Glorie încununată

*

Bătălia de la Badr a reprezentat prima confruntare armată dintre musulmani și quraiși; fiind o bătălie decisivă în urma căreia musulmanii au câștigat o victorie istorică, recunoscută de toate triburile arabe, ce a afectat considerabil, în regiune, atât interesele religioase și economice ale politeștilor cât și ale evreilor; aceștia au început să perceapă influența islamică în creștere precum o amenințare față de ei; ambele grupuri arzând de mânie, 5:82: Tu vei afla că cei mai aprigi oameni în duşmănie faţă de credincioşi sunt iudeii şi închinătorii la idoli.

Citește episodul anterior, XXXIX (39):

Victoria

Cele două grupuri vrăjmașe aveau, totuși, ipocriții lor, care se prefăceau că sunt adepți ai islamului doar pentru a-și salva viețile. În fruntea acestora se afla Abdullah bin Ubai și camarila sa. Beduinii deșertului, ce trăiau, în corturi, în vecinătatea Medinei și se ocupau cu jafuri și raiduri, se arătau nepăsători față de orice dileme morale, precum diferența dintre credință și necredință; îngrijorarea lor izvora din teama pierderii mijloacelor de trai în cazul apariției unui stat islamic puternic, adică a unui context politic diferit în care s-ar fi irosit oportunitățile nelegiurilor și atacurilor asupra rutelor comerciale; de aceea erau antipatici față de islam și musulmani.

Așadar un număr de patru facțiuni furibunde complotau împotriva noi religii, fiecare în stilul său caracteristic: prefăcătorii, conspirații și acte provocatoare în Medina; animozități, agitație și răzvrătire din partea evreilor; iar în Mecca instigări la răzbunare și mobilizare a resurselor și oamenilor pentru o invazie a Medinei și reducerea la tăcere, odată pentru totdeauna, a vocii islamului. Aceste intenții s-a concretizat, mai târziu, într-o acțiune militară, invazia de la Uhud, care a dus la înfrângerea musulmanilor și degradarea reputației și onoarei statului islamic în plan geopolitic.

Musulmanii erau astfel obligați să își păstreze vigilența față de mișcările dușmanului și să lovească în toate direcțiile pentru a păstra un nivel rezonabil de siguranță și integritate a comunității într-o atmoferă ostilă și volatilă.

*

Iscoadele Medinei au raportat că neamul Salim, din tribul Ghatafan, organiza soldați și cercetași pentru a-i invada pe musulmani. Profetul ﷺ a luat el însuși inițiativa și i-a atacat, prin stratagemă-surpriză, în propriul lor teritoriu, la apele al-Kudr. Când a aflat vestea începerii ofensivei, neamul Salim a fugit înainte de sosirea Profetului ﷺ. Oștirea musulmană a rămas acolo timp de trei zile și a câștigat 500 de cămile drept pradă pe care, ulterior reținerii cincimii, a împărțit-o războinicilor, fiecare primind două cămile. Această luptă s-a desfășurat în luna Șawwal, anul 2 hijri, la șapte zile după bătălia de la Badr (Zad al-Ma’ad, 2/90; Ibn Hișam, 2/43,44; Muktasar Sirat ar-Rasul, pag. 236).

*

Efectul înfrângerii de la Badr a fost atât de puternic încât meccanii continuau să fiarbă de indignare și mânie datorită pierderilor suferite; pentru a se răzbuna, doi politești s-au oferit voluntari pentru uciderea celui responsabil de toate umilințele: Profetul ﷺ.

Umair bin Wahab al-Jumahi, un politeist nemilos, și Safwan bin Umayya, dușman declarat al islamului, plângându-și pierderile și amintindu-i pe morții și prizonerii lor, au convenit, în taină, un plan. Umair și-a exprimat dorința intensă de a-l omorî pe Muhammad ﷺ și de a-și elibera fiul ținut prizonier în Medina, însă, era împiedicat de multele datorii și întreținerea unei familii numeroase. Safwan deținea, la rândul său, motive întemeiate de a-l vedea mort pe Profet ﷺ, așa că s-a oferit să-i plătească datoriile lui Umair și să-i ajute familia dacă acesta din urmă își îndeplinea intenția ticăloasă. Umair i-a acceptat plata și l-a rugat pe Safwan să păstreze secretul întregului plan. El a plecat spre Medina purtând o sabie pe care aplicase un fel de otravă mortală.

