بصيرة العارفين

*

În descrierea Marelui Creator:

 Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Slăvit fie Allah, Cel care în primordialitatea Sa a fost Unic, iar în calitatea Sa de a fi fără de început este extraordinar de înălțat prin divinitatea Sa și măreț prin splendoarea și puterea Sa. El a generat ceea ce a făurit și a dat ființă celor create de El, fără să fi avut un model care să preceadă ceva din cele create de El. Domnul vostru, Veșnicul, a pus laolaltă toate prin subtilitatea autorității Sale și prin cunoașterea deținută de El în omnisciența Sa, a înfăptuit tot ce a creat prin legile puterii Sale și a despicat cerul prin lumina zorilor.

Astfel că nimeni nu schimbă creația Sa, nimeni nu modifică ceea ce El a meșteșugit, nimeni nu împiedică judecata Sa, nimeni nu tăgădăuiește porunca Sa.

Nu există nici un loc de odihnă departe de chemarea Sa, stăpânirea Sa nu contenește niciodată și dăruirea Sa e fără de întrerupere. El este Cel Care există cu adevărat de la început și Cel Care va dăinui cu adevărat în veșnicie. El este ascuns față de creaturile Sale, prin lumina Sa, în înaltul orizont, în puterea Sa dominantă și în splendida-i suveranitate. El este deasupra și dedesubtul tuturor lucrurilor. Astfel că s-a revelat pe Sine creației, fără a putea fi văzut și este transcendent, neputând a fi contemplat prin simțurile lumești. El a dorit să fie distins de om prin mărturisirea unicității Sale când S-a retras în spatele acoperământului luminii Sale, ridicându-se în zări dar ascunzându-se de privirile creaturilor Sale.

El le-a trimis profeți pentru ca aceștia să fie dovezi convingătoare pentru creaturile Sale și astfel profeții Săi pot fi martori împotriva lor. El le-a trimis profeți care să le vestească și să-i prevină și ca slujitorii Săi să poată înțelege lucrurile în care au fost neștiutori cu privire la Domnul lor, să-L recunoască pe El în calitatea Sa de Allah și să Îi proclame unicitatea nealterată, după ce se împotriviseră cu încăpățânare.

Ibn Abbas relatează că:

Un evreu pe numele de Nat’hal s-a înfățișat înaintea Profetului Muhammad ﷺ și l-a întrebat: O, Muhammad, te voi întreba despre anumite lucruri care mă frământă de ceva timp. Dacă poți să îmi răspunzi, voi îmbrățișa islamul și voi avea încredere în tine.

Apoi evreul a spus: O Muhammad, descrie-mi-L pe al tău Allah.

Trimisul lui Allah ﷺ i-a răspuns: Cu adevărat Creatorul nu poate fi descris decât prin ceea cel El Însuși S-a descris pe Sine, și cum poate cineva să-L descrie pe acel Creator pe care simțurile nu-L pot percepe, la care imaginația nu poate ajunge, pe care cugetul nu-L poate delimita, iar privirea nu-L poate cuprinde? El este mai mare decât ceea ce descriu cei care încearcă să-l reprezinte. El este îndepărtat în apropierea Lui și apropiat în depărtarea Sa. El dă formă lucrurilor însă nu ia o formă anume. El stabilește întâlnirea locurilor însă nu poate fi întâlnit niciunde și este Unic iar ca El nu mai este nimeni și nimic. Însă cei care încearcă să-L descrie pe Allah nu reușesc să străbată drumul până la descrierea Sa.

Nat’hal îi răspunde: Ai grăit adevărul, Muhammad! Dar oare unicitatea ființei umane poate fi asociată cu unicitatea lui Allah?

Profetul ﷺ îi spune: Allah este Unic, dar în sensul de Singular (o singură esență), în timp ce ființa umană are o formă unică însă un conținut dual în ceea ce semnifică ființa sa, fiind compusă din două părți, substanța materială (trupul) și esența sa (spiritul). Asemănarea aparține doar ca sensuri (semantism).

Evreul i-a zis: Este adevărat ceea ce ai spus, O Muhammad!

Husayn ibn Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ le-a vorbit oamenilor,

în moscheea din Kufa spunându-le:

Slăvit fie Allah, Cel care nu Își are originea în nimic, nici nu a creat cele existente din ceva. Faptul că este fără de început este dovedit de temporalitatea lucrurilor, puterea Sa este dovedită de slăbiciunile lor iar veșnicia Sa este dovedită de sfârșitul inevitabil al oricărui lucru creat. Nici un loc nu este ocupat de El pentru a putea fi localizat într-un spațiu, nici un lucru nu este ca El pentru a putea fi descris prin calități, nici nu e absent din ceva încât să fie resimțit ca lipsind.

Datorită măreției Sale locurile nu-L cuprind, datorită maiestății Sale măsurile nu-L pot măsura iar datorită grandorii Sale nu există model după care să poată fi cercetat.

Este cu neputință ca imaginația să-L pătrundă, gândirea să-L înțeleagă sau mintea să și-L imagineze. Puterea rațiunii, cu aspirația sa înaltă, rămâne deznădăjduită, năzuind să-L înțeleagă, oceanele cunoașterii rămân secătuite fără a se mai reface atunci când se referă la El iar distincțiile realizate de cei care dezbat acest subiect alunecă din elevare în trivialitate în încercarea de a Îi descrie puterea.

El este Unul (wahid) dar nu în ceea ce privește numărul, Veșnic dar fără durată, Înălțat dar fără ceva care să-L susțină.

El nu ține de o categorie ca celelalte esențe pentru a fi comparate cu El, nici nu este un obiect ca obiectele să fie asemenea Lui, nici nu este precum creația pentru a I se putea oferi titluri.

Puterile rațiunii se rătăcesc în mijlocul valurilor perceperii Lui, imaginația e uluită când încearcă să-și reprezinte faptul că El este fără de început, înțelegerea este împiedicată să conștientizeze aspectele puterii Sale iar mințile sunt înecate în adâncimile cerului regatului Său. El este Stăpânul tuturor binecuvântărilor, inaccesibil prin subtilitatea Sa și Suveranul a toate.

Timpul nu-L îmbătrânește, nici descrierea nu-L poate cuprinde.

Cele mai neclintite încrâncenări, în limitele constanței lor, sunt smerite în fața Sa și supuse Lui sunt cele mai ferme bariere din fortărețele cerului. Martore ale autorității Sale sunt toate elementele lumii, însăși crearea lor este martora veșniciei Sale iar inevitabilul sfârșit al tuturor lucrurilor stă ca mărturie a permanenței Lui.

Astfel că nimic nu are un refugiu în fața strânsorii Sale, nici o ieșire din cuprinderea Sa, nici un mod de a se ascunde de socotirea Sa și deci nici o cale de a evita puterea Lui asupra creației. Este suficientă perfecțiunea cu care a creat toate ca semn (ayat). Lui nu I se poate atribui nici un fel de mărginire, nu I se poate atribui nici o asemănare și nimic nu este ascuns de El. Allah este cu adevărat dincolo de comparații și titluri date de muritori!

Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de El și că Muhammad este robul și trimisul Său.

Ali bin Abi Talib عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ le vorbea oamenilor,

în moscheea din al-Kufa,

când un om pe nume Dhilib s-a ridicat în fața sa. Avea o limbă ascuțită, o vorbire aleasă și era curajos. Acesta a spus: O, emir al credincioșilor, L-ai văzut pe Domnul tău?

Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: Vai ție, o Dhilib, nu m-aș fi închinat unui Domn pe care să nu-L fi văzut!

El a întrebat: O, emir al credincioșilor, cum L-ai văzut?

Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: O Dhilib, ochii nu-L văd prin puterea de observație a privirii, dar înimile Îl văd prin adevărurile credinței. Vai ție, cu adevărat Domnul meu este subtil în subtilitate dar nu poate fi descris de subtilitate, imens în imensitate dar nu poate fi caracterizat de imensitate, grandios în grandoare dar nu poate fi descris de grandoare, măreț în măreție dar nu poate fi limitat de măreție. Înainte de toate lucrurile, Allah era; nu se poate spune că nimicul exista înaintea Sa. După toate lucrurile El va continua să fie, nu se poate spune că El are o mărginire anume. El a voit toate lucrurile, dar nu printr-o hotărâre. El percepe toate dar nu prin vreun mijloc. El este în toate lucrurile dar nu amestecat cu ele, nici separat de ele. El este evident dar nu potrivit explicației că ar fi perceptibil prin simțuri, este manifest dar nu înfățisându-Se, este detașat însă nu prin distanță, apropiat dar nu prin proximitate. Locurile nu-L cuprind, timpul nu-L petrece, atributele nu-L pot delimita iar ațipirea nu-L cuprinde.

S-a relatat că:

Ali bin Abi Talib عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a rostit următoarele:

Slavă lui Allah, Cel la care se întorc înapoi toate creaturile și lucrurile. Îl preaslăvim pentru marea Lui bunătate, pentru dovezile Sale limpezi, pentru abundența binecuvântărilor Sale și pentru dărnicia Sa binevoitoare: o laudă care să Îi dea ceea ce Îi aparține de drept, care să-L mulțumească și care să ne aducă mai aproape de răsplata Sa și care să ducă la sporirea harului Său în lume.

Așadar, slavă lui Allah, Cel în fața căruia nu se poate ascunde nimeni în întunecimea amurgului neguros, nici în tăcerea nopții, nici în prăpastiile pământului, nici pe culmile munților; nu se poate ascunde nici ceea ce trăsnetul răsfrânge în zariștea cerului, nici ceea ce dispare în fulgerul norilor, nici frunza care cade, îndepărtată din locul său de furtuna pricinuită din ceruri și de căderea ploii. El cunoaște locul în care a căzut stropul de ploaie și unde a rămas acesta, El cunoaște traseul desenat și parcurs de minuscula furnică. El cunoaște câtă hrană este suficientă pentru ființe și ceea ce poartă femeia în pântecele ei.

Slavă lui Allah, Cel Viu și existent înainte de a exista universul, cerurile, pământul sau omul. El nu poate fi întrezărit prin imaginație sau apreciat de rațiune. Cei mulți care îi cer ajutorul nu-L fac să fie ocupat, iar faptul că dăruiește nu micșorează cu nimic ceea ce El posedă.

Allah luminează cu lumina Sa orice întuneric și întunecă cu întunecimea Sa orice lumină.

Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah, având credință în autoritatea Sa și fiind potrivnic celor care-L tăgăduiesc.

Mărturisesc că Muhammad ﷺ este robul și trimisul Său, fiind așezat întocmai precum marii profeți Moise și Iisus, în cel mai bun sălaș, provenind din cea mai nobilă sămânță și din cele mai neprihănite pântece, ales dintre cei mai nobili descendenți ai neamurilor omenirii, avându-și originea în cele mai nobile vlăstare și în cele mai onorate rădăcini ale arborelui din care Allah i-a plăsmuit pe profeții Săi dintr-un singur trunchi și cu un singur mesaj, un arbore din lemn ales, cu o formă armonioasă, cu ramificații semețe, cu ramuri înflorite, cu fructe pârguite, de esență nobilă, sădit în generozitate și cultivat într-un loc sfânt.

Astfel că și-a ridicat ramurile și a adus roade, a devenit puternic și de nezdruncinat, pentru ca apoi să ne dea un ultim fruct elevat și plin de calități și anume Profetul Muhammad ﷺ pe care Allah l-a înzestrat cu puterile dintre cele mai stăruitoare ale ultimei profeții: o carte limpede, Coranul.

Neputinţa omului de a-L cunoaşte pe Allah

Slavă lui Allah a cărui proslăvire nu poate fi atinsă de vreun vorbitor, ale cărui binefaceri nu pot fi numărate de vreun socotitor şi al cărui Drept nu i-L pot lua cei ce se străduiesc, pe care nu Îl pot ajunge cele mai ambiţioase gânduri şi nu Îl pot percepe cele mai adânci înţelegeri. Descrierea Sa nu este mărginită de vreun hotar sau de vreo proslăvire. Niciun timp nu Îi este socotit, niciun răgaz stabilit. El este Cel ce a făcut creaţia cu Puterea Sa, a împrăştiat vântoasele cu Milostenia Sa şi a întărit pământul mişcător cu stânci.

Cunoaşterea lui Allah

Întâiul ţel al religiei este de a-L cunoaşte pe El,

desăvârşirea cunoaşterii Lui este mărturisirea Lui,

desăvârşirea mărturisirii Lui stă în a crede în Unicitatea Sa,

desăvârşirea credinţei în Unicitatea Sa stă în Neîntinarea Sa,

iar desăvârşirea Neîntinării Sale stă în negarea însuşirilor Sale.

Întrucât fiece însuşire este o doavdă că El nu este cel căruia i se atribuie,

iar Cel descris printr-o însuşire nu este acea însuşire.

Cel ce Îl descrie pe Allah prin însuşiri,

Îl compară,

iar cel ce Îl compară, Îl socoteşte doi,

iar cel ce Îl socoteşte doi, ajunge să admită părţi ale Lui,

iar cel ce admite părti ale Lui se înşeală asupra Lui,

iar cel ce se înşeală asupra Lui arată spre El,

iar cel ce arată spre El îi admite limite,

iar cel ce Îi admite limite, Îi poate măsura,

Oricine spune „în ce” este El, socoteşte că este cuprins înlăuntru,

oricine spune „pe ce” este El, socoteşte că este în afară,

El este Fiinţător însă nu faţă de lumea creată,

El există însă nu faţă de non-existenţă,

El este cu fiece lucru însă nu apropiat fizic,

El este diferit de orice lucru, însă nu separat fizic,

El lucrează însă nu prin mişcări sau unelte,

EL vede şi atunci când nimeni din creaţia Lui nu este privit,

El este Unul, astfel încât nu există nimeni care Îi tină de urât,

nimeni de care să Îi fie dor în absenţă

الله

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah, pentru care o stare nu urmează altei stări, aşa încât el este Întâiul dinainte să fie Ultimul, El este Văzutul înainte să fie Ascunsul.

Oricine se numeşte unul, în afară de El, o face datorită puţinătăţii (la număr),

iar oricine se socoteşte preacinstit în afară de El, este umil.

Oricine se crede puternic, în afară de El, este slab.

Orice stăpân, în afară de El, este rob.

Orice cunoscător, în afară de El, este în căutarea cunoaşterii.

Orice puternic, în afară de El, are putinţă, însă şi neputinţă.

Oricine altcineva, în afară de El, ascultă, este surd la vocile cele şoptite, în vreme ce glasurile cele puternice îl asurzesc, iar glasurile cele de departe nu îl ajung nici ele.

Şi oricine priveşte, în afară de El, este orb la culorile cele ascunse şi la trupurile cele plăpânde.

Orice vădit, în afară de El, este ascuns, iar orice ascuns, în afară de El, este vădit.

El nu a creat tot ceea ce a creat pentru a-şi întări puterea, nici de teama urmărilor timpului şi nici spre a fi ajutat împotriva atacului unui seamăn sau al unui lăudăros plin de el sau împotriva unui duşman plin de ură.

De altfel, făpturile toate de El sunt crescute, fiindu-i robi smeriţi. El nu este înrâurit în nimic, astfel ca să se poată, cumva, spune că El există întru acestea, tot astfel cum El nu este departe de nimic, aşa încât nu se poate spune că El este departe de ceva.

Făurirea a tot ceea ce El a început sau gospodărirea a ceea ce stăpâneşte nu L-au ostenit.

Nu L-a cuprins neputinţa faţă de nimic din ceea ce El a creat.

Şi nici nu L-a atins vreo nelinişte în nimic din ceea ce El a poruncit sau a hotărât.

Judecata Sa este sigură, ştiinţa Sa, precisă, porunca Sa, neclintită.

El este dorit la vreme de năpastă şi temut la vreme de îndestulare.

الله

Prevenire asupra îndreptării către altul decât Allah  – înălţare Lui!

Crezi tu, oare, că poţi numi ceasul la care un bărbat iese afară şi niciun rău nu îl loveşte sau poţi tu, oare, să îl previi asupra ceasului la care, de iese afară, răul se înteţeşte?

Oricine ar da mărturie la aceasta, ar răstălmăci Coranul şi l-ar nesocoti pe Allah în împlinirea ţelului de El dorit şi în alungarea celor nedorite. Îţi este drag să spui acestea, astfel că acela ce ia în seamă vorbele tale se cuvine să te preamărească pe tine, mai mult decât pe Allah, căci, aşa cum greşit gândeşti că tu eşti cel ce i-a oferit îndrumare cu privire la ceasul la care să strângă foloasele şi să se ferească de rău.

Prevenire asupra astrologiei

O, voi oameni! Feriţi-vă şi aveţi grijă de a nu învăţa ştiinţa stelelor, mai puţin atunci când aveţi a vă călăuzi pe uscat sau pe apă, căci aceasta duce spre preziceri, iar un cititor în stele nu este altceva decât un ghicitor, iar cel ce ghiceşte este întocmai vrăjitorului, vrăjitorul întocmai necredinciosului, iar necredinciosul va ajunge în iad.

Mergeţi înainte în numele lui Allah!

Măreţia raiului de pe lumea cealaltă

Pe Allah!

De veţi striga precum cămila ce şi-a pierdut puiul, de veţi ugui precum porumbeii, de veţi murmura precum pustnicii cei plini de evlavie, şi de vă veţi întoarce spre Allah, lăsând în urmă avuţii şi copii, pentru a vă păstra, astfel, aproape de El şi de a vă înălţa pe treapta dinaintea Lui, sau de a obţine iertarea păcatelor, adunate în cărţile Lui şi trecute pe răboj de îngerii Lui, atunci vă veţi bucura de mult mai puţin decât (se va bucura) răsplata Lui, iată ce aştept eu pentru voi, sau veţi avea parte de judecata Lui, iar de aceasta îmi este teamă pentru voi.

Pe Allah!

Chiar de vi s-au înmuiat sufletele, iar ochii voştri au vărsat lacrimi de sânge, fie întru nădejde către El, fie întru teamă de El, şi de v-a fost dat să vieţuiţi în această lume cât va fi ea, chiar şi atunci faptele voastre nu pot fi plată pentru măreţele Sale binecuvântări pogorâte asupra voastră, nici pentru că v-a călăuzit întru credinţă.

Măreţia lui Allah

Această lume, ca şi cea de dincolo, i-au dat Lui frâiele, iar cerurile şi pământurile i-au aruncat tot Lui cheile. Copacii cei înfloritori se apleacă în faţa Lui dimineaţa şi seara, şi izvodesc pentru El foc plin de vâlvătăi din ramurile lor, iar la porunca Lui, îşi preschimbă propria hrană în fructe pârguite.

Adevărul calităţilor lui Allah

Slavă lui Allah, înălţat deasupra tuturor prin puterea Sa, apropiat tuturor prin mărinima Sa, dăruitorul tuturor răsplăţilor şi binefacerilor, dezvăluitorul tuturor grozăviilor şi asprimilor! Îl preamăresc pentru neostenita Sa milostenie şi neţărmuita Sa mărinimie.

Eu cred în El, Întâiul, Văditul,

Caut Îndrumare la El, Aproapele, Călăuzitorul,

Caut ajutor la El, Biruitorul, Puternicul,

Îmi pun nădejdea în El, Îndestulătorul, Ocrotitorul,

Mărturisesc că Muhammad ﷺ este robul şi trimisul Său.

El l-a trimis spre împlinirea poruncilor Sale, pentru înfăptuirea faptelor Sale şi vestirea prevenirii Sale.

Povăţuirea de a fi pioşi

O, voi, robi ai lui Allah, vă povăţuiesc să aveţi frică de Allah, Cel ce v-a dat pilde, Cel ce a hotărât ceasurile vieţilor voastre. El v-a dăruit veşminte şi tot El v-a pus la îndemână mijloacele de trai. El v-a înconjurat cu ştiinţa Lui, şi tot El v-a prescris răsplata. El a vărsat asupra voastră o neţărmuită mărinimie şi daruri nemăsurate.

El este Cel ce v-a prevenit cu dovezi cuprinzătoare şi El v-a socotit la număr. El v-a hotărât vârsta în acest lăcaş al încercării şi în această casă a învăţămintelor. În ea veţi fi supuşi încercărilor şi pentru ea veţi da socoteală!

Descrierea acestei lumi

Cu siguranţă această lume este o adăpătoare murdară, cu o potecă înspre apă, noroită. Ea este plăcută la vedere, însă nimicitoare la încercare. Este o amăgire îngrozitoare, o lumină pieritoare, o umbră iute dispărătoare, un reazem încovoiat. Când cel ce prinde a-i fi dragă, cel ce se obişnuieşte cu ea începe a fi mulţumit, atunci ea se ridică, îl calcă în picioare (cu bucurie), îl prinde în capcana-i, îl face ţinta săgeţilor ei şi îi strânge grumazul în frânghia morţii, trăgându-l în mormântul strâmt şi locaşul cel înspăimântător, spre a îi arăta locul şederii sale şi răsplata faptelor sale. Aşa se petrece leat după leat. Nici moartea nu îi ţine departe şi nici cei ce supravieţuiesc nu se ţin deoparte de săvârşirea de păcate.

Moartea şi reînvierea

Ei (oamenii) sunt plini de râvnă şi se întrec, pornind în pâlcuri către ţelul cel din urmă şi întâlnirea cu moartea, până când toate cele îşi ating sfârşitul, lumea moare, iar reînvierea se apropie. Allah îi va scoate din colţuri de mormânt, din cuiburi de pasăre şi din vizuină de sălbăticiune şi din locaşuri ale morţii.

Ei merg degrabă întru porunca Lui şi aleargă spre locul hotărât a le fi întoarcerea din urmă, pâlcuri-pâlcuri, tăcuţi, stând în picioare şi orânduiţi în şiruri. Ei fi-vor sub privirea lui Allah şi auzi-vor pe toţi ce îi cheamă.

Ei vor purta straiele neputinţei şi veşmintele supuşeniei şi umilinţei. (La acest ceas) vor dispărea vicleniile, dorinţele vor fi năruite, sufletele se vor îneca în linişte, glasurile vor amuţi, gâtlejurile se vor sugruma de sudoare, groaza se va înteţi, iar urechile vor răsuna la glasul tunător al Celui ce îi va chema la Judecata de Apoi unde fiecare îşi va primi partea, pedeapsa şi răsplata.

Trăsăturile robilor lui Allah

Robii care au fost făcuţi spre a dovedi puterea (Lui) sunt crescuţi cu severitate, sunt supuşi pieirii prin durere, şi aşezaţi în morminte în care vor deveni fărâme. Apoi vor fi reînviaţi, câte unul, vor avea parte de răsplăţi şi vor trebui să dea socoteală de faptele lor, fiecare în parte. Li s-a dat timp să poată căuta mântuirea, li s-a arătat calea cea dreaptă şi le-a fost dat să vieţuiască şi să aibă parte de daruri, s-a îndepărtat de la ei întunecimea îndoielii şi au fost lăsaţi liberi în această perioadă a vieţii, la loc în care să înveţe, pregătindu-se astfel de drumul către Ziua Judecăţii de Apoi, spre a-şi căuta cu înţelepciune ţelul, spre a avea vreme să adune foloase şi să aibă cele trebuincioase pentru locul în care vor sta mai apoi.

Pilde de înţelepciune

Cât de nimerite sunt aceste pilde şi cât de folositoare sunt aceste mustrări, atâta vreme cât ele sunt primite cu inima bună, cu urechile destupate, ochii destoinici şi cugetul ascuţit. Temeţi-vă de Allah asemenea celui ce a ascultat (povaţa cea bună) şi s-a supus ei, iar când a săvârşit vreun păcat, l-a recunoscut,

iar de a simţit teamă, a fost plin de virtute,

iar de a avut gânduri neliniştite, s-a îndreptat în grabă (către fapte bune),

iar când a crezut, a făcut fapte bune,

iar când i s-a cerut să tragă învăţăminte (din cele petrecute în această lume), el chiar a luat aminte,

iar de i s-a cerut să se lepede, s-a abţinut (de la rele),

iar când a răspuns chemării (lui Allah), s-a îndreptat (spre El)

iar de s-a întors (către rău), s-a căit,

iar când l-a urmat, aproape că l-a imitat,

iar când i s-a arătat (calea cea dreaptă), el a văzut-o.

Un asemenea om a trudit în căutarea adevărului şi s-a lepădat (de relele cele lumeşti), fugind departe de ele. El a adunat provizii (de fapte bune) pentru sine însuşi, şi-a curăţat lăuntrul, a zidit ce era de clădit pentru lumea ce va să vină şi şi-a adunat provizii pentru ziua plecării sale. El le-a trimis înainte-i pentru locaşul şederii sale (în lumea cealaltă).

O, voi, robi ai lui Allah, temeţi-vă de Allah şi nu uitaţi menirea pentru care El v-a creat, şi luaţi aminte ceea ce El v-a dat povaţă a făptui. Faceţi astfel încât să binemeritaţi ceea ce El v-a făgăduit, încrezându-vă în adevărul făgăduinţei Lui, şi nutrind teamă pentru Ziua Judecăţii de Apoi.

Căile de primire a poveţei

El v-a înzestrat cu urechi spre a pricepe dincolo de ceea ce ajunge la ele, ochi spre a vedea dincolo de orbirea lor, braţe şi picioare ce au părţi (mai mici) ale căror rotunjiri sunt pe măsura plămadei formei lor şi a căror lungime este pe măsura vârstei lor, precum şi trupuri ce înseşi se susţin şi inimi ce cu trudă îşi caută hrana, alături de multe alte daruri, şi răsplăţi îndatoritoare precum şi fortăreţe spre siguranţă şi adăpost.

El v-a hărăzit vârste pe care voi nu aveţi a le şti. El v-a păstrat ceea ce a rămas de la cei de dinaintea voastră, spre ştiinţa voastră. Acei oameni s-au bucurat întru totul şi au fost nestânjeniţi întru totul. Moartea i-a luat mai înainte ca ei (să îşi împlinească) dorinţele, dorinţe de care i-au îndepărtat ghearele morţii. Iară ei nu au strâns nimic pentru ei în vremurile în care trupurile le erau sănătoase, iar la vremea tinereţii lor nu au învăţat nimic.

Cugetă, oare, toţi cei ce la tinereţe sunt în aşteptarea bătrâneţii gârbove de spate şi toţi cei care se bucură de o sănătate fragedă, se gândesc ei, oare, la ceasul morţii? Când ceasul plecării se apropie, iar călătoria este pe sosite, cu mâhnirea durerii şi a amarului, cu suferinţa necazurilor şi saliva de sufocare, la acel ceas rubedeniile şi prietenii sunt chemaţi întru ajutor. Pot, oare, atunci cei apropiaţi lui să oprească moartea, la ce bun, oare, bocetul femeilor?

Luarea în consideraţie a morţii

Singur va fi lăsat în sălaşul morţilor, în colţul său strâmt de mormânt. Pielea îi va fi toată găurită de târâtoare, iar prospeţimea, măcinată de năpaste. Furtunile îi vor şterge urmele, iar stihiile îi vor nimici până şi semnele (trecerii sale). Trupurile cele pline de frăgezime se vor subţia şi se vor veşteji, iar oasele se vor fărâmiţa. Duhurile vor fi împovărate cu obida păcatelor şi vor începe să priceapă cele neştiute. La acest ceas, însă, nici faptele cele bune nu se pot aduna, şi nici faptele cele rele, răscumpărate prin căinţă.

Nu le sunteţi voi, oare, acestor morţi altceva decât fii, părinţi, fraţi şi rude?

şi aveţi şi voi a le păşi pe urme, urmând calea lor?

Inimile rămân însă tot împietrite, nu iau aminte la ce sunt îndrumate şi merg înainte pe căi greşite, ca şi cum cel ce are parte de îndrumare ar fi un altul, nicidecum ei înşişi, ca şi când calea cea dreaptă ar însemna să agoniseşti bunuri lumeşti.

Să ştiţi că aveţi a trece calea, pe care paşii şovăie, tălpile alunecă, iar la fiece pas ostoiesc pericole năprasnice.

Un model de pioşenie

O, voi, robi ai lui Allah, temeţi-vă de Allah, precum omul înţelept se teme în clipa în care gândul  (la lumea de apoi) l-a potopit şi l-a luat de la celelalte gânduri, frica (de Allah) i-a înstăpânit trupul, lovindu-l cu necaz şi durere, devoţiunea sa din rugăciunea de noapte i-a schimbat chiar şi scurtul somn în trezie, năzuinţa (întru răsplata veşnică) îi adastă setea, înfrânările i-au strunit poftele, iar amintirea lui Allah dă glas limbii sale. El dă prinos fricii mai înainte de a băga seamă la pericole. El nu o ia pe căi cu ocolişuri, ci le alege pe cele drepte. Urmează cea mai la îndemână cale întru împlinirea ţelului său, setea de pofte nu îi răsuceşte minţile, iar cele nedesluşite nu îi întunecă înţelegerea. El se lasă unui somn adânc, şi îşi petrece zilele în fericire mulţumită încântării pricinuite de veştile cele bune şi plăcerii (darurilor veşnice).

El trece pe cărările acestei lumi astfel încât se face demn de laudă. El zoreşte (către virtute) din teamă de năravuri. În tot timpul scurt (al vieţuirii în această lume) el se mişcă sprinten. El se dedică cu totul căutării (adevărului veşnic) şi se fereşte de rău. Astăzi poartă de grijă zilei de mâine, având mereu în gând ceea ce va să vină, Cu siguranţă, raiul este cea mai de preţ răsplată şi izbândire, în vreme ce iadul este pedeapsa şi suferinţa cuvenite. Allah este cel mai de seamă Făcător de dreptate şi Susţinător, iar Coranul este îndeajuns ca pilduitor şi înfruntător.

Prevenirea asupra şoaptelor Diavolului

Vă poruncesc să vă temeţi de Allah, cel ce nu lasă loc de dezvinovăţire pentru ceea ce El a prevenit, cel ce dă pildă (de călăuzire) întru calea (cea dreaptă) pe care El v-a arătat-o. El vă dă veste despre duşmanul care vi se strecoară în suflet şi care vă şopteşte pe furiş la ureche, ducându-vă astfel pe o cale greşită şi aducând asupra-vă prăpădul, care vă face făgăduinţe (deşarte) şi vă ţine în gânduri greşite, căci el vă înfăţişează răul în culori ispititoare, zugrăvindu-vă în culori de lumină chiar şi omorurile cele aprige. De îndată ce şi-a amăgit tovarăşii, şi şi-a încheiat făgăduinţa, el începe a găsi vina în ceea ce el însuşi zugrăvise drept bun, luând drept grav ceea ce însuşi zugrăvise drept luminos, şi ameninţând cu ceea ce arătase ca fiind lipsit de primejdie.

Minunile creării omului

Sau priviţi la omul pe care l-a creat Allah în pântecele întunecate şi în falduri de perdele din ceea ce a fost sămânţă revărsată, apoi un boţ lipsit de formă, făt, sugar, copil şi tânăr copt.

Tot El l-a înzestrat cu inimă păstrătoare, limbă grăitoare, privire pătrunzătoare, încât să priceapă şi ia învăţătură de la tot ce-l înconjoară, să se ferească de rău şi să urmeze poveţele.

Atunci când a ajuns la creşterea ce i s-a hărăzit, iar alcătuirea sa a căpătat potriveala, el s-a semeţit şi s-a mirat foarte.

El a deşertat căldări nenumărate de dorinţe, s-a cufundat cu totul în împlinirea poftelor sale de plăceri lumeşti şi de ţeluri (mârşave). Nu s-a temut de nici un rău şi nici nu s-a înspăimântat de vreo nelinişte.

El a murit cu semeţia năravurilor sale. Aşadar, scurta viaţă şi-a petrecut-o în îndeletniciri jostnice. Nu şi-a câştigat nici o răsplată şi nici nu a dus la îndeplinire vreo obligaţie.

Boala cea necruţătoare l-a împresurat atunci când el încă huzurea în plăceri şi l-a mirat întru totul.

Luarea în seamă a morţii

El şi-a petrecut întreaga noapte fără să închidă ochii, răpus de caznele durerii şi chinuit de suferinţe şi beteşuguri, alături fiindu-i fratele cel adevărat, tatăl cel iubitor, muma cea jelindă, sora cea plângândă, în vreme ce el se zbătea într-o nelinişte înnebunitoare, într-o beţie gâfâitoare, chinuri cumplite, gemete sfâşietoare, sângerări năvalnice, ultime suflări istovitoare.

Mai apoi, a fost învelit în giulgiu şi a rămas tăcut şi întru totul supus în faţa celorlalţi. L-au pus pe scânduri, aflându-se într-o asemenea stare căci fusese doborât de greutăţi şi vlăguit de cazne. Mulţimea de tineri şi fraţi întru ajutor l-au dus la căminul singurătăţii sale, acolo unde orice legătură cu vizitatorii este neînduplecată. După aceea, toţi cei ce l-au însoţit duşi au fost, iar toţi cei ce l-au jelit au plecat, în vreme ce el a fost lăsat să zacă în mormântu-i pentru întrebările cele înspăimântătoare şi pentru încercările cele alunecoase. Marea nenorocire a acelui loc este apa cea fierbinte şi intrarea în iad, flăcările focului cel veşnic şi arşiţa pălălăilor. Nu este timp de odihnă, nu-i vreme de tihnă, nu-i nici o putere ce ar putea mijloci, nici moarte care să aducă mângâierea, nici somn ce ar aduce uitarea chinurilor.

El chiar are mai multe morţi felurite asupră-şi, tot astfel cum este împresurat de pedepse clipă de clipă. Noi la Allah căutăm adăpost.

Învăţătura ce trebuie luată din soarta celor duşi

O, voi, robi ai lui Allah! Unde sunt cei cărora le era îngăduit a trăi viaţă (lungă) bucurându-se de plăceri. Au fost învăţaţi şi au priceput, li s-a dat să vadă, însă s-au uitat în van, au avut parte de sănătate, însă ei şi-au uitat îndatoririle.

Ei s-au bucurat de un trai îndelungat (în viaţă), au fost tare dăruiţi, au fost preveniţi cu privire la pedepse şi li s-a făgăduit o mare răsplată. Luaţi aminte la păcatele care atrag mânia (lui Allah)!

O voi oameni care aveţi şi ochi, şi urechi, şi sănătate şi bogăţie! Există oare, vreun loc cu pavăză, vreun adăpost sigur, vreun refugiu sau liman, sau vreo împrejurare de a fugi sau de a te întoarce (în această lume)? Dacă nu „de ce vă întoarceţi de la El?” şi cum de poţi fi abătut de la drum?

Prin ce anume fost-ai oare înşelat? Cu siguranţă, partea fiecăruia dintre voi în această lume nu este altceva decât o bucată de pământ pe măsura propriei înălţimi şi lăţimi, unde va sta întins cu obrajii acoperiţi cu ţărână. Acum este clipa potrivită pentru faptă!

O, voi, robi ai lui Allah, atâta vreme cât grumazul nu vă este prins în laţ, iar duhul va rămâne şi el descătuşat, aveţi chiar răgaz să căutaţi îndrumare; aveţi tihna trupului şi vă puteţi aduna în mulţimi, iar tot restul vieţii vă este înainte; aveţi prilejul de a făptui după propria vrere; aveţi prilejul de a vă căi şi aveţi parte de împrejurări paşnice.

Însă tu trebuie să faci ceva mai înainte să ajungi copleşit de împrejurări grele sau de nenorociri, de teamă sau de slăbiciune, mai înainte ca moartea cea aşteptată să îţi fie în preajmă şi înainte ca cel Atotputernic, cel Măreţ să te ia.

Calităţile lui Allah

Mărturisesc că nu există alt zeu în afară de Allah, El este Unul, fără de nimeni alături. El este cel Dintâi, deşi nimic nu a fost înainte de El. El este cel din Urmă, deşi pentru El nu există hotar. Închipuirea nu are putinţa de a prinde vreuna din calităţile Sale. Inimile nu pot închega felul Său de a fi. Nu poate fi nici împărţit, nici fărâmiţat. Nici ochiul şi nici inima nu Îl pot cuprinde.

Descrierea raiului

În rai vor fi trepte înălţate şi popasuri deosebite. Binele său nu are sfârşit. Cel ce va sta în el nu îl va mai părăsi. Cel cel veşniceşte în el nu va îmbătrâni, cel ce locuieşte în el nu va fi deznădăjduit.

Ştiinţa dumnezeiască

Allah ştie cele tainice şi cunoaşte cele lăuntrice,

El cuprinde în ştiinţa Sa totul

şi asupra tuturor are putere.

Cei mai iubiţi robi ai lui Allah

O, robi ai lui Allah! Cel mai iubit rob al lui Allah este acela căruia Allah i-a dat în ajutor să lupte împotriva sinelui, astfel încât lăuntrul său să fie (cufundat în) mâhnire, iar pe din afară să fie înveşmântat în frică.

Lampa bunei îndrumări îi luminează inima,

el şi-a pregătit merindele pentru ziua ce va coborî asupra lui,

el îşi apropie îndepărtatul, şi face greul uşor,

el priveşte şi ia aminte; el Îl aminteşte (pe Allah) şi sporeşte faptele sale (bune),

el se adapă la apa cea dulce, al cărei izvor a făcut ca drumul să îi fie lin.

Astfel, el bea pe pofta inimii sale şi se îndreaptă pe calea cea dreaptă,

el a renunţat la straiele dorinţei şi s-a dezbrăcat de griji, mai puţin de una singură, deosebită pentru sine.

Nu are a se îngrijora cu privire la îndrumarea cea greşită şi tovărăşia celor ce dau frâu patimilor,

el a ajuns să fie cheie a porţilor bunei călăuziri şi lacăt al porţilor ruinării,

el a văzut care îi este drumul şi acum îl străbate,

el ştie care îi este farul ce-l luminează şi (ştie) a trece apa cea adâncă până la el,

el s-a prins cu nădejde de cea mai tare toartă şi s-a încleştat de cele mai tari frânghii. Convingerile sale sunt precum strălucirea soarelui,

el s-a pregătit întru Allah – mărire Lui – spre îndeplinirea celor mai glorioase fapte, înfruntând ceea ce îi este sortit şi făptuind ceea ce este trebuincios.

el este făclia din întunecime,

el înlătură orbirea,

el este cheia către nevăzut, cel fără de sfârşit.

De vorbeşte, te face să înţelegi, iar de rămâne tăcut, atunci este bine să faci întocmai.

Tot ceea ce a făcut, a făcut numai şi numai pentru Allah,

iar astfel Allah l-a făcut să fie al Său.

Aşadar, el este asemenea minelor religiei Sale,

asemenea unui stâlp de siguranţă pe pământul Său;

el şi-a impus sieşi să ţină dreptatea.

Prima sa dovadă de dreptate a fost alungarea patimilor din inima sa;

el zugrăveşte ceea ce este drept şi în ceea ce făptuieşte se bizuieşte pe sine.

Nu există vreun bine spre atingerea căruia să nu fi năzuit,

nu există vreo bună gândire spre care să nu se fi îndreptat.

Aşadar, Coranul i-a dat putere asupra zăbalei, fiindu-i ocârmuitor şi înainte-stătător;

el poposeşte acolo unde Coranul îşi lasă povara şi rămâne acolo unde acesta rămâne.

Câteva calităţi dumnezeieşti

Slavă lui Allah, Cel ce este bine cunoscut, deşi nu poate fi văzut, Cel ce făureşte fără a cugeta, cel ce a existat dintotdeauna, chiar şi când nu erau ceruri cu zodii, nici perdele la uşi înalte, nici nopţi întunecate, nici mări liniştite, nici munţi cu poteci înguste, nici cărări şerpuite, nici pământ cu podini întinse şi nici făpturi care să se bizuiască doar pe ele însele.

El este Obârşitorul făpturii şi al ei Moştenitor.

El este Zeul făpturii şi al ei Înzestrator.

Soarele şi luna se mişcă încontinuu întru căutarea mulţumirii Lui, făcând ca fragedul să îmbătrânească, şi îndepărtatul să se apropie.

El le-a împărţit înzestrările, le-a socotit urmele şi faptele, le-a numărat suflările şi căutăturile pe furiş, precum şi tot ce se ascunde în piepturile lor.

El cunoaşte unde se află şi care le este ultimul locaş, de la şale până în pântec, şi până la capătul la care ajung.

El îi pedepseşte pe duşmani cu asprime, în pofida milei Sale, iar mila ce El o nutreşte către prietenii Săi este neţărmuită, în pofida pedepsei Sale aspre.

El Îl înfrânge pe cel ce vrea să învingă, şi îl nimiceşte pe cel ce Îl înfruntă.

El aduce ruşinea celui ce I se împotriveşte, şi îl biruie pe cel ce Îi este potrivnic.

El este îndeajuns pentru cel ce îşi caută reazemul la El.

El dăruieşte aceluia care Îi cere.

El îl răsplăteşte pe cel care Îl împrumută.

El îl răsplăteşte pe cel ce Îi mulţumeşte.

الله

Poveţe şi preveniri

O, voi, robi ai lui Allah, cântăriţi-vă pe voi înşivă înainte de a fi voi înşivă cântăriţi şi preţuiţi-vă voi înşivă înainte de a fi preţuiţi. Trageţi aer înainte de a vi se înfunda gâtlejul. Fiţi supuşi înainte de a fi mânaţi cu asprime. Să ştiţi că atâta vreme cât nu vă ajutaţi pe voi înşivă şi avându-vă vouă înşivă de grijă, altcineva nu vă poate, cu adevărat povăţui sau preveni.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah care Îşi dovedeşte existenţa prin creaţia Lui, prin noutatea creaţiei Sale faţă de veşnicia Sa, prin asemănarea pe care i-o aduc toate, cu toate că nimic nu Îi este asemenea. Simţurile nu Îl pot atinge, iar perdelele nu Îl pot învălui, căci este o mare deosebire între Creator şi creat, între Mărginitor şi mărginit, între Îngrijitor şi îngrijit.

El este Unul, dar fără a fi cuprins într-un număr,

El este Creatorul, însă nu în sensul de trudă,

El este Cel care aude, însă fără auz,

El este Cel care vede, însă fără baterea pleoapelor,

El este Martor, însă nu prin apropierea prezenţei,

El este Cel fără egal însă nu prin asemănarea cu ceva,

El este Cel vădit însă nu la vedere,

El este Cel tainic, însă nu din slăbiciune (de a fi văzut).

