitura îi luă: Domnul meu! Dacă ai fi vrut, Tu i-ai fi nimicit deja, şi odată cu ei, şi pe mine. Ne vei nimici pentru ceea ce-au făcut cei neghiobi dintre noi? Nu a fost decât o încercare de a Ta. Tu rătăceşti pe cine voieşti, şi călăuzeşti pe cine voieşti. Tu eşti Stăpânul nostru! Iartă-ne nouă! Miluieşte-ne pe noi! Tu eşti prea-bunul Iertător!

1121: șaptezeci de oameni: Moise i-a luat pe bătrânii lui Israel pe Munte dar, conform poruncii lui Allah, îi ține la o anumită distanță de locul unde Allah îi vorbește. Aceștia au fost aduși spre a fi martori ai Revelației și Poruncii, însă, credința lor nu era statornică și, astfel, îndrăznesc să îi ceară Trimisului să îl vadă pe Allah; deodată ei sunt amuțiți de o străfulgerare de tunete și fulgere; și poate ar fi fost rași de pe fața pământului dacă, prin rugăciunea lui Moise, Allah nu s-ar fi îndurat de popor.

1122: zguduitura: rajfah رجفة înseamnă un „cutremur violent”, asemănător Furiei descrise prin cuvântul sāiqah: un șir de cutremurări, tunete și fulgere care au zguduit valea.

1123: decât o încercare: deși fără de păcat, profetul Moise se percepe ca fiind unul dintre oameni și le mijlocește, în fața lui Allah, iertarea nesupunerii; el înțelege încercarea divină la care Israel este supus, în care cei mai mulți dintre confrații lui au eșuat; desigur, o astfel de greșeală se cuvine a fi pedepsită. Dar el invocă Îndurare pentru cei căzuți în eroare datorită slăbiciunii lor, nu răzvrătirii, și care se căiau cu sinceritate; deși, toți cei care greșiseră erau, mai mult sau mai puțin, vrednici de Pedeapsă.

1124: rătăcești pe cine voiești, ca în 2:27:

الَّذِينَ يَنقُضُونَ عَهْدَ اللَّهِ مِن بَعْدِ مِيثَاقِهِ وَيَقْطَعُونَ مَا أَمَرَ اللَّهُ بِهِ أَن يُوصَلَ وَيُفْسِدُونَ فِي الْأَرْضِ ۚ أُولَٰئِكَ هُمُ الْخَاسِرُونَ

{ الذين }

نعت { ينقضون عهد الله } ما عهده إليهم في الكتب من الإيمان بمحمد * { من بعد ميثاقه } توكيده عليهم { ويقطعون ما أمر الله به أن يوُصل } من الإيمان بالنبي والرحم وغير ذلك وأن بدل من ضمير به { ويفسدون في الأرض } بالمعاصي والتعويق عن الإيمان { أولئك } الموصوفون بما ذكر { هم الخاسرون } لمصيرهم إلى النار المؤبدة عليهم

Cei care încalcă legământul încheiat cu Allah, cei care rup legăturile pe care Allah le-a poruncit să le păzească, cei care seamănă stricăciune pe pământ, aceia sunt pierduţi!

Menționarea Legământului deține două sensuri; primul se referă, în mod particular, la tradiția evreiască a unui Legământ jurat cu Ibrahim: ca în schimbul favorurilor divine descendența lui să îl slujească pe Allah cu supunere și credință; dar cei mai mulți dintre acești descendenți și-au trăit viețile într-o perpetuă nesupunere spirituală față de Allah, așa cum este mărturisit de profeții și predicatorii lor cât și dovedit de viața lui Muhammad Mustafā. Cel de-al doilea sens, în mod general, este acela că Allah a încheiat un Legământ similar cu fiecare dintre creaturile Sale, iar pentru Dragostea Lui îi datorăm gratitudine completă și obediență consimțită. Păcătosul, indiferent de întunecarea conștiinței sale, știe și înțelege acest adevăr al vieții, și totuși, nu doar că „uită calea” dar se și împotrivește harului divin care vine către el pentru a-l salva. De aceea astfel de păcătoși ajung fără de speranță; iar pierderea le aparține deoarece răzvrătirea lor nu poate împiedica planul lui Allah. Un om bun și cucernic se va bucura mereu de revizuirea și reafirmarea credinței sale fiind atent la orice decăderi spirituale de care s-ar face vinovat; iar pe un astfel de om Trimisul îl poate lesne aduce pe calea cea dreaptă.

وَاكْتُبْ لَنَا فِي هَٰذِهِ الدُّنْيَا حَسَنَةً وَفِي الْآخِرَةِ إِنَّا هُدْنَا إِلَيْكَ ۚ قَالَ عَذَابِي أُصِيبُ بِهِ مَنْ أَشَاءُ ۖ وَرَحْمَتِي وَسِعَتْ كُلَّ شَيْءٍ ۚ فَسَأَكْتُبُهَا لِلَّذِينَ يَتَّقُونَ وَيُؤْتُونَ الزَّكَاةَ وَالَّذِينَ هُم بِآيَاتِنَا يُؤْمِنُونَ

{ واكتب }

وأجب { لنا في هذه الدنيا حسنة وفي الآخرة } حسنة { إنَّا هُدْنا } تبنا { إليك قال } تعالى : { عذابي أصيب به من أشاء } تعذيبه { ورحمتي وسعت } عمَّت { كلَّ شيء } في الدنيا { فسأكتبها } في الآخرة { للذين يتقون ويؤتون الزكاة والذين هم بآياتتا يؤمنون }

Scrie-ne binele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Noi la Tine ne întoarcem! Domnul spuse: Osânda Mea va lovi pe cine voiesc. Îndurarea Mea se întinde asupra tuturor. O voi scrie celor care se tem de Mine, celor care fac milostenie, celor care cred în semnele Noastre;

1125: Îndurarea Mea: Mila lui Allah se răsfrânge asupra tuturor creaturilor; întreaga natură slujește un țel comun al binelui pentru toate ființele. Înțelegerea și simțurile cu care omul este înzestrat reprezintă dovezi tangibile ale Providenței și Îndurării divine. Fiecare ființă beneficiază și este împlinită, prin ordinea creației, de acțiunea celorlalte ființe; toate fiind înzestrate cu binecuvântarea lui Allah; fiecare ființă, astfel, contribuie la dezvoltarea întregului sistem al naturii. Îndurarea Lui Allah este universală și atotcuprinzătoare; iar Dreptatea și Pedeapsa Lui se abat asupra celor care se răzvrătesc de Planul Său și abandonează sau strică Armonia orânduită de El.

1126: cred în semnele Noastre: Harul și Îndurarea și reversul acestora sunt introduse în verset prin pronumele „Eu”, la singular, în timp ce Legea și Autoritatea prin care Semnele lui Allah Îi manifestă Măreția în Univers sunt însumate în pronumele „Noi”, la plural.

الَّذِينَ يَتَّبِعُونَ الرَّسُولَ النَّبِيَّ الْأُمِّيَّ الَّذِي يَجِدُونَهُ مَكْتُوبًا عِندَهُمْ فِي التَّوْرَاةِ وَالْإِنجِيلِ يَأْمُرُهُم بِالْمَعْرُوفِ وَيَنْهَاهُمْ عَنِ الْمُنكَرِ وَيُحِلُّ لَهُمُ الطَّيِّبَاتِ وَيُحَرِّمُ عَلَيْهِمُ الْخَبَائِثَ وَيَضَعُ عَنْهُمْ إِصْرَهُمْ وَالْأَغْلَالَ الَّتِي كَانَتْ عَلَيْهِمْ ۚ فَالَّذِينَ آمَنُوا بِهِ وَعَزَّرُوهُ وَنَصَرُوهُ وَاتَّبَعُوا النُّورَ الَّذِي أُنزِلَ مَعَهُ ۙ أُولَٰئِكَ هُمُ الْمُفْلِحُونَ

{ الذين يتبعون الرسول النبي الأمي }

محمدا صلى الله عليه وسلم { الذي يجدونه مكتوبا عندهم في التوراة والإنجيل } باسمه وصفته { يأمرهم بالمعروف وينهاهم عن المنكر ويحل لهم الطيبات } مما حُرم في شرعهم { ويحرم عليهم الخبائث } من الميتة ونحوها { ويضع عنهم إصرَهُم } ثقلهم { والأغلال } الشدائد { التي كانت عليهم } كقتل النفس من التوبة وقطع أثر النجاسة . { فالذين آمنوا به } منهم { وعَزَّروه } ووقروه { ونصروه واتبعوا النور الذي أنزل معه } أي القرآن { أولئك هم المفلحون }

Celor care-l vor urma pe trimis: profetul neștiutor pe care îl află amintit la ei în Tora şi în Evanghelie. El le porunceşte după rânduială, el le opreşte urâciunea, el le îngăduie bunătăţile, le opreşte ceea ce este urât, le ridică legăturile şi lanţurile care-i apasă. Cei care vor fi crezut în el, cei care îl vor fi sprijinit, cei care îl vor fi salvat, cei care vor fi urmat lumina pogorâtă cu el, aceştia vor fi cei fericiţi!

1127: în Tora și în Evanghelie: citește mai multe în următoarele:

https://islamicarepublica.art/2022/02/17/transitus-temporis/

https://islamicarepublica.art/2022/02/23/sed-nondum-est-finis/

1128: lanțurile care-i apasă: aghlāl, اغلال pluralul lui ghullun, se traduce prin „jug”, „lanț din fier”; formalismul și exclusivismul evreilor a introdus numeroase restricții religioase înlăturate însă de islam, o religie liberă și incluzivă, universală prin varietatea raselor, limbilor și tradițiilor ce o alcătuiesc.

1129: pogorâtă cu el: exprimarea „cu el” nu „lui” sugerează că Lumina coborâtă cu el iluminează pe oricine și oricare își îngăduie privilegiul de a face parte din această mare și universală Frăție.

1130: cei fericți: falāh فلاح se referă la prosperitate, materială cât și spirituală; un comportament corect este calea către fericire și bunăstare; în același timp, Credința și fructele sale (bunul comportament) reprezintă singura poartă spre mântuire.

قُلْ يَا أَيُّهَا النَّاسُ إِنِّي رَسُولُ اللَّهِ إِلَيْكُمْ جَمِيعًا الَّذِي لَهُ مُلْكُ السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ ۖ لَا إِلَٰهَ إِلَّا هُوَ يُحْيِي وَيُمِيتُ ۖ فَآمِنُوا بِاللَّهِ وَرَسُولِهِ النَّبِيِّ الْأُمِّيِّ الَّذِي يُؤْمِنُ بِاللَّهِ وَكَلِمَاتِهِ وَاتَّبِعُوهُ لَعَلَّكُمْ تَهْتَدُونَ

{ قل }

خطاب للنبي صلى الله عليه وسلم { يا أيها الناس إني رسول الله إليكم جميعا الذي له ملك السماوات والأرض لا إله إلا هو يحيي ويميت فآمنوا بالله ورسوله النبي الأمي الذي يؤمن بالله وكلماته } القرآن { واتَّبعوه لعلكم تهتدون } ترشدون

Spune: O, voi oameni! Eu sunt trimisul lui Allah vouă tuturor, al celui ce are împărăţia cerurilor şi a pământului. Nu este alt zeu afară de El. El este Cel ce dăruieşte viaţa şi moartea. Credeţi în Allah şi în trimisul Său, profetul neștiutor care crede în Allah şi în Cuvintele Sale. Urmaţi-l! Poate vă veţi lăsa călăuziţi.

1131: vouă tuturor: versetul evocă menirea profeților trimiși popoarelor cu Lucrări și Porunci; în fiecare dintre aceste lucrări se observă similitudini cu viața ultimului și celui mai mare dintre mesageri, al-Mustafā; oglindiri ce converg în declarația sa „trimisul lui Allah vouă tuturor”; ulterior înțelegerii acestei continuități a arborelui profeției, credinciosul, a cărui înțelepciune a fost desăvârșită prin mărturisirea întregirii Revelații, nu mai poate crede în adevăruri incomplete, frânturi ori separări ideatice. Proclamațiile profetice nu privesc doar salvarea lui Israel din robia egipteană, nu doar corectarea lui Madian de comerțul înșelător și hoție, nu doar purificarea poporului lui Lūt de păcatele trupului, nu doar vindecarea neamului Thamūd de boala puterii și nu doar izbăvirea lui Aād de aroganță rasială și venerarea străbunilor; ci stabilirea și definirea completă și integrală a Binelui și Răului, Adevărului și Minciunii, Vieții și Morții prin revelarea Mesajului divin al lui Allah, Zeul Universal al lumilor și omenirii.

1132: profetul neștiutor: cuvântul „neînvățat” sau „fără litere”, prin referirea la Muhammad ﷺ, are mai multe înțelesuri: acela că deși nu era școlit deținea cea mai înaltă înțelepciune și cunoaștere temeinică a Scripturilor anterioare, fiind o dovadă a inspirației divine și un miracol, un Semn, pe care oricine îl poate încerca, confirma și adeveri; că toată cunoașterea oamenilor are tendința de a fi compilată și structurată iar astfel dobândește anumite trăsături și specificități ale unei școli de gândire, însă, Învățătorul (profetic) este detașat de orice tipare, precum o tablă curată este necesară dacă un nou mesaj trebuie să fie scris și accentuat; ca în 3:20 și 62:2; dar și că epitetul descrie cultura în care Muhammad a fost trimis, societatea arabilor păgâni, în care, înainte de islam, predomina absența învățăturii. Miracolul este acela că ultimul mare Profet apare printre ei iar limba arabă devine instrumentul noii, completei și universalei lumini a lumilor.

