Transitus temporis

*

Cuvântul „Tawrāh” este întrebuințat frecvent în Sfântul Coran, așadar, se cuvine a-i înțelege semnificația într-o manieră clară; termenul se referă la Scriptura evreiască. Textul este menționat onorabil ca fiind, în forma sa pură, nealterată, o revelație divină adevărată.

Traducerea cuvântului Tawrāh prin „Vechiul Testament” este, bineînțeles, greșită; deoarece Vechiul Testament reprezintă un termen creștin ce desemnează vechiul corp livresc de relatări ale evreilor. Protestanții și romano-catolicii nu sunt de acord în privința numărului de texte incluse în canonul Vechiului Testament, utilizând denumirea pentru a le distinge de „Noul Testament”.

Nici traducerea Tawrāh ca fiind „Pentateuh”, un cuvânt în limba greacă însemnând „cele cinci cărți”, nu este corectă. Aceste cinci cărți ale Vechiului Testament sunt Geneza, Exod, Levitic, Numeri și Deuteronom. Cărțile conțin detalii cvasi-istorice și narațiuni legendare ale istoriei lumii de la Creație până la ajungerea evreilor în Țara Sfântă, povești ale unor frumoase idile dar și narațiuni ale incestului, fraudei, cruzimii și trădării, de altfel nu întotdeauna dezaprobate; iar textul ce privește legea mozaică este inclus în această narativă. Cărțile sunt, tradițional, atribuite lui Moise (pacea fie asupra lui), dar, cu siguranță nu au fost scrise de Moise sau în vremea lui Moise sau chiar la o distanță de timp apreciabilă de perioada în care a trăit. Cărțile, în forma actuală, au fost, probabil, compilate într-un timp ulterior eliberării evreilor din Captivitatea Babiloniană; îngăduită în anul 536 î.H. prin decretul împăratului persan Cirus al II-lea. Anumite cărți, acum incluse în Vechiul Testament, precum cartea lui Hagai, Zaharia și Maleahi au fost scrise după întoarcerea din captivitate; cartea lui Maleahi datând din perioada anilor 420-397 î.H. Scribii care au adunat Pentateuhul, desigur, au transcris din texte antice, dovadă fiind terminologia utilizată, spre exemplu, termeni egipteni și caldeeni, de altfel, relicve lingvistice contemporane cu acele vremuri.

Dar există, totuși, erori absurde, care sugerează că autorii nu înțelegeau, mereu, textul. Critica literară modernă indică două surse distincte ale documentelor, redactate în perioade de timp diferite; numite „iehoviste” și „elohiste” și, evident, imixtiunile ulterioare. Toate acestea se suprapun iar uneori sunt contradictorii; rațional, cartea lui Iosua, care descrie intrarea evreilor în Țara Sfântă, ar trebui adăugată în textul Pentateuhului de aceea mulți savanți consideră aceste șase cărți adunate ca fiind Hexateuhul, termenul grecesc pentru „cele șase cărți”.

„Apocrifa” reprezintă anumite cărți din Biblia Engleză ce nu sunt admise ca fiind canonice (sahīh), totuși, creștinii timpurii le-au acceptat ca fiind parte din Scriptura evreiască iar Conciliul de la Trent (1545-1563 d.H.) le-a recunoscut ca fiind canonice. Versetul 2 Esdras (despre secolul întâi d.H.) care afirmă că „Legea a fost arsă” iar Ezra (în jurul anilor 458-457 î.H.) a fost inspirat (prin revelație) să o rescrie, este probabil adevărat, cât privește veridicitatea afirmației că „Legea s-a pierdut”; așadar, textul existent nu este mai vechi de inspirația lui Ezra, iar altă parte a textului, desigur, este ulterioară vieții lui: For thy law is burnt, therefore no man knoweth the things that are done of thee, or the works that shall begin” (2 Esdras 14:21, King James Version).

