Ficus et oliva

*

Tradiția abrahamică a monoteismului pur este Unică.

Atotputernicul Allah a revelat omenirii:

113:1

قُلْ أَعُوذُ بِرَبِّ الْفَلَقِ

{ قل أعوذ برب الفلق }

الصبح

Spune: Izbăvire caut la Domnul zorilor.

6302: Domnul zorilor: falaq, فلق, „răsăritul” sau „zorii” simbolizează momentul în care întunericul este alungat iar lumina se manifestă în lume; și poate fi înțeles în mai multe feluri: literal, adică referindu-se la apogeul întunericului nopții pe care razele de lumină îl despică inaugurând răsăritul; și metaforic, prin descrierea întunericului abisal al ignoranței, luminat, prin puterea lui Allah, atunci când Lumina pătrunde în suflet, ca în 24:35; sau, în altă ordine metaforică: întunericul este non-existență iar viața este lumină; Sursa Luminii este Allah iar când omul Îl invocă se eliberează de ignoranță, superstiții, frică și rău.

اللَّهُ نُورُ السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ ۚ مَثَلُ نُورِهِ كَمِشْكَاةٍ فِيهَا مِصْبَاحٌ ۖ الْمِصْبَاحُ فِي زُجَاجَةٍ ۖ الزُّجَاجَةُ كَأَنَّهَا كَوْكَبٌ دُرِّيٌّ يُوقَدُ مِن شَجَرَةٍ مُّبَارَكَةٍ زَيْتُونَةٍ لَّا شَرْقِيَّةٍ وَلَا غَرْبِيَّةٍ يَكَادُ زَيْتُهَا يُضِيءُ وَلَوْ لَمْ تَمْسَسْهُ نَارٌ ۚ نُّورٌ عَلَىٰ نُورٍ ۗ يَهْدِي اللَّهُ لِنُورِهِ مَن يَشَاءُ ۚ وَيَضْرِبُ اللَّهُ الْأَمْثَالَ لِلنَّاسِ ۗ وَاللَّهُ بِكُلِّ شَيْءٍ عَلِيمٌ

{ الله نور السماوات والأرض }

أي منورهما بالشمس والقمر { مثل نوره } أي صفته في قلب المؤمن { كمشكاة فيها مصباح المصباح في زجاجة } هي القنديل والمصباح السراج: أي الفتيلة الموقودة، والمشكاة: الطاقة غير النافذة، أي الأنبوبة في القنديل { الزجاجة كأنها } والنور فيها { كوكبٌ دِرِّيٌ } أي مضيء بكسر الدال وضمها من الدرء بمعنى الدفع لدفعها الظلام، وبضمها وتشديد الياء منسوب إلى الدر: اللؤلؤ { توَقَّد } المصباح بالماضي، وفي قراءة بمضارع أو قد مبنيا للمفعول بالتحتانية وفي أخرى توقد بالفوقانية، أي الزجاجة { مِن } زيت { شجرة مباركةِ زيتونةِ لا شرقيةِ ولا غربيةِ } بل بينهما فلا يتمكن منها ولا برد مضران { يكاد زيتها يضيء ولو لم تمسسهُ نار } لصفائه { نور } به { على نور } بالنار، ونور الله: أي هداه للمؤمنين نور على نور الإيمان { يهدي الله لنوره } أي دين الإسلام { من يشاء ويضرب } يبين { الله الأمثال للناس } تقريبا لأفهامهم ليعتبروا فيؤمنوا { والله بكل شيء عليم } ومنه ضرب الأمثال

Allah este lumina cerurilor şi a pământului! Lumina Sa este asemenea unei firide unde se află o lampă. Lampa se află într-o sticlă, iar sticla este asemenea unei stele strălucitoare. Aceasta este aprinsă de la un copac binecuvântat: măslinul care nu este nici de la Răsărit şi nici de la Asfinţit şi al cărui ulei aproape că luminează fără ca focul să-l atingă. Lumină asupra luminii! Allah călăuzeşte către lumina Sa pe cine voieşte. Allah dă oamenilor pilde. Allah este Atotcunoscător.

2996: lumina: printre diferite îndemnuri, anterioare în sură, cu privire la armonia vieții, la nivel individual dar și în comunitate, în acest pasaj se revelează o minunată și glorioasă parabolă a Luminii, alcătuită din straturi succesive de adevăr transcendental și mister spiritual; probabil, nici o explicație nu poate descrie, într-un singur text, sensurile sale. Volume întregi au fost scrise în tălmăcirea acestui verset, notabil fiind „Mishkāt al Anwār” scris de Ghazāli.

2997: cerurilor și a pământului: lumina acestei lumi este doar o reflecție a Luminii Universale și Adevărate care este Allah. Creatorul Atemporal, drept urmare, poate fi imaginat sau închipuit doar în termenii experiențelor senzoriale umane, iar în categoria fenomenelor studiabile, lumina este cel mai pur efect cunoscut de om; însă, lumina acestei realități deține limite prestabilite de natura sa materială, fiind într-o stare de interdependență față de o sursă externă, adică este un efect temporar; analizată ca vector sau energie este instabilă, precum toate fenomenele, și determinată de spațiu și timp, viteza acesteia fiind de circa 300.000 km/secundă; spre exemplu, lumina anumitor stele necesită mii (sau milioane) de ani până să ajungă pe Terra. Lumina Perfectă a lui Allah nu este condiționată de astfel de limite.

