Ciocniri

*

Pentru a-și implementa planurile musulmanii au declanșat numeroase activități militare, inițial materializate în patrule de recunoaștere care urmau să cerceteze atât drumurile ce înconjurau Medina, cât și cele care duceau la Mecca, și să încheie alianțe cu triburile din apropiere. Profetul ﷺ a voit să demonstreze atât politeiștilor și evreilor din Medina, cât și beduinilor din vecinătate, că musulmanii se eliberaseră de vechile lor temeri și că, acum, erau mult prea puternici pentru a fi persecutați. El ﷺ a voit să scoată în evidență forța adepților islamului pentru a-i împiedica pe quraiși să comită vreo nebunie militară ce ar fi pus în pericol viața economică și mijloacele de trai ale musulmanilor. El ﷺ a voit de asemenea să-i împiedice pe quraiși să-i mai chinuie pe credincioșii neajutorați deținuți în Mecca și să întrebuințeze această oportunitate pentru a își relua nestânjenit munca de propagare a Chemării divine.

Citește înainte:

Dar și:

https://islamicarepublica.art/category/2015-2020/nectarul-pecetluit/

Expedițiile militare anterioare luptei de la Badr:

1

Gruparea Saif al-Bahr a fost trimisă în luna Ramadan, anul 1 hijri, adică în anul 623 gregorian, într-o expediție condusă de Hamza bin Abdul Muttalib care cuprindea 30 de emigranți, cu obiectivul clar de a intercepta una dintre caravanele ce aparțineau tribului Quraiș. Aceasta era o caravană de 300 de oameni printre care se afla și Abu Jahl bin Hișam. Cele două oști s-au întâlnit și s-au aliniat pregătite de luptă. Majdi bin Amr, în relații bune cu ambele părți, se afla întâmplător acolo și a reușit să prevină o încleștare iminentă. Cu această ocazie Profetul ﷺ a îngăduit ridicarea primului steag al islamului; un stindard de culoare albă care i-a fost încredințat, spre a fi purtat, lui Kinaz bin Husain al-Ghanawi.

2

În Șawwal, 1 hijri, aprilie 623 gregorian, Profetul ﷺ l-a trimis pe Ubaida bin al-Harith bin al-Muttalib în fruntea a 60 de călăreți emigranți într-un loc numit Batn Rabeg unde l-a întâmpinat pe Abu Sufian care conducea o caravană de 200 de oameni. A avut loc un schimb de săgeți dar nu și o luptă propriu-zisă. Doi convertiți, al-Miqdad bin Amr al-Bahrani și Utba bin Ghazwan al-Mazini, au abandonat caravana quirașilor pentru a intra în rândurile lui Ubaida. Musulmanii aveau un steag alb, purtat de Mista bin Athatha bin al-Muttalib bin Abd Munaf.

3

În luna Zul-qi’de, anul 1 hijri, adică în mai 623 gregorian, Profetul ﷺ l-a detașat pe Sa’d bin Abu Waqqas în fruntea a 20 de călăreți și l-a sfătuit să nu treacă mai departe de Al-Kharrar. După un marș de cinci zile luptătorii au ajuns la locul indicat însă au descoperit că trecuse deja o zi de când cămilele quraișilor plecaseră. Ei aveau un steag alb care, de această dată, era purtat de al-Miqdad bin Amr.

4

Lupta Al-Abwa sau Waddan: în luna Safar, 2 hijri, anul 623 gregorian, însuși Trimisul lui Allah ﷺ a plecat în fruntea a 70 de călăreți, majoritatea emigranți, pentru interceptarea unei caravane de cămile a quraișilor, lăsând Medina în grija lui Sa’d bin Ubada. Când a ajuns la Waddan, un loc situat între Mecca și Medina, n-a mai găsit pe nimeni. Pe parcursul acestei campanii a semnat un pact de neagresiune cu Amr bin Makși ad-Damari în următoarea formă:

„Acesta este un document de la Muhammad, Trimisul lui Allah, referitor la neamul Dumra prin care li se garantează siguranța vieților și averilor. Ei pot primi ajutor de la musulmani, dacă nu se opun religiei lui Allah. De asemenea se așteaptă ca ei să răspundă afirmativ în cazul în care Profetul le va solicita ajutorul.” (al-Mawahib al-Ladunniiah, 1/75)

Aceasta a fost prima invazie condusă de Trimisul lui Allah ﷺ și a durat cincisprezece zile; iar steagul alb a fost purtat de Hamza bin Abdul Muttalib.