Aceste detalii fac referire la părerea creștinilor în privința Vechiului Testament; dar care este optica evreiască? Evreii își împărțeau Scripturile în trei părți: Legea, „torah” תֹּורַת, Profeții, „nevi’im” נְבִיאִים și scrierile „ketuvim” כְּתוּבִים. Cuvintele care corespund în limba arabă acestor termeni sunt Tawrāh, Nabiyīn și Kutub.

Această împărțire era valabilă și în vremurile lui Iisus (pacea fie asupra lui), deoarece, în Luca xxiv. 44, Iisus menționează: Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi. În alt pasaj, de exempu în Matei vii. 12, Iisus se referă la Lege și Profeți ca însumând Scriptura: Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi Proorocii. În Vechiul Testament, în ii. Cronici xxxiv. 30, termenul „Cartea Legământului” se referă, cel mai probabil, la Tora și Legea (mozaică) originală: Apoi s-a dus la Casa Domnului împreună cu toţi bărbaţii lui Iuda, cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi cu leviţii, cu întreg poporul, de la mic la mare, şi a citit în auzul lor toate cuvintele Cărţii Legământului care a fost găsită în Casa Domnului.

Sfântul Coranul menționează, în repetate rânduri, acest Legământ făcut cu evreii. Terminologia actuală a creștinilor întrebuințează cuvintele „Vechiul Testament” și „Noul Testament” ca înlocuitori pentru sintagmele „Vechiul Legământ” și „Noul Legământ”. Samaritenii, care se consideră adevărații fii ai lui Israel și îi numesc pe evrei ca fiind schismatici față de legea lor mozaică, recunosc numai Pentateuhul și dețin o versiune proprie, pe alocuri diferită de versiunea convențională a textului biblic.

Școala de critică (înaltă) istorică, prin a cărei metodologie se urmărește validarea sau invalidarea textelor antice, intervine în această polemică printr-o atitudine radicală. Conform lui Renan existența lui Moise este îndoielnică și poate fi un mit. Cele două versiuni ale Istoriei Sacre existau, diferite în limbă, stil și spirit de interpretare, fiind aduse la un numitor comun, ca narativă, sub domnia lui Ezechia (727-697 î.H.); iar textul în cauză alcătuiește cea mai mare parte a Pentateuhului de astăzi, însă exclude segmente din Deuteronom și Levitic. În timpul domniei lui Iosia, circa 622 î.H., unii preoți și scribi (cu Ieremia ca profet) au promulgat o nouă lege sau cod susținând că au găsit-o în Templu, ii. Împărați xxii. 8: Atunci, marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.

Această lege (toră) a devenit fundația iudaismului: noua religie fondată în Palestina. Doctrina a fost ulterior completată prin tora levitică, sarcedotală (a preoțimii), compilată prin revelația lui Ezechiel, probabil în jurul lui 575 î.H., și conținea cartea Leviticului cu fragmente din Exod, Numeri și Iosua.

Islamul acceptă rezultatele examinării științifice a documentelor, probabilităților și datelor, chiar dacă respinge premisa, pe care o consideră falsă: aceea că Allah nu a pogorât cărți revelate unor profeți inspirați de El.

Islamul susține că Moise a existat cu adevărat, că a fost un profet inspirat și ales de Allah, dar, mesajul său a fost, mai târziu, distorsionat și pierdut iar încercări au fost realizate în Israel, în varii momente ale istoriei, de a reconstrui mesajul profetic.

Drept urmare Tawrāh, în forma sa actuală (în accepțiunea afirmației din 2 Esdras, KJV), nu este mai veche de jumătatea secolului V î.h.