2998: sticlă: metaforele parabolei sunt centrate în jurul simbolurilor „nișei”, „lampei” și „sticlei”. Nișa sau mișkāt مشكاة constituie acel intrând sau spațiu din peretele unei case orientale, aflat la o oarecare înălțime deasupra solului, unde o lampă (înainte de folosirea electricității) era așezată; loc înălțat de unde răspândea lumina uniform și reducea umbrele. Structura peretelui și marginile firidei augmentau efectul de iluminare al camerei; dacă peretele era de culoare deschisă atunci reflecta lumina iar deschiderea nișei, similar, proiecta lumina în toată camera. Înțelesul metaforic se referă la Lumina spirituală; așezată deasupra tuturor lucrurilor lumești, într-o nișă destinată numai acesteia, atât în Revelație cât și față de alte Semne ale lui Allah; lumina este accesibilă tuturor dar negată celor care îi refuză razele. Lampa simbolizează esența Adevărului spiritual care reprezintă adevărata iluminare; nișa nu este nimic fără lampă, nișa este făcută pentru lampă. Sticla reprezintă materialul transparent prin care Lumina trece; ce protejează lumina de insecte (motivații josnice) și de suflarea vântului (instincte) și o proiectează, prismatic, printr-o sticlă realizată din materiale mai dense, de exemplu, pământ (nisip, argilă, ș.a.m.d.) care dispersează și, în același timp, amplifică efectul de luminare; drept urmare Adevărul necesită dispersare prin grai articulat și utilizarea inteligenței umane pentru a-l desluși omenirii.

2999: stele strălucitoare: sticla, de la sine, nu strălucește; dar când lumina trece prin aceasta, strălucește precum o stea. La fel și oamenii lui Allah, care predică Adevărul divin, sunt, la rândul, lor iluminați de Lumina lui Allah și transformați în surse de lumină prin care Lumina se răspândește și iluminează viețile oamenilor.

3000: copac binecuvântat: măslinul nu este un arbore impresionant prin înfățișare; frunzele sale au o culoare verzuie iar datorită înălțimii este dificil de observat. Uleiul măslinului, însă, este întrebuințat în ceremoniile sacre și alcătuiește o gamă întreagă de mâncăruri; fructul său are o aromă deosebită; ca în 2880 a lui 23:20, cât și proprietăți specifice pentru luminare.

3001: nici de la Răsărit nici de la Asfințit: măslinul nu aparține unei geografii anume; nu poate fi localizat nici în Est, nici în Vest; este universal, precum lumina lui Allah. Metafora măslinului are, totuși, mai multe sensuri: un măslin oriental primește razele soarelui ce răsare; cel occidental primește razele soarelui ce apune; la fel pentru miazănoapte și miazăzi. Dar un arbore aflat pe un deal sau câmpie înălțată va primi lumină perpetuă întreaga zi, va fi desăvârșit, iar fructele și uleiul îi vor fi de o calitate superioară; așadar, lumina lui Allah nu este determinată sau desăvârșită în funcție de condiții, este perfectă și universală.

3002: fără ca focul să-l atingă: uleiul pur de măsline are o culoare frumoasă, o consistență anume și proprietăți de luminare; oamenii au încercat diferite metode pentru iluminat iar, în timp, din motive economice sau conveniență, tehnologiile au evoluat; totuși, datorită clarității, culorii plăcute și stabilității flamei, uleiurile vegetale pot fi considerate superioare luminii electrice sau celei rezultate din arderea uleiurilor minerale sau animale; iar dintre uleiurile vegetale uleiul de măsline deține un statut important datorită asocierii cu sacralitatea ceremoniilor religioase. Puritatea sa este precum cea a luminii: fiind luminos înainte de aprindere; la fel și Adevărul spiritual: iluminează imperceptibil conștiința, înainte ca mintea și înțelegerea să îi poată distinge prezența.

3003: lumina Sa: glorioasă, nesfârșită, radiantă; nu poate fi descrisă ori măsurată, aflată la distanțe incomensurabile prin înălțimile spirituale, la care nici imaginația nu poate ajunge; în cel mai înălțat punct găsindu-se lumina Originară, Lumina cea adevărată, reflectată de întreaga creație: Lumina lui Allah; așa cum Trimisul lui Allah ﷺ L-a descris ca fiind învăluit de „șapte zeci de mii de falduri de lumină”.

وَشَجَرَةً تَخْرُجُ مِن طُورِ سَيْنَاءَ تَنبُتُ بِالدُّهْنِ وَصِبْغٍ لِّلْآكِلِينَ

{ و }

أنشأنا { شجرةٌ تخرج من طور سيناء } جبل بكسر السين وفتحها ومنع الصرف للعلمية والتأنيث للبقعة { تُنبت } من الرباعي والثلاثي { بالدهن } الباء زائدة على الأول ومعدية على الثاني وهي شجرة الزيتون { وصبغ للآكلين } عطف على الدهن أي إدام يصبغ اللقمة بغمسها فيه وهو الزيت

precum şi un copac ce creşte pe Muntele Sinai şi dă ulei şi mirodenii pentru mâncare.

