Victoria

*

Politeiștii au suferit o lecție dură și o grea înfrângere, fugind într-o mare dezordine spre văile și colinele dinspre Mecca, speriați și prea umiliți încât să-și întâlnească oamenii.

Citește episodul anterior, XXXVIII (38):

Ibn Ishaq a relatat că primul care a adus veștile rele a fost al-Haisaman bin Abdullah al-Khuza’i care le-a povestit cum au fost omorâte căpeteniile lor. La început quraișii nu l-au crezut și s-au gândit că înnebunise, dar, curând, veștile au fost confirmate și întreaga societate meccană a fost copleșită de nedumerire și supărare. Abu Sufian bin al-Harith i-a povestit lui Abu Lahab întregul masacru și modul uimitor în care îngerii le-au grăbit tragicul sfârșit. Abu Lahab nu s-a putut abține și, arătându-și resentimentele și ranchiuna, l-a bătut și insultat pe Abu Rafi, un musulman care își ascundea convertirea, deoarece insistase asupra poveștii cu îngerii. O femeie musulmană, Umm al-Fadl, supărată de comportamentul necugetat al lui Abu Lahab, l-a lovit cu un lemn și i-a crăpat capul. Șapte zile mai târziu el a murit de o infecție bizară și timp de trei zile a fost lăsat neîngropat; totuși, fiii lui, de teama zvonurilor, l-au cărat într-o groapă și, de la distanță, au aruncat nisip și pietriș peste el.

Înfrângerea a constituit o mare dezonoare și mâhnire pentru Mecca; aproape în fiecare casă se vărsau lacrimi tăcute pentru cei morți și pentru prizonieri; supraviețuitorii fiind însetați de răzbunare și furioși. Plânsul și jelitul au fost declarate interzise pentru ca musulmanii să nu se poată bucura de durerea lor.

*

Doi soli, Abdullah bin Rauaha și Zaid bin Haritha, au fost trimiși la Medina pentru a duce musulmanilor vestea victoriei; iar în oraș au apărut diferite reacții. Unii evrei și ipocriți au răspândit zvonuri neadevărate, precum că Profetul ﷺ a fost omorât, și au încercat să impună falsa presupunere că Zaid bin Haritsa era cel observat călare pe al-Qaswa, cămila Profetului ﷺ. De îndată ce au ajuns solii au oferit musulmanilor veștile fericite ale victoriei povestindu-le în detaliu cursul evenimentelor pentru a-i asigura, cu privire la soarta luptei, pe cei în inimile cărora se găsea neliniște. Musulmanii au început imediat să invoce Numele lui Allah și să-L preamărească iar căpeteniile au mers în afara orașului, pe drumul către Badr, pentru a-l aștepta și întâmpina pe Trimisul lui Allah ﷺ.

Usama bin Zaid a relatat că ei primiseră vestea victoriei la scurt timp după ce Ruqaya, fiica Profetului ﷺ și soția lui Uthman bin Affan, a fost înmormântată. Aceasta era grav bolnavă iar Profetul ﷺ îl rugase pe Uthman să rămână în Medina și să o îngrijească.

Înainte de a părăsi câmpul de luptă, între războinicii musulmani au apărut dispute legate de împărțirea prăzilor de război, întrucât regula referitoare la distribuire nu a fost încă revelată. Când certurile s-au amplificat, Trimisul lui Allah ﷺ a suspendat orice mediere până la pogorârea unei noi Revelații.

Ubada bin Samit a relatat: „Am plecat cu Trimisul lui Allah (ﷺ) și am fost împreună cu el la bătălia de la Badr”; lupta a început și Allah Atotputernicul l-a învins pe dușman. Unii dintre musulmani i-au căutat și urmărit pe inamici, alții adunau prăzile din tabăra lor, iar ceilalți îl păzeau pe Trimisul lui Allah (ﷺ) fiind pregătiți de orice întâmplare neprevăzută ori atac surpriză. Când s-a înnoptat și musulmanii s-au strâns într-un loc, cei care adunaseră prada au spus: „Noi am adunat-o așa că nimeni altcineva nu are dreptul la aceasta”. Cei care i-au urmărit pe dușmani au spus: „Nu aveți mai multe drepturi decât noi; noi i-am ținut pe dușmani la distanță iar apoi i-am învins”. Iar cei care îl păziseră pe Profet ﷺ aveau pretenții asemănătoare asupra prăzilor.

Atunci a fost revelat versetul coranic, 8:1: Te vor întreba despre prăzi; spune-le: Prăzile sunt ale lui Allah şi ale trimisului. Temeţi-vă de Allah! Împăcaţi-vă între voi şi daţi ascultare lui Allah şi trimisului Său dacă sunteţi credincioşi!

