جواهر الحكمة

*

Predica 19

rostită de la amvonul moscheii din al-Kufa când a fost întreruptă de către al-As’at bin Qays care a protestat: emirule, ceea ce spui nu este în favoarea ci împotriva ta!

Padişahul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ l-a privit cu mânie şi i-a răspuns:

De unde ştii tu ce este în favoarea mea şi ce este împotriva mea?

Blestemul lui Allah şi blestemul celor ce blesteamă să cadă asupra ta!

Ţesător, fiu de ţesător!

Făţarnic, fiu de necredincios!

Tu ai fost odată întemniţat de către necredincioşi, iar altă dată, de către musulmani!

Ceea ce te-a salvat de una din ele au fost banii tăi şi nicidecum vreun merit de-al tău!

Un bărbat care a abătut asupra poporului său sabia, mânând către ei moartea, nu merită oare, ca cei apropiaţi să-l dispreţuiască, iar cei îndepărtaţi să nu se încreadă în el?

Predica 194

Greutăţile soliei

Pe El Îl slăvim Cel care ne-a hărăzit să Îi dăm ascultare şi ne-a prevenit asupra neascultării şi pe cel care s-a rugat la El să desăvârşească darurile Sale (către noi) şi să ne facă să ne ţinem de frânghia Lui. Mărturisim că Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ este robul şi trimisul Său. El intră la strâmtoare pentru mulţumirea lui Allah şi pentru El soarbe orice amărăciune. Cei apropiaţi au devenit feluriţi pentru el, cei îndepărtaţi s-au unit împotriva lui. Arabii au smuls zăbala ca să ajungă mai repede să se războiască cu el, lovind (cu furie) pântecele animalelor călărite; duşmanii lui tăbărau din cel mai îndepărtat ţinut, din ultimul loc la care se poate ajunge.

Vă sfătuiesc pe voi, robi ai lui Allah, să aveţi pioşenie faţă de Allah şi vă previn asupra făţarnicilor, căci ei înşişi sunt rătăciţi şi îi rătăcesc şi pe alţii, căci au alunecat şi îi fac şi pe alţii să alunece. Ei capătă felurite culori şi iau diverse forme. Ei te sprijină cu tot ce se poate sprijini dar sunt mereu cu privirea pe tine. Inimile lor sunt bolnave, însă chipurile lor sunt curate. Ei merg cu fereală, şi se strecoară ca paguba. Vorbesc de tămăduire dar faptele lor sunt ca bolile de nevindecat. Ei sunt invidioşi pe înlesnire, susţinând nenorocirea, strivind nădejdea. Pe orice drum au câte o victimă, însă ei se milostivesc de oricare inimă şi varsă lacrimi mincinoase pentru orice mâhnire. Ei îşi ridică osanale unii altora şi aşteaptă răsplată unii de la alţii. Când cer ceva, insistă îndelung, dacă reproşează cuiva ceva, ajung să îl urască, dacă dau o sentinţă, atunci exagerează. Pentru fiece adevăr ei au o deşertăciune, pentru fiece lucru drept unul aplecat, pentru fiece vietate un ucigaş, pentru fiece uşă încuiată, o cheie, pentru fiece noapte, o lampă. Ei sunt roşii de pizmă, însă cu disperare încearcă să-şi ţină pieţe, să-şi împrăştie printre ei mărfurile. Când vorbesc seamănă îndoiala. Când descriu ceva, exagerează. Mai întâi, oferă căi uşoare, apoi le îngustează. Ei sunt din ceata Diavolului, aţâţătorii Focului. „Şeitan a pus stăpânire peste ei şi i-a făcut să uite pomenirea lui Allah. Aceştia sunt ceata lui Şeitan iar ceata lui Şeitan este cu cei pierduţi!” (58:19)

Predica 196

Prevenirea faţă de cei nepăsători

Allah l-a trimis pe Profet صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ atunci când nu exista nici un semn călăuzitor, nici un far luminător, nici o cale limpede.

Vă sfătuiesc, o voi robi ai lui Allah, să vă temeţi de Allah şi vă previn asupra acestei lumi căci ea este o locuinţă din care veţi pleca, un loc stânjenitor. Cel ce o locuieşte trebuie să se aştearnă la drum, iar cel ce stă aici trebuie să se îndepărteze de ea. Ea se bălăngăne cu cei ce se află pe ea precum se bălăngăne o corabie asupra căreia suflă furtuni cumplite în largul mării. Unii dintre ei se îneacă şi pier, alţii scapă pe creste de valuri, brăzdate de cozile vânturilor ce îi poartă astfel spre grozăviile lor. Aşadar, cel ce s-a înecat nu mai poate fi readus, cel ce a scăpat este în drum către pieire.

O, voi robi ai lui Allah, acum ar trebui să faceţi fapte bune, căci limbile vă sunt slobode, trupurile sănătoase, mădularele mlădioase, ţinutul de mers încolo şi încoace vast, locul de alergare larg, înainte de pierderea prilejului şi de venirea morţii. Socotiţi coborârea sa asupra voastră ca adevăr negreşit şi nu îi aşteptaţi venirea.

Predica 209

spusă la Basra când padişahul credincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a mers la însoţitorul său al-Ala’ bin Ziyad al-Harithi şi a văzut întinderea casei acestuia:

Folosirea lumii de aici ca drum pentru lumea de apoi

Ce ai să faci cu această casă vastă în această lume când ţi-ar fi mai de trebuinţă în lumea de apoi? Dacă vrei să o iei cu tine în lumea de apoi, trebuie să ospătezi în ea musafiri, să fii grijuliu cu rudele, să îţi achiţi toate datoriile cu privire la ea. Doar aşa, vei putea-o lua cu tine în lumea de apoi.

Criticarea ascetismului

Atunci al-Ala’ i-a zis:

– Emir al dreptcredincioşilor, vreau să mă plâng ţie de fratele meu Asim bin Zayd.

– Ce este cu el?

– A îmbrăcat straie de lână şi a lăsat lumea.

– Să-mi fie adus!

Când a venit i-a spus:

O, tu, duşman al tău însuţi! Cu siguranţă, cel rău te-a rătăcit. Nu ţi-e milă de ai tăi, de copiii tăi?! Crezi că dacă Allah ţi-a îngăduit lucrurile bune, te va urî apoi dacă le iei? Eşti prea neînsemnat pentru Allah pentru a face aceasta.

Atunci bin Zayd i-a spus:

Emir al dreptcredincioşilor ! însă şi tu porţi veşminte aspre şi mănânci hrană simplă.

I-a răspus [padişahul] عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ:

Vai ţie!

Eu nu sunt ca tine. Allah a făcut aceasta o obligaţie pentru adevăraţii cârmuitori aşa încât aceştia să se considere pe ei înşişi ca fiind precum poporul de jos, ca cel sărac să nu se plângă de sărăcia lui.

Predica 131

Învinuirea celor din al-Kufa

O, voi cei cu minţi felurite şi inimi dezbinate, ale căror trupuri sunt prezente, însă ale căror minţi sunt absente. Eu vă conduc (cu prietenie) către adevăr, însă voi fugiţi de el, precum caprele şi oile care fug de răgetul leilor. Cât de greu îmi este mie să vă dezvălui tainele dreptăţii sau să îndrept vreo strâmbare a adevărului.

Scopurile ocârmuirii islamice

Allah! Tu ştii că ceea ce am făptuit nu a fost pentru a căuta puterea şi nici pentru a dobândi ceva din deşertăciunile acestei lumi. Noi am dorit mai degrabă să aducem înapoi semnele religiei Tale şi să aducem îndreptarea în ţinuturile Tale, astfel încât cei nedreptăţiţi dintre robii Tăi să poată fi în siguranţă, iar poruncile Tale părăsite să fie înălţate în hotarele lor.

Însuşirile ocârmuitorului islamic

Allah! Eu sunt cel dintâi care s-a aplecat (către Tine) şi care a auzit şi a răspuns (la chemarea islamului). Nimeni altcineva nu mi-a fost înainte la rugăciune, nimeni altul în afară de Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ . Voi ştiţi, cu siguranţă, că cel ce răspunde de onoare, de viaţă, de pradă, de legi şi de ocârmuirea musulmanilor nu trebuie să fie zgârcit, căci lăcomia se va năzui către avuţiile lor, şi nici să fie neştiutor, căci atunci el îi va călăuzi cu neştiinţa sa, nicidecum să se poarte grosolan, căci astfel îi va îndepărta cu grosolănia lui, şi nici să se ocupe cu nedreptate faţă de marile familii, dându-le întâietate unora asupra altora, tot astfel cum nu trebuie să se lase mituit atunci când împarte judecata, căci astfel el va încălca drepturile (altora) şi le va opri, tăindu-le de la locul lor, şi nici să nu ia aminte la tradiţie, căci atunci el îi va ruina pe oameni.

Predica 3

cunoscută ca predica as-Siqsiqiyya:

ومن خطبة له (عليه السلام) المعروفة بالشِّقْشِقِيَّة

Reproşuri aduse lui Ibn Abi Quhafa

Bagă de seamă! Pe Allah, un oarecare Ibn Abi Quhafa (Abu Bakr) s-a înveşmântat cu el (cu califatul) deşi, cu siguranţă, ştie că locul meu în el (califat) este acelaşi pe care îl are osia în roata de măcinat. De la mine coboară şuvoiul de apă, până la mine nici o zburătoare nu ajunge. Eu am pus între mine şi el o perdea rupând astfel orice legătură cu el.

Atunci am început să mă gândesc dacă ar trebui să atac sau să rabd în tăcere întunericul lipsitor de vedere al năpastelor unde orice creşte plăpând, tânărul de grabă încărunţeşte, credinciosul trudeşte din greu până îl întâlneşte pe Allah. Am găsit că răbdarea este mai chibzuită. Aşadar, am răbdat cu paiul în ochi şi cu sufocarea în gât. Am văzut cum moştenirea mea era jefuită până ce primul s-a dus la locul lui însă nu înainte de a îi da califatul unui altuia.

Este ciudat că în timpul vieţii dorea să scape de califat, însă îl încredinţează unui altuia după moartea sa. Fără îndoială că aceştia doi au împărţit ugerul (califatului) între ei doi.

Reproşuri aduse lui Omar

Acesta a pus califatul într-o îngrăditură strâmtă în care vorba este trufaşă, iar purtarea aspră. Se fac greşeli cu duiumul şi se găsesc apoi dezvinuiri pentru ele. Cine are legătură cu califatul este precum cel ce călăreşte o cămilă nărăvaşă. Dacă o struneşte din frâu, s-ar putea să i se despice nara, însă dacă îi slăbeşte strânsoarea, s-ar putea să fie aruncat cât colo. Ca atare – pe Allah! – oamenii sunt cuprinşi de nepăsare, delăsare, nesiguranţă şi abatere (de la calea cea dreaptă). Cu toate acestea, eu am răbdat în ciuda lungimii perioadei acesteia şi a asprimii încercării până când s-a dus în drumul lui (către moarte).

Reproşuri aduse sfatului lui Omar

El a lăsat treaba califatului unui pâlc din care a pretins că fac parte şi eu.

Dumnezeule! Ce aveam eu cu acel sfat? De unde era o îndoială asupra mea cu privire la primul dintre ei, eram considerat acum cu toţi aceştia?

Am rămas jos atunci când erau jos şi m-am înălţat atunci când s-au înălţat. Unul dintre ei s-a întors împotriva mea din pricina vrăjmăşiei sale, un altul s-a aplecat către cumnatul său şi altele asemenea.

Reproşuri aduse lui Othman

Al treilea s-a ridicat umflându-şi pieptul, dintre bălegar şi nutreţ. Împreună cu el s-au ridicat şi copiii străbunicului său Umayya ca să înfulece hulpav bunurile lui Allah precum o cămilă ce înfulecă – întinzându-se – iarba de primăvară până i se rupe frânghia, astfel că zorul ei o termină, iar lăcomia o trânteşte jos, pe burtă.

Descrierea transmiterii califatului

În acel moment, nimic nu m-a luat prin surprindere în afară de mulţimea care a năvălit spre mine din toate părţile precum o coamă de hienă, atât de mare încât Hasan şi Husayn erau să fie striviţi, iar veşmântul mi-a fost rupt la umeri. S-au strâns în jurul meu ca o turmă de oi. Când am luat conducerea, unii au renunţat, alţii s-au revoltat, în vreme ce restul a început să se poarte greşit, de parcă, cu toţii, nu ar fi auzit cuvântul lui Allah:

„Această Casă de Veci o facem Noi pentru aceia care nu voiesc fală pe pământ, nici stricăciune. Iar sfârşitul [bun] este al acelora care au frică [de Allah]” (28:83)

Da, pe Allah, ei l-au auzit şi l-au priceput [cuvântul], însă lumea aceasta pare poleită în ochii lor, iar podoaba ei le este pe plac.

Băgaţi de seamă, pe Cel care crapă sămânţa şi plămădeşte fiinţe vii!

Dacă nu ar fi venit poporul la mine şi ajutoarele nu ar fi epuizat dovada şi dacă nu ar fi existat o prevenire a lui Allah că învăţaţii nu vor încuviinţa îmbuibarea asupritorului şi foamea asupritului, aş fi aruncat frânghia califatului pe umerii lor şi i-aş fi dat să bea ultimului dintre ei din aceeaşi cupă ca şi primului. Aşadar, o să vedeţi că pentru mine lumea aceasta a voastră este mai nimic decât un pârţ de capră.

se spune că în vreme ce emirul dreptcredincioşilor a ajuns la această parte a predicii, un bărbat din Irak s-a ridicat şi i-a înmânat un răvaş prin care cerea anumite răspunsuri.

Padişahul عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ s-a uitat la acesta şi când a terminat de citit, Ibn Abbas i-a zis:

O, emir al dreptcredincioşilor, reia predica de unde ai lăsat-o.

Atunci el عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns:

O, Ibn Abbas, a ţâşnit ca zbieretul (siqsiqa) unei cămile şi s-a potolit.

Ibn Abbas a spus ca nicicând nu a fost mai mâhnit pentru o vorbă ca pentru aceasta întrucât emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ nu a putut să o încheie aşa cum şi-a dorit.

Predica 4

se spune că a fost ţinută după uciderea lui Talha şi a lui az-Zubayr:

يقال: إنه خطبها بعد قتل طلحة والزبير

Trăsăturile celor ai Casei عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Cu ajutorul nostru, aţi fost călăuziţi prin întuneric şi aţi ajuns pe înalte culmi, cu ajutorul nostru, aţi ieşit din neagra noapte. Urechile care nu ascultă strigătele pot surzi. Cum poate cineva să rămână surd la strigătele puternice ale veştii? Inima care bate (cu teamă de Allah) îşi va afla tihna în grădini.

Eu aştept încă urmările făţărniciei voastre şi vă văd deja într-un veşmânt al dezamăgirii. Perdeaua religiei mă ascunde vouă, însă adevărul intenţiilor mele mă face să vă văd. Eu stau pentru voi pe calea adevărului aflată printre paşi rătăciţi unde voi vă întâlniţi unii cu alţii, însă fără călăuză, unde săpaţi, însă fără să daţi de apă.

Astăzi, fac aceste lucruri necuvântătoare să vă vorbească, căci ele sunt dăruite din plin cu putinţa de a grăi. Părerea unui ins care mă părăseşte este departe de mine. Eu niciodată nu m-am îndoit de adevăr de când mi-a fost arătat. Moise nu a fost cuprins de teamă pentru el însuşi, ci a fost copleşit de milă pentru cei stăpâniţi de necunoaştere şi cei rătăciţi hăt-departe. Astăzi noi stăm la răscrucea căii adevărului cu calea deşertăciunii. Cel care este sigur că va găsi apă, nu suferă de sete.

Predica 5

ţinută atunci când Profetul صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a murit, Abbas bin Abd al-Mutallib şi Abu Sufyan bin Harb s-au oferit să îi dea emirului drepcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ califatul:

(ومن كلام له (عليه السلام) لمّا قبض رسول الله(صلى الله عليه وآله

وخاطبه العباس وأبوسفيان في أن يبايعا له بالخلافة

(وذلك بعد أن تمّت البيعة لابي بكر في السقيفة، وفيها ينهى عن الفتنة ويبين عن خلقه وعلمه)

Căile prevenirii zăzaniilor

O, voi oameni!

Spargeţi valurile zâzaniilor cu corăbiile salvării, întoarceţi spatele drumului sfadei şi lăsaţi dearte coroanele mândriei. Izbândeşte cel ce se înalţă cu aripi sau cel ce stă liniştit lăsându-i pe alţii să se bucure de tihnă. Aceasta (aspiraţia la califat) este ca o apă învolburată sau ca o îmbucătură ce-l înăbuşă pe cel ce-o înghite. Cel ce culege roadele înainte de vremea coacerii este ca acela care seamănă ogorul altuia.

Înţelepciunea tăcerii

Dacă vorbesc, vor spune că sunt dornic de putere, dacă tac, vor spune că îmi este frică de moarte. De unde aşa ceva! După toate cele întâmplate! Pe Allah! Ibn Abi Talib este mai obişnuit cu moartea decât este obişnuit copilul cu sânul mamei sale. Eu am o ştiinţă ascunsă pe care dacă v-aş dezvălui-o aţi tremura precum frânghiile în puţurile adânci.

Predica 13

despre Basra şi locuitorii ei:

(ومن كلام له (عليه السلام

[في ذم البصرة وأهلها [بعد وقعة الجمل

Pricina căderii obştii islamice

Voi sunteţi armata unei femei, urmaţi un animal. Aţi mormăit un răspuns, iar atunci când aceasta a fost lovită, aţi dat bir cu fugiţii. Firea voastră este slabă, iar legământul vostru firav. Credinţa voastră este doar făţărnicie. Apa voastră este sălcie. Cine stă cu voi se umple de păcate, iar cine vă părăseşte este răsplătit cu milostenia lui Allah. În moscheea voastră mă simt de parcă aş fi la prora unei corăbii asupra căreia Allah trimite osândă şi de sus şi de jos, iar cei aflaţi pe ea sunt sortiţi înecului.

o altă versiune:

Pe Allah, cetatea voastră cu siguranţă va fi înecată de către Allah, căci eu văd moscheea ei ca pe prora unei corăbii sau ca pe un struţ culcat.

o altă versiune:

precum pieptul unei păsări într-o mare adâncă.

o altă versiune:

Cetatea voastră are lutul cel mai urât mirositor dintre toate cetăţile lui Allah, ea este cea mai apropiată de apă şi cea mai depărtată de cer. Nouă zecimi din ea este râu. Cine intră în ea este împresurat de păcatele sale, cine iese din ea se bucură de iertarea lui Allah. Când mă uit la aşezarea aceasta a voastră îmi apare ca acoperită de ape şi nu se mai vede decât partea de sus a moscheii iţindu-se ca un piept de pasăre dintr-o mare adâncă.

Predica 16

ţinută atunci când i-a fost transmis califatul în Medina:

من كلام له (عليه السلام) 

لمّا بويع بالمدينة وفيها يخبر الناس بعلمه بما تؤول إليه أحوالهم وفيها يقسمهم إلى أقسام

Politica regimului

Răspunderea pentru ceea ce vă spun este garantată, iar eu sunt chezaş pentru aceasta. Cel căruia i s-au arătat pedepsele pilduitoare de odinioară (date de Allah poporului) este prevenit cu pioşenie să nu se mai lase copleşit de îndoieli. Astfel de ispite v-au tot încercat şi pe voi atunci când Allah l-a trimis pe profetul Său صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ.

Pe Allah, Cel ce l-a trimis pe profet întru adevăr ! Veţi fi încurcaţi de tot, cernuţi amarnic ca prin sită, amestecaţi cum se amestecă în oală aşa încât cei de jos vor ajunge sus, iar cei de sus vor ajunge jos, cei din faţă vor ajunge în spate, iar cei din spate vor ajunge în faţă.

Vorba dreaptă a Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Pe Allah, nu am tăinuit nici măcar un strop de ploaie, nu am minţit cu nimic, căci eu am fost înştiinţat asupra locului şi zilei. Băgaţi de seamă că păcatele sunt precum caii nărăvaşi ale căror frâie au fost pierdute aşa că pot sări cu ei (cu călăreţii lor) de-a dreptul în iad. Băgaţi de seamă că pioşenia este precum caii îmblânziţi ai căror călăreţi ţin frâiele în mâini, aşa încât ei îi duc pe călăreţii lor în rai. Adevăr şi deşertăciune: fiecare cu adepţii săi! Dacă deşertăciunea stăpâneşte, acest lucru s-a mai întâmplat şi în trecut, dacă adevărul se împuţinează, şi acest lucru s-a întâmplat deseori. Rareori se întâmplă ca ceva ce rămâne în urmă să o ia înainte. Dacă ceva rămâne în urmă, altceva i-o ia înainte.

