النص الخامص

٥

*

Să îndeplinim un exercițiu de imaginație și să presupunem că scopul Revoluției Islamice a devenit clar pentru noi toți și am aprofundat toate conceptele importante ale efortului revoluționar: pasul următor este să înțelegem regulile stabilite de Allah pentru succesul luptei.

Înțelegem că întregul univers este făurit de Allah iar creația are un curs stabilit predeterminat și predestinat, este adevărat, însă nici un efort socio-politico-economic nu poate fi victorios dacă se bazează doar pe dorințe smerite și intenții bune, nici nu poate fi succesul pe câmpul de luptă obținut prin invocarea spiritelor sau conjurarea forțelor nevăzute. Sunt necesare măsuri concrete, specifice și corespunzătoare: este porunca divină. Dacă, să contemplăm, lucrezi în agricultură, nu contează cât de smerit și credincios sau cât de elocvent în adorarea lui Allah ești, semințele pe care le semeni nu vor rodi până ce tehnicile tale agricole nu se vor alinia cu regulile lăsate de Allah pentru cultivarea pământului; nici dorințele, intențiile, rugile, spiritele sau forțele nevăzute nu vor înlocui o metodologie corectă și eficientă. Să reflectăm, în lumina acestor argumente, la următoarea opinie: în lupta revoluționară pomenirea lui Allah este esențială, însă, un plan eficient de acțiuni și măsuri este indispensabil împlinirii Scopului divin pe pământ. Pentru succesul unei revoluții în leadership și schimbarea sistemului, adică obiectivul mișcării islamice, este capital să înțelegem regulile luptei politice și motivele pentru care puterea se câștigă sau pierde.

Cunoașterea aspectelor enumerate este un imperativ iar fără o înțelegere temeinică a științelor și vectorilor implicați în lupta politică nu putem vizualiza, nici materializa, cu adevărat, strategia Revoluției.

Să ne gândim, în continuare, la următoarele argumente: ființa umană are două naturi diferite și complementare; prima este cea fizică, materială care este determinată de legile specifice care guvernează ființele vii. Longevitatea ființei animale depinde de vectori eminamente materiali și de resursele fizice ale organismului. Împlinirile omului, cât privește latura lui fizică, vin din conformarea acestuia la regulile lumii animale iar eforturile sale, în acest sens, sunt supuse legii cauzei și efectului; nici o creatură de pe acest pământ nu este exceptată de la regulile enunțate în acest raționament. A doua natură a omului este cea morală, spirituală, care constituie, de fapt și de drept, identitatea lui. Ființa morală nu este supusă legilor fizice însă direcționează fizicul pe calea destinului; în acest scop utilizează resursele materiale din om pentru a modifica realitatea din jurul său în acord cu respectiva identitate asumată, așadar, adevărata putere a omului se găsește în atributele sale morale. Pe cale de consecință afirmăm că viața umană este guvernată, în realitate, nu de legi fizice ci de legi morale.

Succesul sau eșecul, avansul sau declinul, victoria sau înfrângerea omului depind atât de factori morali cât și de vectori materiali. Împlinirea celor două naturi este importantă pentru obținerea unui echilibru corespunzător al ființei umane însă dimensiunea morală constituie factorul decisiv care influențează destinul omului. Pentru a completa și aduce la un loc atributele ființei umane este necesară acumularea de putere materială prin întrebuințarea forțelor fizice individuale sau prin controlul cauzalităților externe care îl înfluențează pe om, în primul rând, iar în doilea rând, stabilirea unor condiții și vectori identitari ficși care să mențină, în viața sa, o traiectorie stabilă către succes, avans și victorie; cât timp omul trăiește în lumea pământeană nu poate ignora aceste cauzalități specifice; interpretând tot acest ansamblu nu trebuie să uităm niciodată cauza fundamentală care îl conduce pe om spre desăvârșire, cea care îi determină și influențează destinul, și anume: anvergura puterii sale morale.

Ceea ce îl deosebește pe om de alte creaturi nu este faptul că ocupă un spațiu, petrece timp, consumă resurse, respiră sau se reproduce. Trăsătura primordială care îl definește pe om ca ființă autonomă insuflată divin este cea de calif (reprezentant, locțiitor, regent) al lui Allah pe pământ iar în această capacitate are puterea de a face alegeri morale și, mai mult, își poate asuma responsabilități morale. Dacă natura unică a ființei umane stă în capacitatea și conștiința sa morală, înseamnă că atributele morale ocupă un rol central în creșterea sau dezintegrarea vieții umane iar legile morale guvernează, de fapt, soarta omului.