El este aparte faţă de lucruri, căci El le copleşeşte şi Îşi întinde puterea asupra lor,

iar lucrurile sunt deosebite de El, căci ele sunt supuse Lui şi către El se întorc.

Acela care Îl descrie, Îl mărgineşte.

Acela care Îl mărgineşte, Îl pune într-o numărătoare.

Acela care Îl pune într-o numărătoare, Îi şterge veşnicia.

Acela care a spus „cum” a căutat să Îi facă o descriere,

iar acela care a spus „unde” a încercat să Îl cuprindă între margini.

El este Ştiutorul, chiar dacă nu ar fi nimic de ştiut.

El este Îngrijitorul, chiar dacă nu ar fi nimic de îngrijit.

El este Puternicul, chiar dacă nu ar fi nimic de biruit.

Trăsăturile Coranului

El (Coranul) ţi-a dezvăluit dovezi prin ştiinţa celor văzute şi prin înţelepciunea celor lăuntrice. Surprizele sale nu vor secătui, minunile sale nu se vor sfârşi. El cuprinde daruri fără seamăn şi făclii pentru întuneric. Bunătăţile lui nu pot fi descuiate decât cu cheile sale, întunericul nu poate fi împrăştiat decât cu făcliile sale. Allah l-a ocrotit, şi l-a dat păstorilor Săi pe păşunile  Sale. El (Coranul) este tămăduire celui ce caută tămăduire şi îndestulare celui ce caută îndestulare.

Trăsăturile Creatorului

Slavă lui Allah a Cărui descriere nu Îl poate face cunoscut în esenţa Sa, a Cărui măreţie face minţile neputincioase, căci ele nu pot afla vreo cale de a se apropia de hotarul împărăţiei Sale. El este Allah, Adevărul cel doveditor, mai adevărat şi mai limpede decât pot vedea ochii. Minţile nu Îl pot cuprinde prin punerea Sa în hotare, căci astfel I s-ar da o formă. Închipuirea nu Îl poate măsura, căci astfel i s-ar da o înfăţişare. El a făcut creaţia fără să aibă un model, fără povăţuirea unui sfătuitor, fără sprijinul unui ajutor. Creaţia Lui s-a împlinit la porunca Sa şi s-a aplecat întru ascultare către El.

الله

Minunata făptură a liliacului

Din gingăşiile făuririi Sale şi minunăţiile creaţiei Sale, din adâncimile înţelepciunii, El ne-a dat la iveală liliecii pe care îi ţine ascunşi lumina şi îi eliberează bezna; ochii le sunt orbiţi aşa că nu se pot bizui pe soarele strălucitor, cu lumina sa călăuzitoare, în mişcările lor şi nici pe semne vădite spre a ajunge la locurile ştiute doar de ei.

Allah i-a oprit de la mişcare în strălucirea soarelui şi i-a închis în locurile lor de ascunziş, în loc să iasă afară la vremea când soarele luceşte. Aşadar, ei îşi ţin pleoapele în jos la vreme de zi şi folosesc noaptea ca pe o făclie, mergând cu ajutorul ei să îşi caute hrana. Întunericul nopţii nu le împiedică vederea, iar negurile nopţii nu le limitează mişcările.

Deîndată ce soarele îşi ridică vălul şi se iveşte lumina zilei, ei se năpustesc din razele luminii sale peste şopârlele din văgăuni; îşi închid pleoapele peste ochi şi trăiesc cu ceea ce au adunat în întunericul nopţii. Mărire Celui ce le-a făcut noaptea zi, pentru ca ei să îşi caute hrană, şi le-a făcut ziua pentru a se odihni şi a se potoli.

El le-a dat aripi din carne, cu care la nevoie, ei se ridică şi zboară. Ele arată asemenea vârfurilor de ureche şi nu au nici fulgi, nici pene. Venele li se văd desluşit ca nişte semne. Ei au două aripi, care nu sunt nici prea subţiri, astfel încât să se răsucească în zadar, şi nici prea groase, astfel încât să fie prea grele. Atunci când zboară, cei mici se ţin după ei, şi îşi caută adăpost alături de ei, coborând atunci când ei coboară, înălţându-se atunci când se înalţă. Nu îşi părăsesc puii până ce nu au mădularele îndeajuns de viguroase, aripile, să îi poată cara la ridicare, şi până când ei încep să recunoască locul în care vieţuiesc şi de cele de care au nevoie.

Mărire Celui care a creat totul fără vreun model.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah, Creatorul oamenilor, Întinzătorul pământului, Creator al curgerii pe văi, Îmbelşugător al ţinuturilor înalte. Întâietatea Sa nu are început, veşnicia Sa nu are sfârşit. El este Cel dintâi şi Cel dintotdeauna. El este Cel veşnic, fără de hotar. Frunţile se înclină în faţa Lui, iar buzele mărturisesc unicitatea Sa. El a hotărât limitele lucrurilor, în clipa facerii lor, ţinându-se departe de orice asemănare cu ele.

Închipuirea nu Îl poate măsura prin hotare sau mişcări, măruntaie sau părţi anatomice. Despre El nu se poate spune „de unde”, şi nu I se poate pune nici o limită de timp prin „până când”. El este vădit însă nu se poate spune „din ce anume”. El este ascuns, însă nu se poate spune „în ce anume”. El nu este un trup care să poată muri, şi nu este nici ascuns spre a putea fi conţinut întru acesta. El nu este aproape de lucruri prin lipire, nici departe de ele prin separare.

Privirea ochilor oamenilor nu Îi este Lui ascunsă, şi nici repetarea cuvintelor, ori licărirea tremurătoare a vreunui dâmb, sau urma vreunui pas în noaptea întunecată ori în bezna cea adâncă, atunci când luna sclipitoare îşi revarsă lumina, iar soarele cel strălucitor îi calcă pe urme, la apus, şi ivindu-se, iar şi iar, odată cu rotaţia timpului şi a perioadelor, la apropierea nopţii ce vine sau la trecerea zilei de azi.

El este înaintea fiecărui capăt şi soroc, a fiecărei socoteli şi numărări. El este mult deasupra a toate cele ce I se atribuie de către cei a căror privire este limitată.

الله

Descrierea universului

El nu a creat lucrurile din obârşii veşnice şi nici după calapoade veşnic existente, ci a creat cele create, hotărându-le hotare, şi a plăsmuit cele plăsmuite, dăruindu-le cele mai bune chipuri. Nimic nu poate să nu îi dea ascultare, însă ascultarea faţă de El nu îi este Lui de folos. Ştiinţa Sa despre cei ce au murit în trecut este deopotrivă cu ştiinţa Sa despre cei ce trăiesc, ce sunt încă, după cum ştiinţa Sa despre ceea ce se află în cerurile cele mai înalte este deopotrivă cu ştiinţa Sa despre pământuri.

Minunăţii în făptura omului

O, tu, făptură bine cumpănită, ce ai fost o plăsmuită şi îngrijită creaţie în întunecimile pântecului cu nenumărate văluri. Tu ai fost creată „din lut curat” (23:12) şi pusă „într-un vas trainic până la un soroc ştiut” (77:21-22), pentru un răgaz cunoscut. Tu te-ai mişcat în burta mamei tale ca făt, fără să te tulbure vreo rugăminte şi fără să auzi vreo chemare.

Apoi, ai fost scos din locul tău trainic în care te aflai şi dus într-un loc pe care tu nu l-ai mai văzut şi ale cărui căi către el nu le ştiai. Cel care te-a călăuzit către găsirea hranei la sânul mamei, cunoaşte nevoia ta şi locul spre care tinzi.

Vai! Cu siguranţă, acela, care nu are putinţa de a înţelege însuşirile unei făpturi cu chip şi mădulare, are şi mai puţin capacitatea de a înţelege însuşirile Creatorului său şi (este) mult mai departe de a Îl putea pricepe prin limitele făpturilor.

Slavă lui Allah care s-a înveşmântat în Putere şi Măreţie, pe care le-a ales doar pentru El, nu şi pentru creaţia Sa. El le-a făcut pentru altcineva, în afara Lui, de neajuns, oprite fiind celorlalţi. El le-a ales pentru strălucirea Sa şi a pus blestem asupra robilor Săi care I le pun la îndoială.

Aşadar, i-a pus la încercare cu ele pe îngerii Săi apropiaţi ca să îi deosebească pe cei umili de cei îngâmfaţi. Atunci, Allah – mărire Lui! – Cunoscător al celor tăinuite în inimile lor şi al celor ascunse în nevăzut, spuse: „Eu voi crea din lut un om. După ce îi voi da chip desăvârşit şi voi sufla în el din duhul Meu, să cădeţi cu faţa la pământ înaintea lui! Toţi îngerii s-au aruncat cu faţa la pământ, afară de Iblis care s-a îngâmfat.” 38:71-74.

Preaplinul de sine s-a așezat de-a curmezişul drumului.

Îngâmfarea Diavolului şi învinuirea acestei purtări

Aşadar, el s-a simţit mândru faţă de Adam pentru creaţia sa şi s-a fălit faţă de el cu originea sa. Acest duşman al lui Allah este căpetenia celor ce se fudulesc, întâiul celor ce se sumeţesc. El este cel ce a pus temelia dezbinării, i-a tăgăduit lui Allah straiul măreţiei, s-a împlătoşat prea-mândriei şi şi-a scos acoperământul umilinţei. Nu vezi oare cum Allah îl face mic prin îngâmfarea sa şi îl înjoseşte prin înălţarea sa? În lumea aceasta îl sorteşte pieirii, iar pe lumea cealaltă îl pregăteşte de focul arzător.

Leacul îngâmfării

Dacă Allah ar fi vrut să îl creeze pe Adam din lumină orbitoare a privirilor, de o frumuseţe răpitoare a minţilor, cu o mireasmă tăietoare a răsuflării, atunci l-ar fi făcut aşa. Şi dacă l-ar fi făcut aşa, oamenii şi-ar fi plecat grumajii dinaintea lui în supuşenie, iar punerea la încercare a îngerilor prin el ar fi fost mai uşoară.

Însă Allah – mărire Lui! – îşi încearcă creaturile prin cei a căror origine ei nu o cunosc, pentru a-i deosebi prin această încercare, pentru a-i îndepărta pe cei închipuiţi (şi falşi) dintre ei. Trageţi învăţăminte din ceea ce a făcut Allah cu Iblis: El i-a şters toate faptele sale măreţe şi toate strădaniile grele pentru o clipă de îngâmfare, deşi Îl slujise pe Allah vreme de şase mii de ani, recunoscuţi deopotrivă din anii lumii acesteia şi din anii lumii celeilalte.

Cine, după ce Iblis a săvârşit această neascultare,

va mai fi lăsat în tihnă de către Allah?

Nimeni!

Allah Preaînaltul nu va lăsa nici un om să intre în rai care nu dă ascultare poruncii pentru neascultarea căreia un înger a fost alungat. Judecata Sa este una şi aceeaşi pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ. Nu există între Allah şi cineva din creaţia Sa vreo învoială prin care să îi fie îngăduit un lucru nedorit pe care El l-a oprit tuturor lumilor.

Prevenire faţă de duşmănia Diavolului

O, voi, robi ai lui Allah! Băgaţi de seamă ca duşmanul lui Allah să nu vă potopească cu boala lui, cu chemările sale să nu vă ispitească, să nu vă năpădească cu armiile lui, călare ori pe jos, căci – pe viaţa mea! – el şi-a pus săgeata în arc pentru voi, a întins arcul cu putere şi vă ţinteşte îndeaproape, fiindcă: El (Şeitan) spune: „Domnul meu! Pentru că Tu m-ai dus în greşeală, eu le voi arăta răul pe pământ sub înfăţişări înşelătoare şi pe toţi îi voi aduce în greşeală.” (15:39)

Diavolul a spus aşa încercând să ghicească viitorul tainic şi să bănuiască fără să nimerească.

Însă fiii preaplinului de sine, fraţii dezbinării, călăreţii îngâmfării şi ai neştiinţei au dovedit că spusele sale sunt adevărate, când un rătăcit dintre voi este mânat către el, când lăcomia lui şi-a făcut loc printre voi, atunci taina ascunsă este dată la iveală, şi el pune stăpânire pe de-a-ntregul peste voi şi porneşte asupra voastră cu toată puterea ce o are, cu toate armiile sale.

Aşadar, diavolii vă împing în câmpul nenorocirii, vă aruncă în prăpastia morţii, vă acoperă cu plăgi, vă crapă ochii, vă spintecă beregata, vă rup nările, vă smulg mădularele şi vă târăsc în frânghii către focul încins. Astfel, Diavolul este şi mai înverşunat împotriva religiei voastre aţâţându-vă patimile în lumea aceasta mai mult decât duşmanii voştri făţişi către care mărşăluiţi.

Voi trebuie să vă cheltuiţi toată vlaga împotriva lui şi toată strădania voastră să fie împotriva lui, căci, pe Allah, el se fuduleşte faţă de obârşia voastră, vă pune totul la socoteală, îi necinsteşte pe strămoşii voştri. El înaintează asupra voastră cu armiile sale călare şi vă aţine calea cu armiile sale pe jos. Cu ele vă vânează în tot locul şi vă plesnesc peste fiece falangă. Voi nu aveţi putinţa de a vă apăra în vreun fel, nici nu le puteţi împinge înapoi oricât de hotărâţi aţi fi. Voi vă aflaţi în toiul umilinţei, în cercul strâmtorii, în curtea morţii, în iureşul năpastei.

Aşadar stingeţi focurile dezbinării şi ale ranchiunei neştiinţei ce mocnesc în inimile voastre. Preaplinul de sine nu poate fi într-un musulman decât prin vicleniile Diavolului şi şoaptele sale. Puneţi-vă umilinţa deasupra capetelor voastre, aruncaţi-vă mândria de sine sub tălpi, smulgeţi-vă îngâmfarea de la gâturi! Faceţi din umilinţă o armă între voi şi duşmanul vostru, Iblis şi armiile sale. El are împotriva fiecărui om luptători, ajutoare, călăreţi şi pedestraşi. Nu fi ca acela care se crede mai bun decât fiul propriei sale mame cu toate că Allah nu i-a dăruit nimic deosebit în afara pizmei, pe care îngâmfarea sa l-a făcut să o simtă, şi de focul furiei încins în inima lui. Diavolul i-a suflat în nas din propria sa îngâmfare după ce Allah l-a făcut să îi pară rău şi l-a pus răspunzător pentru păcatele tuturor ucigaşilor până în Ziua Judecăţii de Apoi.

Evitarea purtărilor dinainte de islam

Băgaţi de seamă! V-aţi adâncit în încălcarea legii şi aţi semănat stricăciune pe pământ, împotrivindu-vă făţiş lui Allah şi sfidându-i pe credincioşi să intre la război. Allah! Allah!

Mândria voastră şi semeţia voastră în necunoaştere nu sunt decât rădăcinile duşmăniei şi răsuflările Diavolului prin care a dus în amăgire şi popoarele de altădată, din veacuri scrise, încât au căzut în bezna necunoaşterii sale, în suflul rătăcirii sale, înrobindu-i mânării sale, făcându-i să primească porunca sa. În această privinţă, inimile tuturor oamenilor sunt deopotrivă, în veacurile scurse unul după altul, mereu la fel, cu preaplinul de sine strâmtorând piepturile.

Prevenire asupra ocârmuitorilor preaplini de ei

Băgaţi de seamă! Băgaţi de seamă să nu daţi ascultare domnilor şi mai-marilor voştri care se sumeţesc cu privire la faptele lor şi se socotesc mult mai sus decât obârşia lor. Ei aruncă nedreptăţile lor pe seama Domnului şi neagă binefacerile pe care Allah li le-a dăruit, se socotesc deasupra hotărârilor Lui şi se ceartă asupra darurilor Sale. Cu siguranţă, ei sunt chiar temeiul dezbinării, şi proptelile stâlpilor zâzaniei, şi săbiile răzbunărilor tribale dinainte de islam. Aşadar, temeţi-vă de Allah, nu fiţi potrivnici binefacerilor Sale asupra voastră, nu fiţi pizmaşi faţă de harul Său asupra voastră şi nu daţi ascultare celor pretinşi, care vă tulbură limpezimea apei pe care o beţi, ale căror boli se învălmăşesc în sănătatea voastră, ale căror zădărnicii năpădesc adevărul vostru.

Ei sunt temelia dezmăţului şi obârşia nerecunoştinţei. Iblis i-a făcut dobitoace de povară pentru rătăcire şi oştiri pe care le asmute asupra oamenilor. Ei sunt tălmăcitorii celui ce grăieşte cu limbile lor ca să se furişeze către minţile voastre, să vă sară în ochi, să vă pătrundă în auz. Astfel, Diavolul a făcut din voi ţinta săgeţilor sale, locul pe care calcă piciorul lui, puterea mâinilor sale.

Luarea în consideraţie a celor ce au trecut (prin această lume)

Luaţi aminte la nenorocirea cu care i-a lovit Allah pe cei preaplini de ei dintre popoarele de dinaintea voastră, la întâmplările şi urmările lor. Trageţi învăţăminte din înţepeneala obrajilor lor şi zbaterea mădularelor lor şi căutaţi oblăduire la Allah în faţa pericolului îngâmfării aşa cum căutaţi oblăduirea Lui în faţa tuturor mizeriilor vremii.

Dacă Allah ar fi îngăduit îngâmfarea vreunuia dintre robii Săi, atunci ar fi (fost) îngăduită aleşilor Săi, profeţi şi apropiaţi. Însă El – mărire Lui! – a făcut urâtă mândria lor, şi a fost mulţumit de umilinţa lor. Aşadar, ei şi-au lipit obrajii de ţărână, şi-au tăvălit chipurile prin praf, şi-au coborât aripile pentru credincioşi şi au rămas oameni simpli, nevoiaşi. Allah i-a pus la încercare cu foametea, i-a pus la încercare cu cazna, i-a supus probei cu fricile şi i-a pus să lupte cu urile. Aşadar, nu socotiţi ca fiind mulţumire sau nemulţumire a lui Allah avuţiile şi urmaşii voştri căci altfel nu veţi lua în seamă rătăcirea care vă pândeşte şi nici punerea la încercare prin bogăţie şi putere, aşa cum Preaînaltul a spus: „Ei socotesc că dacă le dăruim averi şi copii îi grăbim către cele bune? Ba nu ! Ei nu-şi dau însă seama.” (23:55-56)

Înţelepciunea punerii la încercare

Allah îi pune la încercare pe robii Săi preaplini de ei prin cei apropiaţi Lui, neînsemnaţi în ochii lor. Atunci când Moise, fiul lui Imran, s-a înfăţişat dinaintea Faraonului împreună cu fratele său Aron, îmbrăcaţi în cămăşi aspre de lână şi cu ciomege în mână, i-au cerut să se supună (lui Allah) ca să îşi păstreze regatul şi puterea, însă el a spus: „Nu vă miraţi oare cum aceşti doi bărbaţi îmi asigură mie continuitatea regatului şi puterea mea asupra lui, atâta vreme cât vedeţi sărăcia şi umilinţa lor? De ce nu au brăţări de aur pe braţe?” El spuse acestea din mândrie pentru aurul său şi pentru avuţiile strânse şi din dispreţ faţă de lână şi hainele făcute din aceasta.

Atunci când Allah şi-a ales trimişii, dacă ar fi vrut le-ar fi dezvăluit comori şi mine de aur şi le-ar fi dat împrejurul lor grădini cu bolte în care să fie strânse păsările cerului şi fiarele pământului. Dacă ar fi vrut, aşa ar fi făcut. Dacă ar fi făcut aşa, nu ar mai fi fost nici o punere la încercare şi ca atare nici o răsplată şi nici o bună vestire. În acea clipă, cei ce au primit solia Sa nu vor mai primi răsplata pusă deoparte pentru cei puşi la încercare, credincioşii nu vor mai merita răsplata făgăduită celor ce săvârşesc fapte bune, iar toate aceste cuvinte ar fi lipsite de tâlc. Însă Allah i-a făcut pe trimişii Săi tari în hotărârea lor, însă le-a dat slăbiciunea înfăţişării, cea văzută cu ochii, dimpreună cu o mulţumire ce umple inima şi ochii născută din jertfa de sine, iar modestia lor tulbură ochii şi urechile.

Dacă trimişii ar fi avut o putere de nesupus, o cinste care nu ar fi putut fi ştirbită, o stăpânire care ar fi sucit toate gâturile, ar fi fost foarte lesne pentru popor să ia aminte şi foarte greu să se împăuneze. Ei ar fi primit atunci credinţa de frica unei puteri covârşitoare ori în nădejdea vreunui câştig intenţiile lor ar fi fost aceleaşi, chiar dacă faptele ar fi fost altele. Astfel, Allah a hotărât ca credinţa în cărţile Sale, umilinţa dinaintea feţei Sale, ascultarea poruncii Sale, primirea supunerii faţă de El să fie făcute cu o sinceritate în care să nu fie amestecat nimic altceva. Cu cât punerea la încercare şi pilduirea sunt mai grele, cu atât răsplata şi dăruirea sunt mai mari.

Ka’ba cea Sfântă

Nu vedeţi, oare, că Allah i-a pus la încercare pe toţi oamenii care au fost înaintea voastră, începând cu Adam până la ultimii din această lume cu pietre care nu fac nici bine, nici rău, care nu văd şi nici nu aud?

El a pus aceste pietre în Casa Sa cea Sfântă pe care a făcut-o un sprijin pentru oameni.

El a aşezat-o în cel mai aspru ţinut pietros din lume, pe o ridicătură cu puţin pământ, între cele mai înguste văi, printre munţi pleşuvi şi nisipuri mişcătoare, lângă izvoare sărace în apă, cu locuinţe împrăştiate unde nu se pot aciua nici cămile, nici cai, nici vaci, nici oi.

Apoi, El i-a poruncit lui Adam şi urmaşilor săi să se întoarcă spre ea. Ea a devenit astfel un popas pentru călătoriile lor în căutare de păşuni şi un loc de întâlnire pentru dobitoacele lor de povară, aşa încât oamenii vin din cele mai îndepărtate şi uscate pustiuri, din văi adânci şi joase, din insule împrăştiate şi mări. Ei îşi pleacă umerii cu supunere, Îl preamăresc pe Allah, mergând în jurul ei, cu părul încâlcit şi chipurile colbuite. Ei au lăsat deoparte hainele frumoase, şi şi-au lăsat părul neîngrijit ca semn al renunţării lor totale.

Ce încercare aspră, ce ispită cumplită, ce probă făţişă!

Allah a făcut din aceasta pricina milostivirii Sale şi calea de a ajunge în raiul Său. Dacă Allah ar fi aşezat Casa Sa cea Sfântă şi măreţe Sale pravile printre grădini şi râuri, câmpii şi ţinuturi întinse, pline de pomi cu roade la îndemână, cu multe locuinţe, cu cetăţi una după alta, cu grâne aurii în grădini verzi, cu ape îmbelşugate, cu curţi atrăgătoare, cu străzi pline de viaţă, atunci răsplata ar fi fost împuţinată pe măsura uşurinţei încercării. Dacă temeliile care o ţin şi pietrele din care a fost ridicată ar fi fost din smaralde verzi şi rubine roşii, cu luminări şi străluciri, atunci lupta cu şovăiala ar fi fost mult mai uşoară în suflete, străduinţa împotriva lucrării Diavolului ar fi lâncezit în inimi, iar împotrivirea faţă de îndoială ar fi dispărut de la oameni.

Allah, însă, îi pune la încercare pe robii Săi cu greutăţi de tot felul. El cere ca slujirea Lui să fie prin strădanii felurite şi de aceea îi pune la încercare cu neplăceri ca să le scoată îngâmfarea din inimi şi să le sădească umilinţa în suflete, deschizându-le astfel porţi către harul Său şi putinţa de a se bucura de iertarea Sa.

Îmboldirea de a evita nedreptatea

Allah! Allah! Cât de grăbit eşti să pedepseşti încălcarea de lege, să dai un soroc celui fără de lege şi o aspră pedeapsă celui semeţ, căci aceasta este teribila capcană a lui Iblis şi momeala lui cea mare care învăluie inimile bărbaţilor cu otrăvuri ucigătoare. Niciodată nu se iroseşte şi nimeni nu scapă de atingerea sa, nici învăţatul cu toată ştiinţa sa, nici sărmanul în zdrenţe.

Înţelepciunea slujirii (lui Allah)

Împotriva lui celui rău, Allah i-a pus la adăpost pe robii Săi cu ajutorul rugăciunilor şi daniilor, a străduinţei de a ţine postul în zilele obligatorii, pentru a da măruntaielor lor răgaz de odihnă, de a le pune pioşenia în priviri, umilinţa în suflete, sfiala în inimi şi îndepărtarea închipuirilor. Toate aceastea sunt săvârşite prin tăvălirea gingaşelor chipuri în ţărână ca umilinţă, prin punerea nobilelor mădulare pe pământ ca smerenie, prin lipirea burţilor de spate ca urmare a postului ca supunere (dinaintea lui Allah). Pe lângă acestea, omul trebuie să adauge la danie dăruirea de roade ale pământului şi altele asemenea lor celor nevoiaşi şi săraci. Vedeţi că toate aceste fapte duc la reprimarea arătării mândriei şi la ştergerea semnelor îngâmfării.

Zelul lăudat şi zelul înfierat

Eu am privit cu luare aminte şi nu am aflat pe nimeni în această lume care să fie zelos faţă de un lucru fără să nu facă din aceasta un drum al prostirii celor fără de ştiinţă, sau pricină care să le ia minţile neghiobilor, alţii decât voi, căci voi dovediţi zel faţă de o treabă ale cărui cauză şi temei nu sunt cunoscute. Iblis s-a simţit mândru faţă de Adam din pricina obârşiei sale şi l-a înjosit pentru felul în care a fost creat, spunând „Eu sunt din foc pe când tu eşti din lut”. Tot la fel şi cei bogaţi din popoarele înstărite s-au simţit preaplini de ei din pricina bogăţiilor, aşa cum a spus Preînaltul: „Şi au zis ei: Noi avem din belşug averi şi copii, aşa că nu vom fi osândiţi”. (34:35)

Dacă este neapărat necesar să fie un zel de grup, atunci zelul vostru să fie pentru însuşiri de cinste, fapte de laudă, şi treburi de admirat pentru care au ieşit în evidenţă nobilii şi cavalerii caselor arabe şi căpeteniile triburilor prin moravurile lor demne de adoraţie, prin gândurile lor măreţe, prin părerile strălucitoare şi pildele lor de toată lauda.

Şi tu trebuie să arăţi zel în fapte de laudă precum ocrotirea vecinului, ţinerea învoielilor, ascultarea celui preacurat, respingerea semeţirii, oprirea nelegiurii, abţinerea de la vărsarea de sânge, împărţirea de dreptate poporului, înfrânarea mâniei, evitarea răspândirii stricăciunii pe pământ.

Cauzele biruinţei popoarelor şi ale înfrângerii lor

Luaţi aminte la nenorocirile care s-au abătut asupra popoarelor de dinaintea voastră pentru faptele lor rele, pentru treburile lor urâte. Aminţiti-vă, în împrejurări bune sau rele, ce li s-a întâmplat şi fiţi cu băgare de seamă să nu deveniţi asemenea lor.

Dacă chibzuiţi la deosebirea dintre cele două împrejurări, ţineţi-vă de orice purtare de-a lor prin care poziţia lor a devenit mai tare, prin care duşmanii lor au fost îndepărtaţi, asigurându-le tihna, atrăgând asupra lor binefacerile, şi care au fost ţinute în cinste mulţumită faptului că s-au prins strâns uniţi de frânghie evitând astfel dezbinarea şi făcând să biruie prietenia; voi trebuie să evitaţi orice purtare care le-a rupt şira spinării şi a făcut să le slăbească vigoarea, precum ranchiuna din inimi, duşmănia din piepturi, nepăsarea unora faţă de alţii, luarea mâinilor unora de pe alţii, înmuierea legăturilor de întrajutorare.

Chibzuiţi la credincioşii care au fost înaintea voastră şi la împrejurările în care au fost puşi la cazne şi încercări! Nu erau ei oare robii cei mai copleşiţi de poveri dintre făpturi, robii cei mai căzniţi, cei mai strâmtoraţi oameni din lume? Faraonii i-au luat în robie hărăzindu-le o rea osândă şi făcându-i să înghită multă amărăciune. Ei au stat astfel în dispreţul sortit celor daţi pieirii şi în mâhnirea celor învinşi, fără să afle vreun mijloc de scăpare sau vreo cale de protejare până când Allah – mărire Lui ! – a socotit că ei au îndurat cazne din dragoste pentru El şi au avut tăria să îndure urâciuni din teamă faţă de El. Atunci, El le-a făcut din strâmtoarea încercării lor propria lor izbăvire, schimbându-le înjosirea în preacinstire, şi frica în siguranţă. Ei au devenit, după aceea, regi, ocârmuitori şi întâi-stătători de seamă. Dărnicia lui Allah faţă de ei a ajuns la hotare la care nici nădejdiile lor nu ajunseseră.

Vedeţi cum erau atunci când aleşii lor erau uniţi, când sentimentele le erau în bună potrivire, inimile, cumpătate, mâinile gata de întrajutorare, săbiile laolaltă biruitoare, privirile agere şi ţintele aceleaşi pentru toţi. Nu erau ei atunci stăpâni în ţinuturile pământului şi regi peste grumazul lumilor? Vedeţi, apoi, ce s-a întâmplat cu ei când au fost în dezbinare, când unitatea li s-a frânt, iar între vorbe şi inimi s-au ivit nepotriveli. Ei s-au împărţit în cete felurite şi au prins a se război între ei. Atunci, Allah, a ridicat de la ei podoaba cinstirii Sale şi i-a lipsit de bunăstarea dată de binefacerile Sale. Din ei, nu au mai rămas decât poveştile ca pilde celor ce vor să tragă învăţăminte din ele.

Trageţi învăţăminte din ceea ce s-a întâmplat cu stirpea lui Ismail, cu fiii lui Isaac şi cu fiii lui Israel – pace asupra tuturora! Ce situaţii asemănătoare, ce pilde apropiate. Chibzuiţi la soarta lor când s-au răzleţit, s-au dezbinat, pe vremea lui Chosroe în Persia şi a Cezarului la Roma care le-au ajuns stăpâni. Ei i-au îndepărtat din ţinuturile îmbelşugate, de apele Irakului, de plaiurile înverzite, mânându-i spre locuri mărăcinoase, cu vânt arzător şi trai plin de cazne, părăsindu-i apoi în sărăcie, doar cu cămilele lor. Locuinţele lor erau cele mai umile faţă de-ale altor popoare, ţinuturile lor cele mai pustii. Nu mai aveau nici o aripă îmbietoare sub care să se adăpostească laolaltă, nici o umbră de prietenie în puterea căreia să îşi afle sprijin. Situaţia lor a devenit de fiori-dătătoare, mâinile lor s-au despreunat, mulţimea s-a împrăştiat. Puşi la veşnică încercare, într-o adâncă necunoaştere; unii îşi îngropau de vii nou-născutele, alţii se închinau la idoli, alţii călcau înrudirea şi propovăduiau jefuirea.

Câştigurile propovăduirii profetice

Priviţi întinderea binefacerilor lui Allah asupra lor, atunci când le-a ridicat dintre ei un trimis care le-a propovăduit ascultarea faţă de el şi i-a strâns laolaltă prin chemarea sa.

Vedeţi cum bunătatea lui Allah şi-a coborât aripile binefacerilor sale asupra lor, vărsând asupra lor râuri de belşug, şi tot poporul s-a bucurat de câştigurile binecuvântării.

Ei au fost copleşiţi de bunătate şi s-au bucurat de un trai îndestulat.

Treburile le-au fost puse sub ocrotirea unei puteri biruitoare, şi toate situaţiile le oferă cinstire, toate lucrurile le-au devenit uşoare sub pavăza unei ţări închegate.

Ei au devenit ocârmuitorii lumilor şi regi în colţurile pământului.

Ei au devenit ocârmuitorii celor ce le-au fost cândva ocârmuitori, şi au dat porunci celor care le-au poruncit cândva.

Ei au fost atât de puternici încât nimeni nu dorea să le încerce armele şi nici să se aventureze peste zidurile lor.

Pricinile învinuirii celor din al-Kufa

Băgaţi de seamă! Voi v-aţi scuturat mâinile, luându-le de pe frânghia ascultării şi aţi spart întăriturile lui Allah care vă ocroteau prin reîntoarcerea la legile de dinainte de islam. Allah a dăruit acestui popor în întregul său binecuvântarea de a fi unit prin frânghia prieteniei sub umbra căreia merg şi la care se adăpostesc. Acesta este un dar pe care nimeni din această lume nu îi cunoaşte valoarea, căci este mai mare decât orice preţ şi mai înalt decât orice gând.

Să ştiţi că după plecarea în pribegie, v-aţi întors la starea de nomazi arabi şi veţi fi împărţiţi în grupuri după ce aţi avut o singură stăpânire. Voi nu aveţi nimic a face cu islamul în afară de numele său şi nu cunoaşteţi nimic din credinţă decât ceea ce este pe din afară. Voi spuneţi: „mai bine Focul decât ruşinea!” Prin aceasta, voi aruncaţi islamul în loc pentru a nimici barierele sale şi pentru a rupe legământul pe care Allah vi l-a pus ca ocrotire a voastră pe pământul Lui şi ca siguranţă pentru făpturile Sale. Voi însă dacă vă adăpostiţi la alţii în afara lui (islamului): vi se va răspunde cu un război din partea celor aflaţi în necredinţă. Atunci nu vor mai fi nici Gabriel, nici Mihail, nici pribegi susţinători care să vă ajute, ci doar zdrăngănitul săbiilor până ce Allah va hotărî peste voi.

Cu siguranţă, voi aveţi mărturii de năpaste date de Allah, de lovituri, de zile ale Sale de încercări, de întâmplări de neuitat. Aşadar, nu desconsideraţi făgăduinţele Sale, nu vă faceţi că nu ştiţi despre osânda Sa, nu luaţi în derâdere lovitura Sa, nu uitaţi năpasta Sa, căci Allah nu a blestemat leaturile trecute de dinaintea voastră decât pentru că au încetat să mai poruncească cele ce se cuvin şi să oprească cele urâte. Allah i-a blestemat pe neghiobi pentru săvârşirea de neascultare, şi pe cei blânzi pentru că nu s-au împotrivit.

Băgaţi de seamă! Voi aţi rupt legăturile cu islamul, i-aţi încălcat hotarele, i-aţi nimicit legile.

Statornicia Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ în lupta cu cei ce se abat

Băgaţi de seamă! Allah mi-a poruncit să mă războiesc cu rătăcitorii de la adevăr, cu încălcătorii de lege şi cu răspânditorii de stricăciune pe pământ. În ceea ce îi priveşte pe încălcătorii de lege eu m-am luptat cu ei, în ceea ce îi priveşte pe rătăcitorii de la adevăr, eu am pornit război împotriva lor, iar pe cei care au ieşit din credinţă, i-am buimăcit. Pe Diavol l-am pocnit de abia i se mai auzeau bătăile inimii şi mişcările pieptului. Puţini dintre răzvrătiţi au mai rămas. Dacă Allah îmi mai îngăduie un prilej am să îi stârpesc în afara câtorva ascunşi pe la marginile cetăţilor.

Chiar din copilărie, am lupta împotriva marilor bărbaţi ai arabilor şi le-am rupt coarnele celor din triburile Rabi’a şi Mudar.

Voi ştiţi foarte bine locul meu faţă de Trimisul lui Allah ﷺ şi legătura mea de rudenie apropiată cu el şi rangul aparte. Pe când eram doar un prunc a avut grjiă de mine; mă lua pe genunchi şi mă strângea la piept. Mesteca pentru mine ceva cu care mă hrănea apoi. El nu a auzit niciodată vreo minciună în spusele mele şi nu a văzut niciodată vreo slăbiciune în faptele mele; (ştiu că) Allah i-a dat un înger puternic cu care să străbată calea lucrurilor preacinstite şi a purtărilor preafrumoase, noapte şi zi, pe când eu mă ţineam după el precum un pui de cămilă după urmele mamei sale. În fiece zi, el îmi dezvăluia una din înaltele sale însuşiri şi îmi poruncea să îl urmez. În fiece an se retrăgea în peştera Hira, unde îl vedeam doar eu şi nimeni altcineva.

În acele zile, islamul nu exista decât în casa Trimisului lui Allah ﷺ, şi a Khadijei, iar eu eram al treilea după ei doi. Eu am văzut lumina inspiraţiei şi a soliei dumnezeieşti şi am respirat din suflul profeţiei.

Când inspiraţia a pogorât asupra lui, am auzit scrâşnetul Diavolului.

Atunci am zis: O, Trimis al lui Allah, ce este scrâşnetul acesta?

iar el mi-a răspuns:

Acesta este Diavolul care şi-a pierdut nădejdea de a mai fi slujit. O, Ali, tu vezi ceea ce eu văd şi auzi tot ceea ce eu aud, doar că tu nu eşti profet, însă eşti un locţiitor, căci, cu siguranţă, te afli pe calea cea bună.

Duşmănia quiraşilor şi amăgirea lor

Eram împreună cu el ﷺ când o parte dintre Quraiş au venit la el i-au spus:

O Muhammad, tu pretinzi o grozăvie pe care n-au pretins-o nici strămoşii tăi şi nici altcineva din familia ta. Te întrebăm un singur lucru; dacă ne dai un răspuns la el sau dacă ni-l arăţi, noi vom crede că tu eşti profet şi trimis, însă dacă nu vei putea să faci aceasta, atunci vom şti că eşti doar un vrăjitor şi un mincinos.

Atunci el ﷺ a întrebat: Care este cererea?

Ei au spus: Cere-i acestui copac să se smulgă din rădăcini şi să se oprească dinaintea ta.

Profetul ﷺ a răspuns: Cu adevărat Allah este Atotputernic. Dacă Allah face acest lucru pentru voi, atunci veţi crede şi veţi mărturisi adevărul?

Ei au răspuns: Da.

Atunci el ﷺ a spus: Vă voi arăta ceea ce cereţi, însă eu ştiu că voi nu vă obişnuiţi cu binele, că unii dintre voi sunt împotrivă, că alţii sunt în felurite cete.

Apoi el ﷺ a spus: Copacule, dacă tu crezi în Allah şi în Ziua de Apoi şi ştii că eu sunt Trimisul lui Allah ﷺ atunci: smulge-te din rădăcini şi opreşte-te dinaintea mea cu îngăduinţa lui Allah!

Pe Cel ce l-a trimis pe Profet cu adevărul! Copacul s-a smuls din rădăcini şi a venit cu vuiet mare, smucindu-se precum aripile unei păsări; şi s-a oprit chiar în faţa Trimisului lui Allah ﷺ dând din crengi.

Crengile din vârf s-au aplecat către Trimisul lui Allah ﷺ iar altele mi-au coborât mie pe umeri, eu stând atunci la dreapta lui.

Când oamenii au văzut aceasta, i-au zis cu semeţie şi îngâmfare: Acum porunceşte-i să vină jumătate la tine şi jumătate să rămână pe loc.

Şi i-a poruncit întocmai. Atunci jumătate din copac a venit către el într-un fel ciudat, cu un vuiet năprasnic, gata să îl atingă.

Ei au spus, tăgăduitori şi revoltaţi: cere-i acestei jumătăţi să se întoarcă la cealaltă şi să se facă precum a fost.

I-a poruncit şi s-a întors.

Atunci, eu am spus: Nu este altă divinitate în afara lui Allah! O, Trimis al lui Allah, eu sunt cel dintâi care crede în tine şi cel dintâi care mărturiseşte că acest copac a făcut ceea ce a făcut la porunca lui Allah, ca dovedire a profeţiei tale şi ca preamărire a cuvântului tău.

Toţi au spus atunci: Chiar că eşti un vrăjitor, un înșelător, o vrajă năucitoare la care te pricepi, şi numai unul ca el (şi arătară către mine) poate crede în aceste treburi ale tale.

Tiparul credinciosului desăvârşit

Cu siguranţă, eu sunt dintre acei oameni care nu învinovăţesc pe nimeni cu privire la Allah, a căror vrajă este vraja adevărului, a căror vorbă este vorba celor neîntinaţi. Ei, noaptea, veghează şi, ziua, călăuzesc. Ei ţin strâns de frânghia Coranului şi dau viaţă legilor lui Allah şi ale trimisului Său. Ei nu se socotesc mari şi nici nu se semeţesc, nu fac abuz şi nici stricăciune. Inimile lor sunt în rai, iar trupurile săvârşesc fapta cea bună.

Descrierea lui Allah

Slavă lui Allah, Cel pe care refuzul şi reţinerea nu Îl îmbogăţesc, dăruirea şi bunătatea nu Îl istovesc, cu toate că orice dă va fi lipsit de măsură, iar orice retrage va fi învinuit pe măsura golului lăsat! El nu doreşte decât foloasele binefacerilor Sale şi a le spori. Făpturile toate de la El au traiul. El le-a asigurat înzestrările şi le-a învigorat puterile. El a pregătit calea pentru cei ce caută către El şi pentru cei ce doresc ceea ce este la El. El este tot atât de darnic şi cu ceea ce I se cere ca şi cu ceea ce nu I se cere. El este Întâiul pentru care nu există „mai înainte” căci putea fi orice înainte-I. El este Ultimul pentru care nu există „mai apoi”, căci ar putea fi orice după El. El nu îngăduie pupilelor să Îl vadă sau să Îl perceapă. Timpul nu Îl schimbă, astfel încât să recunoască la El vreo schimbare a stării Sale. El nu se află în nici un loc, aşa că nu se poate spune că se mişcă.

Dacă El ar dărui tot ce iese din minele din munţi precum arama, argintul şi aurul curat, tot ceea ce dezvăluie scoicile mării, precum mărgăritare neînşirate şi mărgean cules, toate acestea nu Îi vor afecta bunătatea, şi nici nu Îi vor micşora întinderea a ceea ce are. El are comori de binefaceri care nu se vor epuiza cu cererile supuşilor Săi, căci El este Bunul dăruitor pe care cererea celor ce se roagă nu Îl istoveşte, şi nici stăruinţa celor ce stăruie nu îl sărăceşte.

Calităţile lui Allah în Coran

Ia aminte, întrebătorule, la acele calităţile ale Sale pe care Coranul le-a zugrăvit şi caută lumina călăuzirii Sale. Lasă-i, apoi, lui Allah acea cunoaştere pe care Diavolul v-a îndemnat să o căutaţi, pe care nici Coranul nu vă prescrie să o căutaţi, şi care nu are nici o urmă în faptele sau zicerilor Profetului ﷺ sau a celorlalţi întâi-stătători întru călăuzire. Acesta este dreptul suprem al lui Allah asupra voastră. Nu uitaţi că cei înrădăcinaţi întru cunoaştere sunt cei ce se abţin să dea la o parte perdelele ce stau înaintea celor tainice, iar recunoaşterea neştiinţei cu privire la amănunte despre cele tainice îi opreşte de la a scormoni în continuare. Allah îi laudă pe cei ce recunosc că nu pot dobândi cunoaşterea ce lor nu le este îngăduită. Ei nu se adâncesc în discutarea a ceea ce nu li se porunceşte cu privire la cunoaşterea Lui, ceea ce ei numesc statornicie. Mulţumiţi-vă cu aceasta şi nu ţărmuiţi măreţia lui Allah după măsura minţii voastre, căci altfel vă veţi număra printre cei pierduţi.

El este Puternic, într-atât încât atunci când închipuirea se aruncă spre a pătrunde hotarul puterii Sale şi a conştiinţei Sale, eliberându-se de pericolele gândurilor rele, încearcă să Îl găsească în adâncurile împărăţiei Sale, şi deschiderea inteligenţei să pătrundă dincolo de descriere, spre a căpăta ştiinţă despre Fiinţa Sa, trecând de capcanele necunoscutului şi punându-şi toată stradania întru El: El îi va da înapoi iar ei se vor întoarce înfrânţi, recunoscând că adevărul ştiinţei Lui nu poate fi cuprins prin strădanii la întâmplare, şi nici nu poate vreo iotă din sublimul Cinstei Sale să pătrundă în înţelegerea celor ce gândesc.

El a obârşit facerea fără vreo mostră pe care să o poată urma şi fără vreun tipar pregătit de vreun creator slujit înaintea Lui. El ne-a arătat împărăţia tăriei Sale şi nenumărate minuni ce grăiesc despre înţelepciunea Sa. Recunoaşterea nevoii creaţiei de a fi ţinută prin puterea Sa dovedeşte trebuinţa de a avea o pricină pentru a se face cunoscut. Minunăţiile făcute prin lucrurile pe care El le-a făurit şi semnele înţelepciunii Sale au fost date astfel la iveală. Tot ceea ce El a creat este dovadă pentru El şi o călăuză înspre El. Chiar şi creaţia Sa necuvântătoare este o dovadă ce se poartă de parcă ar avea grai, iar călăuzirea către Plăsmuitor este dreaptă.

Mărturisesc că cel care Te asemuieşte cu făpturile Tale cu mădulare limpede distinse, cu încheieturi bine strânse, nu leagă tainicul lăuntrului său de cunoaşterea Ta, iar inima sa nu i-a fost învăluită de siguranţa că Tu nu ai nici un părtaș. Este ca şi cum nu i-ar fi auzit pe cei ce i-au urmat pe alţii cum se leapădă de cei urmaţi, spunând: „Pe Allah! Noi am fost în rătăcire vădită când ne socoteam deopotrivă cu Domnul lumilor”. (26:97-98)

Mint cei ce Îţi fac asemănare, asemuindu-Te idolilor lor şi înveşmântându-Te, în închipuirile lor, în straiele făpturilor Tale, Îţi atribuie, după gândurile lor, părţi ca ale celor înzestraţi cu trupuri şi Îţi măsoară puterea, cu puţinătatea minţilor lor, cu făpturile cărora li s-a dat putere. Mărturisesc că oricine Te socoate deopotrivă cu creaţia Ta, Te face egalul idolilor, iar cel care Te face egalul idolilor este un tăgăduitor al versetelor pline de înţelepciune ce au fost pogorâte şi al mărturiilor care vorbesc despre temeiurile dovezilor Tale vădite. După cum mărturisesc că Tu eşti Allah, Cel care nu poţi fi mărginit de către minţi, astfel încât să fii la cheremul gândului cel schimbător şi nici de către părerile ce le trec prin cap, aşa încât să fii limitat şi schimbat.

Calităţile Creatorului

El a pus măsură în tot ceea ce a creat, iar măsurile (Sale) sunt trainice. El a orânduit creaţia pe care a făcut-o gingaşă. El a hotărât îndrumarea către El, iar aceasta nu încalcă hotarele demnităţii Sale şi nici nu ajunge să nu împlinească ţelul Său. Nu îi este greu celui ce i s-a poruncit să meargă potrivit voinţei Lui; şi cum ar fi fost altfel de vreme ce toate poruncile sunt date din voinţa Lui. El este Făuritorul feluritelor lucruri fără a recurge la închipuire, fără trebuinţa vreunui imbold, ascuns în El, fără rodul vreunei încercări dată de frământările veacurilor, şi fără vreun tovarăş care să Îl fi ajutat la plăsmuirea de lucruri minunate.

Astfel creaţia s-a împlinit la porunca Sa şi s-a înclinat întru supunere faţă de El, şi a răspuns chemării Sale. Nu i s-a împotrivit nici trândăvia vreunui melc lipsit de cochilie, sau lâncezeala celui ce tot găseşte dezvinovăţiri.

El a pus în bună rânduială rotunjirile lucrurilor şi le-a stabilit hotarele. Cu puterea Sa, a împăcat cele potrivnice şi a legat băierile celor asemănătoare. Apoi, El le-a separat pe speţe, deosebite prin margini şi măsuri, prin însuşiri şi forme. Aceasta a fost obârşia făpturilor pe care a hotărât să le facă. Le-a dat forma pe care a vrut-o şi le-a plăsmuit.

Cum au fost create cerurile

El le-a orânduit fără să anine marginile deschiderilor lor, a alăturat lărgimile crăpăturilor şi le-a legat unele cu altele. El a făcut astfel încât apropierea de înălţimile sale să fie uşoară pentru acei (îngeri) care s-au pogorât cu poruncile Sale, ca şi pentru acei (îngeri) care se înalţă cu faptele făpturilor (Sale). El le-a chemat atunci când erau încă precum un fum. Deodată, toartele despicăturilor s-au prins unele de altele, iar Allah a deschis uşa cea închisă şi a pus paznici meteorilor la acele scobituri şi le-a ţinut cu mâinile Sale (adică, cu puterea Sa) împiedicându-le să cadă în hăul văzduhului.

El le-a poruncit să rămână supuse poruncilor Sale. El a făcut ca soarele să le fie semn văzător pentru zi, iar luna – semn umbrit pentru noapte. Apoi le-a pus în mişcare pe albiile lor, şi le-a hotărât iuţeala mersului pentru treptele călătoriei astfel ca să se facă, cu ajutorul lor, deosebirea între noapte şi zi, şi să se poată număra anii, a căror socoteală să poată fi ştiută după măsura lor.

A aninat apoi bolta în vastitatea aceasta, şi i-a pus podoabe din mărgăritare strălucitoare şi stele aidoma făcliilor. El i-a ţintit pe cei ce trăgeau cu urechea cu meteori strălucitori. Apoi, a făcut-o şă-şi urmeze drumul hotărât, supunându-i stelele nemişcătoare, stelele mişcătoare, stelele căzătoare şi stelele urcătoare, stelele de rău prevestitoare şi stelele de bine prevestitoare.

Apoi Allah a creat spre a umple cerurile Sale şi a popula catul cel mai de sus al împărăţiei Sale, făpturi minunate şi anume îngerii. Cu aceşti îngeri El a umplut hăurile cerului şi a populat nemărginirea văzduhurilor sale. În lăuntrul acestor hăuri răsună glasurile îngerilor care Îl preamăresc, în împrejurimile sfinţeniei, îndărătul perdelelor acoperitoare şi corturilor slavei. Îndărătul acestui răsunet care asurzeşte urechile, sălăsluieşte splendoarea luminii care desfide privirea ce se apropie de ea, iar privirea rămâne neputincioasă la hotarul ei.

El i-a creat în felurite forme şi cu felurite însuşiri. Ei (îngerii) au aripi.

Ei preamăresc sublimul Gloriei Lui.

Ei nu îşi însuşesc măiestria Lui care se întrupează în creaţie şi nici nu pretind că ar fi creat ei ceva din ceea ce El a creat, fiecare cu însuşirea sa aparte.

Ei [îngerii] sunt numai „robi cinstiţi ce nu Îi ies din Cuvânt şi după porunca Lui trudesc.” (21:26-27)

El i-a făcut păstrători ai revelaţiei Lui, şi i-a însărcinat să o ducă trimişilor Săi, ca apărători ai poruncii şi opreliştii Sale.

El i-a ţinut departe de îndoiala asemuirilor, aşa că niciunul dintre ei nu se abate de la calea mulţumirii Sale.

El le-a dăruit foloasele ajutorului Său şi le-a făcut inimile să simtă supuşenie şi pace. El le-a deschis poarta supunerii faţă de slava Sa.

El le-a înălţat minarete luminoase ca semne ale unicităţii Sale. Greutatea păcatelor nu îi împovărează, iar rotirea zilelor şi nopţilor nu îi face să plece în bejenie. Îndoielile nu au săgeţi care să le atace temeinicia credinţei lor. Neliniştile nu le împresoară temeliile convingerii lor. Ura înverşunată nu s-a aprins printre ei, buimăceala nu le-a răpit ceea ce au strâns din ştiinţa Lui în inimi şi nici ceea ce a poposit în piepturile lor din măreţia strălucirii Sale. Gândurile cele rele nu le dau târcoale, înceţoşându-le judecata cu rugina lor.

Felurile îngerilor

Printre ei sunt unii învăluiţi în nori grei, alţii în semeţia munţilor înalţi, alţii în întunecimea beznei cotropitoare. Mai sunt şi aceia ale căror tălpi au găurit cele mai de jos hotare ale pământului. Acele tălpi sunt aidoma unor steaguri albe ce ajung până în pustiurile văzduhului, iar dedesubtul lor suflă vântul cel lin, care îi susţine până la ultimul hotar.

Însuşirile îngerilor

Ocupaţi cu slujirea Lui, ei au ajuns să fie lipsiţi de griji, iar adevărurile credinţei au făcut legătura între ei şi cunoaşterea Sa. Convingerea lor întru El i-a făcut să se dedice întru totul Lui. Ei tânjesc după ceea ce este de la El, şi nu după ceea ce ar exista la un altul. Ei au gustat dulceaţa cunoaşterii Sale şi au băut din cupa îndestulătoare a dragostei Sale. Rădăcinile evlaviei faţă de El au fost sădite în adâncimea inimilor lor.

Aşadar ei şi-au îndoit spinările cele drepte întru proslăvirea Sa, însă tot dorul lor de El, întreaga lor supuşenie şi marea lor apropiere nu a îndepărtat de la ei frânghia temerii lor. Ei nu sunt stăpâniţi de admiraţia de sine, astfel încât să se sumeţească pentru ceea ce au făcut. Umilinţa lor dinaintea strălucirii lui Allah nu îi lasă să îşi preţuiască propriile fapte bune.

Trândăvia nu îi afectează, în pofida îndelungii lor întristări. Dorul lor (către El) nu se micşorează, astfel ca ei să îşi întoarcă faţa de la nădejdea în Sprijinitorul lor. Vârful graiului lor nu se usucă de la rugăciunile cele prelungite (către Allah). Alte ocupaţii nu pun stăpânire pe ei într-atât încât să le preschimbe glasurile (puternice) întru El în glasuri abia şoptite. Umerii nu li se scrântesc atunci când se aşează pentru săvârşirea ascultării, iar ei nu îşi îndoaie gâturile (într-o parte sau alta) spre a găsi tihnă în neascultarea poruncii Sale. Nesăbuinţa nepăsării nu năpădeşte hotărârea lor de a se sforţa, iar înşelăciunile poftelor nu le biruie curajul.

Ei îl privesc pe Stăpânul Tronului ca pe depozitarul Zilei în care vor fi în nevoie. Mulţumită iubirii lor (pentru Allah) ei se întorc către El chiar şi atunci când alţii se întorc către făpturile create.

Ei nu se opresc nicicând din slujirea Sa. Iubirea lor adâncă pentru trebuinţa ascultării Sale nu îi îndreaptă decât înspre izvoarele propriilor inimi, izvoare ce nu se golesc nicicând de nădejdea întru El şi teama de El. Teama (de Allah) nu îi părăseşte niciodată, astfel încât să îşi poată domoli strădaniile, şi nici ispitele nu i-au biruit astfel încât să îi facă să aleagă o căutare lesnicioasă în locul eforturilor lor serioase.

Ei nu socot că faptele lor trecute sunt măreţe, căci de le-ar fi socotit măreţe, nădejdea le-ar fi şters mila din suflet.

Curăţirea îngerilor de josnicii

Ei nu au păreri diferite (unii de ceilalţi) faţă de Domnul lor, ca urmare a stăpânirii Diavolului asupra lor. Nu i-a despărţit pe unii de alţii obiceiul prost de a rupe legăturile. Pizmuirea nu i-a luat în stăpânire, îndoiala nu i-a trimis pe căi diferite. Treptele vitejiei nu i-a împărţit. Astfel ei sunt captivi ai credinţei a cărei frânghie nu le-o desface nici îndepărtarea, nici luarea pe scurtătură, nici istovirea, nici trândăveala. Nu se află nici cel mai mic loc – fie el de mărimea unei piei – în tăriile cerului fără ca vreun înger să nu fie prosternat pe el, (întru) înfăptuirea degrabă (a poruncilor Sale). Prin îndelunga ascultare a Domnului lor, ei îşi sporesc cunoaşterea, iar preacinstirea Domnului lor le sporeşte măreţia în inimi.

Cum a fost făcut pământul

Allah a învârtoşat pământul pe tumultul unor nărăvaşe talazuri, pe vastele ape ale mărilor revărsătoare, unde valurile se ciocnesc, plesnindu-se şi aruncându-se unele asupra altora cu crestele lor, iscând spumă. Astfel, zbuciumul apei răscolite s-a supus sub greutatea poverii ce i-a fost dat să o care, agitaţia ei ţâşnitoare s-a domolit; pământul a strâns-o la pieptul său, iar ea s-a supus ruşinată. Pusă în chingi, apa s-a potolit, biruită, după un ultim muget al valurilor sale, mânată ca un captiv, iar pământul s-a liniştit, închegându-se în vastitatea acestei ape. (Şi astfel) pământul a pus capăt mândriei, înfumurării, rangului înalt şi trufiei apei, şi a domolit cutezanţa curgerii sale, aşadar, ea s-a oprit după năvala sa furtunoasă şi s-a liniştit după agitaţia sa fierbătoare.

Atunci când tumultul apei s-a potolit sub marginile pământului şi sub povara munţilor celor înalţi şi semeţi de pe umerii săi, Allah a făcut să ţâşnească izvoare de apă din vârfurile nasurilor lor, şi le-a răspândit pe întinderile şesurilor şi văilor lor brăzdătoare, apoi le-a domlit curgerea cu steiuri de piatră rostuite şi stânci cu colţuri lungi şi tari. S-a oprit, apoi, din uşorul său tremurat când munţii au fost stabiliţi în locuri diverse pe faţa sa, înfigându-i şi acoperind cu ei crăpăturile întinderilor.

Atunci, Allah a creat imensitatea dintre pământ şi boltă şi a făcut vântoase care să bată pentru locuitorii săi. După aceea i-a îndemnat pe locuitorii săi să se răspândească pretutindeni, la loc potrivit lor. După aceea, El nu a lăsat în părăsire fâşiile goale de pământ, acolo unde porţiuni mari duceau lipsă de izvoare de apă, iar râurile nu-şi puteau găsi albia către ele, ci a creat nori plutitori care dau viaţă ţinuturilor neroditoare şi fac ca verdeaţa să crească.

El a făcut un nor mare adunând laolaltă norişori. Atunci când apa s-a strâns în el, iar fulgerul a început să lumineze pe margini şi luminarea s-a lăţit şi sub norii cei albi, ca şi sub cei grei, El a trimis cu tărie ploaia cea îmbelşugată. Norul atârna spre pământ, iar vânturile dinspre miazăzi îl storceau spre a-şi revărsa apa precum cămila care se îndoaie pentru mulgere.

Când norul s-a secătuit pe pământ şi a dat drumul întregii ape pe care o purta cu sine, Allah a făcut să crească ierburi pe pământul gol, şi pe munţii cei uscaţi.

Frumuseţea naturii

Ca atare, pământul s-a simţit mulţumit că a fost împodobit cu grădinile sale şi s-a minunat de veşmintele sale de verdeaţă moale şi de podoabele înfloririi sale. Allah a făcut toate acestea ca mijloace de întreţinere a oamenilor şi ca hrană pentru fiare. El a tăiat cărări largi pe tot cuprinsul, şi a înălţat minarete (de îndrumare) pentru aceia care merg pe cărările Sale.

Povestea lui Adam şi trimiterea profeţilor

După ce a lăţit pământul şi i s-au împlinit poruncile, El l-a ales pe Adam drept cel mai bun din făpturile Lui şi l-a făcut cel dintâi din toată creaţia. I-a dat să locuiască în Rai şi a făcut toate orânduielile ca el să mănânce în el (în Rai) şi i-a arătat şi din ce anume El i-a oprit. El i-a spus că dacă se îndreaptă înspre aceasta (oprelişte), acest lucru înseamnă nesocotirea Lui şi primejduirea locului său. Adam însă a făcut ceea ce fusese înfrânat să facă, întocmai precum Allah ştiuse de dinainte. În cele din urmă, Allah l-a trimis jos (pe pământ), după primirea căinţei sale, spre a popula pământul Său cu urmaşii lui şi spre a sluji drept dovadă şi apărare a Sa printre făpturile Sale.

Chiar şi atunci când a făcut ca Adam să moară, El nu i-a lăsat pe ceilalţi fără cineva care să le întărească mărturia întru domnia Sa, şi să slujească drept legătură între ei şi Ştiinţa Sa, aşadar El le-a oferit dovezi prin trimişii Săi aleşi şi purtători ai nădejdii cuvântului Său, veac după veac, până ce şirul s-a încheiat cu profetul nostru Muhammad ﷺ ca dovadă a Lui şi prin care prevenirile Sale şi-au atins ţinta.

Dăruirea celor trebuincioase traiului

El a orânduit cele trebuincioase traiului cu belşug şi cu sărăcie.

El le-a împărţit şi cu puţinătate şi cu abundenţă.

El a făcut aceasta cu dreptate, pentru a pune la încercare pe oricine a dorit El, cu înlesnire sau cu greutate, spre a vedea prin aceasta mulţumirea şi răbdarea celui bogat şi celui sărac.

El a însoţit, apoi, belşugul cu nenorocirile mizeriei, siguranţa, cu hărţuielile năpastelor, şi plăcerea bucuriilor, cu amarurile mâhnirilor.

El a hotărât soroacele pe care le-a făcut scurte sau lungi, mai timpurii sau mai târzii, şi le-a încheiat cu moartea.

El a făcut ca moartea să poată trage sforile vârstelor şi să le reteze în bucăţi.

El cunoaşte tainele celor ce le tăinuiesc, sfatul secret al celor ce iau parte la el, simţămintele lăuntrice ale celor ce se complac în a ghici, certitudinile stabilite, bănuielile vagi ale ochilor, conţinutul lăuntric al inimilor şi adâncurile necunoscutului.

Şi tot El este Cel ce ştie ce se poate auzi prin simpla aplecare a urechilor, fojgăiala văratică a furnicilor şi locaşul iernatic al gâzelor, răsunetul plânsetelor femeilor bocind şi foşnetul paşilor,

El ştie, totodată, rodul din lăuntrul tecilor, ascunzişurile sălbăticiunilor din văgăunile munţilor şi ale văilor, locurile dosite în care se strâng ţânţarii pe trunchiurile copacilor şi în ierburi, mugurii care dau frunzele pe ramuri, jgheaburile prin care picură sămânţa din şale, norii abia întremaţi ca şi cei mari, laolaltă adunaţi, picăturile de ploaie din norii cei vălătuciţi, firele de praf împrăştiate de vârtejuri din poalele lor, urmele şterse de ploi cu şuvoaiele lor, forfoteala gângăniilor pe dunele de nisip, cuiburile înaripatelor pe stâncile munţilor şi cântul păsărilor gureşe în bezna culcuşului în care clocesc.

El ştie tot ce au strâns scoicile, şi învelit valurile mărilor, tot ce se ascunde în bezna nopţii, şi tot ce asupra sa aduce lumina zilei strălucire, precum şi toate cele asupra cărora uneori noaptea este atotputernică, iar alteori lumina zilei aduce strălucire, urma fiecărui pas şi simţirea fiecărei mişcări, ecoul fiecărui sunet şi mişcarea oricărei buze, căminul fiecări fiinţe vieţuitoare, greutatea fiecărui fir de praf, tresărirea fiecărei inimi ce tresaltă şi tot ce se află pe pământ, precum roadele copacilor sau frunza care pică, sau locul în care se opreşte sămânţa, sau apa în care dospeşte sângele şi apoi boţul de carne, întremarea facerii şi naşterea fătului.

Cu toate acestea, El nu are a suferi nici o cheltuială şi nici o piedică nu Îl zădărniceşte în păstrarea a ceea ce El a creat, şi nici o năpastă sau mâhnire nu Îl împiedică în împlinirea Poruncilor şi gospodărirea făpturilor Sale. Ştiinţa Sa le pătrunde, iar ele se află în numărătoarea Sa. Dreptata Lui se întinde asupra tuturor iar mărinimia Sa le cuprinde pe toate, cu toate că rămân în urmă cu ceea ce Lui i se cuvine.

Cuvinte adresate lui Allah, Unul

O, Allah ! Ţie ţi se cuvine prea-frumoasa descriere şi Ţie Ţi se cuvine prea-înalta cinstire.

Dacă nădejdea se îndreaptă către Tine, Tu eşti cel mai bun în care să se nădăjduiască.

Dacă se aşteaptă ceva de la Tine, Tu eşti cel mai bun de la care se poate aştepta.

O, Allah ! Ai pogorât asupra mea o asemenea putere, încât eu nu preamăresc pe altul în afara Ta, şi nici nu slăvesc pe nimeni în afara de Tine.

Eu nu îmi îndrept lauda către acei alţii care sunt ocne de neizbândă şi locuri de îndoială.

Tu mi-ai ţinut departe limba de laude către fiii lui Adam şi preamăriri ale robilor creaţi.

O, Allah ! Oricare din cei ce slăvesc are de la cel pe care îl slăveşte răsplată şi dăruire.

Eu în Tine mi-am pus nădejdea, călăuzit de comorile milei Tale şi de prinosul iertării Tale.

O, Allah ! Aici (în faţa Ta) stă în picioare cel ce Te socoate ca fiind Unul aşa cum Ţie Ţi se cuvine şi nu a privit pe nimeni altcineva care ar fi fost demn de aceste laude şi preamăriri, pe nimeni altcineva în afară de Tine.

Dorinţa mea către Tine spune că nimic altceva în afară de bunătatea Ta nu îi poate vindeca sărăcia şi nici nu îi poate împlini nevoile, nimic altceva decât harul Tău şi fă-ne să nu avem nevoie să întindem mâinile spre nimeni altcineva în afară de Tine, pentru că:

„Tu eşti Atotputernicul” (66:8)

Definirea cuprinzătoare a islamului

Slavă lui Allah, Cel ce a creat islamul şi a făcut lesnicioase legile sale celor ce se apropie de el (de islam) şi i-a întărit stâlpii împotriva oricui încearcă să îl biruie. Aşadar, Allah l-a făcut loc de siguranţă celui ce se agaţă de el, tihnă celui care intră în el, dovadă limpede celui care vorbeşte despre el, martor celui se luptă pentru el, lumină celui ce caută lumina la el, înţelegere celui care pricepe, agerime celui care trudeşte întru el, semn celui ce se însemnează cu el, iluminare celui ce judecă în temeiul lui, învăţătură celui care caută povăţuire la el, izbăvire celui care îl socoate cu adevărat, încredere celui care îşi pune nădejdea în el, tihnă celui ce se lasă în seama lui, scut celui ce îndură întru el.

El (islamul) este cel mai luminos dintre toate drumurile, cea mai desluşită dintre toate cărările. Are minarete semeţe, drumuri luminoase, făclii arzânde, o preacurată îngrijire, şi un ţel înalt. Primirea adevărului este calea sa, faptele cele bune îi sunt turnuri, viaţa veşnică îi este ţintă, această lume îi este loc de întrecere, învierea este arena sa, iar raiul, capătul întrecerii sale.

Implorare pentru Profet ﷺ

El ﷺ i-a dat tăciune aprins celui ce căuta foc, a orânduit semne luminoase celui captiv. Aşadar, el ﷺ îţi este ţie îndrumător demn de încredere, martor, în Ziua Judecăţii de Apoi, trimis ţie cu binefaceri, sol întru adevăr ca milostenie.

O, Allah ! Fă-i parte din dreptatea Ta, răsplăteşte-l, înmulţindu-i binele prin harul Tău!

O, Allah ! Înalţă-i zidirea asupra zidirii celorlalţi ziditori, înnobilează-i venirea dinaintea Ta, dă-i un loc de cinste la Tine, dăruieşte-i vrednicie, şi dă-i înălţare şi virtute, şi nu ne pune pe noi (în Ziua Judecăţii de Apoi) printre cei ce sunt cu el, nici ruşinaţi, nici plini de căinţă, nici mergători pe ocolişuri, nici încălcători de legământ, nici rătăciţi, nici rătăcitori, nici de alţii amăgitori.

Roadele propovăduirii profetice

Prin mărinimia lui Allah îndreptată asupra voastră, v-aţi căpătat un loc şi roabele voastre sunt onorate, iar vecinii vă sunt bine omeniţi. Chiar şi cel asupra căruia nu vă bucuraţi de nici o cinstire şi care nu are faţă de voi nici o obligaţie vă va preamări. Le va fi teamă de voi chiar şi cel faţă de care nu aţi avut nici un imbold de duşmănie şi asupra căruia nu aveţi nici o stăpânire.

Pricinile decăderii poporului

Voi vedeţi acum cum legămintele faţă de Allah sunt rupte fără să vă mâniaţi, cu toate că vă mâhniţi şi vă încruntaţi la ruperea tradiţiilor strămoşilor voştri.

Poruncile lui Allah au venit la voi şi au plecat, şi iarăşi s-au întors la voi; însă voi i-aţi lăsat în locul vostru pe făcătorii de rele, şi le-aţi aruncat lor frâiele, părăsind poruncile lui Allah în mâinile lor, ei cei ce făptuiesc totul cu îndoieli şi merg înainte cu poftele lor. Pe Allah! Chiar şi dacă ei vă vor împrăştia sub fiecare stea, Allah, negreşit, vă va strânge la loc în acea zi: care pentru ei va fi cea mai rea dintre zile.

Lăudarea lui Allah

Slavă lui Allah Cel la care este întoarcerea întregii făpturi şi capătul tuturor lucrurilor. Îl slăvim pentru măreţia dărniciei Sale, pentru luminozitatea dovezilor Sale, pentru revărsarea harului Său şi a darurilor Sale, slavă care este o împlinire a dreptului Său, şi o mulţumire dată Lui, o apropiere de răsplata Sa, şi o sporire a bunătăţii Sale.

Noi Lui îi cerem ajutorul nădăjduind în harul Său şi dorind bunătatea Sa, încrezători în ocrotirea Sa, cunoscând darurile Sale, supuşi Lui în vorbă şi faptă.

Noi credem în El cu toată nădejdea şi siguranţa, ne înclinăm în faţa Lui cu credinţă, umili dinaintea Lui cu supunere, convinşi de unicitatea Sa, preamărindu-i Gloria, cerându-i ocrotirea cu dorinţă şi suferinţă.

Căile cunoaşterii lui Allah

El – mărire Lui – nu a fost născut aşa încât să împartă Gloria Sa cu cineva. Nici nu a dat naştere cuiva aşa încât să fie moştenit după pieire. Nici un fel de timp nu a existat înaintea Lui. Nici creştere, nici descreştere nu Îl afectează.

El apare minţilor prin semnele stăpânirii Sale puternice şi hotărârilor de nezdruncinat pe care ne face să le vedem. Printre mărturiile creaţiei Sale se află facerea cerurilor care sunt susţinute fără stâlpi. Le-a chemat şi ele I-au răspuns umile, fără lene sau încetineală. Dacă nu i-ar fi recunoscut Măreţia şi nu I s-ar fi supus, nu le-ar fi făcut loc în preajma tronului Său, sălaşul îngerilor Săi, şi nici locul unde se înalţă cuvântul curat şi faptele cele drepte ale făpturilor Sale.

El a pus stelele pe cer ca semne întru călăuzirea călătorilor buimaci pe drumurile feluritelor ţinuturi. Bezna perdelelor nopţii celei întunecoase nu le poate opri lumina, după cum faldurile negre ale nopţii nu pot face să dea înapoi lumina lunii când se răspândeşte pe ceruri. Mărire Celui care nu Îi sunt ascunse nici întunecarea din amurg şi nici bezna adâncă a nopţii în cele mai de jos caturi ale pământului sau pe cele mai înalte piscuri ale munţilor, nici bubuitul tunetului la margine de cer şi nici străfulgerările ce se fac iute nevăzute ale norilor, nici căderea unei frunze smulsă de la locul ei de furtuni aprige ori de ploi năprasnice din cer.

El ştie când cade un strop sau când stă la locul lui, când un fir de grăunte e târât, după cum ştie ce putere îi este de ajuns unui ţânţar şi ce poartă o femeie în pântecele ei.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah Cel ce exista înainte de a exista tron, cer, pământ, jinn sau om.

El nu poate fi perceput cu închipuirea şi nici măsura cu înţelegerea.

Cel ce Îi cere ceva nu Îl abate (de la alţii), şi nici cel care ia de la El ceva nu Îi pricinuieşte vreun neajuns.

El nu poate fi văzut cu ochiul, şi nici nu poate fi mărginit într-un loc. Nu poate fi descris ca având tovarăşi.

El nu a creat cu ajutorul mădularelor.

El nu poate fi perceput prin simţuri şi nu poate fi măsurat cu oamenii.

El este Cel care i-a vorbit limpede lui Moise şi i-a arătat marile Lui semne, fără să se folosească de membrele trupului sau de unelte, de vorbire sau de gesticulare.

O, tu, cel care iei asupra ta descrierea Domnului tău, dacă eşti serios, încearcă mai întâi să îi descrii pe Gavriil, pe Mihail, sau oştirile de îngeri apropiaţi (lui Allah) ce veghează înarmaţi în încăperile sfinţeniei. Minţile lor nu se perpelesc, căci cum ar putea să Îl descrie pe Bunul Creator?

Descrierile nu pot fi făcute decât lucrurilor care au forme şi părţi ce pot fi percepute şi care mor atunci când ajung la hotarul timpului.

Nu este nici un zeu afară de El, Cel ce luminează toate întunecimile cu lumina Sa, şi întunecă toate luminile cu întunecimea Sa.

Povaţa de a fi pioşi

Vă povăţuiesc, o, robi ai lui Allah să vă temeţi de Allah – Cel care v-a înveşmântat cu straie frumoase şi v-a dăruit un trai din belşug. Dacă cineva ar fi putut să găsească o scară către veşnicie sau o cale de a respinge moartea, acela ar fi fost Solomon, fiul lui David, căruia i se dăduse stăpânirea peste jinni şi peste oameni, dimpreună cu darul profeţiei şi o înaltă demnitate (dinaintea lui Allah) însă când i s-a terminat mâncarea şi i-a ajuns la capăt sorocul, arcul pieirii l-a ţintit cu săgeata morţii. Casele lui au rămas goale în urma lui, iar locurile sunt pustii. Alţi oameni i-au urmat, moştenindu-l. Veacurile scurse ar trebui să vă fie vouă învăţătură.

Unde sunt amalekiţii şi fiii amalekiţilor? Unde sunt faraonii şi fiii faraonilor? Unde sunt locuitorii cetăţilor din ar-Rass, cei care i-au omorât pe profeţi, au înăbuşit legile trimişilor lui Allah şi au înviat legile despoţilor? Unde sunt cei care veneau cu oştiri, care au biruit mii, au întemeiat armate şi au populat cetăţi?

Trăsăturile Imamului Mahdi سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ

El va fi înveşmântat în straiul înţelepciunii, pe care l-a luat cu toate foloasele lui, cu toată atenţia pentru El, cu toată cunoaşterea lui, cu toată dedicarea pentru El. Pentru el este precum (ar căuta) un lucru pe care l-a pierdut şi pe care l-a căutat sau precum o nevoie căreia încearcă să îi răspundă. El va fi înstrăinat, dacă islamul se va înstrăina sau va fi ca o cămilă istovită care abia mişcă din vârful cozii, cu gâtul lipit de pământ. El este ultima dovadă a lui Allah şi un urmaş al profeţilor Săi.

Reprimarea însoţitorilor

O, oameni! Eu v-am dezvăluit predicile pe care profeţii le-au ţinut dinaintea popoarelor lor, şi v-am împărtăşit ceea ce urmaşii lor le-au împărtăşit celor ce au venit după ei. Am încercat să vă şlefuiesc cu biciul însă nu v-aţi putut îndrepta.

Am încercat să vă conduc certându-vă însă nu aţi învăţat a vă purta. Rămâneţi în seama lui Allah! Vreţi un alt imam în afară de mine care să vă ducă pe calea cea dreaptă şi să vă arate drumul cel corect?

Luaţi aminte! Ceea ce era în spate în această lume a venit în faţă, iar ceea ce era în faţă a rămas în spate. Robii cei buni ai lui Allah sunt pregătiţi de plecare. Cu puţin şi vremelnic din lumea aceasta au cumpărat mult şi nepieritor din lumea cealaltă.

Pomenirea martirilor dintre însoţitori

Ce rău li s-a făcut fraţilor noştri cărora le-a fost vărsat sângele la Siffin în afară de acela de a fi vii astăzi? Numai că ei nu se îneacă cu lucruri amare şi nici nu beau apă mâloasă.

Pe Allah! Ei l-au aflat pe Allah, iar El le-a dăruit răsplăţile lor şi le-a dat să locuiască în casele tihnei după frica pe care au avut-o. Unde sunt fraţii mei care au apucat-o pe calea cea dreaptă şi au mers întru dreptate? Unde este ‘Ammar? Unde este Ibn at-Tayyihan? Unde este Du şahadatayn? Unde sunt cei asemenea lor, dintre fraţii lor, care au făcut legământ cu moartea şi ale căror capete au fost retezate de încălcătorii învoielii?

Padişahul credincioşilor سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ şi-a mângâiat barba cu mâna, a plâns îndelung, şi, apoi, a spus: O! Fraţi ai mei! Cei ce psalmodiază Coranul şi îl socot drept în toate cerinţele sale şi le împlinesc, revigorează tradiţia şi nimicesc născocirile. Atunci când sunt chemaţi să lupte ei răspund şi sunt încrezători în ocârmuitorii lor pe care îi urmează:

Apoi emirul dreptcredincioșilor سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ a strigat cu glast puternic:

La luptă, la luptă! O voi robi ai lui Allah!

Pe Allah! Eu îmi adun oştirea astăzi.

Cel ce vrea să meargă la Allah să iasă (cu noi)!

Nawf a spus: Emirul dreptcredincioşilor سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ l-a numit pe Husayn peste o oştire de zecii mii, pe Qays bin Sa’d peste zece mii, pe Abu Ayyub al-Ansari peste zece mii, pe alţii peste oştiri cu un număr diferit de ostaşi, cu intenţia de a se întoarce la Siffin, însă nici nu se făcuse de vineri că blestematul de Ibn Mulgham (un kharigit) l-a şi ucis (asasinarea Imamului Ali سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ în anul 661). Oştirile s-au întors de-a valma ca turmele de oi rămase fără cioban, hărţuite de lupi din toate părţile.

Semnele vădite ale lui Allah

Slavă lui Allah care face să se ivească mărturii ale atotputerniciei Sale şi ale strălucirii măreţiei Sale şi prin minunile puterii Sale ce uimeşte luminiţele ochilor şi aţâţă minţile să priceapă adevărul trăsăturilor Sale. Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah, ca mărturie de credinţă, siguranţă, sinceritate şi convingere.

După cum mărturisesc că Muhammad ﷺ este robul şi trimisul Său pe care El l-a trimis atunci când semnele dreptei călăuziri erau uitate şi căile religiei pustii. Aşadar, el a vestit adevărul cu tărie, a sfătuit poporul, l-a călăuzit întru dreptate şi le-a poruncit să meargă spre El. Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa şi a urmaşilor săi!

Să ştiţi voi, robi ai lui Allah, că El nu v-a creat degeaba şi nici nu vă va lăsa slobozi.

El cunoaşte întregul harurilor Sale asupra voastră şi numărul binefacerilor Sale pentru voi. Aşadar, Lui cereţi-I izbânda şi atingerea ţelurilor voastre.

Imploraţi-L şi rugaţi-L să vă dăruiască.

Nici un acoperământ nu vă desparte de El, nici o poartă nu se închide pentru voi şi El.

El este în tot locul, în tot timpul, în fiece clipă.

El este cu fiece om şi cu fiece jinn.

Darea de mână nu Îl păgubeşte.

Dăruirea nu Îl împuţinează.

Cel care cere nu Îl epuizează şi cel care primeşte de la El nu Îi ajunge la sfârşit.

Nimeni nu Îl poate întoarce de la altcineva, un glas nu Îl distrage de la alt glas, un dar al Lui nu Îl împiedică de la un alt dar.

Mânia nu Îl îndepărtează de la milostenie, iar milostenia nu Îl îndepărează de osândire.

Nevăzutul Său nu Îl ascunde văzutului, şi nici văzutul Său nu Îl separă de nevăzut.

El este aproape şi totodată departe.

El este sus şi totodată jos.

El este văzut şi totodată nevăzut.

El este ascuns şi totodată cunoscut.

El dă cu împrumut, însă nu ia nimic cu împrumut.

El nu a făcut creaturile după un plan şi nici nu le-a cerut ajutorul de-ar fi fost să fie obosit.

Amintirea Zilei de Apoi

Vă sfătuiesc pe voi, robi ai lui Allah, să aveţi pioşenie faţă de Allah, căci ea este frâul şi îndreptarul. Ţineţi cu nădejde de trăiniciile ei şi prindeţi-vă bine de adevărurile sale! Ea vă va duce către sălaşe ale înlesnirii, ţinuturi ale largheţei, cetăţi ale siguranţei, case ale cinstirii, până când bezna va cuprinde ţinuturile toate, când cămilele în zece luni vor lepăda; când se va sufla în trâmbiţă, când fiece făptură va muri, când fiece glas va amuţi, când munţii cei semeţi se vor prăbuşi, când stâncile cele tari se vor sfărâma, iar pietrele lor se vor preface în nisipuri spulberate, iar temeliile lor vor fi câmpuri nivelate.

În ziua aceea nu va fi nici un mijlocitor care să mijlocească, nici un prieten care să folosească, nici o scuză care să ocrotească.

Ştiinţa divină

Allah cunoaşte fremătul fiarelor în pustie, păcatele oamenilor în singurătate, mişcarea peştilor în adâncul mărilor, tălăzuirea apei de vânturile furtunoase.

Eu mărturisesc că Muhammad este alesul lui Allah, aducătorul revelaţiei Sale, trimisul milostivirii Sale.

Valoarea pioşeniei

Aşadar eu vă sfătuiesc să vă temeţi de Allah Cel ce v-a creat pentru prima dată şi la care vă veţi întoarce, cu care veţi izbândi în scopurile voastre, întru El se vor sfârşi dorinţele voastre, către El duce calea cea dreaptă pe care o urmaţi, şi la El căutaţi ocrotire de fricile voastre. Pioşenia faţă de Allah este leac pentru boala inimilor voastre, vedere pentru sufletele voastre oarbe, tămăduire pentru boala trupurilor voastre, curăţenie pentru murdăria minţilor voastre, lumină pentru bezna ochilor voştri, alinare pentru frica din inimile voastre şi strălucire pentru negrul beznei voastre.

Aşadar faceţi din ascultarea faţă de Allah o pravilă şi nu doar un acoperământ pentru afară, faceţi din ea ceva lăuntric şi nu ceva în afara voastră, ceva gingaş care să stea între coastele voastre, călăuza tuturor treburilor voastre, loc de adăpat pentru plecarea voastră (la Ziua Judecăţii), mijlocirea pentru cererile voastre, refugiu pentru ziua spaimei voastre, lămpile din lăuntrul mormintelor voastre, alinare pentru singurătatea voastră, izbăvire de neliniştea sălaşelor voastre. Cu siguranţă, ascultarea faţă de Allah dă ocrotire în faţa spaimelor a ceea ce se aşteaptă, a flăcărilor focurilor arzătoare.

Aşadar, pentru cine are pioşenie, greutăţile se duc de la el după ce fuseseră aproape, treburile se îndulcesc după amar, valurile (nenorocirilor) se sparg după ce se adunaseră asupra lui, greutăţile devin uşoare după ce se învârtoşaseră, preaplinul generozităţii va ploua asupra lui după uscăciune, binefacerile vor ţâşni asupra sa după uscăciune, binecuvântarea va pogorî asupra lui copleşindu-l după ce abia picura.

Temeţi-vă de Allah care v-a privilegiat cu sfatul Său, care v-a predicat prin Trimisul Său, care v-a copleşit cu darurile Sale. Hărăziţi-vă slujirii Sale şi împliniţi-vă obligaţia de a-i da ascultare!

Meritele islamului

Islamul este religia lui Allah pe care El a ales-o pentru Sine, pe care a pus-o sub ocrotirea ochilor Săi, pe care a socotit-o ca cea mai bună din creaţia Sa, ai cărei stâlpi i-a ridicat pe dragostea Sa. El a pus mai jos celelalte religii prin măreţia pe care i-a dat-o. Toate seminţiile le-a pus sub semeţia sa (a islamului). I-a umilit pe duşmanii săi prin preacinstirea sa şi i-a izolat pe sfidătorii săi prin triumful său. El a dărâmat stâlpii rătăcirii cu stâlpii ei (ai religiei islamice). A ostoit setea celui însetat din havuzurile ei, şi a umplut havuzurile apoi cu ajutorul celor drămuitori.