Umar bin Khattab l-a văzut la ușa moscheeii și a înțeles că venise cu intenții necurate. Acesta a intrat în moschee și l-a anunțat pe Profet ﷺ. Umair a fost lăsat să intre dar i-a fost reținută banduliera sabiei; Umair l-a salutat pe Profet ﷺ spunând: „Bună dimineața!” Muhammad ﷺ i-a răspuns că Allah este Îndurător și îl învață salutul locuitorilor din Paradis: „Pacea fie cu tine”. Profetul ﷺ l-a întrebat despre motivul vizitei iar Umair i-a răspuns că a venit să vadă dacă fiul său prizonier este bine tratat. Profetul ﷺ l-a întrebat despre sabie iar Umair a blestemat-o zicând că nu i-a fost de nici un folos; când l-a îndemnat să își prezinte adevăratul scop, el a continuat cu povestea lui fără a divulga planul întocmit cu Safwan; atunci, Profetul ﷺ i-a dezvăluit lui Umair misiunea lui tainică. Umair a fost luat prin surprindere și, cuprins de o uimire incredibilă, a mărturisit de îndată că Muhammad este Trimisul lui Allah și a început să Îl preamărească pe Allah, Cel care-l îndrumase pe Calea cea Dreaptă. Profetul ﷺ a fost mulțumit de el și i-a rugat pe companioni să-l învețe pe Umair principiile islamului, să-i recite din Nobilul Coran și să-l elibereze pe fiul său din temniță.

Safwan, între timp, își imagina recâștigarea onoarei pierdute în lupta de la Badr. El aștepta cu nerăbdare vești din Medina, dar, spre marea lui nedumerire și risipire a iluziilor deșarte, a aflat că Umair îmbrățișase islamul și se transformase într-un credincios devotat. Umair s-a întors, mai târziu, în Mecca, unde a început să cheme la islam reușind să convertească numeroși meccani (Ibn Hișam, 1/661,663).

*

Deși într-o stare conflictuală cu numeroase facțiuni, statul islamic semnase anterior un tratat cu evreii. Muhammad ﷺ s-a străduit să-l respecte cu mare atenție iar musulmanii n-au încălcat nici una dintre dispozițiile acelui tratat; iudeii mediniți, totuși, s-au dovedit înșelători și amăgitori încălcându-și, în repetate rânduri, promisiunile; aceștia s-au dedat la multe intrigi, minciuni și urzeli pentru a semăna discordie și schismă între musulmani.

Șas bin Qais, un evreu vârstnic stăpânit de o nestinsă învidie împotriva musulmanilor, în timp ce trecea pe lângă un grup de adepți ai lui Muhammad ﷺ din triburile Aus și Khazraj, i-a simțit animați de un puternic spirit de frăție, echilibru și prietenie, diferit de vechiul comportament al arabilor preislamici în care predominau vanitățile și dușmănia. Atunci evreul l-a trimis pe unul dintre tinerii aflați în slujba lui să meargă la ei și să le amintească de războaiele tribale de la Bu’at, dintre Aus și Khazraj, și să le recite versuri compuse de ei în trecut pentru a se batjocori, cu scopul de a îi destabiliza și agita unul împotriva celuilalt prin neînțelegeri; subminând astfel pacea dintre triburi și, implicit, structura socială a comunității islamice. Omul evreului a reușit să-i atragă în dușmănie și să-i instige la fanatism tribal aducându-i într-o stare beligerantă. Profetul ﷺ a aflat de cearta iscată și a plecat în fruntea unui grup de emigranți să îi calmeze. El ﷺ i-a strunit într-o manieră înțeleaptă și nobilă strigându-le: „o, voi, musulmani! încă vă mai înfruntați prin argumente preislamice când eu v-am fost trimis ca Mesager? Să țineți minte! nu este drept să vă întoarceți (la ignoranță) după ce Allah v-a adus pe Calea cea Dreaptă, v-a eliberat de necredință și a stabilit pacea și armonia între voi!” Musulmanii au simțit imediat că sunt influențați de o urzeală satanică și un complot inamic; aceștia s-au îmbrățișat între ei și s-au întors acasă împăcați și întru desăvârșită supunere față de solia profetică a Trimisului lui Allah ﷺ (Ibn Hișam, 1/555, 556).