Pe drumul de întoarcere în Medina, Profetul ﷺ s-a oprit lângă o dună înaltă de nisip și a împărțit prăzile în mod egal între luptători, luând mai înainte o cincime; 8:41: Să ştiţi că oricare ar fi prăzile voastre, a cincea parte este a lui Allah, a trimisului şi celor apropiaţi, a orfanilor, a sărmanilor şi a drumeţului, dacă (voi) credeţi în Allah şi în ceea ce am pogorât asupra Robului Nostru. Când au ajuns la as-Safra el ﷺ a poruncit ca doi dintre prizonieri să fie uciși; aceștia erau an-Nadr bin al-Harith și Uqba bin Abu Muait, deoarece îi persecutaseră pe musulmani în Mecca și nutreau o ură neîmpacată față de Allah și Mesagerul Său. Aceștia puteau fi numiți, pe bună dreptate, criminali de război, iar execuția lor a reprezentat o lecție aspră.

Înainte să moară, Uqba, trecând peste mândria lui, a strigat:

„Cine va avea grijă de copiii mei, o, tu, Mesager al lui Allah?”

Profetul ﷺ i-a răspuns: „Focul Iadului”.

Sunan Abu Daud & Aunul-Ma’bud 3/112.

Uqba uitase, poate, de zilele în care arunca măruntaie de oaie în capul Profetului ﷺ în timp ce acesta era în prosternare iar Fatima venea să îl curețe de murdării; uitase, poate, de clipele când îl strângea cu pelerina de gât; uitase, poate, de violența prin care l-ar fi omorât dacă nu intervenea Abu Bakr să-l elibereze din strânsoare.

Capetele ambilor criminali au fost nimicite de sabia lui Ali bin Abu Talib.

Armata musulmană a fost întâmpinată la Rauha, o suburbie a Medinei, de musulmanii care au venit să-l felicite pe Profet ﷺ pentru victoria dăruită de Allah.

Usaid bin Hudair, care a luat cuvântul în numele credincioșilor mediniți, după ce l-a preamărit pe Allah, s-a scuzat că nu se alăturase armatei musulmane deoarece, spunea el, crezuse că intenția Profetului ﷺ era doar aceea de a captura o caravană de cămile. El a adăugat că n-ar fi șovăit nici o clipă dacă i-ar fi trecut prin minte că va fi un război adevărat. Profetul ﷺ l-a asigurat pe Usaid că îi crede povestea.

Profetul ﷺ a intrat în Medina ca un lider și căpetenie de război care s-a impus pe câmpurile de bătălie ale Arabiei; drept urmare, numeroși oameni au îmbrățișat islamul sporind puterea religiei Adevărului.

Profetul ﷺ i-a îndemnat pe musulmani să-i trateze bine pe prizonieri încât să împartă pâinea (cea mai valoroasă parte a hranei) cu oamenii captivi și să păstreze pentru ei curmalele.

Prizonerii de război au devenit o problemă juridică fără rezolvare deoarece se prezentau ca fiind o speță nouă în islam; Trimisul lui Allah ﷺ s-a consultat cu Abu Bakr și cu Umar bin Khattab. Abu Bakr a sugerat că ar trebui să ceară răscumpărare pentru ei, explicând: „totuși este vorba de rudele noastre iar acești bani ne vor ajuta să ne întărirm forțele împotriva necredincioșilor sau, mai mult, Allah i-ar putea aduce la islam”, dar, conform părerii lui Umar, prizonierii trebuiau executați deoarece aceștia „sunt lideri ai necredincioșilor”. Profetul ﷺ a ales sugestia lui Abu Bakr. În ziua următoare Umar s-a întors la Profet ﷺ și la Abu Bakr dar i-a găsit plângând; el i-a întrebat ce s-a întâmplat, pentru a plânge cu ei. Profetul ﷺ i-a menționat că i-a fost revelat un verset coranic prin care li se reproșa că, în loc să execute prizoinerii, voiau, de fapt, să obțină răscumpărare de pe urma lor, 8:67-71: Unui profet nu îi este potrivt să ia prinşi, până ce nu a supus ţinutul. Voi doriţi deşertăciunile Vieţii de Acum, însă Allah vă doreşte Viaţa de Apoi. Allah este Puternic, Înţelept; dacă o Carte de la Allah n-ar fi venit mai înainte, o osândă dureroasă v-ar fi luat pentru ceea ce v-aţi însuşit; mâncaţi din prăzi ceea ce este îngăduit şi bine. Temeţi-vă de Allah! Allah este Iertător, Milostiv; tu, Profetule! Spune-le celor căzuţi în mâinile voastre: Dacă Allah va afla un bine în inimile voastre, vă va dărui lucruri mai bune decât cele ce v-au fost luate şi El vă va ierta vouă, întrucât Allah este Iertător, Milostiv! Dacă vor să te trădeze, ei l-au trădat și mai înainte pe Allah. El v-a dat apoi puterea asupra lor. Allah este Atoateștiutor, Înţelept.

Porunca divină anterioară se prezenta ca fiind astfel, 47:4: Atunci când vă întâlniţi cu necredincoșii, loviţi-le grumazurile şi când le-aţi nimicit forţele, legaţi-i cu tărie şi după aceea: fie îndurare, fie răscumpărare, până când războiul îşi lasă jos poverile. Şi aceasta, deoarece dacă Allah ar fi voit, ar fi scăpat (El) de ei, însă El a vrut să-i pună la încercare pe unii prin alţii. El nu va face deşarte faptele celor ucişi pe calea lui Allah.

