Raidul

*

Caravana meccană pe care musulmanii o urmăreau a scăpat, la Ușaira, de o ciocnire militară cu Profetul ﷺ și războinicii lui.

Citește episodul anterior, XXXIV (34):

Ciocniri

În apropierea zilei în care caravana se întorcea din Siria, Profetul ﷺ i-a trimis pe Talha bin Ubaidullah și Sa’id bin Ziad, spre nord, să cerceteze zona. Cele două iscoade au rămas câteva zile la al-Haura până când Abu Sufian a trecut pe lângă ei.

Cei doi cercetași s-au întors în grabă la Medina și i-au raportat Profetului ﷺ descoperirile: călătorind în proximitatea Medinei, o mare avere, păzită de 40 de oameni, estimată la aproape 50.000 de dinari de aur.

Prada reprezenta o țintă fructuoasă pentru armata musulmană și constituia un important capital economic și politic fiind o acțiune militară ce avea potențialul de a zgudui întregul edificiu al politeiștilor meccani.

Profetul ﷺ și-a îndemnat luptătorii să se grăbească în pregătirile de război fiind cu gândul la o revanșă pentru proprietățile și averile la care au fost obligați să renunțe în Mecca. El ﷺ nu le-a poruncit musulmanilor, ci le-a oferit libertatea de a veni la război sau de a rămâne pe loc, gândindu-se că atacul va fi doar o incursiune.

Armata islamului număra circa 300, 317 musulmani, dintre care în jur de 82, 86 erau emigranți, 61 din tribul Aus și 170 din tribul Khazraj. Aceștia nu erau nici bine pregătiți nici înarmați adecvat și aveau numai doi cai ce aparțineau lui Zubair bin al-Awwam și lui Miqdad bin al-Aswad al-Kindi precum și 70 de cămile, adică o cămilă pentru doi sau trei oameni. Însuși Trimisul lui Allah ﷺ, Ali și Murthid bin Abu Murthid al-Ghanawi călăreau o singură cămilă.

Conducerea Medinei i-a fost încredințată lui Ibn Umm Maktum iar mai târziu lui Abu Lubaba bin Abdul Munzir.

Comandantul a fost numit Mus’ab bin Umair al-Qurași al-Abdari iar stindardul lor era de culoare albă.

Micul contingent era împărțit în două grupuri: emigranții, care aveau un stindard înălțat de Ali bin Abi Talib, și ajutoarele (ansar), al căror steag era purtat de Sa’d bin Mu’ad. Zubair bin al-Awwam a fost numit la conducerea flancului drept iar Miqdad bin Amr la comanda flancului stâng, ariergarda armatei fiind sub conducerea lui Qais bin Abu Sa’sa’a.

Liderul suprem al oștirii islamice era Trimisul lui Allah ﷺ.

Profetul ﷺ și armata musulmană au mărșăluit de-a lungul drumului principal ce ducea spre Mecca. Aceștia au schimbat direcția, la stânga, spre Badr și, când au ajuns la al-Safra, au trimis doi oameni să descopere unde sunt cămilele quraișilor.

Abu Sufian, în acest timp, se găsea într-o stare de alertă maximă. Acesta era conștient că ruta pe care călătorea este periculoasă de aceea căuta, nerăbdător, să afle vești în legătură cu mișcările soldaților lui Muhammad ﷺ. Iscoadele l-au informat că musulmanii se pregăteau să atace caravana. Pentru a-și asigura sprijin l-a trimis pe Damdam bin Amr al-Ghifari să comunice un mesaj quraișilor prin care le cerea ajutorul. Mesagerul a călărit în mare viteză ajungând la Mecca într-o stare de frenezie; acesta a căzut de pe cămilă și, ridicându-se dramatic în fața Casei Sfinte, i-a tăiat cămilei nasul și urechile, și-a întors șaua cu susul în jos, și-a sfâșiat hainele și a început să țipe: „O, trib Quraiș! Mărfurile voastre se află cu Abu Sufian! Caravana este pe cale de a fi capturată de Muhammad și de companionii lui. Nu știu ce va întâmpla cu ei. Ajutor! Ajutor!”

Urletele și lamentările au fost auzite de îndată iar vestea i-a înmărmurit pe quraiși, care și-au amintit de mândria lor rănită atunci când musulmanii capturaseră caravana al-Hadrami. De aceea și-au adunat în grabă aproape toate forțele iar nimeni n-a rămas în urmă, cu excepția lui Abu Lahab care a delegat pe cineva care-i datora bani. Aceștia au mobilizat și unele triburi de arabi pentru a intra în război, alături de ei, împotriva Profetului ﷺ. Toate triburile quraișe și-au dat consimțământul pentru atac în afara neamului Udai; cât de curând o oaste de 1300 de soldați, dintre care 100 de călăreți și 600 de luptători în platoșe, cu un număr mare de cămile, își vociferau dorința să înceapă lupta cu musulmanii. Pentru proviziile de hrană sacrificau aproximativ 9, 10 cămile zilnic. Ei se temeau, însă, că neamul Bakr, datorită unor vechi animozități, îi va ataca din spate. În acest moment critic Iblis (Diavolul) le-a apărut quraișilor sub înfățișarea lui Suraqa bin Malik bin Ju’șam al-Mudlaji, căpetenia tribului Kinana, și le-a spus: „Vă garantez că nici un rău nu vă va lovi din spate.”