Tora originală a fost scrisă, probabil, în ebraică veche, dar nu există un manuscris ebraic al Vechiului Testament care poate fi datat cu siguranță mai devreme de 916 î.H. întrucât ebraica a încetat să mai fie o limbă vorbită printre evrei în timpul sau după Captivitate, iar până în vremea lui Iisus majoritatea evreilor erudiți vorbeau limba greacă iar alții aramaica (inclusiv siriacă și caldeeană), latina sau dialecte locale. Existau și unele versiuni (ale torei) în limba arabă. Pentru concursul istoric cele mai importante sunt versiunea greacă, numită Septuaginta, și versiunea latină numită Vulgata. Septuaginta se presupune că a fost redactată de un număr de 70 sau 72 de evrei (în latină Septuaginta înseamnă „șapte zeci”) care au lucrat separat și la momente diferite, cea mai veche mențiune fiind din anul 284 î.H. Această versiune era utilizată de evreii din Alexandria și evreii elenizați răspândiți prin întreg Imperiul Roman. Vulgata era traducerea în latină, realizată de sărbătoritul Părinte al Bisericii creștine, Sfântul Ieronim, din ebraică, în secolul V d.H., care a înlocuit toate traducerile latine. Nici Septuaginta nici Vulgata nu dețin un text întru totul fixat sau sigur. Actualul text standard al Vulgatei, așa cum este acceptat de Biserica Romano-catolică, a fost emis de Papa Clement al VIII-lea în anii 1592-1605 d.H.

Se poate observa că nu există un text standard al Vechiului Testament în forma sa ebraică. Versiunile diferă una de cealaltă în detalii și, câteodată, în elementele importante și definitorii ale textului. Pentateuhul însuși reprezintă doar o mică porțiune din Vechiul Testament, fiind scris în chipul unei povestiri dar include legi și reguli juridice asociate cu numele lui Moise adunate și compilate din surse mai vechi precum revelația lui Ezra (Uzair în limba arabă) în secolul 5 î.H., așa cum savantul Renan susține în prefața lucrării Istoria Poporului lui Israel: „constituirea clară a iudaismului” poate fi stabilită în perioada lui Ezra.

Primii creștini s-au împărțit în două grupuri. Unul era grupul iudaizat care voia să rămână în aderență față de legea și obiceiurile evreiești recunoscând totuși misiunea profetică a lui Iisus iar celălalt, condus de Pavel, care s-a separat de aceste tradiții. Într-un final creștinismul pavelian a câștigat, însă, ambele grupuri acceptau Vechiul Testament actual (în una sau alta dintre versiuni) ca fiind Sfânta Scriptură.

Este meritul islamului evidențierea funcției de scriptură divină, a textelor menționate, ca fiind lipsită de valoare, deși îl recunoaște pe Moise ca fiind un trimis inspirat iar Legea revelată lui ca fiind adevărată în timpul vieții sale până când a fost înlocuită (prin Ultimul Testament al Coranului). Critica islamului față de doctrina evreiască este următoarea: „V-ați pierdut legea originală; chiar și ce aveți este un substitut pe care nu îl urmați întru adevăr; așadar, nu este mai bine, acum că un Învățător trăiește printre voi, să îi dați crezare decât să urmați texte ambigue?”

Însă evreii din timpul Profetului ﷺ (și până astăzi) urmau, în mare parte, Talmudul תַּלְמוּד adică un corp livresc de cuvântări, transcrise din limba vorbită, realizate de savanți în drept și alcătuite sub forma unor școli de jurisprudență. Talmud, în limba ebraică, este legat de cuvântul arab tilmīdh, adică „discipol” sau „student”. Talmudiștii au preluat textele divergente ale Vechiului Testament și le-au interpretat printr-un cumul de comentarii tradiționale și folclor mitic întocmind astfel un text standard de învățătură și doctrină religioasă. Talmudiștii sunt importanți întrucât, în secolul 6 d.H., chiar înainte de pogorârea islamului, au întocmit massorah מסורה, ce poate fi considerat un corp de scrieri juridice, sau Ahādīthul evreiesc, în privința căruia există numeroase referiri în ayāturile din Coran adresate evreilor.