فَإِنْ حَاجُّوكَ فَقُلْ أَسْلَمْتُ وَجْهِيَ لِلَّهِ وَمَنِ اتَّبَعَنِ ۗ وَقُل لِّلَّذِينَ أُوتُوا الْكِتَابَ وَالْأُمِّيِّينَ أَأَسْلَمْتُمْ ۚ فَإِنْ أَسْلَمُوا فَقَدِ اهْتَدَوا ۖ وَّإِن تَوَلَّوْا فَإِنَّمَا عَلَيْكَ الْبَلَاغُ ۗ وَاللَّهُ بَصِيرٌ بِالْعِبَادِ

{ فإن حاجوك }

خاصمك الكفار يا محمد في الدين { فقل } لهم { أسلمت وجهي لله } أنقدت له أنا { ومن اتبعن } وخص الوجه بالذكر لشرفه فغيره أولى { وقل للذين أوتوا الكتاب } اليهود والنصارى و { الأميين } مشركي العرب { أأسلمتم } أي أسلموا { فإن أسلموا فقد اهتدوا } من الضلال { وإن تولوا } عن الإسلام { فإنما عليك البلاغ } أي التبليغ للرسالة { والله بصير بالعباد } فيجازيهم بأعمالهم وهذا قبل الأمر بالقتال

Spune-le celor care îţi caută pricină: Eu m-am supus lui Allah întru totul, eu şi cei care m-au urmat. Spune-le celor cărora le-a fost dată Cartea şi neştiutorilor: Vă supuneţi lui Allah? Dacă s-au supus lui Allah, sunt bine călăuziţi, însă, dacă-şi întorc spatele, se rătăcesc. Asupra ta este doar înştiinţarea şi atât! Allah este Văzător al robilor Săi.

350: întru totul: lecturează mai multe aici:

https://islamicarepublica.art/2021/12/25/%d8%a7%d9%84%d9%89%da%af%d9%89%d8%b1%d9%89%d8%a7%ef%bf%bc/

361: neștiutorilor: „oamenii cărții”, în speță creștinii și evreii, dacă ar fi cunoscut etapele dezvoltării religiei ar fi tratat chemarea adresată lor ca fiind lesne de acceptat, deoarece tradiția abrahamică este una singură iar islamul doar o întregește și înnoiește; chemarea la credință, totuși, se adresează și arabilor păgâni, care sunt neînvățați, și de la care s-ar fi putut aștepta că vor urma exemplul unui confrate arab, iluminat cu revelație și trimis pentru a le aduce cunoaștere. Mulți oameni aparținând acestor categorii au urmat noua religie revelată; dar nu toți, unii s-au opus Harului divin, au amenințat și chiar i-au persecutat pe cei care urmau credința. Allah le spune că îi va apăra pe credincioșii Săi.

هُوَ الَّذِي بَعَثَ فِي الْأُمِّيِّينَ رَسُولًا مِّنْهُمْ يَتْلُو عَلَيْهِمْ آيَاتِهِ وَيُزَكِّيهِمْ وَيُعَلِّمُهُمُ الْكِتَابَ وَالْحِكْمَةَ وَإِن كَانُوا مِن قَبْلُ لَفِي ضَلَالٍ مُّبِينٍ

{ هو الذي بعث في الأميين }

العرب، والأمي: من لا يكتب ولا يقرأ كتابا {رسولا منهم} هو محمد صلى الله عليه وسلم { يتلو عليهم آياته } القرآن { ويزكيهم } يطهرهم من الشرك { ويعلمهم الكتاب } القرآن { والحكمة } ما فيه من الأحكام { وإن } مخففة من الثقيلة واسمها محذوف، أي وإنهم { كانوا من قبل } قبل مجيئه { لفي ضلال مبين } بيّن

El este Cel ce a trimis printre cei neştiutori, un profet luat dintre ei pentru a le recita versetele care-i curăţă, care-i învaţă Cartea şi înţelepciunea. Ei se aflau înainte într-o rătăcire vădită.

5451: cei neștiutori: exprimarea se referă la arabi; aceștia se deosebesc de oamenii cărții, care erau dăruiți cu o lungă tradiție în cunoaștere și învățătură; sintagma poate fi înțeleasă și la nivel individual: Revelația lui Allah este pentru toți oamenii, fie că dețin învățătură sau nu.

5452: versetele: semnele minunate ale lui Allah în creație și orânduirea lumii; acestea includ versetele Coranului dar se referă, mai exact, la Scripturile de dinainte.

مَثَلُ الَّذِينَ حُمِّلُوا التَّوْرَاةَ ثُمَّ لَمْ يَحْمِلُوهَا كَمَثَلِ الْحِمَارِ يَحْمِلُ أَسْفَارًا ۚ بِئْسَ مَثَلُ الْقَوْمِ الَّذِينَ كَذَّبُوا بِآيَاتِ اللَّهِ ۚ وَاللَّهُ لَا يَهْدِي الْقَوْمَ الظَّالِمِينَ

{ مثل الذين حملوا التوراة }

كلفوا العمل بها { ثم لم يحملوها } لم يعملوا بما فيها من نعته صلى الله عليه وسلم فلم يؤمنوا به { كمثل الحمار يحمل أسفارا } أي كتبا في عدم انتفاعه بها { بئس مثل القوم الذين كذبوا بآيات الله } المصدقة للنبي صلى الله عليه وسلم والمخصوص بالذم محذوف تقديره هذا المثل {والله لا يهدي القوم الظالمين} الكافرين

Cei care au fost încărcaţi cu Tora şi pe urmă n-au mai cărat-o, sunt asemenea măgarului încărcat cu cărţi. Urâtă este pilda acestor oameni care au socotit semnele lui Allah minciună! Allah nu călăuzeşte poporul nedrept!

5457: măgarului încărcat: fiii lui Israel au fost aleși ca instrumente ale Mesajului Divin în primele epoci ale monoteismului. Când descendenții lor au corupt mesajul și s-au făcut vinovați de felurite nelegiuri și inovații împotriva cărora profeți precum Isaia au luptat cu zel și înflăcărare, aceștia au devenit numai ființe de povară ce duc învățătura și înțelepciunea în spinare dar nu o înțeleg nici nu sunt călăuziți.

وَمِن قَوْمِ مُوسَىٰ أُمَّةٌ يَهْدُونَ بِالْحَقِّ وَبِهِ يَعْدِلُونَ

{ ومن قوم موسى أمَّةٌ }

جماعة { يهدون } الناس { بالحق وبه يعدلون } في الحكم

Este, din poporul lui Moise, o adunare ai cărei oameni se călăuzesc după Adevăr, har conform căruia păzesc Dreptatea.

وَقَطَّعْنَاهُمُ اثْنَتَيْ عَشْرَةَ أَسْبَاطًا أُمَمًا ۚ وَأَوْحَيْنَا إِلَىٰ مُوسَىٰ إِذِ اسْتَسْقَاهُ قَوْمُهُ أَنِ اضْرِب بِّعَصَاكَ الْحَجَرَ ۖ فَانبَجَسَتْ مِنْهُ اثْنَتَا عَشْرَةَ عَيْنًا ۖ قَدْ عَلِمَ كُلُّ أُنَاسٍ مَّشْرَبَهُمْ ۚ وَظَلَّلْنَا عَلَيْهِمُ الْغَمَامَ وَأَنزَلْنَا عَلَيْهِمُ الْمَنَّ وَالسَّلْوَىٰ ۖ كُلُوا مِن طَيِّبَاتِ مَا رَزَقْنَاكُمْ ۚ وَمَا ظَلَمُونَا وَلَٰكِن كَانُوا أَنفُسَهُمْ يَظْلِمُونَ

{ وقَطَّعناهم }

فّرَّقنا بني إسرائيل { اثنتي عشرة } حال { أسباطا } بدل منه، أي قبائل { أمما } بدل مما قبله { وأوحينا إلى موسى إذ استسقاه قومه } في التيه { أن اضرب بعصاك الحجر } فضربه { فانبجست } انفجرت { منه اثنتا عشرة عينا } بعدد الأسباط { قد علم كل أُناس } سبط منهم { مشربهم وظللنا عليهم الغمام } في التيه من حر الشمس { وأنزلنا عليهم المن والسلوى } هما الترنجبين والطير السماني بتخفيف الميم والقصر وقلنا لهم { كلوا من طيبات ما رزقناكم وما ظلمونا ولكن كانوا أنفسهم يظلمون }

Noi i-am împărţit în douăsprezece triburi, în douăsprezece adunări. Noi i-am descoperit lui Moise când poporul său a cerut de băut: Loveşte stânca cu toiagul tău. Douăsprezece izvoare ţâşniră şi fiecare a știut de unde să bea. Noi am întins asupra lor umbra unui nor. Noi le-am trimis lor mana şi prepeliţele: Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit. Ei nu ne-au nedreptăţit pe Noi, ci s-au nedreptăţit pe ei înşişi.

وَإِذْ قِيلَ لَهُمُ اسْكُنُوا هَٰذِهِ الْقَرْيَةَ وَكُلُوا مِنْهَا حَيْثُ شِئْتُمْ وَقُولُوا حِطَّةٌ وَادْخُلُوا الْبَابَ سُجَّدًا نَّغْفِرْ لَكُمْ خَطِيئَاتِكُمْ ۚ سَنَزِيدُ الْمُحْسِنِينَ

{ و }

اذكر { إذ قيل لهم اسكنوا هذه القرية } بيت المقدس { وكلوا منها حيث شئتم وقولوا } أمرنا { حطَّةٌ وادخلوا الباب } أي باب القرية { سجَّدا } سجود انحناء { نغفر } بالنون والتاء مبينا للمفعول { لكم خطيئاتكم سنزيد المحسنين } بالطاعة ثوابا

Amintiţi-vă! Li s-a spus: Locuiţi în această cetate, mâncaţi din roadele ei de oriunde vreţi. Spuneţi: Iertare! şi intraţi pe uşă, prosternându-vă. Noi vă vom ierta păcatele voastre, şi vom da mai mult făptuitorilor de bine.

فَبَدَّلَ الَّذِينَ ظَلَمُوا مِنْهُمْ قَوْلًا غَيْرَ الَّذِي قِيلَ لَهُمْ فَأَرْسَلْنَا عَلَيْهِمْ رِجْزًا مِّنَ السَّمَاءِ بِمَا كَانُوا يَظْلِمُونَ

{ فبدَّل الذين ظلموا منهم قولا غير الذي قيل لهم }

فقالوا : حبة في شعرة ودخلوا يزحفون على أستاههم { فأرسلنا عليهم رجزا } عذابا { من السماء بما كانوا يظلمون }

Cei dintre ei care erau nedrepţi au pus alte cuvinte în locul celor care trebuiau rostite. Atunci din cer am trimis o năpastă asupra lor, deoarece au fost nedrepţi.

1136: nedrepți: pasajul constituie o parabolă și pildă pentru musulmani.

Povestea lui Moise este, așadar, reluată în Sfântul Coran în 17:101-103, unde este înfățișat declinul spiritual al lui Faraon datorită aroganței sale.

وَلَقَدْ آتَيْنَا مُوسَىٰ تِسْعَ آيَاتٍ بَيِّنَاتٍ ۖ فَاسْأَلْ بَنِي إِسْرَائِيلَ إِذْ جَاءَهُمْ فَقَالَ لَهُ فِرْعَوْنُ إِنِّي لَأَظُنُّكَ يَا مُوسَىٰ مَسْحُورًا

{ ولقد آتينا موسى تسع آيات بينات }

وهي اليد والعصا والطوفان والجراد والقمل والضفادع والدم أو الطمس ونقص الثمرات { فاسأل } يا محمد { بني إسرائيل } عنه سؤال تقرير للمشركين على صدقك، أو فقلنا له: اسأل وفي قراءة بلفظ الماضي { إذ جاءهم فقال له فرعون إني لأظنك يا موسى مسحورا } مخدوعا مغلوبا على عقلك

Noi i-am dat lui Moise nouă semne ca dovezi vădite. Întreabă-i pe fiii lui Israel! Când el a venit la ei, Faraon i-a spus: Moise! Eu cred că eşti vrăjit!

2308: nouă semne: versetul întruchipează decăderea unui suflet prin trufie și prejudecăți față de popoarele considerate inferioare supremației civilizației egiptene.

2309: la ei: adică în adunarea lui Faraon și liderilor egipteni.

2310: vrăjit: liderii egipteni îl categorisesc pe Moise în tagma vrăjitorilor; el încă nu le arătase toate cele nouă semne ale puterii lui Allah, de aceea egiptenii îi reproșează că este practicant al magiei negre, ș.a.m.d.; practic, este luat drept nebun.

قَالَ لَقَدْ عَلِمْتَ مَا أَنزَلَ هَٰؤُلَاءِ إِلَّا رَبُّ السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ بَصَائِرَ وَإِنِّي لَأَظُنُّكَ يَا فِرْعَوْنُ مَثْبُورًا

{ قال لقد علمت ما أنزل هؤلاء }

الآيات { إلا رب السماوات والأرض بصائر } عبرا، ولكنك تعاند وفي قراءة بضم التاء { وإني لأظنك يا فرعون مثبورا } هالكا أو مصروفا عن الخير

El spuse: Tu ştii că acestea nu au fost pogorâte decât de la Domnul cerurilor şi al pământului ca semne vădite. Faraon! Eu cred că eşti pierdut!

2311: semne vădite: se poate presupune că Moise i-a cerut lui Faraon să își aducă aminte de modul în care a fost crescut în palatul lui pentru a înțelege că le cunoaște obiceiurile și gândirea și, drept urmare, nu poate fi un nebun sau vreun magician de rând venit să îi impresioneze. Ceea ce urma să le arate era măreț și nu o iluzie înșelătoare precum decepțiile ocultiștilor, ci semne adevărate manifestate de Stăpânul Puterii Divine, Unicul Zeu Adevărat. Astfel de semne vor deschide ochii poporului egiptean iar dacă Faraon se opunea credinței, Moise îl avertizează că va fi sortit pieirii; desigur, astfel începe declinul oricărui suflet înecat în Trufie.

فَأَرَادَ أَن يَسْتَفِزَّهُم مِّنَ الْأَرْضِ فَأَغْرَقْنَاهُ وَمَن مَّعَهُ جَمِيعًا

{ فأراد }

فرعون { أن يستفزهم } يخرج موسى وقومه { من الأرض } أرض مصر { فأغرقناه ومن معه جميعا }

Faraon a vrut să-l izgonească din ţară, însă Noi l-am înecat pe el şi pe toţi cei dimpreună cu el.