Realitatea rătăcirii şi necesitatea pioşeniei

Cel ce este îngrijorat de rai şi de iad nu mai are altă ţintă în faţa sa. Cel ce trece degrabă la faptă, izbândeşte, cel ce caută încet, nădăjduieşte, cel ce nu face ce trebuie va ajunge în foc. De-a dreapta şi de-a stânga sunt căi rătăcitoare. Doar calea din mijloc este cea dreaptă constituită de Cartea cea Veşnică şi semnele profeţiei. Din ea se desprinde tradiţia către care va fi devenirea de pe urmă. Cel ce pretinde altceva va pieri, cel ce născoceşte se va împotmoli. Cel ce se va împotrivi adevărului va pieri. Omul este îndeajuns de neştiutor ca să-şi poată cunoaşte destinul. Cei ce sunt adânc înrădăcinaţi în pioşenie nu vor pieri, iar semănătura celor cu pioşenie nu va fi nicicând însetată. Ascundeţi-vă în casele voastre şi îndreptaţi-vă pe voi înşivă. Căinţa este în spatele vostru. Oricine trebuie doar să-l laude pe Allah şi să se dojenească pe el însuşi.

Predica 20

Lumea de dincolo de moarte şi pricina necunoaşterii ei

Dacă aţi vedea ceea ce au văzut aceia dintre voi care au murit, aţi fi cuprinşi de nelinişte şi tulburare, aţi asculta şi v-aţi supune; ce au văzut ei însă rămâne ascuns privirilor voastre. În curând, perdeaua va fi dată la o parte. Dacă vă va fi dat să vedeţi, veţi fi făcuţi să vedeţi; dacă vă va fi dat să auziţi, veţi fi făcuţi să auziţi; iar dacă vă va fi dat să fiţi călăuziţi, atunci veţi primi călăuzirea. Eu vă vorbesc vouă întru adevăr. Vi s-au dat multe pilde şi aţi fost preveniţi din plin. Propovăduirea soliei lui Allah, după trimişii cerului (îngerii), nu poate fi făcută decât de către oameni.

Predica 21

Calea izbânzii

Ţinta voastră se află înaintea voastră. În spatele vostru este Ceasul care vă îmbrânceşte înainte. Fiţi uşori şi urmaţi-i pe ceilalţi. Ultimii dintre voi sunt aşteptaţi de primii dintre voi.

Predica 23

Armonia dintre binefaceri şi însuşiri

Aşadar, porunca dumnezeiască pogoară din ceruri pe pământ precum stropii de ploaie, aducând fiecărui suflet ceea ce vălvătaia lor creşte. Învăluie-te în răbdare căci aceasta este mai bună decât victoria.

Predica 99

Cerere de dăruire a trăiniciei în religie

Noi pe Allah Îl proslăvim pentru ceea ce a fost şi Lui Îi cerem ajutorul pentru ce va să fie, şi Îi cerem să ne dea nouă trăinicie în religia noastră, tot astfel cum Îi cerem să ne dea sănătate în trupurile noastre.

Prevenirea asupra acestei lumi

O, voi, robi ai lui Allah! Vă povăţuiesc să vă feriţi de lumea aceasta, care (în curând) vă va părăsi, chiar dacă vouă nu vă este pe plac părăsirea ei, şi care vă va îmbătrâni trupurile deşi vouă v-ar plăcea să vă fie tot proaspete. Pilda voastră şi pilda ei: asemenea acelor drumeţi care bat ceva cale, pentru ca apoi, să o străbată grabnic sau să năzuiască spre un semn şi să ajungă acolo deodată. Şi cât de mică este depărtarea de acest ţel, atunci când tinzi către el şi îl ajungi. Şi cât de scurtă este calea pentru cel ce are doar o singură zi, pe care nu o poate prelungi, în vreme ce acela (semnul) care îl conduce grabnic îl mână în această lume până la despărţirea de ea.

Cum poate fi înfruntată lumea aceasta

Aşadar, nu vă luaţi la întrecere pentru gloria pământeană şi mândria ei, şi nu vă bucuraţi la podoabele şi darurile ei, şi nici nu jeliţi amarurile şi năpastele ei, căci şi gloria şi mândria se vor încheia, iar podoabele şi darurile ei vor pieri, iar amarurile şi năpastele ei se vor duce. Orice vreme din ea are un sfârşit, iar oricărei vietăţi îi este dat a muri. Nu aveţi voi, oare, un semn în ceea ce a rămas de la înaintaşii voştri şi nu vă deschide nimeni, oare, dintre strămoşii voştri, ochii, şi nu vă dă o învăţătură, numai doar ca voi să înţelegeţi?

Nu vedeţi, oare, că înaintaşii voştri nu se întorc, iar urmaşii care trăiesc după ei nu rămân? Nu vedeţi voi, oare, că oamenii acestei lumi îşi petrec felurit dimineţile şi serile? Astfel (undeva) cel mort este bocit, cuiva i se împărtăşeşte durerea, cineva este doborât de durere, cineva se întreabă despre cel bolnav, cineva îşi dă ultima suflare, cineva tânjeşte după această lume, chiar atunci când îl caută moartea, cineva uită însă nu este uitat (de către moarte), iar pe urmele înaintaşilor calcă cei ce vin după ei.

Luaţi aminte! Chiar atunci când făptuiţi fapte rele, amintiţi-vă de cea care nimiceşte plăcerile, cea care tulbură dorinţele şi taie nădejdile. Căutaţi ajutorul lui Allah pentru a vă îndeplini obligaţiile faţă de El şi pentru (a Îi mulţumi pentru) nemăsuratele Sale daruri şi faceri de bine.

Predica 100

Dintre însuşirile lui Allah

Slavă lui Allah, Cel ce Îşi împrăştie harul în întreaga Sa creaţie şi îşi revarsă din mâna plină bunătatea printre ei. Noi Îl lăudăm în toate poruncile Sale şi Îi cerem ajutorul pentru împlinirea obligaţiilor noastre faţă de El.

Mărturisim că nu există zeu în afară de El.

Trăsăturile Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

După cum mărturisim că Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ este robul şi trimisul Său. El l-a trimis să vestească porunca Sa şi să dea glas pomenirii Sale. El a împlinit aceasta cu credinţă şi a plecat bine-călăuzit, lăsându-ne nouă steagul adevărului. Oricine trece dincolo de acesta se rătăceşte, oricine rămâne în urmă se veştejeşte. Oricine se ţine de acesta, se va alătura (binelui).

Îndrumătorul către el este cumpătat la vorbă, anevoios la ridicare, grabnic atunci când s-a ridicat. Dacă vă aplecaţi grumazul în faţa lui şi arătaţi spre el cu degetul, îi va veni moartea, care îl va lua. Ei vor trăi după el, atât de mult cât va fi voia lui Allah, până când Allah vă va aduce pe cineva care vă va strânge laolaltă şi va pune capăt răzleţirii voastre.

Nu vă puneţi nădejdea în cel ce nu vine către voi şi nici nu deznădăjduiţi după cel care vă întoarce spatele, căci s-ar putea ca un picior să-i alunece, iar pe celălalt să se ţină, aşa că se va da înapoi până când se poate ţine pe ambele picioare.

Continuarea imamatului până la apariţia dovezii

Luaţi aminte ! Pilda celor din familia lui Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ este aidoma stelelor de pe cer. Când o stea apune, o alta răsare. Sunteţi, dară, ca şi cum s-ar fi desăvârşit în voi binefacerile lui Allah şi El v-ar fi arătat vouă ceea ce nădăjduiaţi.

Predica 104

Câștigurile soliei Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ şi a urmaşilor săi

Așadar, cu siguranţă, Allah l-a trimis pe Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ pe când nimeni dintre arabi nu citise şi nici nu pretinsese profeţia sau revelaţia. El a trebuit să îi înfrunte, dimpreună cu cei ce îi dădeau ascultare, pe cei nesupuşi, şi să îi mâne apoi către mântuire, luând-o înaintea Ceasului care va veni. El a oftat cu cel ce oftează, şi s-a oprit cu cel zdrobit, sprijinindu-l până ce își atinge ţelul, însă nu şi cu cel pieritor în care nu există nimic bun. El le-a arătat mântuirea şi i-a purtat către locurile lor (de izbăvire). Astfel, piatra lor de moară s-a învârtit înainte, iar suliţele li s-au îndreptat în sus. Pe Allah ! Am fost printre cei din urmă până când ei s-au întors pe laturi şi au fost strânşi laolaltă în frânghia lor. Nu am arătat niciodată slăbiciune sau lipsă de curaj, şi nici nu am trădat, tot astfel cum nici nu m-am moleşit. Pe Allah ! Voi despica răul până ce voi scoate binele din coasta sa.

Predica 105

Trăsăturile Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Allah l-a trimis, apoi, pe Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ ca martor, vestitor şi propovăduitor, cel mai bun copil din întreaga făptură şi cel mai distins bărbat din ea, cel mai curat dintre cei curaţi la fire şi cel mai bun dintre cei cărora le ceri o binefacere ca dărnicie.

Prevenire asupra viitorului întunecat al omeiazilor

Această lume nu v-a părut vouă dulce în plăcerile sale şi nu v-aţi înfruntat din laptele ugerului ei decât după ce aţi întâlnit-o atunci când frâiele măturau pământul, iar chingile din piele era desfăcute. Pentru anumiţi oameni, lucrurile sale cele nedrepte erau precum ramurile îndoite (pline de roade), în vreme ce lucrurile sale drepte erau undeva departe, de neajuns. Pe Allah ! Vi se va părea aidoma unei umbre întinse până la un soroc anume. Așa este şi pământul cu voi, fără de stavile, iar mâinile voastre se întind în ea (în lume), în vreme ce mâinile ocârmuitorilor se ţin departe de voi. Săbiile voastre atârnă deasupra lor, în vreme ce săbiile lor se ţin departe de voi.

Ţineţi minte că pentru fiece sânge (vărsat) va fi cineva care să se răzbune, tot astfel cum pentru fiece va fi cineva care să îl ceară. Cel ce se răzbună pentru sângele nostru este asemenea celui ce își judecă dreptul asupra sinelui. Allah este Acela pe care cel ce cere nu Îl va slei; Căruia nu Îi scapă cel ce fuge de El. Pe Allah ! O, voi, omeiazilor ! În curând vă veți vedea avuțiile voastre în mâinile altora, în căminele dușmanului vostru. Luaţi aminte! Cea mai minunată privire este cea care prinde bine în clipirea ei, iar cel mai bun auz este cel care prinde povețele cele bune şi le primeşte.

Poveţe veşnice

O, voi, oameni ! Luaţi-vă lumină de la flacăra făcliei propovăduitorului care împlineşte ceea ce propovăduieşte, şi adăpaţi-vă de la izvorul cel limpezit de tulburare.

O, voi, robi ai lui Allah ! Nu vă bizuiţi pe neştiinţa voastră şi nu vă lăsaţi mânaţi de patimile voastre, căci popositorul în acest loc este precum acela care stă pe marginea unui mal săpat de ape, care stă să se năruiască, care își poartă năruirea în cârcă, dintr-o parte în cealaltă, urmându-şi părerea pe care o tot schimbă. El vrea să facă să se lipească ceea ce nu se poate lipi şi să aducă laolaltă ceea ce nu poate sta împreună. Allah ! Allah ! Nu vă plângeți celui căruia nu i se poate plânge, celui ce nu vă poate alina şi nici nu vă poate dezlega, cu părerea lui, de ceea ce vi s-a dat a ţine întocmai.

Cu siguranţă, nu există nici o obligaţie asupra întâi-stătătorului (imamului) în afară de cele puse asupra sa din porunca Domnului său; să facă cunoscută propovăduirea, să își dea silinţa în povăţuire, să revigoreze tradiţia, să stabilească pedepse celor ce le merită, să dea ceea ce se cuvine celor în cauză. Așadar, grăbiţi-vă către cunoaştere, mai înainte ca lujerul ei să se veştejească, mai înainte de a vă lăsa îngrijoraţi de voi înşivă ne-mai-păsându-vă de sfătuirile întru cunoaştere dintre cei îndreptăţiţi. Împiedicaţi-i pe ceilalți de la ce nu este drept şi abțineți-vă voi înşivă de la aceasta, căci vi s-a poruncit să vă abțineți (voi înşivă) mai înainte de a-i face (pe alţii) să se abţină).

Predica 7

Cei ce îl urmează pe Diavol

Ei l-au luat pe Diavol drept stăpân al treburilor lor, iar el i-a luat ca tovarăşi. El a făcut ouă şi a scos pui în piepturile lor. S-a tărât şi s-a strecurat prin toate faldurile lor. El vede acum prin ochii lor şi grăieşte cu limbile lor. Astfel, i-a mânat în greşeală şi le-a împodobit nimicnicia, nimicnicia faptelor celor care s-au întovărăşit cu Diavolul întru puterea lui şi dau glas deşertăciunilor cu limbile lor.

Predica 32

Pregătirea lumii islamice de luptă

O, voi oameni ! Fost-am născuţi în vremuri atât de pline de rele şi atât de sărace în recunoştiinţă, încât până şi cel cu virtuţi este privit ca fiind plin de cusururi, iar cel ce asupreşte – asupreşte şi mai fără de măsură. Noi nu ne ajutăm de ceea ce ştim, nici nu descoperim ceea ce nu ştim. Şi nu ne temem nici de nenorociri, până ce nu ne lovesc.

[…]

Predica 43

[…]

Războiul sfânt împotriva poporului Siriei

Am luat temeinic aminte la acest lucru, sucindu-l şi pe faţă şi pe dos, însă nu găsesc nici o altă cale în afară de luptă sau de tăgăduire a celor aduse de Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ. Cu siguranţă (înaintea mea) a fost deasupra obştii un alt ocârmuitor care a adus lucruri noi (neislamice) şi i-a pus pe oameni să vorbească. Aşa că oamenii au vorbit, apoi s-au răzvrătit, iar după aceea au schimbat totul.

Predica 162

Pricinile siluirii califatului

O, tu, frate al fiilor lui Asad! Chinga ta este desfăcută şi ai mai pus-o şi greşit. Tu te bucuri de rudele prin încuscrire ca şi de dreptul de a întreba. Dacă tot vrei să afli, atunci află. Cât priveşte oprimarea îndreptată împotriva noastră în această privinţă, deşi noi am fost cei mai însemnaţi ca obârşie, şi în cea mai strânsă legătură cu Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ, a fost făcută din ranchiună, din pricina căreia unele suflete s-au lăcomit, iar altele s-au lâncezit. Judecata este la Allah şi la El este întoarcerea în Ziua Judecăţii de Apoi.

Lasă deoparte pustiirea înconjurată de strigăte în toate încăperile sale.

[…]

Predica 171

Implorare cu puţin înainte de război

Dumnezeule ! Domn al bolţii înălţate şi al văzduhului strâns, pe care Tu le-ai făcut locul pentru zi şi noapte, orbită pentru soare şi lună şi cale pentru stelele cele rotitoare. Pentru popularea lor ai pus o ceată din îngerii Tăi care nu ostenesc să Te slujească. O, Tu, Domn al acestui pământ pe care l-ai făcut sălaş oamenilor şi loc în care să mişune gângăniile şi sălbăticiunile ca şi nenumărate alte făpturi văzute şi nevăzute! O, tu, Domn al munţilor bine-înfipţi pe care i-ai făcut pământului, ţăruşi, şi făpturilor, sprijin. De ne vei da întâietate asupra duşmanilor noştri, atunci fereşte-ne de silnicie şi dă-ne nouă putinţa de a rămâne pe calea adevărului. De le dai lor întâietate asupra noastră, atunci dă-ne nouă martiriul, şi ţine-ne departe de greşeală.

Îmboldirea la luptă

Unde este cel ce apără onoarea şi unde este cel cu respect de sine care îi apără pe cei demni la vreme de mari greutăţi? Ruşinea este îndărătul vostru, iar raiul, înaintea voastră.

Predica 184

Darea în vileag a unui făţarnic

Taci, sluţi-te-ar Allah să te sluţească, ştirbule! Adevărul a ieşit la iveală, iar firea ta s-a dovedit slabă, iar glasul, fără de vlagă. Aşadar, când mai urlă greşeala, să-ţi dea coarnele ca la capră.

Predica 241

Îmboldirea la luptă

Allah vă cere să-I mulţumiţi şi vă lasă vouă treburile Sale. El v-a dăruit un răgaz într-un loc hotărnicit de unde vă puteţi întrece unii cu alţii în căutarea raiului. Aşadar, strângeţi-vă bine cingătoarele şi înfăşuraţi-vă pulpanele. Fermitatea şi petrecerea nu merg împreună. Scutură-ţi somnul pentru treburile de seamă ale zilei, şterge întunericul pentru amintirea grijilor.

Predica 117

Învinuirea zgârciţilor

Voi nu v-aţi cheltuit avuţiile pentru calea Lui, Cel care v-a dăruit-o, şi nici nu v-aţi riscat vieţile de dragul Lui, Cel care le-a creat. Voi vă bucuraţi de cinstire prin Allah în rândul făpturilor Sale, însă voi nu Îl cinstiţi pe Allah în rândul făpturilor Sale. Voi ar trebui să luaţi aminte la cei ce au fost în aceste locuri înainte de voi, ca şi la fraţii voştri care s-au dus.

Predica 118

Răsplata celor ce săvârşesc fapte bune

Voi sunteţi sprijinitorii adevărului şi fraţi întru credinţă. Voi sunteţi pavăză în Ziua nenorocirii şi oamenii mei de încredere. Cu sprijinul vostru, eu îl lovesc pe cel ce întoarce spatele (credinţei) şi am nădejdea că cel ce vine va da ascultare. Aşadar, daţi-mi sprijinul vostru, fără de minciună şi fără de îndoială, căci – pe Allah ! – pentru oameni eu sunt cel mai bun ocârmuitor.

Predica 119

(ومن كلام له (عليه السلام

(وقد جمع الناس وحضّهم على الجهاد، فسكتوا ملياً، فقال (عليه السلام

مَا بَالُكُمْ أَمُخْرَسُونَ أَنْتُمْ؟ فقال قوم منهم: يا أميرالمؤمنين، إن سرتَ سرنا معك

(فقال (عليه السلام

i-a adunat pe oameni şi i-a îmboldit la război, însă aceştia au tăcut prelung, i-a întrebat atunci: Ce aveţi de tăceţi? Unii dintre ei au răspuns: Dacă tu mergi, mergem şi noi cu tine. El عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ le-a zis:

Ce se întâmplă cu voi? Poate că voi nu sunteţi bine călăuziţi sau poate nu vi se arată calea cea dreaptă. Ar trebui, oare, ca în aceste împrejurări să merg, totuşi, înainte? De fapt, într-o astfel de împrejurare cineva viteaz şi preţios dintre voi, pe care eu îl voi alege, va trebui să iasă.

Răspunderile ocârmuitorului

Nu îmi stă în fire să las de izbelişte oastea, oraşul, averea publică, venitul pământului, împărţirea dreptăţii printre musulmani şi să am grijă de dorinţele celor care cer şi să urmez mulţime după mulţime, mutându-se unul după celălalt asemenea unei săgeţi fără pene ce se bălăbăneşte în tolbă.

Eu sunt osia pietrei de moară. Ea se roteşte în jurul meu, însă eu rămân în acelaşi loc. De îndată ce eu plec, învârtirea ei o ia razna, clătinându-se sub greutatea ei. Pe Allah! Aceasta este o părere rea. Pe Allah ! Dacă nu aş fi nădăjduit în martiriu, atunci când dau faţă cu duşmanul, iar această întâlnire cu duşmanul mi-a fost poruncită, mi-aş fi văzut de drumul meu şi m-aş fi îndepărtat de voi, şi nu v-aş mai fi căutat atâta vreme cât miază-zi se va deosebi de miază-noapte.

Nu există nici un folos în mulţimea numărului vostru din pricina lipsei de unitate a inimilor voastre. Eu v-am pus pe calea cea bună, pe calea pe care nimeni nu piere, mai puţin acela ce piere din pricina lui însuşi. Acela care se ţine de această cale va ajunge în rai, iar acela ce se pierde, se va duce în foc.

Predica 122

(ومن كلام له (عليه السلام

قاله للخوارج، وقد خرج إلى معسكرهم وهم مقيمون على إنكار الحكومة

(فقال (عليه السلام

spusă kharigiţilor pe când negau ocârmuirea:

Aţi fost, oare, voi toţi împreună cu noi la Siffin?

Ei au răspuns: Unii dintre noi au fost, însă unii nu.

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a spus: Aşadar vă împărţiţi în două pâlcuri. Unul al celor care au fost la Siffin şi celălalt al celor care nu au fost prezenţi acolo, aşa că eu vă pot vorbi fiecăruia după cum consider eu nimerit.

Apoi a strigat la oameni:

Nu mai vorbiţi şi păstraţi liniştea şi ascultaţi la ce vă spun!

Întoarceţi-vă sufletele către mine!

Oricare din cei cărora li se cere o mărturie se cuvine să o dea potrivit celor ce el ştie despre aceasta.

El عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a avut, apoi, o lungă conversaţie cu ei în timpul căreia a spus:

Politica vicleană de a ridica manuscrisele coranice

Atunci când ei au ridicat Coranul prin amăgire, meşteşug, prefăcătorie şi viclenie, nu aţi spus voi, oare: Ei sunt fraţii noştri şi companionii noştri întru primirea islamului; ei vor ca noi să încetăm lupta şi cer ocrotire cu Cartea lui Allah – mărire Lui – ! părerea noastră este să fim de acord cu ei şi să punem capăt necazurilor lor?

Atunci eu v-am spus:

În această situaţie, pe din afară este credinţa, iar pe dinăuntru, duşmănia. Începutul ei este mila iar sfârşitul este căinţa.

Prin urmare, voi trebuie să rămâneţi pe poziţiile voastre, şi să fiţi neclintiţi în drumul vostru. Voi trebuie să strângeţi din dinţi (ca să vă adunaţi toate puterea) pentru război şi nu trebuie să luaţi seama la strigătele celui care strigă. Dacă i se va răspunde, el vă va duce pe un drum greşit, însă dacă este lăsat (fără nici un răspuns), va fi umilit.

Dar atunci când această sentinţă a fost îndeplinită, am văzut că aţi fost de acord. Pe Allah ! Dacă eu aş fi refuzat sentinţa, atunci nu ar fi fost obligatorie pentru mine. Şi nici Allah nu m-ar fi împovărat cu păcatul ei. Pe Allah ! Chiar dacă am acceptat, eu singur sunt omul îndreptăţit de a fi urmat, căci cu siguranţă Coranul este cu mine, iar eu nu l-am părăsit niciodată, atâta vreme cât am primit tovărăşia sa.

Însuşirile luptătorilor dintre însoţitorii Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Noi am fost cu Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ în bătălii în care cei ucişi îşi erau unii altora taţi, fii, fraţi şi alte rude. Cu toate acestea, fiece necaz şi fiece greutate ne întărea în credinţa noastră, în mersul nostru pe calea cea bună, în ascultarea Poruncii şi în îndurarea durerilor rănilor.

Pricinile luptei cu cei din Siria

Acum a trebuit să ne luptăm cu fraţii noştri întru islam deoarece în islam a pătruns reaua călăuzire, strâmbătatea, îndoielile şi răstălmăcirea. Dacă noi găsim orice cale prin care Allah ne-ar putea aduna pe toţi laolaltă în neorânduiala noastră şi prin care noi ne-am putea apropia unii de ceilalţi în tot ceea ce este comun între noi, noi am accepta aceasta şi am renunţa la orice altceva.

Predica 127

Dezvăluirea rătăcirii kharigiţilor

Dacă voi aţi încetat a crede că eu mă înşel, şi că am fost greşit îndrumat, atunci de ce socotiţi că oamenii obişnuiţi din poporul lui Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ s-au rătăcit ca şi mine, şi îi învinuiți de relele mele, şi îi ţineți drept necredincioşi, din pricina păcatelor mele? Voi vă ţineţi săbiile pe umeri şi le folosiţi şi bine şi rău. Îi confundaţi pe cei ce au săvârşit păcate cu cei care nu au păcate. Voi ştiți că Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ l-a ucis cu pietre pe cel căsătorit care a umblat în preacurvie, iar apoi tot el i-a rostit rugăciunea de înmormântare, şi le-a îngăduit urmaşilor lui să moştenească de la el. Tot el صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a tăiat (mâna) celui ce fură şi l-a biciuit pe cel căsătorit care a căzut în preacurvie, însă apoi le-a îngăduit să aibă parte de pradă, şi s-au căsătorit cu femei musulmane. Astfel, Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ i-a luat să răspundă pentru păcatele lor, şi a respectat deopotrivă şi poruncile lui Allah legate de ei, însă nu le-a refuzat drepturile din islam, şi nici nu le-a îndepărtat numele de cei ce îl urmează. Cu siguranţă, voi (kharigiţii) sunteţi cei mai răi dintre toţi oamenii, şi printre voi sunt şi aceia pe care Diavolul i-a pus în rândurile sale, aruncându-i în rătăcirea lui.

Ocolirea silniciilor de către Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

După mine, două feluri de oameni vor fi nimiciţi, anume, cei ce mă iubesc prea mult, iar iubirea îi îndepărtează de ceea ce este drept, şi cei ce mă urăsc prea mult, iar ura îi duce departe de ceea ce este drept. După mine, cel mai bun om este acela care ţine calea de mijloc. Aşa fie cu el şi cu marea majoritate (a musulmanilor), căci mâna (ocrotitoare) a lui Allah este deasupra tuturor. Ţineţi-vă departe de dezbinare, căci cel ce o ia razna dintre oameni cade pradă Diavolului, întocmai precum oaia cea răzleţită de turmă cade pradă lupului. Luaţi aminte! Maziliţi-l pe oricine cheamă la acest drum (al dezbinării), chiar dacă se află sub acest turban al meu!

Pricinile acceptării sentinţei

Cu siguranţă, cei doi judecători au fost aleşi spre a reînvia ceea ce Coranul reînvie şi să nimicească ceea ce Coranul nimiceşte. Reînvierea înseamnă să se unească întru el şi nimicirea înseamnă să se dezbine în temeiul ei. Dacă ne îmboldeşte Coranul către ei, se cade să îi urmăm, iar de îi împinge pe ei înspre noi, se cade ca ei să ne urmeze. Fie ca tu să nu ai nici un părinte ! (Vai ţie), eu nu ţi-am pricinuit nici o nenorocire, şi nici nu te-am dezamăgit în nimic, şi nici nu am creat confuzie. Propria voastră adunare a sugerat într-o înţelegere deplină în favoarea acestor doi bărbaţi, iar noi am fost încredinţaţi că ei nu vor trece dincolo de Coran, însă ei s-au abătut de la el, şi au părăsit adevărul, în pofida faptului că ambii îl cunoşteau bine. Această faptă de rău a fost porunca inimilor lor, şi astfel ei au purces întru ea, deşi noi am arătat că în hotărârea asupra dreptăţii şi susţinerea adevărului, ei vor evita răul din propriile păreri, ca şi greşelile din propria lor judecată.

Predica 146

Cauzele izbândirii islamului

În această privină, nici izbânda nici înfrângerea nu depinde de micimea sau mărimea forţelor, căci aceasta este legea lui Allah pe care El a dat-o la iveală, după cum tot El a strâns oştirea Sa pe care a pregătit-o şi a lărgit-o până a devenit ceea ce a devenit, şi a ajuns unde a ajuns. Noi avem o făgăduinţă de la Allah, iar El îşi va împlini făgăduinţa şi îşi va sprijini oastea.

Locul celui ce porunceşte este asemenea firului de aţă pentru mărgele, căci acel fir le uneşte şi le ţine laolaltă. De se rupe firul, atunci ele se vor împrăştia şi se vor pierde, şi nu vor mai fi laolaltă niciodată. Astăzi, arabii, deşi puţini la număr, sunt mulţi mulţumită islamului şi puternici mulţumită unirii lor. Fi-le osie şi învârte piatra morii cu arabii şi fi-le lor temei! Fără tine, va izbucni vâlvătaia războiului, căci de vei părăsi acest pământ arabii se vor năpusti asupra ta din toate părţile şi din toate ţinuturile. Locurile dezgolite lăsate în urma ta sunt mai însemnate pentru tine decât cele dinaintea ta!

Povaţă militară

Bagă de seamă ! Dacă persanii te vor vedea mâine, atunci ei vor spune: El este temeiul arabilor. Dacă veţi scăpa de el, vă veţi afla tihna.

Astfel acesta le va spori turbarea împotriva ta şi năzuinţa lor de a te învinge. Voi spuneţi că ei s-au pornit să lupte împotriva musulmanilor. Ei bine, Allah urăşte mai mult decât voi aceasta, iar El este mai în măsură să preîntâmpine ceea ce El urăşte. Cât despre părerea voastră cum că ei ar fi în număr (mare), ei bine, noi în trecut nu am luptat bizuindu-ne pe un număr mare, ci am luptat bizuindu-ne pe sprijinul şi ajutorul lui Allah.

Predica 33

(ومن خطبة له (عليه السلام

عند خروجه لقتال أهل البصرة

وفيها حكمة مبعث الرسل، ثمّ يذكر فضله ويذم الخارجين

قال عبدالله بن عباس (رحمه الله): دخلت على أَميرالمؤمنين صلوات الله عليه بذي قار وهو يخصِف نعله

فقال لي: ما قيمة هذا النعل؟

!فقلت: لا قيمةَ لها

قال: والله لَهِيَ أَحَبُّ إِليَّ من إِمرتكم، إِلاّ أَن أُقيم حقّاً، أَوأَدفع باطلاً

:ثمّ خرج(عليه السلام) فخطب الناس فقال

Abdullah bin Abbas precizează că în momentul în care emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a pornit la război cu cei din Basra, a venit în vizită la Diqar şi a văzut că acesta îşi cosea o sandală.

Atunci emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ m-a întrebat:

– Cât valorează această sandală?

iar eu i-am răspuns:

– Acum nu valorează nimic.

Apoi vorbi el عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ :

– Pe Allah ar trebui ca (aceste încălţări) să îmi fie mai dragi decât însuşi faptul că vă sunt ocârmuitor, deoarece pot face ceea ce este bine şi îndepărta ceea ce este rău.

Scopul trimiterii Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Cu adevărat, Allah l-a trimis pe Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ atunci când nimeni dintre toţi arabii nu citea o carte şi nici nu căuta vreo profeţie. El صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ i-a îndrumat pe oameni şi i-a condus către locul lor (cel drept) şi salvarea lor. Astfel lănciile lor s-au îndreptat şi firile lor s-au liniştit.

Însuşirile militare ale Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Pe Allah ! Eu am fost în fruntea lor, până când au dat bir cu fugiţii grămadă. Eu nu am dat dovadă de neputinţă şi nici de laşitate. Şi marşul meu a fost întocmai. Voi străpunge, negreşit, răul, până ce binele va ieşi din coasta sa.

[…]

Predica 37

Însuşirile Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Mi-am îndeplinit obligaţiile atunci când alţii şi-au pierdut curajul (de a şi le îndeplini) şi am făcut un pas înainte atunci când alţii s-au ascuns. Eu sunt cel ce a glăsuit, atunci când ceilalţi au păstrat tăcerea. Am mers în lumina dumnezeiască, în vreme ce ceilalţi au rămas, pe loc, în picioare. Am fost cel mai slab dintre ei în glas, însă cel mai puternic în mersul înainte. Am rămas credincios domniei sale صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ şi m-am devotat numai şi numai făgăduinţei sale, aidoma unui munte pe care nici vântul năprasnic nu-l clinteşte, nici furtuna nu îl doboară. Nimeni nu-mi poate găsi vreo vină şi nimeni nu mă poate vorbi de rău. Cel de jos este, cred eu, demn de toată cinstea, atâta vreme cât eu îi chezăşuiesc dreptul (său), în vreme ce, cred eu, cel puternic este slab atâta timp cât iau de asupra-i dreptul (altuia).

Pricina tăcerii

Suntem mulţumiţi cu soarta hotărâtă de Allah şi ne supunem poruncii lui Allah. Credeţi, oare, că aş vorbi în minciună în legătură cu Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ ? Pe Allah ! Eu sunt, cu siguranţă, cel dintâi care l-a crezut, aşadar nu voi fi eu cel dintâi care să-i înşel nădejdiile sau să îi răstălmăcesc vorbele. M-am uitat la tot ce este legat de mine şi am înţeles că supuşenia mea se cade să aibă întâietate faţă de jurământul meu de credinţă, în vreme ce legământul îmi este asemenea unei poveri ce-mi atârnă de gât pentru altcineva.

Predica 38

Necesitatea cunoaşterii îndoielilor

Îndoiala se numeşte îndoială pentru că se aseamănă cu adevărul. Cât despre cei ce Îl iubesc pe Allah, convingerile lor le sunt precum lumina, iar calea cea dreaptă le este călăuză; duşmanii lui Allah, însă, în vremuri de îndoială, se îndreaptă către o călăuzire plină de greşeală, în întunericul împresurat de îndoială, iar călăuza lor este orbirea minţii. Nu scapă de moarte cel ce se teme de ea, şi nici nu i se dă veşnicia celui ce o iubeşte.

Predica 46

(ومن كلام له (عليه السلام

عند عزمه على المسير إِلى الشام

[وهو دعاء دعا به ربَّه عند وضع رجله في الركاب]

Atunci când emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a hotărât să se îndrepte către Siria, el a rostit aceste cuvinte.

Rugă pentru călătorie

O Allah ! Sunt în căutarea ocrotirii Tale care să mă apere de greutăţile călătoriei, de durerea întoarcerii şi de vederea nimicirii avuţiilor şi oamenilor. O, Allah ! Tu îmi eşti însoţitor în calea mea şi Cel ce are în pază familia. Nimeni altul în afară de Tine nu poate fi în cele două locuri, căci cel ce rămâne locului nu poate fi tovarăş de drum, şi nici cel ce te însoţeşte în calea ta nu poate fi, în acelaşi timp, lăsat în urmă.

Predica 47

(ومن كلام له (عليه السلام

في ذكر الكوفة

în amintirea oraşului al-Kufa:

Prevestirea viitorului celor din al-Kufa

O, al-Kufa, în ochii mei eşti aidoma pielii argăsite din`Ukaz, târâtă prin piaţă, scorojită de toate nenorocirile şi lovită de toate zgâlţâielile. Ştiu, cu siguranţă: că de vreun despot îţi vrea răul, Allah îl va năpăstui cu amar şi îi va arunca pe urme un ucigaş.

Predica 48

(ومن خطبة له (عليه السلام

عند المسير إلى الشام

:قيل: إنه خطب بها وهو بالنخيلة خارجاً من الكوفة إلى صفين

în drum către Siria:

Necesitatea pregătirii oştirii

Slavă lui Allah de fiece dată când noaptea se pogoară şi bezna se întinde !

Slavă lui Allah de fiece dată când stelele luminează şi sclipesc !

Slavă lui Allah a Cărui dărnicie nu se pierde, a Cărui bunătate nu are asemănare !

Trimis-am înainte oameni şi le-am dat poruncă să facă tabără pe malul fluviului, în aşteptarea poruncilor mele. Am de gând să trec acest râu şi să mă îndrept către sătucul în care sălăşluiesc oameni, cel de lângă Tigru, să-i îndemn să vină cu noi în marşul nostru împotriva duşmanului şi să îi fac o prelungire a puterii voastre.

Predica 49

Cunoaşterea lui Allah

Slavă lui Allah Cel care sălăşluieşte în toate lucrurile ascunse şi către Care se îndreaptă toate cele văzute. El nu poate fi zărit de ochiul celui ce Îl priveşte, însă ochiul ce nu Îl vede nu îl poate tăgădui, în vreme ce mintea care face dovada existenţei Lui nu Îl poate percepe. El este întru atât de sublim, încât nimic nu Îl poate întrece, fiind întru atât de aproape, încât nimeni nu poate fi şi mai aproape. Fie El, însă, oricât de sublim, aceasta nu Îl îndepărtează de nimic din ceea ce El a creat, nicidecum apropierea Sa să-i aducă pe alţii alături. El nu a dat minţilor putinţa de a cunoaște hotarul însuşirilor Sale. Şi în pofida acestui lucru, El nu i-a oprit din a se înavuţi din Ştiinţa Sa de căpătâi. El este astfel încât fiece semn al fiinţării Sale Îi stă mărturie, încât chiar şi mintea care Îl tăgăduieşte va crede în El. Allah este mai presus de ceea ce au zugrăvit cei ce Îl aseamănă sau cei ce Îl tăgăduiesc.

Predica 232

(ومن كلام له (عليه السلام

كلّم به عبدالله بن زمعة وهو من شيعته

(وذلك أنه قَدِمَ عليه في خلافته يطلب منه مالاً، فقال (عليه السلام

în care emirul drept-credincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ îi vorbeşte lui Abdullah bin Zama’a, care a venit la el să-i ceară bani pe când era în fruntea califatului:

Rezerve în casa banilor

Aceşti bani nu sunt ai mei şi nici ai tăi, ci sunt avuţia musulmanilor, aduşi de săbiile lor. Dacă vei participa la război alături de ei, vei avea o parte egală cu a lor, căci ceea ce câştigă mâinile lor nu poate fi decât pentru alte guri decât ale lor.

Predica 233

Puterea de convingere a celor din Casă

Ştiţi că limba este o parte a corpului omului. Spunerea nu-l ajută dacă se abţine; rostirea nu-i dă răgaz să se oprească dacă se întinde. Cu siguranţă, suntem stăpânii cuvântului. Rădăcinile sale sunt fixate în noi, iar crengile sale atârnă deasupra noastră.

Ştiţi că trăiţi într-o vreme în care cei ce spun adevărul sunt puţini, limbile ce rostesc adevărul obosite, iar cei ce insistă să-l spună, umiliţi. Oamenii acestor vremuri sunt înverşunaţi în neascultare, înţeleşi în rătăcire. Tinerii lor sunt neciopliţi, bătrânii lor, păcătoşi, învăţaţii lor, făţarnici, cei ce-i urmează, lipsiţi de sinceritate. Cei mici nu-i respectă pe cei mari; bogaţii lor nu-i ajută pe săraci.

Predica 17

(ومن كلام له (عليه السلام

في صفة من يتصدّى للحكم بين الاْمة وليس لذلك بأَهل

Despre cel ce şi-a asumat conducerea obştii (islamice) fără să fie din Casa Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Cunoaşterea celor mai nevrednici oameni

Cele mai urâte făpturi dinaintea lui Allah sunt doi oameni. Primul este cel pe care Allah l-a lăsat la cheremul sinelui său. Aşadar, el se răzleţeşte de la calea cea dreaptă, plin de plăcerea de a vorbi despre născociri, chemându-i pe oameni către rătăcire. El seamănă zâzanie printre cei amăgiţi de el, fiind el însuşi rătăcit de la buna călăuzire de către cei dinaintea sa, ducându-l în rătăcire pe cel ce îl urmează în viaţă şi după moarte. El cară greşelile altora, zălog al propriilor greşeli.

Al doilea este un om care a strâns o seamă de prostii pe care le răspândeşte apoi printre neştiutorii din sânul obştii. El se reîntoarce în zorii zâzaniei şi este orb la învoielile de pace. Este ca cel pe care oameni închipuiţi (falşi) l-au numit învăţat fără ca el să fie. Pornit dis-de-dimineaţă, el adună o mulţime de lucruri care sunt bune mai puţine decât mai multe. El îşi potoleşte setea cu apă tulbure şi strânge lucruri fără noimă.

Spiritul judecăţii

El se aşează între oameni ca judecător chezaş pentru limpezirea a ceea ce alţii găsesc a fi confuz. Dacă o pricină încâlcită îi este înfăţişată, el o împănează cu propriile-i păreri şi o judecă apoi în temeiul lor. El este prins astfel în aceste fapte îndoielnice precum în plasa unui păianjen, neştiind dacă a nimerit sau a greşit. Dacă a nimerit îi este teamă că a greşit, iar dacă a greşit nădăjduieşte să fi nimerit. Neştiutor, ţopăie neîncetat pe prostii, orbecâind prin beznă. El nu a muşcat din cunoaştere zdravăn cu dinţi puternici, ci vântură doar tradiţiile aşa cum vântul vântură pleava.

Pe Allah ! El nu are putinţa să dea sentinţe asupra pricinilor ce vin la el şi nici nu este vrednic de laudele pe care le primeşte. El nu dă vreo însemnătate cunoaşterii în nimic din ceea ce face, ci se lipseşte de ea, căci nu îşi dă seama că hotărârile sale, după el, le vor fi altora învăţătură. Dacă ceva nu îi este limpede, atunci ascunde acest fapt, ştiindu-şi lipsa de cunoaştere. Sângele vărsat strigă asupra nedreptăţii judecăţii sale, iar moştenirile încălcate mormăie împotriva lui.

La Allah mă plâng de cei ce trăiesc în necunoaştere şi mor în rătăcire. Pentru ei nimic nu este mai înţelenit decât Cartea atunci când este psalmodiată aşa cum trebuie, nimic nu este mai preţuit decât Cartea dacă versetele sale sunt zădărnicite de la locurile lor, nimic nu este pentru ei mai de lepădat decât un bine, nimic nu este mai bun decât un rău.

Predica 22

Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ şi cunoaşterea celor ce au rupt legământul

Băgaţi de seamă ! Diavolul s-a pornit să-şi asmută ceata şi să-şi strângă oştirea ca nedreptatea să revină în ţinuturile ei, iar deşertăciunea să se întoarcă la locul ei. Pe Allah ! Ei nu mă învinuiesc pe mine pe drept, şi nici nu au pus dreptate între mine şi ei. Ei îmi cer mie un drept pe care ei l-au părăsit şi un sânge pe care ei înşişi l-au vărsat. Dacă aş fi fost companionul lor întru aceasta, ei ar fi avut, de asemenea, partea lor. Dacă şi-au asumat-o însă fără mine, atunci să suporte urmările. Cel mai tare argument al lor împotriva mea este, de fapt, un argument împotriva lor înşişi. Ei sug de la o mamă care a înţărcat, şi readuc la viaţă născociri ce au fost deja omorâte.