Sunt două categorii de moralitate în raționamentul nostru: morala de bază sau valorile umane și morala islamică sau valorile revelate, profetice.

Morala umană include toate acele calități care alcătuiesc baza existenței umane și caracterizează ființa morală. Acestea sunt calități necesare pentru izbânda omului în această lume și îi modelează existența ca fiind bună sau rea, de exemplu, crede sau nu în Allah, revelație, profeție sau Ziua de Apoi; că are un suflet pur sau corupt nu vrem să ne întrebăm; în schimb, vrem să afirmăm: dacă un om își propune să fie eficient, trebuie să dețină puterea voinței, deciziei, ambiției dar și zel, răbdare, perseverență, curaj, pregătire, diligență, dragoste pentru Ideal și determinarea de a face sacrificii pentru Cauză, oricare ar fi birul în timp, resurse sau chiar propria viață. Alte atribute sunt vigilența, inteligența, intuiția, prudența, înainte-vederea și capacitatea de a se adapta și răspunde într-o manieră creativă la diferite situații limită prin disciplină și reținere, abilitatea de a atrage susținere, plănui, organiza și menține sprijinul și cooperarea altor oameni pentru Cauză. Un om al cărui caracter și personalitate strălucesc prin astfel de calități va avea și acele trăsături nobile care sunt, de fapt, esența umanității și asupra cărora stima acestei lumi se revarsă. Cele mai dorite calități sunt: controlul de sine, generozitatea, mila, simpatia, un simț al dreptății, viziune, adevăr, încredere, integritate, respect pentru legămintele asumate și devotament, corectitudine, moderație, eleganță, puritate și disciplină.

Aceste atribute, atunci când sunt întrunite într-un grup de oameni, alcătuiesc o importantă resursă umană care poate organiza o puternică entitate socială. Chiar dacă acest capital uman a fost întrebuințat iar o grupare este fondată, mișcarea nu va deveni viguroasă decât prin desăvârșirea atributelor morale la nivel colectiv; această forță organizațională va intra în efect doar atunci când întreaga grupare sau o majoritate a membrilor își asumă un țel comun și consideră împlinirea dezideratelor Cauzei ca fiind o prioritate asupra celorlalte scopuri, mai presus de viață, familie sau avere; confrații noului Ideal vor deține astfel o afecțiune comună, empatie și bucuria de a lucra împreună, de a-și subordona interesul personal celui de grup, de a fi capabili să distingă între bine și rău și de a face alegerile corecte. Aceștia vor veghea la integritatea morală a organizației urmărind ca liderii grupului să dețină o judecată corectă, onestitate și alte caracteristici necesare pentru leadership; după care își vor aduce la dispoziția și porunca liderilor resursele de care dispun iar dacă va fi nevoie și viețile. În același timp trebuie să fie vigilenți față de mediul din afara grupării și să alcătuiască un front comun la nivel public și să nu permită tendințelor dăunătoare și imorale să infiltreze rândurile organizației.

Acestea sunt calități pe care le descriem ca fiind valori morale de bază întrucât alcătuiesc elementele fundamentale ale puterii morale. Este imposibil, în această lume, să reușim într-un obiectiv anume fără prezența acestor atribute în oamenii care încearcă să îl îndeplinească. Astfel de calități morale pot fi comparate cu o sabie de oțel. Dacă oțelul este puternic atunci și sabia va fi puternică, indiferent că este folosită la uciderea nevinovaților sau apărarea oprimaților. Dacă oțelul este slab atunci și sabia va fi la fel de slabă. Dacă sabia este din lemn atunci nu își va îndeplini rolul.

Acesta este sensul cuvintelor Trimisului lui Allah ﷺ care a spus: „Cei mai buni dintre voi în jahiliya (perioada preislamică) sunt și cei mai buni în islam”; adică acei indivizi care, în vremurile ignoranței au demonstrat o mare abilitate și tărie de caracter, vor continua în islam să fie dinamici și creativi, însă, există o diferență clară: abilitățile lor erau întrebuințate într-o direcție greșită, însă, după acceptarea islamului, au fost călăuzite pe calea corectă.

Motivele victoriei Trimisului lui Allah ﷺ în lupta profetică revoluționară, iar efectele acestei victorii au fost resimțite într-o perioadă scurtă de timp pe o suprafață întinsă a lumii cunoscute între Indus și malurile Atlanticului, se datorează capacității lui de a fi raliat sub stindardul cauzei islamice pe cei mai buni dintre arabi, de altfel un popor dedicat, onorabil și puternic. Dacă ar fi fost înconjurat de persoane slabe, lașe sau fără voință pe care nu s-ar fi putut baza, care ar mai fi fost rezultatele soliei profetice?