2312: să-l izgonească: Faraon încearcă numeroase subterfugii și tertipuri spre a scăpa de Moise și a îi nimici poporul însă mânia lui Allah descinde asupra lui Faraon și celor ca el dintre liderii și căpeteniile regatului. Egiptenii care s-au lepădat de Faraon au fost chinuiți dar, prin sacrificiul lor, s-au salvat de furia divină.

Istorisirea pildei israeliților continuă cu alt pasaj, 20:9-24, unde este descrisă ascensiunea spirituală a lui Moise prin Lucrarea profetică încredințată lui de către Allah:

إِذْ رَأَىٰ نَارًا فَقَالَ لِأَهْلِهِ امْكُثُوا إِنِّي آنَسْتُ نَارًا لَّعَلِّي آتِيكُم مِّنْهَا بِقَبَسٍ أَوْ أَجِدُ عَلَى النَّارِ هُدًى

{ إذا رأى نارا فقال لأهله }

لامرأته { امكثوا } هنا، وذلك في مسيره من مدين طالبا مصر { إني آنست } أبصرت { نارا لعلي آتيكم منها بقبس } بشعلة في رأس فتيلة أو عود { أو أجد على النار هدى } أي هاديا يدلني على الطريق وكان أخطأها لظلمة الليل، وقال لعل لعدم الجزم بوفاء الوعد

El a văzut un foc şi le-a spus alor săi: Staţi aici! Am zărit un foc. Poate vă voi aduce un tăciune ori voi afla la foc o călăuzire.

2541: un foc: Moise vede în depărtare un presupus foc de tabără în jurul căruia s-ar afla oameni; el merge către lumină pentru a găsi lemne cu care să încropească un foc pentru familia lui și să obțină vești sau direcții pentru drum. Focul pe care îl descoperă se dovedește a fi cu totul altceva: Copacul în Flăcări, Semnul Gloriei Divine manifestate pe Pământ.

2542: căluzire: ascensiunea spirituală lui Moise începe așadar prin nașterea sa profetică. Viața lui anterioară, copilăria, creșterea și desăvârșirea sunt evidențiate în alte versete, într-un context separat, conform stilului literal al Sfântului Coran; retrospectiv se poate relata că tânărul Moise pleacă din palatul lui Faraon și ajunge în Madian unde trăiește ani buni; el se căsătorește și, într-una din călătoriile sale, păscându-și turmele, este chemat de Allah pentru inițierea în Lucrarea profetică. În timp ce caută un foc de tabără pentru vești și confort descoperă Călăuzirea și Sfințenia; acest calup coranic se încadrează într-o categorie distinctă de celelalte pasaje prin muzicalitatea rimelor de la încheierea fiecărui verset.

فَلَمَّا أَتَاهَا نُودِيَ يَا مُوسَىٰ

{ فلما أتاها }

وهي شجرة عوسج { نُوديَ يا موسى }

Când s-a apropiat, a fost strigat: Moise!

إِنِّي أَنَا رَبُّكَ فَاخْلَعْ نَعْلَيْكَ ۖ إِنَّكَ بِالْوَادِ الْمُقَدَّسِ طُوًى

{ إني }

بكسر الهمزة بتأويل نودي بقيل وفتحها بتقدير الباء { أنا } تأكيد لياء المتكلم { ربُّك فاخلع نعليك إنك بالواد المقدس } المطهر أو المبارك { طُوى } بدل أو عطف بيان، بالتنوين وتركه مصروف باعتبار المكان وغير مصروف لتأنيث باعتبار البقعة مع العلمية

Eu sunt Domnul tău! Leapădă-ţi sandalele întrucât tu eşti în Tova, valea sfântă.

2543: leapădă-ți sandalele: încălțările lui sunt lăsate deoparte în semn de respect. Moise renunță astfel la interese materiale și oricare alte intenții lumești fiind ales de către Allah.

2544: Tova: geografia văii se află la baza masivului Sinai unde va fi iarăși chemat pentru a primi Legea; în sens mistic oamenii sunt selectați prin diferite încercări ale vieții, a cărei vale este la fel de sacră și înzestrată cu glorie divină ca și înălțimile Muntelui (Tūr), bineînțeles, dacă omul are intuiția de a înțelege.

وَأَنَا اخْتَرْتُكَ فَاسْتَمِعْ لِمَا يُوحَىٰ

{ وأنا اخترتك }

من قومك { فاستمع لما يُوحى } إليك مني

Eu te-am ales! Ascultă ce ţi se dezvăluie:

إِنَّنِي أَنَا اللَّهُ لَا إِلَٰهَ إِلَّا أَنَا فَاعْبُدْنِي وَأَقِمِ الصَّلَاةَ لِذِكْرِي

{ إنني أنا الله لا إله إلا أنا فاعبدني وأقم لصلاة لذكري }

فيها

Eu sunt Allah! Nu există alt zeu în afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea întru invocarea Mea!

إِنَّ السَّاعَةَ آتِيَةٌ أَكَادُ أُخْفِيهَا لِتُجْزَىٰ كُلُّ نَفْسٍ بِمَا تَسْعَىٰ

{ إن الساعة آتية أكاد أخفيها }

عن الناس ويظهر لهم قربها بعلاماتها { لتجزى } فيها { كل نفس بما تسعى } به من خير أو شر

Ceasul vine; de-abia îl ascund, ca fiece suflet să fie răsplătit pentru ceea ce s-a străduit.

2545: ceasul vine: primul imperativ al nașterii spirituale este purificarea vieții și venerarea lui Allah prin slujire, al doilea este înțelegerea și acceptarea rostului Vieții de Apoi, unde fiecare suflet va primi răsplata faptelor vieții sale.

2546: îl ascund: cuvântul ukhfī أخفي înseamnă „a fi ascuns” sau „a fi arătat”, numeroase interpretări fiind dezbătute în privința sensurilor acestui verset; prima traducere, „ascuns”, sugerează că „timpul stabilit” pentru Judecata de Apoi nu este cunoscut de om; cealaltă traducere, „arătat”, afirmă că semnele venirii Judecății „vor fi arătate” pentru ca omul să își aducă aminte de pieirea inevitabilă a lumii și să fie avertizat în privința Judecății; drept urmare cuvântul are un dublu înțeles.

فَلَا يَصُدَّنَّكَ عَنْهَا مَن لَّا يُؤْمِنُ بِهَا وَاتَّبَعَ هَوَاهُ فَتَرْدَىٰ

{ فلا يَصُدنَّكَ }

يصرفنَّك { عنها } أي عن الإيمان بها { من لا يؤمن بها واتبع هواه } في إنكارها { فَتَردى } أي فتهلك إن صددت عنها

Să nu te abată cel care nu crede şi își urmează poftele, deoarece astfel vei pieri.

2547: să nu te abată: Moise încă nu înfruntase trufia lui Faraon și încrâncenarea idolatrilor și nici nu cunoștea răzvrătirea poporului său; dar, primind lucrarea profetică, este înștiințat de aceste două forțe potrivnice lui; o similitudine poate fi înțeleasă și în privința sufletului uman: atunci când lumina pătrunde în suflet, omul trebuie să rămână stăruitor în credința sa; el va fi întâmpinat de felurite pericole, spirituale cât și de altă natură: cel mai rău fiind necredința celor care prosperă datorită egoismului și împlinirii dorințelor deșarte.

وَمَا تِلْكَ بِيَمِينِكَ يَا مُوسَىٰ

{ وما تلك }

كائنة { بيمينك يا موسى } الاستفهام للتقرير ليرتب عليه المعجزة فيها

Ce este acela din mâna ta dreaptă, Moise?

قَالَ هِيَ عَصَايَ أَتَوَكَّأُ عَلَيْهَا وَأَهُشُّ بِهَا عَلَىٰ غَنَمِي وَلِيَ فِيهَا مَآرِبُ أُخْرَىٰ

{ قال هي عصاي أتوكَّأ }

أعتمد { عليها } عند الوثوب والمشي { وأهش } أخبط ورق الشجر { بها } ليسقط { على غنمي } فتأكله { ولي فيها مآرب } جمع مأربة مثلث الراء أي: حوائج { أخرى } كحمل الزاد والسقاء وطرد الهوام زاد في الجواب بيان حاجاته بها

El spuse: Este toiagul pe care mă sprijin şi cu care scutur frunze oilor mele, şi-i mai dau şi alte întrebuinţări.

2548: toiagul: astfel Allah îi arată primul miracol; atenția lui este îndreptată către toiag iar Moise îl recunoaște ca fiind o unealtă obișnuită, întrebuințată în muncile sale cotidiene.

قَالَ أَلْقِهَا يَا مُوسَىٰ

{ قال ألقها يا موسى }

Allah i-a spus: Aruncă-l, Moise!

فَأَلْقَاهَا فَإِذَا هِيَ حَيَّةٌ تَسْعَىٰ

{ فألقاها فإذا هي حية }

ثعبان عظيم { تسعى } تمشي على بطنها سريعا كسرعة الثعبان الصغير المسمى بالجان المعبر به فيها في آية أخرى

El îl aruncă şi iată-l un şarpe târâtor.

2549: târâtor: thubān ثعبان este același cuvânt utilizat cu sensul de „balaur” și acompaniat de adjectivul „de-adevărat” sau „vădit”; contextul anterior descrie scena în care toiagul este aruncat în văzul lui Faraon, magicienilor și poporului egiptean pentru a le demonstra falsitatea religiei lor prin manifestarea unui miracol „evident”: toiagul se transformă, în ochii tuturor, într-o viperă vie; dar în acest pasaj este ilustrată maniera în care Moise este inițiat în Misterul Divin, toiagul său devine hayy حي „viu” iar metamorfoza materiei îl fascinează; astfel Allah îl apropie de Puterea Sa pentru a-i revela numeroase mistere spirituale pe care Moise le va descoperi printr-o înțelegere lăuntrică a sensurilor alfabetului divin. Odată ce Moise înțelege puterea divină, teama lui de manifestările și semnele lui Allah este îndepărtată iar cunoașterea sa, precum toiagul, se transformă în virtuți morale și profetice înălțându-l în Gloria cunoașterii și puterii divine.

قَالَ خُذْهَا وَلَا تَخَفْ ۖ سَنُعِيدُهَا سِيرَتَهَا الْأُولَىٰ

{ قال خذها ولا تخف }

منها { سنعيدها سيرتها } منصوب بنزع الخافض أي: إلى حالتها { الأولى } فأدخل يده في فمها فعادت عصا، فتبين أن موضع الإدخال موضع مسكها بين شعبتيها، وأي ذلك السيد موسى لئلا يجزع إذا انقلبت حية لدى فرعون

Allah i-a spus: Prinde-l! Să nu-ţi fie teamă, întrucât îl vom întoarce la înfăţişarea lui dintâi.

وَاضْمُمْ يَدَكَ إِلَىٰ جَنَاحِكَ تَخْرُجْ بَيْضَاءَ مِنْ غَيْرِ سُوءٍ آيَةً أُخْرَىٰ

{ واضمم يدك }

اليمنى بمعنى الكف { إلى جناحك } أي جنبك الأيسر تحت العضد إلى الإبط وأخرجها { تخرج } خلاف ما كانت عليه من الأدمة { بيضاء من غير سوءٍ } أي بَرَص تضيء كشعاع الشمس تغشى البصر { آية أخرى } وهي بيضاء حالان من ضمير تخرج

Pune-ţi mâna la subţioară, o vei scoate albă, fără beteşug. Acesta este un alt semn;

2550: mâna: al doilea miracol arătat lui Moise este „mâna albă strălucitoare”; se poate presupune că albirea pielii, în general, este un semn al vreunei boli, leprozii sau altă afecțiune detestabilă; dar mâna lui nu își schimbă culoarea datorită unei patologii ci transfigurării materiei prin strălucire divină; bineînțeles, un astfel de Miracol era superior oricăror vrăji sau iluzii de care egiptenii erau capabili.

لِنُرِيَكَ مِنْ آيَاتِنَا الْكُبْرَى

{ لنريك }

بها إذا فعلت ذلك لإظهارها { من آياتنا } الآية { الكبرى } أي العظمى على رسالتك، وإذا أراد عودها إلى حالتها الأولى ضمها إلى جناحه كما تقدم وأخرجها

pentru a îți arăta din semnele Noastre cele mari.

اذْهَبْ إِلَىٰ فِرْعَوْنَ إِنَّهُ طَغَىٰ

{ اذهب }

رسولا { إلى فرعون } ومن معه { إنه طغى } جاوز الحد في كفره إلى ادعاء الإلهية

Du-te la Faraon pentru că este un tiran!

2551: la Faraon: Moise este pregătit spiritual pentru încredințarea lucrării profetice și este trimis la curtea lui Faraon pentru a-i înfățișa eroarea căilor și alegerilor sale. Atât de vanitos era Faraon încât va răspunde chemării lui Moise cu întrebarea „nu sunt eu dumnezeul tău?”, ca în 79:24:

فَقَالَ أَنَا رَبُّكُمُ الْأَعْلَىٰ

{ فقال أنا ربكم الأعلى }

لا رب فوقي

(Faraon zise): eu sunt domnul vostru, preaînaltul!

قَالَ رَبِّ اشْرَحْ لِي صَدْرِي

{ قال رب اشرح لي صدري }

وسّعه لتحمل الرسالة

Moise spuse: Domnul meu! Lărgeşte-mi pieptul!

2552: pieptul: această parte a corpului reprezintă, simbolic, în om, palatul cunoașterii și emoțiilor, ca în 94:1; de aceea Moise îl invocă pe Allah să îi confere o înaltă intuiție și volum spiritual al conștiinței pe calea profetică ce i-a fost hărăzită și poruncită; el se roagă și pentru alte binecuvântări: ajutorul divin în această lucrare, darul elocvenței prin înlăturarea dificultăților de exprimare din vorbirea lui, și prezența alături de el, pe acest drum, a fratelui său Aaron; pe care îl iubea și în care avea încredere.

أَلَمْ نَشْرَحْ لَكَ صَدْرَكَ

 { ألم نشرح }

استفهام تقرير أي شرحنا { لك } يا محمد { صدرك } بالنبوة وغيرها

Nu ţi-am deschis Noi oare pieptul?