Cât de nelalocul lui este acest intrigant!

Cine este acest intrigant şi pentru ce i s-ar da un răspuns?!

Eu sunt împăcat că judecata lui Allah a apărut înaintea lor, iar El îi cunoaşte întru totul. Dacă refuză să dea ascultare, le voi da tăişul sabiei care este de ajuns să înlăture deşertăciunea şi să facă adevărul să triumfe.

Este ciudat că ei mi-au trimis vorbă să ne batem în săbii şi să rabd greutăţile. Îndoliate fie după ei mamele lor ! Niciodată nu am fost astfel: să ameninţ cu războiul şi să înfricoşez cu zăngănitul armelor. Eu am o convingere deplină de la Domnul meu şi nu am nici o îndoială în credinţă.

Predica 30

Răspuns la zvonurile privitoare la cel potrivnic

Dacă eu aş fi dat porunca pentru uciderea lui, atunci aş fi fost călăul său, însă de i-aş fi împiedicat pe ceilalţi să-l ucidă, aş fi fost salvarea sa.

Tâlcul acesta este: cel ce l-a ajutat nu poate spune că este mai bun decât cel ce l-a lăsat în părăsire, iar cel ce l-a părăsit nu poate spune că este mai bun decât cel ce l-a ajutat.

Vă înfăţişez povestea lui. S-a înavuţit, şi nu cum se cuvine. V-aţi ridicat împotrivă – însă nu îndeajuns.

Adevărata judecată o face Allah, El alege între cel ce se înavuţeşte şi cel ce se ridică împotriva-I.

Predica 31

Felul de a fi al lui Talha şi al lui al-Zubayr

Să nu te întâlneşti cu Talha (bin Ubaydullah). De îl vei întâlni, ţi se va părea aidoma unui taur nărăvaş, cu coarnele îndreptate spre urechi. El este călare pe o fiară înspăimântătoare, care, spune el, a fost îmblânzită. Întâlneşte-te cu al-Zubayr, pentru că el are o fire blândă. Spune-i că vărul tău dinspre mamă spune că: în Hijaz mă cunoşteai, însă în Irak nu mă mai cunoşti. Aşadar, ce anume te-a abătut de la ce fusese arătat?

Predica 41

Neîndurarea destinului

O, voi oameni! Cu siguranţă îndeplinirea făgăduinţei este sora geamănă a adevărului. Eu nu cunosc o pavăză mai bună (împotriva asalturilor păcatului) decât aceasta. Cel ce înţelege adevărul întoarcerii (în lumea cealaltă) nu trădează niciodată. Trăim vremuri în care cei mai mulţi dintre oameni sunt de părere că trădarea înseamnă înţelepciune. În aceste zile cei neştiutori o numesc culmea şireteniei. Ce se întâmplă, oare, cu ei? Allah îi poate nimici. Cel ce a fost la ananghie găseşte o dezvinovăţire pentru ceea ce l-a împiedicat de la poruncile şi opreliştile lui Allah, însă nu o ia în seamă în ciuda putinţei sale de a o invoca, pentru a nu se supune, în vreme ce acela ce nu are nici o oprelişte legată de religie foloseşte orice prilej (pentru a nu se supune poruncilor lui Allah).

Predica 43

(ومن كلام له (عليه السلام

وقد أشار عليه أصحابه بالاستعداد لحرب أهل الشام بعد إرساله جرير بن عبدالله البجلي إلى معاوية

ținută după ce emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ l-a trimis pe Garir bin Abdillah al-Bagali la Mu’awwiya, parte din însoţitorii săi i-au sugerat să se pregătească de luptă cu locuitorii Siriei:

Felul de a înfrunta duşmanii

De m-aş pregăti de război cu poporul din Siria, în timp ce Garir bin Abdillah al-Bagali este încă acolo, aceasta ar însemna să închid poarta Siriei şi să îi împiedic pe cei de acolo să facă fapte bune, dacă ei vor aceasta. Am hotărât, totuşi, un soroc pentru Garir, pe care, dacă îl va depăşi, nu va mai putea sta decât fie prin înşelăciune, fie prin nesupunere. Am părerea că trebuie să am răbdare, aşadar voi aştepta puţin, însă între timp, nu mi-ar fi neplăcut dacă voi v-aţi pregăti.

[…]

Predica 154

Ascultarea celor din familia Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Privitorul cu minte ageră îşi vede ţelul. El îşi cunoaşte şi coborâşul şi suişul. Chemătorul a chemat, păstorul păstoreşte. Aşadar, răspunde-i chemătorului şi urmează păstorul! Ei (potrivnicii) s-au cufundat în mări de nelinişte şi s-au apucat de născociri, în locul tradiţiei, în vreme ce credincioşii au slăbit, iar rătăciţii şi hulitorii au prins grai. Noi suntem cei mai apropiaţi, însoţitori, păstrători de comori şi păzitori ai porţilor (sunnei). În case nu se intră decât pe porţile lor, oricine intră în ele pe altundeva decât pe poartă se numeşte hoţ. Cinstirile Coranului ale lor sunt (ale celor din familia Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ), ei sunt comorile Milostivului. Când vorbesc, ei spun adevărul, când tac, nimeni nu poate vorbi înaintea lor.

Condiţiile imamatului

Înainte-mergătorul trebuie să le spună adevărul alor săi şi să îşi păstreze puterea de judecată. El trebuie să fie dintre fiii lumii de apoi, căci va veni de acolo şi acolo se va întoarce. Cel ce vede cu inima şi lucrează cu privirea ştie de la începutul faptei sale dacă aceasta este împotriva sau în binele său. Dacă este în binele său, va merge cu ea, însă dacă este împotriva sa, se va ţine departe de ea, căci acela care făptuieşte fără a şti, este precum cel ce păşeşte fără a avea o cărare. Cu cât se îndepărtează de cărare cu atât se îndepărtează de trebuinţa sa. Cel ce făptuieşte, însă, cu ştiinţă este precum cel ce păşeşte pe o cărare desluşită. Aşadar, acela ce vede, să vadă dinainte dacă merge înainte sau dacă se întoarce.

Potrivirea duhului cu trupul

Să ştii că orice este pe dinafară aşa cum este pe dinăuntru. Dacă pe dinafară este bun, atunci este bun şi pe dinăuntru, iar dacă pe dinafară este rău, atunci este rău şi pe dinăuntru. Trimisul cel demn de crezare صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a spus că: Allah poate iubi un rob, însă îi poate urî faptele, şi poate iubi faptele, dar îi poate urî firea. Să ştii că orice faptă este asemenea verdeţei, iar verdeaţa nu poate trăi fără apă, iar apele sunt felurite. Aşadar, acolo unde apa este bună, şi săditura este bună, iar roadele, dulci, în vreme ce acolo unde apa este rea, şi săditura va fi rea, iar roadele, amare.

Predica 156

Trebuinţa ascultării conducerii

Cine poate, în aceste vremuri, să rămână strâns legat de Allah – aşa să facă ! Dacă mă urmaţi, eu vă voi purta, cu siguranţă, dacă aceasta este vrerea lui Allah, pe calea raiului, chiar dacă ar fi plină de mari greutăţi şi chiar de va avea un gust amar.

[…]

Roadele credinţei

Acesta este drumul cel mai bine conturat, făclia cea mai luminoasă, căci credinţa călăuzeşte către faptele bune, iar faptele bune duc la credinţă, iar prin credinţă se revigorează cunoaşterea, iar prin cunoaştere moartea devine de temut. Această lume se încheie cu moarte, în vreme ce lumea viitoare este păzită (de faptele bune) din această lume. Prin înviere se apropie raiul şi se iveşte iadul celor rătăciţi. Nimeni nu scapă de înviere, ci va fi zorit pe făgaşul hotărnicit către ţinta cea de pe urmă.

Valorile morale şi meritele Coranului

Ei s-au ridicat din locurile lor de odihnă, din mormintele lor şi au pornit către ţelurile lor de pe urmă. Fiece casă are locuitorii săi, care nu vor fi nici schimbaţi şi nici mutaţi de acolo. Poruncirea binelui şi poruncirea îndepărtării de rău ţin de felul de a fi al lui Allah, acestea nu aduc sorocul mai aproape şi nici nu scurtează traiul.

Voi trebuie să ţineţi de cartea lui Allah, căci ea este frânghia cea trainică, lumina cea desluşitoare, tămăduirea cea aducătoare de bine, potolirea setei, pavăza celui ce se ţine de ea, izbăvirea celui ce se agaţă de ea. Ea nu se îndoaie, pentru a fi nevoie de întărire şi nici nu se strâmbă, pentru a trebui fi îndreptată. Deasa răsfoire nu o ponoseşte, şi nici auzirea ei nu plictiseşte. Cel a cărui vorbă este după ea, spune adevărul, cel a cărui faptă este după ea, este în frunte.

Un bărbat s-a ridicat în picioare şi a spus: O, emir al dreptcredincioşilor, vorbeşte-ne, tu, nouă despre această zâzanie şi spune-ne dacă tu l-ai întrebat despre aceasta pe Profet صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ , la care emirul drept-credincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns:

وقام إليه (عليه السلام) رجل فقال: أخبرنا عن الفتنة، وهل سألت عنها رسول الله (صلى الله عليه وآله)؟

Prevestire asupra zâzaniilor şi martiriului sângeros

Atunci când Allah a pogorât acest verset: Alif, Lam, Mim. Oamenii cred că vor fi lăsaţi să spună „noi credem”, fără să fie puşi la încecare? (29:1-2)

فقال (عليه السلام) : لَمَّا أَنْزَلَ اللهُ سُبْحَانَهُ، قَوْلَهُ : الم * أحَسِبَ النَّاسُ أَنْ يُتْركُوا أَنْ يَقُولُوا آمَنَّا وَهُمْ لاَ يُفْتَنُونَ

عَلِمْتُ أَنَّ الْفِتْنَةَ لاَ تَنْزِلُ بِنَا وَرَسُولُ اللهِ (صلى الله عليه وآله) بَيْنَ أَظْهُرِنَا

Am ştiut că această zâzanie nu ne va lovi atâta vreme cât Profetul صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ se află printre noi.

Aşa că am spus:

O, tu, Trimis al lui Allah, ce este această zâzanie asupra căreia Allah te-a înştiinţat?

El صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ mi-a răspuns:

O, Ali, poporul meu va fi în mare zâzanie după mine.

Eu am spus:

O, Trimis al lui Allah, nu mi-ai spus, în acea zi, la Uhud, când mulţi au căzut martiri, însă eu am fost ferit de martiriu, ceea ce m-a îndurerat: înveseleşte-te căci martiriul este în urma ta?

Mi-a răspuns Profetul صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ :

Aşa va fi, însă cum vei îndura aceasta?

Eu am spus atunci:

O, tu, Trimis al lui Allah, acesta nu este un prilej de a îndura, ci mai degrabă un prilej pentru înveselire şi mulţumire.

Apoi el صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a spus:

O, Ali, oamenii vor fi puşi la încercare prin avuţia lor, îşi vor arăta mulţumirea către Allah prin credinţa lor, vor aştepta milostenia Lui, se vor simţi la adăpost de mânia Lui şi vor da dezlegare la îndoielile oprite şi mincinoase şi la poftele aducătoare de nepăsare. Ei dau dezlegare la băutul vinului pe care îl numesc zeamă de orz, la mită, pe care o numesc dar, la camătă, pe care o numesc negoţ.

Eu am spus:

O, Trimis al lui Allah, cum să mă port cu ei atunci, să cred, oare, că au căzut la erezie, sau doar în zâzanie?

El صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ mi-a răspuns:

În zâzanie.

Predica 164

(ومن كلام له (عليه السلام

:لما اجتمع الناس اليه وشكوا ما نقموه على عثمان وسألوه مخاطبته واستعتابه لهم

فدخل(عليه السلام) على عثمان فقال

ţinută atunci când oamenii s-au strâns să se plângă de nemulţumirile lor faţă de Uthman şi l-au rugat pe emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ să discute cu el în numele lor şi să-i ceară să fie mai blând cu ei.

Prevenirea lui ‘Uthman

Oamenii sunt în spatele meu, iar ei m-au făcut ambasador între tine şi ei înşişi. Pe Allah ! Eu nu ştiu ce să îţi spun. Eu nu ştiu nimic pe care tu să nu-l ştii, şi nici nu te pot îndruma în vreo treabă pe care tu să nu o ştii. Cu siguranţă, tu ştii ceea ce noi ştim, noi nu am ajuns să ştim nimic înaintea ta, nimic ce ţi-am putea spune: şi nici nu am învăţat nimic în taină, nimic ce am putea să-ţi vestim ţie. Tu ai văzut, cum am văzut şi noi, şi ai auzit, aşa cum am auzit şi noi.

Tu ai stat în preajma Trimisului lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ aşa precum şi noi am stat. Ibn Abi Quhafa şi Ibn al-Hattab nu aveau întâietate asupra ta în faptele cele drepte, de vreme ce tu eşti aproape, prin rudenie, de Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ – decât ei doi, iar tu eşti înrudit cu el şi prin căsătorie, pe când ei nu sunt.

Allah ! Teme-te de Allah în sufletul tău ! Pe Allah ! – Înlăuntrul tău, căci ţie nu ţi se arată nimic ca şi cum ai fi orb, şi nu eşti învăţat nimic de parcă ai fi neştiutor. Căile îţi sunt desluşite şi steagurile credinţei, drepte. Să ştii că, dintre toţi robii lui Allah, cel mai bun înaintea lui Allah este imamul cel drept, cel care a fost călăuzit (de Allah) şi el, la rândul lui, îi călăuzeşte pe ceilalţi. Drept urmare el ţine tradiţia cunoscută şi omoară născocirile nerecunoscute. Tradiţiile sunt luminoase şi au semnele lor, însă şi născocirile sunt la vedere şi au semnele lor. Cu siguranţă, în faţa lui Allah, omul cel mai rău este imamul nedrept, acela care s-a rătăcit şi care duce în rătăcire şi pe alţii. Acela omoară tradiţia cea cunoscută şi dă viaţă născocirilor părăsite. L-am auzit pe Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ spunând :

În Ziua Judecăţii de apoi, imamul nedrept va fi adus, fără ca cineva să îl susţină, fără ca cineva să îl dezvinovăţească, apoi va fi aruncat în iad, unde se va tot învârti, precum se învârte o moară, ca, în cele din urmă, să fie ţintuit în fundul iadului.

Te implor în numele lui Allah să nu fi imam al acestui popor, imam ce va fi ucis, căci s-a spus că: un înainte-stătător al acestei obşti va fi ucis, iar aceasta va deschide uciderile şi luptele până în Ziua judecăţii de apoi, şi tot el le va încurca lucrurile şi va răspândi necazurile asupra lor. Drept urmare ei nu vor vedea adevărul de minciună. Ei vor şovăi asemenea valurilor şi vor fi, fără îndoială, greşit călăuziţi. Tu nu trebuie să îi fii lui Marwan precum vita, ca să te mâne oriunde doreşte, cu toate că eşti mai în vârstă şi ai trecut prin viaţă.

Atunci ‘Uthman i-a spus emirului dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ :

Vorbeşte cu oamenii să îmi lase timp, astfel ca eu să le pot îndrepta suferinţele.

Atunci emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a spus:

Cât priveşte Medina, nu este nevoie de timp. Cât despre ţinuturile mai îndepărtate, poţi avea cât timp îţi trebuie ca porunca ta să ajungă acolo.

Predica 236

(ومن كلام له (عليه السلام

اقتصّ فيه ذكر ما كان منه بعد هجرة النبي(صلى الله عليه وآله) ثم لحاقه به

în care emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ povesteşte despre el însuşi după strămutarea Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ până la întâlnirea cu el:

Greutăţile strâmtorii

M-am apucat să urmez calea luată de Profet صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ călcând pe urmele amintirii sale până când am ajuns la al-‘Araj.

Predica 238

Descrierea poporului Siriei

Împuţiţi, josnici, sclavi piperniciţi! Au fost adunaţi de peste tot, luaţi de pe oriunde. Trebuie să fie învăţaţi legea islamică, buna-cuviinţă, să fie învăţaţi, antrenaţi, supravegheaţi, duşi de mână. Ei nu sunt nici dintre cei plecaţi  în pribegie (de la Mecca la Medina), şi nici ajutoare (la Medina), nici dintre cei care au venit să sălăşluiască în Casă (Medina) întru credinţă.

Împotrivire la alegerea judecătorilor

Uite! Ei au ales pentru ei înşişi pe cineva care este cel mai apropiat de ei prin ceea ce iubesc, în vreme ce voi aţi ales pentru voi înşivă pe cineva care vă este cel mai apropiat prin ceea ce urâţi. Cu siguranţă, voi ştiţi ceea ce mai ieri Abdullah bin Qais spunea: este zâzanie, aşadar, tăiaţi-vă corzile arcurilor şi băgaţi-vă săbiile în teacă! Dacă a fost sincer (în ceea ce a spus), atunci a greşit mărşăluind alături de noi fără să fie silit, însă dacă a minţit, atunci va fi privit cu suspiciune. Aşadar, împingeţi-l pe Abdullah bin al-Abbas în faţa lui Amru bin al-‘As. Folosiţi aceste zile şi înconjuraţi marginile cele mai îndepărtate ale islamului. Nu vedeţi, oare, cum ţinuturile voastre sunt invadate, iar vitejia voastră este ţintită?

Predica 240

ومن كلام له عليه السلام

قاله لعبد الله بن العباس وقد جاء برسالة من عثمان بن عفان وهو محصور يسأله فيها الخروج إلى ماله بينبُع

ليقلّ هتف الناس باسمه للخلافة بعد أن كان سأله مثل ذلك من قبل

: (فقال (عليه السلام

pe când ‘Uthman bin Affan era încercuit, Abdullab bin al-Abbas i-a adus o scrisoare emirului dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ de la ‘Uthman prin care i se cerea să iasă din Yanbu ca să-i liniştească pe oamenii care strigau numele lui pentru a prelua califatul. Cum ‘Uthman îi mai ceruse aceasta, emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns lui Ibn al-Abbas:

Împotrivire faţă de poziţiile lui Uthman

O, Ibn al-Abbas ! Uthman vrea să mă trateze ca pe o cămilă cărătoare a burdufului cu apă: vino-ncoace, du-te-ncolo! Odată mi-a trimis vorbă să ies, apoi mi-a trimis vorbă să mă întorc. Apoi iarăşi mi-a trimis vorbă că trebuie să ies.

Pe Allah, l-am apărat până m-am temut să nu devin un păcătos.

Predica 193

Trăsăturile celor pioşi

ومن خطبة له (عليه السلام) يصف فيها المتقين

روي أنّ صاحباً لاميرالمؤمنين(عليه السلام) يقال له همّامٌ كان رجلاً عابداً فقال له

يا أميرالمؤمنين، صف لي المتقين كأني أنظر إليهم

إنَّ اللهَ مَعَ الَّذِينَ اتَّقَوْا والَّذِينَ هُمْ مُحْسِنُونَ,  فتثاقل عن جوابه، ثم قال(عليه السلام): يا همّامُ، اتقِ اللهَ وأحْسِنْ

فلم يقنع همّامٌ بِذَلِكَ القول حتّى عزم عليه

(قال: فحمد الله وأثنى عليه، وصلّى على النبي (صلى الله عليه وآله)، ثم قال (عليه السلام

Se povesteşte că un companion al emirului dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ, numit Hammam, un om religios, i-a spus:

– O, emir al credincioşilor! Spune-mi cum arată un om pios ca şi cum l-aş vedea în faţa ochilor mei !

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a cântărit cu greutate răspunsul şi i-a spus:

– „Allah este cu cei temători şi cu cei făptuitori de bine” (16:128).

Hammam, nefiind convins de acest răspuns, a stăruit.

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ l-a proslăvit pe Allah, cerându-i răsplată şi binecuvântare Profetului  صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ apoi a spus:

Aşadar, Allah a făcut creaţia. El i-a creat fără să aibă nevoie de ascultare şi fiind în siguranţă faţă de neascultarea lor căci neascultarea niciunuia dintre ei nu Îl păgubeşte cu nimic, după cum nici ascultarea vreunuia dintre ei nu Îi foloseşte. El le-a împărţit lor cele trebuincioase traiului şi le-a dat un loc pe această lume.