Să continuăm cu raționamentul inițial: în afara acestor atribute, pe care le-am enumerat anterior, mai există și un alt set de principii importante numite valori islamice. Această categorie nu este independentă de valorile morale dar se află, în multe aspecte, într-o legătură indisolubilă.

Natura islamului este aceea că oferă un centru și o axă stabilă pentru valorile morale de bază pe care le fortifică și înregimentează în slujba Adevărului și Binelui. În forma sa primară aceste valori pot lucra atât pentru bine cât și pentru rău, așa cum o sabie în mâinile unui bandit poate fi un instrument al opresiunii iar în mâinile unui adevărat luptător devine un instrument al binelui; similar, faptul că un individ sau grup anume dețin aceste atribute nu îi înscrie pur și simplu în tabăra Binelui; calitatea lor morală depinde, mai degrabă, de felul în care sunt întrebuințate respectivele calități. Dacă scopurile lor sunt bune, atunci și mijloacele utilizate se vor transforma în ajutoare puternice pentru Cauză. Islamul le va aduce în serviciul Revoluției asumându-și importanta lucrare de a le călăuzi în direcția corectă.

Chintesența chemării islamice pentru afirmarea Tawhīd (unicitatea lui Allah) este aceea că singurul scop al eforturilor, strădaniei și luptei stă în obținerea mulțumirii și împlirii voinței lui Allah.

إليك نسعى و نحفد

„Ilayka nas’ā wa nahfid”

Luptăm și ne străduim pentru Tine doar.

Panoplia gândurilor și faptelor musulmanului se înscrie numai în limitele prescrise de Allah.

إياك نعبد و لك نصلي و نسجد

„Iyyāka na’budu wa laka nusalli wa nasjud”

Doar pe Tine te slujim și pentru Tine îndeplinim rugăciunea și ne închinăm.

Consecința asumării acestei noi abordări în viață este că valorile morale de bază, menționate anterior, vor fi călăuzite pe calea corectă. Puterea generată de aceste calități morale nu mai este direcționată către exaltarea sinelui, familiei, poporului sau țării ci este dedicată glorificării sistemului poruncit de Allah. Această putere înalță valorile morale de la nivelul unui concept abstract cvasi-intangibil și le metamorfozează într-o forță a luminii și binelui care devine o binecuvântare pentru lume; așadar, a doua funcție a islamului, îndeplinită în sfera moralității, este întărirea și augmentarea valorilor morale de bază cărora le oferă extinse posibilități de aplicare.

Să observăm perseverența sau răbdarea (sabr) ca exemplu. Chiar și cei mai persistenți oameni realizează că există o limită pentru răbdarea și anduranța izvorâte din credința în alți zei și înrădăcinate în materialism și egocentrism. Mai departe de această limită impusă de zeul sinelui oamenii nu sunt pregătiți și nici nu sunt capabili să treacă; însă, răbdarea ancorată în Tawhīd și dedicată lui Allah, Domnul Lumilor, este mult mai puternică și rezistentă fiind o veritabilă trezorerie a valorilor și calităților specifice puterii morale pe care toate dificultățile lumii nu o pot epuiza. Abilitatea unui om nesupus lui Allah de a răbda este limitată. Chiar dacă el poate îndura violență, bombe și gloanțe cu o determinare incredibilă, acesta nu va rezista agitării instinctelor carnale atunci când este confruntat cu oportunitatea de a-și satisface poftele.

Islamul, spre deosebire, insistă asupra răbdării virtuoase de-a lungul vieții și dezvoltă în om abilitatea de a face față nu doar pericolelor, încercărilor și dificultăților, dar și asaltului lăcomiei, fricii, suspiciunii și dorinței.

Islamul transformă întreaga existență a credinciosului într-o viață a răbdării și perseverenței. O astfel de persoană nu cedează răului, în gând sau în faptă, indiferent cât de mulțumitoare sunt perspectivele și cât de tentante sunt invitațiile. Abținerea de la rău și practicarea bunătății și virtuților în viața cuiva de dragul consecințelor din viața de Apoi constituie, ceea ce se numește, răbdare islamică. Răbdarea se exprimă pe o scară limitată în viața necredinciosului. Apogeul acestei puteri morale este atins atunci când răbdarea este dedicată exclusiv lui Allah; o afirmație similară este valabilă în legătură cu toate celelalte calități. Acestea nu vor ajunge să dețină trăinicie spirituală completă până când nu vor izvorî din credințe și concepte monoteiste întrucât islamul clădește un sistem moralitate și virtuți, mai înalt decât ateismul, pe care omenirea își poate desăvârși întregul potențial.  