5

Invazia de la Buuat: a avut loc în Rabi al-Awwal, 2 hijri, 623 gregorian. Profetul ﷺ, în fruntea a 200 de companioni, a mărșăluit la Buuat pentru a intercepta o caravană quraișă de 100 de persoane, printre care se afla și Omayya bin Khalaf. Caravana avea 2500 de cămile. Când au ajuns la Buuat caravana plecase. Înainte de a părăsi Medina l-a numit responsabil pentru activitățile desfășurate, până la întoarcerea sa, pe Sa’d bin Mu’ad.

6

Invazia de la Safwan: în Rabi al-Awwal, 2 hijri, 623 gregorian, Karz bin Jabir, în fruntea unui mic grup de politeiști, a năvălit în pășunile Medinei și a furat niște animale. Profetul ﷺ, în fruntea a 70 de oameni, a plecat din Medina să lupte cu agresorii. El ﷺ a mers în căutarea lor până a ajuns într-un loc numit Safwan, în apropiere de Badr, însă nu i-a putut ajunge din urmă. Această luptă a devenit cunoscută sub numele de „prima invazie de la Badr”. În timpul absenței sale Profetul ﷺ i-a încredințat lui Zaid bin Haritsa responsabilitatea de a se ocupa de Medina iar stindardul alb a fost purtat de Ali bin Abi Talib.

7

Invazia Zil Ușaira a avut loc pe data de 1 sau 2 Jumada-al-Ula și Jumada-al-Akhirah, anul 2 hijri, adică noiembrie-decembrie 623 gregorian. Profetul ﷺ, în fruntea a 150-200 de musulmani voluntari, pe 30 de cămile călărite cu rândul, a plecat să intercepteze o caravană quraișă. A ajuns până la Zil Ușaira însă caravana plecase deja cu câteva zile înainte. Această caravană era tocmai cea pe care Trimisul lui Allah ﷺ intenționa să o captureze la întoarcerea din Vechea Sirie, de altfel motivul de căpătâi al bătăliei de la Badr. În timpul acestei campanii Profetul ﷺ a semnat un pact de neagresiune cu neamul Madlij și cu aliații lor, neamul Dumra. Abu Salama bin Abd al-Asad al Makhzumi a fost desemnat să conducă Medina în absența lui.

8

Gruparea meccană a fost desfășurată în luna Regeb, 2 hijri, ianuarie 624 gregorian, când Trimisul lui Allah ﷺ l-a desemnat pe Abdullah bin Jahș Asadi către Nakhla în fruntea a 12 emigranți, călare pe șase cămile. Abdullah a primit o scrisoare de la Profet ﷺ dar a fost sfătuit să o citească după două zile. El a urmat instrucțiunile și a descoperit că i se ceruse să meargă la Nakhla, loc situat între Mecca și Ta’if, să captureze o caravană quraișă și să afle care erau intențiile lor. El a dezvăluit conținutul scrisorii companionilor lui care s-au supus poruncilor scrise. Caravana trecuse prin Nakhla, transportând încărcături de stafide, alimente și alte bunuri; în aceasta se aflau și demnitari quraiși precum Amr bin al-Hadrami, Uthman și Naufal, fiii lui Abdullah bin al-Mughira și alții. Musulmanii s-au sfătuit între ei dacă să-i atace sau nu, având în vedere că Regeb era o lună sacră (la fel ca și Zul-Hijje, Zul-qide și Muharram, când activitățile beligerante erau interzise conform obiceiului arab de atunci). Într-un final ei au căzut de acord să atace caravana. Amr bin al-Hadrami a fost ucis de o săgeată, în timp ce Uthman și al-Hakam au fost capturați, iar Naufal a reușit să fugă. Musulmanii s-au întors cu prada și cu cei doi prizonieri.