Aşadar, oamenii cu frica lui Allah sunt cei dăruiţi cu virtuţi. Vorba le este dreaptă, haina, potrivită, felul de a fi, umil. Ei îşi întorc privirile de la ceea ce Allah le-a oprit şi nu îşi pleacă urechea decât la o ştiinţă folositoare. Sufletele lor se simt la fel la vreme de năpastă şi la vreme de bucurie. Dacă nu ar fi fost sorocul pe care Allah li l-a scris, duhurile lor nu ar fi stat o clipită în trupurile lor, din pricina dorinţei de răsplată şi a fricii de osândă. Fiindcă măreţia lui Allah este în inimile lor, tot ce este afară de El le apare mic în ochii lor. În ceea ce priveşte Raiul, este ca şi cum l-ar vedea şi s-ar bucura de binefacerile lui. În ceea ce priveşte Focul, este ca şi cum l-ar vedea şi ar suferi de chinurile lui.

Inimile le sunt mâhnite, relele – păzite, trupurile – slabe, cererile – uşoare, sufletele – gingaşe. Ei rabdă zile scurte ca să se bucure apoi de o odihnă îndelungată. Aceasta este un negoţ câştigător pe care li l-a înlesnit Domnul lor. Lumea de aici i-a vrut, însă ei nu au vrut-o. Ea i-a întemniţat, însă ei prin jertfa lor s-au eliberat.

Nopţile celor pioşi

În timpul zilei, ei sunt răbdători, cititori ai (Coranului), virtuoşi şi pioşi. Frica de Allah i-a făcut subţiri precum săgeţile. Cine se uită la ei crede că sunt bolnavi, însă cum ei nu sunt bolnavi, atunci spune că au înnebunit. De fapt, i-a înnebunit grozăvia a ceea ce va să vină. În timpul nopţii, ei stau în picioare şi citesc din Coran, bucată după bucată, psalmodind şi recitând. Ei găsesc în el o oblojire pentru sufletele lor, şi un leac pentru bolile lor. Atunci când găsesc un verset încurajator (pentru rai), îl urmăresc cu lăcomie, duhurile lor se întorc către el pline de dor, şi îl simt ca şi cum ar fi dinaintea lor. Atunci când găsesc un verset înfricoşător (pentru iad), îl simt ca şi cum ar fi dinaintea lor cu trosnetul flăcărilor înălţate ale iadului, se apleacă în faţa Domnului lor, punându-şi frunţile, palmele, genunchii şi vârfurile picioarelor pe pământ şi cerându-i lui Allah să le sloboade grumajii.

Ei sunt nemulţumiţi de faptele lor când sunt puţine, şi nu le pun la socoteală atunci când sunt multe. Ei îşi învinuiesc propriile suflete şi le este frică de propriile lor purtări. Dacă vreunul dintre ei este lăudat, se teme de ceea ce se spune despre el şi zice: Eu mă cunosc mai bine decât oricine altcineva, iar Domnul meu mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu. Dumnezeule ! Nu mă judeca după ceea ce spun ei, ci fă-mă mai bun decât cred ei despre mine şi iartă-mi mie ceea ce ei nu ştiu (din păcatele mele).

Semnele celor pioşi

Semnul oricăruia dintre ei este acela că tu vei vedea că are putere în religie, hotărâre dimpreună cu blândeţe, credinţă dimpreună cu certitudine, insistenţă în căutarea ştiinţei, ştiinţă dimpreună cu îngăduinţă, cumpătare în bogăţie, umilinţă în slujire, demnitate în sărăcie, răbdare la greu, dorinţă a ceea ce este îngăduit, vioiciune pe calea cea dreaptă, lipsă de lăcomie. El săvârşeşte fapte bune, însă tot se teme. Seara este neliniştit în a-I da mulţumire lui Allah, iar dimineaţa, de a Îl pomeni pe Allah. Doarme cu grijă şi se trezeşte cu bucurie; grijă de a nu fi luat fără să-şi dea seama, bucurie pentru binefacerile şi binecuvântările cu care a fost dăruit. Dacă sufletul lui nu-i dă ascultare în ceea ce nu-i place, el îl lipseşte atunci de ceea ce îi place. Limpezimea ochilor săi este dată de ceea ce nu piere, iar respingerea sa este pentru ceea ce nu rămâne. El pune laolaltă îngăduinţa cu cunoaşterea, vorba cu fapta.

Îl vezi apropiat în nădejdea lui, puţin în greşeală, umil la inimă, mulţumit în suflet, simplu la mâncare, uşor la treabă, sigur în religie, mort ca patimă, reţinut la supărare. De la el se aşteaptă doar binele, niciun rău nu se aşteaptă de la el. Chiar dacă nu se află printre cei pomenitori nicidecum nu va fi scris printre cei uitători. El îl iartă pe cel ce îl nedreptăţeşte, dăruieşte pe cel ce îl lipseşte, reia legătura cu cel ce a rupt-o.

Grosolănia este departe de el, vorba îi este blândă, fapta ruşinoasă, absentă, binefacerea, prezentă, binele, înfăţişător, răul, de spate întorcător. La cutremure este demn, la greutăți, răbdător, la uşor, mulţumitor. El nu săvârşeşte vreun abuz asupra celui ce îl urăşte şi nu face vreun păcat de dragul celui pe care îl iubeşte. El recunoaşte adevărul înainte să se facă mărturisiri împotriva lui. El nu pierde ceea ce i se dă spre păstrare şi nu uită ceea ce i-a fost amintit. Nu-i strigă pe alţii cu porecle, nu-l păgubeşte pe vecin, nu se bucură de răul altuia, nu intră în deşertăciune şi nu iese din adevăr.

Dacă tace, tăcerea nu îl posomorăşte, dacă râde, râsul nu îi este zgomotos, dacă este nedreptăţit, îndură până când Allah îl răzbună. Sufletul său este mâhnit din pricina lui, în vreme ce oamenii se simt bine cu el. El îşi dă silinţa pentru lumea de apoi, însă pe oameni îi lasă în tihnă. El se ţine departe de cei ce se îndepărtează de el prin lipsire şi curăţenie, şi se apropie de cei ce se apropie de el prin blândeţe şi milă. El se ţine departe nu din îngâmfare sau preamărire, şi se apropie, nu prin vicleşug şi înşelătorie.

قال: فصعق همّام رحمه الله صعقةً كانت نفسُه فيها

!فقال أميرالمؤمنين (عليه السلام) أَمَا وَاللهِ لَقَدْ كُنْتُ أَخَافُهَا عَلَيْهِ. ثُمَّ قَالَ: هكَذَا تَصْنَعُ الْمَوَاعِظُ البَالِغَةُ بِأَهْلِهَا

فقال له قائل: فما بالك يا أميرالمؤمنين ؟

فقال(عليه السلام): وَيْحَكَ، إِنَّ لِكُلِّ أَجَل وَقْتاً لاَ يَعْدُوهُ

وَسَبَباً لاَ يَتَجَاوَزُهُ، فَمَهْلاً، لاَ تعُدْ لِمِثْلِهَا، فَإِنَّمَا نَفَثَ الشَّيْطَانُ عَلَى لِسَانِكَ

Se spune că Hammam a căzut trasnit.

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a spus:

– Pe Allah, am avut această temere pentru el.

Apoi a adăugat:

Acesta este urmarea predicilor bine ţintite asupra minţilor deschise!

Atunci cineva i-a spus:

– O, emir al credincioşilor ! De ce ţie nu ţi s-a întâmplat aşa ceva?

El عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a răspuns:

– Vai ţie ! Fiecare soroc are un timp peste care nu se poate trece şi o pricină căreia nu-i poate scăpa. Uşurel, niciodată să nu mai repeţi o astfel de vorbă pe care Diavolul ţi-a pus-o pe limbă.

Predica 6

(ومن كلام له (عليه السلام

لمّا أشير عليه بألاّ يتبع طلحةَ والزبيرَ ولا يُرصدَ لهما القتال

[وفيه يبين عن صفته بأنه (عليه السلام) لا يخدع]

ţinută pentru a sfătui ca Talha şi Zubayr să nu fie urmăriţi pentru luptă:

Cunoaşterea şi asuprirea lui

Pe Allah ! Eu nu voi fi precum hiena care se face că doarme într-un huruit neîncetat de pietre până ce vine la ea cel ce o caută sau stă la pândă ca să-l dovedească. Eu însă mă voi bate cu cei ce întorc spatele adevărului cu ajutorul celor ce merg către el, mă voi bate cu cei care nu dau ascultare şi cu cei ce se îndoiesc cu ajutorul celor care mă ascultă şi mi se supun, până când îmi va sosi ziua. Pe Allah ! Eu am fost fără încetare lipsit de dreptul meu din ziua în care Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a murit şi până astăzi.

Predica 178

(ومن خطبة له (عليه السلام

في الشهادة والتقوى

[وقيل: إنّه خطبها بعد مقتل عثمان في أول خلافته]

ţinută la începutul califatului său după uciderea lui Uthman:

Cunoaşterea lui Allah

Nimic nu Îl frământă (ca să uite ceva), timpul nu Îl schimbă, niciun loc nu Îl poate cuprinde, limba nu Îl poate descrie. Nimic nu Îi scapă; nici numărul stropilor de ploaie, al stelelor de pe cer, al vântoaselor în văzduh, şi nici târâşul furnicilor pe stânci şi nici locul de repaus al firelor de praf în noaptea întunecată. El ştie locurile unde cad frunzele şi mişcarea tainică a pupilelor ochilor.

Eu mărturisesc că nu există alt zeu în afară de Allah, Cel ce nu are egal, asupra Căruia nu există nici o îndoială, a Cărui religie nu poate fi lepădată, a Cărui creaţie nu poate fi negată. Mărturia mea este a unui om cu intenţie dreaptă, cu lăuntrul curat, cu credinţa sinceră, cu fapte bune greu atârnânde. Mărturisesc, de asemenea, că Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ este robul şi trimisul Său, ales dintre făpturile Sale ca să Îi desluşească adevărurile Sale, ales pentru onorurile Lui şi preferat pentru soliile Sale. Prin el semnele călăuzirii s-au luminat, iar bezna orbirii (rătăcirii) s-a împrăştiat.

Prevenirea asupra acestei lumi

O, oameni ! Lumea aceasta îl amăgeşte pe cel ce îşi pune nădejdea în ea şi care este ispitit de către ea. Ea nu este darnică cu cel ce o doreşte, şi pune stăpânire pe cel ce încearcă să o ia în stăpânire. Pe Allah ! Nimeni nu a fost lipsit de plăcerile vieţii după ce s-a bucurat de ele, doar ca urmare a păcatelor pe care le-a săvârşit, căci, cu siguranţă, Allah nu este nedrept cu robii Săi. Atunci când, însă, năpastele se abat asupra lor, iar plăcerile dispar, ei se întorc către Allah cu intenţii curate şi cu simţământul în inimi că El le va înapoia tot ceea ce a plecat de la ei şi îi va lecui de toate relele.

Mă tem pentru voi să nu fi căzut iarăşi în necunoaştere. În trecut aveaţi înclinaţie pentru anumite lucruri, pentru care nu vă laud; însă dacă situaţia voastră trecută revine, atunci să fiți fericiți. Eu nu pot decât să mă străduiesc; dacă ar fi să vorbesc, aş spune doar ca Allah să vă ierte faptele voastre trecute.

Predica 180

A da celor din Kufa ceea ce merită

Slavă lui Allah pentru porunca pe care a hotărât-o şi pentru orice faptă pe care a făcut-o posibilă şi pentru punerea mea la încercare cu voi. O, obşte ce nu-mi dă ascultare când îi poruncesc şi nu-mi răspunde când o chem! Dacă vă este bine, vă pierdeţi în dispute, însă când sunteţi duşi la război, vă dovediţi a fi slabi. Dacă oamenii se strâng în jurul unui imam, îl luaţi în zeflemea, iar dacă vi se înfăţişează ceva dorit, îi întoarceţi spatele. Alţii să nu aibă tată (vai de duşmanul vostru)! Ce ajutor mai aşteptaţi să luptaţi pentru dreptul vostru? Moarte şi înjosire veţi avea ! Pe Allah ! Când ziua morţii mele va veni, şi va veni negreşit, mă va despărţi de voi.

Eu vă caut tovărăşia, însă mă simt singur cu voi.

Predica 181

(ومن كلام له (عليه السلام

وقد أَرسل رجلاً من أصحابه، يَعْلَمُ له عِلمَ [أحوال] قوم من جند الكوفة، همّوا باللحاق بالخوارج،

:وكانوا على خوف منه (عليه السلام)، فلمّا عاد إليه الرجل قال له

أأمِنُوا فَقَطَنُوا، أم جبنوا فَظَعَنُوا؟

فقال الرجل: بل ظَعَنُوا يا أَميرالمؤمنين

(فقال (عليه السلام

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ l-a trimis pe unul din oamenii săi să îi aducă veşti despre un grup din oştirea sa de la al-Kufa care se hotărâse să treacă de partea kharigiţilor, însă se temea de el. Când omul s-a întors, emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ  l-a întrebat:

– Se simt puternici şi rămân sau se simt slabi şi pleacă?

Omul i-a răspuns:

– Au plecat, o, emir al credincioşilor!

Atunci el عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a spus:

A da ceea ce merită celor amăgiţi de kharigiţi

Mila lui Allah să rămână departe de ei cum a rămas de tamudiţi. Luaţi aminte ! Când lănciile se vor abate asupra lor, iar săbiile le vor izbi capetele, atunci le va părea rău de ceea ce au făcut. Astăzi Diavolul i-a împrăştiat, iar mâine îi va lăsa de izbelişte, părăsindu-i. Plecarea lor de la calea cea dreaptă, întoarcerea la rătăcire şi orbire, respingerea adevărului şi afundarea lor în greşeală sunt de ajuns.

Predica 205

(ومن كلام له (عليه السلام

كلّم به طلحة والزبير بعد بيعته بالخلافة

وقد عتبا من ترك مشورتهما، والاستعانة في الامور بهما

după ce i-au jurat credinţă emirului dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ la primirea califatului, Talha şi az-Zubayr i-au reproşat că nu i-a consultat şi nici nu le-a cerut ajutorul în treburile statului:

Înfruntarea ocârmuitorilor ce au încălcat legământul

Amândoi vă încruntaţi pentru lucruri mărunte, însă treceţi cu vederea lucruri de seamă. Aţi putea să-mi spuneţi despre vreun lucru asupra căruia aveaţi dreptul, iar eu v-am împins la o parte? Sau despre vreo parte cuvenită pe care eu am ţinut-o departe de voi? Sau despre vreun musulman care mi-a cerut dreptate, iar eu am fost prea slab sau prea neştiutor, sau am greşit în hotărârea luată?

Pe Allah, eu nu am avut nici o dorinţă de a primi califatul, şi nici vreun interes pentru guvernare, ci voi înşivă m-aţi chemat şi m-aţi pregătit pentru el. Când califatul a venit la mine, am privit în Cartea lui Allah şi la tot ceea ce Allah a pus în ea pentru noi. El ne-a poruncit să luăm hotărârile şi eu l-am urmat. Am făcut aşa cum Profetul صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a arătat în tradiţie. În această privinţă, nu am nevoie de părerea voastră şi nici de părerea altora, numai dacă nu este vreo poruncă pe care eu nu o cunosc, atunci vă cer sfatul vouă şi fraţilor mei musulmani. Dacă ar fi fost astfel, nu v-aș fi refuzat pe voi sau pe alții.

În ceea ce priveşte cererea de egalitate (la împărţirea părţilor din averea comună a musulmanilor), eu nu am luat o hotărâre după propria mea părere şi nici după vreo patimă stăpânitoare pe mine. Eu am găsit însă, şi voi doi ar trebui să găsiţi de asemenea, că ceea ce Profetul صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a adus a fost desăvârşit. Aşadar, eu nu am nevoie de voi pentru a stabili o parte care a fost stabilită de către Allah şi asupra căreia şi-a pus hotărârea. Pe Allah, nici voi doi şi nici alţii nu vor avea nici o favoare de la mine în această privinţă. Să ne ţină Allah inimile noastre şi inimile voastre întru adevăr şi să ne dea nouă şi vouă deopotrivă putinţa de a răbda.

apoi emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a adăugat: Allah să-l miluiască pe bărbatul care atunci când vede adevărul îl ajută, iar când vede nedreptatea o respinge, ajutând adevărul împotriva celui ce greşeşte.

(ثم قال (عليه السلام

رَحِمَ اللهُ رَجُلاً رَأَى حَقّاً فَأَعَانَ عَلَيْهِ، أَوْ رَأَى جَوْراً فَرَدَّهُ، وَكَانَ عَوْناً بِالْحَقِّ عَلَى صَاحِبِهِ

Predica 206

(ومن كلام له (عليه السلام

وقد سمع قوماً من اصحابه يسبّون أهل الشام أيام حربهم بصفين

în timpul bătăliei de la Siffin, emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ, auzind că unii din oamenii săi se poartă urât cu sirienii, a spus:

Bunacuviinţă în război

Urăsc faptul că voi sunteţi dintre cei ce îi înjură pe alţii, dacă le-aţi descrie faptele, dacă le-aţi aminti de starea în care sunt, ar fi mult mai potrivit decât vorba (deşartă) şi mult mai convingător decât motivarea. În loc să îi înjuraţi, mai bine aţi spune: Dumnezeule! Salvează sângele nostru şi sângele lor, pune împăcarea între noi şi ei, călăuzeşte-i, îndepărtându-i de la rătăcire aşa încât cel necunoscător să afle adevărul, iar cel ce are aplecare spre răzmeriţă şi duşmănie, să se întoarcă de la ele.

Predica 207

(وقال (عليه السلام

في بعض أيام صفين وقد رأى الحسن (عليه السلام) يتسرع إلى الحرب

într-una din zilele bătăliei de la Siffin, emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ l-a văzut pe fiul său, al-Hasan عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ grăbindu-se la luptă, şi a spus:

Necesitatea păstrării imamatului

Struniţi-l pe acest tânăr în locul meu, căci mă poate duce la ruină! Nu aş putea să îi trimit la moarte pe aceştia doi, deoarece astfel s-ar putea întrerupe stirpea Trimisului lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ.

Predica 208

(ومن كلام له (عليه السلام

قاله لمّا اضطرب عليه أصحابه في أمر الحكومة

spusă atunci când însoţitorii săi şi-au arătat nemulţumirea faţă de sentinţă:

Nemulţumirea faţă de neascultarea locuitorilor din al-Kufa

O, voi oameni ! Treburile dintre mine şi voi au fost aşa cum mi-am dorit până când războiul v-a suflat în faţă. Pe Allah ! I-a luat pe unii dintre voi şi i-a lăsat pe alţii, însă l-a slăbit şi pe duşmanul vostru. Ieri eram osânditor, iar astăzi sunt osândit, ieri îi despovăţuiam (pe oameni să nu greşească), astăzi sunt despovăţuit. Vouă vă place să rămâneţi în această lume, iar eu nu vă pot duce către ceea ce urâţi.

Predica 218

ومنه

(في ذكر السائرين إلى البصرة لحربه (عليه السلام

pentru cei care au mers la Basra să lupte împotriva emirului dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ :

Dezvăluirea trădării celor ce au rupt legământul

Ei au înaintat asupra ofiţerilor mei şi asupra păzitorilor casei musulmanilor (tezaurul public), care este încă în mâna mea, şi asupra locuitorilor unui oraş care îmi dau mie ascultare şi care mi-au jurat credinţă mie. Ei i-au răzleţit în cete, apoi au aţâţat o ceată dintre cete asupra mea, ceată ce i-a atacat pe cei ce mă urmează. Au ucis apoi o altă ceată prin viclenie, în vreme ce altă ceată a ridicat sabia asupra lor şi s-au bătut cu ei până când l-au întâlnit pe Allah, ca iubitori ai adevărului.

Predica 219

(ومن كلام له (عليه السلام

لمّا مر بطلحة وعبدالرحمن بن عتاب بن أسيد وهما قتيلان يوم الجمل

ţinută de emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ atunci când a trecut pe lângă trupurile lui Talba bin Ubaydullah şi al lui Abd ar-Rahman bin Attab bin Asid, ucişi amândoi în timpul bătăliei Cămilei:

Regretul pentru cei morţi

Abu Muhammad (Talha) zace aici departe de ţinutul lui. Pe Allah ! Nu îmi place că cei din tribul Quraiş zac morţi sub stele. Eu i-am prins pe cei ai lui Abd Manaf, însă ocârmuitorii clanului Banu Jumah mi-au scăpat. Ei şi-au întins gâturile către o treabă ce nu era pe măsura lor şi ca atare le-au fost frânte înainte să ajungă la ţintă.

Predica 35

(ومن خطبة له (عليه السلام

بعد التحكيم وما بلغه من أمر الحكمين وفيها حمد الله على بلائه، ثمّ بيان سبب البلوى

ţinută după judecata cu privire la primirea califatului:

Necesitatea aducerii de laude

Slavă lui Allah ! În pofida faptului că vremurile ne-au adus nenorociri distrugătoare şi întâmplări covârşitoare, eu mărturisesc că nu este alt zeu în afară de Allah, Unul, fără de seamăn, Căruia nu Îi stă alături nici un alt zeu în afară de El Însuşi, iar Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ este robul şi trimisul Său.