6188: pieptul: termenul se referă la acceptarea rugăciunii lui Moise; pieptul, pentru om, constituie, simbolic, tronul cunoașterii și înaltelor sentimente de afecțiune și dragoste, camera comorilor în care sunt păstrate bijuteriile caracterului uman cele mai apropiate de natura sa spirituală, divină. Trăsăturile și firea profetului vor fi astfel purificate, lărgite și înălțate încât el însuși va deveni o Îndurare pentru creație; doar un astfel de suflet putea să ignore motivațiile josnice ale oamenilor murdari care îl vor ataca și care, inevitabil, i se vor opune. Credința, puterea și curajul său erau astfel pregătite de a purta povara responsabilității profetice a denunțării, înfruntării și supunerii Păcatului spre a călăuzi și proteja creaturile lui Allah de exploatarea și opresiunea Răului.

وَيَسِّرْ لِي أَمْرِي

{ ويسِّر }

سَهِّلْ { لي أمري } لأبلغها

Înlesneşte-mi datoria;

وَاحْلُلْ عُقْدَةً مِّن لِّسَانِي

{ واحلل عقدة من لساني }

حدثت من احتراقه بجمرة وضعها بفيه وهو صغير

dezleagă-mi nodul limbii;

2553: nodul limbii: Moise îi cerea, la propriu, „dezlegarea” incapacității lui de a vorbi articulat și elocvent; acesta fiind gângav.

يَفْقَهُوا قَوْلِي

{ يفقهوا }

يفهموا { قولي } عند تبليغ الرسالة

ca ei să înţeleagă spusa mea.

وَاجْعَل لِّي وَزِيرًا مِّنْ أَهْلِي

{ واجعل لي وزيرا }

معينا عليها { من أهلي }

Dă-mi un sfetnic dintrei ai mei;

هَارُونَ أَخِي

{ هارون }

مفعول ثان { أخي } عطف بيان

pe Aaron, fratele meu!

اشْدُدْ بِهِ أَزْرِي

{ اشدد به أزري }

ظهري

Întăreşte-mi prin el spatele;

2554: întărește-mi: exprimarea „a ține spatele” se referă la întărirea puterii unui om, adică a verticalității coloanei sale vertebrale în așa fel încât să stea și să rămână drept și neatârnat pentru a-și împlini lucrarea.

وَأَشْرِكْهُ فِي أَمْرِي

{ وأشركه في أمري }

أي الرسالة والفعلان بصيغتي الأمر والمضارع المجزوم وهو جواب الطلب

alătură-l datoriei mele;

كَيْ نُسَبِّحَكَ كَثِيرًا

{ كي نسبحك }

تسبيحا { كثيرا }

spre a Te preamări mult;

2555: preamări: cererile lui Moise nu sunt determinate de motive pământene ci spirituale; dorința lui fiind aceea de a Îl preamări și slăvi pe Allah, nu doar pentru o vreme ci pentru eternitate; iar rugămințile sale îi ilustrează motivația lăuntrică.

وَنَذْكُرَكَ كَثِيرًا

{ ونذكرك }

ذكرا { كثيرا }

spre a Te invoca mult;

إِنَّكَ كُنتَ بِنَا بَصِيرًا

{ إنك كنت بصيرا }

عالما فأنعمت بالرسالة

Tu eşti Cel ce ne vede!

2556: ce ne vede: preamărirea lui Allah și invocarea Lui reprezintă căi prin care Moise Îi mulțumește lui Allah pentru Harul divin revărsat asupra lui.

قَالَ قَدْ أُوتِيتَ سُؤْلَكَ يَا مُوسَىٰ

{ قال قد أوتيت سُؤلك يا موسى }

منا عليك

Allah spuse: o, Moise! Ruga ţi s-a împlinit.

Povestea lui Moise continuă, așadar, în pasajul coranic 20:41-99, unde sunt ilustrate atât lupta lui Moise cu Faraon cât și cu propriul său popor, israeliții.

وَاصْطَنَعْتُكَ لِنَفْسِي

{ واصطنعتك }

اخترتك { لنفسي } بالرسالة

Eu (Allah) te-am ales pentru Mine însumi.

اذْهَبْ أَنتَ وَأَخُوكَ بِآيَاتِي وَلَا تَنِيَا فِي ذِكْرِي

{ اذهب أنت وأخوك }

إلى الناس { بآياتي } التسع { ولا تَنِيا } تفترا { في ذكري } بتسبيح وغيره

Plecaţi, tu şi fratele tău, cu semnele Mele şi nu neglijaţi invocarea Mea.

2565: tu și fratele tău: Moise a plecat singur, din Egipt către Madian, iar acum se întoarce cu familia lui madianită și ajunge în valea Tova; atunci când Allah îi poruncește Lucrarea profetică iar cererea de a se întovărăși cu Aaron îi este acceptată, se poate presupune că a întreprins anumite eforturi sau drumuri pentru a-l găsi sau înștiința pe Aaron chemându-l în Tova; așadar, o anumită perioadă de timp a trecut până ce amândoi s-au întâlnit; iar cât timp au stat în Tova aceștia s-au rugat și pregătit spiritual de călătoria în Egipt. Textul nu menționează dacă Aaron era fratele său mic sau mare dar, în orice caz, acesta s-a născut înainte de impunerea decretului egiptean de ucidere a nou-născuților. Moise nu știa unde se află iar încercarea acestuia de a-și regăsi fratele, rugându-se pentru tovărășia lui întru profetism, evidențiază dragostea sa pentru familie.

اذْهَبَا إِلَىٰ فِرْعَوْنَ إِنَّهُ طَغَىٰ

{ اذهبا إلى فرعون إنه طغى }

بادعائه الربوبية

Mergeţi la Faraon, deoarece este un tiran ticălos!

2566: la Faraon: misiunea profetică îi trimitea, inițial, în fața liderului egiptean, și, ulterior, la Israel, pentru a îl scoate din robie.

2567: ticălos: contextul versetului, categorisit distinct de celelalte pasaje, prezintă începerea și desfășurarea lucrării profetice; narațiunea îndreptându-se către un punct culminant.

فَقُولَا لَهُ قَوْلًا لَّيِّنًا لَّعَلَّهُ يَتَذَكَّرُ أَوْ يَخْشَىٰ

{ فقولا له قولا لينا }

في رجوعه عن ذلك { لعله يتذكر } يتعظ { أو يخشى } الله فيرجع والترجي بالنسبة إليهما لعلمه تعالى بأنه لا يرجع

Spuneţi-i vorbe cuviincioase. Poate îşi va aminti ori poate se va sfii!

2568: poate se va sfii: Faraon, în vanitatea sa nemărginită, a uitat cu desăvârșire că este o ființă creată; însă micimea îi va fi reamintită, întru credință ori căință, sau, cel puțin, pentru a-l împiedica de la nelegiuri și tiranie. Unii oameni se feresc de rău și păcate din dragoste sinceră față de Allah sau compasiune față de semeni însă alții, cu mentalități mai rigide și îndărătnice, cunosc numai teama consecințelor și frica văpăii; desigur, chiar și acestea, stimulate corespunzător, îl pot întoarce pe om la supunere față de puterea divină.

قَالَا رَبَّنَا إِنَّنَا نَخَافُ أَن يَفْرُطَ عَلَيْنَا أَوْ أَن يَطْغَىٰ

{ قالا ربنا إننا نخاف أن يفرط علينا }

أي يعجل بالعقوبة { أو أن يطغى } علينا أي يتكبر

Amândoi (Moise și Aaron) au spus: Domnul nostru, ne este teamă că se va semeți asupra noastră ori că va fi tiranic.

2569: se va semeți: cei doi ajung în Egipt, teritoriul puterii lui Faraon; situația tensionată și atitudinea ostilă față de israeliți cerea mari rezerve de curaj și fermitate din partea lor.

قَالَ لَا تَخَافَا ۖ إِنَّنِي مَعَكُمَا أَسْمَعُ وَأَرَىٰ

{ قال لا تخافا إنني معكما }

بعوني { أسمع } ما يقول { وأرى } ما يفعل

Allah spuse: Să nu vă fie frică, întrucât Eu sunt cu voi, aud şi văd.

فَأْتِيَاهُ فَقُولَا إِنَّا رَسُولَا رَبِّكَ فَأَرْسِلْ مَعَنَا بَنِي إِسْرَائِيلَ وَلَا تُعَذِّبْهُمْ ۖ قَدْ جِئْنَاكَ بِآيَةٍ مِّن رَّبِّكَ ۖ وَالسَّلَامُ عَلَىٰ مَنِ اتَّبَعَ الْهُدَىٰ

{ فأتياه فقولا إنَّا رسولا ربك فأرسل معنا بني إسرائيل }

إلى الشام { ولا تعذبهم } أي خل عنهم من استعمالك إياهم في أشغالك الشاقة كالحفر والبناء وحمل الثقيل { قد جئناك بآية } بحجة { من ربك } على صدقنا بالرسالة { والسلام على من اتبع الهدى } أي السلامة له من العذاب

Mergeţi la el şi spuneţi-i: Noi suntem trimişi ai Domnului tău. Lasă-i să plece cu noi pe fiii lui Israel, nu-i mai chinui. Noi venim la tine cu un semn de la Domnul tău. Pace celui ce urmează călăuzirea!

2571: călăuzirea: Allah, în Mila sa incomensurabilă, le va oferi Îndurare chiar și celor mai învederați păcătoși, până și celor care luptă împotriva Lui; dar sfidarea nu poate continua la nesfârșit iar pedeapsa păcatelor se va abate asupra lor, fără îndoială, atât pentru păcatele neînsemnate cât și pentru cele însemnate.

2570: nu-i mai chinui: fiii lui Israel trăiau în represiune, le erau date sarcini grele și îngreunate iar căpeteniile și demnitarii lor erau bătuți și batjocoriți, așa cum găsim în Exod vi. 1-13 și v. 1-4:

„Domnul a zis lui Moise: Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui. Allah a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Allah cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca ‘Domnul’; de asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu. De aceea, spune copiilor lui Israel: Eu sunt Domnul. Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii. Eu vă voi duce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul. Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să-l asculte pe Moise. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: Du-te de vorbeşte lui Faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă din ţara lui. Moise a răspuns în faţa Domnului: Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat. Cum are să m-asculte Faraon pe mine, care n-am o vorbire uşoară? Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel şi cu privire la Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din ţara Egiptului pe copiii lui Israel”.

„Moise şi Aaron s-au dus apoi la Faraon şi i-au zis: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea. Faraon a răspuns: Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece. Ei au zis: Ni s-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie. Şi împăratul Egiptului le-a zis: Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre”.

إِنَّا قَدْ أُوحِيَ إِلَيْنَا أَنَّ الْعَذَابَ عَلَىٰ مَن كَذَّبَ وَتَوَلَّىٰ

{ إنا قد أوحي إلينا أن العذاب على مَن كذب }

ما جئنا له { وتولى } أعرض عنه، فأتياه وقالا جميع ما ذكر

El (Allah) ne-a dezvăluit că va cădea osândă asupra celor care hulesc şi întorc spatele.

قَالَ فَمَن رَّبُّكُمَا يَا مُوسَىٰ

{ قال فمن ربكما يا موسى }

اقتصر عليه لأنه الأصل ولإدلاله عليه بالتربية

Faraon spuse: Cine este Domnul vostru, Moise?

2572: Domnul vostru: se observă maniera subtilă în care Faraon neagă premisele discursului profetic prin care Moise îi amintește de Domnul „tău”. Faraon, drept urmare, respinge ideea că Allah este Cel care l-a trimis pe Moise și că, implicit, este și Dumnezeul lui Faraon și al Egiptului; el întreabă cu impertinență: „cine este zeul vostru, despre care spuneți că v-a trimis?”

قَالَ رَبُّنَا الَّذِي أَعْطَىٰ كُلَّ شَيْءٍ خَلْقَهُ ثُمَّ هَدَىٰ

{ قال ربنا الذي أعطى كل شيء }

من الخلق { خلقه } الذي هو عليه متميز به عن غيره { ثم هدى } الحيوان منه إلى مطعمه ومشربه ومنكحه وغير ذلك

El (Moise) spuse: Domnul nostru este Cel ce a dat fiecărui lucru natura sa iar apoi l-a călăuzit.

2573: apoi l-a călăuzit: răspunsul lui Moise este direct, ferm și luminos; nu se va certa asupra unei apartenențe absurde, „zeul meu”, „zeul tău”, „Dumnezeul lui Israel”, „Dumnezeul Egiptului”. El și Aaron Îl slujeau pe „Domnul nostru”, al tuturor, Domnul Universal, Unicul Zeu, Cel care a creat toate ființele și toate lucrurile; de la el și prin El fiecare creație își derivă natura și forma, inclusiv liberul arbitru, voința și puterea, în cazul oamenilor. Faraon era și el supus acestor legi; iar pentru împlinirea poruncii și Voinței divine, Allah i-a trimis un Mesaj prin intermediul Mesagerilor și Semnelor; Moise și Aaron reprezentau, iată, Solia acestui Mesaj. Oare Faraon va înțelege și va face ceea ce trebuie?

قَالَ فَمَا بَالُ الْقُرُونِ الْأُولَىٰ

{ قال }

فرعون { فما بال } حال { القرون } الأمم { الأولى } كقوم نوح وهود ولوط وصالح في عبادتهم الأوثان

Faraon spuse: Care a fost soarta leaturilor dintâi?

2574: leaturilor dintâi: Faraon, totuși, nu era un conducător care să accepte o lecție de religie din partea unui israelit disprețuit, unul care, înainte de toate, era și, în ochii lui, un renegat al marii civilizații egiptene: „dacă” spune el, „nu există decât un singur zeu, atunci această idee este o religie nouă, ce se va alege de religia strămoșilor noștri, au greșit ei în venerarea zeilor Egiptului? Iar dacă suntem înșelați, să fim oare pedepsiți?” Faraon voia să-l aducă pe Moise în capcana denunțării religiei mai-marilor Egiptului care, de îndată, i-ar fi pierdut simpatia și atenția egiptenilor.