Astfel au plecat cu toții arzând de indignare, motivați de o cumplită dorință de răzbunare și poftă de sânge pentru uciderea oricui le-ar periclita rutele caravanelor, așa cum Allah Preaînaltul le-a descris marșul, 8:47: Nu fiţi asemenea celor care ies din casele lor plini de ei ca să fie văzuţi de oameni şi care îndepărtează de la calea lui Allah; iar Allah învăluie faptele lor.” Dar și Profetul ﷺ, care a spus: „O, Allah, aceștia sunt disprețuitori și încrezuți, au venit să-l sfideze pe Allah și pe Trimisul Său.”

Necredincioșii s-au deplasat rapid, spre nord, către Badr. Pe drum au primit un alt mesaj de la Abu Sufian care le cerea să se întoarcă deoarece caravana scăpase de atacatori. Acesta, aflând de intenția musulmanilor, și-a îndepărtat caravana de drumul principal mergând spre Mare Roșie. Datorită manevrei sale a reușit să evite ambuscada mediniților iar ei nu l-au mai putut ajunge.

Când au primit mesajul lui Abu Sufian triburile și-au arătat dorința de a se întoarce în Mecca; totuși, tiranul de Abu Jahl a continuat cu dispreț și aroganță să înainteze spre Badr cu intenția de a rămâne acolo timp de trei nopți pentru a sărbători; astfel, voia să-i pedepsească pe musulmani și să-i împiedice să le mai captureze caravanele. Totodată voia să le demonstreze arabilor că tribul Quraiș avea, încă, ultimul cuvânt și se bucura de supremație în regiune.

Neamul Zahra n-a tolerat amenințările și insistențele lui Abu Jahl și, urmând sfatul lui Akhnas bin Șuraiq, s-a separat de armată întorcându-se în Mecca. De atunci încolo, pentru cei din neamul Zahra, al-Akhnas a rămas „palmierul cel bun” și, în toate problemele importante, a fost ascultat orbește. Și cei din neamul Hașim au intenționat să plece, dar, prin alte amenințări, Abu Jahl i-a determinat să renunțe la gândurile lor.

Restul armatei, acum de o mie de războinici, a ajuns la Badr ridicându-și tabăra în spatele unei dune de nisip, în locul numit Udwat-ul-Quswa.

Iscoadele mediniților i-au explicat Profetului ﷺ că o confruntare sângeroasă cu meccanii este inevitabilă și trebuie luată o hotărâre în acest sens, dacă nu, forțele răului aveau să încalce toate regulile și vor reuși să învingă nobila cauză a islamului și să-i distrugă pe credincioși. Musulmanii se temeau că idolatrii meccani vor invada chiar Medina, capitala statului islamic; un astfel de atac ar provoca mari pagube având un impact catastrofal, ar fi dezonorat musulmanii și ar fi discreditat cauza islamică la nivel regional.

Datorită acestor evoluții nefaste Profetul ﷺ a chemat, de urgență, un consiliu militar pentru evaluarea situației și schimbul de opinii cu liderii armatei; întrucât unii musulmani se temeau de această luptă iar curajul lor slăbea; așa cum Allah a revelat, 8: 5-6: Domnul tău te-a scos din casă întru Adevăr când unii credincioşi urau aceasta; ei se ceartă cu tine despre Adevăr cu toate că le-a fost arătat limpede, ca şi cum ar fi mânaţi spre moarte şi chiar ar vedea-o.

Dar și, 7-9: Când Allah v-a făgăduit că una dintre cele două tabere va fi a voastră aţi fi vrut ca cea fără arme să fie a voastră, însă Allah a voit ca Adevărul să se împlinească prin cuvintele Sale şi ca necredincioșilor să li se taie rădăcinile; ca Adevărul să fie adeverit şi minciuna zădărnicită în ciuda nelegiuiţilor. Când cereţi ajutorul Domnului vostru, el vă va răspunde: “Vă voi întări cu o mie de îngeri unii în spatele (rândurilor) celorlalți.”