Prima parte a Talmudului se numește Mishna מִשְׁנָה și reprezintă o colecție de relatări și verdicte întocmite de rabinul Iuda în jurul anului 150 d.H. Acesta a însumat și adunat un număr vast de scrieri rabinice anterioare, Mishna fiind „a doua Lege”; cuvântul în arabă Thāni însemnând „a doua”.

Spiritul acestor texte este evidențiat de Iisus care spune, în Matei, xxiii. 4: Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi; zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi. Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Allah şi pe Cel ce şade pe el. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi; călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate; ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie; întrucât vă zic vouă: De acum nu mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.

حِينَئِذٍ خَاطَبَ يَسُوعُ الْجُمُوعَ وَتَلاَمِيذَهُ قَائِلاً

عَلَى كُرْسِيِّ مُوسَى جَلَسَ الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ فَكُلُّ مَا قَالُوا لَكُمْ أَنْ تَحْفَظُوهُ فَاحْفَظُوهُ وَافْعَلُوهُ وَلَكِنْ حَسَبَ أَعْمَالِهِمْ لاَ تَعْمَلُوا لأَنَّهُمْ يَقُولُونَ وَلاَ يَفْعَلُونَ. فَإِنَّهُمْ يَحْزِمُونَ أَحْمَالاً ثَقِيلَةً عَسِرَةَ الْحَمْلِ وَيَضَعُونَهَا عَلَى أَكْتَافِ النَّاسِ وَهُمْ لاَ يُرِيدُونَ أَنْ يُحَرِّكُوهَا بِإِصْبِعِهِمْ وَكُلَّ أَعْمَالِهِمْ يَعْمَلُونَهَا لِكَيْ تَنْظُرَهُمُ النَّاسُ فَيُعَرِّضُونَ عَصَائِبَهُمْ وَيُعَظِّمُونَ أَهْدَابَ ثِيَابِهِمْ وَيُحِبُّونَ الْمُتَّكَأَ الأَوَّلَ فِي الْوَلاَئِمِ وَالْمَجَالِسَ الأُولَى فِي الْمَجَامِعِ وَالتَّحِيَّاتِ فِي الأَسْوَاقِ وَأَنْ يَدْعُوَهُمُ النَّاسُ: سَيِّدِي سَيِّدِي! وَأَمَّا أَنْتُمْ فَلاَ تُدْعَوْا سَيِّدِي لأَنَّ مُعَلِّمَكُمْ وَاحِدٌ الْمَسِيحُ وَأَنْتُمْ جَمِيعاً إِخْوَةٌ. وَلاَ تَدْعُوا لَكُمْ أَباً عَلَى الأَرْضِ لأَنَّ أَبَاكُمْ وَاحِدٌ الَّذِي فِي السَّمَاوَاتِ. وَلاَ تُدْعَوْا مُعَلِّمِينَ لأَنَّ مُعَلِّمَكُمْ وَاحِدٌ الْمَسِيحُ. وَأَكْبَرُكُمْ يَكُونُ خَادِماً لَكُمْ. فَمَنْ يَرْفَعْ نَفْسَهُ يَتَّضِعْ وَمَنْ يَضَعْ نَفْسَهُ يَرْتَفِعْ. لَكِنْ وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ الْمُرَاؤُونَ لأَنَّكُمْ تُغْلِقُونَ مَلَكُوتَ السَّمَاوَاتِ قُدَّامَ النَّاسِ فَلاَ تَدْخُلُونَ أَنْتُمْ وَلاَ تَدَعُونَ الدَّاخِلِينَ يَدْخُلُونَ! وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ الْمُرَاؤُونَ لأَنَّكُمْ تَأْكُلُونَ بُيُوتَ الأَرَامِلِ ولِعِلَّةٍ تُطِيلُونَ صَلَوَاتِكُمْ. لِذَلِكَ تَأْخُذُونَ دَيْنُونَةً أَعْظَمَ. وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ الْمُرَاؤُونَ لأَنَّكُمْ تَطُوفُونَ الْبَحْرَ وَالْبَرَّ لِتَكْسَبُوا دَخِيلاً وَاحِداً وَمَتَى حَصَلَ تَصْنَعُونَهُ ابْناً لِجَهَنَّمَ أَكْثَرَ مِنْكُمْ مُضَاعَفاً! وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْقَادَةُ الْعُمْيَانُ الْقَائِلُونَ: مَنْ حَلَفَ بِالْهَيْكَلِ فَلَيْسَ بِشَيْءٍ وَلَكِنْ مَنْ حَلَفَ بِذَهَبِ الْهَيْكَلِ يَلْتَزِمُ! أَيُّهَا الْجُهَّالُ وَالْعُمْيَانُ أَيُّمَا أَعْظَمُ: أَلذَّهَبُ أَمِ الْهَيْكَلُ الَّذِي يُقَدِّسُ الذَّهَبَ؟ وَمَنْ حَلَفَ بِالْمَذْبَحِ فَلَيْسَ بِشَيْءٍ وَلَكِنْ مَنْ حَلَفَ بِالْقُرْبَانِ الَّذِي عَلَيْهِ يَلْتَزِمُ! أَيُّهَا الْجُهَّالُ وَالْعُمْيَانُ أَيُّمَا أَعْظَمُ: أَلْقُرْبَانُ أَمِ الْمَذْبَحُ الَّذِي يُقَدِّسُ الْقُرْبَانَ؟ فَإِنَّ مَنْ حَلَفَ بِالْمَذْبَحِ فَقَدْ حَلَفَ بِهِ وَبِكُلِّ مَا عَلَيْهِ وَمَنْ حَلَفَ بِالْهَيْكَلِ فَقَدْ حَلَفَ بِهِ وَبِالسَّاكِنِ فِيهِ وَمَنْ حَلَفَ بِالسَّمَاءِ فَقَدْ حَلَفَ بِعَرْشِ اللَّهِ وَبِالْجَالِسِ عَلَيْهِ! وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ الْمُرَاؤُونَ لأَنَّكُمْ تُعَشِّرُونَ النَّعْنَعَ وَالشِّبِثَّ وَالْكَمُّونَ وَتَرَكْتُمْ أَثْقَلَ النَّامُوسِ: الْحَقَّ وَالرَّحْمَةَ وَالإِيمَانَ. كَانَ يَنْبَغِي أَنْ تَعْمَلُوا هَذِهِ وَلاَ تَتْرُكُوا تِلْكَ. أَيُّهَا الْقَادَةُ الْعُمْيَانُ الَّذِينَ يُصَفُّونَ عَنِ الْبَعُوضَةِ وَيَبْلَعُونَ الْجَمَلَ! وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ الْمُرَاؤُونَ لأَنَّكُمْ تُنَقُّونَ خَارِجَ الْكَأْسِ وَالصَّحْفَةِ وَهُمَا مِنْ دَاخِلٍ مَمْلُوآنِ اخْتِطَافاً وَدَعَارَةً! أَيُّهَا الْفَرِّيسِيُّ الأَعْمَى نَقِّ أَوَّلاً دَاخِلَ الْكَأْسِ وَالصَّحْفَةِ لِكَيْ يَكُونَ خَارِجُهُمَا أَيْضاً نَقِيّاً. وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ الْمُرَاؤُونَ لأَنَّكُمْ تُشْبِهُونَ قُبُوراً مُبَيَّضَةً تَظْهَرُ مِنْ خَارِجٍ جَمِيلَةً وَهِيَ مِنْ دَاخِلٍ مَمْلُوءَةٌ عِظَامَ أَمْوَاتٍ وَكُلَّ نَجَاسَةٍ. هَكَذَا أَنْتُمْ أَيْضاً: مِنْ خَارِجٍ تَظْهَرُونَ لِلنَّاسِ أَبْرَاراً وَلَكِنَّكُمْ مِنْ دَاخِلٍ مَشْحُونُونَ رِيَاءً وَإِثْماً! وَيْلٌ لَكُمْ أَيُّهَا الْكَتَبَةُ وَالْفَرِّيسِيُّونَ الْمُرَاؤُونَ لأَنَّكُمْ تَبْنُونَ قُبُورَ الأَنْبِيَاءِ وَتُزَيِّنُونَ مَدَافِنَ الصِّدِّيقِينَ وَتَقُولُونَ: لَوْ كُنَّا فِي أَيَّامِ آبَائِنَا لَمَا شَارَكْنَاهُمْ فِي دَمِ الأَنْبِيَاءِ! فَأَنْتُمْ تَشْهَدُونَ عَلَى أَنْفُسِكُمْ أَنَّكُمْ أَبْنَاءُ قَتَلَةِ الأَنْبِيَاءِ. فَامْلَأُوا أَنْتُمْ مِكْيَالَ آبَائِكُمْ. أَيُّهَا الْحَيَّاتُ أَوْلاَدَ الأَفَاعِي كَيْفَ تَهْرُبُونَ مِنْ دَيْنُونَةِ جَهَنَّمَ؟ لِذَلِكَ هَا أَنَا أُرْسِلُ إِلَيْكُمْ أَنْبِيَاءَ وَحُكَمَاءَ وَكَتَبَةً فَمِنْهُمْ تَقْتُلُونَ وَتَصْلِبُونَ وَمِنْهُمْ تَجْلِدُونَ فِي مَجَامِعِكُمْ وَتَطْرُدُونَ مِنْ مَدِينَةٍ إِلَى مَدِينَةٍ لِكَيْ يَأْتِيَ عَلَيْكُمْ كُلُّ دَمٍ زَكِيٍّ سُفِكَ عَلَى الأَرْضِ مِنْ دَمِ هَابِيلَ الصِّدِّيقِ إِلَى دَمِ زَكَرِيَّا بْنِ بَرَخِيَّا الَّذِي قَتَلْتُمُوهُ بَيْنَ الْهَيْكَلِ وَالْمَذْبَحِ. اَلْحَقَّ أَقُولُ لَكُمْ: إِنَّ هَذَا كُلَّهُ يَأْتِي عَلَى هَذَا الْجِيلِ! يَا أُورُشَلِيمُ يَا أُورُشَلِيمُ يَا قَاتِلَةَ الأَنْبِيَاءِ وَرَاجِمَةَ الْمُرْسَلِينَ إِلَيْهَا كَمْ مَرَّةٍ أَرَدْتُ أَنْ أَجْمَعَ أَوْلاَدَكِ كَمَا تَجْمَعُ الدَّجَاجَةُ فِرَاخَهَا تَحْتَ جَنَاحَيْهَا وَلَمْ تُرِيدُوا. هُوَذَا بَيْتُكُمْ يُتْرَكُ لَكُمْ خَرَاباً! لأَنِّي أَقُولُ لَكُمْ: إِنَّكُمْ لاَ تَرَوْنَنِي مِنَ الآنَ حَتَّى تَقُولُوا: مُبَارَكٌ الآتِي بِاسْمِ الرَّبِّ

Mai erau și alte „targum” (traduceri) sau parafrazări ale Legii printre evrei; „targum” este un cuvânt aflat în legătură cu rădăcina cuvântului din limba arabă (tarjama) ce înseamnă „el a tradus”. Existau numeroase traduceri, majoritatea în limba aramaică, ce constituiau învățătura și interpretarea Legii către populația evreiască.

Drept urmare traducerea corectă a cuvântului Tawrāh este „Legea”. În forma sa originală, tora promulgată de Moise, este recunoscută de islam ca fiind o Carte revelată dar care a fost pierdută înainte de venirea islamului. Textul întrebuințat drept „Lege” de către evreii din timpul Profetului ﷺ este reprezentat de această masă de scrieri tradiționale.

Un gând despre „Transitus temporis

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s