El a făcut islamul în aşa fel încât toarta sa să nu se desprindă, ca zalele sale să nu se desfacă, temeiul său să nu se prăbuşească, stâlpii săi să nu cedeze, copacul său să nu fie smuls, timpul său să nu se sfârşească, legile sale să nu decadă, felul său de-a fi să nu slăbească, ramurile sale să nu se îngusteze, înlesnirea sa să nu se preschimbe în povară, limpezimea sa să nu fie tulburată de beznă, felul ei drept să nu se strâmbe, lemnul său să nu se îndoaie, calea cea largă să nu se îngusteze, lămpile sale să nu se stingă, dulceaţa sa să nu aibă amărăciune.

El (islamul) este din stâlpi ale căror capete Allah le-a înfipt în adevăr, a căror temelie a făcut-o de neclintit, izvoare cu apă bogată, lămpi cu flăcări luminoase, semne ce îi ajută pe călători să se călăuzească, locuri de adăpare pentru cei ce vin la ele.

Allah a pus în islam desăvârşirea mulţumirii Sale, prea-înaltul stâlpilor Săi, ridicătura ascultării Sale. El (islamul), înaintea lui Allah, este trainic la stâlpi, înălţat ca zidire, strălucitor ca dovadă, luminos la flăcări, sus înălţat ca loc de veghere, tare ca putere, cu neputinţă de doborât. Preacinstiţi-l şi urmaţi-l, daţi-i ce este al lui, puneţi-l la locul cuvenit!

Trimiterea Profetului ﷺ şi greutăţile dinaintea islamului

Allah – mărire Lui – l-a trimis pe Muhammad ﷺ cu adevărul în vremea când pieirea lumii acesteia se apropiase, iar lumea de apoi prinsese a se iţi, când bucuria ei se preaschimbase în beznă după strălucire, când locuitorii ei ajunseseră să stea într-un picior, când popasurile ei deveniseră neprimitoare, când căpăstrul îi era aproape pus, când timpul său era pe sfârşite, când semnele sale erau tot mai aproape, când locuitorii ei erau pe ducă, când zalele erau pe desfăcute, când temeiurile sale erau pe împrăştiate, când semnele sale călăuzitoare erau pe uitate, când cele ascunse erau date în vileag, când lungimea îi erau scurtată, Allah l-a făcut (pe Muhammad ﷺ) vestitor al soliei Sale şi o cinste a poporului său, o primăvară pentru cei din vremea sa, o înălţare pentru ajutoarele sale, o onoare pentru susţinătorii săi.

Valorile morale şi particularităţile Coranului

Aşadar, Allah a pogorât asupra sa Cartea ca lumină ale cărei lămpi nu se sting niciodată, ca luminător a cărui ardere nu dispare, ca mare a cărei adâncime nu poate fi cuprinsă, ca drum în care nu încape rătăcire, ca rază a cărei strălucire nu se întunecă, precum o despărţitoare (a binelui de rău) a cărei dovadă nu se moleşeşte, ca limpezitoare ai cărei stâlpi nu se prăbuşesc, ca tămăduire ce face ca bolile să nu mai fie temute, ca putere ce îi face pe susţinătorii săi de neînvins, ca adevăr ce le face ajutoare de nepărăsit.

Aşadar, ea (Cartea Glorioasă) este cariera credinţei şi pivotul său, izvorul cunoaşterii şi mările sale, grădinile dreptăţii şi eleşteiele sale, piatra de temelie a islamului şi zidirea sa, văile adevărului şi câmpiile sale, marea din care cei ce scot apă nu o pot goli, izvoarele de la care cei ce beau nu le pot seca, locuri de adăpat a căror apă nu se sfârşeşte, popasuri către care cei ce se îndreaptă nu se rătăcesc, semne pe care cei se călăuzesc după ele nu pot să nu le vadă, o înălţime pe care cei ce se îndreaptă către ea nu o pot trece.

Allah a făcut-o (Cartea Glorioasă) o potolire a setei învăţaţilor, o primăvară pentru inimile juriştilor, un drum larg pentru drumeţiile celor drepţi, un leac după care nu mai există boală, o lumină neînsoţită de beznă, o frânghie cu trainică strânsoare, o fortăreaţă a cărei creastă este de netrecut, o mândrie pentru cel ce o urmează, o tihnă pentru cel ce o pătrunde, o călăuzire pentru cel ce o urmează, o noimă pentru cel ce şi-o însuşeşte, o dovadă pentru cel ce vorbeşte în temeiul ei, o izbândă ce o aduce ca pricină, un cărător de poveri pentru cel ce caută calea, o platoşă pentru cel ce se înarmează (împotriva rătăcirii), o cunoaştere pentru cel ce o pricepe, o spusă înţeleaptă pentru cel ce o povesteşte, o sentinţă pentru cel ce judecă în temeiul ei.

Mulţumire şi prevenire

Slavă lui Allah, Întâiul înaintea oricărui întâi, Ultimul după oricare ultim. Întâietatea Sa înseamnă că nu există un alt întâi înaintea Lui, ultimitatea Sa înseamnă că nu există nici un alt ultim după El. Mărturisesc că nu este altă divintate afară de Allah, depotrivă la vedere şi în taină, deopotrivă cu inima şi limba.

O, voi oameni! Nu săvârşiţi crima de a vă despărţi de mine, şi nici nu vă împătimiţi în a nu îmi da ascultare şi nu vă aruncaţi priviri unii altora atunci când mă ascultaţi!

Vestirea unor întâmplări ciudate

Pe Cel ce face sămânţa să încolţească şi vântul să adie, ceea ce vă propovăduiesc este de la Profetul neştiutor de carte; nicicând un vestitor (al lui Allah) nu a minţit şi nicicând vreun ascultător nu a înţeles.

Aşadar, văd aievea un rătăcit care rage în Siria şi care şi-a înfipt steagurile în împrejurimile al-Kufei. Când îşi va deschide gura de tot, neascultarea sa va fi şi mai mare, paşii îi vor deveni grei (şi tiranici) pe pământ, iar zâzania îi va muşca cu colţii ei pe oameni, războiul se va tălăzui cu toate valurile sale, zilele vor fi crunte, nopţile, sfâşietoare.

Când semănătura sa se va da în pârg, dreaptă în picioare, răcnetul său se va revărsa, armele vor străfulgera, steagurile neascultării rătăcitoare vor fi legate (pe băţ) şi vor veni precum noaptea întunecată şi marea tălăzuindă. Pe lângă aceasta, de câte ori nu va fi al-Kufa călcată în picioare, de câte ori nu vor trece peste ea furtuni! Curând, coarnele se vor încleşta cu alte coarne, cel aflat în picioare va fi secerat, cel secerat va fi zdrobit.

Cum poate fi înfruntată această lume

O, voi oameni! Uitaţi-vă la această lume precum cei care se abţin şi îi întorc spatele. Pe Allah! Curând, ea va pune capăt sălăşluitorului de griji lipsit şi îl va întrista pe îndestulatul tihnit. Cel ce o părăseşte nu se mai întoarce nicicând; niciodată nu se ştie ce poate veni de la ea, ci doar se aşteaptă. Bucuria sa este împletită cu tristeţea, iar dârzenia bărbaţilor se înclină către slăbiciunie şi lâncezeală. Să nu vă amăgească cele multe care vă plac aici căci puţine sunt cele care vă vor însoţi dincolo.

Miluiască-l Allah pe omul care cugetă şi trage învăţăminte, iar atunci când trage învăţăminte, vede departe. Tot ce este în această lume curând nu va mai fi, iar orice urmează să fie în lumea cealaltă nu va pieri. Orice se poate socoti va pieri. Orice aşteptat, va veni, orice vine, este foarte aproape.

Locul învăţatului

Învăţat este acela care îşi cunoaşte puterea. Este îndeajuns unui om să rămână neştiutor dacă nu îşi cunoaşte puterea. Cu siguranţă, omul cel mai urât dinaintea lui Allah este robul pe care Allah l-a dat în seama sinelui său.

El se îndepărtează de calea cea dreaptă, şi merge fără nici o călăuză. De este chemat către ogorul acestei lumi, se hărniceşte; de este chemat către ogorul lumii celeilalte, se leneveşte, ca şi cum pentru ceea ce se hărniceşte i-ar fi obligaţie, iar pentru ceea ce trândăveşte, ar fi căzut din povara lui.

Vorbe despre vremuri viitoare

Va veni o vreme în care numai credinciosul adormit va fi în siguranţă, căci dacă este de faţă, nu este recunoscut, iar dacă este absent, nu este căutat. Aceştia sunt făcliile călăuzirii şi steagurile călătoriilor în noapte.

Ei nu împrăştie huliri, şi nici nu dau pe faţă taine sau ponegriri.

Ei sunt aceia cărora Allah le deschide porţile milosteniei Sale, ţinând departe de ei greutăţile mustrării Sale.

O, voi oameni! Va veni o vreme în care islamul va fi răsturnat, precum se răstoarnă un ulcior cu tot ce are în el.

O, voi oameni! Allah v-a apărat de tot ceea ce El ar putea face să vă fie greu, însă El nu v-a ferit de încercări. Allah, Cel mai presus de oricare, a revelat în Gloriosul Coran:

„Întru aceasta sunt semne, iar Noi suntem ispititori (încercând robii)” (23:30).

Trăsăturile lui Allah

Binecuvântat este numele lui Allah, Cel pe care iuţeala minţii nu Îl poate ajunge, gingăşia isteţimii nu Îl poate găsi. El este Întâiul, Cel fără de hotar la care să se sfârşească, Cel ce nu are un altul după el la care să îşi pună hotarul.

Trăsăturile trimişilor

Allah i-a ţinut pe trimişi păstrându-i ca zălog din cel mai bun, şi lăsându-i a poposi în cel mai bun popas. El i-a făcut să vină unul după altul, din şale preacinstite şi pântece preacurate. De fiece dată când un înaintaş s-a dus, s-a ridicat un urmaş întru legea lui Allah.

Trăsăturile Profetului ﷺ şi a celor din familia sa

Până când această cinstire a lui Allah a ajuns la Muhammad ﷺ, pe care l-a adus la lumină din cele mai distinse sorginţi şi cele mai onorabile locuri de sădit, anume din acelaşi arbore din care i-a scos la lumină (pe) profeţii Săi şi din care El şi i-a ales pe cei de nădejde.

Urmaşii lui Muhammad ﷺ sunt cei mai de seamă urmaşi, neamurile sale sunt cele mai de seamă neamuri, iar arborele obârşiei sale este cel mai bun arbore, ce a răsărit în sfinţenie şi s-a înălţat în cinste, cu ramuri sus ridicate, cu roade ce nu pot fi apucate.

El este înainte-stătătorul (imamul) tuturor celor cu frică (de Allah), vederea celor ce caută îndrumare, făclia cu lumină strălucitoare, steaua cu lumină revărsătoare, amnarul cu scânteie scăpărătoare. Ţinuta îi este dreaptă, purtarea călăuzitoare, vorbirea convingătoare, iar judecata, de dreptate-dătătoare. Allah l-a trimis la ceva vreme după profeţii de dinaintea lui, atunci când oamenii căzuseră în greşeala faptei şi în neghiobia altor seminţii.

Poveţe de urmat

Trudiţi, milui-v-ar Allah după semnele desluşite, căci calea este dreaptă şi duce către casa păcii, iar voi sunteţi încă în casa în care vă puteţi bucura de răgazul şi prilejul pentru aceasta.

Cărţile (faptelor voastre) sunt deschise, condeiele (îngerilor) sunt prinse (cu însemnarea faptelor voastre), trupurile vă sunt sănătoase, limbile slobode, căinţa auzită, faptele primite.

Despre proslăvire

Lui Îi înalţ laude căutând împlinirea binecuvântării Sale, supunându-mă dinaintea Puterii Sale, cerând ocrotire faţă de neascultarea Lui. Lui Îi cer ajutorul căci El este de ajuns. El nu duce în rătăcire pe cel pe care Îl călăuzeşte. El nu îl ocroteşte pe cel pe care Îl duşmăneşte. Cel ce primeşte cele trebuincioase de la El nu este în nevoie niciodată. Preamărirea Lui are mai multă greutate decât orice altceva şi este mai preţioasă decât orice comoară.

Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah, Unul, Cel fără de seamăn. Mărturia mea este făcută cu toată sinceritatea, căci esenţa sa este credinţa noastră. Noi ţinem strâns de ea mereu atât cât trăim şi o păstrăm cu grijă în faţa năpastelor ce se abat asupra noastră, căci ea este temeiul credinţei şi deschizătoarea drumului către faptele bune, mulţumirea lui Allah şi înfrângerea Diavolului.

De asemenea mărturisesc că Muhammad ﷺ este robul şi trimisul Său.

Allah l-a trimis cu o lege vestită, cu o însemnare de seamă, cu o carte scrisă, cu o lumină scânteietore, o strălucire scăpărătoare, o poruncă hotărâtoare menită să împrăştie îndoielile, dovezi convingătoare pentru argumentare, prevenire prin semne vădite, înspăimântare cu pedepse.

La acea vreme poporul a căzut pradă amăgirilor, iar frânghia religiei s-a rupt, stâlpii certitudinii s-au clătinat, legile au fost încălcate, porunca împrăştiată, ieşirea (din impas) s-a îngustat, trecerea s-a întunecat, călăuzirea a fost dată uitării şi întunericul a pus stăpânire pe toate.

Milostivul nu a mai fost ascultat, Diavolul a fost astfel ajutat, credinţa a fost părăsită. Ca atare, stâlpii religiei s-au prăvălit, urmele lor nici nu se mai zăresc, căile sale au căzut în paragină. Poporul i-a dat ascultare Diavolului şi i-a urmat cărările. Au început să ia apă de la locurile sale de adăpare. Datorită lor, semnele Diavolului se răspândeau peste tot, iar steagul lui era peste toate amăgirile sub încălţările cărora erau călcaţi, afundaţi sub tălpile lor. Amăgirile apăreau cu cele mai mici amănunte, iar ei mergeau către ele, rătăciţi, uimiţi, neştiutori, vrăjiţi.

Bună casă, răi vecini.

În loc să doarmă, stau de veghe, iar în loc de antimoniu, ochii le erau plini de lacrimi. Sunt într-un ţinut unde învăţatul are gura pecetluită, în vreme ce neştiutorul este preacinstit.

Virtuţile familie Profetului ﷺ şi a urmaşilor săi

Ei sunt păstrătorii tainelor Sale, adăpostul poruncilor Sale, izvorul cunoaşterii Sale, centrul înţelepciunii Sale, peşterile pentru cărţile Sale, munţii religiei Sale.

Prin ei, Allah îndreaptă spatele încovoiat (al religiei) şi îndepărtează tremurul mădularelor sale.

Faptele celor perverşi

Au semănat ruşinea, au udat-o cu iluzii, apoi au secerat pieirea.

Rangul stirpei lui Muhammad ﷺ

Nimeni din obştea (umma) musulmanilor nu poate fi comparat cu cineva din stirpea lui Muhammad ﷺ. Cineva care a avut parte de bunăvoinţa lor nu poate fi egal.

Ei sunt remediul religiei şi stâlpul credinţei. Cel ce i-a depăşit trebuie să se întoarcă la ei, cel ce este în urma lor trebuie să îi ajungă. Ei au trăsăturile necesare pentru guvernare. În fiinţa lor există testamentul şi moştenirea Profetului ﷺ.

Acum adevărul s-a întors la ai săi.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah, Cel ce apare creaţiei Sale prin creaţia Sa, ce se vădeşte inimilor lor prin dovada Sa cea limpede, care a creat întreaga făptură fără să o gândească, căci gândirea se potriveşte doar celor ce au conştiinţe şi nu Aceluia care este însăşi conştiinţa. Ştiinţa Sa pătrunde lăuntrul tainei celor ascunse şi învăluie în nedesluşire credinţele cele adânci.

Particularităţile Profetului ﷺ

Allah l-a ales din arborele profeţilor, din firida luminii, din fruntea măreţiei, din cea mai aleasă parte a văii al-Batha, din făcliile luminătoare ale întunericului, şi din izvoarele înţelepciunii.

El ﷺ a fost asemenea unui tămăduitor ambulant care şi-a pregătit balsamurile şi şi-a încălzit uneltele. El ﷺ le foloseşte oriunde este nevoie să vindece inimi oarbe, urechi surde şi limbi nătânge. El ﷺ a urmat, cu leacurile sale, locurile nepăsării şi cele ale buimăcelii.

Pricinile răzleţirii omeiazilor

Ei nu au luat lumină din lumina înţelepciunii, şi nici nu au aprins focul cu amnarul ştiinţelor scăpărătoare. Aşadar, în această privinţă, ei sunt precum dobitoacele păscătoare şi stâncile nemişcătoare. Cu toate acestea, lucrurile tainice au apărut pentru aceia care percep, chipul binelui s-a arătat limpede celui ce se întreabă, iar clipa ce se apropie a ridicat vălul de pe chipu-i, în vreme ce s-au iţit semnele pentru cel ce este în căutarea lor.

Învinuirea celor din al-Kufa

Ce se întâmplă, oare, cu mine! Vă văd doar trupuri lipsite de duh, şi duh fără de trup, învăţăcei fără de bine, negustori fără de câştig, veghetori adormiţi, prezenţi nevăzuţi, auzitori surzi, cuvântători muţi. Bag seamă că rătăcirea s-a aşezat în mijloc şi s-a răspândit (pretutindeni) prin mlădiţele sale, te măsoară cu propriile-i măsuri şi te coboară la propriile cerinţe. Cârmuitorul ei este departe de obşte, în plină rătăcire.

Prevestirea agoniei omeiazilor

Aşadar, în acea zi, nu va rămâne din voi nici cât rămâne pe fundul oalei de gătit sau nici cât praf rămâne într-o cergă bine scuturată. Vă vor răzui aşa cum se răzuieşte pielea, vă vor călca în picioare aşa cum se calcă secerătura, îl vor da deoparte pe credinciosul dintre voi aşa cum o pasărele ciuguleşte grăuntele cel mare dintre cele pricăjite.

Insistarea pe ascultarea celor ai Casei

Încotro vă duc oare, aceste căi, încotro vă rătăceşte bezna şi spre ce vă amăgeşte minciuna? Dincotro sunteţi, oare, aduşi şi încotro sunteţi duşi? Pentru fiece vreme este o carte, pentru fiece absenţă o întoarcere. Aşadar, daţi ascultare domnului vostru cel evlavios şi dăruiţi-i inimile voastre. Dacă vă strigă, treziţi-vă. Înainte-mergătorul trebuie să fie crezut de ai săi, trebuie să-şi ţină mintea întreagă şi să îşi păstreze agerimea. El v-a desluşit încurcătura tot astfel precum firul se descâlceşte şi a râcâit-o precum se râcâie cleiul (de pe copac).

Prevestire asupra sluţirii valorilor sub ocârmuirea omeiazilor

La vremea aceea, deşertăciunea şi-a intrat în drepturi, iar neştiinţa este călare pe animalele sale. Nesupunerea s-a înteţit, chemarea la bine a slăbit. Timpul s-a năpustit asemenea unei fiare hrăpăreţe, iar deşertăciunea icneşte precum cămila sugrumată. Oamenii s-au înfrăţit întru destrăbălare, au lăsat de izbelişte religia şi s-au unit în a huli, împărtăşind o ură făţişă împotriva adevărului. Atunci când se întâmplă astfel, fiul va fi pricină de mânie, ploaia, pricină de zăduf, nemernicia va fiinţa din belşug, iar cei drepţi se vor împuţina. Oamenii acelor vremuri vor fi precum lupii, cârmuitorii lor, precum fiarele, oamenii de mijloc, nesătui şi cei sărmani, morţi. Adevărul va decădea, minciuna se va revărsa, iubirea va fi doar în grai, căci oamenii vor fi certăreţi în inimă. Preacurvia va fi cheia odrăslirii, în vreme ce neprihănirea va fi rară, iar islamul va fi îmbrăcat pe dos precum se îmbracă blana.

Puterea lui Allah

Totul se supune Lui şi totul există prin El. El este bogăţia oricărui sărac, cinstirea oricărui umil, puterea oricărui slab, şi adăpostul oricărui oprimat. Oricine ar vorbi, El îi aude vorbele, şi oricine ar tăcea, El lui îi ştie taina. De la El este înzestrarea oricui trăieşte şi la El se întoarce oricine moare.

Allah ! Ochii nu Te-au văzut astfel încât să povestească despre Tine, însă Tu ai fost înainte de cei care au descris creaţia Ta. Tu nu ai făurit creaţia Ta din pricină de singurătate, şi nici nu i-ai făcut să trudească pentru a câştiga. Acela pe care Tu îl cercetezi nu Ţi-o poate lua înainte, iar cel pe care Tu îl ţii nu poate scăpa de Tine. Cel ce Te nesocoteşte nu Îţi micşorează împărăţia, iar cel ce Te ascultă, nu Îţi sporeşte regatul. Celui ce nu îi este pe plac porunca Ta nu-Ţi poate întoarce hotărârea, iar cel ce întoarce spatele poruncii Tale nu se poate lipsi de Tine. Fiece taină în faţa Ta este dată pe faţă, iar pentru Tine orice absent este prezent.

Tu eşti hotarul, nu există adăpost dincolo de Tine.

Tu eşti întâlnirea, de care nu există scăpare decât la Tine.

În mâinile Tale se află chica oricărei făpturi, către Tine este drumul înapoi al fiecărei fiinţe ce vieţuieşte. Mărire Ţie!

Cât de măreaţă este înălțarea Ta!

Cât de măreaţă este creaţia Ta pe care noi o vedem, însă cât de mică este această măreţie pe lângă Puterea Ta.

Cât de teribilă este împărăţia Ta, însă cât de puţin înseamnă faţă de cele ascunse nouă din puterea Ta.

Cât de mari sunt darurile Tale în această lume, însă cât sunt ele de mici faţă de darurile celeilalte lumi.

Însușirile îngerilor

Allah ! Tu i-ai făcut pe îngeri să sălășluiască în cerurile Tale, şi i-ai pus mult deasupra peste pământul Tău. Ei au cea mai mare ştiinţă despre Tine şi întreaga Ta creaţie, cea mai mare teamă de la Tine, şi cea mai mare apropiere de Tine. Ei nu au stat niciodată în şale şi nici nu au zăbovit nicicând în pântece. Ei nu au fost zămisliţi „dintr-o apă lepădată”. Ei nu au fost împrăştiaţi de întâmplările îndoielnice ale sorţii. Ei sunt pe locul lor deosebit de-al Tău, şi în dregătoria lor alături de Tine. Dorințele lor sunt toate adunate doar întru Tine. Ascultarea lor faţă de Tine este multă, iar neglijarea poruncii Tale, mică. Dacă ei văd cu ochii lor ceea ce le-a fost ascuns despre Tine, ei își vor dispreţui faptele, se vor certa pe ei înşişi şi vor înţelege că nu Te-au slujit potrivit dreptului Tău de a fi slujit şi nu Te-au ascultat potrivit dreptului Tău de a fi ascultat.

Binefacerile dumnezeieşti

Mărire Ţie, Creator, Venerat de făpturile Tale! Pentru o bună punere la încercare a făpturilor tale, Tu ai făcut o casă şi ai pus în ea ospăţ cu băutură şi mâncare, perechi şi servitori, palate şi râuri, semănături şi roade. Apoi, ai trimis un chemător care să cheme către acestea, însă oamenii nu au dat răspuns celui care i-a chemat, şi nu s-au lăsat povăţuiţi de ceea ce Tu i-ai povăţuit, şi nici nu au dorit ceea ce Tu ai dorit, şi nici nu au tânjit după ceea ce Tu i-ai pus să tânjească. Ei s-au repezit pe învelișul (acestei lumi) şi s-au umplut de ruşine căci s-au înfruptat din ea, şi s-au unit în iubirea pentru ea.

Primejdia dragostei închipuite

Atunci când cineva iubeşte ceva, acesta îl orbeşte şi îi îmbolnăveşte inima. Acela priveşte cu un ochi nezdravăn, şi aude, însă cu o ureche neauzitoare. Dorințele i-au găurit mintea, iar lumea i-a făcut ca inima să-i moară, iar sufletul i s-a aprins după ea. Ori încotro s-ar îndrepta, el se întoarce spre ea, şi încotro ar porni, el porneşte către ea. El nu este întrerupt de nimeni ce strigă în numele lui Allah, şi nici nu ia povaţă de la nici un povăţuitor. El îi vede, oare, pe aceia care au fost prinşi în amăgire, de care nu se pot dezice şi nici nu pot da înapoi cum i-a lovit ceea ce nu băgau în seamă, cum ruperea de această lume de care se credeau la adăpost a venit asupra lor, cum au ajuns în lumea de apoi așa cum li s-a făgăduit, iar ceea ce i-a lovit nici nu poate fi zugrăvit?

Stările dinainte de moarte

Beţia morţii şi mâhnirea de a pierde (această lume) i-au împresurat. Mădularele li s-au moleşit, culoarea chipului li s-a schimbat, iar moartea le tot dă ghes. Ea se aşează între unul dintre ei şi putinţa lui de a grăi; atunci el, în mijlocul alor săi, priveşte cu ochii, aude cu urechile, cu mintea sănătoasă şi sufletul întreg, cugetă cum şi-a irosit viaţa şi în ce şi-a pierdut vremea. El își aduce aminte de avuțiile strânse, orbit de căutarea lor, dobândită pe căi cinstite sau îndoielnice. Urmările strângerii acestor bogăţii l-au biruit şi, acum, se pregăteşte să renunţe la ele, lăsându-le celor ce vor veni după el. Ei se vor bucura de ele şi vor trage foloase din ele. Este un câştig uşor pentru alţii, însă o povară pe spatele lui, de care nu are cum să se descotorosească. De aceea, el își va muşca mâinile cu dinţii de ruşine pentru ce i s-a spus pe faţă de treburile lui în clipa morţii. Lui nu îi va plăcea după ceea ce a jinduit în zilele vieţii sale, şi va dori ca acela care l-a pizmuit din această pricină şi l-a invidiat, să fi strâns el toate acelea, în locul lui însuşi. Moartea îi va cuprinde neîncetat trupul, până ce graiul i se va amesteca cu auzul. Așa că el va zace printre ai săi, fără ca limba să-i grăiască, fără ca urechile să-i audă. El își va roti privirea peste chipurile lor, urmărind mișcările limbilor lor, însă fără să audă vorba lor. Apoi moartea se va învârtoşa asupra lui, îi va lua văzul așa cum i-a luat şi auzul, iar duhul îi va ieşi din trup. El va deveni apoi un stârv printre ai săi. Lor fiindu-le greu în preajma lui, se vor îndepărta de lângă el. El nu va ferici vreun bocitor şi nici nu va răspunde vreunui chemător. Ei îl vor purta, apoi, către un loc îngust în pământ şi îl vor lăsa acolo spre a-şi înfrunta faptele, contenind să-l mai viziteze.

Descrierea învierii

Până ce tot ce este scris a se petrece se apropie de sfârşit, faptele își împlinesc limitele cele destinate, cel din urmă se alătură celor dinainte, porunca lui Allah va veni cu ceea El vrea să reînnoiască din creaţia sa. El va zgudui cerul şi îl va crăpa; va cutremura pământul şi îl va zgâlţâi; va scoate din ţâţâni munţii şi îi va nărui. Ei se vor nimici unul pe celălalt din smerenie faţă de strălucirea Sa şi din teamă de puterea Sa. El va scoate pe oricine va fi în pământ. El îi va împrospăta după ce vor fi vlăguiţi şi îi va aduna după ce vor fi fost împrăştiaţi. Apoi îi va separa spre a îi întreba despre faptele cele ascunse şi despre treburile lor cele tainice. El îi va împărţi apoi în două mulţimi, răsplătindu-i pe unii şi pedepsindu-i pe ceilalți. Cât despre cei ce dau ascultare, El îi va răsplăti cu apropierea Sa, şi îi va ţine pentru totdeauna în casa Sa, de unde cei ce sălălşuiesc acolo nu se mai mută. Starea lor nu va mai suferi schimbări, teama nu îi va cuprinde, suferinţa nu îi va atinge, primejdiile nu îi vor năpădi, iar călătoria nu îi va sili (din loc în loc).

Cât despre cei ce nu au dat ascultare, El îi va aşeza în cel mai rău loc, le va lega mâinile alături de gât, le va lega tălpile picioarelor cu cârlionţii lor, şi îi va înveşmânta în cămăşi de catran şi straie croite din flăcări. Ei vor fi daţi unei osânde cu dogoare crescândă, uşa le va fi zăvorâtă, rămânând în focul cel plin de strigăte şi vâlvătăi arzânde şi geamăt înspăimântător. Cel întemniţat nu poate ieşi, prizonierul dinăuntru nu poate fi eliberat prin răscumpărare, iar cătuşele nu îi pot fi tăiate. Nu există nici o vârstă pentru această casă, astfel încât ea să poată pieri, şi nici vreun soroc pentru oamenii de acolo care s-ar putea împlini.

Înfrânarea Profetului ﷺ

El ﷺ a privit această lume cu dispreţ şi a socotit-o mică. El ﷺ a considerat-o jalnică şi a urât-o. El ﷺ a înţeles că Allah a ţinut-o departe de el înadins şi a aşternut-o altora din dispreţ. Așadar, el a rămas departe de ea cu inima, a alungat din minte amintirea ei, şi şi-a dorit ca podoabele ei să rămână ascunse ochilor săi, astfel ca el să nu capete nici un acoperământ de la ea, ori vreo nădejde de a sta în ea. El ﷺ a propovăduit de la Allah făgăduințele, şi-a povăţuit obştea prevenind-o, i-a chemat (pe oameni) către rai, dându-le vestea cea  bună.

Însușirile celor din Casă

Noi suntem arborele profeției, locul de popas al soliei dumnezeieşti, locul de descindere al îngerilor, minele de cunoaştere şi izvoarele înţelepciunii. Sprijinitorului nostru şi celui ce ne iubeşte îi este hărăzită îndurarea, în vreme ce dușmanului nostru, ca şi celui ce ne urăşte, îi este hărăzită urgia.

Abu Abdallah a povestit că:

Într-una din zile, pe când emirul dreptcredincioşilor, Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ, le vorbea de la amvon locuitorilor din Kufa, un bărbat s-a ridicat şi i-a spus:

O, tu, emir al drept-credincioşilor! Descrieni-L pe Domnul tău pentru ca dragostea noastră pentru El şi cunoaşterea noastră în ceea ce-L priveşte să crească.

Padişahul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ s-a mâniat şi a strigat: Adunaţi-vă pentru rugăciune!

Oamenii s-au adunat până când moscheea s-a umplut.

Apoi el s-a ridicat, culoarea chipului i s-a schimbat şi a spus:

Slavă lui Allah al Cărui belşug nu sporeşte prin aceea că refuză să ofere ajutorul cuiva şi nici nu sărăceşte prin aceea că dăruieşte, în timp ce bogăţia tuturor celor care dăruiesc, în afară de El, se micşorează! El deţine pe deplin foloasele binecuvântărilor şi câştigurile plinătăţii. Prin generozitatea Sa, El asigură cele trebuincioase creaturilor Sale. El netezeşte calea năzuinţelor celor care Îl consideră pe El ţinta căutărilor lor. El nu este mai generos în ceea ce se cere de la El decât în ceea ce nu se cere.

Timpul, în trecerea sa, nu se schimbă pentru El, astfel ca să I se schimbe starea în funcţie de acesta.

Dacă ar da unora dintre slujitorii Săi tot argintul, toate lingourile de aur curat din respiraţia minelor din munţi şi toţi sacii de perle din zâmbetul scoicilor, dărnicia Sa nu ar fi nicidecum afectată, nici întinderea bogăţiei Sale nu s-ar micşora.

La El se află comorile răsplăţilor generoase, care nu sunt secătuite de lucrurile cerute şi de care nu trebuie să se îngrijească, în ciuda abundenţei lor, pentru că El este Cel Darnic, ale Cărui bogăţii nu se împuţinează când dăruieşte, iar El nu devine zgârcit în urma insistenţei supărătoare a celor care cer. „Şi porunca Sa când voieşte un lucru este în a spune: Fii! Şi el este”. (36:82)

Îngerii, în ciuda apropierii lor de tronul dărniciei Lui, în ciuda dragostei lor mari şi arzătoare pentru El, în ciuda slăvirii măreţiei puterii Sale şi în ciuda apropierii lor faţă de împărăţia Sa nevăzută, pot cunoaşte numai ceea ce i-a învăţat El din acţiunile Sale, cu toate că, în ceea ce priveşte rangul lor, ei aparţin Sfântului Său Regat.

Aceasta se datorează faptului că ei Îl cunosc în limitele stabilite de El, aşa cum spun: „Mărire Ţie ! Noi nu avem ştiinţă decât de ceea ce Tu ne-ai învăţat” (2:32).

Aşadar, ce crezi, o, tu, cel care ai pus această întrebare, despre Cel Care este astfel?

Slavă şi laudă Lui!

El nu a luat fiinţă, astfel ca schimbarea şi mişcarea să poată fi posibile în El.

El nu este afectat în Esenţa Sa de repetarea stărilor şi a eonilor, iar pentru El nu există succesiunea noapte-zi.

El este Cel care a plăsmuit creaţia fără să aibă vreun model pe care să-l copieze sau să-l măsoare, fără să imite o divinitate existentă dinaintea Sa.

Nu I se pot atribui însuşiri, ca nu cumva să fie mărginit de limite, ca rezultat al definirii lor. El – „Nimic nu este asemenea Lui” (42:11) – nu încetează să transcendă atributele creaturilor.

Ochii sunt împiedicaţi să-L vadă, ca nu cumva să poată fi descris, fiind văzut cu claritate, şi ca nu cumva să fie cunoscut de creaturile Sale în Esenţa Sa, pe care nimeni în afară de El nu o cunoaşte.

Prin înălţarea Sa deasupra tuturor lucrurilor, El evită presupunerile celor care şi-L imaginează. Esenţa intimă a grandorii Sale transcende cuprinderea gândirii neputincioase a celor care meditează la El.

El nu suportă nici o comparaţie, astfel ca vreo creatură să-I poată semăna. Pentru cei care-L cunosc, El este mereu dincolo de asemănări şi contrarii.

Cei care Îi atribuie rivali lui Allah propovăduiesc minciuni când Îl fac asemeni celor din categoria lor, Îl împodobesc în imaginaţia lor cu podoabele creaturilor, Îi atribuie părţi, după măsurile rezultate din ideile care-i preocupă pe ei, măsurându-L prin capacitatea puterii intelectului lor, fiecare, potrivit aptitudinilor sale intelectuale.

Şi cum ar putea plăsmuirile imaginaţiei să-L măsoare pe Cel ale Cărui dimensiuni nu pot fi determinate, când cu siguranţă conceptele raţiunii au dat greş în înţelegerea Esenţei Sale cele mai adânci?

Pentru că El este mai măreţ decât ceea ce ar putea delimita minţile oamenilor prin cugetare, îngerii neputând să-L înţeleagă, în ciuda apropierii de împărăţia puterii Sale.

Slăvit fie El, El e mai presus de a avea un egal cu care să fie comparat, pentru că El este Cel Subtil: când imaginaţia doreşte să depăşească limitele posibile şi să pătrundă în adâncurile nevăzute ale împărăţiei Sale, când gândurile, eliberate de orice insinuare străină, caută să-I cunoască Esenţa, când inimile sunt aruncate într-o confuzie năucitoare încercând să-L cuprindă pornind de la atributele Sale, când căile raţionale de abordare devin obscure, din moment ce nu-I pot fi ataşate atribute prin care ei să poată accede la cunoaşterea divinităţii Sale, atunci ele (imaginaţia, gândurile, inimile şi căile de abordare) sunt stăvilite, căzând în dizgraţie, în timp ce traversează abisurile întinderilor întunecoase ale lumilor nevăzute, renunţând la toate pentru El – Slăvit fie numele Său!

Ele (gândurile, imaginaţia) se întorc, fiind împinse înapoi, acceptând faptul că nu se poate ajunge la cunoaşterea Esenţei Lui adânci prin rătăcirea şi devierea lor (de la cale) şi că nici o noţiune a puterii şi maiestăţii Sale nu se poate forma în mintea celor care cugetă, întrucât El este dincolo de a putea fi cuprins de facultăţile intelectuale ale fiinţelor mărginite. Pentru că El este în contradicţie cu creaţia Sa şi nu există nimic care să-I semene dintre creaturi, din moment ce fiecare lucru este comparat doar cu cel asemenea lui.

Cât despre ceea ce nu are asemănare, cum poate să fie comparat cu ceva ce este diferit de asemănarea sa?

Iar El este Începutul înaintea căruia nu a existat nimic şi Sfârşitul după care nu va exista nimic.

Ochii nu-L pot vedea în splendoarea puterii Sale. Când El întunecă ochii, acoperindu-i, aceştia nu pot pătrunde dincolo de grosimea vălurilor aşezate peste ei, nici nu pot străbate dincolo de tăria învelitorilor Sale pentru a putea ajunge la Stăpânul Tronului, din a Cărui voinţă provin toate şi în faţa Căruia, din pricina impunătoarei Sale maiestăţi, măreţia celor trufaşi este mistuită.

Capetele se apleacă dinaintea Sa, iar chipurile se smeresc, cu teamă de El. În minunăţiile create de El se văd urmele înţelepciunii Sale, iar toată creaţia Sa devine o dovadă a Sa, fiind atribuită Lui.

De ar fi o creaţie tăcută, dovada Lui ar vorbi prin ea, prin cârmuirea Lui.

El hotărăşte ce să creeze şi face ca hotărârea Lui să fie de neclintit, aşază toate lucrurile la locul lor, prin subtilitatea cârmuirii Sale şi le dă un sens.

Nimic nu ajunge în preajma staţiunii Sale (spirituale) şi nu eşuează mai înainte de a săvârşi voia Sa şi nu se dă în lături de la a Îi îndeplini dorinţa, atunci când i se porunceşte.

El nu suferă de oboseală, aceasta nu poate să-L atingă, nici nu este înşelat de cel care-I încalcă porunca.

Aşadar, creaţia Sa este desăvârşită şi I se închină Lui cu supunere. Respectă timpul stabilit, când este adusă la viaţă de El, timp care nu poate fi amânat de ezitarea celui zăpăcit, nici de întârzierea celui care zăboveşte.

El a îndreptat ce era deformat în lucruri, a conturat limitele marginilor lor, a armonizat contradicţiile dintre ele prin puterea Sa, a unit mijloacele prin care acestea se leagă între ele, a făcut ca diversele lor feluri să fie de dimensiuni diferite şi le-a împărţit în mai multe soiuri, a dat creaturilor pe care le-a plăsmuit diferite înclinaţii fireşti şi înfăţişări minunate.

El le-a creat după cum a dorit şi le-a dat viaţă.

Prin cunoaşterea Sa a rânduit felurile creaţiei, iar rânduiala Sa le-a dat cel mai bun curs.

O, tu, cel care întrebi! Află că oricine Îl compară pe Domnul nostru Măreţ cu deosebirea reciprocă a elementelor creaţiei Sale şi cu legăturile care le unesc, ascunse prin orânduirea înţelepciunii Sale, cu siguranţă nu şi-a consolidat în conştiinţa sa interioară cunoaşterea despre El, iar inima lui nu a mărturisit cu convigere că El nu are un părtaș.

Este ca şi cum nu ar fi auzit de slujitorii care au tăgăduit ceea ce urmau, spunând:

„Pe Allah ! Noi ne aflam într-o rătăcire vădită când vă socoteam deopotrivă cu Domnul lumilor.” (26: 97-98).

Oricine Îl egalează pe Domnul nostru cu ceva, I-a atribuit rivali Acestuia, iar cel care I-a atribuit rivali este necredincios, aşa cum au revelat versetele Sale limpezi şi cum au vorbit martorii semnelor şi dovezilor Lui clare. Pentru că El este Allah, care nu poate fi definit de raţiune, ca să poată fi caracterizat prin puterea cugetului lor sau să fie limitat şi transformat în guşa gândirii sufletelor ambiţioase.

El este Plăsmuitorul feluritelor lucruri fără să fi avut nevoie de o reflecţie anterioară sau de o înclinaţie inerentă, sau de o experienţă a evenimentelor câştigată în urma trecerii timpului, sau de vreun partener care să-L ajute să creeze minunăţiile lucrurilor. Atunci când cei care Îi atribuie rivali Îl compară cu creaturile, ale căror însuşiri sunt împărţite şi limitate şi ale căror niveluri deţin zone şi regiuni diferite – iar El, Puternicul şi Măreţul, este Cel existent pentru Sine Însuşi, nu prin uneltele Sale – ei nu-L pot măsura cu adevărata Sa măsură. Aşa cum a spus El, declarându-Se de necomparat cu eventualii parteneri asociaţi Lui şi deasupra socotelilor celor necredincioşi dintre slujitorii Săi, care-L măsoară, delimitându-L: „Ei nu i-au dat lui Allah adevărata Sa măsură. Pământul întreg, în Ziua Învierii, va fi în pumnul Său, iar cerurile vor fi împăturite cu dreapta Sa. Preamărire şi Înălţare Lui asupra celor care I-i alăturaţi.” (39:67).

Aşadar urmaţi Coranul în ceea ce vă îndrumă cu privire la atributele Sale, pentru a stabili o legătură între voi şi cunoaşterea Lui. Luaţi-l ca exemplu şi căutaţi să vă luminaţi prin lumina călăuzirii sale; cu siguranţă, el este o binecuvântare şi o sursă a înţelepciunii care v-a fost dată, deci primiţi ceea ce vi s-a dăruit şi fiţi recunoscători.

Iar în ceea ce priveşte lucrurile la care vă îndrumă Satana, cele în care Coranul nu vă obligă şi la care nu există aluzii în tradiţia Profetului şi a Imamilor călăuzirii, lăsaţi cunoaşterea lor Puternicului şi Măreţului Allah. Cu siguranţă aceasta este limita a ceea ce vă cere Allah.

Să ştiţi că cei înrădăcinaţi în ştiinţă sunt cei pe care Allah i-a eliberat de nevoia de a lua cu asalt porţile ferecate în spatele cărora se află cele nevăzute, recunoscând toate cele învăluite, a căror interpretare nu o cunosc, spunând: Noi credem! Totul vine de la Domnul nostru!

Astfel că Allah a lăudat faptul că au recunoscut neputinţa lor de a înţelege ceea ce nu pot cuprinde cu ştiinţa lor şi a numit înrădăcinarea în ştiinţă renunţarea lor la dorinţa de a pătrunde acolo unde nu este nevoie şi nu li se cere.