قَالَ عِلْمُهَا عِندَ رَبِّي فِي كِتَابٍ ۖ لَّا يَضِلُّ رَبِّي وَلَا يَنسَى

{ قال }

موسى { علمها } أي علم حالهم محفوظ { عند ربي في كتاب } هو اللوح المحفوظ يجازيهم عليها يوم القيامة { لا يضل } يغيب { ربي } عن شيء { ولا ينسى } ربي شيئا

Moise spuse: Ştiinţa despre ele este la Domnul meu, într-o Carte. Domnul meu nu se rătăceşte şi nu uită.

2575: Domnul meu: Moise nu cade în capcana polemicii; el își aduce aminte de porunca lui Allah de a-i vorbi lui Faraon cu blândețe și procedează astfel, însă, nu prin compromiterea adevărului. El îi răspunde, în alte cuvinte: „cunoașterea lui Allah este perfectă, ca o carte eternă, scrisă și pecetluită; oamenii fac greșeli și le uită dar Allah nu greșește și nu uită; iar Allah nu este doar Atoateștiutor dar și Îndurător, privește în jurul tău, întregul pământ este întins precum un covor în care oamenii călătoresc liberi și în tihnă; Allah trimite, în abundență, din ceruri, apa care inundă și irigă Nilul și tot pământul Egiptului hrănind astfel oamenii și animalele”.

الَّذِي جَعَلَ لَكُمُ الْأَرْضَ مَهْدًا وَسَلَكَ لَكُمْ فِيهَا سُبُلًا وَأَنزَلَ مِنَ السَّمَاءِ مَاءً فَأَخْرَجْنَا بِهِ أَزْوَاجًا مِّن نَّبَاتٍ شَتَّىٰ

هو { الذي جعل لكم }

في جملة الخلق { الأرض مهادا } فراشا { وسلك } سهل { لكم فيها سبلا } طرقا { وأنزل من السماء ماءً } مطرا قال تعالى تتميما لما وصفه به موسى وخطابا لأهل مكة { فأخرجنا به أزواجا } أصنافا { من نبات شتى } صفة أزواجا أي مختلفة الألوان والطعوم وغيرهما، وشتى جمع شتيت كمريض ومرضى ، من شت الأمر تفرق

El este Cel ce v-a făcut vouă pământul leagăn şi v-a tăiat vouă pe el drumuri. El a trimis din ceruri apă cu care facem să răsară ierburi de tot soiul.

2576: drumuri: sabīl سبيل înseamnă nu doar căi terestre ci și rute marine, oceanice; în termeni contemporani piste aeriene, de fapt, orice tip de drum.

2577: să răsară: discursul, acum, răzbate dintr-un orizont străin cunoașterii lui Moise și se transformă într-o veritabilă cuvântare Divină; ca semn al manifestării Prezenței lui Allah care îi „mărește pieptul” conferindu-i o elocvență superioară puterilor sale.

2578: de tot soiul: azwāj, tradus prin „perechi” în sensul de „regnuri”, „categorii”, „specii” ale regatului natural.

كُلُوا وَارْعَوْا أَنْعَامَكُمْ ۗ إِنَّ فِي ذَٰلِكَ لَآيَاتٍ لِّأُولِي النُّهَىٰ

{ كلوا }

منها { وارعوا أنعامكم } فيها جمع نعم، وهي الإبل والبقر والغنم، يقال رعت الأنعام ورعيتها والأمر للإباحة وتذكير النعمة والجملة حال من ضمير أخرجنا، أي مبيحين لكم الأكل ورعي الأنعام { إن في ذلك } المذكور { لآيات } لعبرا { لأولي النهى } لأصحاب العقول ينهى صاحبه عن ارتكاب القبائح

Mâncaţi şi paşteţi animalele! Întru aceasta sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte.

مِنْهَا خَلَقْنَاكُمْ وَفِيهَا نُعِيدُكُمْ وَمِنْهَا نُخْرِجُكُمْ تَارَةً أُخْرَىٰ

{ منها }

أي من الأرض { خلقناكم } بخلق أبيكم آدم منها { وفيها نعيدكم } مقبورين بعد الموت { ومنها نخرجكم } عند البعث { تارة } مرة { أخرى } كما أخرجناكم عند ابتداء خلقكم

Din pământ v-am creat şi în el vă întoarcem, şi din el vă vom scoate încă o dată.

وَلَقَدْ أَرَيْنَاهُ آيَاتِنَا كُلَّهَا فَكَذَّبَ وَأَبَىٰ

{ ولقد أريناه }

أي أبصرنا فرعون { آياتنا كلها } التسع { فكذب } بها وزعم أنها سحر { وأبى } أن يوحد الله تعالى

Noi i-am arătat toate semnele Noastre, însă el a hulit şi le-a respins.

2580: le-a respins: pasajul introduce confruntarea dintre Moise și Faraon; „semnele” se referă atât la bătălia spirituală dintre ocultismul egiptean și miracolele adevărului cât și la Pedeapsa Urgiilor și Trecerea lui Israel prin Marea Roșie.

قَالَ أَجِئْتَنَا لِتُخْرِجَنَا مِنْ أَرْضِنَا بِسِحْرِكَ يَا مُوسَىٰ

{ قال أجئتنا لتخرجنا من أرضنا }

مصر ويكون لك فيها { بسحرك يا موسى }

El spuse: Moise! Ai venit la noi să ne alungi de pe pământul nostru cu vraja ta?

2581: cu vraja ta: egiptenii îl acuzau pe Moise că deține un plan de a-i înlătura din Egiptul lor și că practică magia neagră; acuzații, desigur, false; intenția lui Moise era aceea de a-și elibera poporul din robie; egiptenii stăpâneau toată puterea și voiau să îi exploateze în continuare pe israeliți ca iloți (slugi) sau daliți (castă inferioară) iar orice corectare a nedreptății era tratată ca fiind o rea intenție și subminare a suveranității lor. Cealaltă acuzație, utilizarea magiei, ilustrează gândirea nedreaptă prin care egiptenii îl judecă pe Moise; îl acuză pe Mesagerul lui Allah că practică ocultismul și vrăjitoria deși tocmai ei procedau astfel pentru a-și înșela poporul; desigur, atât natura cât și izvorul puterii lui Moise erau diferite de prezumția lor.

فَلَنَأْتِيَنَّكَ بِسِحْرٍ مِّثْلِهِ فَاجْعَلْ بَيْنَنَا وَبَيْنَكَ مَوْعِدًا لَّا نُخْلِفُهُ نَحْنُ وَلَا أَنتَ مَكَانًا سُوًى

{ فلنأتينك بسحر مثله }

يعارضه { فاجعل بيننا وبينك موعدا } لذلك { لا نخلفه نحن ولا أنت مكانا } منصوب بنزع الخافض في { سِوى } بكسر أوله وضمه أي وسطا تستوي مسافة الجائي إليه من الطرفين

Noi o să-ţi venim cu o vrajă pe măsură. Hotărăşte între noi şi între tine o întâlnire ce nu o vom încălca nici noi şi nici tu, un loc deopotrivă tuturor.

2582: deopotrivă: cuvântul suwan سوى se traduce prin „de același fel”, „pe măsură”; poate însemna un loc poziționat la o distanță egală de margini, un loc „echidistant”, „central”; un loc „agreat de ambele părți”, sau, un loc „deschis” unde oamenii se pot aduna ușor; sau, un loc „echitabil”.

قَالَ مَوْعِدُكُمْ يَوْمُ الزِّينَةِ وَأَن يُحْشَرَ النَّاسُ ضُحًى

{ قال }

موسى { موعدكم يوم الزينة } يوم عيد لهم يتزينون فيه ويجتمعون { وأن يُحشر الناس } يجمع أهل مصر { ضحى } وقته للنظر فيما يقع

Moise spuse: Întâlnirea voastră este hotărâtă pentru ziua de sărbătoare când oamenii se vor aduna de dimineață.

2583: ziua de sărbătoare: ziua unui festival religios, când templele și străzile sunt decorate iar oamenii nu muncesc. Moise alege acest moment pentru a strânge cât mai mulți oameni într-o adunare publică în care să le înfățișeze puterea Adevărului, a cărui influență se răspândea printre egipteni; însă Faraon și liderii săi, indiferenți și nepăsători la minunile văzute, au respins adevărul și, ca atare, au suferit Pedeapsa.

فَتَوَلَّىٰ فِرْعَوْنُ فَجَمَعَ كَيْدَهُ ثُمَّ أَتَىٰ

{ فتولى فرعون }

أدير { فجمع كيده } أي ذوي كيده من السحرة { ثم أتى } بهم الموعد

Faraon plecând își strânse vicleşugul, apoi veni.

2584: strânse vicleșugul: Faraon nu se aștepta la alegerea zilelor de festival când mulțimi numeroase urmau să se adune, printre care vor veni și oameni ce nu aparțineau clicii sale și care l-ar fi criticat în cazul unui insucces al vrăjitorilor curții regale; în orice caz, tentativa lui de a ține confruntarea cu Moise un secret avea, în sine, o natură necurată și vicleană.

قَالَ لَهُم مُّوسَىٰ وَيْلَكُمْ لَا تَفْتَرُوا عَلَى اللَّهِ كَذِبًا فَيُسْحِتَكُم بِعَذَابٍ ۖ وَقَدْ خَابَ مَنِ افْتَرَىٰ

{ قال لهم موسى }

وهم اثنان وسبعون مع كل واحد حبل وعصا { ويلكم } أي ألزمكم الله الويل { لا تفتروا على الله كذبا } بإشراك أحد معه { فيُسحتكم } بضم الياء وكسر الحاء وبفتحهما أي يهلككم { بعذاب } من عنده { وقد خاب } خسر { من افترى } كذب على الله

Moise le spuse: Vai vouă! Nu născociţi minciuni asupra lui Allah, deoarece vă va stârpi cu o osândă. Cel care născoceşte este pierdut!

2585: care născocește: Moise se aștepta, din partea lor, la înșelătorii, trucuri și mârșăvii deoarece trăsătura de căpătâi a elitei egiptene era parvenirea iluziilor și scamatoriilor drept magie divină în fața oamenilor pentru a-i subjuga și conduce; el îi avertizează că lucrarea lor mincinoasă va fi înfrântă.

فَتَنَازَعُوا أَمْرَهُم بَيْنَهُمْ وَأَسَرُّوا النَّجْوَىٰ

{ فتنازعوا أمرهم بينهم }

في موسى وأخيه { وأسرُّوا النجوى } أي الكلام بينهم فيهما

Ei discutară despre treaba lor împreună şi ţinură sfat în taină.

2586: în taină: camarila înțelegea că puterile celor doi erau deasupra capacității lor de înțelegere; dar răul judecă (prin) rău: cântărindu-i pe Moise și Aaron conform standardele proprii, egiptenii îi consideră înșelători ce stăpânesc iluzii și scamatorii superioare puterii lor, nimic mai mult; așadar, potrivit raționamentului asumat de ei, pentru a-i învinge trebuiau numai să își adune toate forțele și, printr-o superioritate copleșitoare, firească, logică, vor câștiga; de aceea și-au calibrat și măsurat corespunzător forțele prin varii întâlnire secrete în care s-au pregătit de înfruntarea cu israeliții.

قَالُوا إِنْ هَٰذَانِ لَسَاحِرَانِ يُرِيدَانِ أَن يُخْرِجَاكُم مِّنْ أَرْضِكُم بِسِحْرِهِمَا وَيَذْهَبَا بِطَرِيقَتِكُمُ الْمُثْلَىٰ

{ قالوا }

لأنفسهم { إن هذان } وهو موافق للغة من يأتي في المثنى بالألف في أحواله الثلاث ولأبي عمرو: هذين { لساحران يريدان أن يخرجاكم من أرضكم بسحرهما ويذهبا بطريقتكم المثلى } مؤنث أمثل بمعنى أشرف أي بأشرافكم بميلهم إليهما لغلبتهما

Ei au spus: Aceşti doi vrăjitori vor să vă izgonească de pe pământul vostru cu vraja lor şi să vă nimicească obiceiul vostru cel desăvârşit.

2587: obiceiul vostru cel desăvârșit: exprimarea se referă la „cutumele”, „datinile”, „religia”, „magia”, „instituțiile”, „domnia”, muthlā, femininul lui amthāl: „distinse”, „onorate”, „prețuite” și tarīqa: „mod de viață”, „datină”, „cale”, „religie”.

نَّحْنُ أَعْلَمُ بِمَا يَقُولُونَ إِذْ يَقُولُ أَمْثَلُهُمْ طَرِيقَةً إِن لَّبِثْتُمْ إِلَّا يَوْمًا

{ نحن أعلم بما يقولون }

في ذلك: أي ليس كما قالوا { إذ يقول أمثلهم } أعدلهم { طريقة } فيه { إن لبثتم إلا يوما } يستقلون لبثهم في الدنيا جدا بما يعاينونه في الآخرة من أهوالها

Noi ştim prea bine ce vor spune, iar unul dintre ei cu o purtare exemplară va spune: Voi n-aţi stat decât o zi!

2629: unul dintre ei: adică „mai-marele”, în sensul de „cel mai cunoscător și iscusit” dintre elite, care va concluziona pentru ceilalți realitatea și deznodământul unei situații anume.

فَأَجْمِعُوا كَيْدَكُمْ ثُمَّ ائْتُوا صَفًّا ۚ وَقَدْ أَفْلَحَ الْيَوْمَ مَنِ اسْتَعْلَىٰ

{ فأجمعوا كيدكم }

من السحر بهمزة وصل وفتح الميم من جمع أي لمَّ وبهمزة قطع وكسر الميم من أجمع أحكم { ثم أئتوا صفا } حال أي مصطفين { وقد أفلح } فاز { اليوم من استعلى } غلب

Strângeţi-vă vicleşugul, apoi veniţi în rânduri! Cel care va ieşi astăzi cu întâietate, va fi câştigător.