Aceștia au separat o cincime din prăzi pentru Allah și Trimisul Lui (ﷺ) iar ei au luat restul. Mențiune: în urma unui război captura obținută de musulmani se împarte astfel: 1/5 pentru Profet ﷺ și apropiații lui și 4/5 pentru ceilalți oșteni așa cum Allah Preaînaltul a revelat; 8:41: Să ştiţi că oricare ar fi prăzile voastre, a cincea parte este a lui Allah, a trimisului şi a celor apropiaţi, a orfanilor, a sărmanilor şi a drumeţului, dacă (voi) credeţi în Allah şi în ceea ce am pogorât asupra robului Nostru, în Ziua când vor fi despărţiţi drepţii de nedrepţi, şi în Ziua când se vor întâlni cele două adunări. Allah, asupra tuturor, are putere!

Profetul ﷺ a dezaprobat atacul și a suspendat orice hotărâre privitoare la cei doi prizonieri și cămilele lor datorită interdicției lunilor sacre. În ceea ce-i privește pe politești ei au exploatat această șansă neașteptată și i-au calomniat pe musulmani, acuzându-i că ar fi încălcat ceea ce este divin și inviolabil. Această discuție fără rost a oferit mari dureri de cap companionilor lui Muhammad ﷺ însă aceștia au răsuflat eliberați în momentul revelării versetelor care dezvăluiau, într-o manieră incontestabilă, că, în șirul evenimentelor, purtarea politeștilor a fost cu mult mai ticăloasă și mai gravă decât faptele musulmanilor; 2:217: Când te întreabă despre luptă în răstimpul Lunii Sfinte, spune-le: “Lupta în această lună este o grozăvie, însă a-i îndepărta pe oameni de calea lui Allah, a fi necredincios faţă de El şi faţă de Moscheea cea Sfântă este cu mult mai groaznic înaintea lui Allah. Zâzania (fitna) este mai groaznică decât lupta. Ei nu vor înceta să se lupte cu voi, până ce nu vă vor întoarce de la Legea voastră dacă vor putea. Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă, deşarte le vor fi faptele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

Cuvintele lui Allah se arătau ca fiind de o claritate zdrobitoare și relatau că agitația produsă de politești era nefondată. În procesul îndelungat al luptei necurate împotiva islamului și de persecutare a credincioșilor, regulile sfinte și inviolabile au fost deja călcate în picioare în nenumărate rânduri. Averea musulmanilor și casele lor erau confiscate iar Profetul ﷺ devenise ținta unor repetate atacuri asupra vieții sale. Astfel de propagandă poate fi descrisă pe bună dreptate ca fiind o nerușinare și o încercare de umilire a credincioșilor. Musulmanii nu au fost martorii unor încălcări ale proprietății sau ucideri însă politeiștii au comis asemenea crime sub conducerea lui Karz bin Jabir al-Fahri. De fapt politeiștii au fost cei care au făptuit astfel de nelegiuri; și nu este de mirare, deoarece un astfel de comportament este caracteristic naturii lor. La scurt timp cei doi captivi au fost eliberați iar tatălui celui ucis i-a fost oferită o răscumpărare. (Zad al-Ma’ad, 2/83-85; Ibn Hișam, 1/605; Rahmat-al-lil’alamin 1/115, 2/486).

După acest eveniment quraișii au început să fie conștienți de adevăratul pericol care îl reprezenta statul islamic al Medinei. Ei au realizat că Medina se mobilizase și supraveghea cu atenție rutele comerciale. Aceștia au înțeles că musulmanii, din noua lor cetate, sunt capabili de a-și extinde activitățile militare pe o distanță de circa 200 de km și astfel să controleze regiunea. Totuși, nici în această nouă conjunctură, meccanii nu puteau fi opriți din ura lor fiind mult prea îndârjiți pentru a ajunge la un acord cu noua putere islamică aflată în ascensiune. Aceștia erau determinați să-și găsească sfârșitul iar ostilitatea lor nechibzuită a condus la marea bătălie de la Badr.

Așadar în luna Șa’ban, 2 hijri, Allah le-a poruncit musulmanilor să se pregătească de război; 2:190-193: Luptaţi întru calea lui Allah cu cei care luptă împotriva voastră. Nu fiţi călcători de lege, pentru că Allah nu-i iubeşte pe călcătorii de lege * Omorâţi-i oriunde-i întâlniţi, izgoniţi-i din locul de unde vă vor fi izgonit. Zâzania este mai aprigă decât uciderea. Nu vă războiţi cu ei în preajma Sfintei Moschei, dacă ei nu încep lupta cu voi acolo. Dacă se luptă cu voi, omorâţi-i, deoarece aceasta este răsplata celor tăgăduitori. * Dacă ei se opresc, să ştiţi atunci că Allah este Iertător, Milostiv. * Luptaţi-vă cu ei până când nu va mai fi nici o zâzanie, ci va fi doar Legea lui Allah. Dacă se opresc, nu-i vrăjmăşiţi decât pe cei nedrepţi.