Aşadar, limitaţi-vă la aceasta (la aceeaşi atitudine) şi nu măsuraţi puterea lui Allah potrivit puterii raţiunii voastre, devenind astfel dintre cei care vor pieri.

Minunile creaţiei

Doar prin puterea măreţiei Sale şi minunata delicateţe a facerii Sale, El a făcut din apa mării cea înspumată, din valuri peste valuri adunată, adânc învolburată, pământ uscat şi tare.

El a făcut, apoi, din ea straturi şi le-a separat în şapte ceruri după ce au fost unite la un loc. Astfel, ele au devenit nemişcate la porunca Sa şi s-au oprit la marginea hotărnicită de El.

Astfel El a ancorat pământul cărat pe apa albastră adâncă, înconjurată şi aninată, care ascultă de porunca Sa şi se se supune întru cinstirea Sa, iar curgerea ei s-a oprit din teamă faţă de El.

El a creat, apoi, dealuri înalte, stânci de piatră şi munţi semeţi. Le-a pus la locul lor şi a făcut să rămână nemişcate. Vârfurile lor se ridică în văzduh, iar rădăcinile li se adâncesc în apă.

Astfel, El a ridicat munţii deasupra câmpiilor şi le-a stabilit temeliile în vasta întindere, oriunde se aflau. Le-a făcut crestele înalte şi trupurile măreţe. Le-a făcut precum coloanele pentru pământ şi le-a înţelenit în el precum ţăruşii. Ca urmare, pământul a devenit nemişcat, altfel s-ar fi putut lăsa într-o parte cu locuitorii săi sau s-ar fi putut scufunda înlăuntru cu greutatea lui, sau s-ar fi putut sminti de la locul său.

Aşadar, mărire Celui ce l-a strunit după tălăzuirea apelor sale şi l-a zvântat după udarea părţilor sale. Astfel, El l-a făcut leagăn pentru creaturile sale şi li le-a întins ca pe un aşternut deasupra unei mări adânci nemişcate, stătute, deloc curgătoare, mângâiată de vânturi furtunoase, deaupra căreia nori plini se ridică.

„Întru aceasta este o pildă pentru cel care se teme”. (79:26)

Îndemnarea poporului să lupte împotriva locuitorilor Siriei

O, Allah ! Orice rob dintre robii Tăi care aude spusa noastră cu nimic greşită, îndreptătoare şi nu stricătoare, întru religie şi lumea aceasta, şi se leapădă de ea după ce a auzit-o, atunci cu siguranţă nu face decât să dea înapoi în faţa ajutorului Tău şi să încetinească întăririi religiei Tale.

Te facem martor asupra lui pe Tine, o, Tu, Cel mai mare dintre martori, precum îi facem martori asupra lui pe toţi cei care locuiesc pământul Tău şi cerurile Tale. Tu nu ai nevoie de ajutorul lui şi îl poţi lua pentru păcatul lui.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah care este deasupra oricărei asemănări cu creaturile, care este deasupra cuvintelor celor ce Îl descriu, care arată minunile împărăţiei Sale celor care privesc, care este ascuns gândirii închipuitorilor datorită măreţiei slavei Sale, care este învăţat fără a fi dobândit, adăugat ceva sau beneficiat de ceva, şi care este orânduitorul tuturor lucrurilor fără a se frământa sau a cugeta.

El este Cel pe care întunericul nu Îl învăluie, căruia lumina nu Îi dă strălucire, pe care noaptea nu Îl înghite, peste care ziua nu curge.

Priceperea Sa nu este mulţumită vederii, nici ştiinţa Sa mulţumită învăţăturii.

Binecuvântările Profetului ﷺ ales

Allah l-a întărit pe Profet ﷺ cu lumină şi i-a dat întâietate asupra celor aleşi. Prin el, Allah i-a unit pe cei dezbinaţi, le-a dat mai multă putere celor puternici, a făcut ca greutăţile să fie trecute, a netezit pământul bolovănos, înlăturând astfel înşelăciunea de-a dreapta şi de-a stânga.

Cunoaşterea Profetului ﷺ

Eu mărturisesc că El (Allah) este dreptatea şi făcător de dreptate, El este judecătorul ce desparte binele de rău. După cum mărturisesc că Muhammad ﷺ este robul Său, trimisul Său şi domnul robilor Săi.

Ori de câte ori Allah ar despărţi facerea în două părţi, pe el ﷺ l-ar pune întotdeauna în partea cea bună. Aşadar, niciodată nu este laolaltă cu el desfrânatul, şi nici nu adastă alături de el destrăbălatul.

Cu siguranţă, Allah a făcut pentru bine – oamenii potriviţi, pentru adevăr – stâlpi de susţinere, pentru supunere – ocrotire. În orice clipă de supunere, Allah va da ajutor prin limbile care vor vorbi, prin inimile care se vor întări. El are îndestulare pentru cei care caută îndestularea şi leac pentru cei care caută leac.

Locul celor învăţaţi

Să ştiţi că, negreşit, acei robi ai lui Allah care păstrează ştiinţa Lui se îngrijesc de acele lucruri pe care El le doreşte îngrijite şi fac izvoarele Lui să tâşnească (în folosul altora). Ei se caută unii pe alţii cu prietenie şi se întâlnesc unii cu alţii cu dragoste. Îşi toarnă unii altora apa în cupe şi beau din belşug. Îndoiala nu-i tulbură, iar vorbitul pe la spate nu are spor împotriva lor. Astfel Allah a legat felul lor de a fi de buna purtare. De aceea, se iubesc unii pe alţii şi se întâlnesc unii cu alţii. Ei sunt precum seminţele păstrate după ce au fost alese, când au fost luate unele şi aruncate altele. Alegerea i-a deosebit, curăţirea i-a şlefuit.

Aşadar omul ar trebui să-şi păstreze onoarea pentru a putea primi aceste calităţi. El ar trebui să se teamă de Ziua Judecăţii înainte ca ea să soseacă, şi ar trebui să preţuiască scurtimea vieţii sale şi scurtimea şederii sale în locul unde se află, care durează doar pentru cât trece către următorul loc. El ar trebui aşadar să înfăptuiască ceva pentru trecerea sa mai departe şi pentru treptele cunoscute ale plecării sale. Binecuvântat fie cel care are o inimă curată, care ascultă de cel care îl îndrumă, îl ocoleşte pe cel care îl rătăceşte, care nimereşte calea izbăvirii cu privirea celui care l-a făcut să vadă şi prin ascultarea poruncii celui ce îl călăuzeşte, care se grăbeşte spre buna îndrumare înainte ca porţile ei să se închidă şi legăturile să se rupă, care bate la uşa căinţei să i se deschidă, care alungă păcatul. El cu siguranţă a fost pus pe calea cea bună şi îndrumat către drumul cel drept.

Proslăvire şi implorare

Slavă lui Allah care mi-a sortit să nu mor încă, nici să fiu beteag, nici ca venele să-mi fie năpădite de boală, nici să fiu judecat pentru faptele mele rele, nici să fiu fără urmaşi, nici să-mi părăsesc religia, nici să Îi întorc spatele Domnului meu, nici să mi se urască cu credinţa mea, nici să-mi fie încâlcită mintea, nici să fiu osândit cu osânda adunărilor dinaintea mea.

Sunt un rob aflat în stăpânirea Ta, ce singur s-a nedreptăţit pe sine însuşi. Tu ai toate dovezile asupra mea, însă eu n-am nici o dovadă în favoarea mea. Nu pot să iau nimic altceva decât ceea ce Tu mi-ai dat şi nu mă (poate) ocroti (nimic) în afară de ceea ce Tu m-ai ocrotit.

O, Allah ! Caut oblăduirea Ta ca să nu rămân sărac în ciuda bogăţiei Tale, ca să nu fiu înşelat în ciuda îndrumării Tale, ca să nu fiu păgubit în ciuda împărăţiei Tale, şi ca să nu fiu împilat în ciuda poruncii Tale.

O, Allah ! Fie ca sufletul meu să fie primul din acele bunuri pe care Tu le iei de la mine şi cea dintâi încredere, dintre binefacerile Tale, dăruite mie.

O, Allah ! Căutam oblăduirea Ta, ca să nu ne întoarcem de la porunca Ta sau să nu ne răzvrătim asupra legii Tale, sau să ne urmăm patimile fără să ţinem seama de buna călăuzire venită de la Tine.

Abu Abdallah a relatat următoarele:

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ vorbea în moscheea din Kufa când un om pe nume Dhilib s-a ridicat în faţa sa. Avea o limbă ascuţită, o vorbire aleasă şi era curajos.

El a spus: O, emir al drept-credincioşilor ! L-ai văzut pe Domnul tău?

Acesta عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a răspuns: Vai ţie, o Dhilib ! Nu m-aş închina unui Domn pe Care să nu-L fi văzut.

El a întrebat: O, emir al drept-credindicioşilor: Cum L-ai văzut?

Ali bin Abi Talib عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a răspuns:

O Dhilib! Ochii nu-L văd prin puterea de observaţie a privirii, dar inimile Îl văd prin adevărurile credinţei.

Vai ţie, o Dhilib! Cu adevărat Domnul meu este subtil în subtilitate dar nu poate fi descris de subtilitate; imens în imensitate dar nu poate fi caraterizat de imensitate; grandios în grandoare dar nu poate fi descris de grandoare; măreţ în măreţie dar nu poate fi caracterizat de măreţie. Înainte de toate lucrurile, El era, nu se poate spune că nimicul exista înaintea Sa. După toate lucrurile El va continua să fie, nu se poate spune că El are un „după”. El a voit toate lucrurile, dar nu printr-o hotărâre. El percepe toate dar nu prin vreun mijloc. El este în toate lucrurile dar nu amestecat cu ele, nici separat de ele. El este evident, dar nu potrivit explicaţiei că ar fi imediat (perceptibil prin simţuri), este manifest dar nu înfăţişându-se, este detaşat dar nu prin distanţă, apropiat dar nu prin apropiere (fizică), subtil dar nu în ceea ce priveşte corporalitatea, existent dar nu după non-existenţă, activ dar fără să fie silit, El hotărăşte dar nu prin mişcare (gesturi), El doreşte dar nu în urma unei decizii, El aude dar nu prin intermediul a ceva şi vede dar nu cu ajutorul organelor.

Locurile nu-L cuprind, timpul nu-L petrece,

atributele nu-L pot delimita,

iar aţipirea nu-L cuprinde.

Prin faptul că El a dat simţuri organelor de simţ se poate cunoaşte că El nu posedă organe de simţ.

Prin faptul că a dat substanţă substanţelor se poate cunoaşte că El nu are substanţă.

Prin faptul că El a cauzat contraste între lucruri, se poate cunoaşte că El nu are ceva care să-I fie opus.

Prin faptul că El cauzează ataşament între lucruri se poate cunoaşte faptul că El nu are ceva alăturat Lui.

El a făcut ca întunericul să fie opusul lumii, obscuritatea să fie opusul clarităţii, ceea ce e lichid să fie opusul a ceea este solid, iar căldura să fie opusul frigului.

El îmbină acele lucruri care sunt potrivnice unele faţă de altele şi le separă pe acelea care sunt apropiate.

Acestea dovedesc existenţa Celui care le-a separat prin despărţirea lor şi existenţa Celui care le-a îmbinat prin îmbinarea lor.

Acesta este înţelesul cuvintelor Sale: „din fiece lucru am creat o pereche. Poate vă veţi aminti.” (51:49)

Aşadar, El a separat „înainte” de „după” pentru a se putea cunoaşte că pentru El nu există „înainte” sau „după”. Ele dovedesc prin dispoziţiile lor că Cel Care le-a dat o înclinare nu are dispoziţii. Ele arată prin faptul că sunt supuse timpului că Cel Care le-a supus pe ele timpului nu este, El însuşi, supus acestuia.

El a ascuns pe unele dintre ele celorlalte, astfel ca să se poată cunoaşte că nu există nici un paravan între El şi creaţia Sa, în afară de creaţia Sa. El era Domn când încă nu exista nimic peste care să domnească; El era Allah, când nu exista nimeni pentru care să fie Allah; El era Cunoscător când nu exista nimic care să poată fi cunoscut şi El era Cel Care auzea, când nu exista nimic care să poată fi auzit.

Apoi Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a compus pe loc următoarele versuri:

Domnul meu este cunoscut întotdeauna prin slava Sa, Domnul meu este descris întotdeauna de generozitata Sa.

El exista când nu era nici o lumină a cărei iluminare să poată fi căutată şi nici un întuneric care să se aştearnă peste orizont.

Prin urmare, Domnul nostru este altfel decât creaturile Sale, toate la un loc, şi altfel decât orice poate fi descris de imaginaţie.

Oricine doreşte să-L descrie comparându-L cu ceva se întoarce învins şi împiedicat de propria-i neputinţă.

Iar urcând treptele spre El, puterea Sa răspândeşte un val care orbeşte ochii spiritului.

Aşadar, lăsaţi-l pe cel care se ceartă cu voi în ceea ce priveşte religia să se piardă în adâncuri pentru că îndoiala sa i-a stricat vederea; şi alăturaţi-vă celui credincios, care este iubit de Stăpânul Său, fiind înconjurat de binecuvântările Protectorului său, surâzător el a devenit pe pământ însemnul călăuzirii iar în Rai el este împodobit şi recunoscut.

După aceea Dhilib a căzut la pământ, leşinând.

Când şi-a revenit a spus: Nu am auzit niciodată asemenea cuvinte. Nu mă voi mai întoarce niciodată la ceea ce credeam înainte.

Abu Basir a relatat că:

Cineva a venit la Abu Jafar سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ şi l-a întrebat pe acesta:

O, Abu Jafar, spune-mi despre Domnul tău? Când a fost El?

Acesta a răspuns:

Vai ţie! Cu siguranţă „când a fost?” se poate spune despre un lucru care nu era, apoi a fost. Dar Domnul meu este Veşnic şi Viu fără să se poată spune sau  „cum” sau „a fost”. Fiinţa Sa nu este caracterizată de „cum” (modalitate) nici de „unde” (loc). El nu a fost în ceva sau pe ceva.

El nu a creat loc pentru Fiinţa Sa.

El nu a devenit mai puternic după ce a dat fiinţă lucrurilor, nici nu era mai slab înainte să creeze lucrurile.

Iar El nu era cuprins de însingurare înainte de crearea lucrurilor. El nu seamănă cu nimic din ceea ce fost creat.

El nu era lipsit de putere asupra împărăţiei Sale, înainte de crearea acesteia, ca să se poată spune că va fi lipsit de suvernitate după nimicirea acesteia.

El rămâne Viu fără să aibă o viaţă (care să fi fost creată), era un Suveran puternic înainte de a crea ceva (peste care să domnească) şi rămâne un Stăpânitor atotputernic după ce a creat universul. Nu se poate spune despre Fiinţa Sa „cum” sau „unde”, nici nu are vreo limită.

El nu poate fi cunoscut prin ceva cu care să fie comparat. El nu îmbătrâneşte în decursul existenţei Sale îndelungate.

El nu este trăsnit de nimic şi nimic nu-L face să se înspăimânte, dar toate sunt trăsnite de teama Lui.

El este Viu fără să aibă o viaţă temporală, fără să aibă o fire care să poată fi descrisă prin atribute, fără să aibă o stare care să poată fi descrisă de atribute, fără să aibă o stare care să poată fi definită, fără o urmă care să poată fi urmărită şi fără un loc asociat.

El este Cel Viu, Atotcunoscător şi un Rege Veşnic. Ale Lui sunt puterea şi suveranitatea.

El creează ceea ce doreşte prin voia Sa. El nu este de nimic limitat, nici divizat în mai multe părţi iar El nu piere.

El a fost Cel Dintâi, fără să se poată spune „cum” şi El va fi Cel din urmă, fără să se poată spune „unde”.

„Şi totul este pieritor în afară de Faţa Sa”. (28:88)

Vai ţie, cel care ai pus această întrebare! În ceea ce-L priveşte pe Domnul meu, cu adevărat închipuirea nu-L poate cuprinde, îndoiala nu-l atinge, El nu este asuprit de nimeni, nici nu există cineva care să-I fie alăturat, fenomenele nu-L afectează, Lui nu i se cere socoteală despre ceea ce face iar El nu revine asupra nici unui lucru:

„Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Veşnicul! Nici aţipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pre pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El fără îngăduinţa Lui? El le ştie pe cele din faţa lor şi pe cele din urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte. Tronul Lui se întinde peste ceruri şi peste pământ şi nu-i este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Măreţul!” (2:255)

Abu Basir a povestit că:

L-a întrebat pe Abu Abdallah سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ:

Vorbeşte-mi despre Allah, Cel Puternic şi Măreţ; oare credincioşii Îl vor vedea în Ziua Judecăţii?

Acesta a răspuns: Da, şi L-au văzut chiar înainte de Ziua Judecăţii.

Abu Basir l-a întrebat: Când?

Imamul سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ a răspuns: Când El le-a spus: „Nu sunt eu Domnul vostru? Ei spuseră: Da, aşa mărturisim!” (7:172)

El سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ a rămas tăcut pentru un timp. Apoi a spus: Cu adevărat credincioşii Îl văd în această lume înainte de Ziua Învierii. Nu Îl vezi acum?

Abu Basir l-a întrebat apoi: Să mai spun şi altora asta (în afară de tine):

El سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ a răspuns: Nu, pentru că dacă spui acest lucru, cel care nu cunoaşte înţelesul celor spuse de tine, va tăgădui acest lucru. Apoi el va presupune că este vorba de o comparaţie şi despre necredinţă. Dar a vedea cu inima nu este la fel cum ai vedea cu ochii. Preaînalt este Allah şi dincolo de ceea ce descriu cei care-L compară şi tăgăduitorii.

S-a povestit că Abu Abdallah سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ a zis în continuare:

Numele lui Allah este altceva decât Allah, iar tot ceea ce poate fi numit, dându-i-se numele unui lucru, este creat, în afară de Allah. De aceea tot ce exprimă limbile şi tot ceea ce lucrează mâinile este creat. Allah este scopul celui care Îl numeşte pe Acesta ca scop al său, dar scopul stabilit este altceva decât scopul (real). Scopul posedă însuşiri iar tot ceea ce posedă însuşiri a fost plăsmuit. Dar Plăsmuitorul lucrurilor nu posedă însuşirile nici unei limite stabilite.

El nu a luat fiinţă astfel ca Fiinţa Sa să poată fi cunoscută prin plăsmuirea ei de către altcineva în afară de El.

El nu este determinat de o limită, pentru că aceasta ar fi altceva în afară de El. Cine înţelege acest principiu nu va greşi niciodată.

Aceasta este doctrina autentică a unicităţii (tawhid) aşadar credeţi în ea, confirmaţi-o şi înţelegeţi-o bine, cu voia Puternicului şi Măreţului Allah.

Cine spune că Îl cunoaşte pe Allah prin intermediul vreunui văl sau al vreunei forme sau a vreunei înfăţişări, Îi atribuie asociaţi pentru că vălul, înfăţişarea şi forma sunt altceva decât El.

El este în mod absolut şi este Singurul. Aşadar, cum ar putea să mărturisească Unicitatea cel care spune că Îl cunoaşte prin intermediul altor lucruri în afară de El? Cu siguranţă, Îl cunoaşte pe Allah numai Cel Care Îl cunoaşte prin intermediul Lui. De aceea oricine Îl cunoaşte prin intermediul a altceva în afară de El, nu-L cunoaşte. Dimpotrivă, el cunoaşte doar ceea ce este diferit de El. Nu există nimic între Creator şi ceea ce a fost creat.

Allah este Creatorul lucrurilor, dar nu din ceva, El este numit prin Numele Sale, iar Numele Sale sunt diferite de El. Cel Descris este diferit de ceea ce Îl descrie.

Un lucru creat nu percepe nimic (despre El) decât prin intermediul lui Allah: cunoaşterea lui Allah este realizată numai prin intermediul lui Allah. Dar Allah este nelocuit de creaturile Sale, iar creaturile Sale sunt nelocuite de El.

Când El doreşte un lucru, atunci este aşa cum doreşte El, prin porunca Sa şi fără vorbire. Slujitorii Săi nu au unde să fugă de ceea ce hotărăşte El şi nu pot contesta ceea ce este pe placul Său. Ei nu au nici o putere să acţioneze sau să trateze ceea ce se produce în trupurile lor, create de Allah, decât prin mijloacele puse la dispoziţie de Domnul lor.

Aşadar cine afirmă că este în stare să îndeplinească o acţiune pe care Puternicul şi Măreţul Allah nu o doreşte, a afirmat că voinţa sa triumfă asupra Voinţei lui Allah, „Binecuvântat fie Allah, Stăpânul lumilor” (7:54).

S-a povestit că:

Slujitorul cel drept al lui Allah, Musa ibn Jafar سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ a spus:

Cu siguranţă Allah (nu există altă divinitate în afară de El) este Cel Viu fără (să se poată spune) „cum” sau „unde”. El nu este în ceva, nici nu este pe ceva.

El nu a creat un loc ca locuinţă a splendorii Sale. Puterea Sa nu a crescut după ce a creat lucrurile. Nimic din ceea ce a fost creat nu poate fi comparat cu El. El nu era lipsit de putere asupra împărăţiei Sale înainte de plăsmuirea ei, nici nu va fi lipsit de putere (asupra ei) după ce aceasta va trece. El este un Zeu viu fără viaţă temporală, Suveran înainte de a făuri ceva, Stăpân după plăsmuirea lucrurilor.

Allah nu are limite.

El nu poate fi cunoscut prin ceva care să-I semene.

El nu îmbătrâneşte continuând să existe.

El nu este lovit de teamă în faţa nimănui, dar toate lucrurile sunt fulgerate de teamă faţă de El.

Aşadar Allah este Viu fără să aibă o viaţă temporală, fără să aibă o Fiinţă care să poată fi descrisă de atribute, fără o stare care să poată fi definită, fără un spaţiu marcat sau un loc fix.

El este Viu în El Însuşi, un Stăpân a Cărui putere nu poate fi suprimată. El creează ceea ce doreşte şi când doreşte, prin voinţa şi prin puterea Sa.

El a fost Cel Dintâi, fără (să se poată spune) „cum” şi va fi Cel din urmă, fără (să se poată spune) „unde”. „Şi totul este pieritor în afară de Faţa Sa” (28:88). „Nu ale Lui sunt Facerea şi Porunca? Binecuvântat fie Allah, Stăpânul lumilor” (7:54).

S-a relatat că:

Atunci când al-Mamun (califul abbasid) a decis să-l instaleze pe Imamul Al Rida سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ ca succesor al său, i-a strâns pe cei din tribul Banu Haşim şi le-a spus: Într-adevăr doresc să-l numesc pe Al Rida în această funcţie după mine.

Cei din tribul Banu Haşim l-au invidiat pe Imamul Al Rida سَلَامُ ٱللَّٰهِ عَلَيْهِ şi au spus: Tu ai ales un neştiutor lipsit de discernământ să conducă califatul. Cheamă-l aşadar. El va veni la noi şi vei vedea cum ignoranţa lui te va face să te răzgândeşti.

Astfel, el l-a chemat, iar acesta a venit.

Cei din Banu Haşim i-au spus: O, Abul-Hassan! Urcă-te la amvon şi ţine-ne o predică prin care să-L adorăm pe Allah.

El عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ s-a urcat la amvon şi a stat un timp îndelungat tăcut şi cu capul aplecat. Apoi a fost cuprins de o înfiorare care l-a făcut să tremure, s-a ridicat drept în picioare, L-a slăvit şi L-a lăudat pe Allah şi s-a rugat Lui să-i binecuvânteze pe Profet عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ şi pe familia acestuia.

Apoi a spus:

Primul principiu al adorării lui Allah este cunoaşterea Lui, baza cunoaşterii Sale este mărturisirea unicităţii Sale, iar modul corect de a mărturisi unicitatea lui Allah este negarea atributelor, pentru că raţiunea ne spune că orice atribut şi orice lucru care posedă un atribut este creat. Orice lucru care posedă un atribut arată că are un Creator, Care nu este nici acel atribut, nici nu are vreun atribut. Orice atribut şi orice lucru care posedă un atribut arată legătura dintre acel atribut şi lucrul căruia îi aparţine atributul. Legătura este o dovadă a temporalităţii. Iar temporalitatea sa arată că nu poate fi fără de început, pentru că ceea ce este fără de început nu permite temporalitatea.

Aşadar Allah nu este Cel a cărui Esenţă poate fi cunoscută prin comparaţie. Unicitatea Sa nu este mărturisită de cei care încearcă să-L măsoare. Realitatea Lui nu este cea la care ajung cei care-I găsesc o asemănare. Nu este El cel recunoscut de către cei care declară că El ar avea un sfârşit. Nu El este cel la care se referă cei care-L compară cu ceva. El nu este cel în faţa căruia se apleacă cei care Îl fragmentează în mai multe părţi. Şi nu este El cel dorit de cei care şi-L închipuie prin imaginaţia lor.

Orice lucru care poate fi cunoscut în sine a fost plăsmuit. Tot ceea ce este separat de el reprezintă un efect. Allah poate fi dedus din ceea ce plăsmuieşte El, cunoaşterea Acestuia este susţinută de raţiune, iar dovada existenţei Sale este aşezată în natura primordială a omului.

Acţiunea creatoare a lui Allah este un văl între El şi creaturile Sale. Separarea Lui de ele constă în faptul că El este detaşat de spaţialitatea lor (localizarea lor în spaţiu). Faptul că El este originea lor este o dovadă pentru ei că El nu are origine, întrucât nimic din ceea ce are origine nu poate să creeze celelalte lucruri. Faptul că El i-a creat pe aceştia, iar ei au mijloace (pentru a îndeplini anumite lucruri) este o dovadă că El nu are mijloace, pentru că mijloacele vădesc nevoia celor care le folosesc.

Aşadar numele Lui sunt o expresie, acţiunile Lui sunt (o cale) pentru a-L face înţeles, iar Esenţa Sa este Realitatea. Esenţa Sa Îl separă de creaţie, iar deosebirea Sa limitează ceea ce este diferit de El. De aceea cel care întreabă despre cum poate fi El descris nu-L cunoaşte pe Allah. Cel care caută să-L cuprindă păcătuieşte împotriva Sa. Cel care-şi imaginează că L-a pătruns cu mintea greşeşte.

Oricine spune „cum”, L-a comparat (cu ceva).

Oricine spune „de ce”, a declarat că El ar avea o cauză.

Oricine spune „când”, L-a fixat în timp.

Oricine spune „în ce”, L-a mărginit.

Oricine spune „până la ce”, a declarat că El ar avea o limită.

Oricine spune „până când”, I-a atribuit un sfârşit.

Oricine Îi atribuie un sfârşit, I-a asociat un sfârşit.

Oricine Îi asociază un sfârşit, L-a împărţit.

Oricine Îl divide în părţi, L-a descris.

Oricine Îl descrie, a deviat de la calea cea dreaptă în ceea ce-L priveşte.

Allah nu se schimbă şi nu trece prin transformările suferite de creaţie, întocmai cum nu devine mărginit prin delimitarea a ceea ce este limitat.

El este Unul, nu în ceea ce pot numerele să explice;

El este evident, dar nu pentru că ar fi imediat (prin simţuri);

El este manifest, dar nu prin înfăţişarea Sa;

El este Interior, dar nu prin separare;

El este departe, dar nu în ceea ce priveşte distanţa;

El este aproape, dar nu prin apropiere;

El este Subtil, dar nu în mod fizic;

El este Existent, dar nu după non-existenţă;

El este Activ, dar nu prin constrângere;

El este Cel care decide, dar nu prin activitatea gândirii;

El este cel care orânduieşte, dar nu prin mişcare;

El doreşte, dar nu în urma unei hotărâri;

El voieşte dar fără direcţionarea atenţiei;

El cuprinde, dar nu prin atingere;

El aude, dar nu prin intermediul a ceva şi vede, dar nu prin organe.

Timpul nu-L însoţeşte, locul nu-L îngrădeşte, aţipirea nu-L cuprinde, atributele nu-L defăimează, iar uneltele nu-I sunt de nici un folos. Fiinţa Sa precede timpul, existenţa Sa precede nonexistenţa, iar veşnicia Sa precede orice început.

Prin faptul că a dat simţuri organelor (de simţ) se poate cunoaşte că El nu posedă organe de simţ.

Prin faptul că a dat substanţă materiei se poate cunoaşte că El nu are substanţă.

Prin faptul că a creat antagonismul dintre lucrurile care se opun se poate cunoaşte că El nu are nici un adversar.

Prin faptul că El a creat alăturarea dintre lucruri, se poate cunoaşte că El nu are pe nimeni alăturat Lui.

El a creat opoziţia dintre întuneric şi lumină, dintre obscuritate şi claritate, dintre ceea ce este lichid şi ceea ce este solid, dintre căldură şi răcoare.

El îmbină acele lucruri care sunt potrivnice unul altuia şi le desparte pe cele care sunt apropiate.

Acestea dovedesc existenţa Celui care le-a separat, chiar prin despărţirea lor, şi dovedesc existenţa Celui care le-a combinat chiar prin alăturarea lor. Acesta este înţelesul cuvintelor Sale (Măreţ şi Maiestuos este El!): „din fiece lucru am creat o pereche. Poate vă veţi aminti!” 51:49

Aşadar prin acestea El a separat „înainte” de „după” ca să se poată şti că El nu are un „înainte” sau un „după”. Ele dovedesc prin dispoziţiile lor că Cel Care le-a înzestrat cu o anumită înclinaţie nu are nici o înclinaţie. Ele dovedesc prin disparitatea lor că Cel care le-a creat nu are nici un fel de disparitate. Ele arată prin dependenţa lor faţă de timp că Cel care le-a supus timpului nu este, El Însuşi, dependent de acesta.

El le-a ascuns pe unele dintre ele de celelalte, pentru a se putea cunoaşte că nu există nici un văl între El şi ele afară de ele.

Lui Îi aparţine suveranitatea chiar şi atunci când nu există nimic peste care El să fie Suveran, Lui îi aparţine bunătatea chiar şi atunci când nu există nimeni faţă de care să-Şi manifeste bunătatea, Lui îi aparţine cunoaşterea, chiar şi atunci când nu exista nimic care să fi fost creat şi calitatea auzului, când nu exista nimic care să poată fi auzit. Nu pentru că El a creat merită să I se atribuie cuvântul Creator şi nu pentru că a dat viaţă creaturilor merită să I se atribuie cuvântul Făuritor.

Şi cum să nu fie aşa?

Pentru că „de atunci” (mudh) nu-L ascunde, „deja” (qad) nu-l aduce aproape, „poate” (la’alla) nu-L acoperă, „când” (mata) nu-L limitează în timp, „în momentul” (hin) nu-L conţine şi „cu” (ma) nu-L asociază cu ceva. Uneltele se mărginesc doar pe ele însele, iar mijloacele trimit doar la cele asemenea lor. Activităţile lor se găsesc numai în lucruri. Mudh împiedică lucrurile să fie eterne, qad le îndepărtează de veşnicie (de lipsa unui început), iar „numai dacă” (lawla) le îndepărtează de perfecţiune.

Lucrurile se separă şi dovedesc existenţa Celui care le-a separat. Ele devin diferenţiate şi dovedesc existenţa Celui care le-a diferenţiat.

Prin ele, Cel care le-a plăsmuit Se manifestă pe Sine raţiunii (umane). Prin aceste puteri ale raţiunii El devine ascuns vederii, la ele apelează imaginaţia pentru a decide, ele dau formă numai celor diferite de El, de ele este suspendată dovada şi prin ele El le face cunoscută recunoaşterea.

Confirmarea existenţei lui Allah este grăbită de puterea raţiunii, iar credinţa în El ajunge la desăvârşire prin recunoaşterea Lui. Nu există religiozitate decât după ce există cunoaştere, nu există cunoaştere decât prin sinceritate şi nu există sinceritate acolo unde există comparaţie. Nu există negare a comparaţiei dacă există confirmarea atributelor.

Aşadar nimic din creaţie nu se găseşte în Creatorul ei. Tot ceea ce este posibil în ce priveşte creaţia este imposibil în cazul Plăsmuitorului ei.

Mişcarea şi liniştea nu-L afectează. Cum s-ar putea ca ceea ce a realizat El în alţii să aibă vreun efect asupra Sa sau ceea ce a creat să reapară în El? Atunci Esenţa Sa ar fi disparată, Fiinţa Sa ar fi divizată, iar veşnicia i-ar fi interzisă. Şi cum să nu aibă Creatorul un înţeles diferit de cel al creaţiei?

Dacă ceva L-ar limita din spate, atunci ceva L-ar limita şi în faţă. Dacă perfecţiunea L-ar putea cerceta pe El, înseamnă că imperfecţiunea L-ar cuprinde. Cum se poate ca ceva ce nu transcende temporalitatea să merite numele de „fără început”? Cum se poate ca ceva ce nu transcende creaţia să genereze lucrurile acestei lumi? Dacă ar apărea în El un semn că ar fi fost creat, El ar deveni o dovadă după ce va fi fost dovedit.

Nu există argumente raportate la opiniile absurde (precum cea de mai sus), nici nu există vreun răspuns când se pun astfel de întrebări, iar El nu este slăvit prin aceasta, nici nu există ceva care să-L poată deosebi de creaţie, cu excepţia cazului în care Eternul nu admite dualitatea, nici Veşnicul (Cel fără de început) nu admite un început.

Nu există altă divinitate în afară de Allah, Preaînaltul, Preamăritul. Cei care I-au atribuit vreun egal sunt mincinoşi. Ei au alunecat într-o rătăcire gravă şi au suferit o mare pierdere. Allah să-i binecuvânteze pe Muhammad ﷺ şi pe familia sa curată.

Muhammad ibn Abdallah al-Khorasani,

slujitorul Imamului al-Rida عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a relatat că:

Un bărbat dintre eretici a venit la Imam عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ în timp ce acesta se afla împreună cu mai mulţi oameni iar Imamul i-a spus:

Înţelegi că, dacă punctul tău de vedere ar fi modul corect de a gândi – dar nu este – atunci am fi la fel? Toate rugăciunile noastre, tot postul, toate milosteniile şi mărturisirea convingerilor noastre nu ne vor dăuna nouă cu nimic.

Ereticul a rămas tăcut.

Apoi Imamul Abul Hasan عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a spus:

Dacă modul corect de a gândi este punctul nostru de vedere – şi este – atunci nu vei fi tu cel care va pieri, iar noi vom fi cei salvaţi?

Acesta a răspuns: Îndurarea lui Allah fie asupra ta! Atunci, spune-mi cum este El şi unde este El?

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a zis: Vai ţie! Cu siguranţă concepţia adoptată de tine este greşită! El l-a creat pe „unde” şi El exista când încă nu exista vreun „unde” şi El este Cel care l-a plăsmuit pe „cum”, iar El exista când încă nu era nici un „cum”. Aşadar El nu poate fi cunoscut prin intermediul modalităţii sau al spaţiului sau prin vreo formă a percepţiei senzoriale, nici nu poate fi măsurat cu nimic.

Bărbatul i-a spus: Deci El este cu siguranţă nimicul, dacă nu poate fi perceput de nici unul dintre simţuri.

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a spus: Vai ţie! Când simţurile tale nu reuşesc să-L perceapă, tu Îi tăgăduieşti Suveranitatea. Dar când simţurile noastre nu reuşesc să-L perceapă, noi ştim cu certitudine că El este Domnul nostru şi că El este diferit de alte lucruri.

Bărbatul a întrebat: Atunci spune-mi când a fost El?

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: Spune când nu a existat El, iar apoi îţi voi spune eu când a existat.

Atunci bărbatul a întrebat: Care este dovada (existenţei) Lui?

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: Cu siguranţă, când îmi contemplez trupul şi observ că îmi este cu neputinţă să-i măresc sau să-i micşorez mărimea şi înălţimea sau să ţin la distanţă ceea ce este nedorit, sau să-i aduc foloase, atunci ştiu că această construcţie are un Plăsmuitor şi Îl recunosc pe El, chiar dacă ceea ce am văzut privitor la rotaţia corpurilor cereşti prin puterea Sa, la formarea norilor, la rânduirea vânturilor, la mişcarea soarelui, a lunii şi a stelelor şi la alte lucruri minunate şi create în mod desăvârşit, mă făcuse deja să cunosc că pentru toate acestea există cineva care le hotărăşte şi care le generează.

Bărbatul a întrebat: Atunci de ce S-a ascuns pe Sine de privirea oamenilor?

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: Cu siguranţă, vălul acoperă creaturile din pricina mulţimii păcatelor lor. Iar în ceea ce-L priveşte pe El, nici o taină nu este ascunsă de El, nici în timpul zilei, nici în timpul nopţii.

Bărbatul a întrebat: Atunci de ce văzul nu Îl poate percepe?

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: Din cauza diferenţei dintre El şi creaturile Sale care pot fi percepute prin privirea ochilor, a lor sau a altora. El este mai Măreţ decât ceea ce poate percepe privirea sau decât ceea ce poate cuprinde imaginaţia, sau decât ceea ce poate să contureze puterea raţiunii.

Bărbatul a spus: Atunci defineşte-mi limtele Sale.

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a zis: El nu are limite.

Bărbatul a întrebat: De ce?

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: Pentru că orice lucru limitat sfârşeşte la o anumită limită. Dacă mărginirea este posibilă, atunci şi creşterea este posibilă. Dacă dezvoltarea este posibilă, atunci şi descreşterea este posibilă. Aşadar El nu este nelimitat. El nici nu creşte, nici nu descreşte, nici nu poate fi divizat sau imaginat.

Bărbatul a întrebat: Ce înţelegi atunci când spui că „El este Cel Subtil, că este Cel care aude, Cel care vede, Cel care cunoaşte, Cel Înţelept”. Poate El să fie Cel care aude, dar fără urechi, Cel care vede, dar fără ochi, Cel Subtil, dar fără să lucreze cu mâinile şi Cel Înţelept, dar fără îndemânare?

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns: Cu siguranţă că cineva dintre noi este subtil potrivt îndemânării şi măiestriei sale. Nu l-ai văzut pe cel care ia asupra sa o anumită sarcină şi care, fiind subtil în felul în care o îndeplineşte, este numit subtil? Atunci cum să nu se poată spune despre Măreţul Creator că e Cel Subtil, când acesta făureşte o creaţie subtilă şi impunătoare, dă suflet fiecărei creaturi vii, creează pe fiecare diferit de cei din aceeaşi categorie şi nici unul nu se aseamănă cu altul? Fiecare posedă în structura sa marca subtilului de la Creatorul Cel Subtil şi Cunoscător. Apoi privim la arbori şi la lucrurile gingaşe cu care sunt încărcaţi ei, fie că acestea sunt comestibile sau nu, spunem: într-adevăr Creatorul nostru este Cel Subtil, dar nu se compară cu subtilitatea manifestată de creaturile Sale în realizările lor. Şi spunem: cu siguranţă El este Cel care aude, întrucât sunetele creaturilor Lui, dintre pământ şi Tron, nu sunt ascunse de El, de la cele cât un fir de praf, până la cele mai mari de atât, de pe uscat şi din oceane. Iar cuvintele lor nu sunt înţelese greşit de El. Şi mai spunem: cu siguranţă El este Cel care aude dar nu prin intermediul urechilor. Apoi mai spunem: cu siguranţă El este Cel care vede dar nu prin intermediul ochilor, întrucât El vede urma unui strop negru într-o noapte întunecoasă, pe o piatră neagră. El are cheile Tainei pe care nu o cunoaşte nimeni în afară de El. El cunoaşte ceea ce este pe uscat şi în mare. Nici o frunză nu pică fără ca El să o ştie. „Nu este nici măcar un grăunte în întunecimile pământului, nici nimic, fie verde, fie uscat, care să nu fie amintit într-o Carte desluşită” (6:59). El vede calea unei furnici în întunericul smolit al nopţii. El vede ceea ce e dăunător pentru ea şi ceea ce e binefăcător şi rezultatul convieţuirii ei şi larvele ei şi urmaşii ei. Şi pornind de la aceasta spunem cu siguranţă: El este Cel care vede dar nu cu o vedere asemănătoare creaturilor Lui.

Bărbatul nu a plecat înainte de a îmbrăţişa islamul.

Imamul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a mai spus şi alte lucruri.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah pe care nu Îl pot percepe simţurile, pe care nici un loc nu Îl poate cuprinde, pe care ochii nu Îl pot vedea, pe care vălurile nu Îl pot acoperi. El Îşi dovedeşte veşnicia prin aducerea în fiinţă a făpturilor Sale şi prin aducerea în fiinţă a făpturilor Sale îşi dovedeşte de asemenea existenţa, iar prin asemănările dintre ele, El arată că nu are asemănare. El spune adevărul în făgăduinţa Sa.

El este cu mult deasupra nedreptăţirii făpturilor Sale. El împarte dreptatea între făpturile Sale şi este just în judecata Sa. El mărturiseşte prin aducerea în fiinţă a lucrurilor asupra existenţei Lui dintotdeauna, prin semnele lor de neputinţă, asupra, puterii Sale, şi asupra pieirii către care îi sileşte, asupra veşniciei Sale.

El este Unul, însă nu prin numărare.

El este veşnic, însă nu prin măsurarea timpului.

El există, însă nu prin vreun sprijin.

Minţile Îl percep, însă nu prin simţuri.

Cele văzute Îl mărturisesc însă nu prin înfăţişarea Lui.

Închipuirea nu Îl poate cuprinde.

El apare în închipuire prin ajutorul dat ei de către El şi refuză să fie închipuit de către închipuire.

El face închipuirea judecătorul acestei privinţe.

El nu are mărime datorită lungirii marginilor sau mărimii întinderii, nu are măreţie datorită hotarelor ce se alungesc, sau a măreţiei întinderii, ci El este mare ca demnitate, măreţ ca putere.

Trăsăturile Profetului ﷺ

Mărturisesc că Muhammad ﷺ este robul şi trimisul Său ales, păstrătorul sârguincios a ceea ce i s-a încredinţat. Allah l-a trimis cu dovezi trebuincioase, cu o limpede izbândă şi o cale desluşită. El a adus solia doveditoare a adevărului. El a pus semnele pentru o bună călăuzire şi minaretul pentru luminare şi a făcut frânghiile islamului tari şi toartele credinţei trainice.