Profetul ﷺ și-a informat soldații de gravitatea situației și le-a cerut sfatul. Abu Bakr a fost primul care a luat cuvântul și l-a asigurat pe Profet ﷺ că se va supune necondiționat poruncilor sale. Umar a fost următorul care s-a ridicat pentru a susține opinia exprimată; la fel și Miqdad bin Amr s-a ridicat spunând: „O, Trimis al lui Allah! Înaintează pe calea pe care te conduce Allah fiindcă noi suntem cu tine. Noi nu vom spune așa cum i-au spus fiii lui Israel lui Musa: „Tu și Domnul tău mergeți și luptați deoarece noi vom rămâne pe loc”. Noi vom spune: „Tu și Domnul tău mergeți și luptați iar noi vom lupta alături de tine”. Pe Allah! Dacă ne-ai duce chiar și la Bark al-Ghimad noi vom lupta cu determinare împotriva apărătorilor (caravanei) până la victoria ta.” (Bark al-Ghimad este o regiune foarte primejdioasă iar termenul este folosit adesea în expresii pentru a desemna un loc în care oricine pătrunde este sortit pieirii.)

Profetul ﷺ i-a mulțumit și l-a binecuvântat.

Cele trei căptetenii care au vorbit făceau parte din grupul emigranților și reprezentau doar un segment restrâns al armatei. Profetul ﷺ voia, de asemenea, să audă și opinia ajutoarelor întrucât aceștia alcătuiau majoritatea oștenilor, iar de la ei se aștepta că vor contribui cu partea cea mai însemnată în efortul de război; însă, clauzele jurământului de la Aqaba nu-i obligau să lupte în afara teritoriului lor.

Citește despre acest jurământ (bay’a):

Promisiuni

Dar și:

Jurăminte

Atunci Profetul ﷺ le-a cerut oamenilor: „Sfătuiți-mă, popor al meu!” referindu-se, cu precădere, la Ansar (ajutoare). Auzind cele rostite Sa’d bin Mu’ad s-a ridicat și i-a spus: „Pe Allah simt că vrei ca noi să vorbim”. Profetul ﷺ i-a răspuns cu sinceritate: „O, da!”; iar Sa’d i-a zis: „O, tu, profet al lui Allah! Noi credem în tine și suntem martori la milostivirea pe care a-i adus-o asupra noastră și declarăm răspicat că ești întru Adevăr; noi îți prezentăm un jurământ ferm de supunere și sacrificiu. Îți vom asculta cu bucurie orice poruncă și, pe Allah, Cel care te-a trimis cu Adevărul, dacă în fața noastră ar fi o mare și ai intra în aceasta, noi te-am urma fără a sta pe gânduri și nici unul din noi nu va rămâne în urmă. Nu suntem împotriva ideii unei lupte cu dușmanul. Avem experiență în război și te poți bizui pe noi în luptă. Sperăm că Allah îți va arăta, prin noi, acele fapte de curaj care sunt pe placul ochilor tăi. Te rugăm să ne conduci pe câmpul de luptă în Numele lui Allah.”

Profetul ﷺ a fost impresionat de fidelitatea și spiritul de sacrificiu de care companionii au dat dovadă în acele clipe. Atunci el ﷺ le-a spus: „Înaintați și bucurați-vă pentru că Allah mi-a făgăduit fie calea profitabilă de a captura prada fie lupta împotriva politeiștilor pentru cauza Lui! Pe Allah, chiar în clipa aceasta îi văd pe dușmani zăcând la pământ.”

Profetul ﷺ și companionul său din peșteră, Abu Bakr, au început cercetările în imediata apropiere a Badrului și au reușit să localizeze tabăra quraișilor. Ei au dat peste un beduin bătrân pe care l-au iscodit reușind să afle de la el locul precis al armatei politeiste. În amiaza acelei zile el ﷺ a trimis trei căpetenii ale emigranților, Ali bin Abu Talib, Zubair bin Al-Awwam și Sa’d bin Abu Waqqas să afle mișcările dușmanului. Ei au văzut doi tineri care scoteau apă pentru armata meccană. Când i-au prins aceștia au recunoscut că erau sacagii ce lucrau pentru quraiși. Răspunsul însă nu i-a mulțumit pe unii musulmani care i-au bătut pentru a afla informații referitoare la caravana încărcată cu bogății. Prinșii au mințit iar astfel au fost eliberați. Profetul ﷺ s-a înfuriat pe bătăuși și i-a mustrat spunându-le: „Când au spus adevărul i-ați bătut iar când au mințit le-ați dat drumul”. El ﷺ s-a adresat apoi celor doi băieți și, după ce a discutat cu ei, a aflat o mulțime de lucruri despre dușman: numărul soldaților, poziția exactă și chiar numele unor căpetenii. Ulterior s-a întors la musulmani și le-a spus: „Ascultați, quraișii v-au trimis viețile lor cele mai prețioase.”