Astfel de intrigi și discordii provocate de iudei erau întâmplări cotidiene; aceștia fabricau tot felul de zvonuri și neadevăruri mimând credința pentru a-și realiza planurile într-un mod clandestin. În același timp, la nivel comercial, ei încurcau negoțul musulmanilor. Dacă, spre exemplu, datorau ceva unui musulman, se sustrăgeau de la obligațiile contractuale motivând că respectivul se convertise la o nouă religie iar înțelegerea nu mai este valabilă. Dacă un musulman le datora bani, aceștia nu conteneau să-l hărțuiască pentru a le plăti datoria; toate efectuate cu scopul de a demola marele edificiu al noii religii, ce câștiga teren și se ridica mai înalt cu fiecare zi.

*

Iudeii nu și-au mai ascuns inamiciția când au observat că mediniții se tem și îi respectă pe musulmani datorită victoriilor și prosperității cu care Allah i-a binecuvântat; ca atare, aceștia au inițiat vădit mai multe acțiuni ostile și provocatoare împotriva credincioșilor.

Cei mai vicleni și dușmănoși evrei aparțineau tribului Qainuqa, ce locuiau în cartierul medinit cu același nume; ei erau bijutieri, fierari și confecționau unelte specifice; de aceea în casele lor se găseau foarte multe arme. Tribul lor putea aduna un număr de 700 de războinici fiind cel mai îndrăzneț din comunitatea evreiească arabă. Aceștia au fost primii care au încălcat tratatul semnat cu Profetul ﷺ:

Noua zidire

Atitudinea lor devenise deosebit de nepoliticoasă față de musulmani și de-a dreptul ostilă. Ei au început să provoace scandaluri pe străzi și să-i insulte pe musulmani, jignindu-i pe cei care le frecventau piețele și intimidând femeile. Aceste comportamente au început să se agraveze și să distrugă echilibrul social al Medinei astfel încât Profetul ﷺ i-a chemat într-o adunare, i-a mustrat și le-a cerut să fie raționali și înțelegători avertizându-i să înceteze. Fără a-l lua în seamă ei au rămas încrâncenați și ostili amenințând: „Nu vă lăsați amăgiți pentru că ați învins niște quraiși lipsiți de experiență în arta războiului. Dacă ați fi luptat împotriva noastră ne-ați fi descoperit adevărați experți în război!” Ca un răspuns la aceste provocări Allah Preaînaltul a revelat, 3:12,13: Spune-le celor care tăgăduiesc: Veţi fi biruiţi, iar apoi în Iad veţi fi strânși. Ce rău aşternut! Un semn v-a fost dat când cele două tabere s-au întâlnit: una lupta pentru Calea lui Allah, iar cealaltă, de necredincioși, a văzut-o de două ori mai mare. Allah ajută pe cine voieşte. Întru aceasta este o învăţătură pentru cei dăruiţi cu puterea de a vedea.