Cât de curând Allah a pogorât musulmanilor alte versete, diferite de cele anterioare, prin care erau învățați (Tafhim-ul-Quran 5/11) metodologii de luptă, fiind îndemnați să meargă la război bazându-se pe noile reguli revelate; 47:4-9: Atunci când vă întâlniţi cu necredincioșii, loviţi-le grumazurile şi când le-aţi nimicit forţele, legaţi-i cu tărie şi după aceea: fie îndurare, fie răscumpărare, până când războiul îşi lasă jos poverile. Şi aceasta, pentru că dacă Allah ar fi voit, ar fi scăpat de ei, însă El a vrut să-i pună la încercare pe unii prin alţii. El nu va face deşarte faptele celor ucişi pe calea lui Allah, * ci El îi călăuzeşte şi le îndreaptă cugetul, * apoi îi va lăsa să intre în Grădina de care le-a dat veste. * O, voi cei ce credeţi! Dacă voi Îl sprijiniți pe Allah, El vă va sprijini, şi vă va întări picioarele. * Vai celor care tăgăduiesc, căci Allah le va rătăci faptele, * căci au urât ceea ce Allah a pogorât. El le va zădărnici faptele. * N-au străbătut pământul? N-au văzut cum a fost sfârşitul celor dinaintea lor pe care Allah i-a stârpit? Şi al necredincioșilor va fi asemenea!

Mai târziu Allah a început să-i critice pe ipocriți, pe cei slabi de inimă și pe lași; 47:20: Cei care cred spun: “De ce nu ni se pogoară o sură?” Când li se pogoară însă o sură întărită în care li se aminteşte lupta (războiul), îi vezi pe cei care au boala în inimă privindu-te de parcă ar fi pe moarte.

Noile cerințe impuneau, ca prioritate, îndemnarea musulmanilor la război. Orice conducător care înțelege războiul va porunci soldaților să se pregătească pentru tot felul de situații neprevăzute, pentru că doar Domnul este Atoateștiutor și cunoaște chiar și cele mai mici amănunte ale lucrurilor. Acest nou conflict a constituit o grea lovitură pentru orgoliul quraișilor și a generat o neliniște teribilă printre ei. Versetele coranice, care-i îndemnau pe musulmani la strădanie pentru cauza lui Allah, anunțau apropierea unor confruntări sângeroase ce vor fi încununate de o victorie decisivă a musulmanilor și alungarea politeiștilor din Mecca, Orașul Sfânt. Revelația stabilea reguli referitoare la tratamentul prizonierilor și execuția soldaților idolatri potrivnici până când războiul se va încheia și își va lepăda poverile. Toate erau indicii ale unei victorii finale ce va răsplăti stăruința musulmanilor și țelul lor nobil.

Un alt eveniment de o mare importanță a avut loc tot în luna Șa’ban, 2 hijri, februarie 624 gregorian, când a fost revelată hotărârea divină ce poruncea ca al-Qibla să fie schimbată de la Ierusalim la Moscheea Sfântă din Mecca. Mutarea constituia un mare avantaj pentru musulmani din două aspecte. În primul rând a generat o cernere socială cu privire la ipocriții dintre evrei și musulmanii slabi de inimă dezvăluind adevăratul lor caracter și realele lor înclinații, iar astfel rândurile musulmanilor au fost curățate de răufăcători. În al doilea rând noua Qibla, acum Sfânta Moschee din Mecca, a devenit un punct de referință pentru destinul islamului, care va fi împlinit doar prin recucerirea Orașului Sfânt, Mecca, întrucât nu era posibil ca musulmanii să-și lase Qibla la dispoziția celor care nu erau musulmani.

De aceea credincioșii, din porunca lui Allah și în temeiul revelației, și-au intensificat activitățile și hotărârea de a lupta pentru cauza lui Allah în scopul înfruntării dușmanilor Săi într-o bătălie decisivă.

Un gând despre „Ciocniri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s