Căile cunoaşterii lui Allah

Dacă ar fi chibzuit la măreţia puterii Sale şi la întinderea dărniciei Sale, s-ar fi întors la calea cea dreaptă şi s-ar fi temut de osânda Focului, însă inimile le sunt bolnave şi privirile împăienjenite. Nu se uită ei, oare, la micile fiinţe pe care El le-a creat, cât de bine legată este făptura lor, cât de desăvârşită, alcătuirea lor! Le-a deschis auzul şi vederea, le-a potrivit oasele şi carnea. Uitaţi-vă la furnică, mică la trup, gingaşă la înfăţişare! Abia dacă este văzută cu coada ochiului, nebăgată în seamă, ea se târăşte pe pământ în căutarea hranei sale, cară bobul în muşuroiul ei, punându-l la păstrare în cămara ei. Ea adună când este cald pentru când va fi frig, când este în putere pentru când va fi slabă. Traiul ei este asigurat, căci trăieşte pe măsura trudei sale. Allah, Dăruitorul, nu o dă uitării şi nu o lipseşte de cele trebuincioase, chiar dacă ar fi să fie pe stânca cea uscată ori în piatra cea seacă.

Dacă ai chibzui la măruntaiele ei, la partea lor de sus şi cea de jos, la toate îmbinările burţii sale, la ochii şi urechile din cap, atunci te-ai mira peste poate de făptura ei şi cu multă caznă ai putea s-o descrii. Înălţare Celui ce a pus-o pe picioare şi a zidit-o pe mădulare! Nimeni nu a fost alături de El la facerea ei, nimeni nu a avut puterea de a Îl ajuta. Dacă mergi până la capăt cu închipuirea ta, aceasta nu te va duce decât la faptul că Plăsmuitorul furnicii este acelaşi cu Plăsmuitorul curmalului, căci toate sunt la fel de gingaşe şi de amănunţit făcute şi cu greutate ai putea să îţi dai seama de deosebiri la cele ce vieţuiesc. Măreţul şi delicatul, greul şi uşorul, puternicul şi slabul, toate au acelaşi Creator deopotrivă. Acelaşi lucru şi pentru cer, văzduh, vântoase şi apă. Uită-te la soare, la lună, la ierburi, la copaci, la apă şi la piatră, la deosebirea dintre noapte şi zi, la ţâşnirea acestor ape, la mulţimea acestor munţi, la înălţimea acestor piscuri, la felurimea acestor vorbiri, la deosebirea acestor limbi! Vai şi amar de cel ce tăgăduieşte Rânduitorul şi se leapădă de Legiuitor! Ei cred că sunt asemenea ierburilor ce cresc fără a avea vreun semănător, sau că deosebirea chipurilor lor nu ar avea nici un făuritor? Ei nu recurg la nici o dovadă pentru ceea ce pretind, la nici o arătare a adevărului pentru ceea ce dau de înţeles. Poate fi, oare, vreo zidire fără Ziditor, ori vreo greşeală fără un greşitor?

Minuni în făptura lăcustei

Dacă vrei, vorbeşte despre lăcustă. Allah i-a dat doi ochi roşii, şi a pus lumină în pupilele lor ca două luni, i-a făcut un auz fin, i-a deschis o gură potrivită. I-a dat apoi un simţ puternic, doi colţi cu care să ronţăie şi două picioare ca secera cu care să sară. Plugarii sunt îngroziţi de ea pentru semănăturile lor, căci nu pot s-o alunge chiar dacă îşi unesc forţele. Lăcusta le năpădeşte ogoarele pentru a-şi potoli poftele cu toate că trupul ei nu este mai mare decât un deget gingaş.

Mărturii ale existenţei lui Allah în lume

Mulţumiri lui Allah dinaintea Căruia toţi cei din ceruri şi de pe pământ se prosternează cu voie ori fără voie, lipindu-şi obrazul şi faţa de pământ, aruncându-se dinaintea Lui din ascultare, împăcare şi slăbiciune, şi lasă frâul în voia Lui de spaimă şi teamă.

Păsările sunt supuse poruncii Sale. El le-a socotit penele şi răsuflările. Le-a făcut picioare pentru a sta pe apă şi pe uscat. El le-a dat cumpătat cele necesare traiului. El ţine socoteala neamurilor lor: acesta este un corb, acesta este un vultur, acesta este un porumbel, acesta este un struţ. El a chemat fiecare pasăre pe numele ei (când a creat-o) şi i-a asigurat traiul. El a făcut norii cei grei de apă şi a făcut să cadă din ei ploaia, răspândind-o în fiece ţinut, udând pământul după ce a fost uscat şi a dat la iveală verdeaţa după pustiu.

Cunoaşterea lui Allah

Cei ce nu cred în unicitatea Sa se întreabă cum este El, iar cei care îi fac asemănare nu pricep adevărul Său. Cel care Îl compară, nu pe El îl au în vedere. Cel care arată către El şi şi-L închipuie, nu la El se referă. Tot ceea ce este ştiut prin el însuşi a fost făcut, tot ceea ce există este cauzat de alte lucruri.

El lucrează, însă nu cu unelte, măsoară fără să aibă nevoie de gândire.

Este bogat fără să adune foloase.

Timpurile nu îl întovărăşesc, uneltele nu Îi sunt de ajutor.

Fiinţa Sa este dinaintea timpurilor.

Existenţa Sa precede nonexistenţa, iar veşnicia Sa precede începutul.

Prin crearea simţurilor s-a făcut cunoscut că El nu are simţuri.

Prin trăsăturile potrivnice din felurite lucruri s-a făcut cunoscut că El nu are potrivnici, iar prin asemănarea dintre lucruri s-a făcut cunoscut că nimic nu Îi este Lui asemănător.

El a făcut lumina potrivnică întunericului, limpezimea potrivnică încâlcelii, uscăciunea – umezelii, căldura – frigului. El a stabilit legături între lucrurile ce se împotrivesc unele altora.

A legat feluritele lucruri unele de altele, a apropiat lucrurile îndepărtate şi a separat lucrurile apropiate.

El nu este mărginit de hotare şi nici socotit prin numărare. Uneltele se mărginesc pe ele însăşi, organele pot arăta către lucruri asemănătoare lor. Cuvântul mundu (de la) le neagă veşnicia, cuvântul qad (care arată apropierea timpului ocurenţei) neagă existenţa lor dintotdeauna, iar cuvântul lawla (dacă ar fi fost) le ţine departe de desăvârşire. Prin ele Creatorul se manifestă El însuşi pentru inteligenţă, prin ele El se păzeşte de a fi văzut.

Nu apare nici mişcare şi nici repaus la El; căci cum să apară la El ceea ce El a făcut să apară, şi cum să se întoarcă la El ceva ce El a creat întâi şi cum să se arate ceva în El ce a fost de către El prima oară scos la iveală?

Dacă nu s-ar întâmpla în El ceea ce El a făcut să se întâmple, atunci esenţa Sa ar fi dispersată, fiinţa Sa ar putea fi împărţită, iar rostul Său nu ar mai fi veşnic. Dacă ar fi un „în spatele Său” ar fi şi un „în faţa Sa”. Nu are nevoie de a fi întregit dacă vreo lipsă Îi este atribuită, căci altfel, semne ale creatului ar apărea în El, iar El ar deveni un semn care indică alte obiecte, în loc ca semnele să Îl indice pe El. Cu puterea Sa de abţinere, este departe de a fi influenţat de lucrurile care îi influenţează pe alţii.

El nu se schimbă, nici nu încetează, iar somnul nu Îl prinde niciodată.

Trăsăturile lui Allah – înălţare Lui!

El nu a dat naştere nimănui ca şi El să fie născut.

El nu a fost născut ca să fie mărginit. El este preaînalt pentru a avea fii şi preacurat pentru a se atinge de femei.

Închipuirea nu Îl poate cuprinde şi nici nu Îl poate măsura. Înţelegerea nu Îl poate cuprinde şi nici nu Îl poate măsura.

Înţelegerea nu Îl poate gândi şi nici nu Îi poate da vreo formă. Simţurile nu Îl percep ca să poată fi simţit.

Mâinile nu îl pot atinge ca să Îl poată pipăi.

El nu se schimbă în nici o împrejurare.

El nu trece dintr-o stare în alta. Nopţile şi zilele nu Îl îmbătrânesc.

Lumina şi întunericul nu Îi pricinuiesc nimic.

Nu se poate spune că El are margine sau sfârşit, nici întrerupere sau capăt şi nici că ceva L-ar cuprinde, L-ar micşora sau I-ar trezi patimi, nici ceva nu Îl poartă, nici nu Îl îndoaie şi nici nu Îl ţine drept.

El nu este în lăuntrul lucrurilor şi nici în afara lor.

El vesteşte, însă nu cu limba ori cu glasul.

El aude, însă nu cu găurile urechilor şi nici cu alte mădulare.

El grăieşte, însă nu cu cuvinte.

El ţine minte, însă nu strânge în memorie.

El are voinţă, însă nu prin judecata minţii.

El iubeşte şi mulţumeşte, însă nu prin simţirea inimii.

El urăşte şi se înfurie, însă fără să sufere.

Atunci când vrea ca ceva să fie îi spune „Fii, şi el este”, însă nu cu un glas care să lovească urechile şi nici printr-un strigăt care să se audă.

Cuvântul Său – mărire Lui ! este făptuirea zidirii Sale şi înfăţisarea ei.

Cunoaşterea puterii lui Allah

Ceva asemenea nu a mai existat înainte de aceasta. Dacă nu ar fi fost veşnic, ar fi fost al doilea zeu.

Nu se poate spune că El a venit în fiinţă după ce a fost în nefiinţă, căci astfel însuşirile făpturilor îi pot fi date şi Lui, iar atunci nu ar mai fi nici o diferenţă între ele şi El; nu s-ar mai deosebi de ele.

Aşadar, Făuritorul şi făuritul ar deveni deopotrivă, Inventatorul şi inventatul ar fi totuna.

El a făcut întreaga făptură fără să aibă un model făcut de altcineva, fără să ceară ajutorul cuiva dintre făpturile Sale.

El a făcut pământul şi l-a susţinut fără să fie ocupat, l-a ancorat fără reazăm, l-a făcut să se ridice fără picioare, l-a înălţat fără stâlpi, l-a întărit împotriva încovoierii şi a strâmbării, şi l-a oprit să se fărămiţeze şi să se desfacă.

El a pironit munţii pe el precum ţăruşii, a întărit stâncile sale, a făcut izvoarele să ţâşnească şi a despicat văile.

Ceea ce a zidit nu s-a şubrezit, ceea ce a întărit nu s-a slăbit.

El îşi arată puterea şi măreţia peste întreg pământul.

El rămâne ascuns prin ştiinţa şi cunoaşterea Sa.

El are puterea asupra tuturor de pe pământ prin strălucirea şi tăria Sa.

Nici o cerere nu este peste putinţa Sa şi orice i se împotriveşte, El îl stăpâneşte.

Nimeni nu poate scăpa prin fugă, căci El ajunge mereu înainte.

El nu are nevoie de cineva avut ca să Îl înzestreze.

Toate lucrurile Lui i se supun şi se smeresc, umile, în faţa măreţiei Sale.

Ei nu pot fugi de puterea Sa la altcineva ca să nu mai aibă parte de folosul sau paguba de la El.

Nu există nimeni asemenea Lui, niciunul asemenea care să Îi fie deopotrivă.

Amintirea locului de întoarcere şi învierea făpturilor

El va nimici pământul după fiinţarea lui, iar tot ceea ce este va fi pierdut. Pieirea lumii după ce a fost plăsmuită nu este mai ciudată decât întâia sa zidire şi născocire. Şi cum ar putea fi? Chiar şi dobitoacele de pe pământ, fie păsări ori fiare, fie cele din turme ce pasc, de felurite obârşii şi specii, oameni neghiobi ori înţelepţi – toţi dacă ar încerca să facă măcar un ţânţar, nu ar reuşi să îl aducă la fiinţă şi nu ar percepe care este calea creării. Minţile lor fură buimăcite în faţa ştiinţei de a face acest lucru. Puterile lor au fost vlăguite iar ei s-au întors dezamăgiţi şi obosiţi, ştiind că au dat greş şi recunoscând neputinţa de a-l face (crea) şi pricepând, de asemenea, că sunt prea slabi ca să îl nimicească.

Desigur, după pieirea lumii, Allah va rămâne singur, cu nimic. El va fi, după pieirea ei, precum a fost înainte de facerea ei: fără timp, fără loc, fără clipă, fără perioadă. În acea clipă, nici perioadă, nici timp nu va mai exista, anii şi ceasurile vor dispărea. Nu va mai fi nimic în afară de Allah, Unul, Atotputernicul. Totul se va întoarce la El. Zidirea dintâi nu a fost făcută prin zidirea ei, iar pieirea ei nu este făcută prin puterea ei. Dacă ar fi avut putinţa de a evita acest lucru, atunci ar fi devenit veşnică. Când a făcut orice lucru din această lume, aceasta nu I-a pricinuit nici o greutate, iar crearea a tot ceea ce El a creat şi plăsmuit nu L-a obosit. El nu a creat lumea pentru înălţarea puterii Sale, nici din teamă de pierdere sau lipsă, nici pentru a căuta ajutor împotriva vreunui vrăjmaş cu multă putere, nici pentru a se păzi de vreun potrivnic răzbunător cu ajutorul lui, nici pentru a Îşi lărgi împărăţia, nici pentru abuzul cuiva din împărăţia Lui, nici pentru că s-a simţit singur şi şi-a dorit tovărăşie.

Aşadar, El o nimiceşte după ce a făcut-o să fie, nu pentru că vreo nelinişte ar fi pus stăpânire pe El cu privire la gospodărirea ei, nici pentru vreo plăcere care L-ar fi pătruns, nici pentru vreo tihnă ce L-ar fi cuprins.

Lungimea vieţii ei nu L-a plictisit încât să Îl facă să o distrugă degrabă. Allah – mărire Lui! a ţinut-o mulţumită bunătăţii Sale, a păstrat-o neştirbită prin porunca Sa şi a desăvârşit-o prin puterea Sa.

Aşadar, după pieirea ei, El o va aduce din nou la viaţă, însă nu că ar avea vreo nevoie de ea, nici că ar căuta ajutorul lucrurilor ei împotriva ei, nici de a schimba singurătatea pe tovărăşie, nici neştiinţa şi orbirea pe ştiinţă şi pricepere, nici sărăcia şi nevoia pe bogăţie şi belşug, nici umilinţa şi înjosirea pe cinste şi putere.

Minunăţii în făptura păsărilor

Allah a plăsmuit o minunată creaţie cu însufleţite şi neînsufleţite, neclintite şi clintite. El a statornicit atâtea mărturii limpezi ale făuririi Sale gingaşe, ale Puterii Sale măreţe, încât minţile se apleacă înaintea Sa, în semn de recunoaştere a tuturor acestora, supunându-se Lui, iar dovezile privind unicitatea Sa ajung la urechile noastre. El a creat păsări de felurite forme, cărora le-a dat să trăiască în scobiturile pământului, în crăpăturile trecătorilor dintre munţi, pe piscurile cele înalte.

Cu aripi felurite şi însuşiri deosebite, ele sunt strunite în frâul supunerii, şi atunci când bat din aripi în întinsul bolţii cereşti, în întreg văzduhul. El le-a făcut să fie pe când nici nu erau, în înfăţişări măiestre, cu încheieturi bine învelite. Pe unele dintre ele le-a oprit de la un zbor sus pe cer, datorită trupului lor greoi, şi le-a îngăduit să îşi folosească aripile doar aproape de pământ. El le-a făurit în felurite culori, prin puterea Sa delicată şi prin forţa Sa creatoare deosebită, iar printre ele se găsesc cele care sunt colorate într-o singură nuanţă şi nu au nici o altă nuanţă în afară de cea în care au fost vopsite. Şi mai sunt şi altele, care au o singură culoare, dar au un colan la gât, într-o culoare diferită de cea în care au fost vopsite.

Minunăţii în făptura păunului

Cea mai minunată făptură este păunul căruia i-a dat o desăvârşită cumpănire şi i-a rânduit culorile în cea mai frumoasă rostuire, în aripa cea cu pene răsfirate şi în coada atârnândă pe pământ. Când se îndreaptă către păuniţa sa, îşi înfoaie coada cea plisată şi o înalţă deasupra capului, aidoma pânzei unei bărci ridicate brusc de velar. Se fuduleşte cu culorile sale şi păşeşte fălos. El calcă precum cocoşii: sare pe păuniţă spre a o însămânţa asemenea bărbătuşilor aţâţaţi, gata de împreunare.

Îţi dezvălui acestea din văzute, nu asemenea celui ce povesteşte pe o slabă întemeiere, ca, de plildă, aşa cum pretinde cineva că păunul ar însămânţa păuniţa printr-o lacrimă pe care o varsă ochii săi, pe care păuniţa o înghite când se opreşte între tivurile pleoapelor sale. După aceea, face ouă nu prin împreunare cu păunul, ci doar din această lacrimă picurată. Pe lângă aceasta, cât de ciudat este ceea ce se spune despre corbii care îşi dau unii altora mâncare în cioc!

Îţi poţi închipui că penele sale sunt vergele din argint, iar rotocoalele şi sorii ce se iţesc pe ele, din aur curat şi smarald din cel verde.

De le-ai asemui cu ce creşte pe pământ, ai zice că sunt un mănunchi din cele mai frumoase flori din toate primăverile.

De le asemui cu straiele, ai zice că sunt precum ţesăturile vărgate sau precum nemaipomenitele pânzeturi în culori pestriţe din Yemen.

De le asemui unor podoabe, atunci ele ar fi precum nestematele felurite încinse în cununi de argint.

Fălnicia păunului

Păunul păşeşte ţanţos, cu fălnicie, îşi răsfiră coada şi aripile şi gâlgâie hohotind, admirându-şi frumuseţea veşmântului şi apele colierului de nestemate. Dar când îşi aruncă privirea către picioare, atunci plânge cu sughiţuri, cu un glas ce parcă strigă după ajutor, mărturie a unei mâhniri adevărate, căci picioarele sale sunt subţiri, asemenea picioarelor cocoşilor încrucişaţi indo-persani, iar la capătul fluierului piciorului are un pinten abia zărit.

Minunăţii ale culorilor păunului

Pe creştetul capului are un moţ de un verde împestriţat; gâtul îi este precum gâtul de ibric, până spre pântec este cufundat într-o culoare asemenea vopselei de tatuaj din Yemen, sau asemenea mătăsii aşezate pe o oglindă bine şlefuită, care arată ca şi cum ar fi fost acoperită cu un văl des şi negru, însă, mulţumită apelor sale multe şi strălucirii puternice, pare ca şi cum un verde tare s-ar fi amestecat cu negrul. Crăpătura urechilor sale are un tiv, precum vârful de peniţă, de culoarea părăluţelor.

Alb strălucitor! Albul străluceşte pe un câmp negru.

Puţine sunt culorile din care să nu fi luat măcar un strop, iar celor pe care le-a luat le-a înmulţit frumuseţea prin lustru, străfulgerare, ape de mătase şi strălucire. El este, aşadar, precum florile împrăştiate, care nu au fost stricate nici de ploile primăverii, nici de arşiţa soarelui verii.

Penele sale mai şi cad, dezgolindu-se astfel de straiele lui. Pică şi cresc iarăşi. Ele cad unele după altele precum frunzele de pe crengi, apoi încep să crească împreună până se fac cum au fost înainte de a cădea. Culorile nu sunt altele faţă de cele dinainte şi nici nu se va ivi vreo culoare într-un alt loc decât al său.

Dacă priveşti cu luare aminte la un fir de pană, începând de la lujerul său, atunci vei vedea că acesta este roşu de trandafir, apoi verde de smarald, şi uneori, galben opal.

Neputinţa omului de a percepe realităţile

Cum poate, oare, agerimea minţii să descrie o asemenea făptură? Sau cum reuşesc, oare, fie puterea minţii, fie vorbele ce o zugrăvesc, să povestească despre o asemenea făptură?

Chiar şi părţile sale cele mai neînsemnate au făcut ca închipuirea să nu o poată descifra, iar vorbele să nu o poată descrie.

Mărire Celui care a făcut ca nici minţile să nu poată descrie creaţia pe care El însuşi a pus-o dinaintea ochilor lor, creaţie pe care ei o văd ca având hotar şi formă, ca fiind orânduită şi colorată.

Şi tot El a făcut ca gurile să nu poată nici măcar pe scurt să zugrăvească calităţiile acestei creaţii ori să nu mai contenească în a o lăuda.

Minunile creării gâzelor

Mărire Celui ce a dăruit picioare furnicilor celor mici şi ţânţarilor, după cum a dăruit şi celor de deasupra lor, înotătoare, peştilor, şi, picioare, elefanţilor.

El a făcut drept lege asupra Lui Însuşi ca orice făptură în care a suflat duh să se poată mişca, iar moartea să fie tărâmul făgăduit, iar pieirea să fie capătul.

Trăsăturile raiului

De vă aruncaţi ochiul minţii asupra celor ce v-au fost zugrăvite despre rai, sufletului vostru nu îi vor mai plăcea frumuseţile acestei lumi date la iveală aici, şi anume dorinţele, ca şi plăcerile ei, podoabele priveliştilor ei, ci vă veţi pierde în freamătul copacilor ale căror rădăcini zac ascunse în colnice pline de mosc pe malurile raiului, veţi fi atraşi de mănunchiurile de mărgăritare gingaşe de pe smicelele şi ramurile acelor copaci, şi de feluritele roade de sub acoperământul frunzelor lor. Aceste roade pot fi lesne culese căci ele apar după pofta celor ce le culeg. Miere din cea curată şi vin fermentat vor fi înmânate celor ce poposesc în ogrăzile palatelor sale.

Ei sunt oameni pe care onoarea întotdeauna i-a însoţit, până în clipa în care ei au fost făcuţi să poposească în căminul cel veşnic, căpătând odihnă după toată osteneala călătoriilor. O, tu, cel ce mă asculţi! Dacă eşti prins cu mersul înainte către aceste minunate privelişti, care se vor repezi către tine, atunci inima ta va muri de dorul lor, iar tu vei fi purtat de la şederea de aici către vecinătatea celor din morminte, zorindu-te către ele. Allah, prin milostenia Sa, să ne pună pe noi şi pe voi printre cei ce năzuiesc cu tot sufletul lor către lăcaşurile celor preacuraţi.

„Omule ce te-a abătut de la Domnul tău cel Sfânt?” (82:6)

Prevenire asupra amăgirii

Cel către care este îndreptat acest verset respinge orice dovadă şi scuza sa este doar amăgire. El se ţine pe sine însuşi în necunoaştere.

Omule! Cine te-a târât pe tine în păcat? Cine te-a amăgit cu privire la Domnul tău şi cine te-a făcut să fii împăcat cu propria ta pieire? Nu există leac pentru beteşugul tău şi nici trezire din somnul tău? De obicei, când vezi pe cineva sub arşiţa soarelui, îl iei la umbră sau când vezi pe cineva pus la încercare printr-o durere ce îi năpădeşte trupul, plângi de mila lui. Ce te face să înduri propriul tău beteşug, ce te face să stai pironit în nefericirea ta? Ce ţi-a ostoit plânsul asupra ta atâta vreme cât viaţa ta este pentru tine cea mai preţioasă dintre vieţi? De ce frica de boală nu te trezeşte noaptea ţinându-te treaz ca la o osândă dată de Allah pentru păcatele tale?

Tămăduieşte-ţi moliciunea din inimă cu tăria de a hotărî, şi aţipeala nepăsării din ochii tăi cu tăria de a sta treaz. Dă ascultare lui Allah, desfată-te cu pomenirea Lui, închipuieşte-ţi că atunci când tu fugi de El, El se apropie de tine. El te cheamă către iertarea Sa, copleşindu-te cu harul Său, în vreme ce tu îi întorci spatele ducându-te către alţii. Înălţare lui Allah, Puternicul, Prea-darnicul ! Cât de umil şi slab eşti tu şi totuşi cine îţi dă îndrăzneala să nu Îi dai ascultare cu toate că viaţa ta este sub oblăduirea Sa şi tot ceea ce se schimbă în ea este mulţumită harului Său? El nu îţi refuză ţie bunătatea Sa şi nici nu îndepărtează de la tine oblăduirea Sa. De fapt, tu nu eşti lipsit de bunătatea Sa nici măcar o clipită; fie că îţi dăruieşte o binefacere, fie că te păzeşte de vreun rău, fie că îndepărtează de la tine vreo năpastă. Ce îţi închipui despre El dacă I-ai da ascultare ?

Pe Allah! Dacă această trăsătură ar fi la doi, deopotrivă la putere, întocmai întru tărie, ai fi primul care te-ai judeca pe tine însuţi pentru dezgustătoarea purtare şi pentru faptele aşijderea.

Dreptatea Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Adevărat spun: nu lumea aceasta te-a amăgit, ci tu te-ai lăsat amăgit de ea. Lumea ţi s-a dezvăluit ţie îngăduindu-ţi ţie întocmai ca şi altora. În spusa ei despre năpădirea trupului tău cu neputinţe, despre împuţinarea puterii tale – a fost dreaptă şi de bună credinţă, şi nu te-a minţit şi nici nu te-a amăgit. Mulţi sunt cei care te sfătuiesc asupra ei, însă sunt ei înşişi de învinuit, mulţi spun adevărul, însă ei înşişi i se împotrivesc. Dacă înţelegi această lume prin casele golite şi ţinuturile pustiite, prin buna ta înţelegere şi prin puterea de a trage învăţăminte, o vei găsi ca fiind miloasă cu tine, precaută cu tine. Ea este un bun sălaş celui ce nu o place ca sălaş şi un bun loc de adăstare atâta vreme cât nu o socoteşte veşnica lui casă. Doar cei care fug de această lume astăzi, mâine vor fi fericiţi.

Omul şi Ziua de Apoi

Când pământul se va cutremura, iar Ziua de Apoi se va adeveri cu toate grozăviile ei, spre orice loc de închinare se vor îndrepta ai săi, spre orice adorat se vor îndrepta adoratorii lui, spre orice stăpân se vor îndrepta cei ce îi dau ascultare.

Atunci, în ziua aceea, chiar şi aruncatul unei priviri în văzduh sau tropăitul unei călcături pe pământ vor fi judecate de către El. În ziua aceea, multe dovezi vor fi anulate, multe pricini invocate vor fi refuzate. Aşadar, cercetează-ţi pricinile faptelor tale şi stabileşte-ţi pledoaria pe ele! Ia ce îţi rămâne din ceea ce a rămas din ele (din faptele bune)!

Fă-ţi călătoria uşoară, învăluie-te în strălucirea izbăvirii şi pregăteşte-ţi şeile pentru drum!

Despre Salman Persanul

Allah să-l răsplătească pe acel om care a îndreptat îndoiturile, a lecuit boala, şi a înălţat tradiţia. El a părăsit această lume cu straie neîntinate, cu puţine păcate. El a ţintit doar binele acestei lumi, lăsând răul ei în urmă. El i-a dat ascultare lui Allah, s-a temut de El şi L-a slujit. Apoi, s-a dus şi oamenii s-au răzleţit pe cărări pe care cel rătăcit nu capătă călăuzire, cel călăuzit nu are siguranţă.

Despre jurământul de credinţă faţă de Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Voi mi-aţi pus mâinile asupra voastră pentru legământ, însă eu mi le-am tras înapoi. Atunci voi v-aţi întins mâinile şi mi le-aţi prins. V-aţi îmbulzit în jurul meu precum se îmbulzesc cămilele însetate la adăpătoare, încât vi s-au rupt sandalele, vi s-au desfăcut veşmintele, cel firav a fost călcat în picioare.

Bucuria poporului pentru jurământul lor faţă de mine era aşa de mare încât au alergat veseli şi copiii cei mici, bătrânii au venit bălăbănindu-se, bolnavii au fost căraţi de mulţime, fecioarele au ieşit fără de văl.

Neputinţa omului de a-L cunoaşte pe Allah

Slavă lui Allah a cărui proslăvire nu poate fi atinsă de vreun vorbitor, ale cărui binefaceri nu pot fi numărate de vreun socotitor şi al cărui Drept nu i-L pot lua cei ce se străduiesc, pe care nu Îl pot ajunge cele mai ambiţioase gânduri şi nu Îl pot percepe cele mai adânci înţelegeri. Descrierea Sa nu este mărginită de vreun hotar sau de vreo proslăvire.

Niciun timp nu Îi este socotit, niciun răgaz stabilit. El este Cel ce a făcut creaţia cu Puterea Sa, a împrăştiat vântoasele cu Milostenia Sa şi a întărit pământul mişcător cu stânci.

Religia şi cunoaşterea lui Allah

Întâiul ţel al religiei este de a-L cunoaşte pe El,

desăvârşirea cunoaşterii Lui este mărturisirea Lui,

desăvârşirea mărturisirii Lui stă în a crede în Unicitatea Sa,

desăvârşirea credinţei în Unicitatea Sa stă în Neîntinarea Sa,

iar desăvârşirea Neîntinării Sale stă în negarea însuşirilor Sale.

căci fiece însuşire este o dovadă că El nu este cel căruia i se atribuie,

iar Cel descris printr-o însuşire nu este acea însuşire.

Cel ce Îl descrie pe Allah prin însuşiri, Îl compară,

iar cel ce Îl compară, Îl socoteşte doi,

iar cel ce Îl socoteşte doi, ajunge să admită părţi ale Lui,

iar cel ce admite părti ale Lui se înşală asupra Lui,

iar cel ce se înşală asupra Lui arată spre El,

iar cel ce arată spre El îi admite limite,

iar cel ce Îi admite limite, Îi poate măsura,

Oricine spune „în ce” este El, socoteşte că este cuprins înlăuntru,

oricine spune „pe ce” este El, socoteşte că este în afară,

El este Fiinţător însă nu faţă de lumea creată,

El există însă nu faţă de non-existenţă,

El este cu fiece lucru însă nu apropiat fizic,

El este diferit de orice lucru, însă nu separat fizic,

El lucrează însă nu prin mişcări sau unelte,

El vede şi atunci când nimeni din creaţia Lui nu este privit,

El este Unul, astfel încât nu există nimeni care Îi tină de urât,

nimeni de care să Îi fie dor în absenţă.

الله

Căile cunoaşterii lui Allah

Crearea lumii

El a zidit creaţia toată, de la început, plămădind-o din nimic, fără o reflecţie prealabilă, fără să recurgă la vreo probă, fără să facă vreo mişcare, fără ca vreo grijă să Îl tulbure. El a dat tuturor lucrurilor un timp al lor, a pus laolaltă schimbările lor, le-a dat imboldurile, le-a hotărât înfăţişările pe care le cunoştea înainte de a le crea, trăgându-le hotarele şi sfârşitul, ştiindu-le înclinaţiile şi urzelile.

Pe urmă, a creat – mărire Lui! – văzduhurile şi le-a despărţit, a hotărnicit marginile şi a tăiat căi pentru vântoase. A făcut să curgă ape în valuri tumultoase, înălţătoare, unele asupra altora pe care le-a încărcat pe aripile vânturilor furtunoase şi a uraganelor năpustitoare cărora le-a poruncit să le care, le-a dat puterea de a le struni tăria şi de a le înfrâna pornirea. Vântul suflă pe dedesubt, iar pe deasupra lui apa se revarsă.

Apoi, a creat – mărire Lui ! – un vânt cu o suflare stearpă, mereu în acelaşi loc, ce bate cu tărie, răspândit până departe. I-a poruncit vântului să înalţe preaplinul apelor şi să stârnească valurile mărilor. Aşadar, el le-a bătut cum se bate untul în putinei, apoi le-a împins cu putere în văzduh, învârtejindu-le pe cele de început cu cele de sfârşit până când au prins să se reverse în dune de spumă. Atunci El – mărire Lui! – a ridicat spuma în văzduh şi a făcut din ea şapte ceruri. Pe cel mai de jos dintre ele l-a pus ca val nemişcat, iar pe cel mai de sus ca acoperiş ocrotitor, o zidire înălţată fără ca vreun stâlp s-o sprijine, fără ca vreun cui să o pironească. Le-a împodobit apoi cu stele şi iluminări de focuri arzătoare, şi a pus să plutească un soare strălucitor şi o lună luminoasă pe un rotund rotitor, un acoperiş mişcător, o tablă zbătătoare.

Minunea creării îngerilor

Apoi, El a despărţit cerurile cele de sus şi le-a umplut cu îngerii Săi de toate felurile. Unii se prosternează fără să îngenuncheze, alţii îngenunchează fără să se ridice, alţii stau în rânduri strânse, alţii aduc laude lui Allah fără să se plictisească şi fără ca somnul să le închidă ochii, fără ca mintea să le hălăduiască, fără ca trupurile să li se moleşească, fără să fie prinşi de uitare.

Printre ei, sunt păstrătorii revelaţiei Sale, solii Săi către profeţi, aducătorii la îndeplinire a hotărârilor şi poruncilor Sale. Printre ei, sunt ocrotitorii robilor Săi şi paznicii de la porţile raiului. Printre ei, sunt cei care au picioarele bine înfipte în pământ, în vreme ce gâturile le ajung în cerul de sus, trupurile lor depăşesc orice măsură, umerii lor se potrivesc cu stâlpii Tronului. Ei îşi ţin privirile aplecate dinaintea lui, aripile strânse sub el (tron), despărţiţi de cei aflaţi sub ei de voaluri de glorie şi perdele de putere. Ei nu şi-L închipuie pe Domnul lor cu un anume chip, nu Îi atribuie nici o trăsătură a făpturilor Sale, nu Îl mărginesc cu vreun loc şi nu Îi fac asemănare.

Minunile creării omului

Allah a pus laolaltă lut tare şi moale, dulce şi sărat de pe tot pământul şi l-a înmuiat în apă până ce a devenit curat, apoi l-a frământat, astfel umezit, până ce a devenit cleios. Din el a plăsmuit apoi un chip cu coaste, tendoane, mădulare, încheieturi. Apoi, l-a întărit încât să se ţină, l-a învârtoşat până a trosnit, şi i-a dat un timp mărginit şi un soroc cunoscut. Apoi, a suflat în el din duhul Său, iar acesta a devenit om dăruit cu minte care să-l îndrume, cu deşteptăciune de care să se folosească, măruntaie de care să se slujească, mădulare care să-l poarte, o iscusinţă prin care să deosebească adevărul de deşertăciune, să perceapă gusturile şi mirosurile, culorile şi feluritele soiuri. El este un aluat din luturi de felurite culori, de asemănări armonioase, de contraste îndepărtate, de amestecuri contrarii ce cuprind şi caldul şi recele, şi moliciunea şi tăria.

Atunci, Allah le-a cerut îngerilor să-l ia printre ei (pe om), să îndeplinească porunca pe care le-a dat-o de a se prosterna în faţa lui şi de a i se supune, preacinstindu-l.

Allah a spus: „Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam! ei s-au prosternat în afară de Iblis.” (2:34, 7:11, 17:61, 18:50, 20:116)

Îngâmfarea a pus stăpânire pe el iar depravarea l-a copleşit. Mândru că a fost creat din foc, şi-a arătat dispreţul pentru făptura din lut. Allah, atunci, i-a dat un răgaz ca să-şi împlinească sfidarea, să-l pună la încercare pe om şi să-şi îndeplinească făgăduiala.

El a spus: „Ai acest răgaz până în ziua timpului cunoscut (de Noi)” (15:38, 38:81).

După aceea Allah i-a dat lui Adam să locuiască într-o casă în care i-a făcut un trai îndestulat şi o viaţă tihnită, prevenindu-l asupra lui Iblis şi duşmăniei sale. Amăgit de către Iblis care nu i-a iertat că trăieşte în rai în tovărăşia celor drepţi, Adam a dat siguranţa pe îndoială, hotărârea pe slăbiciune, fericirea pe nelinişte, mândria pe remuşcare. Totuşi, Allah i-a dat lui Adam prilejul de a se căi, învăţându-l cuvintele Milei Sale, făgăduindu-i că îl va aduce din nou în raiul Său după ce l-a trimis jos, în locul ispitelor, ca să-şi înmulţească stirpea.

Scopul trimiterii profeţilor

Allah – mărire Lui ! – a ales din stirpea lui Adam profeţi care au luat în chezăşie revelaţia Sa pentru a păstra propovăduirea Sa cu credinţă. Atunci când majoritatea oamenilor au trădat legământul lor faţă de Allah, nepăsându-le de dreptul Său, făcându-i Lui semeni, diavolii i-au abătut de la cunoaşterea Lui şi i-au ţinut departe de slujirea Sa. Aşadar, Allah le-a trimis soli şi profeţi pentru a îndeplini legământul faţă de creaţia Sa, pentru a le reaminti binefacerile uitate, pentru a-i îmboldi cu propovăduirea, pentru a le dezvălui virtuţile ascunse ale înţelepciunii şi pentru a le arăta semnele Atotputerniciei Sale, adică bolta cerească aninată deasupra lor, pământul care le slujeşte drept locuinţă, mijloacele care le asigură viaţa, destinul care îi duce la moarte, durerile care-i fac să îmbătrânească, întâmplări ce urmează unele după altele asupra lor.

Niciodată Allah nu şi-a lăsat creaţia fără un profet trimis de către El, sau fără o carte pogorâtă de către El sau fără o dovadă convingătoare sau fără un drept temei. Trimişilor nu li se micşorează însemnătatea din pricina numărului lor mic sau din pricina numărului mare al hulitorilor lor. Cel dinainte îl vesteşte pe cel care îi urmează sau cel ce urmează este vestit de către cel dinaintea sa.

Trimiterea profetului Muhammad ﷺ

Şi astfel s-au scurs veacurile şi au trecut vremurile, taţii ducându-se şi în locul lor venind fiii până când Allah l-a trimis pe Muhammad ﷺ ca profet al Său, ca să Îi îndeplinească făgăduiala şi să Îi ducă la bun sfârşit profeţia. Angajamentul său a fost luat de la profeţi, trăsăturile firii sale faimoase, naşterea sa preţioasă. La vremea aceea, oamenii de pe pământ erau împărţiţi în gloate răzleţe, cu dorinţe împrăştiate, urmând căi felurite. Unii dintre ei Îl confundau pe Allah cu propria Sa creaţie, alţii Îi luau numele în derâdere sau se îndreptau către alţii în afara Lui. Prin Muhammad ﷺ, Allah i-a călăuzit pe oameni scoţându-i din rătăcire şi i-a izbăvit prin puterea Sa de necunoaştere.

Aşadar, Allah a ales ca Muhammad ﷺ să Îl întâlnească, să fie mulţumit de a-l avea pe El, să-l preacinstească pentru că a stat în această lume trecătoare, să-l scoată apoi din acest loc al ispitelor, luându-l la El în preacinstire.

Necesitatea imamatului

Profetul ﷺ v-a lăsat vouă ceea ce şi ceilalţi profeţi au lăsat popoarelor lor, căci ei nu le lasă de izbelişte, ci le arată o cale limpede şi le dă o pravilă dreaptă.

Coranul şi prevederile legislative

Cartea Domnului vostru este la voi. Ea arată limpede îngăduitul şi opritul, obligaţiile şi virtuţile, veşnicul şi trecătorul, îngăduielile şi hotărârile de nezdruncinat, particularul şi generalul, exemplele şi pildele, limtele şi depăşirea lor, precisul şi ambiguul.

Allah deluşeşte totul, limpezind ceea ce nu este precis, arătând ceea ce este obligatoriu de a fi ştiut şi ceea ce le este îngăduit robilor săi să nu ştie. De asemenea, arată ceea ce este obligatoriu de făcut în temeiul Cărţii, însă care este anulat de către tradiţie, sau care este obligatoriu de făcut în temeiul tradiţiei, însă care este îngăduit a fi lăsat deoparte în temeiul Cărţii. Totodată, arată ceea ce este obligatoriu pentru o vreme anume, însă nu şi după aceea. Între opreliştile Sale sunt deosebiri: unele sunt grave şi încălcarea lor duce la chinul Focului, iar altele sunt mici şi pot fi iertate. El stabileşte astfel pragul de jos şi pragul de sus pentru fiece faptă.

Despre pelerinaj

Allah v-a făcut vouă ca obligaţie pelerinajul la Casa Sa cea Sfântă care este locul către care se întorc (oamenii) precum turmele şi porumbeii la apele de primăvară. Allah – mărire Lui! – a făcut-o un semn pentru micimea lor dinaintea măreţiei Sale şi pentru plecăciunea lor dinaintea Maiestăţii Sale. El a ales dintre creaturile Sale pe cei care Îi aud chemarea şi Îi răspund, pe cei care cred în adevărul Cuvântului Său. Ei îşi însuşesc felul de-a fi al profeţilor Săi şi seamănă cu îngerii care înconjoară tronul Său, având toate foloasele închinării la El şi căutând la El iertarea făgăduită. Allah – mărire Lui ! – a făcut-o un semn al islamului şi un loc sfânt pentru cei ce se întorc către ea. El a impus acest drept, făcând din pelerinaj o obligaţie şi v-a sortit vouă să veniţi la ea. Allah a spus: „Oricine intră acolo se află în tihnă. Oamenii, cei care pot face drumul, trebuie să meargă pentru Allah în pelerinaj la Casă. Cel care tăgăduieşte, să ştie că Allah este Bogat şi fără lumile acestea” (3:97).

Cel ce merge către Allah

El (credinciosul) îşi ţine mintea vie şi işi omoară toate patimile sufletului până când este învăluit de strălucire, grosolăniile devin gingaşe, lumina sa străfulgeră cu tărie. Ea îi dezvăluie lui calea şi îl ajută să străbată drumul cel drept. Poartă după poartă, este condus către poarta păcii, către sălaşul unde va sta. Picioarele îi devin sigure prin tihna trupului său, prin tăria siguranţei sale, prin liniştea inimii sale pline de fapte bune, prin mulţumirea Domnului său.

„Mirajul bogăţiei vă ia în stăpânire până când la morminte veţi merge în ospeţie.” (102:1-2)

Prevenirea faţă de cei nepăsători

Cât de departe este ţinta lor, cât de nepăsători sunt aceşti vizitatori, cât de grea este împlinirea gândurilor lor! Ei nu au tras învăţăminte din cele ce se pomenesc, ci le-au luat ca fiind dintr-un loc îndepărtat. Oare cu trupurile fără de viaţă ale taţilor lor se mândresc sau pe cei pieriţi îi adaugă la numărul lor? Ar vrea să dea din nou viaţă trupurilor fără de suflare şi lipsite de mişcare? Ei sunt mai îndreptăţiţi să fie o pildă decât o pricină de mândrie. Este mult mai potrivit pentru ei să fie acoperiţi de umilinţă decât suiţi în cinstire.