Pricinile înfrângerii celor din al-Kufa

Iată că acum, cu siguranţă, neascultarea Sfătuitorului Milostiv, Cunoscătorului Priceput aduce cu sine dezamăgire şi dă naştere la părere de rău.

V-am povăţuit cu privire la această judecată şi v-am înfăţişat părerile mele ascunse, dacă poruncile lui Qasir ar fi fost îndeplinite, însă voi le-aţi nesocotit (poruncile), aidoma unor duşmani înverşunaţi şi a unor răzvrătiţi nesupuşi, până când sfătuitorul a început să se îndoiască de ale lui păreri, iar scânteia spiritului său nu s-a mai aprins. Drept urmare, poziţia mea şi a voastră au ajuns să fie precum spune poetul din Hawazin:

V-am dat poruncile mele la Mun’aragi-l-liwa însă nu aţi văzut cele ce erau bune în povaţa mea până nu a venit amiaza zilei următoare (când a fost prea târziu).

Predica 36

(ومن خطبة له (عليه السلام

في تخويف أَهل النهروان

despre sperierea celor din Nahrawan:

Strădania de a-i călăuzi pe duşmani

Vă previn că veţi fi ucişi la cotitura acestui  râu, în acest ţinut îngust şi nu veţi avea nici o dezvinovăţire dinaintea Domnului vostru, şi nici o putere vădită nu veţi avea alături. Aţi ieşit din căminele voastre şi apoi v-a învăluit hotărârea dumnezeiască. V-am povăţuit despre această judecată, însă mi-aţi dat în lături povaţa, întocmai celor potrivnici şi duşmani, până ce mi-am îndreptat părerile înspre dorinţele voastre. Sunteţi, voi, capete lipsite de minte şi înţelepciune! Rămâne-r-aţi fără de tată! Nu v-am făcut să aveţi parte de vreo nenorocire şi nu v-am voit răul.

Predica 45

(ومن خطبة له (عليه السلام

وهو بعض خطبة طويلة خطبها يوم الفطر وفيها يحمد الله ويذم الدنيا

parte dintr-o predică mai lungă ţinută de sărbătoarea Încheierii Postului:

Obligaţia de a Îi mulţumi lui Allah

Slavă lui Allah, mulţumită milosteniei Căruia, nimeni nu îşi pierde nădejdea, nimeni nu este lipsit de mărinimia Sa, nimeni nu este dezamăgit de iertarea Sa şi nimeni nu Îl poate preamări pe măsură. Milostenia Sa nu are hotar, iar iertarea din partea Lui nu se pierde în veci.

Felul de a înfrunta lumea aceasta

Lumea aceasta este un sălaş a cărui pieire a fost hărăzită, iar locuitorilor săi, plecarea din ea le este scrisă în soartă. Ea este plină de dulceaţă şi de verdeaţă. Ea se zoreşte către cel ce o caută şi se lipeşte de inima celui ce o priveşte.

Aşadar, plecaţi de aici cu cele mai bune provizii pe care le aveţi ! Nu căutaţi în ea mai mult decât ce vă este îndeajuns şi nu cereţi de la ea mai mult decât îmbucătura trebuincioasă.

Predica 51

(ومن كلامه (عليه السلام

لمّا غلب أصحاب معاوية أصحابه عليه السلام على شريعة الفرات بصفين ومنعوهم الماء

ţinută atunci când, la Siffin, oamenii lui Mu’awwiya i-au biruit pe cei ai emirului dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ, ocupând malurile Eufratului şi oprindu-i de a lua apă:

Îmboldirea de a pune stăpânire pe Eufrat

Ei v-au făcut să prindeţi gustul luptei. Aşadar, vouă vă rămâne fie să vă păstraţi dezonoarea şi locul cel mai josnic, fie să vă înecaţi săbiile în sânge şi să vă potoliţi setea cu apă! Moartea cea adevărată este atunci când trăiţi în supuşenie, în vreme ce viaţa adevărată este atunci când muriţi, fiind voi cei cuceritori ce îi supun pe ceilalţi. Şi luaţi aminte, Mu’awwiya este în fruntea unei mici cete de războinici, cărora nu le-a pomenit despre adevăratele fapte, iar drept urmare, ei poartă în piept dorinţa de a omorî.

Predica 58

Prevestirea viitorului kharigiţilor

Potopi-v-ar furtuna să vă potopească şi nici urmă din voi să nu mai rămână! Fi-voi, oare, martor al schimbării mele în rătăcit după îmbrăţişarea credinţei şi după lupta mea alături de Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ ? întrucât „altfel mă voi rătăci şi nu voi mai fi dintre cei călăuziţi” (6:56). Aşadar, voi veţi fi nevoiţi să vă întoarceţi la locurile voastre cele cu rele şi să păşiţi iar pe urmele paşilor voştri. Şi băgaţi de seamă! Cu siguranţă veţi avea parte, după mine, de o dezonoare ce vă va copleşi, de ascuţişul sabiei, iar tradiţia ce va fi însuşită de către asupritori vă va fi lege.

Predica 59

(وقال (عليه السلام

لمّا عزم على حرب الخوارج

وقيل له: إن القوم قد عبروا جسر النهروان

ţinută atunci când emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ şi-a arătat intenţia de a lupta cu kharigiţii, i s-a spus că aceştia trecuseră podul Nahrawan şi că se aflau în cealaltă parte:

Prevestirea asupra bătăliei cu kharigiţii

Locul pierzaniei lor se află de această parte a râului. Pe Allah ! Nici măcar zece dintre ai lor nu vor rămâne în viaţă, în vreme ce, dintre voi, nici măcar zece nu vor pieri.

Predica 60

(وقال (عليه السلام

لمّا قتل الخوارج

فقيل له: يا أميرالمؤمنين، هلك القوم بأجمعهم، فقال

atunci când kharigiţii au fost ucişi, i s-a spus: O, emir al dreptcredincioşilor, au fost ucişi cu toţii!

Prevestire asupra continuării abaterii kharigiţilor

Nu, nu încă ! Pe Allah ! Ei se află încă în şalele bărbaţilor şi în pântecele femeilor. De fiecare dată când va apărea un ocârmuitor dintre ai lor, el va fi nimicit, până ce ultimul dintre ei va deveni tâlhar, jefuitor.

Predica 61

وقال (عليه السلام) فيهم

Sfârşitul luptei cu kharigiţii

Nu vă mai luptaţi cu kharigiţii după mine, căci acela care caută adevărul, însă nu îl nimereşte, nu este ca acela care caută deşertăciunea şi dă peste ea.

Predica 62

Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ şi nepăsarea sa în faţa morţiii

Cu siguranţă, am asupra mea pavăza puternică a lui Allah. Când îmi va sosi ceasul, va pleca de la mine şi mă va lăsa morţii. La ceasul acela, nici o săgeată nu va da greş şi nici o rană nu se va vindeca.

Predica 67

(ومن كلام له (عليه السلام

في معنى الانصار

(قالوا: لمّا انتهت إلى أميرالمؤمنين (عليه السلام) أنباء السقيفة بعد وفاة رسول الله(صلى الله عليه وآله

قال(عليه السلام): ما قالت الانصار؟

قالوا: قالت: منا أمير ومنكم أمير، قال عليه السلام

ţinută atunci când au ajuns la emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ veştile despre cele petrecute la Saqifa după moartea Trimisului lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ iar el a întrebat :

– Ce au spus susţinătorii?

I s-a răspuns că au zis:

– Un ocârmuitor de la noi şi un ocârmuitor de la voi.

Respingerea îndoielilor quraișilor

De ce nu le-aţi replicat susţinătorilor şi de ce nu le-aţi spus că Trimisul lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ a lăsat ca dorinţă ca oricine este bun printre susţinători să fie musai bine omenit, în vreme ce acela ce este rău să fie neapărat iertat?

Oamenii i-au spus atunci:

– Ce ar fi împotriva lor?

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a spus atunci:

– Dacă ocârmuirea ar fi fost la ei, nu le-ar mai fi fost lăsată prin testament.

Apoi a întrebat:

Cum au pledat quraișii?

Oamenii au răspuns:

– Ei au spus cu tărie că-şi trag obârşia din arborele Trimisului lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ .

Atunci emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a spus:

– Au invocat arborele, căruia, însă, i-au pierdut roada.

قال (عليه السلام):

 فَهَلاَّ احْتَجَجْتُمْ عَلَيْهِمْ: بِأَنَّ رَسُولَ اللهِ(صلى الله عليه وآله) وَصَّى بِأَنْ يُحْسَنَ إِلَى مُحْسِنِهمْ، وَيُتَجَاوَزَ عَنْ مُسِيئِهِمْ؟

قالوا: وما في هذا من الحجّة عليهم؟

فقال(عليه السلام) : لَوْ كَانَتِ الامارة فِيهمْ لَمْ تَكُنِ الْوَصِيَّةُ بِهِمْ , ثم قال: فَمَاذَا قَالَتْ قُرَيْشٌ؟

(قالوا: احتجت بأَنها شجرة الرسول (صلى الله عليه وآله

فقال (عليه السلام): احْتَجُّوا بِالشَّجَرَةِ، وَأَضَاعُوا الَّثمَرَةَ

Predica 71

Dojenirea poporului din Irak

O, voi, popor al Irakului ! Sunteţi întocmai femeii grele care, la împlinirea sorocului, dă naştere unui prunc mort, bărbatul îi este şi el mort, iar văduvia îi este lungă şi nu rămână decât o rubedenie îndepărtată care să o moştenească.

Pe Allah ! Eu nu am venit la voi după voia mea. Am venit la voi silit de împrejurări. Am ajuns să ştiu că voi sunteţi din cei care zic: orfanul spune minciuni.

Fie ca Allah să vă dea înfrângerea ! Împotriva cui spun eu, oare, minciuni? Este, oare, împotriva lui Allah? Eu sunt, însă, cel ce a crezut cel dintâi în El. Este, oare, împotriva Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ ? Eu sunt, însă, cel dintâi care i-am jurat credinţă. Cu siguranţă, nu! Pe Allah ! Am dat glas firii mele pe care voi nu aţi preţuit-o. Vai vouă ! Eu revărs asupra voastră măsura vorbelor frumoase, fără nici o pată. Şi îmi doresc să fie vase îndeajunse de bune pentru a le păstra, „şi veţi cunoaşte vestea lui după o vreme”. (38:88)

Predica 73

(ومن كلام له (عليه السلام

قاله لمروان بن الحكم بالبصرة

قالوا: أُخِذَ مروان بن الحكم أَسيراً يوم الجمل

فاستشفع الحسن والحسين (عليهما السلام) إلى أَميرالمؤمنين (عليه السلام)، فكلّماه فيه، فخلّى سبيله

فقالا له: يبايعك يا أميرالمؤمنين؟ فقال

se povesteşte că Marwan bin al-Hakam a fost luat prizonier în timpul bătăliei Cămilei. El le-a cerut lui Hasan şi Husayn să mijlocească pentru el la emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ. După ce ei i-au vorbit despre el, acesta l-a eliberat. Atunci când i-au spus:

O, emir al dreptcredincioşilor, ar vrea să-ţi jure ţie credinţă.

El عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a răspuns:

Vestire tainică despre fiii lui Marwan bin al-Hakam

Nu mi-au jurat credinţă după uciderea lui Uthman? Nu am nevoie să-mi jure credinţă, pentru că ar face-o cu o palmă evreiască. Dacă îmi jură credinţă cu palma sa, o va încălca la scurt timp. Va ajunge la guvernare pentru un timp ce va dura atât cât un câine îşi linge nasul. El este tatăl a patru berbeci (care vor conduce şi ei). Poporul o să aibă parte de la el şi de la fiii săi de o zi roşie (de sânge).

Predica 74

(ومن كلام له (عليه السلام

لمّا عزموا على بيعة عثمان

ţinută de emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ, atunci când sfatul a hotărât să-i jure credinţă lui Uthman:

Însuşirile imamului Ali

Ştiţi, cu siguranţă, că eu sunt cel mai îndreptăţit dintre oameni de a avea califatul. Pe Allah ! Atâta vreme cât treburile musulmanilor rămân neatinse şi nu există nici o opresiune în el (califat) decât împotriva mea însumi, cu totul aparte, eu o să stau liniştit, aşteptându-mi să-mi fie redat (de către Allah), ţinându-mă departe de îmbierile şi podoabele pentru care voi vă luptaţi.

Predica 75

(ومن كلام له (عليه السلام

لمّا بلغه اتهام بني أُميّة له بالمشاركة في دم عثمان

ţinută atunci când a aflat că omeiazii îl învinovăţesc de participarea la vărsarea sângelui lui Uthman:

Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ se apără pe sine însuşi

Faptul că omeiazii mă cunosc nu i-a împiedicat de a mă îndepărta, nici întâietatea mea (în primirea islamului) nu i-a oprit de a mă învinui. Cele prin care Allah v-a prevenit sunt mult mai desluşitoare decât limba mea. Eu sunt potrivnic celor ce încalcă credinţa şi celor ce se îndoiesc. Pilde vor fi puse după cartea lui Allah (pentru lămurire). Robii vor fi răsplătiţi, cu siguranţă, după ceea ce au în inimile lor.

Predica 77

Avertizarea omeiazilor

Omeiazii mi-au îngăduit moştenirea lui Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ fărâmă cu fărâmă.

Pe Allah ! Dacă o să rămân în viaţă, îi voi da la o parte aşa cum măcelarul dă la o parte praful de pe o bucată de carne.

Predica 170

Felul de a călăuzi

(ومن كلام له (عليه السلام

في وجوب اتباع الحقّ عند قيام الحجّة

كلّم به بعض العرب، وقد أرسله قوم من أهل البصرة لما قرب (عليه السلام) منها ليعلم لهم منه حقيقة حاله مع أصحاب الجمل لتزول الشبهة من نفوسهم، فبيّن له (عليه السلام) من أمره معهم ما علم به أنّه على الحقّ

ثمّ قال له: بايع

فقال: إني رسول قوم، ولا أحدِث حدثاً حتى أرجع إليهم

(فقال (عليه السلام

Ai văzut ? Dacă cei din urma ta care te-ar fi trimis ca înainte-mergător să le cauţi locuri udate de ploi, iar atunci când te-ai întors să le dai vestea despre nutreţ şi apă, nu ţi-ar fi împărtăşit părerea şi s-ar fi îndreptat către ţinuturi însetate, pustii, ce ai fi făcut, oare?

El a spus:

– Eu i-aş fi lăsat şi m-aş fi îndreptat înspre nutreţ şi apă.

Atunci, emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ i-a spus:

– Întinde, aşadar, mâna (şi jură credinţă)!

Bărbatul a spus:

– Pe Allah ! Cu o aşa dovadă convingătoare, eu nu mă pot abţine să nu îi jur credinţă emirului dreptcredincioşilor.

أَرَأَيْتَ لَوْ أَنَّ الَّذِينَ وَرَاءَكَ بَعَثُوكَ رَائِداً تَبْتَغِي لَهُمْ مَسَاقِطَ الْغَيْثِ، فَرَجَعْتَ إلَيْهِمْ وَأَخْبَرْتَهُمْ عَنِ الْكَلاَ وَالْمَاءِ

فَخَالَفُوا إلى الْمَعَاطِشِ وَالْـمَجَادِبِ، مَا كُنْتَ صَانِعاً؟

قال: كُنْتُ تَارِكَهُمْ وَمُخَالِفَهُمْ إلى الْكَلاَءِ وَالْمَاءِ

فَقَالَ لَهُ ـ عَلَيْهِ السَّلاَمُ ـ : فَامْدُدْ إذاً يَدَكَ

فَقَالَ الرَّجُلُ: فَوَاللهِ مَااسْتَطَعْتُ أَنْ أَمْتَنِعَ عِنْدَ قِيَامِ الْحُجَّةِ عَلَيَّ، فَبَايَعْتُهُ عَلَيْهِ الْسَّلاَمُ

وَالرّجلُ يُعْرَفُ بِكُلَيْب الجَرْمِيّ

Predica 28

Cunoaşterea lumii acesteia

Aşadar acum, lumea aceasta şi-a întors spatele şi şi-a vestit plecarea în vreme ce lumea de apoi a răsărit, vestindu-şi apropierea. Astăzi este ziua pregătirii, pe când mâine este ziua întrecerii. Locul spre care se merge este raiul, iar locul pieirii este iadul. Nimeni nu primeşte căinţa pentru greşeli înainte de moarte? Nimeni nu face fapte bune înainte de ziua încercării? Ţine minte, cu siguranţă trăieşti zile de nădejde, în urma cărora sălăşluieşte moartea. Acela care făptuieşte orice în zilele de nădejde ce îi preced moartea, va avea parte de roade, iar moartea nu îi va pricinui vreun rău. Însă cel ce nu făptuieşte nimic în zilele cele cu nădejde, atunci când moartea este aproape, nu are parte decât de pierdere, în vreme ce moartea însăşi îi aduce rău. Ai grijă, şi fii acelaşi şi în vremurile cele cu farmec şi în cele cu temeri. Şi nu uita, n-am văzut nicicând ca cel ce râvneşte după rai să aibă parte de adormire, tot astfel cum nici cel ce se teme de iad nu poate adormi. Şi nu uita, cel ce nu îşi fructifică foloasele, trebuie să fie atins de răul greşelii, iar cel ce nu urmează cu tărie calea pe care este îndrumat, va fi călăuzit greşit, pe calea pierzaniei. Asemenea, nu uita că ţi s-a tot spus să mergi vârtos înainte, fiind învăţat şi cum să faci această călătorie. Mă tem pentru voi din două pricini: urmarea patimilor şi lungirea nădejdiilor. Chivernisiţi-vă în această lume cu tot ce vă poate salva mâine (în Ziua Judecăţii).

Predica 40

(ومن كلام له (عليه السلام

„في الخوارج لما سمع(عليه السلام) قولهم: „لا حكم إلاّ لله

ţinută atunci când emirul drept-credincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a auzit spusa kharigiţilor că: nu există judecată în afara celei a lui Allah:

Necesitatea guvernării

Hotărârea este corectă, însă ceea ce (cred ei că) înseamnă este greşit. Este adevărat că hotărârea îi aparţine lui Allah, însă aceşi oameni spun că menirea de a cârmui este numai a lui Allah. Adevărul este că oamenii nu au scăpare de un cârmuitor curat sau destrăbălat. Credinciosul săvârşeşte fapte (bune) sub ocârmuirea sa, în vreme ce necredinciosul se bucură de plăcerile lumeşti. În timpul domniei, Allah va face ca totul să ajungă la soroc. Prin cel ce cârmuieşte, dările sunt strânse, duşmanul alungat, drumurile ocrotite, iar dreptul celui slab este luat de la cel puternic până când cel curat se bucură de pace şi are parte de pavăză împotriva (opresiunii celui) mârşav.

:وفي رواية أُخرى أنّه(عليه السلام) لمّا سمع تحكيمهم قال: حُكْمَ اللهِ أَنْتَظِرُ فِيكُمْ , وقال

أَمَّا الاْمْرَةُ الْبَرَّةُ فَيَعْمَلُ فيها التَّقِيُّ، وَأَمَّا الاْمْرَةُ الْفَاجرَةُ فَيَتَمَتَّعُ فِيهَا الشَّقِيُّ، إلى أَنْ تَنْقَطِعَ مُدَّتُهُ، وَتُدْرِكَهُ مَنِيَّتُهُ

într-o altă versiune: atunci când emirul dreptcredincioşilorعَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ  a auzit spusa kharigiţilor la aflarea judecăţii amintite, a spus:

Sunt în aşteptarea hotărârii lui Allah în ceea ce vă priveşte.

Apoi a continuat:

Cât despre buna ocârmuire, cel pios face fapte bune, în vreme ce sub o ocârmuire rea, cel josnic are parte de bucurii până la sfârşitul zilelor sale, când îl ia moartea.

Predica 42

Prevenire asupra lungirii nădejdiilor şi a urmării patimilor

O, voi oameni ! Cel mai mult mă tem pentru voi din două pricini: urmarea patimilor şi lungirea nădejdiilor. Cât despre faptele bizuite pe patimi, acestea vă împiedică de la adevăr, iar cât despre lungirea nădejdiilor, aceasta vă face să uitaţi lumea ce va să vie. Se cuvine să ştiţi că această lume se mişcă vârtos şi nimic din ea nu rămâne în afara unei rămăşiţe precum cea lăsată pe fundul unui vas de către cel care toarnă.

Luaţi aminte că lumea cealaltă vine! Ambele (lumi) au fii, fiţi voi fii lumii celeilalte, şi nu fiţi fiii acestei lumi, căci în Ziua Judecăţii fiece fiu se va agăţa de mama sa. Astăzi este ziua faptei, şi nu a socotelii, în vreme ce mâine este ziua socotelii şi nu a faptei.