2588: câștigător: în fruntea acestor întâlniri tainice și vicleșuguri, Faraon, le promite mari recompense și onoruri vrăjitorilor care se vor distinge în lupta cu cei doi, întrucât rezultatul confruntării din ziua de sărbătoare era foarte important; dacă vor câștiga atunci, vor învinge „pe toată linia” iar Moise și israeliții vor fi striviți definitiv.

قَالُوا يَا مُوسَىٰ إِمَّا أَن تُلْقِيَ وَإِمَّا أَن نَّكُونَ أَوَّلَ مَنْ أَلْقَىٰ

{ قالوا يا موسى }

اختر { إما أن تُلقيَ } عصاك أولا { وإما أن نكون أول من ألقى } عصاه

Ei spuseră: Moise, arunci tu ori noi suntem cei dintâi care aruncă?

قَالَ بَلْ أَلْقُوا ۖ فَإِذَا حِبَالُهُمْ وَعِصِيُّهُمْ يُخَيَّلُ إِلَيْهِ مِن سِحْرِهِمْ أَنَّهَا تَسْعَىٰ

{ قال بل ألقوا }

فألقوا { فإذا حبالهم وعصيهم } أصله عصوو قبلت الواوان ياءين وكسرت العين والصاد { يخيل إليه من سحرهم أنها } حيات { تسعى } على بطونها

El spuse: Nu! Aruncaţi voi! atunci i s-a părut, sub vraja lor, că funiile şi toiegele aleargă.

2589: aleargă: orchestra lor de iluzii a fost atât de eficientă încât a răpit privirile tuturor; vreascurile, funiile și ansamblul de încropeli declanșate păreau că sfidează realitatea; atât de puternice erau trucurile încât până și Moise a început a se îndoi de puterea lui; pentru că el nu avea nici un fel de scamatorie pregătită și se baza întru totul pe Allah.

فَأَوْجَسَ فِي نَفْسِهِ خِيفَةً مُّوسَىٰ

{ فأوجس }

أحس { في نفسه خيفة موسى } أي خاف من جهة أن سحرهم من جنس معجزته أن يتلبس أمره على الناس فلا يؤمنوا به

Şi lui Moise i s-a făcut frică în sufletul lui.

2590: frică: asaltul concertat al răului este câteodată atât de intens și copleșitor încât falsul și minciuna câștigă rapid teren și se proclamă Adevăr. Credinciosul rămâne izolat iar dezolarea morală se strecoară în mintea lui; dar, prin harul lui Allah, credința lui sporește și îi oferă încredere, reamintindu-i de adevărurile care vor distruge și înlătura cuibul minciunii.

قُلْنَا لَا تَخَفْ إِنَّكَ أَنتَ الْأَعْلَىٰ

{ قلنا }

له { لا تخف إنك أنت الأعلى } عليهم بالغلبة

Noi i-am revelat: Nu-ţi fie frică! Tu vei fi asupra lor!

وَأَلْقِ مَا فِي يَمِينِكَ تَلْقَفْ مَا صَنَعُوا ۖ إِنَّمَا صَنَعُوا كَيْدُ سَاحِرٍ ۖ وَلَا يُفْلِحُ السَّاحِرُ حَيْثُ أَتَىٰ

{ وألقِ ما في يمينك }

وهي عصاه { تَلْقَف } تبتلع { ما صنعوا إنما صنعوا كيد ساحر } أي جنسه { ولا يفلح الساحر حيث أتى } بسحره فألقى موسى عصاه فتلقَّفت كل ما صنعوه

Aruncă ce este în dreapta ta şi va înghiţi ceea ce ei au făcut, pentru că ceea ce au făcut este numai un vicleşug de vrăjitor. Ori de unde ar veni, vrăjitorul nu învinge.

2591: vrăjitorul nu învinge: minciuna și înșelătoria pot dobândi supremație în bătălii dar nu vor câștiga războiul împotriva Adevărului; un alt sens poate fi acela că trucurile și minciunile mereu pierd și au parte de un rău și nefericit deznodământ.

فَأُلْقِيَ السَّحَرَةُ سُجَّدًا قَالُوا آمَنَّا بِرَبِّ هَارُونَ وَمُوسَىٰ

{ فألقي السحرة سجدا }

خرّوا ساجدين لله تعالى { قالوا آمنا برب هارون وموسى }

Vrăjitorii s-au prosternat şi au spus: Credem în Domnul lui Aaron şi al lui Moise.

قَالَ آمَنتُمْ لَهُ قَبْلَ أَنْ آذَنَ لَكُمْ ۖ إِنَّهُ لَكَبِيرُكُمُ الَّذِي عَلَّمَكُمُ السِّحْرَ ۖ فَلَأُقَطِّعَنَّ أَيْدِيَكُمْ وَأَرْجُلَكُم مِّنْ خِلَافٍ وَلَأُصَلِّبَنَّكُمْ فِي جُذُوعِ النَّخْلِ وَلَتَعْلَمُنَّ أَيُّنَا أَشَدُّ عَذَابًا وَأَبْقَىٰ

{ قال }

فرعون { آمنتم } بتحقيق الهمزتين وإبدال الثانية ألفا { له قبل أن آذن } أنا { لكم إنه لكبيركم } معلمكم { الذي علمكم السحر فلأقطعن أيديكم وأرجلكم من خلاف } حال بمعنى مختلعة أي الأيدي اليمنى والأرجل اليسرى { ولأصلبنكم في جذوع النخل } أي عليها { ولتعلمن أينا } يعني نفسه ورب موسى { أشد عذابا وأبقى } أدوم على مخالفته

Faraon le-a spus: Voi aţi crezut în El înainte ca eu să vă dau îngăduinţa, pentru că El este mai-marele vostru care v-a învăţat vrăjitoria. Voi ordona să vi se taie mâinile şi picioarele în curmeziş, apoi veţi fi răstigniţi pe trunchiuri de curmali. Veţi şti atunci care dintre noi este mai aprig şi mai crâncen în osândă.

2593: v-a învățat vrăjitoria: Faraon îi acuză pe vrăjitorii care au mărturisit religia adevărului că sunt înțeleși cu Moise și conduși de el; astfel, vanitatea lui Faraon îl împiedică să vadă puterea divină și frumusețea Universului stăpânit de Adevăr, acesta exilându-se, printr-o trufașă încrâncenare, în lumea sa îngustă și malefică, fiind cu adevărat orb, deoarece propria lui inteligență și abilitate îl îndepărtează de Adevăr.

قَالُوا لَن نُّؤْثِرَكَ عَلَىٰ مَا جَاءَنَا مِنَ الْبَيِّنَاتِ وَالَّذِي فَطَرَنَا ۖ فَاقْضِ مَا أَنتَ قَاضٍ ۖ إِنَّمَا تَقْضِي هَٰذِهِ الْحَيَاةَ الدُّنْيَا

{ قالوا لن نؤثرك }

نختارك { على ما جاءنا من البيانات } الدالة على صدق موسى { والذي فطرنا } خلفنا قسم أو عطف على ما { فاقض ما أنت قاض } أي اصنع ما قتله { إنما تقضي هذه الحياة الدنيا } النصب على الاتساع أي فيها وتجزى عليه في الآخرة

Ei spuseră: Noi nu te putem aduce înaintea dovezilor vădite pe care ni le-a adus (Moise) şi nici înaintea Celui care ne-a creat. Hotărăşte ceea ce ai de hotărât, căci tu hotărăşti numai în Viaţa de Acum.

2594: dovezilor vădite: miracolele, personalitatea profetică a Mesagerului, logica evenimentelor și întâmplărilor, lumina convingerii lor interioare și propria conștiință, la care se adaugă Semnele și dovezile lui Allah în natură pe care fiecare om le intuiește, îi conving pe vrăjitori de adevărul puterii divine manifestate prin Moise.

2595: Viața de Acum: prin urmare lucrarea profetică, pentru egipteni, s-a împlinit, Adevărul a fost cunoscut și mărturisit de elita religiei lor în fața întregului popor.

إِنَّا آمَنَّا بِرَبِّنَا لِيَغْفِرَ لَنَا خَطَايَانَا وَمَا أَكْرَهْتَنَا عَلَيْهِ مِنَ السِّحْرِ ۗ وَاللَّهُ خَيْرٌ وَأَبْقَىٰ

{ إنا آمنا بربنا ليغفر لنا خطايانا }

من الإشراك وغيره { وما أكرهتنا عليه من السحر } تعلما وعملاً لمعارضة موسى { والله خير } منك ثوابا إذا أطيع { وأبقى } منك عذابا إذا عصي

Noi credem în Domnul nostru ca El să ne ierte nouă greşelile noastre şi vrăjile la care tu ne-ai silit. Allah este Bun şi Veşnic!

2596: vrăjile la care tu ne-ai silit: sintagma se referă la magia, scamatoriile, iluziile și decepțiile specifice credinței idolatre egiptene, religia statului egiptean, principiile religioase legiferate de stat, în care toți egiptenii erau constrânși să creadă și pe care preoții erau obligați să le practice; sistem al cărui obelisc era însuși Faraon, cel dintâi preot și zeu suprem. De aceea magicienii convertiți îl acuză pe Faraon de răul practicat de ei, negând astfel acuzația că s-ar afla în slujba lui Moise. Magicienii își reneagă astfel apartenența la sistemul religios al statului egiptean; de altfel tipologia acestui sistem politic și religios în care populația este subjugată de preceptele unei religii care atribuie conducătorilor divinitatea prin felurite urzeli și trucuri religioase, foarte elaborate și complexe în cosmologia atribuită, justificând, în numele unei reverențe și venerări oarbe a deciziilor luate de elite, o panoplie de atrocități și nedreptăți, era frecvent întâlnită în religiile Antichității.

إِنَّهُ مَن يَأْتِ رَبَّهُ مُجْرِمًا فَإِنَّ لَهُ جَهَنَّمَ لَا يَمُوتُ فِيهَا وَلَا يَحْيَىٰ

قال تعالى { إنه من يأت ربه مجرما }

كافرا كفرعون { فإن له جهنم لا يموت فيها } فيستريح { ولا يحيى } حياة تنفعه

Cel care vine la Domnul său ca un nelegiuit va avea parte de Gheenă în care nici nu va muri, şi nici nu va trăi.

2597: vine la Domnul său: pasajul de față este construit ca pildă pentru cei „purificați de rău”.

وَمَن يَأْتِهِ مُؤْمِنًا قَدْ عَمِلَ الصَّالِحَاتِ فَأُولَٰئِكَ لَهُمُ الدَّرَجَاتُ الْعُلَىٰ

{ ومن يأته مؤمنا قد عمل الصالحات }

الفرائض والنوافل { فأولئك لهم الدرجات العلى } جمع مؤنث أعلى

Cei care vin la El, ca nişte credincioşi care au săvârşit fapte bune, aceia vor avea cele mai înalte trepte;

جَنَّاتُ عَدْنٍ تَجْرِي مِن تَحْتِهَا الْأَنْهَارُ خَالِدِينَ فِيهَا ۚ وَذَٰلِكَ جَزَاءُ مَن تَزَكَّىٰ

{ جنات عدن }

أي إقامة بيان له { تجري من تحتها الأنهار خالدين فيها وذلك جزاءُ من تزكى } تَطهَّر من الذنوب

Grădinile Edenului pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Aceasta este răsplata celui ce se purifică.

2598: celui ce se purifică: precum s-au purificat magicienii când și-au mărturisit credința în Unicul Zeu Adevărat.

وَلَقَدْ أَوْحَيْنَا إِلَىٰ مُوسَىٰ أَنْ أَسْرِ بِعِبَادِي فَاضْرِبْ لَهُمْ طَرِيقًا فِي الْبَحْرِ يَبَسًا لَّا تَخَافُ دَرَكًا وَلَا تَخْشَىٰ

{ ولقد أوحينا إلى موسى أن أسْر بعبادي }

بهمزة قطع من أسرى، وبهمز وصل وكسر النون من سرى لغتان أي سر بهم ليلا من أرض مصر { فاضرب لهم } اجعل لهم بالضرب بعصاك { طريقا في البحر يبسا } أي يابسا فامتثل ما أمر به وأيبس الله الأرض فمروا فيها { لا تخاف دَرَكا } أي أن يدركك فرعون { ولا تخشى } غرقا

Noi i-am dezvăluit lui Moise: Pleacă la noapte cu robii Mei. Despică-le drum prin mare, un drum zvântat. Să nu-ţi fie frică de urmăritori! Să nu te temi!

2599: i-am dezvăluit: arc peste timp Moise și israeliții pleacă din Egipt în timpul nopții. Aceștia urmau să traverseze Marea Roșie în Peninsula Sinai. Allah le-a revelat să nu se teamă de Faraon, de mare, sau de pustiul necunoscut care se deschidea înaintea lor; ei trec marea, pe uscat, în timp ce Faraon, care îi urmărește cu oastea lui, este strivit de valuri și înecat; atât el cât și elita lui pier cu toții. Textul coranic nu accentuează moartea lui Faraon ci începerea, după ieșirea din robia egipteană, a unei alte etape a lucrării profetice, și anume, păstorirea poporului răzvrătit și nesupus al lui Israel.

فَأَتْبَعَهُمْ فِرْعَوْنُ بِجُنُودِهِ فَغَشِيَهُم مِّنَ الْيَمِّ مَا غَشِيَهُمْ

{ فأتبعهم فرعون بجنوده }

وهو معهم { فغشيهم من اليَمِّ } أي البحر { ما غشيهم } فأغرقهم

Faraon îi urmări cu oştile sale, însă îi învălui ceea ce-i învălui din mare;

وَأَضَلَّ فِرْعَوْنُ قَوْمَهُ وَمَا هَدَىٰ

{وأضل فرعون قومه}

بدعائهم إلى عبادته {وما هدى} بل أوقعهم في الهلاك خلاف قوله {وما أهديكم إلا سبيل الرشاد}

deoarece Faraon şi-a rătăcit poporul şi nu l-a călăuzit.

2600: nu l-a călăuzit: este datoria conducătorilor Binelui să își călăuzească poporul; regii Răului își rătăcesc supușii ducându-i la risipire și pierzanie.