Ei se uită la ei înşişi cu ochii acoperiţi de văl şi se hotărnicesc într-o adâncă necunoaştere. Dacă li se cere să vorbească despre acele curţi golite şi acele case prăduite, vor spune că au mers pe acest pământ în rătăcire, iar voi i-aţi urmat, neştiutori, întru tocmai. Voi le zdrobiţi ţeasta, ridicaţi din trupurile lor o zidire, paşteţi ceea ce au lăsat în urmă, locuiţi în casele lăsate de ei goale. Zilele care zac între ei şi voi jelesc şi bocesc asupra voastră.

Ei sunt cei care v-au luat-o înainte către ţintă, care au ajuns înaintea voastră la locurile de adăpat.

Ei au avut locuri de cinste şi de mândrie. Au fost avuţi şi mânători de la spate. Acum au străbătut drumul către adâncimile istmului unde pământul îi ia în stăpânire, mâncându-le carnea şi bându-le sângele. Zac în gropile mormintelor lor ţepeni, fără să mai crească, ascunşi, fără să mai fie de găsit. Grozăviile ce vin nu îi mai înspăimântă, împrejurările duşmănoase nu îi mai mâhnesc.

Nu le mai pasă de cutremure şi nici nu mai sunt cu băgare de seamă la tunete. S-au dus şi nu mai sunt aşteptaţi. Ei sunt martori, însă nu mai pot fi de faţă. Au fost împreună, acum sunt răzleţiţi. Au fost prieteni, acum sunt despărţiţi.

Veştile despre ei au încetat, casele lor în tăcere s-au cufundat, nu din pricina timpului îndelungat sau a locului îndepărtat, ci fiindcă au băut din pocalul (morţii) care le-a schimbat vorba în muţenie, auzul în surzenie, mişcarea în repaus.

Parcă ar fi căzut într-o adâncă adormire.

Chiar dacă sunt vecini nu simt nimic unii pentru alţii, chiar dacă sunt iubiţi nu se mai vizitează. Putinţa de a se cunoaşte unii de alţii a dispărut, băierile frăţiei lor s-au rupt. Fiecare dintre ei este acum singur chiar dacă se află laolaltă, sunt acum străini, chiar dacă au fost prieteni. Nu mai deosebesc noaptea de zi şi nici ziua de noapte. Noaptea sau ziua când ei au plecat devin veşnice pentru ei.

Ei mărturisesc că primejdiile care erau în lumea lor de aici erau mult mai grozave decât se temeau şi văd că semnele ei erau mult mai mari decât socoteau.

Ambele ţinte (raiul şi iadul) le-au fost înfăţişate pentru a le da teamă şi nădejde.

Dacă ar fi putut să vorbească, ar fi amuţit de spaima de a descrie ceea ce au aflat şi au văzut cu ochii lor.

Starea morţilor

Chiar dacă urmele lor au fost şterse, veştile despre ei întrerupte, ochii tot au putinţa de a trage învăţăminte ca şi cum s-ar uita la ei, urechile minţii îi aud pe când ei grăiesc cu vorbe nerostite.

Aşadar, ei spun că: frumoasele chipuri au fost nimicite, că gingaşele trupuri au fost secătuite; noi purtăm un giulgiu ponosit; îngustimea sălaşului nostru ne istoveşte şi urâtul se strecoară printre noi; ținuturile tăcerii ne năpădesc; frumuseţea trupurilor noastre se şterge; trăsăturile cunoscute ale chipurilor noastre se sluţesc; rămânerea noastră în aceste locuri ale urâtului este tot mai lungă; nu aflăm nici o scăpare de năpastă, nici o lărgire a strâmtorii.

Dacă ţi-i închipui în mintea ta sau dacă acoperământul care îi ascunde este dat la o parte pentru tine, cu siguranţă ai băga de seamă mohorârea inimilor lor şi murdăria ochilor lor, acum când urechile lor şi-au pierdut puterea rămânând surde, ochii le-au fost umpluţi cu ţărână şi acoperiţi de beznă, limbile lor cândva zglobii în gurile lor au fost făcute bucăţi, inimile lor veşnic treze au încremenit în piepturile lor, fiece mădular al lor a fost pocit, înlesnit drumul nenorocirilor către el, acum toate acestea zac neputincioase, fără ca vreo mână să le dea ajutor, fără ca vreo inimă să se mâhnească pentru ele.

Despre cei odinioară

Orice caznă de-a lor nu se mai schimbă, orice apăsare nu se mai uşurează. Câte trupuri puternice, câte frumuseţi răpitoare, nu a mâncat pământul, ce odinioară se bucurau de plăcerile lumii şi de o înaltă preacinstire. El afla plăcere chiar şi la ceas de mâhnire. Dacă o năpastă îl lovea, găsea alinare în plăcerile vieţii, în desfătări şi jocuri. El râdea vieţii, iar viaţa îi râdea lui într-un trai plin de iertare. Apoi, timpul a început să îl pişte cu ţepii lui, zilele să îl sleiască de puteri, iar moartea să-l pândească îndeaproape. Atunci a fost învăluit de o posomorâre cum n-a mai simţit niciodată, iar beteşuguri de tot felul i-au năpădit sănătatea de care se bucura.

Atunci el, cu spaimă, se întoarnă la cele cu care vracii l-au obişnuit întru potolirea fierbinţeii cu rece, şi punerea în mişcare a ceea ce s-a răcit cu cald, numai că recele nu domoleşte fierbinţeala şi nici caldul nu face altceva decât să sporească răceala. El nu va mai avea o cumpănă între aceste naturi lăuntrice, fiecare beteşug se va înrăutăţi, vraciul nu va mai avea pentru el leac, îngrijitorul lui nu va mai şti ce să facă, ai săi vor fi scârbiţi să-i pomenească boala, evitând să le răspundă celor ce întreabă de el şi sfădindu-se dinaintea lui asupra unor veşti pe care i le ascund.

Problemele morţii

Aşadar, cineva va spune: „este aşa cum este” şi îi va consola cu nădejdea însănătoşirii sale, în vreme ce un altul le va spune să aibă puterea de a îndura pierderea lui, amintindu-le nenorocirile leaturilor trecute dinaintea lui.

Acum, când este gata să părăsească lumea aceasta şi să îi lase singuri pe cei dragi, un tremur puternic îl apucă, simţurile i se înceţoşează, limba i se usucă. Sunt încă multe alte întrebări al căror răspuns îl ştia însă pe care nu îl mai poate rosti. Sunt încă multe chemări dureroase către inima sa pe care le aude, însă la care rămâne surd: glasul celui mare care se vrea respectat, glasul celui mic care se vrea mângâiat. Chinurile morţii sunt atât de înspăimântătoare încât nici nu pot fi spuse în cuvinte şi nici nu ar fi apreciate de inimile oamenilor din această lume.

„Îl preamăresc, în zori şi în amurg, bărbaţi pe care nici un negoţ şi nici o vânzare nu îi abate de la pomenirea lui Allah, săvârşirea rugăciunii şi datul milosteniei. Ei se tem de Ziua când inimile şi privirile vor fi răsturnate.” (24:37)

Roadele pomenirii lui Allah

Allah a făcut din pomenirea Sa iluminare pentru inimi care aud mulţumită ei după ce au fost surde, văd mulţumită ei după ce au fost oarbe, se lasă conduse mulţumită ei după ce au fost încăpăţânate.

Leat după leat, în toate timpurile, pe când nu existau profeţi, au fost unii robi cărora Allah le-a şoptit în minţile lor şi le-a vorbit în inimile lor. Trezindu-se cu lumina veghii în văzul, auzul şi sufletele lor, ei le-au amintit celorlalţi semnele lui Allah şi i-au făcut să se teamă de măreţia Sa cu dovezile de prin pustii. Oricui apucă pe o cale ţintită, ei îi laudă drumul ales şi îi dau vestea cea bună a izbăvirii; oricui merge ba în dreapta, ba în stânga, ei îi socot drumul respingător şi îl previn asupra pieirii sale. Astfel, ei au slujit ca luminătoare în acele întunecimi şi ca dovezi în acele îndoieli.

Despre cei ce Îl pomenesc pe Allah

Unii oameni sunt devotaţi pomenirii lui Allah pe care au luat-o în locul treburilor lumeşti aşa încât nici negoţul şi nici măcar o vânzare nu îi abat de la ea. Aşa îşi petrec zilele vieţii cu pomenirea Lui.

Ei strigă în urechile celor nepăsători faţă de cele oprite de Allah, le poruncesc să fie cumpătaţi după cum îşi poruncesc şi lor înşişi deopotrivă, îi îndepărtează de ce este respingător după cum ei înşişi se ajută unii pe alţii pentru a se ţine departe. Este ca şi cum ar fi străbătut lumea de aici ajungând în lumea de apoi unde se odihnesc. Aşadar, ei au văzut deja ce este dincolo şi simt lipsa celor din Istm din pricina lungii lor şederi acolo, iar Ziua Judecăţii şi-ar fi împlinit deja făgăduielile asupra lor. Ca atare, ei dau la o parte acoperământul acestor lucruri pentru oamenii din această lume; este ca şi cum ei ar vedea ceea ce oamenii nu văd şi-ar auzi ceea ce nu aud.

Închipuieşte-ţi-i în mintea ta în locurile lor slăvite şi în sfaturile lor cunoscute. Când deschid catastifele faptelor lor şi se pregătesc să dea socoteală pentru orice lucru, fie mare, fie mic, care le-a fost poruncit să îl facă însă nu au izbutit, sau li s-a poruncit să îl respingă, însă l-au privit cu blândeţe, atunci când, aşadar, îşi dau seama de greutatea poverii (faptelor rele) din cârca lor, simţindu-se prea slabi să o poată căra, se vor posomorî amarnic şi vor suspina dimpreună zorindu-se către Domnul lor cu păreri de rău şi cu recunoaşterea (neîmplinirilor), o să îi afli ca fiind semne ale călăuzirii şi luminatoare în beznă, că îngerii îi înconjoară, liniştea se pogoară asupra lor, porţile cerului li se deschid, locuri de cinste li se dau întocmai cum li le-a arătat Allah. Atunci, ei îşi vor da seama de faptele lor şi vor slăvi locurile lor. Ei I se vor ruga Lui în adierea iertării, legaţi de nevoia bunătăţii Sale, umili în faţa măreţiei Sale, cu inimile rănite de lunga durere, cu ochii răniţi de plânsul îndelungat. De dorul lui Allah vor bate la fiece poartă şi îi vor cere Lui ca mărinimia Lui să nu se împuţineze, ca doritorii de a se apropia de El să nu fie dezamăgiţi.

Aşadar, fă-ţi socotelile pentru tine însuţi, căci pentru alţii le va face altcineva decât tine.

Despre pioşenie

Cu siguranţă, pioşenia faţă de Allah este cheia călăuzirii, provizia pentru lumea de apoi, eliberarea din orice sclavie, salvarea de orice pieire. Cu ajutorul ei, cel ce caută izbuteşte, cel ce aleargă scapă, iar scopurile sunt atinse. Faceţi fapte bune căci astfel de fapte vor avea valoarea înmulţită, căinţa este de folos, rugăciunea este auzită, starea este de tihnă, condeiele (celor doi îngeri) sunt în mişcare (pentru notarea faptelor). Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune înainte ca viaţa s-o ia la vale, ca boala să vă ţintuiască, ca moartea să vă nimerească.

Pomenirea morţii

Cu siguranţă, moartea vă va pune capăt bucuriilor (lumeşti), vă va tulbura plăcerile, vă va înlătura intenţiile. Ea este un musafir neiubit, un duşman de neînvins, un ucigaş ce nu dă socoteală. Frânghiile sale vă înfăşoară, grozăviile sale vă împresoară, iar săgeţile sale vă ţintesc. Stăpânirea sa asupra voastră este cumplită, năvala sa asupra voastră este fără de-ncetare, putinţa de a-i scăpa este înlăturată.

Foarte curând vă vor acoperi întunecimile umbrei sale, arşiţa bolilor sale, apăsarea prăpastiilor sale, învăluirile beţiilor sale, durerea silirii sale, bezna strânsorii sale, răutatea gustului său. Ea vă va veni deodată, amuţindu-i pe cei ce v-au vorbit în şoaptă, risipindu-vă ceata, ştergându-vă urmele, ruinându-vă casele, punându-i pe moştenitorii voştri să împartă moştenirea, între ruda apropiată care nu ţi-a fost de nici un folos, şi cel apropiat, copleşit de tristeţe, care nu a putut să te ocrotească şi un altul, ce se bucură, fără să jelească.

Sfatul de a face bine

Voi trebuie să fiţi zeloşi, să puneţi strădanie, să vă rostuiţi cele de trebuinţă, să vă pregătiţi pe voi înşivă şi să vă luaţi merinde de călătorie din locul de merinde. Nu lăsaţi ca această lume să vă amăgească aşa cum i-a amăgit şi pe alţii, din neamuri trecute, din veacuri scurse, ce au muls-o de lapte, s-au înfruptat pe seama neglijenţei ei vreme lungă până ce noul s-a învechit. Locuinţele lor s-au preschimbat în morminte, iar avuţiile lor, în moşteniri. Ei nu vor mai şti cine va veni la ei (la morminte), şi nu le va păsa de cine îi boceşte, nu va răspunde celui ce îi strigă. Fiţi cu băgare de seamă la această lume înşelătoare, amăgitoare, sporovăitoare, dătătoare şi luătoare, înveşmântătoare şi dezbrăcătoare. Plăcerile sale nu durează, greutăţile sale nu se împuţinează, nenorocirile sale nu încetează.

Sihăstria şi viaţa lumească

Ei sunt dintre oamenii acestei lumi, însă nu sunt locuitorii ei, ci sunt în ea însă ca şi cum nu ar fi din ea. Ei trudesc aici prin ceea ce văd şi se zoresc către ceea ce li s-a vestit.

Trupurile lor se mişcă printre locuitorii lumii de dincolo şi văd cum locuitorii acestei lumi dau mare însemnătate morţii trupurilor lor, însă ei dau mai mare însemnătate morţii inimilor celor ce trăiesc.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah a Cărui glorie se întinde peste întreaga făptură, a Cărui oştire este biruitoare, a Cărui demnitate se înalţă asupra tuturor. Eu Îl slăvesc pentru binefacerile Sale neîntrerupte, pentru măreţele Sale daruri. Îngăduinţa Sa este atât de mare încât iartă şi este drept în tot ceea ce hotărăşte. El ştie ce va fi să fie şi ceea ce a fost deja. El a plăsmuit toate făpturile cu ştiinţa Sa şi le-a făcut cu judecata Sa cea fără de margini, fără să înveţe, fără să urmeze pilda vreunui făuritor înţelept, fără să săvârşească vreo greşeală şi fără să fie de faţă vreun popor (pentru sprijin); eu mărturisesc că Muhammad ﷺ este robul şi trimisul Său pe care l-a împuternicit atunci când oamenii se aflau în mare vâltoare şi se buluceau şi erau în buimăceală.

Căpestre ale pieirii îi conduceau şi lacăte ale depravării le încuiau sufletele.

Foloasele pioşeniei

Vă povăţuiesc, o, robi ai lui Allah, să vă temeţi de Allah deoarece este dreptul lui Allah asupra voastră, iar voi veţi afla ajutorul lui Allah pentru pioşenia voastră. Cu siguranţă, pioşenia este pentru ziua aceasta o ocrotire şi o pavăză, iar pentru ziua de mâine, o cale către rai. Străbaterea acestei căi este limpede, iar cel ce o străbate este un câştigător. Cine o ţine, o păzeşte. Ea (pioşenia) s-a înfăţişat popoarelor trecute şi celor de dinaintea lor, căci ei vor avea nevoie de ea mâine (pentru Ziua de Apoi) când Allah va aduce iarăşi ceea ce a creat odată, va lua ceea ce a dat şi va cere socoteală pentru ceea ce a dăruit. Cât de puţini sunt cei care o acceptă şi o duc aşa cum trebuie dusă. Ei vor fi puţini la număr şi vor fi după cum i-a descris Allah, când a spus: „puţini dintre robii Mei sunt mulţumitori” (34:13).

Aşadar, aplecaţi-vă urechea către ea (pioşenie) şi sporiţi-vă strădaniile pentru ea. Faceţi-o înlocuitor pentru orice neajuns din trecut şi faceţi din ea sprijinul vostru faţă de orice potrivnic. Schimbaţi-vă somnul pe veghe cu ajutorul ei şi petreceţi-vă zilele împreună cu ea.

Faceţi-vă inimile s-o simtă, spălaţi-vă cu ea de păcate, oblojiţi-vă cu ea beteşugurile şi zoriţi-vă cu ea. Luaţi aminte la cel care a privit-o cu nepăsare ca alţii care o urmează să nu ia aminte la tine (pentru nepăsarea ta). Aşadar, păziţi-o şi păziţi-vă cu ajutorul ei.

Prevenirea asupra acestei lumi şi a opreliştilor

Fiţi în această lume trecători şi către cealaltă doritori. Nu-l socoti ca fiind jos pe cel pe care pioşenia l-a înălţat, nu-l socoti ca fiind sus pe cel pe care lumea aceasta l-a înălţat. Nu vă pironiţi privirile pe străfulgerările inimii, nici nu îi ascultaţi pe cei care vorbesc despre ea, nu le răspundeţi celor ce vă cheamă către ea, nu luaţi lumină de la strălucirile sale, nu vă lăsaţi amăgiţi de avuţiile sale, căci strălucirea lor este doar deşartă, cuvintele sale sunt mincinoase, bunurile ei sunt pricină de război, avuţiile sale ispită de a fi furate.

Luaţi aminte! Lumea aceasta cheamă spre ea, însă apoi întoarce spatele. Neînduplecată, nu merge înainte. Minte şi înşeală. Se leapădă de orice şi este veşnic nemulţumitoare. Crudă, îi părăseşte (pe cei ce o iubesc). Atrăgătoare şi veşnic tulburătoare! Mereu în schimbare, cu pas şovăitor, cu cinste terfelită, cu seriozitate slăbită, cu înălţime scoborâtă! Ea este sălaş al războiului şi al tâlhăriei, al distrugerii şi al pieirii. Locuitorii ei sunt pe picior de plecare, când se strâng laolaltă, când se despart. Căile sale sunt rătăcitoare, evadările amăgitoare, pretenţiile împotmolitoare. Aşadar, ascunzătorile îi dau în vileag, casele îi scuipă afară, vicleniile îi bagă în bâlbâială.

Unii dintre ei sunt precum o cămilă oblogită, alţii ca o carne măcelărită, alţii ca măruntaie spintecate, alţii ca sânge vărsat. Unii îşi muşcă mâinile, alţii pocnesc din palme, alţii îşi ţin faţa în mâini, alţii îşi blesteamă părerile, alţii dau înapoi de la hotărârea luată. Vremea când se putea face ceva s-a scurs, iar ceasul nenorocirii a venit, căci: „nu mai era vreme de scăpare!” (38:3).

Vai şi iar vai !

Ce s-a pierdut s-a pierdut ! Ce s-a dus s-a dus!

Şi aşa a trecut lumea după obiceiul ei.

„Şi nu i-a plâns pe ei nici cerul, nici pământul, şi nu li s-a dat lor nici un răgaz.” (44:29)

Despre pricinile deosebirii dintre oameni

Ei se deosebesc unii de alţii din pricina lutului (din care au fost făcuţi).

Aceasta deoarece ei sunt făcuţi din lut sărat sau dulce, din lut greu sau uşor.

Aşadar, ei se aseamănă unii cu alţii după asemănarea lutului lor şi se deosebesc după deosebirea acestuia.

Aşadar, uneori cineva desăvârşit la înfăţişare este slab la minte, cineva înalt la statură este mărunt la curaj, cineva sclipitor la minte este urât la chip, cineva mic de statură este puternic la văz, cineva supus din fire este neomenos în fapt, cineva rătăcit la inimă este tranşant la minte, cineva ascuţit la limbă este treaz la inimă (este vigilent chiar dacă vorbeşte mult).

Plângerea Profetului ﷺ

Tatăl meu şi mama mea şi-ar da viaţa pentru tine !

O, Trimis al lui Allah !

Prin moartea ta au încetat profeţia, revelaţia şi veştile de la cer aşa cum nu au încetat prin moartea altor profeţi. Locul tău printre ai tăi este atât de aparte încât mâhnirea pentru tine este un izvor de consolare (pentru noi) pentru mâhnirea tuturor, mâhnirea pentru tine este atât de curprinzătoare încât toţi oamenii o împart. Dacă nu ai fi poruncit răbdare şi nu ne-ai fi prevenit asupra jelirii, am fi vărsat asupra ta multe lacrimi; durerea nu s-ar mai fi alinat, iar mâhnirea ta ne-ar fi însoţit mereu, însă ambele ar fi fost prea puţin pentru tine.

Moartea însă nu poate fi respinsă şi nici nu este cu putinţă de a te lepăda de ea.

Tatăl meu şi mama mea şi-ar da viaţa pentru tine; aminteşte-ne dinaintea Domnului tău şi poartă-ne nouă de grijă.

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah, Cel cunoscut fără a fi văzut, Cel ce a creat fără de trudă. El a creat făpturile cu puterea Sa şi a primit închinăciunea căpeteniilor mulţumită tăriei Sale. El este deasupra celor mari prin dărnicia Sa.

El a făcut ca făpturile Sale să sălăşluiască în această lume şi a trimis jinnilor şi oamenilor trimişi care să le ridice vălul de pe ea, să îi prevină asupra nenorocirilor ei, să le înfăţişeze exemplele ei, să le arate neajunsurile ei, să îi copleşească cu învăţăminte despre schimbarea sănătăţii şi a bolilor în această lume, să le vorbească despre cele îngăduite şi cele oprite, despre tot ceea ce a făgăduit Allah celor ascultători şi celor răzvrătiţi, adică raiul şi iadul, cinstirea şi înjosirea.

Eu îl slăvesc pentru El însuşi, aşa cum El doreşte să fie slăvit de către creaţia Sa. El a pus fiecărui lucru o măsură, fiecărei măsuri un răgaz, fiecărui răgaz o carte.

Însuşirile Coranului

Coranul este un poruncitor răsunător şi un tăcut grăitor. Este dovada lui Allah dinaintea făpturilor Sale. El a făcut prin el (Coran) un legământ cu ei; i-a obligat faţă de ei înşişi şi Şi-a desăvârşit religia prin el. El l-a luat pe profetul Său după ce a terminat propovăduirea către făpturile Sale şi a legilor Sale pentru buna călăuzire cu ajutorul lui. Preamăriţi-L pe Allah după preamărirea Lui, căci El nu v-a ascuns nimic din religia Sa, nici nu a lăsat deoparte vreun lucru, din plăcere sau din ură, ci a făcut din el un reper vădit, un semn bine stabilit, de la care se revarsă un răsunet, către care vă cheamă. Mulţumirea Sa este aceeaşi pentru toată vremea ce va să vină, după cum şi nemulţumirea Sa este aceeaşi.

Povăţuirea de a fi pioşi

El v-a povăţuit să aveţi pioşenie căci El a făcut-o suprema Lui mulţumire şi ceea ce cere făpturilor Sale. Temeţi-vă de Allah care vă vede şi în mâna căruia se află chica voastră, iar zbaterile voastre, în pumnul Său. Dacă tăinuiţi ceva, El ştie. Dacă destăinuiţi ceva, El scrie. Pentru aceasta el a însărcinat îngerii de pază care nu îndepărtează nimic drept, şi nu înregistrează nimic deşart. Să ştiţi că „celui care se teme de Allah, Allah îi va asigura întotdeauna o ieşire” (65:2) din tulburări şi îi va da o lumină ca să iasă din întuneric. El îl va veşnici apoi aşa cum pofteşte sufletul său, îl va pune într-o demnitate de preacinstire la El, în casa pe care făcut-o pentru El Însuşi.

Umbra ei va fi tronul Său, lumina ei, bucuria Sa, vizitatorii ei, îngerii Săi, iar tovarăşii Săi vor fi profeţii Săi. Zoriţi-vă către locul de întoarcere, mergeţi către sorocul vostru, căci oamenii aproape că şi-au pierdut nădejdea, sorocul îi va copleşi pe toţi, în vreme ce poarta căinţei le va rămâne deschisă. Voi sunteţi în locul în care cei dinaintea voastră au cerut să se întoarcă.

Necesitatea pomenirii Zilei de Apoi şi a osândei

Voi sunteţi doar călători pe cale din această casă care nu este casa voastră. Aţi primit chemarea de a o părăsi şi vi s-a poruncit să strângeţi merinde cât sunteţi aici. Să ştiţi că pielea aceasta subţire nu îndură focul (iadului). Aveţi milă de voi înşivă căci aţi încercat aceasta în greutăţile acestei lumi.

Aţi văzut vreodată suferinţa unuia care a fost înţepat cu un spin, sângerarea după ce s-a împiedicat sau arsura făcută de nisipul încins? Oare cum se va simţi când va fi între două straturi de foc, cu pietre de jur împrejur şi diavolul, drept tovarăş? Ştiţi, oare, că Malik (îngerul păzitor al iadului) dacă se înfurie pe loc, le pocneşte una de alta (cele două straturi) şi când îl ocăreşte (pe foc) se aruncă între porţile iadului de groaza ocării lui.

O, bătrâne trecut, năpădit de cărunţie, cum te vei simţi când cercuri de foc se vor strânge în jurul oaselor, iar cătuşele te vor strânge atât de tare încât îţi vor roade carnea de pe braţe?

Profitarea de prilejuri oferite de această lume

Allah! Allah! O, voi, gloată de robi! Acum când sunteţi teferi, în plină sănătate, înainte de a fi năpădiţi de boală, când sunteţi în îndestulare înainte de a ajunge la strâmtoare, daţi-vă silinţa să vă sloboziţi gâturile înainte ca ipotecile lor să se încheie, deschideţi bine ochii, daţi jos burţile, folosiţi-vă picioarele, cheltuiţi-vă averile, luaţi-vă trupurile şi fiţi mărinimoşi cu ele pentru voi înşivă şi nu fiţi zgârciţi cu ele, căci Allah a spus: „Dacă voi Îl ajutaţi pe Allah, El vă va ajuta şi va va întări picioarele” (47:7) şi a spus – înălţare Lui: „Cine este cel care dă un frumos împrumut lui Allah? El îi înapoiază îndoit şi are o răsplată îmbelşugată”. (57:11)

El nu caută sprijinul vostru din pricina vreunei slăbiciuni şi nu vă cere un împrumut din pricina vreunui neajuns. El vă cere sprijinul deşi „ale lui Allah sunt oştirile cerurilor şi ale pământului iar Allah este Puternic, Înţelept” (48:7). Vă cere un împrumut, deşi ale Lui sunt comorile din ceruri şi de pe pământ, El fiind Bogat, Lăudat. El nu vrea prin aceasta decât să vă pună la încercare pentru a vedea care dintre voi face fapte bune. Zoriţi-vă să faceţi fapte bune ca să fiţi cu vecinii lui Allah în locuinţa Sa; El i-a pus laolaltă cu ei pe trimişii Săi şi le-a poruncit îngerilor Săi să îi viziteze. El le-a preacinstit urechile, făcând să nu audă niciodată fâlfâitul vreunui foc şi i-a pus la adăpost de nelinişte şi sfârşeală. „Aceasta este harul lui Allah pe care El îl dăruieşte cui voieşte. Allah este Stăpânul Harului cel mare” (57:21).

Eu spun ceea ce auziţi. Lui Allah i se cere ajutorul pentru mine şi pentru voi deopotrivă.

El ne este nouă de ajuns căci este cel mai bun Ocrotitor.

Cunoaşterea lui Allah

Hotărârea lui Allah este dreaptă şi plină de înţelepciune.

Mulţumirea Sa înseamnă ocrotire şi milă.

El hotărăşte cu ştiinţă şi iartă cu blândeţe.

Allah! Slavă Ţie, pentru tot ceea ce iei şi pentru tot ceea ce dai, ca şi pentru ceea ce vindeci şi pentru încercările pe care le dai; o proslăvire ce este cea mai plăcută laudă Ţie, cea mai iubită şi cea preferată tuturor înaintea Ta; proslăvire care umple tot ceea ce ai creat şi care ajunge pretutindeni unde Tu doreşti; proslăvire care nu Îţi este ascunsă şi care nu are sfârşit şi al cărei număr nu conteneşte.

Noi nu cunoaştem esenţa măreţiei Tale, noi ştim numai că Tu eşti Veşnic, Viu, Fiinţător prin Tine însuţi. Pe Tine nu te prinde nici aţipeala, nici somnul; nu ajunge la Tine nici privirea ochiului şi nici vederea minţii nu te cuprinde. Tu cuprinzi vederile tuturor minţilor şi Tu numeri faptele. Tu îi iei (pe oameni) de chică şi de picioare.

Creaţia Ta pe care o vedem ne minunează asupra puterii Tale şi o descriem ca fiind din măreaţa Ta împărăţie; iar ceea ce ne este ascuns, ceea ce ochiul nostru nu poate ajunge, iar mintea noastră nu atinge, tot ceea ce este despărţit de noi prin perdele tainelor este, de departe, şi mai măreţ.

Căile cunoaşterii lui Allah

Cel ce îşi goleşte inima (de toate celelalte griji) şi îşi foloseşte gândirea pentru a înţelege cum anume Ţi-ai înălţat tronul, cum ai făcut întreaga Ta făptură, cum ai aninat cerurile Tale în văzduh şi ai întins pământul Tău pe valurile apei, acela se va întoarce cu privirea împăienjenită, cu mintea istovită, cu urechea năucită, cu gândirea buimăcită.

Aşteptare şi nădejde

El pretinde, după jinduirea sa, că nădăjduieşte întru Allah şi-L grăieşte pe Cel Măreţ! Nădejdea sa nu se face văzută în fapta sa, cu toate că nădejdea oricui nădăjduieşte este cunoscută prin fapta sa. Fiece nădejde, mai puţin nădejdea în Allah, Înaltul, nu este curată; iar fiece temere nu este statornicită, mai puţin teama de Allah, căci are o pricină.

El aşteaptă lucruri mari de la oameni şi lucruri mici de la Allah; el dă robului ceea ce nu îi dă Stăpânului. Ce crede Allah (atunci când) Lui i se dă mai puţină (consideraţie) decât li se dă robilor Săi? Te temi vreodată de a fi mincinos în nădejdea ta întru Allah? Sau oare voi nu Îl socotiţi drept miezul nădejdii voastre? Tot astfel, dacă un rob se teme de robii Săi, atunci el le dă acestora o consideraţie pe care nu i-o dă  Domnului său. Şi astfel, el (acel rob) a făcut din teama faţă de celălalt o monedă mereu la îndemână, în vreme ce teama sa faţă de Creator nu este altceva decât o tărăgănare sau o făgăduială.

Aşa se întâmplă cu fiecare dintre aceia în ochii cărora lumea apare ca fiind mare (şi însemnată) şi în inima cărora demnitatea ei este măreaţă. El îi dă întâietate, punând-o înaintea lui Allah, şi astfel el ei i se închină, devenind robul ei.

Viaţa pilduitoare a Profetului ﷺ şi a celorlalţi profeţi ai lui Allah

Cu siguranţă, întru Trimisul lui Allah ﷺ au fost, pentru tine, îndeajuns de multe pilde şi de dovezi asupra stricăciunii acestei lumi, ruşinile şi neajunsurile ei, căci marginile ei i-au fost lui oprite, în timp ce povârnişurile ei au fost răspândite pentu alţii; el a fost lipsit de laptele ei şi întors de la podoabele ei.

Dacă voieşti, negreşit îţi voi povesti, ca o a doua pildă, despre Moise, vorbitor cu Allah care a spus: „Domnul meu ! Am mare nevoie să pogori asupra mea binele” (28:24). Pe Allah! El nu i-a cerut decât pâine ca să mănânce întrucât el mânca doar din ierburile pământului, iar verdele ierburilor se putea zări prin pielea fragilă a pântecului său, din pricina cărnii sale, atât de subţire şi atât de străvezie.

Dacă voieşti, îţi voi da o a treia pildă, cea a lui David, psalmistul, psalmodiatorul celor din rai. El împletea cu mâna lui coşuri din frunze de curmal şi apoi le spunea celor ce se aşezau lângă el: Care dintre voi mă va ajuta să le vând? El mânca turte de orz cumpărate cu preţul coşurilor.

Dacă voieşti, îţi voi spune despre Iisus, fiul Mariei. El avea, drept căpătâi, o piatră, purta straie aspre şi mânca sărăcăcios. Mirodenii îi erau foamea, lumină în noapte, luna, adăpost la vreme de iarnă, întinderile pământului de la soare-răsare până la soare-apune. Roade şi ierburi înmiresmate nu avea decât pe cele date la iveală de către pământ dobitoacelor. El nu avea nici soaţă, care să îl ispitească şi nici fiu care să îl mâhnească, şi nu avea nici bogăţii care să îl abată, şi nici lăcomie care să îl ruşineze. Doar cele două picioare îi erau cărăuşi, iar cele două braţe, slugi.

Trepte din viaţa Profetului ﷺ

Urmează-l întru totul pe Profetul tău cel bun, cel curat! În el sălăşluieşte pilda pentru cel ce îl urmează, ca şi alinarea celui ce se află în căutarea alinării. Cel mai iubit dintre robi în faţa lui Allah este acela ce îl urmează pe profetul Său, cel ce îi calcă pe urme. El ﷺ a luat cea mai neînsemnată (parte) din această lume şi nu i-a dat nici o însemnătate. Dintre toţi oamenii pământului, el a fost cel mai puţin sătul şi cu stomacul cel mai gol. Lui ﷺ i s-a dăruit lumea, însă el a refuzat să o primească.

De ştia că Allah ura ceva, şi el ura; de ştia că Allah ţine ceva în umilinţă, şi el făcea asemenea; iar de avea ştiinţă că Allah socoate ceva mărunt, şi el îl socotea aşijderea. Dacă nouă ne place ceea ce Allah şi profetul Său urăsc, şi dăm măreţie la ceea ce Allah şi profetul Său socotesc a fi mărunt, aceasta înseamnă ruperea de Allah şi încălcarea poruncilor Sale.

Profetul ﷺ mânca pe pământ, şezând asemenea unui rob. El îşi repara încălţările cu mâinile sale şi tot cu ele, singur, îşi cârpea şi veşmintele. Călărea un măgar neînşeuat şi mai lua şi pe cineva în spatele său. Dacă era, la uşa casei sale, vreo perdea cu figuri, el îi spunea uneia dintre soţiile sale: O, tu, ia asta din faţa ochilor mei, căci de mă uit la ea, atunci îmi aduc aminte de lume cu toate ispitele ei. Şi astfel el şi-a îndepărtat inima de această lume şi a nimicit amintirea ei din sufletul său. Lui ﷺ i-a plăcut astfel încât ispitele ei (ale lumii) să rămână ascunse ochilor săi, ca să nu îşi ia podoabe că va rămâne în ea. Aşadar, el şi-a scos-o din suflet, şi-a curăţat-o din inimă şi a ţinut-o ascunsă ochilor săi, tot astfel cum cel ce urăşte un lucru, nu îi place nici să îl privească, nici să i se pomenească despre el.

Cu siguranţă, întru Trimisul lui Allah ﷺ a fost tot ceea ce v-ar fi înştiinţat despre relele acestei lumi, ca şi despre metehnele ei, şi anume prin aceea că a rămas flămând, alături de însoţitorii săi însemnaţi, iar în pofida faptului că îi erau atât de aproape, ispitele acestei lumi au rămas departe de el. Acum se cuvine ca fiecare să înţeleagă, cu propria sa minte dacă Allah l-a preacinstit pe Muhammad pentru aceasta, sau l-a înjosit? Dacă va spune că l-a înjosit, minte. Pe Allah Măreţul – este o mare mincinună şi de a spune că l-a preacinstit, căci trebuie să ştie că Allah a înjosit pe un altul în afară de el căruia i-a întins lumea în faţă, însă a ţinut-o departe de cel mai apropiat Lui dintre oameni.

Aşadar, trebuie să îţi urmezi Profetul, să îi calci pe urme şi să pătrunzi pe poarta sa; deoarece altfel nu vei fi ferit de ruină.

Cu siguranţă, Allah l-a făcut pe Muhammad ﷺ drept semn al Ceasului ce va să vină, vestitor al raiului şi prevenitor asupra pedepsei. El a părăsit această lume flămând, însă a păşit cu siguranţă în lumea de apoi. El nu a pus piatră pe piatră (spre a clădi o casă), ci a plecat pe calea lui Allah, răspunzând chemării Domnului său.

Cât de măreaţă este binecuvântarea lui Allah asupra noastră, căci El ne-a binecuvântat cu Profetul ﷺ ca înainte-mergător pe care să îl urmăm şi ocârmuitor în urma căruia să mergem.

Pe Allah! Mi-am tot pus atâtea petice pe veşminte, astfel că acum mă simt ruşinat în faţa cârpaciului. Cineva m-a întrebat dacă nu aş renunţa la aceasta însă i-am spus:

Dă-mi pace! De-abia dimineaţa oamenii aduc laude călătoriei din timpul nopţii.

Înveselirea celor neglijenţi

O, voi oameni! Cel pe care Îl neglijaţi nu vă neglijează ce sunteţi, Cel pe care Îl părăsiţi vă prinde. Cum se întâmplă de vă văd că vă îndepărtaţi de Allah şi tânjiţi după alţii? Voi sunteţi aidoma dobitoacelor pe care păstorul le mână spre o păşune cu molimă şi cu apă de adăpat aducătoare de nenorocire, însă ele, hrănite de altul, nu ştiu ce li se pregăteşte. Când sunt bine îngrijite, ele cred că întreaga viaţă le va fi ca acea zi, iar mâncatul până la saţ le este ţel.

Ştiinţele vaste ale Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Pe Allah! De voiesc, eu pot spune fiecăruia dintre voi de unde a venit, unde se va duce şi care îi sunt treburile, însă mi-e teamă ca voi să nu îl părăsiţi pe Trimisul lui Allah pentru mine. Voi împărtăşi negreşit aceste lucruri celor aleşi, care vor fi siguri pe ei.

Pe Cel ce l-a trimis cu adevărul şi l-a ales din întreaga făptură! Eu nu spun decât adevărul. El (Profetul ﷺ) m-a înştiinţat despre toate acestea, ca şi despre pieirea celor ce pier, despre mântuirea celor ce se mântuiesc, despre urmările acestei trebi (califatul).

El nu a lăsat nimic din cele (ce mi-ar fi putut) trece prin minte fără să le aducă şi la urechea mea şi fără să îmi spună despre acestea.

Însuşirile Emirului dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

O, voi, oameni! Pe Allah! Eu nu vă îmboldesc să daţi ascultare dacă eu însumi nu aş fi făcut aceasta înaintea voastră, şi nu vă împiedic de la nesupunere, dacă eu însumi nu aş fi renunţat la aceasta înaintea voastră.

Trebuinţa urmării poruncilor dumnezeieşti

Trageţi foloase din spusele lui Allah, ascultaţi propovăduirile lui Allah şi primiţi povaţa Sa.

Allah nu vă dă nici o păsuire atâta vreme cât v-a călăuzit limpede, a trimis dovezile şi v-a arătat care sunt faptele care Îi plac Lui şi cele care nu Îi plac, asttfel ca voi să le urmaţi pe unele şi să vă feriţi de altele.

Trimisul lui Allah ﷺ spunea că: raiul este înconjurat de urâciuni, iar iadul, de plăceri.

Să ştiţi că ascultarea lui Allah este urâtă în aparenţă iar neascultarea pare a fi o plăcere. Allah poate avea milă de cel ce s-a ţinut departe de pofta sa, de acela ce şi-a înfrânat patima din suflet, căci un astfel de suflet are ţeluri mari, străduindu-se să nu dea ascultare patimii.

Să ştiţi, o, voi, robi ai lui Allah, că un credincios nu trebuie să se încreadă în inima sa în fiece dimineaţă şi în fiece seară. El trebuie ca întotdeauna să dea vina pe ea (pentru neajunsuri) şi să îi ceară să adauge aceasta la (faptele sale cele bune). Voi trebuie să vă purtaţi asemenea celor ce au fost înaintea voastră şi nu mai sunt, voi având şi învăţăminte la îndemână. Ei au părăsit această lume şi au străbătut-o aşa cum se străbate un drum şi au socotit-o ca un popas.

Călăuzirea Coranului

Să ştiţi că acest Coran vă este povăţuitorul care nu înşală niciodată, călăuzitorul care nu duce niciodată în rătăcire, vorbitorul care nicicând nu spune minciuni. Oricine va avea acest Coran alături va căpăta de la el o creştere sau o micşorare; o creştere a călăuzirii sale şi o micşorare a orbirii sale. Să ştiţi, de asemenea, că nimeni nu va mai fi în nevoie după ce a fost îndrumat de Coran, şi nimeni nu va fi bogat înainte de Coran. Aşadar, căutaţi în el leac pentru durerile voastre, şi căutaţi tot în el şi ajutor pentru necazul vostru. El conţine leacul pentru cele mai grele dintre boli şi anume necredinţa, făţărnicia, neascultarea şi ducerea în rătăcire. Rugaţi-vă lui Allah prin el, şi întoarceţi-vă către Allah cu dragostea din el. Nu îi cereţi ceva lui pentru făpturile Sale. Nimic asemenea lui (Coranului) nu îi mai îndrumă pe robi către Allah.

Să ştiţi că el este mijlocitor, iar mijlocirea sa va fi primită. El este un vorbitor care depune mărturie. Pentru oricine ar mijloci Coranul în Ziua Judecăţii de Apoi, acea mijlocire va fi primită. Acela despre care Coranul vorbeşte de rău, acela va trebui să depună mărturie faţă de aceasta. În Ziua Judecăţii de Apoi, un vestitor va anunţa: Fiţi cu grijă, căci oricare din cei ce seamănă o recoltă sunt năpăstuiţi, mai puţin cei ce seamănă Coranul.

Aşadar, fiţi dintre cei ce sădesc Coranul şi îl urmează.

Faceţi din el călăuza voastră către Allah. Căutaţi-i povaţa pentru voi înşivă şi nu aveţi încredere în propriile voastre păreri, ci doar în el. Socotiţi-vă patimile voastre înşelătoare în comparaţie cu Coranul.