Predica 84

(ومن كلام له (عليه السلام

في ذكر عمرو بن العاص

despre pomenirea lui ‘Amru bin al-As:

Felul de a fi al lui ‘Amru bin al-As

Mă uimeşte fiul lui an-Nabigah care spune oamenilor din Siria despre mine că sunt glumeţ şi că o ţin tot în petreceri şi distracţii. El a vorbit în greşeală şi cu păcat. Nu uitaţi: cea mai rea dintre vorbe este cea neadevărată. El vorbeşte şi spune minciuni. El făgăduieşte şi nu îşi ţine făgăduiala. El cerşeşte şi stă într-un toiag, însă atunci când altcineva cerşeşte de la el, el se retrage umil. El îşi încalcă legămintele şi nu ţine seamă de rudenie.

De este la bătălie, el porunceşte, îmboldeşte şi dojeneşte, însă doar până în clipa în care săbiile se pornesc. Când soseşte acea clipă, marele său şiretlic este să apară despuiat în faţa potrivnicului. Pe Allah! Cu siguranţă, amintirea morţii m-a ţinut departe de plăcere şi jocuri pe mine, în vreme ce nesocotirea lumii celeilalte l-a oprit pe el să spună adevărul. El nu i-a jurat bine credinţă lui Mu’awwiyah că a şi pus condiţia de a fi răsplătit şi de a i se socoti ca un fapt uşor părăsirea religiei.

Predica 86

[…]

Sfaturi preţioase

Să facă fiecare dintre voi tot ce trebuie în zilele păsuielii sale, înainte ca sorocul să i se apropie, în răgazul ce îl are până să fie ocupat, în timp ce suflă mai înainte de a se sufoca, să aibă grijă de el însuşi şi de călătoria pe care o va face, să îşi strângă provizii din acest loc de popas pentru locul în care va sta. Aşadar, amintiţi-vă de Allah, voi, oameni, luaţi aminte la ceea ce El v-a cerut în Cartea Sa şi la privilegiile pe care El vi le-a dăruit. Cu adevărat, Allah nu v-a creat în zadar, şi nici nu v-a lăsat de izbelişte, tot astfel cum nu v-a lăsat singuri în neştiinţă şi întuneric. El v-a arătat vouă ceea ce trebuie să lăsaţi în urmă, a luat ştiinţă de faptele voastre, v-a hărăzit soroacele şi „a pogorât asupra voastră Cartea ca tâlcuire pentru toate lucrurile” (16:89) şi l-a făcut pe profetul Său să trăiască pentru voi vreme îndelungată, până ce El a împlinit pentru el şi pentru voi proorocirea trimisă prin Coran, adică religia dragă Lui, dată vouă prin limba lui, şi a desluşit prin el faptele iubite de El şi cele urâte, precum şi poruncile Sale.

El v-a pus înainte pildele Sale şi şi-a revărsat iertarea asupra voastră. V-a arătat făgăduielile Sale şi v-a prevenit asupra asprei osânde. Aşadar, voi trebuie să vă ispăşiţi întru totul în zilele ce v-au mai rămas şi să nu osteniţi să suferiţi în toate aceste zile, căci aceste zile sunt mai puţine la număr decât multele zile în care aţi dat dovadă de nepăsare şi lipsă de sârg înspre poveţe.

Nu vă îngăduiţi prea multă vreme pentru voi înşivă, căci veţi ajunge pe calea celor ce fac rele şi nu fiţi uşuratici, căci aceasta vă va împinge spre păcat.

Valorile morale

O, voi, robi ai lui Allah ! Cel mai bun sfătuitor pentru sine este cel mai ascultător al lui Allah, iar cel mai înşelător pentru sine însuşi este cel ce nu dă ascultare lui Allah. Înşelat este acela care îşi înșală propriul sine, iar cel vrednic de invidie este acela sigur în credinţă. Fericit este acela care ia învăţăminte de la alţii, în vreme ce cel nefericit este acela amăgit de propriile sale patimi şi sumeţii. Să ştiţi că şi cea mai neînsemnată făţărnicie este precum credinţa în mai multe de un Allah, iar de te însoţeşti cu oameni care se conduc după poftele lor nu este altceva decât poarta spre uitarea credinţei şi spre tărâmul Diavolului.

Ocoliţi minciuna, căci prin ea se ocoleşte credinţa. Cel ce mărturiseşte adevărul este în pragul mântuirii şi al preacinstirii, în vreme ce acela care minte este pe cale de a făptui o mârşăvie şi faptă demnă de dispreţ. Nu fiţi pizmaşi, căci aceasta înghite credinţa tot astfel precum focul înghite vreascurile uscate. Nu vă purtaţi unii altora ranchiună, căci aceasta macină (virtuţile). Aflaţi că poftele slăbesc cugetul, iar ţinerii de minte îi aduc uitarea. Minţiţi pofta, căci ea este amăgire, iar cel ce trăieşte cu ea este doar amăgit.

Predica 87

Pretinşii învăţaţi

Celălalt om este acela care îşi zice învăţat, însă nu este. El strânge neştiinţă de la cei neştiutori şi rătăciri de la cei rătăcitori. El întinde oamenilor o capcană (făcută) din frânghiile înşelăciunii şi din spusa deşartă. El ia Coranul după ale lui păreri, iar binele îl subjugă propriilor sale patimi. El îi face pe oameni să se simtă în siguranţă chiar şi când au mari păcate, iar crimele cele grave le vede drept uşoare. El spune: mă opresc în faţa îndoielilor; însă, de fapt, se cufundă în ele; el mai spune: eu stau departe de născocirile asupra religiei; însă, de fapt, sălăşluieşte printre ele. Chipul îi este chip de om, însă inima îi este inimă de fiară. El nu cunoaşte poarta bunei călăuziri ca să o urmeze, şi nici poarta rătăcirii ca să se ţină departe de ea. Acesta este un mort printre vii.

Trăsăturile celor din casa Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

„Unde plecaţi” (81:26) şi „De ce vă întoarceţi de la El?” (6:95, 10:34, 35:3, 40:62). Steagurile (cele spre călăuzire) stau drepte, semnele sunt limpezi, iar farurile luminătoare sunt înălţate. Încotro te îndrepţi tu, fără ţintă, şi cum de poţi orbecăi atâta vreme cât îi ai alături pe urmaşii Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ ? Ei sunt hăţurile Binelui, semnele Religiei, limbile Adevărului.

Dă-le lor aceeaşi însemnătate pe care o dai şi Coranului, şi vino către ei (spre a-ţi ostoi setea de călăuzire) precum cămila cea însetată care se apropie de izvorul cu apă.

O, voi oameni, luaţi aminte la ce spune cel de pe urmă dintre profeţi, că: acela dintre noi care moare nu este mort, iar acela dintre noi care putrezeşte nu este putrezit. Nu spuneţi ceea ce nu înţelegeţi, căci cel mai mare adevăr stă în ceea ce voi tăgăduiţi.

Imamul Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Alegeţi-l pe cel împotriva căruia voi nu aveţi argument. Eu sunt acela. Nu am trudit eu, oare, printre voi bizuindu-mă pe nestematul cel mare (Coranul) şi nu v-am lăsat vouă nestematul cel mic (urmaşii Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ )? Nu am înfipt printre voi steagul credinţei şi nu v-am arătat hotarele îngăduitului şi ale opritului? V-am înveşmântat în straiele robusteţii întru dreptatea mea şi v-am aşternut (covorul) cuviinţei prin vorba şi prin fapta mea.

Prin mine însumi v-am făcut să vedeţi nobilele purtări. Nu vă daţi cu părerea pentru ceea ce ochiul nu poate vedea, iar mintea nu poate concepe.

Prevestire asupra a ceea ce li se va întâmpla omeiazilor

Ca cineva să creadă că lumea este legată de omeiazi, revărsând daruri asupra lor, ducându-i spre izvorul cu apă limpede spre a se adăpa, iar bicele şi săbiile lor nu se vor ridica asupra acestui popor – oricine gândeşte astfel se înşală. Mai sunt doar câţiva stropi din bucuriile vieţii, stropi pe care ei îi vor sorbi, pentru ca mai apoi să verse totul.

Predica 88

Factorii nimicirii oamenilor

Cu siguranţă, Allah nu a frânt grumazul niciunui tiran nesupus decât după ce i-a lăsat şi timpul şi prilejul (cuvenit), şi nici nu a pus la loc osul rupt al cuiva din popoarele lumii până ce El nu a adus asupră-i nenorocire şi nu l-a pus la încercare.

Chiar şi numai suferinţele şi amarurile ce vă vor lovi sau v-au lovit deja sunt îndeajuns spre a vă sluji drept învăţăminte. Nu toţi cei care au inimă au şi minte, nu toţi cei care au urechi şi aud, nu toţi care au ochi şi văd.

Cât este de mirare! Şi nu am temeiuri să nu mă mir, cu privire la greşelile acestor mulţimi care vin cu diverse argumente asupra religiei, care nu calcă pe urmele profetului lor şi nu urmează faptele locţiitorului. Ei nu cred în cele tainice şi nu se feresc de cele rele. Ei trudesc în îndoială şi merg după poftele lor. Pentru ei, binele înseamnă tot ce cred ei a fi bine, iar rău este orice consideră ei a fi rău. În spaima de lucrurile neînţelese, ei se bizuie doar pe ei înşişi. Încrederea lor cu privire la lucrurile şovăielnice stă doar în propriile lor păreri, ca şi cum fiecare dintre ei ar fi întâi-stătătorul (imamul) lui însuşi. Tot ceea ce el însuşi a hotărât este de părere că a fost hotărât din surse demne de încredere şi mulţumită unor temeiuri de nerespins.

Predica 92

(ومن كلام له (عليه السلام

لمّا أراده الناس على البيعة بعد قتل عثمان

ţinută atunci când oamenii au vrut să-i jure credinţă după uciderea lui Uthman:

Lăsaţi-mă pe mine şi căutaţi pe altcineva. Noi avem în faţă o tamjă care are multe feţe şi culori, ceva ce nici inima nu suportă şi nici mintea nu îngăduie. Zările se întunecă, iar drumul cel mare nu mai poate fi recunoscut. Se cuvine să ştiţi că dacă vă voi răspunde, vă voi conduce după ştiinţa mea, fără a-mi păsa de ceea ce s-ar putea spune sau de cârtelile cuiva. De mă părăsiţi, sunt precum unul dintre voi. S-ar putea să vă ascult şi să mă supun vouă în ceea ce îl priveşte pe cel pe care îl veţi pune la comanda treburilor voastre. Vouă eu vă sunt mai bun ca vizir decât ca emir.

Predica 93

Însuşirile Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Slavă lui Allah şi preamărire Lui! O, voi, oameni! Eu am lăsat deoparte revolta. Nimeni altul în afară de mine nu s-a îndreptat spre aceasta atunci când negura se mărea, iar turbarea sa se înteţea.

Întrebaţi-mă înainte de a mă pierde, căci – pe Cel care are întreaga-mi viaţă în mâinile Sale! – de mă întrebaţi despre ceva ce se află între voi şi Ceas, sau chiar şi despre grupul care ar călăuzi o sută de oameni şi ar rătăci o sută, v-aş spune atunci cine îl îndeamnă prin strigăte, cine se află în fruntea lui, cine îl mână de la spate, locurile de oprire ale animalelor de călărit, locurile de popas ale oamenilor, precum şi cine dintre ei va sfârşi ucis şi cine va pieri de moarte bună.

Când voi fi murit, veţi fi năpădiţi de vremuri grele şi întâmplări aducătoare de mâhnire, mulţi dintre cei care puneau întrebări vor amuţi, cu ochii plecaţi, iar mulţi dintre întrebaţi îşi vor pierde curajul.

Prevestirea zâzaniilor din viitor

Toate acestea se vor petrece la vremea când războiul vostru va merge înainte, cu poalele ridicate, când lumea aceasta se va strâmtora asupra voastră, iar zilele vă vor fi atât de cumplite, încât vi se vor părea prea lungi din pricina năpastelor, până când Allah va dărui mântuirea acelora dintre voi care vor rămâne virtuoşi.

Când zăzaniile năvălesc, ei confundă (binele cu răul), iar atunci când pleacă, ele lasă în urmă o prevenire. Ele nu pot fi cunoscute atunci când se apropie, însă pot fi recunoscute la vremea când se întorc. Ele lovesc precum rafalele de vânt, nimerind un ţinut, şi dând greş asupra altuia.

Prevestirea zâzaniilor omeiazilor

Luaţi aminte! Cea mai înfricoşătoare zâzanie, după părerea mea, pentru voi este cea făcută de omeiazi, căci este oarbă şi aducătoare de întuneric. Vicleşugul său va cuprinde obştea, însă nenorocirile sale sunt îndreptate doar asupra unora. Nenorocirea îl va nimeri pe cel ce o vede limpede, şi va da greş asupra celui ce rămâne orb în faţa ei.

Pe Allah ! Voi veţi găsi, după mine, că omeiazii vă vor fi cei mai răi stăpâni, căci vor fi precum cămila cea bătrână şi nărăvaşă, care cu botul muşcă, iar cu picioarele de dinainte loveşte şi cu cele de dinapoi se năpusteşte, nestând să fie mulsă. Ei nu vă vor da pace până când nu vor lăsa dintre voi decât pe cei ce le aduc foloase şi cei ce nu îi păgubesc. Nenorocirea adusă de ei asupra voastră nu va înceta până când nu le veţi cere ajutorul aşa cum un rob cere ajutorul stăpânului său sau precum un supus, ocârmuitorului său.

Zâzania lor vă va năpădi, slută şi înfricoşătoare, fărâmiţătoare ca înainte de islam, fără de minaret călăuzitor, fără de semn îndrumător.

Sfârşitul amarnic al omeiazilor

Noi, cei din familia Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ , suntem izbăviţi de zăzania aceasta şi nu ne numărăm printre aceia care o vor provoca. Allah o va face, apoi, să crape, precum crapă pielea, eliberându-vă prin acela dintre voi care îi va umili, îi va târî de gât, îi va sili să bea până la fund cupa amarurilor, nu le va oferi nimic altceva decât tăişul săbiilor şi nu îi va înveşmânta în nimic altceva decât în frică. La acea vreme, quraişii vor dori, cu ardoare, cu preţul întregii lumi şi a tot ce se află în ea, să mă găsească, fie doar şi o singură dată, şi fie doar pentru atâta vreme cât este nevoie pentru sacrificarea unei cămile, pentru ca eu să primesc de la ei (întru totul) ceea ce astăzi le cer doar în parte, iar ei nu îmi dau.

Predica 95

Vremea necunoaşterii şi binefacerea trimiterii Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Allah l-a trimis într-o vreme în care oamenii rătăceau în buimăceală, hălăduind încoace şi încolo, în păcat. Poftele îi abătuseră (de la calea cea dreaptă), iar înfumurarea îi făcuse să alunece în greşeală. Necunoaşterea îi făcuse nătângi. Ei erau răvăşiţi de nestatornicia lucrurilor şi de relele neştiinţei. Apoi Profetul صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ şi-a dat toată silinţa pentru a le oferi sfaturi bune, el însuşi mergător pe calea cea dreaptă şi tot el i-a chemat la înţelepciune şi bună povăţuire.

Predica 96

Trăsăturile lui Allah

Slavă lui Allah, Întâiul, fără de nimic înaintea-I, Ultimul, fără de nimic în urmă-I, Cel de deasupra, fără de nimic asupră-I,  Cel de dedesubt, fără nimic dedesubtul Lui.

Trăsăturile Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Locul în care sălăşluieşte este cel mai bun dintre toate locurile, obârşia sa este cea mai nobilă dintre toate obârşiile, cu comori de onoare şi leagăne ale siguranţei. Inimile celor virtuoşi s-au îndreptat către el, iar adâncul ochilor s-a întors înspre el. Prin el, Allah a îngropat ranchiuna unuia contra celuilalt şi a stins vâlvătăile revoltei. Prin el, Allah le-a dăruit iubirea frăţească şi i-a separat pe acei care se adunaseră (în necredinţă). Şi tot prin el, Allah a dat preţuire celui umil şi a dat umilinţă celui preaputernic. Vorba îi este limpede, iar tăcerea, grăitoare precum limba.

Predica 97

Pricinile înfrângerii celor din al-Kufa

Chiar dacă Allah îl păsuieşte pe cel ce asupreşte, acesta tot va fi prins şi nu va avea parte de scăpare. Allah îl urmăreşte cum păşeşte pe calea sa, precum şi locul în care se va înăbuşi gâtlejul cu sughiţuri.

Pe Cel în mâna Căruia se află sufletul meu! Aceşti oameni vă vor birui nu pentru că ar avea vreun drept mai de seamă, ci fiindcă ei se zoresc înspre ceea ce este greşit, împreună cu cel ce le este în frunte, iar voi sunteţi înceţi atunci când este vorba de dreptul meu.

Noroadele au început a se teme de asuprirea ocârmuitorilor lor, în vreme ce mie a început a îmi fi teamă de asuprirea supuşilor mei.

V-am chemat la război, însă voi nu aţi venit. V-am prevenit, însă voi nu mi-aţi dat ascultare. V-am chemat şi în taină şi pe faţă, însă voi nu mi-aţi dat răspuns. V-am dat povaţă sinceră, însă voi nu aţi primit-o. Sunteţi voi, oare, cei prezenţi aidoma absenţilor şi sclavii aidoma stăpânilor? Eu vă propovăduiesc pilde de înţelepciune, însă voi vă îndepărtaţi de ele, tot astfel cum vă dau şi poveţe cuprinzătoare, iar voi vă ţineţi departe de ele.

Eu vă îmboldesc la luptă împotriva răzvrătiţilor, însă până să ajung la capătul vorbelor mele, văd că voi vă împrăştiaţi precum ajutoarele lui Saba. Voi vă întoarceţi la locurile voastre şi vă amăgiţi unul pe celălalt prin sfaturile voastre. Eu vă îndrept dimineaţa, însă vă întoarceţi la mine seara, tot atât de încovoiaţi ca şi spatele unui arc. Cel ce v-a îndreptat a istovit, în vreme ce cei ce au a se îndrepta au ajuns să fie de neîndreptat.

O, vai acelora ce sunt prezenţi cu trupul, însă absenţi cu mintea, cu patimi fel de fel! Ocârmuitorii lor sunt puşi la încercare. Ocârmuitorul vostru îl ascultă pe Allah, însă voi nu i-aţi dat ascultare, în vreme ce ocârmuitorul poporului Siriei nu dă ascultare lui Allah, însă poporul ei îi dă lui ascultare. Pe Allah! Îmi doresc ca Mu’awwiyah să facă schimb cu mine, precum dinarii se schimbă cu dirhami, aşa încât el să ia de la mine zece dintre voi, şi să îmi dea unul de la ei.

Felul de a fi al celor din al-Kufa

O, voi oameni din al-Kufa! Eu am cunoscut printre voi trei lucruri şi încă două pe deasupra: sunteţi surzi deşi aveţi urechi, muţi deşi vorbiţi, şi orbi deşi aveţi ochi. Voi nu sunteţi nici sprijinitori sinceri la luptă, şi nici fraţi de nădejde la nenorocire. Întina-vi-s-ar mâinile! O, voi cei aidoma cămilelor rămase fără păstori, care atunci când sunt strânse dintr-o parte, se răsfiră în cealaltă. Pe Allah! Parcă văd că dacă războiul se înteţeşte, iar lupta este în toi, voi veţi ţine deoparte de fiul lui Abu Talib, aidoma femeii căreia a ajuns să i se vadă goliciunea. Cu siguranţă, sunt într-o limpezime de la Domnul meu, pe calea profetului meu, pe drumul cel bun pe care îl urmez întru tocmai.

Chemarea la ascultarea celor din familia Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

Uitaţi-vă la cei din familia Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ . Ţineţi calea lor. Călcaţi-le pe urme, căci niciodată nu vă vor lipsi de îndrumare, şi niciodată nu vă vor lăsa în năruire. Dacă ei şed, şedeţi şi voi, iar dacă ei se ridică, vă ridicaţi şi voi. Nu le-o luaţi înainte, căci atunci vă veţi rătăci, şi nici nu rămâneţi în urma lor, căci atunci veţi fi năpăstuiţi.

Trăsăturile însoţitorilor Profetului صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ

I-am văzut pe însoţitorii lui Muhammad صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ însă eu nu văd pe nimeni să le semene. Ei şi-au început ziua cu ţărână pe creştet şi pe chip (în greutăţile vieţii) şi şi-au trecut noaptea rugându-se prosternaţi sau în picioare. Îşi apleacă ba frunţile, ba obrajii. Cu amintirea învierii, ei par a sta pe jar încins. Între ochi au bătături asemenea celor de la genunchii caprelor, urmare a îndelungilor prosternări. La pomenirea lui Allah, ochii le lăcrimează până li se udă gulerele. Ei tremură precum copacii în ziua vântului turbat de frica pedepsei şi nădăjduiesc la răsplată.