2880: Muntele Sinai: în Arabia cele mai bune măsline cresc în jurul muntelui Sinai. Smochinele, măslinele, muntele Sinai și orașul sacru al Meccăi sunt menționate, de Sfântul Coran, în 95:1-3, într-o legătură mistică. Uleiul de măsline este un ingredient medicinal utilizat în uleiuri cât și în ceremonii religioase cum ar fi miruirea regilor; așadar, deține o simbolistică aparte; desigur, folosit la mâncare uleiul are o aromă delicioasă fiind numit și „copacul binecuvântat”.

وَالتِّينِ وَالزَّيْتُونِ

{ والتين والزيتون }

أي المأكولين أو جبلين بالشام ينبتان المأكولين

Pe smochin şi pe măslin!

6194: smochin: metafora construită prin acest simbolism, în versetele surei, se conturează prin menționarea a patru simboluri: „smochinul”, „măslinul”, „muntele Sinai” și „orașul sacru”. În privința interpretării primelor două simboluri, cu precădere smochinul, există o amplă dezbatere; literal, ca fruct sau arbust, poate constitui un simbol al destinului omului. Dacă este cultivat va crește într-unul din cele mai bune, delicioase și nutritive fructe, însă, neîngrijit, se risipește în chip de semințe, devine insipid și ajunge, în general, consumat de viermișori; drept urmare, omului, în cel mai bun caz, i-a fost hărăzit un destin nobil, iar în forma sa decăzută se preschimbă în cel mai josnic animal. Se povestește că Iisus a blestemat un smochin pentru că avea doar frunze și nu făcuse fructe, așa cum descoperim în Matei xxi. 18-32:

„Şi văzând un smochin lângă cale, s-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: de acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de el, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine ți-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: vă voi întreba şi eu pe voi un cuvânt, pe care, de mi-l veţi spune, şi eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: de vom zice: din cer, ne va spune: de ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: nu ştim. Zis-a lor şi el: nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: mă duc, doamne, şi nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. Care dintr-aceştia doi a făcut voia tatălui? zis-au Lui: cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Allah. Întrucât a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.”

Încă o altă parabolă a măslinului găsim în Matei xxiv. 32-35: „De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.”

Dar și o altă parabolă, despre bine și rău, în Ieremia xxiv. 1-10: „După ce Nabucodonosor, regele Babilonului, a luat din Ierusalim robi pe Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda şi pe căpeteniile lui Iuda cu lemnarii şi cu fierarii şi i-a dus la Babilon, mi-a arătat Domnul vedenia aceasta: Iată erau două coşuri cu smochine, aşezate înaintea templului Domnului: un coş era cu smochine foarte bune, cum sunt smochinele văratice, iar celălalt coş era cu smochine foarte rele, care, de rele ce erau, nici nu se puteau mânca. Atunci mi-a zis Domnul: Ce vezi tu, Ieremia? Şi eu am zis: Smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele, încât nu se pot mânca de rele ce sunt. Şi a fost iarăşi cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ca pe aceste smochine bune, aşa voi privi cu bunăvoinţă pe cei ai lui Iuda, duşi în robie, pe care i-am trimis din locul acesta în ţara Caldeilor. Şi-Mi întorc ochii Mei asupra lor, spre binele lor, şi-i voi întoarce în ţara aceasta şi nu-i voi nimici, ci-i voi zidi; nu-i voi smulge, ci-i voi sădi; Le voi da inimă ca să Mă cunoască pe Mine că Eu sunt Domnul şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, că se vor întoarce la Mine cu toată inima lor. Despre smochinele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul: Aşa voi face să ajungă Sedechia, regele lui Iuda, căpeteniile lui şi restul Ierusalimului, cei care au rămas în ţara aceasta şi cei care trăiesc în ţara Egiptului; Îl voi face pricină de groază, o nenorocire pentru toate regatele pământului, ca să fie de ocară şi de pildă, de batjocură şi blestem prin toate locurile pe unde-i voi izgoni. Şi voi trimite asupra lor sabie, foamete şi ciumă, până vor pieri din ţara pe care le-o dădusem lor şi părinţilor lor”.

6195: măslin: parabola Luminii lui Allah include o referire la măslin, dar, probabil, „măslinul” acestui verset se referă la „Muntele Măslinilor”, aflat în apropierea orașului Ierusalim, pentru că aici se desfășoară momentul din Evanghelie menționat în Matei xxiv. 3-14 când Iisus descrie Judecata care va veni: „El a şezut jos, pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii lui au venit la el, la o parte, şi i-au zis: Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului acestuia? Drept răspuns Iisus le-a zis: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele meu şi vor zice: Eu sunt Hristosul! Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele meu. Atunci, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”