Răspunsul tribului Qainuqa a fost demararea pregătirilor de război. Profetul ﷺ a liniștit mânia musulmanilor și i-a sfătuit pe să fie răbdători și să aștepte momentul potrivit pentru o confruntare. Pentru a provoca un atac necugetat din partea musulmanilor evreii au perseverat în atitudinea conflictuală prin aroganță și fapte necinstite. Într-una din zile un aurar evreu s-a legat de o femeie musulmană și i-a tăiat marginile veșmântului de la spate descoperindu-i trupul. Un musulman, care se afla din întâmplare acolo, l-a ucis pe meșteșugar. Evreii și-au luat revanșa omorându-l pe musulman. Familia lui a chemat toți musulmanii în ajutor iar războiul a început (Ibn Hișam, 2/47, 48).

*

Într-o sâmbătă, pe 15 Șawwal, 2 hijri, Profetul ﷺ a mărșăluit la război.

Hamza bin Abdul Muttalib purta steagul islamic; oștirea musulmanilor a asediat fortificațiile evreilor timp de 15 zile. Allah a trimis teama în inimile lor iar aceștia s-au predat fiind obligați să se supună judecății Profetului ﷺ în ceea ce privește viața, averea și descendența lor; atunci, Abdullah bin Ubai bin Salul și-a intrat în rolul de ipocrit spre a mijloci pentru ei invocând alianța anterioară dintre iudei și tribul său Khazraj.

Muhammad ﷺ l-a tratat ca pe un musulman, deși acesta se prefăcea în urma unei convertiri mărturisite cu doar o lună în urmă, și i-a acceptat cererea de mediere. Astfel Qainuqa i-au cedat Profetului ﷺ toate resursele, materialele și echipamentele de război, din care el ﷺ a reținut o cincime, împărțind restul musulmanilor; ulterior Qainuqa au fost alungați din Hijaz în Azru’a, în Siria, unde au locuit o vreme până ce tribul lor a fost dispersat și risipit.

*

Învingerea tribului Qainuqa nu a însemnat oprirea activităților vrăjmașe derulate împotriva statului islamic; uneltirile ipocriților adunați de Safwan bin Umayya și instigările evreilor aveau loc în același timp cu pregătirile militare ale lui Abu Sufian pentru răzbunarea onoarei meccanilor și restabilirii lor ca stăpâni ai deșerturilor Arabiei. Idolatrii își doreau o altă bătălie cu musulmanii iar Abu Sufian se jurase că nu se va mai îmbăia până ce nu se va răzbuna pe Muhammad ﷺ și pe musulmani. El a plecat spre Medina cu 200 de luptători dar n-a avut curajul să atace în lumina zilei ci se mulțumea să întreprindă lovituri și atacuri mârșave la adăpostul întunericului. Astfel s-a strecurat în Medina și a mers la un vechi aliat al său, Huiai bin Akhtab, dar acesta, de teamă, nu l-a primit, așa că s-a dus la Salam bin Mașkam, căpetenia tribului Nadir. Evreul l-a primit și i-a detaliat situația din Medina. El a trimis, în bezna nopții, un grup de atacatori să devasteze o suburbie a Medinei, al-Uraid. Acolo au doborât și ars palmierii omorând doi musulmani și fugind înainte de zori.

La aflarea veștilor despre atac Profetul ﷺ și-a adunat oamenii plecând în urmărirea lor dar nu i-a prins. Musulmanii au adus înapoi proviziile de Sauiq (terci de orz) pe care politeiștii, în goana lor, le-au aruncat; drept urmare, lupta a căpătat denumirea de „invazia as-Sauiq” și s-a desfășurat în luna Zul-Hijje, 2 hijri, la două luni distanță de bătălia de la Badr (Zad al-Ma’ad. 2/90, 91; Ibn Hișam. 2/44, 45).

*

Iscoadele musulmanilor l-au înștiințat pe Profet ﷺ că neamurile Tha’laba și Muharib își pregăteau războinicii pentru un atac asupra periferiilor Medinei. Profetul ﷺ, în fruntea a 450 de luptători, călăreți și infanterie, s-a pregătit să îi întâmpine iar Uthman bin Affan a fost numit să conducă Medina. Pe drum ei au capturat un om care a îmbrățișat islamul devenind iscoadă pentru musulmani. Când dușmanii au aflat de apropierea oștirii islamice, s-au împrăștiat grăbiți în munți și au dispărut. Musulmanii și-au instalat tabăra la apele Zi Amr și au rămas în acel loc pentru toată luna Safar, 3 hijri, deoarece Profetul ﷺ intenționa să le demonstreze beduinilor din regiune că musulmanii erau îndeajuns de puternici pentru o eventuală incursiune în teritoriile lor.