Predica 98

Prevestirea asupririi de către omeiazi

Pe Allah! Ei o vor duce tot aşa; nu Îi vor atribui lui Allah nimic oprit decât ca să îl dezlege, nici o învoială decât ca să o rupă, până ce nu va mai rămâne nici o casă de cărămidă şi nici un cort de lână în care să nu fi pătruns opresiunea. Faptele lor cele rele îi vor nenoroci, până când se vor auzi două mulţimi de nemulţumiţi tânguitori, unul va plânge pentru credinţa sa, iar celălalt va plânge pentru această lume, iar ajutorul unuia dintre voi către unul dintre ceilalţi va fi precum ajutorul unui rob dat stăpânului: când este de faţă îi dă ascultare, iar când stăpânul este plecat, îl vorbeşte de rău. Cel mai necăjit dintre voi va fi acela care poartă cu sine cea mai bună credinţă în Allah. Dacă Allah vă dăruieşte bunăstare, primiţi-o, iar dacă veţi fi puşi la încercare, înduraţi, căci bunăstarea este pentru cei temători (de Allah).

Predica 102

Descrierea Zilei Învierii

Aceea va fi o zi când Allah îi va strânge laolaltă pe cei dintâi şi pe cei din urmă pentru a judeca amănunţit cele puse la socoteală şi pentru a primi răsplata faptelor. Cu capul plecat, în picioare, sudoarea acoperindu-le feţele ca un căpăstru, în vreme ce pământul se va zgâlţâi cu ei. Cel mai privilegiat dintre ei va găsi loc să-şi pună ambele tălpi şi o deschizătură ca să respire.

Despre viitorul sângeros al Basrei

Zâzaniile vor fi precum noaptea întunecată. Caii nu vor sta pe loc, steagurile nu-i vor fi întoarse. Vor năvăli cu zăbala pusă, cu şaua pregătită. Căpetenia lor îi va conduce, iar călăreţul lor îi va mâna. Oamenii săi sunt un neam foarte câinos, rar jefuit. Cei ce vor lupta cu ei pentru calea lui Allah vor fi oameni umiliţi de către cei îngâmfaţi, necunoscuţi pe pământ, însă binecunoscuţi în cer. Vai ţie, Basra, atunci când oştirea răzbunătorilor lui Allah va năvăli peste tine, fără să stârnească praful, fără să scoată vreun zgomot. Poporul tău va fi năpăstuit de o moarte roşie şi o foamete cruntă.

Predica 107

(ومن خُطْبَة له (عليه السلام

في بعض أيام صفين

rostită într-una din zilele de la Siffin:

Plângere faţă de slăbiciunea însoţitorilor săi la Siffin

Eu v-am văzut rotirea şi ruperea din rânduri. Voi aţi fost împresuraţi de oameni cruzi şi fără scrupule, de beduini din Siria, deşi voi sunteţi cei mai de seamă ocârmuitori ai arabilor şi creştetul cel mai înalt al onoarei, asemenea botului semeţ al cămilei şi a cocoaşei celei mari. Suspinul pieptului meu se poate domoli numai atunci când în cele din urmă vă voi vedea că îi împresuraţi, precum şi ei v-au împresurat pe voi, şi până când voi vedea că voi îi izgoniţi de pe locurile lor precum şi ei v-au izgnoit pe voi, ucigându-i cu săgeţi şi lovindu-i cu suliţe, astfel ca rândurile lor din faţă să se prăbuşească pe cele din spate, întocmai ca şi cămilele însetate care au fost întoarse de la adăpătoare şi alungate de la apă.

Predica 125

Felul judecăţii

Noi nu am spus că oamenii sunt cei ce judecă, ci am spus că de judecat, judecă Coranul. Coranul este o scriere învelită între două coperte, ce nu grăieşte cu limba, ci are nevoie de tălmaci, aşadar oamenii grăiesc din el. Atunci când aceşti oameni ne-au chemat să numim Coranul drept judecător între noi, noi nu puteam să fim acea parte care să întoarcă spatele Cărţii lui Allah deoarece Allah a spus „dacă vă certaţi asupra unui lucru, atunci aduceţi-l înaintea lui Allah şi a trimisului”(4:59)

Întoarcerea la Allah înseamnă că noi hotărâm potrivit Coranului, în vreme ce întoarcerea la trimisul Său înseamnă că noi urmăm tradiţia sa.

Prin urmare, dacă judecata s-ar face, într-adevăr, în temeiul cărţii lui Allah, noi am fi cei mai îndreptăţiţi dintre toţi oamenii întru aceasta; sau dacă s-ar face în temeiul tradiţiei Trimisului lui Allah صَلَّى ٱللَّٰهُ عَلَيْهِ وَآلِهِ وَسَلَّمَ noi am fi cei mai îndreptăţiţi şi cei mai doriţi întru aceasta.

Cât priveşte spusa voastră – de ce am lăsat un răgaz între mine însumi şi ei în legătură cu judecata – am făcut astfel pentru ca neştiutorul să poată afla (adevărul), iar cel ce ştie deja să se poată statornici cu temeinicie în el. Se prea poate ca Allah, ca rod al acestei învoieli, să îmbunătăţească starea acestui popor, încât nu va mai fi luat de beregată, ci se va grăbi către a arăta binele şi nu va mai fi târât în prima răzmeriţă.

Pricinile învinuirii celor din al-Kufa

Cu siguranţă, cel mai bun om în faţa lui Allah este acela care iubeşte mai presus de orice să făptuiască întru adevăr, chiar dacă aceasta îi pricinuieşte greutăţi şi amaruri, şi nu o ia pe calea deşertăciunii, chiar dacă aceasta i-ar aduce foloase şi îndestulare.

Aşadar, încotro sunteţi voi greşit duşi şi de unde aţi fost voi aduşi (în această stare)? Fiţi pregătiţi să mergeţi către oamenii care s-au abătut de la adevăr şi nu văd aceasta, au fost ademeniţi spre făptuirea de rău şi nu sunt îndreptaţi. Ei sunt departe de Carte şi întorşi de la calea (cea dreaptă). Voi nu sunteţi demni de încredere, astfel ca să fiţi reazem, şi nici nu sunteţi plini de cinste, pentru a fi urmaţi. Voi nu vă pricepeţi nicicum să aprindeţi focul luptei! Vai vouă! A trebuit să port o mulţime de griji legate de voi. Într-o zi vă chem (la luptă) şi în altă zi vă vorbesc în taină, însă voi nu sunteţi nici bărbaţi liberi cu adevărat atunci când vă chem, şi nici fraţi vrednici de încredere atunci când vă vorbesc tainic.

Predica 126

Egalitatea avuţiilor

Îmi porunciţi voi, oare, să caut sprijin prin asuprirea acelora deasupra cărora am fost pus? Pe Allah! Eu nu am să fac nicidecum aceasta, atâta vreme cât va exista lumea, şi atâta timp cât o stea o conduce pe cealaltă în ceruri. Chiar dacă ar fi fost avuţia mea, eu tot aş fi împărţit-o egal între ei, şi de ce nu, atâta vreme cât aceasta este avuţia lui Allah. Luaţi aminte! Cu siguranţă, o dăruire de avuţie, fără nici un drept asupra ei, înseamnă nechibzuinţă şi risipă. Ea îl ridică pe cel ce o făptuieşte în lumea aceasta, însă îl coboară în cealaltă lume. Ea îi aduce cinstirea în faţa oamenilor, însă îi aduce nimicnicia în faţa lui Allah. Dacă un om îşi dă averea acelora ce nu au drept asupra acesteia, sau acelora care nu o merită, atunci Allah îi lipseşte de mulţumirea lor, iar iubirea lor va fi pentru alţii. Apoi, dacă are parte de cădere, de zile rele, şi are nevoie de ajutorul acelora, ei se vor dovedi a fi cei mai răi tovarăşi, tot astfel cum tot ei vor fi şi prieteni mârşavi.

Predica 137

Cunoaşterea lui Talha şi a lui Zubayr

Pe Allah! Ei nu au găsit nimic neplăcut la mine, însă nici nu au făcut dreptate între mine şi ei. Cu siguranţă, ei cer acum un drept pe care tot ei l-au abandonat şi un sânge pe care tot ei l-au vărsat. Dacă sunt şi eu părtaş la aceasta, atunci şi ei au o parte, însă dacă ei au săvârşit-o, fără mine, atunci cererea ar trebui să fie împotriva lor. Primul pas al facerii lor de dreptate ar trebui să fie ca ei să îşi dea lor înşişi un verdict împotrivă-le. Eu am avut întotdeauna puterea de a deosebi lucrurile, nu le-am amestecat niciodată şi nici ele nu m-au aruncat în confuzie.

Cu siguranţa, aceasta este ceata de răzvrătiţi în care se găseşte cel de aproape, veninul scorpionului şi îndoielile care aruncă un văl (asupra faptelor). Treaba este limpede, iar răul a fost zgâlţâit din rădăcină. Limba a contenit să mai spună deşertăciuni. Pe Allah! Voi pregăti pentru ei un havuz din care eu şi numai eu voi scoate apă. Ei nu vor putea bea din acesta, tot astfel cum nu vor bea nici din alt loc.

Jurământ de credinţă fără seamăn

Voi aţi venit înspre mine precum cămilele ce tocmai au fătat ce încearcă să-şi ocrotească puii, strigând: jurăm credinţă, jurăm credinţă! Eu mi-am strâns palma, însă voi mi-aţi desfăcut-o; mi-am tras mâna de la voi, însă voi aţi tras-o înspre voi.

Plângere asupra lui Talha şi a lui Zubayr

Dumnezeule! Aceştia doi mi-au nesocotit drepturile şi m-au nedreptăţit. Ambii au încălcat jurământul de credinţă faţă de mine şi i-au aţâţat pe oameni împotriva mea. Desfă Tu ceea ce ei au înnodat, şi nu întări ceea ce ei au închegat. Arată-le lor răul din ceea ce ei năzuiesc şi făptuiesc. Înainte de luptă, i-am rugat să fie statornici în credinţă şi m-am purtat cu ei cu consideraţie, însă ei au socotit neînsemnată binecuvântarea şi au refuzat cele trainice.

Predica 139

Însuşirile Imamului Ali عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ

Nimeni nu s-a zorit înaintea mea care să cheme către adevăr, să ia în seamă înrudirea şi să arate mărinimie. Aşadar, ascultaţi spusele mele şi ţineţi minte ceea ce eu grăiesc. Poate că voi, curând după ziua de astăzi, veţi vedea că, legat de această treabă, săbiile vor fi scoase şi poruncile vor fi călcate în asemenea măsură, încât unii dintre voi vor deveni ocârmuitori ai celor ce sunt greşit călăuziţi şi îi vor urma pe cei neştiutori.

Predica 140

Prevenire asupra bârfelor

Aceia care nu săvârşesc păcate şi au fost dăruiţi cu pavăză (împotriva păcatelor) trebuie să aibă milă de cei păcătoşi, ca şi de alţii care nu dau ascultare. Mulţumirea trebuie să fie biruitoare asupra lor şi împiedicătoare în a găsi greşeli la ceilalţi.

Ce s-ar putea spune despre clevetitorul care îşi osândeşte fratele şi îi găseşte greşeli? Oare el nu îşi aminteşte că Allah a ascuns păcatele pe care el le-a săvârşit, acestea fiind chiar mai mari decât păcatele fratelui său, pe care el le-a arătat? Cum de poate el să îl hulească pentru păcatele lui, când el însuşi a săvârşit tot un păcat asemenea? Şi chiar dacă el nu a săvârşit un păcat asemenea, el trebuie să fi săvârşit unele şi mai mari. Pe Allah! Chiar dacă el nu a săvârşit păcate mari, ci numai păcate din cele mici, faptul că dă în vileag neajunsurile oamenilor este în sine un mare păcat.

O, rob al lui Allah! Nu te grăbi să dai în vileag păcatele cuiva, căci acela poate fi iertat pentru ele, însă tu nu vei fi la adăpost nici chiar pentru un păcat mărunt, căci s-ar putea să ajungi osândit pentru el. Aşadar, oricare dintre voi ar ajunge să cunoască greşelile celorlalţi nu trebuie să le dea în vileag având în vedere ceea ce ştie despre propriile sale greşeli, şi trebuie să nu mai contenească în a mulţumi pentru că a fost ferit tocmai de lucruri cu care alţii au fost puşi la încercare.

Predica 141

Prevenire asupra aplecării urechii

O, voi oameni! Dacă cineva ştie că fratele său este statornic în credinţă şi merge pe căi drepte, atunci el nu trebuie să aplece urechea la ceea ce ar putea spune lumea despre acesta. Arcaşul sloboade multe săgeţi, însă nu toate nimeresc; tot astfel şi vorbele pot fi pe lângă adevăr. Cele deşarte sunt supuse pieirii, în vreme ce Allah este Auzitorul, Martorul.

Între adevăr şi deşertăciune nu sunt decât patru degete.

إِنَّهُ لَيْسَ بَيْنَ الْحَقِّ وَالْبَاطِلِ إِلاَّ أَرْبَعُ أَصَابِعَ

Deosebirea adevărului de deşertăciune

Emirul dreptcredincioşilor عَلَيْهِ ٱلصَّلَاةُ وَٱلسَّلَامُ a fost întrebat despre noima acestei spuse, la care el şi-a împreunat degetele şi le-a pus între ureche şi ochi, zicând:

Este neadevărat atunci când se spune: aşa am auzit, şi este adevărat când se spune: am văzut.

:فسئل(عليه السلام) عن معنى قوله هذا، فجمع أصابعه ووضعها بين أذنه وعينه ثمّ قال

!الْبَاطِلُ أَنْ تَقُولَ سَمِعْتُ، وَالْحَقُّ أَنْ تَقُولَ رَأَيْتُ

Predica 142

Locul strădaniei şi al facerii de bine

Acela care dă dovadă de mărinimie faţă de cei care nu au dreptul la aşa ceva sau care nu sunt potriviţi pentru aşa ceva nu vor câştiga nimic altceva decât lauda celui nemernic şi preţuirea celor răi, deşi, atâta vreme cât el va continua să tot dea, cel neştiutor va spune ce mână dătătoare de daruri are, chiar dacă în faţa lui Allah este un zgârcit.

Aşadar, oricare a fost dăruit de Allah cu avuţie trebuie să dăruiască bună purtare către rudele lui, să omenească, să dea drumul prizonierilor şi celor mâhniţi; să dăruiască celor sărmani şi celor datornici, şi tot el trebuie să îndure (necazurile izvorâte din) îndeplinirea drepturilor (celorlalţi) şi greutăţile, în aşteptarea răsplăţii. Cu siguranţă, împlinirea acestor trebuinţe reprezintă culmea măreţiei în această lume şi căpătarea cinstei în lumea viitoare; dacă aceasta este voia lui Allah.

Predica 143

Universul în slujba omului

Luaţi aminte! Pământul care vă poartă şi cerul care vă adumbreşte sunt supuşi Domnului lor. Ei nu sunt buni cu voi binecuvântându-vă din milă faţă de voi ori din înclinare către voi, şi nici pentru binele pe care îl aşteaptă de la voi, ci lor li s-a poruncit să vă fie de folos, şi ei dau ascultare, tot astfel cum li s-a cerut să păzească hotarele binelui vostru, şi le păzesc.

Scopul punerii la încercare

Cu siguranţă, Allah îşi pune robii la încercare prin faptele lor cele rele, prin împuţinarea roadelor, contenirea binecuvântărilor şi închiderea comorilor binelui, astfel încât acela ce voieşte a se căi să se căiască, iar acela ce voieşte să se dea în lături (din faţa relelor) să se poată feri, cel ce voieşte să îşi amintească (binele uitat) să îşi poată aminti, iar cel ce voieşte a se înfrâna să se poată înfrâna. Allah a făcut din căutarea iertării un mijloc prin care dăruieşte asupra oamenilor traiul şi milostenia, precum a spus – mărire Lui: „Le-am spus: Cereţi iertare Domnului vostru, căci El este Iertător. El vă trimite vouă, din cer, multă ploaie. El vă va spori averile şi numărul fiilor şi vă va da grădini şi râuri.” (71:10-12).

Allah poate dărui din belşug milostenie aceluia care a purces a se căi, s-a dezbărat de păcate şi s-a zorit (să facă fapte bune înainte de) a muri.

Rugă pentru pogorârea ploii

Dumnezeule! Noi am ieşit către Tine de sub perdelele şi acoperămintele (caselor) atunci când animalele şi copiii plângeau, căutând milostenia Ta, năzuind întru dărnicia comorilor Tale şi temându-ne de mustrarea şi pedeapsa Ta.

Dumnezeule! Dă-ne nouă să bem din ploaia Ta şi nu ne dezamăgi, şi nu ne nimici prin ani (de secetă) şi nici nu ne pedepsi pentru ceea ce au făptuit aceia ce sunt nătângi printre noi, o, Tu, Milosul miloşilor!

Dumnezeule! Noi am ieşit către Tine spre a ne tângui Ţie de ceea ce nu Îţi este ascuns, atunci când grelele năpaste ne-au împoldit, foametea cea secătuită ne-a mânat, nevoile cele aducătoare de suferinţă ne-au făcut neajutoraţi, iar nenorocirile cele pline de amaruri nu au contenit să ne lovească.

Dumnezeule! Noi te implorăm să nu ne laşi să plecăm dezamăgiţi şi nici să nu ne laşi să ne întoarcem mâhniţi, să nu ne vorbeşti (cu asprime) pentru păcatele noastre, şi nici să nu ne măsori după faptele noastre.

Dumnezeule! Răspândeşte asupra noastră ploaia şi binecuvântarea, înzestrarea şi milostenia Ta, şi dă-ne nouă băutura ce ne este de folos, care ne ostoieşte setea, care dă la iveală ierburi verzi, prin care tot ce s-a dus răsare din nou, şi tot ce a murit la viaţă se întoarce. Ea ne dă nouă darurile prospeţimii şi belşugul roadelor pârguite. Cu ea, câmpiile pot fi adăpate, râurile îşi pot începe curgerea, copacii pot avea frunziş, iar preţurile pot scădea. Cu siguranţă, Tu eşti puternic asupra a tot ce Tu voieşti.

Predica 144

Înţelepciunea trimiterii profeţilor

Allah i-a trimis pe profeţi cu ceea ce a dat fiecăruia dintre ei din revelaţia Sa. El i-a făcut ca dovadă a Lui asupra creaţiei Sale, astfel încât dovada să nu le mai lase nici o dezvinuire. El i-a chemat pe oameni pe drumul cel drept prin grai plin de adevăr. Să ştiţi că Allah a descoperit întru totul creaţia Sa. Nu că El nu ar fi ştiut tot ceea ce ei aveau a ascunde dintre secretele lor cele tainice şi simţămintele lor cele lăuntrice, ci pentru ca El să îi pună la încercare, cu privire la aceia dintre ei care făptuiesc fapte bune, deoarece există răsplată pentru faptele bune şi pedeapsă pentru faptele rele.

Particularităţile celor doisprezece imami

Unde sunt aceia care pretind că sunt înrădăcinaţi în ştiinţă, spre deosebire de noi, minţindu-ne şi nedreptăţindu-ne, cu toate că Allah ne-a ridicat pe noi deasupra lor, nouă ne-a dat ştiinţă, iar pe ei i-a lipsit de ea, nouă ne-a dat să intrăm (în cetatea cunoaşterii), iar pe ei i-a alungat din ea, prin noi este dată călăuzirea celui ce o caută, prin noi este luminată orbecăiala. Cu siguranţă, înainte-stătătorii (imamii) vor fi dintre quraiși, pe linia lui Haşim. Nu s-ar potrivi altora, şi nici alţii nu ar fi nimeriţi precum ocârmuitori.

Cunoaşterea celor aflaţi în rătăcire şi a lui Abd al-Malik

Ei şi-au însuşit cel iute-trecător şi au lăsat deoparte cel veşnic-stătător; au lăsat apa cea curată şi au băut apa cea rău mirositoare. Îl vad aievea pe cel desfrânat care s-a însoţit cu desfrâul şi s-a împrietenit cu el, căzând cu el la învoială, încărunţind întru el, iar felul său de a fi s-a îmbibat cu el. El merge înainte, înspumat, asemenea şuvoiului unui torent, fără să îi pese ce îneacă, sau asemenea focului într-o grămadă de paie, fără să îi pese ce arde.

Poveţe veşnice

Unde sunt oare minţile care caută lumina făcliilor călăuzirii, şi unde sunt ochii care năzuiesc la minaretele cucerniciei? Unde sunt, oare, inimile dăruite lui Allah şi înflăcărarea în a-I da ascultare? Ei, însă, se bulucesc înspre deşertăciunile cele lumeşti şi se sfădesc în legătură cu treburile nedrepte. Steagurile raiului şi iadului au fost înălţate pentru ei, însă ei şi-au întors feţele de la rai şi au pornit înspre iad, datorită faptelor lor. Allah i-a chemat, însă ei s-au arătat îngreţoşaţi şi au dat bir cu fugiţii. În schimb, când i-a chemat Diavolul, ei i-au dat răspuns şi au mers (către el).