پآمأنتؤل ونوارىي

اهاديسؤل پروفىتيك

13

*

S-a relatat că:

„Am mers la Profet ﷺ și i-am spus: „Am avut un vis teribil”. „În ce fel a fost (ce ai visat)?” m-a întrebat Profetul ﷺ; i-am povestit: „Am visat că o parte din trupul tău a fost dezmembrată și mi-a ajuns în brațe”. Profetul ﷺ mi-a tălmăcit: „Este mai degrabă un vis (semn) bun, un copil i se va naște Fatimei și va rămâne în brațele tale;” (și astfel a fost) în curând Husain s-a născut și mi-a fost dat să-l cresc. Într-una din zile l-am vizitat pe Profet ﷺ, cu copilul, și i l-am dat lui (să îl țină). Mă uitam la el (Profet ﷺ) în timp ce lacrimi îi coborau din ambii ochi. „O, Trimis al lui Allah! Fie ca părinții mei să fie sacrificați (pentru tine)”, i-am spus: „Ce te face atât de trist?” Trimisul lui Allah ﷺ mi-a răspuns: „Gavriil tocmai s-a pogorât și m-a înștiințat că adepții mei, în viitorul apropiat, îmi vor trece copilul prin sabie.”

L-am întrebat: „Se va întâmpla (așa ceva)?”

„Gavriil mi-a adus această mână de pământ și mi-a arătat locul mormântului său”, mi-a răspuns Profetul ﷺ: „Husain va îndura, pe malul Eufratului, moartea unui martir.

Mishkat vol. 8, pag. 139.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Husain este din mine iar eu sunt din Husain.”

Jam’a Sagheer, pag. 235.

Jam’a Tirmizee, pag. 466.

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 105.

*

Umme Salma a relatat:

Într-o zi Profetul ﷺ stătea în casa mea și m-a rugat ca nimănui să îi fie îngăduit să intre în cameră. Vegheam (camera) însă Husain, într-un fel sau altul, s-a dus la Profet ﷺ după care l-am auzit pe Profet ﷺ plângând. M-am uitat (aruncat o privire) înăuntru și l-am văzut pe Husain stând cu Profetul ﷺ în timp ce (Profetul ﷺ) îi lovea capul (simbolic). Am intrat (în cameră) implorând să fiu scuzată pentru că nu știam de venirea lui Husain. Profetul ﷺ mi-a spus: „Gavriil a venit la mine, chiar acum, și m-a întrebat dacă îl iubesc pe (acest) copil. Când i-am răspuns că da, el (Gavriil) mi-a profețit: „În viitorul apropiat adepții tăi ți-l vor măcelări pe Husain la Kerbala”; iar Gavriil a luat o mână de pământ din acel loc și mi l-a arătat.”

În ziua de 10 Muharram, Husain, care se afla asediat la Kerbala, a întrebat despre numele locului profețit. Când lui Husain i s-a menționat că se numește Kerbala a exclamat: „Trimisul lui Allah ﷺ a rostit adevărul. Fără îndoială este pâmântul (câmpia) de la Kerbala.”

Kanz-ul-Ummal (selecții).

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Acum Gavriil a plecat de la mine. M-a prevenit că Husain va fi spintecat la Kerbala și m-a întrebat: „Ai vrea să miroși pământul acelui loc?” Când i-am răspuns că „da”, el (Gavriil) și-a întins mâna, în care era niște pământ, și mi l-a turnat (în mâini). Privind (aceasta) am început să plâng.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 111.

*

„Pe aceste meleaguri își vor găsi soarta martiri ce nu își au egal decât în martirii de la Badr”, a spus Profetul ﷺ despre (pământul câmpiei) Kerbala.

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 112.

*

Aișa a relatat că Profetul ﷺ i-a spus: „Gavriil mi-a arătat pământul locului unde Husain va fi trecut prin sabie.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 111.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Văd un câine pestriț cu botul (mestecând) în sângele Ahl-e-Bayt.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 111.

*

Allah a revelat Profetului ﷺ:

„Șaptezeci de mii au fost uciși pentru a compensa sângele nevinovat al lui Yahya bin Zakareeya iar pentru a compensa măcelul nepotului tău, dublul celor șaptezeci de mii vor plăti cu viețile lor.”

Mustadrak vol. 2, pag. 290 & 250; vol. 3, pag. 178.

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 111.

*

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s