*

În tot acest timp provocările și calomniile în Medina s-au intensificat. Ka’b bin al-Așraf, cel mai ranchiunos și dușmănos dintre iudei, cel mai interesat de a-i aduce prejudicii Profetului ﷺ și cel mai zelos susținător al fondării unei coaliții arabe împotriva islamului și-a început lucrarea ostilă. El aparținea tribului Tai dar mama lui venea din tribul Nadir. Acesta era un om înstărit, cunoscut pentru frumusețea lui, fiind un poet ce trăia în lux în cetatea sa din sud-estul Medinei, construită la capătul locuințelor tribului Nadir. Când a aflat despre victoria musulmanilor la Badr, s-a mâniat teribil și a jurat că preferă să moară dacă vestea se adeverește; când aceasta s-a confirmat el a început să scrie poeme care-l satirizau pe Muhammad ﷺ și îi lăudau pe quraiși; pentru a-i stârni împotriva Medinei; mai mult, a călătorit la Mecca unde a început să instige la război și răzbunare alimentând furia împotriva musulmanilor. Când Abu Sufian l-a întrebat spre care religie se simțea mai înclinat, el i-a răspuns că idolatrii erau mai bine călăuziți decât musulmanii. Astfel că Allah a revelat cuvintele, 4:51-55: Nu i-ai văzut pe cei cărora o parte din Carte le-a fost dăruită? Ei cred în Jibt (ocultism) şi în Taghut (stăpâniri false) şi spun despre cei care tăgăduiesc: Ei sunt mai călăuziţi decât cei care cred. Aceştia sunt cei pe care Allah i-a blestemat. Pentru cel blestemat de Allah nu vei afla ajutor! Cum să aibă parte din împărăţie, dacă (atunci când au parte) nu dau oamenilor nici măcar o pieliţă de curmală? Ori îi vor invidia pe oameni pentru ceea ce Allah le-a dăruit din harul Său? Noi i-am dat neamului lui Avraam Cartea şi Înţelepciunea. Noi le-am dăruit astfel o mare Împărăţie. Unii dintre ei cred în El, alţii Îi întorc spatele. Gheena le va fi de ajuns ca rug încins.

Ka’b s-a întors apoi în Medina pentru a pregăti o altă campanie de propagandă scandaloasă, care a luat forma unor poezii deșănțate și cântece perverse care defăimau femeile musulmane; atacurile lui au devenit intolerabile pentru musulmani. Profetul ﷺ și-a adunat companionii și i-a întrebat: „Cine îl va ucide pe Ka’b bin al-Așraf? El l-a insultat pe Allah și pe Trimisul Său.”

Muhammad bin Maslama Abbad bin Bișr, al-Harith bin Aus, Abu Abs bin Hibr și Salkan bin Salama, fratele de lapte al lui Ka’b, s-au oferit voluntari pentru asasinat. Muhammad bin Maslama a spus: „Trimis al lui Allah, vrei să-l omor?” El ﷺ i-a răspus: „Da”; apoi companionul a adăugat: „Permite-mi să vorbesc cu el așa cum cred eu de cuviință”. Profetul ﷺ i-a încuviințat: „Vorbește-i cum vrei”.