Îmboldirea către faptele bune şi persistenţa asupra lor

Truda să-ţi fie trudă, sfârşitul, sfârşit, ţinuta dreaptă, dreaptă, răbdarea, răbdare, mila, milă! Voi aveţi o ţintă. Mergeţi către ţinta voastră. Voi aveţi un semn. Călăuziţi-vă după semnul vostru. Islamul are o ţintă. Mergeţi către ţinta sa. Mergeţi către Allah împlinind obligaţiile pe care El vi le-a hotărât. El v-a desluşit vouă cerinţele Sale. Eu vouă vă sunt martor şi vă voi găsi motivări în Ziua Judecăţii.

Luaţi aminte! Ceea ce a fost sortit s-a împlinit, ceea ce a fost hotărât s-a ivit. Eu vă vorbesc cu ajutorul făgăduinţei şi al dovezilor lui Allah.

Allah a spus: „asupra celor care spun: Domnul nostru este Allah şi rămân statornici, se vor pogorî îngerii; nu vă fie frică şi nu vă mâhniţi, ci primiţi bunavestirea raiului care v-a fost făgăduit!” 41:30

Aţi spus: Domnul nostru este Allah.

Atunci mergi drept după Cartea Sa, pe drumul Poruncii Sale şi pe calea curată a slujirii Sale. După aceea, nu o mai părăsi, nu o încălca, fiindcă cei care se dezic de ea, nu vor avea parte de mila lui Allah în Ziua Învierii.

Necesitatea stăpânirii limbii

Băgaţi de seamă să nu distrugeţi moravurile şi nici să nu le schimbaţi, ci păstraţi o singură limbă. Omul trebuie să-şi stăpânească limba căci limba este potrivnică stăpânului ei.

Pe Allah ! Eu găsesc că teama de Allah nu îi este folos cuiva dacă acesta nu îşi stăpâneşte limba. Limba unui credincios este înapoia inimii sale, pe când inima unui făţarnic este înapoia limbii sale; căci, atunci când un credincios intenţionează să spună un lucru, îl pregăteşte în sinea sa. Dacă este ceva bun, atunci îi dă glas, dacă este ceva rău, atunci nu îl rosteşte. Pe când un făţarnic spune tot ce îi vine pe limbă, fără să ştie ce este spre binele său şi ce este împotriva sa.

Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Credinţa cuiva nu poate fi puternică fără o inimă puternică iar inima sa nu poate fi puternică printr-o limbă puternică. Acela dintre voi care poate să Îl întâlnească pe Allah şi nu are mâinile pătate de sângele musulmanilor şi de averile lor, iar limba lui nu are vina de a li se împotrivi, atunci să o facă!

Evitarea născocirilor cu privire la religie

Să ştiţi, o, robi ai lui Allah, că un credincios trebuie să socoate îngăduit în acest an ceea ce a socotit îngăduit şi în anul dinainte. Cu siguranţă, născocirile unora nu vă pot da vouă dezlegare pentru ceea ce a fost oprit; îngăduit este ceea ce Allah a făcut să fie îngăduit, şi oprit, ceea ce Allah a făcut să fie oprit. Tu ai încercat toate acestea şi le-ai gustat, li s-a predicat despre ele şi celor dinaintea voastră. Vi s-au adus exemple şi aţi fost chemaţi către treburile limpezi. Doar un surd poate rămâne surd la toate acestea şi doar un orb poate rămâne orb la toate acestea.

Pe cel pe care Allah nu îl lasă să profite de încercări şi ispite, nu profită nici de vreo predică. Pierderile îi vin din faţă aşa încât el ştie ceea ce a negat şi neagă ceea ce a ştiut. Oamenii sunt de două feluri: Cel ce urmează legea religioasă şi cel ce urmează născocirile pentru care Allah nu a dat nici o mărturie şi nici vreo iluminare cu vreo dovadă.

Însuşirile Coranului

Allah nu a mai predicat nimănui un astfel de Coran – frânghia Lui cea trainică, păstrătorul adevărului Său. El cuprinde primăvara inimilor şi izvoarele cunoaşterii.

Pentru inimă nu există o altă iluminare în afară de Coran, chiar dacă s-au dus cei care îl aminteau şi au rămas cei care l-au uitat sau se prefac a îl fi uitat.

Dacă vedeţi vreun bine, sprijiniţi-l, dacă vedeţi vreun rău, evitaţi-l, căci Trimisul lui Allah ﷺ a spus: O, fiu al lui Adam, fă binele şi ocoleşte răul, căci tu eşti mărinimos şi bine intenţionat.

Felurile nedreptăţii

Să ştiţi că nedreptatea este de trei feluri – unul, nedreptatea ce nu se iartă, altul, nedreptatea ce nu este lăsată necercetată, şi un altul, nedreptatea ce se iartă fără a fi cercetată. Nedreptatea ce nu poate fi iertată este facerea de semeni lui Allah. Allah a spus: „Allah nu iartă să-i fie alăturaţi alţii, însă El iartă cui voieşte păcate mai puţin grele decât acesta” (4:48). Nedreptatea care se iartă este cea a unui om care săvârşeşte faţă de el însuşi mici greşeli; nedreptatea care nu rămâne necercetată este cea săvârşită de robi unii împotriva altora. Pedeapsa aici este aspră. Nu constă în rănirea cu cuţite, nici în lovirea cu bice, ci este atât de aspră că toate acestea par mici pe lângă ea. Băgaţi de seamă să nu schimbaţi în fel şi chip religia lui Allah ! Mai bine să fiţi uniţi în adevărul pe care îl urâţi decât să vă dezbinaţi pentru deşertăciunea pe care o iubiţi. Cu siguranţă Allah nu a dăruit vreun bine celor ce s-au dezbinat, fie ei dintre cei ce s-au dus dintre cei ce sunt încă.

Necesitatea ctitoririi sinelui

O, voi, oameni! Ferice de cel ce se freamătă pentru propriile sale defecte şi nu pentru ale altora! Ferice de cel ce se mărgineşte la casa sa, mănâncă mâncarea sa, este preocupat de ascultarea Domnului său, plânge pentru greşelile sale, neliniştit de sine însuşi, lasându-i pe ceilalţi oameni în pace.

Criticarea trădării celor doi judecători

Oamenii voştri au hotărât să fie aleşi doi bărbaţi cărora să le luăm judecata pe care o vor face după Coran, fără să săvârşească abuzuri, limbile lor fiind cu el (Coranul) şi inimile urmându-l. Ei s-au abătut însă de la el, au  lăsat la o parte ceea ce era drept chiar dacă se afla dinaintea ochilor lor. Strâmbarea le era dorinţa, rătăcirea, purtarea. Noi i-am socotit dinainte deosebiţi în a judeca întru dreptate, de a acţiona întru adevăr, fără a amesteca vreo rea-intenţie sau o judecată proastă. Noi le-am arătat toată încrederea, însă ei s-au împotrivit căii dreptăţii şi au venit cu o judecată pe dos.

Neputinţa omului de a simţi îngerii

Simţi, oare, atunci când îngerul morţii intră într-o casă, sau îl vezi, oare, dacă ia viaţa cuiva? Cum ia el, oare, viaţa unui făt, atunci când se află în pântecele mamei sale? Ajunge el, oare, prin vreo parte a trupului ei, sau duhul a răspuns chemării sale cu făgăduiala lui Allah? Ori stă el, oare, cu el înlăuntrul mamei sale? Cum poate acela ce nu are putinţa să descrie o făptură ca aceasta, să Îl descrie pe Allah?

Măreţia lui Allah

Această lume, ca şi cea de dincolo, i-au dat Lui frâiele, iar cerurile şi pământurile i-au aruncat tot Lui cheile. Copacii cei înfloritori se apleacă în faţa Lui dimineaţa şi seara, şi izvodesc pentru El foc plin de vâlvătăi din ramurile lor, iar la porunca Lui, îşi preschimbă propria hrană în fructe pârguite.

Însuşirile Coranului

Cartea lui Allah se află printre voi, grăitoare, cu o limbă ce nu dă greş. Ea este o casă ai cărei stâlpi nu se prăbuşesc, şi o putere ai cărei sprijinitori nu sunt nicicând înfrânţi.

Însuşirile Profetului lui Allah

Allah l-a trimis după ce a trecut o vreme de la trimişii de dinaintea lui, pe când limbile se gâlceveau mult. Cu el, Allah a pus capăt şirului de trimişi şi a încheiat revelaţia. Apoi el a luptat pentru Allah cu cei ce Îi întorceau spatele şi cu cei ce Îi făceau semeni.

Purtarea cu această lume

Cu siguranţă, această lume este capătul vederii celei oarbe, care nu vede nimic dincolo de ea. Vederea celui ce priveşte străpunge totul şi înţelege că adevăratul cămin este dincolo de această lume. Aşadar, cel care vede doreşte să scape din această lume, în vreme ce acela care este orb doreşte să rămână în ea. Cel ce priveşte agoniseşte provizii din ea (pentru lumea ce va să vină) în vreme ce orbul agoniseşte provizii doar pentru această lume.

Poveţe veşnice

Să ştiţi că omul ajunge să fie sătul şi plictisit de toate cele, mai puţin de viaţă, căci el nu găseşte pentru sine însuşi nici o plăcere în moarte. Aceasta stă în fire – viaţa pentru un suflet mort, vederea pentru ochiul orb, auzul pentru urechea cea surdă, potolirea setei pentru însetat, căci toate acestea înseamnă îndestulare şi siguranţă.

Călăuzirea de către Coran

Cartea lui Allah este aceea prin care vedeţi, grăiţi şi auziţi. Parte a sa glăsuieşte pentru cealaltă parte, iar parte a sa dă mărturie pentru cealaltă parte. Ea nu se află în dezbinare cu privire la Allah, şi nici nu îl îndepărtează de Allah pe cel care o urmează.

Pricinile căderii adunării islamice

Voi sunteţi înlănţuiţi laolaltă în ura ce o nutriţi unul faţă de celălalt şi în creşterea ierburilor peste murdăria voastră. Voi sunteţi sinceri unul cu celălalt în iubirea voastră de dorinţă şi vă purtaţi pizmă unul celuilalt pentru agonisirea de avuţii.

Cel rău v-a uimit şi înşelăciunea v-a dus în rătăcire.

Lui Allah îi cer ajutorul pentru mine şi pentru voi.

Povaţă militară

Allah a luat asupra Sa, pentru cei ce urmează această religie, întărirea hotarelor şi ascunderea locurilor celor tainice. Allah i-a ajutat pe vremea când erau puţini la număr şi nu se puteau singuri apăra. El este viu şi nu va muri nicicând.

Dacă voi veţi purcede către duşman şi vă veţi ciocni cu el şi veţi întâmpina necazuri, atunci nu va mai fi nici un loc de refugiu pentru musulmani, altul în afară de oraşele lor cele îndepărtate, şi nu va fi nici loc de întoarcere. Aşadar, trimite acolo un om călit şi pune-i alături oameni trecuţi prin încercări şi mari la sfat. Dacă Allah te va scoate deasupra, atunci aceasta este ceea ce doreai. Dacă nu va fi aşa, voi veţi fi sprijin pentru oameni şi loc de întoarcere pentru musulmani.

Duşmanii Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

O, tu, fiu al celui blestemat, lipsit de urmaşi, şi al unui copac ce nu are nici rădăcini, nici ramuri. Ai să te înfrunţi cu mine? Pe Allah! Allah nu va dărui niciodată izbânda aceluia pe care tu îl sprijini, şi nici nu va putea ridica în picioare pe acela pe care tu îl ridici. Pleacă de la noi! Allah te poate ţine departe de intenţiile tale! Dă-i înainte cu strădania ta! Allah s-ar putea să nu te ţină dacă nu mă susţii.

Luare aminte la cei care au fost

Slavă lui Allah care a făcut ca proslăvirea să fie cheia pomenirii Sale, pricina înmulţirii darurilor Sale, călăuză către binefacerile Sale şi către măreţia Sa.

O, voi, robi ai lui Allah! Timpul va curge peste cei rămaşi aşa cum a curs şi peste cei care s-au dus. Timpul cel scurs nu se va întoarce; nimic din ce a fost întru el nu va dăinui întru vecie. Faptele sale cele de pe urmă sunt aidoma celor de dinainte.

Necazurile sale încearcă să se întreacă unul pe celălalt. Steagurile sale vin unul după altul. Ceasul vă zoreşte din urmă precum sunt zorite cămilele cu strigăte.

Cel ce este ocupat cu altceva în afara propriului său suflet va rămâne buimac în întunecimi şi încurcat în pieire.

Diavolii săi îl cufundă în rătăcire şi îi împodobesc faptele sale rele.

Raiul este capătul celor ce sunt în frunte (cu fapte bune), iar iadul, săvârşitorul de silnicii.

Necesitatea pioşeniei

Să ştiţi, o, voi, robi ai lui Allah, că pioşenia este un cămin trainic, ocrotitor, în vreme ce dezmăţul nu este altceva decât un cămin şubred, care nu îi apără pe oamenii săi şi nu îi este pavăză aceluia ce se adăposteşte în el. Să mai ştiţi că durerea păcatelor este alungată de pioşenie, iar ţelul de pe urmă se împlineşte prin statornicia credinţei.

O, voi, robi ai lui Allah, temeţi-vă de Allah! Temeţi-vă de Allah în adâncul sufletelor voastre pe care le preacinstiţi şi care vă sunt atât de dragi vouă, căci Allah v-a desluşit vouă calea bunei credinţe şi v-a luminat vouă cărările ei.

Aşadar, fie nenorocirea ce nu vă lasă, fie fericirea veşnică !

Voi trebuie să adunaţi, în zilele pieirii pentru zilele veşnicirii. Voi aţi fost înştiinţaţi despre această strângere, vouă vi s-a spus să mergeţi, tot astfel cum vi s-a spus să vă grăbiţi a purcede întru aceasta. Voi sunteţi asemeni călăreţilor care stau în aşteptare, fără a şti când li se va porunci să pornească.

Aveţi grijă! ce va face, oare, cel ce a fost zămislit pentru lumea ce va să vină, ce va face el, oare, cu această lume? ce va face, oare, omul cu avuţia sa, de care în curând va fi lipsit, atâta vreme cât pentru acesta nu vor mai rămâne decât urmarea şi judecata?

O, voi, robi ai lui Allah ! Binele făgăduit de Allah nu trebuie lăsat în părăsire, iar răul de care El s-a ferit nu trebuie râvnit.

O, voi, robi ai lui Allah ! Băgaţi de seamă la ziua în care faptele vor fi cercetate, când cutremurele se vor înmulţi iar copiii vor încărunţi.

Să ştiţi, o, voi, robi ai lui Allah, că propriile voastre suflete vă ţin socoteala, că mădularele voastre vă sunt vouă străjeri ce păstrează (socoteala) faptele voastre şi a tuturor răsuflărilor voastre.

Bezna nopţii întunecate nu vă poate ascunde de ei, tot astfel cum nici porţile cele ferecate nu vă pot da ascunziş.

Grozăvia mormântului

Cu siguranţă, ziua de mâine este aproape de ziua de azi. Ziua de astăzi va pleca cu ce are în ea, iar ziua de mâine îi va urma. Este ca şi cum fiecare dintre voi a ajuns în acel loc de pe pământ în care va fi singur, locul sortit gropii lui.

Aşadar, ce ar fi, oare, de spus despre casa cea însingurată?

Despre locaşul pustiu de şedere şi despre surghiunul cel de unul singur?

Este ca şi cum sunetul Trâmbiţei v-a ajuns, Ceasul v-a prins din urmă, iar voi aţi ieşit (din mormintele voastre) pentru a merge spre judecată.

Perdelele zădărniciilor s-au dat în lături de pe voi, iar dezvinuirile voastre au tot slăbit.

Toate s-au adeverit.

Aşadar (acum) voi ar trebui să vă luaţi după pilde, să învăţaţi din frământări şi să trageţi foloase din preveniri.

Trimisul cel Mare în Coran

Allah l-a trimis după o vreme în care nu mai fuseseră trimişi. Popoarele fuseseră în adormire de mult timp, iar legămintele se slăbiseră. El le-a adus întărirea a ceea ce aveau deja, precum şi lumina pe care s-o urmeze. Acesta este Coranul. Dacă îi ceri să grăiască, el nu va grăi, însă eu vă voi vorbi despre el.

Luaţi aminte !

El cuprinde ştiinţa a ce va să vină, povestea a ceea ce a trecut, leacul bolii voastre şi rânduirea voastră.

Prevestirea viitorului întunecat al omeiazilor

La timpul acela nu va mai rămâne nici o casă şi nici un cort, fără ca opresorii să nu intre în ele, fără ca răzbunarea lor să nu le răvăşească. În ziua aceea, nimeni din ceruri nu îi va dezvinovăţi, nimeni de pe pământ nu îi va sprijini. Voi aţi ales pentru ocârmuirea (califatului) pe cineva nepotrivit şi l-aţi ridicat într-o demnitate ce nu i-a fost hărăzită.

La scurtă vreme, Allah se va răzbuna pe fiecare nedrept, hrană pentru hrană şi băutură pentru băutură, aşa că li se va da colocint drept hrană, zeamă de cactus şi de limba-soacrei, teamă pe dinăuntru şi sabie pe dinafară.

Ei nu sunt nimic altceva decât dobitoace călărite de greşeli, împovărate cu păcate. Eu jur, şi iarăşi jur, că omeiazii vor trebui să scuipe califatului, tot astfel precum se scuipă o flegmă, pe care nu o vor mai gusta şi nici nu se vor mai desfăta cu gustul său, atâta vreme cât ziua şi noaptea se vor primeni una pe cealaltă.

Gospodărirea statului

Eu am trăit alături de voi, fiindu-vă bun vecin, şi mi-am dat toată silinţa să vă sprijin de la spate. Eu vă eliberez din capcana umilinţei şi din cătuşele oprimării, fiind mulţumit pentru acel mic bine (făptuit de voi) şi închizând ochii la multele voastre fapte rele pe care ochii mei le-au văzut, iar trupul meu le-a fost martor.

Însemnătatea rugăciunii şi foloasele ei

Fiţi voi înşivă chezaşii rugăciunii şi păstrătorii ei; săvârşiţi-o de câte ori este cu putinţă şi apropiaţi-vă prin ea de Allah căci „rugăciunea este scrisă credincioşilor la sorocuri cunoscute” (4:103). Nu aţi auzit răspunsul celor aflaţi în iad când au fost întrebaţi: „Cine v-a mânat în Focul mistuitor? Ei vor răspunde: Noi nu am fost dintre cei care se roagă.” (74:42-43). Cu siguranţă, rugăciunea face să cadă păcatele precum cad frunzele şi le goneşte precum sunt gonite vitele.

Trimisul lui Allah ﷺ o aseamănă unei băi fierbinţi la uşa omului care se spală astfel de cinci ori, fie zi, fie noapte. Şi atunci, cum să mai rămână pe el vreo murdărie.

Adevărul despre ea îl ştiu acei bărbaţi dintre credincioşi pe care nu îi abate de la ea strălucirea averilor sau bucuria dată de copii. Allah a spus: „bărbaţi pe care nici un negoţ şi nici o vânzare nu îi abate de la amintirea lui Allah, săvârşirea rugăciunii şi datul milosteniei.” (24:37)

Chiar şi după ce a primit vestea cea bună a intrării în Rai, Trimisul lui Allah ﷺ a rămas statornic în rugăciune, căci Allah a spus: „porunceşte alor tăi să se roage şi stăruie tu însuţi în rugăciune.” (20:132).

Aşadar, el le-a poruncit-o alor săi, stăruind asupra acesteia el însuşi.

Însemnătatea daniei şi regulile sale

Aşadar, dania a fost pusă laolaltă cu rugăciunea ca jertfă pentru musulmani. Cine o dă, prin ea îşi curăţă sufletul şi de iad este ferit. Nimeni nu trebuie să se simtă legat de ea după ce o plăteşte şi nici să se mâhnească peste măsură. Oricine o plăteşte fără intenţia de a-şi curăţi sufletul aşteaptă mult mai mult de la ea. Acela nu cunoaşte tradiţia, şi va fi uitat de la răsplată, rătăcit în faptă, copleşit de păreri de rău.

Îndeplinirea credinţei

Aşadar, în păstrarea credinţei au eşuat cei care nu sunt ai ei. Ea a fost oferită cerurilor bine-zidite, pământurilor întinse, munţilor sus înălţaţi, însă nimic nu s-a socotit a fi mai lung, mai lat, mai înalt, mai măreţ decât ea. Dacă ceva ar fi de neatins datorită lungimii, lăţimii, puterii, măreţiei atunci acestea ar fi de neatins, însă s-au speriat de urmări şi s-au dovedit mai cu minte decât cel slab dintre toţi: „omul, însă el este nedrept şi neştiutor.” (33:72)

Ştiinţa divină

Allah: nimic din ceea ce fac oamenii în nopţile şi zilele lor nu Îi este ascuns Lui. El cunoaşte toate amănuntele, iar Ştiinţa Sa învăluie totul. Mădularele voastre sunt martori (ai faptelor voastre), măruntaiele voastre sunt o oştire împotriva voastră, sinele vostru lăuntric precum ochiul îl slujeşte pe El (să vadă păcatele voastre), singurătatea voastră Lui îi este deschisă.

Plângerea nedreptăţirii obştii

Pace ţie, o, trimis al lui Allah, de la mine şi de la fiica ta ce vine lângă tine, ce s-a grăbit să ţi se alăture ! O, trimis al lui Allah, putinţa mea de a îndura suferinţa pierderii fiicei tale alese s-a sfârşit, putinţa de-a fi tare s-a năruit şi nu am drept consolare decât grozăvia despărţirii de tine. Eu te-am culcat în mormântul tău după ce ţi-ai dat suflarea (cu capul odihnindu-se) între gâtul şi pieptul meu. „Noi suntem ai lui Allah şi la El ne vom întoarce.” (2:156)

Acum, am înapoiat ceea ce îmi fusese încredinţat, ceea ce fusese dat spre păstrare a fost luat. Tristeţea mea este fără de margini, nopţile mele vor rămâne nedormite până ce Allah îmi va alege şi mie drept casă pe cea în care tu locuieşti deja.

Cu siguranţă, fiica ta te va înştiinţa despre cum poporul tău s-a într-ajutat să o oropsească. Întreab-o în amănunt, cere-i veşti despre situaţie. Aceasta nu s-a întâmplat de mult, iar amintirea ta nu a fost dată uitării. Pace vouă, amândurora, pace de la un om blând şi iubitor, şi nu de la unul scârbit şi înverşunat. Dacă plec, nu este pentru că m-am plictisit, iar dacă stau, nu este pentru că nu găsesc nici un cusur în ceea ce le-a făgăduit Allah celor răbdători.

Căutarea către Lumea de Apoi

O, voi oameni! Lumea aceasta este un sălaş trecător, pe când lumea de apoi este un sălaş stabil. Luaţi din trecerea voastră (prin această lume) tot ce puteţi pentru locul vostru stabil. Nu smulgeţi perdelele dinaintea Celui ce vă ştie tainele.

Scoateţi-vă din această lume inimile înainte să vă scoateţi trupurile, căci aici sunteţi puşi doar la încercare, voi fiind creaţi pentru lumea cealaltă. Când un om piere, oamenii se întreabă ce a lăsat, pe când îngerii se întreabă ce i-au înfăţişat lui Allah strămoşii voştri. Înfăţişaţi-I ceva căci este o obligaţie pentru voi şi să nu o încălcaţi atâta vreme cât vă este obligaţie.

Pregătirea pentru Lumea de Apoi

Pregătiţi-vă căci vi s-a vestit plecarea. Şederea voastră în această lume a fost scurtă, întoarceţi-vă la Allah luând cu voi cele mai bune merinde, căci aveţi în faţă suişuri povârnite, coborâşuri cu spaime şi groaze, pe care trebuie să ajungeţi şi staţi acolo.

Să ştiţi că ochii morţii vă urmăresc îndeaproape. Este ca şi cum aţi fi în ghearele ei, iar ea v-ar lovi cu tărie. Grozăvii şi greutăţi de tot felul vă vor strivi. Aşadar, rupeţi legăturile cu lumea aceasta şi puneţi temei doar pe merindele pioşeniei.

Virtuţile Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Însoţitorii lui Muhammad ﷺ, păstrători ai revelaţiei ştiu că eu niciodată nu m-am împotrivit lui Allah şi trimisului Său şi prin virtutea curajului cu care Allah m-a onorat, eu l-am sprijinit cu viaţa mea în împrejurări în care chiar şi cei viteji îi întorseseră spatele, înaintea picioarelor întârziate.

Atunci când Profetul ﷺ a fost luat, avea capul pe pieptul meu, iar sufletul i s-a prelins peste umărul meu, trecându-mi peste faţă. I-am făcut spălarea de cuviinţă, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Sa şi a urmaşilor săi, iar îngerii m-au ajutat. Casa şi curtea folfăiau de ei; unii coborau şi alţii urcau. În auz îmi răsuna fără încetare murmurul lor pe când se rugau pentru el până ce l-am pus în mormânt. Aşadar, cine ar putea fi mai îndreptăţit faţă de el decât mine, fie în timpul vieţii, fie după moarte?

Folosiţi-vă priceperile voastre şi curăţenia intenţiilor voastre în lupta împotriva duşmanului, căci jur pe El, nu există alt zeu în afară de El, că eu sunt pe calea adevărului şi că ei sunt pe alunecuşul rătăcirii.

Auziţi ce spun!

Lui Allah îi cer iertare pentru mine şi pentru voi.

Făptuiţi fapte bune atâta vreme cât aveţi încă vastitatea vieţii, pergamentele sunt desfăşurate (pentru a înregistra faptele voastre), căinţa este aşternută în faţa voastră, cel ce a întors spatele (lui Allah) este chemat din nou, făcătorului de rele i se dă din nou nădejdea (iertării) înainte ca lucrarea să înceteze, ca timpul să se sfârşească, ca sorocul să ajungă la capăt, ca uşa căinţei să se închidă, ca îngerii să se urce din nou la ceruri.

Atunci, un om ar putea să ia de la sine pentru sine, de la viu pentru mort, de la pieritor pentru veşnic, de la trecător pentru statornic.

Un om trebuie să se teamă de Allah de când i se dă viaţă şi până la venirea sorocului, când i se dă timp de a face ceva.

Un om trebuie să-şi pună sinelui său căpăstru şi să-l strunească din frâu, căci ţinându-l de căpăstru previne neascultarea faţă de Allah, iar cu frâul îl poate duce către ascultarea lui Allah.

O rugă a Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

O, Allah ! Tu eşti cel mai legat de prietenii Tăi şi cel mai prezent în a da ajutor celor ce îşi pun încrederea în Tine. Tu îi vezi în adunările lor tainice, le cercetezi minţile, le cunoşti puterea deşertăciunii lor. Ca atare, tainele lor Ţie îţi sunt deschise, inimile lor către Tine caută îndurerate. Dacă li se urăşte cu singurătatea, pomenirea Ta îi alină. Dacă năpastele plouă peste ei, ei caută oblăduirea Ta, căci ei ştiu că frâul tuturor treburilor este în mâna Ta, iar mişcările lor depind de porunca Ta.

O, Allah ! Dacă nu am putinţa să îmi spun păsul sau sunt orb la nevoia mea, călăuzeşte-mă Tu către binele meu, ia-mi Tu inima către ţinta cea adevărată! Aceasta nu este o lepădare a îndrumării Tale şi nici o născocire împotriva susţinerii Tale!

O, Allah ! Ia-mă pe mine cu iertarea Ta şi nu mă lua cu dreptatea Ta.

Adevărul acestei lumi

Aceasta este o locuinţă înconjurată de năpaste şi cunoscută prin amăgirile sale. Nimic din ce este în ea nu durează, nici unul din locuitorii ei nu va scăpa teafăr. Chipurile ei sunt felurite, căile ei, schimbătoare. Traiul în ea este chinuitor, iar tihnă nu există. Chiar locuitorii ei îi sunt ţinte, pe care îi străpunge cu suliţa şi îi nimiceşte cu moartea.

Încercarea acestei lumi

Aflaţi, o, robi ai lui Allah, că voi şi toate cele existente în această lume vor străbate acelaşi drum precum cei dinaintea voastră. Ei au avut vârste mai lungi decât voi, au avut locuinţele mult mai populate, au lăsat mult mai multe urme. Acum, glasurile le-au amuţit, mişcările li s-au potolit, trupurile le-au putrezit, casele li s-au pustiit, urmele li s-au şters. Palatele lor înălţate şi covoarele desfăşurate s-au preschimbat în pietre întărite şi gropniţe scobite în morminte aşezate pe ruine, din ţărână făurite: sălaşe precare cu locuitori stingheri.

Deşi sunt împreună în acel loc, ei sunt străini unii faţă de alţii. Ei n-au nimic de făcut şi totuşi sunt îngrijoraţi. Nu mai le fac plăcere ţinuturile lor, nu mai sunt în legătură unii cu alţii, precum vecini nepăsători la vecinătatea lor şi la apropierea locuinţei lor. Cum să se mai viziteze unii pe alţii, când năpasta i-a măcinat în pieptul ei, iar pietrele şi ţărâna i-au mâncat?

Şi voi ajungeţi unde au ajuns ei: acelaşi  loc de dormit vă va găzdui, acelaşi loc de păstrare vă va primi. Ce veţi face atunci când toate treburile voastre se vor găta, iar mormintele vor fi întoarse pe dos? Fiece suflet va fi cercetat de ceea ce a săvârşit înainte. „Necredincioșii vor fi întorşi la Allah, Domnul lor adevărat, şi născocirile se vor îndepărta de la ei.” (10:30).

Ajutorul cerut lui Allah pentru înlăturarea greutăţilor de trai

O, Allah! Ţine înlesnirea Ta asupra chipului meu şi nu mă lipsi de demnitate acoperindu-mi chipul cu praf! Lasă-mă să cer cele necesare vieţii de la cei ce îţi cer Ţie să îi înzestrezi! Lasă-mă să fiu binevoitor cu cei răi dintre făpturi! Fă-mă să îi laud pe cei ce îmi dau, şi să fiu potolit în purtarea faţă de cei ce m-au lipsit (de ajutor)! În spatele tuturor acestora Te afli Tu, Stăpânul dăruirii şi al lipsirii.

„Tu eşti Atotputernicul”! (66:8)

Lauda lui Allah şi mărturia unicităţii Sale

Slavă lui Allah, Cel care face ca lauda să fie urmată de daruri, iar darurile de mulţumire. Noi Îl preamărim pentru darurile Sale, ca şi pentru încercările Sale. Noi căutăm ajutorul Său, împotriva acestor suflete care cu încetineală îndeplinesc ceea ce le este poruncit, însă cu repeziciune îndeplinesc ceea ce au fost opriţi să facă. Noi căutăm iertarea Lui de la ceea ce ştiinţa Sa acoperă, iar Cartea Sa păstrează – ştiinţă care nu lasă nimic deoparte şi care care nu omite nimic.

Noi credem în El, asemeni credinţei celui care a văzut tainele şi a ajuns la cele făgăduite – credinţa ce constă în curăţarea Lui de orice asemuire şi a cărei siguranţă îndepărtează îndoiala.

Noi mărturisim că nu există alt zeu în afară de Allah, Unul, care nu are asemănare, şi că Muhammad ﷺ este robul şi trimisul Său! Aceste două mărturisiri înalţă rostirea şi sporesc fapta. Talerul pe care ele vor fi puse nu va fi uşor, iar talerul de pe care sunt luate nu se va îngreuna.

Povăţuirea de a fi pioşi

O, voi, robi ai lui Allah! Vă sfătuiesc să aveţi teamă de Allah, căci ea este provizie (pentru lumea cealaltă) şi în ea este oblăduirea (voastră). Proviziile vă vor duce (la destinaţia voastră), iar întoarcerea va fi izbutită. Cel mai bun, cel care poate să îi facă pe oameni să asculte i-a chemat către el, iar cel care a ascultat cel mai bine i-a dat ascultare. Aşadar, cel ce a chemat a proclamat, iar cel ce a ascultat, a dat ascultare şi a păstrat.

O, voi, robi ai lui Allah! Cu siguranţă, teama de Allah i-a salvat pe iubitorii de Allah oprindu-i de la lucruri nelegiuite şi le-a ţinut inimile în teama de El încât nopţile le-au trecut în veghe, iar amiezile le-au petrecut în însetare.

Astfel ei iau necazul drept tihnă şi setea drept preaplinul belşugului.

Ei au considerat moartea ca fiind aproape, şi de aceea s-au zorit către fapte (bune).

Ei şi-au respins plăcerile şi astfel au păstrat mereu moartea în faţa ochilor.

Cunoaşterea acestei lumi

Apoi, lumea aceasta este tărâmul distrugerii, al mâhnirilor adânci, al schimbărilor şi al învăţămintelor. Cât despre distrugere, timpul are arcul întins (gata), săgeata sa nu dă greş, rana sa nu se vindecă; ea loveşte pe cel trăitor cu moarte, pe cel sănătos cu boală, pe cel aflat în siguranţă cu nenorocire. Ea mănâncă, însă fără saţiu şi bea, însă setea nu îi este nicicând potolită. Cât despre năpaste, omul adună tot ce nu mănâncă şi clădeşte acolo unde nu locuieşte. El pleacă apoi către Allah, fără să poarte cu sine bogăţia şi fără să îşi care zidirea şi altele asemenea.

Vezi omul demn de milă ajungând de pizmuit, ca şi pe omul pizmuit ajungând demn de milă. Aceasta pentru că bogăţia s-a dus, iar nenorocirea a venit asupra sa. Cât priveşte învăţămintele sale, omul ajunge aproape (de împlinirea dorinţelor) sale atunci când (dintr-o dată) apropierea morţii le opreşte; iar atunci nici dorinţa nu se împlineşte, şi nici cel ce doreşte nu este cruţat. Slavă lui Allah! Cât de înşelătoare sunt plăcerile ei, şi cât de însorită este umbra ei. Ceea ce se apropie (adică moartea) nu poate fi trimisă înapoi, cel ce pleacă nu se mai întoarce. Mărire lui Allah, cât de aproape este cel în viaţă de cel mort, căci acesta îl va întâlni în curând, şi cât de departe este cel mort de cel viu, căci acesta a rupt-o cu el.

Punerea în balanţă a lumii acesteia şi a lumii celeilalte

Nimic nu este mai rău decât răul, ca pedepsirea lui, şi nimic nu este mai bine decât binele, ca răsplata lui.

În această lume, tot ce se aude este mai bun faţă de ceea ce se vede, în vreme ce în cealaltă lume tot ce se vede este mai bun decât ceea ce se aude. Aşadar, voi trebuie să vă mulţumiţi cu ceea ce auziţi, mai degrabă decât cu ceea ce vedeţi, ca şi cu noutăţi despre cele neştiute. Să ştiţi că ceea ce este mai puţin în această lume, este mult în lumea cealaltă, este mai bun decât ceea ce este mult în această lume, însă puţin în lumea cealalată. În ce multe împrejurări puţinul este folositor, iar multul, păgubitor!

Ceea ce v-a fost poruncit să faceţi este mai larg decât ceea ce nu aţi fost împiedicaţi să faceţi, iar ceea ce vi s-a îngăduit este mult mai mult decât ceea ce v-a fost oprit.

Aşadar, aruncaţi ceea ce este puţin pentru ceea ce este mult, şi ceea ce este strâmt pentru ceea ce este larg. Allah v-a dăruit mijloacele de trai şi v-a poruncit ce să făptuiţi. Nu Îi cereţi să vă dea cele necesare înainte de a împlini cele ce vi se cer.

Pe Allah ! Este cât se poate de sigur că îndoiala v-a potopit, iar siguranţa a fost sfărâmată şi pare ca şi când ceea ce vi s-a garantat este obligatoriu pentru voi, iar ceea ce a fost făcut obligaţie pentru voi vi s-a luat. Zoriţi-vă, aşadar, către faptele (cele bune) şi temeţi-vă de moartea ce vine dintr-o dată, căci nu este nădejde pentru o revenire a anilor, tot astfel precum se poate trage nădejde la o revenire a mijloacelor de trai. Tot ceea ce se pierde din mijloacele de trai astăzi, poate fi, în nădejde, înmulţit mâine, însă orice se pierde din ani ieri, nu poate fi aşteptat înapoi astăzi. Nădejdea poate fi doar pentru ceea ce va să vină, iar despre ceea ce s-a dus, nu poate fi decât dezamăgire. „Temeţi-vă de Allah cu teama ce I se cade. Să nu muriţi decât supuşi Lui fiind” (3:102).

Rugă pentru ploaie

O, Allah! Munţii ni s-au uscat şi pământul ni s-a umplut de praf. Vitele noastre sunt însetate şi înnebunite în ţarcurile lor. Ele gem, aşa cum gem mamele pentru fiii lor (cei morţi). Ele au obosit să tot meargă în pajiştile lor la adăpat. O, Allah! Ai milă de geamătul celui ce geme şi de dorul celui ce îi este dor. O, Allah! Ai milă de tulburarea lor şi de trecerea lor şi de gemetele lor prin ogrăzi.

Allah! Noi am venit la Tine atunci când anii de secetă s-au potopit asupra noastră precum (o turmă de) cămile jigărite, iar norii cu ploaie ne-au părăsit. Tu eşti nădejdea celui năpăstuit şi sprijinul celui ce caută. Noi pe Tine te strigăm atunci când oamenii şi-au pierdut nădejdea, norii nu le-au fost aduşi şi vitele le-au murit, fă să nu fim prinşi pentru faptele noastre şi nici strânşi pentru păcatele noastre, ci împrăştie milostenia Ta asupra noastră prin nori aducători de ploaie, flori hrănite cu ploaie, ierburi minunate şi valuri-valuri de belşug de ape cu care tot ce a fost mort să îşi recapete viaţa, iar tot ce a fost pierdut să se întoarcă.

O, Allah ! Dă ploaie de la Tine, dătătoare de viaţă, mulţumitoare, temeinică, pretutindeni revărsată, purificată, aducătoare de bucurie, îmbelşugată şi revigorantă. Verdeaţa ar trebui să fie plină de viaţă, ramurile pline de roade şi frunzele verzi.

Cu ea Tu dai iarăşi vigoare celui slab dintre făpturile Tale, şi aduci înapoi la viaţă pe cel mort dintre cetăţile Tale. O, Allah! Dă ploaie de la Tine, ploaie cu care pământurile noastre cele de la înălţime să se acopere cu iarbă verde, izvoarele să înceapă să curgă, luncile să ne înverzească, roadele să ni se pârguiască, vitele să ne trăiască, chiar şi ţinuturile noastre cele mai îndepărtate să fie îmbibate de apă, iar ţinuturile apropiate să se bucure de ea. Binecuvântările Tale neţărmuite şi dăruirile Tale frumoase fie asupra uscatului Tău nisipos şi asupra sălbăticiei părăsite. Şi toarnă asupra noastră ploaia care să ne domolească, să fie nesfârşită şi din abundenţă, astfel ca un rând de ploaie să se lovească de un altul, iar o picătură de ploaie să împingă o altă picătură, fulgerul său nu ar trebui să amăgească, obrazul să nu îi fie lipsit de ploaie, norii albi să nu fie împrăştiaţi, iar ploaia să nu fie lină, astfel încât cel năpăstuit cu foamea să izbândească cu iarba cea îmbelşugată, iar cel lovit de secetă să prindă viaţă cu binecuvântarea sa.

Tu torni ploaia după ce oamenii îşi vor fi pierdut nădejdile, împrăştiind milostenia Ta, căci Tu eşti Stăpânul, Lăudatul!

Lăudarea lui Allah şi cunoaşterea Sa

Noi Îl lăudăm pentru tot ceea ce El ia sau dă, şi pentru tot ceea ce El aduce asupra noastră, ca şi pentru cele prin care El ne pune la încercare.

El este pătrunzător a tot ce este tainic şi prezent în tot ce este lăuntric.

El cunoaşte înlăuntrul pieptului şi ceea ce amăgeşte ochii.

Noi mărturisim că nu există alt zeu în afară de El şi că Muhammad ﷺ este alesul Său şi trimisul cu mărturia în care taina şi dezvăluirea, limba şi inima sunt tot una.

Pomenirea morţii

Pe Allah! Cu siguranţă, este seriozitate, şi nu joacă, adevăr, şi nu minciună. Aceasta nu este altceva decât moartea. Cel ce o cheamă se face auzit, iar cel ce o sfidează o grăbeşte. Gloatele de oameni să nu te amăgească de la tine însuţi. Tu i-ai văzut pe cei ce au vieţuit înaintea ta, cum au strâns avuţii, s-au temut de sărăcie şi s-au simţit la adăpost de urmările (rele), şi ce dorinţe mari aveau şi cât de departe li se părea sorocul? Şi atunci cum de i-a luat moartea pe aceştia, cum de i-a scos din căminele lor şi i-a îndepărtat de locurile lor de adăpost? Ei au fost purtaţi în sicrie, oamenii se înghesuiau după ei unul după altul, cărându-i pe umerii lor şi sprijinindu-i cu mâinile lor. Nu i-aţi văzut voi, oare, pe cei ce se dedau la dorinţe de mare viitor, aceia care clădeau case solide, strângeau averi peste averi, însă casele li s-au preschimbat în morminte, iar tot ce au agonisit a ajuns ruină? Avuţiile lor au trecut la urmaşii lor, iar consoartele lor au trecut la alţi oameni. (Iar acum) ei nu pot adăuga ceva la faptele lor cele bune şi nici nu pot cere milostenia lui Allah pentru faptele lor cele rele.

Cea mai potrivită cale de a înfrunta lumea aceasta

Aşadar, oricine îşi învaţă inima să-i fie frică de Allah, dobândeşte un loc de frunte, iar faptele sale sunt pline de izbândă. Pregătiţi-vă întru aceasta şi făptuiţi tot ceea ce puteţi pentru rai. Cu siguranţă, lumea aceasta nu a fost făcută ca loc de şedere veşnică pentru voi. Ea a fost, însă, creată drept un loc de unde se cuvine să luaţi cu voi toate proviziile faptele voastre (cele bune) drept merinde pentru căminul vostru veşnic (în rai).

Fiţi pregătiţi pentru plecarea de aici şi ţineţi-vă aproape animalele de călărit, întrucât veţi porni la drum.

2 gânduri despre „بصيرة العارفين

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s