كالىا چىا درىاپتآ

اهاديسؤل پروفىتيك

7

*

Ali a relatat că:

„În ziua bătăliei de la Uhud, când oamenii (companionii) au fugit, lăsându-l pe Trimisul lui Allah ﷺ de unul singur, l-am căutat fără sorți de izbândă printre cei uciși. Mi-am spus: Pe Allah, este imposibil ca Profetul ﷺ să se fi retras. Nu poate fi găsit nici printre morți. Se pare că datorită greșelilor noastre furia lui Allah s-a coborât iar El l-a ridicat în ceruri; iar dacă Trimisul lui Allah ﷺ nu mai este cu noi, viața a devenit fără rost. Singura cale de scăpare (din bătălie) este continuarea luptei până la moarte.” Am rupt teaca sabiei în bucăți și m-am aruncat (în luptă) asupra dușmanului. Inamicii din jurul meu s-au împrăștiat și le-am rupt rândurile până ce am reușit să ajung la Profet ﷺ.

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 112.

*

Câțiva dintre companionii Profetului ﷺ aveau opinia că Ali a fost binecuvântat cu asemenea trăsături de caracter și distincții (individuale) încât și una (dintre acestea) dacă oamenii lumii ar avea, ar fi de ajuns pentru progresul lor.

Usd-ul-Ghaba vol. 4, pag. 23.

*

Umar a relatat că Profetul ﷺ a spus:

„Nici unul dintre cei care aspiră la distincții nu au astfel de distincții precum Ali. El își călăuzește prietenii pe calea cea dreaptă și îi salvează de la pierzanie.”

Riaz-un-Nazarah vol. 2, pag. 214.

*

Profetul ﷺ a declarat:

„Îndatoririle mele pot fi îndeplinite de mine sau (doar) de Ali în numele meu.”

Jam’a Tirmizee, pag. 361.

Sunan Ibn-e-Majah, pag. 12.

Mishkat vol. 8, pag. 120.

Kunooz-al-Haqaiq, pag. 20.

*

„Nu îl vorbiți de rău pe Ali” a spus Profetul ﷺ, „după mine vă este emir.”

Musnad Imam Ahmad bin Hanbal vol. 1, pag. 109; vol. 5, pag. 356, pag. 358 & 359.

Mishkat vol. 8, pag. 128.

Mustadrak vol. 3, pag. 70.

*

Trimisul lui Allah ﷺ a exclamat:

„O, Ali! Ești ginerele meu și tatăl celor mai iubiți de mine.”

Musnad Imam Ahmad bin Hanbal vol. 5, pag. 204.

*

Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„O, Ali! Ești prietenul și custodele meu.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 447.

*

Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Ali este pentru mine precum capul pentru trup.”

Jam’a Sagheer, pag. 46.

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 21.

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 30.

Riaz-un-Nazarah vol. 2, pag. 162.

*

Trimisul lui Allah a spus:

„Ali este pentru mine precum sufletul pentru corp.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 62.

*

„O, Umm Salim!” a spus Trimisul lui Allah ﷺ, „carnea lui Ali este carnea mea, sângele lui Ali este sângele meu. Mie (Ali) îmi este precum Aaron i-a fost lui Moise.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 62.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Dreptul lui Ali asupra adepților mei este precum cel al unui tată față de fiii săi.”

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 106.

Riaz-un-Nazarah vol. 2, pag. 172.

*

Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„La rădăcina mea este Ali.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 30.

Jam’a Sagheer, pag. 56.

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 21.

*

Trimisul lui Allah ﷺ (i-)a spus (lui Ali):

„Din mulți arbori coboară ceilalți oameni, dar din unul singur suntem eu și cu tine.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 31.

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 71.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Allah a continuat obârșia fiecărui profet în propria (lui) descendență, însă a mea (linia) se continuă prin Ali în descendența lui.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 30.

Jam’a Sagheer, pag. 60.

Riaz-un-Nazarah vol. 2, pag. 168 & 213.

*

Trimisul lui Allah ﷺ a anunțat:

„Ali este camera comorilor secretelor mele.”

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 6.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„O, Ali! Tu ești cel mai sincer prieten și custode!”

Izalat-ul-Khifa Maqsad, II, pag. 264.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Ali și cu mine suntem ultimul cuvânt pentru omenire.”

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 71.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Ali și cu mine vom fi ultimul cuvânt în Ziua Judecății!”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 34.

*

Salman a relatat că l-a auzit pe Profet ﷺ spunând:

„Ali și cu mine, paisprezece mii de ani înainte ca lumea să fie creată, eram o singură lumină. Când Allah l-a creat pe Adam, a împărțit (acea) lumină în două, una sunt eu iar cealaltă Ali.”

Riaz-un-Nazarah vol. 2, pag. 164.

*

Amr ibn-e-Aas a relatat:

Când m-am întors din bătălia de la Zaatul-Salasil, m-am închipuit ca fiind cel mai iubit (om) de către Trimisul lui Allah ﷺ. Așa că l-am întrebat: „Pe cine iubești cel mai mult?” Profetul ﷺ a menționat un nume. Iarăși l-am întrebat: „Și pe Ali? Nu îl apreciezi?” Profetul ﷺ s-a întors la companionii lui spunând: „Uitați-vă la acest om deloc deștept, mă întreabă despre mine însumi.”

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 47.

*

(Trimisul lui Allah ﷺ a spus:)

„Ali este Scutul musulmanilor.”

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 104.

*

„Ali!” a spus Trimisul lui Allah, „mândria (onoarea) statutului tău este precum cel al Casei lui Allah. Oamenii se duc la Casa lui Allah însă Casa lui Allah nu merge după oameni. Așadar când eu nu voi mai fi, dacă acești oameni te aleg Calif, atunci să devii Calif. Dar dacă ei nu te caută, nu te duce la ei cât timp ei înșiși nu vin la tine.”

Usd-ul-Ghaba vol. 4, pag. 31.

Kunooz-ul-Haqaiq, pag. 173.

*

„Ali este cu mine în același fel în care eu sunt cu Allah,” a spus Trimisul lui Allah ﷺ.

Riaz-un-Nazarah vol. 2, pag. 163.

*

„Fii fericit, o, Ali! viața și încheierea ta sunt cu mine”, a spus Profetul ﷺ.

Kanz-ul-Ummal (selecții), pag. 33.

*

Profetul ﷺ a spus:

„Oricine vrea să îl vadă pe Noe și înțelepciunea lui, pe Avraam și politețea lui, pe Yusuf și frumusețea lui: să privească la Ali.”

Riaz-un-Nazarah vol. 2, pag. 218.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s