Atunci Muhammad bin Maslama s-a dus să discute cu Ka’b și i-a spus: „Omul acesta (Profetul ﷺ) s-a hotărât să strângă milostenii de la noi și acest lucru ne aduce mari greutăți”. Auzindu-i spusa, Ka’b i-a răspuns: „Pe Allah, și veți avea încă și mai mari greutăți cu el”. Muhammad bin Maslama i-a zis: „Fără îndoială acum că am devenit adepții lui, nu ne-ar plăcea să-l abandonăm până nu vedem ce întorsătură vor lua afacerile lui. Aș vrea să-mi dai un împrumut”. Ka’b i-a zis: „Ce lași gaj?” Muhammad l-a întrebat: „Ce pretinzi?” Evreul imoral i-a cerut femei și copii drept garanție. Muhammad i-a spus: „Cum am putea să garantăm cu femeile noastre, când tu ești cel mai frumos dintre arabi, iar fiul unuia dintre noi ar putea fi ocărât, spunându-i-se că a fost promis pentru două wasq (unitate de măsură a greutății) de curmale; însă, garantăm în fața ta cu armele noastre”. Ka’b a acceptat; după aceea Salkan bin Salama și Abu Na’ilah au mers să-l vadă pe Ka’b pentru același scop iar discuția lor a decurs asemănător, atât că Abu Na’ilah a luat cu el câțiva ortaci.

Planul a avut succes și a asigurat atât prezența călăilor cât și armelor în preajma lui Ka’b. În noaptea de 14 Rabi al-Awwal, anul 3 hijri, companionii și-au luat rămas bun de la Profet ﷺ și au plecat, în numele lui Allah, să-și execute planul meticulos. Profetul ﷺ s-a rugat pentru ei și l-a implorat pe Allah să le asigure izbânda. Companionii au ajuns la Ka’b în creierii nopții. El a coborât dar soția lui l-a avertizat să nu le deschidă spunându-i: „Aud un glas care sună la fel ca glasul unui criminal”. El i-a răspuns: „Este doar Muhammad bin Maslama și fratele meu de lapte, Abu Na’ilah; dacă un nobil este chemat în timpul nopții, chiar dacă ar fi străpuns cu lancea, trebuie să răspundă la chemare”. Abu Na’ilah le-a șoptit ortacilor săi: „Când coboară, eu o să-mi întind mâinile spre capul lui să-l miros și, când îl iau de cap și-l apuc în strânsoare, voi să vă faceți treaba”.

Când Ka’b a coborât, au stat de vorbă timp de aproape un ceas; apoi, l-au invitat să iasă cu ei afară și se se bucure de câteva clipe plăcute la lumina lunii.

În drum spre ieșire Abu Na’ilah a remarcat: „Simt un parfum foarte delicat care vine de la tine”. Ka’b i-a răspus: „Desigur, am la mine o iubită care este cea mai parfumată dintre femeile Arabiei”. Din nou Abu Na’ilah i-a spus: „Permite-mi să miros parfumul de pe capul tău”; Ka’b i-a înlesnit: „Da, poți să miroși”. Așa că el i-a prins capul în mâini și a mirosit. După aceea Abu Na’ilah i-a zis: „Dă-mi voie să miros încă o dată”.

Atunci l-a prins de cap strigându-le ortacilor: „Faceți-vă treaba”.

Iar ei l-au spintecat.

Asasinii s-au întors victorioși în misiunea încredințată de Profet ﷺ; unul dintre ei, al-Harith bin Aus, a fost rănit din greșeală de sabia unui ortac și sângera puternic. Când au ajuns la Baqi al-Gharqad ei au strigat: „Allahu Akbar!” Profetul ﷺ i-a auzit și a înțeles că l-au nimicit pe dușmanul lui Allah.

Când au ajuns, el (ﷺ) le-a spus: „Bucuroase sunt fețele voastre”; iar ei i-au răspuns: „La fel este și fața ta, o, Trimis al lui Allah” și i-au arătat capul tiranului.

Profetul ﷺ l-a preamărit pe Allah pentru reușita asasinatului și, privind către rănit, a uns cu salivă rana lui al-Harith care s-a vindecat pe loc (Ibn Hișam, 1/51-57; Sahih Bukhari, 1/341, 425, 2/577; Zad al-Ma’ad 2/91 & Sunan Abu Daud & Aunul-Ma’bud, 2/42, 43).