Îngăduirea răscumpărării era o dilemă asupra căreia nu existau instrucțiuni; de aceea nu au fost pedepsiți, însă, au fost admonestați pentru hotărârea de a lua prizonieri înainte de a-i subjuga pe toți necredincioșii. Politeștii aduși la Medina nu erau simpli prizonieri de război, ci măcelari și torționari, pe care orice tribunal, pentru faptele lor, i-ar condamna la o sentință imediată: condamnare la moarte sau închisoare pe viață.

Răscumpărarea pentru prizonieri a fost estimată între 1000 și 4000 de dirhami, în funcție de situația financiară a prizonierului; alte forme de răscumpărare, mai blânde, aveau un scop educativ, de muncă în folosul comunității; majoritatea meccanilor, spre deosebire de mediniți, erau învățați; așadar, s-a hotărât ca acei prizonieri ce nu-și permit plata răscumpărării să primească în grija lor zece copii pe care să-i învețe îndeletnicirile scrisului și cititului. De îndată ce elevii atingeau un anumit nivel de competență mentorul urma să fie eliberat; numeroși prizoneri au fost eliberați, în acest mod, fără răscumpărare. Zeinab, fiica Profetului ﷺ, a trimis un colier al Khadijei drept răscumpărare pentru soțul ei, Abdul As, cu care se căsătorise înainte de interzicerea căsătoriilor mixte; din respect pentru Khadija, Profetul ﷺ i-a returnat colierul iar fiica lui l-a eliberat cu condiția ca acesta să-i permită ei să emigreze în Medina; ceea ce s-a și întâmplat.

Printre prizonieri se afla și un orator priceput, Suhail bin Amr. Umar a sugerat să-i fie scoși dinții din față pentru a-l împiedica să mai vorbească, dar Profetul ﷺ nu a fost de acord cu această sugestie, considerând că va fi un motiv de răzbunare din partea quraișilor dar și de teama mâniei lui Allah în Ziua Învierii: un pelerin captiv în Mecca, Sa’d bin Nu’man, a fost eliberat în schimbul fiului lui Abu Sufian.

*

Contextul bătăliei de la Badr (17 Ramadan, 2 hijri) a inaugurat revelarea surei Anfal în care Allah Preaînaltul a revelat tălmăciri importante în privința întregului parcurs al islamului. Versetele aduc în atenția musulmanilor numeroase deficiențe morale, încă prezente în caracterul lor, în scopul întemeierii unei societăți nobile și purificate. Allah le amintește sprijinul nevăzut pe care l-a trimis slujitorilor Săi obedienți pentru a le oferi victoria și posibilitatea de a-și împlini țelurile. Allah îi îndeamnă pe musulmani să își elibereze inimile de orice urme ale disprețului și aroganței, să se îndrepte către El, să Îi ceară ajutorul și să se supună trimisului Său; în același timp, Allah a evidențiat scopurile importante pentru care Mesagerul a plecat la război și le-a prezentat calitățile și virtuțile triumfătoare aducătoare ale izbândei.

Categoriile politeiștilor, ipocriților, evreilor și prizonierilor de război au fost de asemenea menționate, aceștia fiind sfătuiți să renunțe la lupta lor, să se predea și să se alăture Adevărului. Problema prăzilor de război a fost rezolvată, fiind definite, fără echivoc, principiile și sarcinile fundamentale legate de acest subiect.

Prin revelarea surei s-au legiferat regulile războiului și păcii. Voința lui Allah a fost ca musulmanii să urmeze o etică beligerantă diferită de cruzimea idolatrilor; astfel musulmanii sunt îndemnați a stărui către superioritate morală prin valori nobile și onoare, spre a sădi în mințile oamenilor credința că islamul nu reprezintă doar un set de teorii ci principii reale practicate de oameni; astfel, Allah Preaînaltul a stabilit cutume sociale privitoare la politică și stat; o altă prevedere este stabilirea postului Ramadan ca ritual obligatoriu, începând cu anul 2 hijri, și datoria achitării Zakātului (dania) pentru a facilita asimilarea emigranților nevoiași.

Printr-o miraculoasă confluență: data Sărbătorii Postului (Eid-ul-Fitr) a coincis cu victoria de la Badr, dovedindu-se o mare bucurie și fericire pentru musulmani; ei mergeau pe străzi rugându-se și invocând Numele lui Allah, aducându-I laude cu voce tare, fără teamă, recunoscători pentru Îndurarea și Ajutorul Lui, prin care forțele Adevărului au copleșit forțele Răului, 8:26: Amintiţi-vă când, pe pământ, eraţi puţini şi slabi şi vă temeaţi ca oamenii să nu vă răpună. El v-a adăpostit. El v-a sprijinit cu ajutorul Său. El v-a înzestrat cu bunătăţi. Poate veţi mulţumi!

Un gând despre „Victoria

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s