يَا بَنِي إِسْرَائِيلَ قَدْ أَنجَيْنَاكُم مِّنْ عَدُوِّكُمْ وَوَاعَدْنَاكُمْ جَانِبَ الطُّورِ الْأَيْمَنَ وَنَزَّلْنَا عَلَيْكُمُ الْمَنَّ وَالسَّلْوَىٰ

{ يا بني إسرائيل قد أنجيناكم من عدوكم }

فرعون بإغراقه { ووعدناكم جانب الطور الأيمن } فنؤتي موسى التوراة للعمل بها { ونزلنا عليكم المن والسلوى } الترنجبين والطير السمانى بتخفيف الميم والقصر، والمنادى من وُجد من اليهود زمن النبي صلى الله عليه وسلم وخُوطبوا لما أنعم الله به على أجدادهم زمن النبي موسى توطئة لقوله تعالى لهم

O, fii ai lui Israel! Noi v-am mântuit de vrăjmaşul vostru şi v-am adus la întâlnire pe coasta dreaptă a Muntelui. Am pogorât apoi asupra voastră mana şi prepeliţele:

2601: coasta dreaptă: locul unde lui Moise îi este încredințată misiunea care-l trimite în Egipt și locul unde îi este încredințată, după Exod, Legea.

كُلُوا مِن طَيِّبَاتِ مَا رَزَقْنَاكُمْ وَلَا تَطْغَوْا فِيهِ فَيَحِلَّ عَلَيْكُمْ غَضَبِي ۖ وَمَن يَحْلِلْ عَلَيْهِ غَضَبِي فَقَدْ هَوَىٰ

{ كلوا من طيبات ما رزقناكم }

أي المنعم به عليكم { ولا تطغوا فيه } بأن تكفروا النعمة به { فيحل عليكم غضبي } بكسر الحاء: أي يجب وبضمها أي ينزل { ومن يحلل عليه غضبي } بكسر اللام وضمها { فقد هوى } سقط في النار

Mâncaţi din bunătăţile cu care v-am înzestrat şi nu vă ticăloşiţi, altfel mânia Mea se va abate asupra voastră. Cel asupra căruia se abate mânia Mea se va prăbuşi în prăpastie.

2602: bunătățile: sensul redat în verset este atât propriu cât și metaforic, în alte cuvinte: „Allah v-a îngrijit și salvat, v-a înzestrat cu Etică și Călăuzire spirituală, bucurați-vă de fructele acestei binecuvântări dar nu deveniți aroganți și încrezuți (un sens al cuvântului طغا taghā) altfel, mânia lui Allah, cu siguranță, va coborî asupra voastră”.

2603: se va prăbuși: se referă la povestea vițelului de aur și îndărătnicia israeliților, o cheie a înțelegerii conflictului spiritual dintre Moise și poporul său.

وَإِنِّي لَغَفَّارٌ لِّمَن تَابَ وَآمَنَ وَعَمِلَ صَالِحًا ثُمَّ اهْتَدَىٰ

{ وإني لغفار لمن تاب }

من الشرك { وآمن } وحَّد الله { وعمل صالحا } يصدق بالفرض والنفل { ثم اهتدى } باستمراره على ما ذكر إلى موته

Eu sunt Iertătorul celui ce se căieşte, celui ce crede, celui ce săvârşeşte fapte bune şi este bine călăuzit.

وَمَا أَعْجَلَكَ عَن قَوْمِكَ يَا مُوسَىٰ

{ وما أعجلك عن قومك }

لمجيء ميعاد أخذ التوراة { يا موسى }

Moise! De ce te-ai grăbit să te îndepărtezi de poporul tău?

2604: să te îndepărtezi: versetul se referă la cele patruzeci de zile și patruzeci de nopți în care Moise urcă pe munte, în timp ce Israel, condus de Aaron, este așezat la baza muntelui în așteptarea poruncii divine; Exod xxiv. 1-18: „Allah a zis lui Moise: Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: Vom face tot ce a zis Domnul. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot şi să înjunghie tauri ca jertfe de mulţumire. Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat Cartea Legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: Iată sângele Legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte. Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. El nu și-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Allah, şi totuşi au mâncat şi au băut. Domnul a zis lui Moise: Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor. Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea, şi Moise s-a suit pe muntele lui Allah. El a zis bătrânilor: Aşteptaţi-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei. Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.”

În tot acest timp israeliții se rătăcesc, ei sunt încercați și eșuează, aceștia toarnă din aur un vițel pe care-l venerează întorcându-se la idolatria Egiptului.

قَالَ هُمْ أُولَاءِ عَلَىٰ أَثَرِي وَعَجِلْتُ إِلَيْكَ رَبِّ لِتَرْضَىٰ

{ قال هم أولاء }

أي بالقرب مني يأتون { على أثري وعجلت إليك رب لترضى } عني أي زيادة في رضاك وقبل الجواب أتى بالاعتذار حسب ظنه، وتخلف المظنون لما

El spuse: Ei sunt pe urmele mele. Domnul meu! Eu m-am grăbit către Tine pentru a Te mulțumi.

قَالَ فَإِنَّا قَدْ فَتَنَّا قَوْمَكَ مِن بَعْدِكَ وَأَضَلَّهُمُ السَّامِرِيُّ

{ قال }

تعالى { فإنا قد فتنا قومك من بعدك } أي بعد فراقك لهم { وأضلهم السامري } فعبدوا العجل

Allah i-a spus: În urma ta am pus poporul tău la încercare iar Samiri l-a rătăcit.

2605: l-a rătăcit: cine este Sāmirī? în limba arabă, ca substantiv propriu, dacă i se adaugă un articol hotărât se obține numele califului Mu’tasim; în limba veche egipteană se descoperă cuvântul Shemer care înseamnă „străin”. Deoarece israeliții tocmai plecaseră din Egipt unii dintre ei aveau încă nume egiptene sau nume evreiești egiptenizate; însă numele Shemer nu este specific evreilor, așa cum reiese din Vechiul Testament; în i. Regi, xvi. 24 se menționează că Omri, regele Israelului, care a domnit între 903 și 896 î.H., în nordul regatului împărțit, a construit un nou oraș, numit Samaria: „el a cumpărat de la Şemer dealul Samariei cu doi talanţi de argint; apoi a zidit o cetate pe deal şi i-a pus numele Samaria, după numele lui Şemer, fostul proprietar al dealului”.

فَرَجَعَ مُوسَىٰ إِلَىٰ قَوْمِهِ غَضْبَانَ أَسِفًا ۚ قَالَ يَا قَوْمِ أَلَمْ يَعِدْكُمْ رَبُّكُمْ وَعْدًا حَسَنًا ۚ أَفَطَالَ عَلَيْكُمُ الْعَهْدُ أَمْ أَرَدتُّمْ أَن يَحِلَّ عَلَيْكُمْ غَضَبٌ مِّن رَّبِّكُمْ فَأَخْلَفْتُم مَّوْعِدِي

{ فرجع موسى إلى قومه غضبان }

من جهتهم { أسفا } شديد الحزن { قال يا قوم ألم يعدكم ربكم وعدا حسنا } أي صدقا أنه يعطيكم التوراة { أفطال عليكم العهد } مدة مفارقتي إياكم { أم أردتم أن يحل } يجب { عليكم غضب من ربكم } بعبادتكم العجل { فأخلفتم موعدي } وتركتم المجيء بعدي

Moise s-a întors la poporul său, mânios şi mâhnit. El spuse: O, popor al meu! Domnul vostru nu v-a promis o frumoasă făgăduință? Legământul vi s-a părut prea grea? Ori aţi dori să se abată asupra voastră mânia Domnului vostru, pentru că v-aţi încălcat făgăduința dată mie?

2606: făgăduința: versetul ilustrează făgăduința lui Allah față de Israel și făgăduința lui Israel față de Allah ca alcătuind un singur Legământ: în care au intrat prin jurământul față de Moise. Allah Preaînaltul le-a făgăduit că va veghea asupra lor și îi va duce în Țara Sfântă iar jurământul lor a fost că se vor supune (1) Legii lui Allah și (2) Poruncilor profetice.

قَالُوا مَا أَخْلَفْنَا مَوْعِدَكَ بِمَلْكِنَا وَلَٰكِنَّا حُمِّلْنَا أَوْزَارًا مِّن زِينَةِ الْقَوْمِ فَقَذَفْنَاهَا فَكَذَٰلِكَ أَلْقَى السَّامِرِيُّ

{ قالوا ما أخلفنا موعدك بملكنا }

مثلث الميم أي بقدرتنا أو أمرنا { ولكنا حَمَلْنا } بفتح الحاء مخففا وبضمها وكسر الميم مشددا { أوزارا } أثقالاً { من زينة القوم } أي قوم فرعون، استعارها بنو إسرائيل بعلَّة عرس فبقيت عندهم { فقذفناها } طرحناها في النار بأمر السامري { فكذلك } كما ألقينا { ألقى السامري } ما معه من حليهم، ومن التراب الذي أخذه من أثر حافر فرس جبريل على الوجه الآتي

Ei spuseră: Noi nu am încălcat făgăduiala făcută Ţie, ci am fost încărcaţi cu poveri de podoabe ale poporului. Noi le-am aruncat şi aşa s-a lepădat de ele şi Samiri.

2607: podoabe ale poporului: precum citim în Exod xii. 35-36: „copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni”. Răspunsul lor era necinstit în multe feluri, desigur, Sāmirī se afla, fără îndoială, în spatele sugestiei ridicării unui vițel dar călăuzirea lui malefică nu îi salva de responsabilitatea individuală; greutatea unui păcat atârnă, mai mult sau mai puțin, pe umerii celui care l-a făptuit, acesta nu poate pretinde că nu a avut puterea sau capacitatea de a-l evita; iar greutatea aurului respectiv nu putea fi atât de mare încât unul sau doi oameni să nu-l fi putut căra, ori dacă era distribuită ar fi devenit o cantitate neglijabilă printre israeliți; nu doar atât, aurul este valoros, este puțin probabil că dacă ar fi voit, într-adevăr, să-l arunce, ar fi avut nevoie de un cuptor și toate acareturile industriale specifice topirii metalelor încât, pentru a se despovăra de aur, să-l toarne în forma unui vițel.

2608: Samiri: în limba ebraică se poate descoperi cuvântul Shomer, sau „paznic”, „gardian”, „santinelă”; ca și în limba arabă samara سمر yasmuru يسمر adică „treaz noaptea”, „care veghează”, dar și samīr, „care stă treaz noaptea”; de aceea Sāmirī mai poate desemna porecla cuiva, spre exemplu, „Paznicul”, „Gardianul”.

فَأَخْرَجَ لَهُمْ عِجْلًا جَسَدًا لَّهُ خُوَارٌ فَقَالُوا هَٰذَا إِلَٰهُكُمْ وَإِلَٰهُ مُوسَىٰ فَنَسِيَ

{ فأخرج لهم عجلاً }

صاغه من الحلي { جسدا } لحما ودما { له خوار } أي صوت يُسمع أي انقلب كذلك بسبب التراب الذي أثره الحياة فيما يوضع ووضعه بعد صوغه في فمه { فقالوا } أي السامري وأتباعه { هذا إلهكم وإله موسى فنسيَ } موسى ربه هنا وذهب يطلبه قال تعالى

El le-a scos apoi un viţel ca un chip care mugea. Ei spuseră atunci: Acesta este dumnezeul vostru şi dumnezeul lui Moise care a uitat!

2611: care a uitat: sau în alte cuvinte: „ne-a uitat, și pe noi și pe zeul lui; este plecat de atâtea zile și caută un zeu pe munte când, iată, zeul este chiar aici”; acesta era discursul lui Sāmirī și partizanilor săi prin care au amăgit și rătăcit oamenii; dar întreg poporul l-a acceptat și astfel a devenit discursul lor, al tuturor.

أَفَلَا يَرَوْنَ أَلَّا يَرْجِعُ إِلَيْهِمْ قَوْلًا وَلَا يَمْلِكُ لَهُمْ ضَرًّا وَلَا نَفْعًا

{ أفلا يرون أ }

أن مخففة من الثقيلة واسمها محذوف أي أنه { لا يرجع } العجل { إليهم قولاً } أي لا يرد لهم جوابا { ولا يملك لهم ضرا } أي دفعه { ولا نفعا } أي جلبه أي فكيف يتخذ إلها ؟

Ei nu vedeau că nu le răspundea şi nici nu-i păgubea şi nici nu le folosea?

2612: nici nu le folosea: în alte cuvinte, „cât de orbi erau oamenii, au văzut și mărturisit Semnele Zeului Viu și totuși au început să venereze o statuie fără viață, Adevăratul Zeu le-a vorbit în multe cuvinte și prin multe căi, în timp ce vițelul nu putea decât să emită un sunet straniu, asemănător mugetului, care era, de fapt, o fraudă a preoților; iar adorarea sa nu le aducea nici pagube, nici foloase”. Acest scenariu în care s-au lăsat ademeniți i-a făcut să uite de Creatorul Lumilor a Cărui Îndurare este nesfârșită, dar, a Cărui Furie va fi teribilă.

وَلَقَدْ قَالَ لَهُمْ هَارُونُ مِن قَبْلُ يَا قَوْمِ إِنَّمَا فُتِنتُم بِهِ ۖ وَإِنَّ رَبَّكُمُ الرَّحْمَٰنُ فَاتَّبِعُونِي وَأَطِيعُوا أَمْرِي

{ ولقد قال لهم هارون من قبل }

أي قبل أن يرجع موسى { يا قوم إنما فُتنْتم به وإنَّ ربكم الرحمن فاتَّبعوني } في عبادته { وأطيعوا أمري } فيها

Aaron le-a spus mai înainte: o, popor al meu! Aţi fost puşi la încercare prin el (vițel). Domnul vostru este Cel Milostiv. Urmaţi-mă şi daţi ascultare poruncii mele.

2613: puși la încercare: le-ar fi spus: „rezistați încercării, sunteți ispitiți; nu îl urmați pe jumătate-egipteanul Sāmirī ci supuneți-vă mie.”  