Când evreii au aflat despre asasinarea lui Ka’b bin al-Așraf s-au speriat iar inimile lor îndărătnice au fost cuprinse de o neliniște fără margini. Ei au înțeles că Trimisul lui Allah ﷺ nu va ezita să utilizeze forța acolo unde cuvintele blânde și mustrările nu vor da rezultate. Ei au rămas tăcuți și resemnați și au continuat a se preface că aderă la tratatele semnate cu musulmanii.

Profetul ﷺ era liber să-și adune gândurile, să se ocupe de întreaga desfășurare a politicilor externe ale statului islamic și să înfrunte amenințările purtate de vântul dușmănos ce sufla dinspre Mecca.

*

În luna Rabi ath-Thani, anul 3 hijri, Profetul ﷺ a condus o campanie militară alături de 300 de războinici, la Buhran, în regiunea al-Furu. El ﷺ a rămas acolo până în Jumada al-Ula, 3 hijri; nici o luptă nu a avut loc în timpul acestei invazii (Ibn Hișam, 2/50, 51; Zad al Ma’ad, 2/91).

*

Altă expediție militară care a înregistrat un succes semnificativ s-a desfășurat înainte de bătălia de la Uhud, în Jumada at-Thania, anul 3 hijri. Se apropia vara și venise timpul pentru caravanele negustorești meccane să plece spre Siria. Liderii quraiși, a căror bogăție se datora exploatării comerciale a rutei deșertice care lega Siria de Abisinia (Etiopia), nu erau hotărâți ce rută să urmeze pentru a evita atacurile neprevăzute orchestrate din Medina. Ei au oficiat o consfătuire pentru a cântări șansele evitării unei blocade economice; astfel au decis întrebuințarea rutei comerciale prin Najd către Irak.

Furat bin Haiian a fost numit călăuza caravanei iar Safwan bin Umayya conducător; secretul întâlnirii lor a fost dezvăluit de Na’im bin Mas’ud al-Așja’i, care se afla în acel moment sub influența alcoolului, iar vestea a fost comunicată rapid prin Sulit bin Nu’man la Medina.

Profetul ﷺ a adunat imediat 100 de călăreți, sub conducerea lui Zaid bin Haritha al-Kalbi, și i-a trimis să intercepteze și să captureze caravana. Ei au ajuns din urmă cămilele într-un loc numit al-Qarda; aceștia i-au luat pe meccani prin surprindere și i-au luat ostatici pe călăuza lor și alți doi oameni. Safwan și slujitorii lui au fugit fără să opună vreun fel de rezistență. Caravana transporta argint și alte mărfuri a căror valoare se ridica la circa 100.000 de dirhami. Prada a fost împărțită războinicilor musulmani iar o cincime a fost păstrată; Furat bin Haiian a îmbrățișat islamul de bunăvoie și nesilit de nimeni (Ibn Hișam, 2/50, 51; Fiqh Sirah, pag 190; Rahmat-al-lil’alamin, 2/219).

În urma acestui atac încununat de succes musulmanii au dejucat planurile quraișilor de a găsi o nouă rută comercială. Asediul economic asupra Meccăi a fost consolidat, având un puternic impact asupra comerțului și mijloacelor de trai ale idolatrilor. Meccanii erau îngrijorați în privința dăinuirii tribului Quraiș; fără speranța unei sporiri a fluxului comercial sau recuperării prestigiului pierdut anterior, aceștia luau în considerare două căi:

• Părăsirea redutei aroganței și disprețului prin acceptarea situației politice și conviețuirea în pace cu musulmanii;

Sau

• Lansarea unui război decisiv, copleșitor, pentru a zdrobi statul islamic medinit.

Cursul evenimentelor a indicat limpede că politeiștii au ales a doua variantă.

Pretutindeni în Mecca răsunau vocile celor care voiau răzbunare și acțiuni vindicative. Astfel s-au inițiat mutări pentru concertarea unei noi confruntări: bătălia de la Uhud.