2614: poruncii mele: povestea biblică afirmă că Aaron a fost cel responsabil de venerarea vițelului; dar islamul susține că, în calitate de mare preot al lui Allah și locțiitor al lui Moise, acesta nu ar fi putut conduce oamenii pe calea idolatriei; cel mai probabil, influența latentă a religiei egiptene, încă rămasă printre israeliți, a ieșit la iveală prin complotul lui Sāmirī.

قَالُوا لَن نَّبْرَحَ عَلَيْهِ عَاكِفِينَ حَتَّىٰ يَرْجِعَ إِلَيْنَا مُوسَىٰ

{ قالوا لن نبرح }

نزال { عليه عاكفين } على عبادته مقيمين { حتى يرجع إلينا موسى }

Ei au spus: Nu vom înceta să ne închinăm lui (vițelului) până ce nu se întoarce Moise la noi.

2615: ei au spus: disputa dintre Aaron și răzvrătiți, ce are loc înainte de întoarcerea lui Moise.

2616: până ce nu se întoarce: rebelii aveau o credință atât de slabă încât îl considerau pe Moise deja pierdut și nici nu se așteptau să îl mai vadă vreodată.

قَالَ يَا هَارُونُ مَا مَنَعَكَ إِذْ رَأَيْتَهُمْ ضَلُّوا

{ قال }

موسى بعد رجوعه { يا هارون ما منعك إذ رأيتهم ضلوا } بعبادته

Moise a spus: Aaron! Ce te-a împiedicat când i-ai văzut rătăcindu-se?

أَلَّا تَتَّبِعَنِ ۖ أَفَعَصَيْتَ أَمْرِي

{ لا تتبعن }

لا زائدة { أفعصيت أمري } بإقامتك بين من يعبد غير الله تعالى

să mă urmezi? Tu mi-ai nesocotit porunca.

2617: nesocotit porunca: Moise, când coboară de pe munte, este înfuriat și mâhnit; cuvintele lui pentru Aaron sunt severe; el îi cere socoteală pentru porunca încredințată, să vegheze asupra oamenilor întru dreptate și să prevină răzmerițele și necazurile.

قَالَ يَا ابْنَ أُمَّ لَا تَأْخُذْ بِلِحْيَتِي وَلَا بِرَأْسِي ۖ إِنِّي خَشِيتُ أَن تَقُولَ فَرَّقْتَ بَيْنَ بَنِي إِسْرَائِيلَ وَلَمْ تَرْقُبْ قَوْلِي

{ قال }

هارون { يا ابن أم } بكسر الميم وفتحها أراد أمي وذكرها أَعْطَف لقلبه { لا تأخذ بلحيتي } وكان أخذها بشماله { ولا برأسي } وكان أخذ شعره بيمينه غضبا { إني خشيت } لو اتبعك ولا بد أن يتبعني جمع ممن لم يعبدوا العجل { أن تقول فرقت بين بني إسرائيل } وتغضب عليَّ { ولم ترقب } تنتظر { قولي } فيما رأيته في ذلك

El spuse: Fiu al mamei mele! Nu mă apuca nici de barbă şi nici de cap. M-am temut că îmi vei spune: Tu i-ai dezbinat pe fiii lui Israel şi nu ai luat în seamă cuvântul meu.

2619: cuvântul meu: replica lui Aaron evidențiază situația dramatică în care el însuși se găsea; oamenii se răzvrătiseră împotriva lui iar el îi tolerează și încearcă să îi mențină uniți, așa cum Moise îi ceruse. Aaron nu l-a putut liniști sau controla pe Sāmirī a cărui efervescență amenința să dezbine poporul; prin urmare doar Moise îl putea înfrunta.

قَالَ فَمَا خَطْبُكَ يَا سَامِرِيُّ

{ قال فما خطبك }

شأنك الداعي إلى ما صنعت { يا سامري }

Moise spuse: Ce ai de spus, Samiri?

2620: ce ai de spus: Sāmirī este chemat iar răspunsul lui este caracteristic unui om care se supune Adevărului întru falsitate și profită de orice oportunitate spre a comite stricăciuni sau dezbina oamenii; la fel de periculos și culpabil precum omul semeț și trufaș, personificat de Faraon, care ruinează poporul printr-o stăpânire tiranică.

قَالَ بَصُرْتُ بِمَا لَمْ يَبْصُرُوا بِهِ فَقَبَضْتُ قَبْضَةً مِّنْ أَثَرِ الرَّسُولِ فَنَبَذْتُهَا وَكَذَٰلِكَ سَوَّلَتْ لِي نَفْسِي

{ قال بصرت بما لم يبصروا به }

بالياء والتاء أي علمت ما لم يعلموه { فقبضت قبضة من } تراب { أثر } حافر فرس { الرسول } جبريل { فنبذتها } ألقيتها في صورة العجل المصاغ { وكذلك سولت } زينت { لي نفسي } وألقى فيها أن أخذ قبضة من تراب ما ذكر، وألقيها على ما لا روح، به يصير له روح ورأيت قومك طلبوا منك أن تجعل لهم إلها فحدثتني نفسي أن يكون ذلك العجل إلههم

Acesta spuse: Eu am văzut ceea ce ei nu au văzut. Am luat o mână de ţărână din urma trimisului şi am aruncat-o. Aşa mi-a spus sufletul meu.

2621: sufletul meu: răspunsul lui Sāmirī este exemplul tipic al vinovatului care se eschivează și inventează fapte; el conjură asupra lui posibilitatea deținerii unei intuiții superioare celorlalți și înainte-vederi suprapământene; cuvântul „trimisul” se referă la îngerul Gavriil, rasūl رسول plural, rusul رسل fiind întrebuințat în terminologia coranică în sensul de „înger”; dar dacă se referă la „trimisul”, „mesagerul” Moise înseamnă că Sāmirī a văzut sau simțit supranaturalul în „urmele sale”; probabil, își închipuie că laudele ar aduce iertarea lui Moise sau praful deșertului pe care călcase era sacru iar prin aruncarea pulberii asupra vițelului l-a făcut să emită mugete; în orice caz, nici una dintre explicații nu aveau legătură cu acuzația împotriva lui: răzvrătirea poporului; prin atitudinea asumată el doar încearcă să devieze judecata prin argumente fără sens; într-un final, făra a mai încerca să se scuze sau explice, cu deplină nerușinare, afirmă că „astfel i-a dictat sufletul”; acesta fiind argumentul lui suprem.

قَالَ فَاذْهَبْ فَإِنَّ لَكَ فِي الْحَيَاةِ أَن تَقُولَ لَا مِسَاسَ ۖ وَإِنَّ لَكَ مَوْعِدًا لَّن تُخْلَفَهُ ۖ وَانظُرْ إِلَىٰ إِلَٰهِكَ الَّذِي ظَلْتَ عَلَيْهِ عَاكِفًا ۖ لَّنُحَرِّقَنَّهُ ثُمَّ لَنَنسِفَنَّهُ فِي الْيَمِّ نَسْفًا

{ قال }

له موسى { فاذهب } من بيننا { فإن لك في الحياة } أي مدة حياتك { أن تقول } لمن رأيته { لا مساس } أي لا تقربني فكان بهم في البرية وإذا مس أحدا أو مسه أحد حُمَّا جميعا { وإن لك موعدا } لعذابك { لن تخلفه } بكسر اللام: أي لن تغيب عنه، وبفتحها أي بل تبعث إليه { وانظر إلى إلهك الذي ظلْت } أصله ظللت بلامين أولاهما مكسورة حذفت تخفيفا أي دمت { عليه عاكفا } أي مقيما تعبده { لنحرقنه } بالنار { ثم لننسفنه في اليمّ نسفا } نذرينه في هواء البحر، وفعل موسى بعد ذبحه ما ذكره

Moise spuse: Pleacă! Şi în viaţă îţi este dat să spui: Nu mă atingeţi! Şi vei avea o promisiune pe care nu o vei încălca. Uită-te la dumnezeul tău căruia i te-ai închinat, noi îl vom arde şi-i vom împrăştia rămăşiţele în mare!

2622: îți este dat să spui: el și oamenii lui sunt alungați devenind precum leproșii; exilați încât să trăiască departe de omenire, spunându-le „noli me tangere” celor pe care îi întâlnește.

2623: nu o vei încălca: se referă la pedeapsa lui Allah promisă lui, ca în 89:25:

فَيَوْمَئِذٍ لَّا يُعَذِّبُ عَذَابَهُ أَحَدٌ

{ فيومئذٍ لا يعذِّب }

بكسر الذال { عذابه } أي الله { أحد } أي لا يكله إلى غيره

În Ziua aceea va fi chinuit cum chinuit nu a mai fost nimeni;

6126: chinuit: cu sensul de „pedepsit”, „legat”, „constrâns”, „înlănțuit” ca manifestări ale Pedepsei divine ce implică o mare suferință și agonie întrucât aceasta osândește spațiul lăuntric al omului și nu se aseamănă cu suferința fizică sau durerea provocată de agresiunea și ostilitatea celorlalți; acest veritabil superlativ al reținerii de libertate este simbolizat de închiderea, pentru totdeauna, a unei porți, mai înainte deschise, pe lângă care s-a trecut cu bună știință dintr-o alegere proprie, deoarece alții, care au acceptat credința, au intrat pe acea poartă și au parcurs acel drum. Zăvorârea în afara a ceea-ce-ar-fi-putut-să-fie-dar-nu-a-fost se prezintă, astfel, înzecit, însutit, poate înmiit mai cumplită și teribilă decât oricare alte constrângeri sau legări în lanțuri, dureri și chinuri se pot închipui.

وَلَا يُوثِقُ وَثَاقَهُ أَحَدٌ

{ و }

كذا { لا يوثق } بكسر الثاء { وثاقه أحد } وفي قراءة بفتح الذال والثاء فضمير عذابه ووثاقه للكافر والمعنى لا يعذب أحد مثل تعذيبه ولا يوثق مثل إيثاقه

şi va fi încătuşat cum încătuşat nu a mai fost nimeni.

2624: rămășițele în mare: efigia ridicată a fost topită și distrusă; astfel se încheie povestea lui Sāmirī; fie că originea cuvântului este egipteană sau ebraică, nu schimbă cu nimic istoria sa. Mai multe aspecte sunt, totuși, clare, omul a existat și se numea sau era poreclit Sāmirī și a trăit în vremea lui Moise, acesta a condus o revoltă împotriva lui Moise și a fost blestemat de Moise. Este la fel de clar că în vremea regelui Omri (903-896 î.H.) al regatului de nord al lui Israel, a existat un om numit Shemer de la care s-a cumpărat, conform Bibliei, un deal pe care s-a construit noua capitală a regatului, orașul Samaria. Numele acestui deal era Shomer care înseamnă „paznic” sau „gardian” iar cuvântul apare, din nou, în ii. Regi xii. 19-21 și ii. Regi xxii. 10-15; unii savanți consideră că orașul a fost numit după deal și nu după om:

„Celelalte fapte ale lui Ioaş şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor regilor lui Iuda? Slujitorii lui s-au răsculat şi au uneltit împotriva lui la Bet-Milo, pe drumul care coboară spre Sila. Iozabad, fiul lui Şimat, şi Iehozabad, fiul lui Şomer, slujitorii săi, l-au lovit şi el a murit. Apoi l-au înmormântat alături de părinţii săi, în Cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Amaţia.”

„Atunci Domnul a vorbit prin robii Săi, profeţii, astfel: Manase, regele lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, a făcut mai mult rău decât tot ce făcuseră amoriţii înainte de el şi l-a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui. De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Voi aduce o nenorocire peste Ierusalim şi peste Iuda, care va asurzi urechile oricui va auzi de ea. Voi întinde peste Ierusalim funia folosită împotriva Samariei şi firul de plumb folosit împotriva familiei lui Ahab. Voi curăţi Ierusalimul cum curăţă cineva o farfurie, ştergând-o şi întorcând-o cu faţa în jos. Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi o voi da în mâinile duşmanilor ei; va ajunge de jaful şi prada duşmanilor ei pentru că a făcut ce este rău înaintea Mea şi M-a mâniat, din ziua în care strămoşii ei au ieşit din Egipt şi până în ziua aceasta.”

Este cunoscut că a existat, și încă există, o comunitate de dizidenți israeliți numiți samariteni ce dețin propria versiune a Pentateuhului, atât prin traduceri cât și prin interpretări, care se consideră adevărații fii ai lui Israel și care sunt schismatici față de evreii ortodocși și vice-versa; samaritenii se consideră adevărații păzitori Shomerim שומרים ai Legii iar termenul este, probabil, adevărata origine a cuvântului „samaritean”, care poate fi mai veche decât denumirea orașului Samaria; se poate astfel presupune că separarea cu pricina a început, probabil, cu Sāmirī, sau în vremea lui Moise, iar Blestemul lui Moise, încă rămas, explică întreaga schismă.

إِنَّمَا إِلَٰهُكُمُ اللَّهُ الَّذِي لَا إِلَٰهَ إِلَّا هُوَ ۚ وَسِعَ كُلَّ شَيْءٍ عِلْمًا

{ إنما إلهكم الله الذي لا اله إلا هو وسع كل شيء علما }

تمييز محول عن الفاعل وسع علمه كل شيء

Dumnezeul vostru este Allah, Unul. Nu este alt zeu decât El! El cuprinde fiece lucru întru ştiinţă.

كَذَٰلِكَ نَقُصُّ عَلَيْكَ مِنْ أَنبَاءِ مَا قَدْ سَبَقَ ۚ وَقَدْ آتَيْنَاكَ مِن لَّدُنَّا ذِكْرًا

{ كذلك }

أي كما قصصنا عليك يا محمد هذه القصة { نقص عليك من أنباء } أخبار { ما قد سبق } من الأمم { وقد آتيناك } أعطيناك { من لدنا } من عندنا { ذكرا } قرآنا

Noi îţi povestim din istoriile ce s-au petrecut înainte şi Noi îţi aducem o amintire de la Noi.

2625: de la Noi: completând astfel toate revelațiile; deoarece Sfântul Coran este pogorât prin puterea lui Allah și nu este o expozițiune secundară, terțiară, ș.a.m.d., scrisă cu voia și prin autoritatea oamenilor.