Islamul purifică sufletul de subiectivismul egocentrismului, tiraniei, exploatării și dezordinii.  

Islamul formează oameni temători de Allah și devotați unor idealuri, motivați de smerenie, reținere, disciplină și necompromițători în respectarea adevărului.

Islamul induce sentimente de responsabilitate morală și generează capacitate de autocontrol.

Islamul încurajează mila, generozitatea, simpatia, pacea, bunăvoința, altruismul, corectitudinea și adevărul față de sine și creație în orice situație.

Islamul stimulează acele calități nobile de pe urma cărora doar binele poate rezulta.

Islamul nu doar îl schimbă pe om în mai bine, în cuvintele unui hadis: „îl face pe om o cheie către bine și o barieră împotriva răului”.

În islam omului i-a fost încredințată misiunea de a răspândi binele și de a preveni răul; aceasta este frumusețea și magnetismul moralității islamice; dacă o grupare este motivată de astfel de valori și lucrează activ în slujba Cauzei, nu există nici o putere în lume care să le poată sta împotrivă.

Legile lui Allah în privința stăpânirii au intrat vigoare la începutul creației și vor continua cât timp omenirea va exista pe acest pământ; iar acestea afirmă: dacă nu există o mișcare islamică animată de valori islamice, care să dețină atribute morale fundamentale și puterea de a le impune prin vectori materiali, atunci conducerea, inevitabil, va aluneca în posesia acelui grup care, chiar dacă îi lipsesc valorile și virtuțile islamice, este mai avansat în dezvoltarea valorilor umane și resurselor materiale. Motivul este acela că Allah, în orice circumstanțe, dorește ordine pe pământ. Datoria stabilirii ordinii va fi încredințată, mereu, grupului cel mai capabil dintre cele existente. Dacă acel grup dezvoltă o înclinație către rău atunci Allah le va călăuzi faptele în așa fel încât puterea să îi părăsească; însă, dacă există un grup organizat, superior în valori islamice, în valori umane și nelipsit de mijloace materiale, atunci nimeni nu va deține supremație asupra lor. Să credem că acest calcul este îndoielnic ar fi împotriva legilor naturii, împotriva legilor care reglementează societatea și împotriva promisiunilor pe care Allah le-a făgăduit credincioșilor în Cartea Sa. Dacă ar exista o astfel de grupare a credinței, capabilă de a guverna lumea într-o manieră corectă și eficientă conform legii lui Allah, nu există nici un motiv pentru care Allah ar oferi această întâietate altora.

Să ne amintim, conform unor argumente demonstrate într-o ediție anterioară, că bunătatea se va bucura de o poziție de putere în lume doar dacă o astfel de grupare va fi organizată. Existența unui anume individ bun într-un anume loc sau a mai multor oameni buni într-o anumită regiune sau geografie dar care trăiesc separați și fără legătură unul cu celălalt nu pot schimba conducerea a nimic, chiar dacă acești indivizi sunt sfinți renumiți. Promisiunile lui Allah în privința stăpânirii și viceregenței nu îi privesc pe oamenii cu tendințe de izolare ci pe aceia organizați într-o grupare care s-a dovedit prin luptă revoluționară ca fiind „cea mai bună comunitate” și o „comunitate justă”.

Să ne amintim, conform unor afirmații enunțate într-o ediție anterioară, că simpla organizare a unui astfel de grup nu va conduce la detronarea celor corupți și rătăciți care deja au pus stăpânire pe conducere și controlează pârghiile de putere. Grupul celor dreptcredincioși va fi obligat să poarte un război împotriva necredinței și imoralității pe toate fronturile și la fiecare pas. În lupta de a stabili religia adevărului credincioșii vor fi chemați să facă sacrificii și să-și demonstreze devotamentul față de Adevăr, loialitatea față de Allah și propria lor abilitate de a conduce omenirea.

Nici profeții nu au fost exceptați de la aceste încercări; cum ne-am aștepta ca ceilalți oameni să fie scutiți?

Înțelegem din aprofundarea acestor raționamente că puterea morală este un factor decisiv pentru victoria luptei revoluționare însă resursele materiale au o importanță asemănătoare. Dacă o grupare domină vectorii materiali aceasta poate domina lumea chiar dacă este caracterizată de o moralitate inferioară. Celelalte grupări aflate în concursul olimpiadei popoarelor, deși moral superioare, pot ajunge subjugate datorită absenței resurselor umane și materiale. Atunci când puterea morală se află în sinergie cu valorile umane și moralitatea islamică, aceasta are potențialul, chiar și în absența vectorilor materiali, să triumfe asupra forțelor înzestrate doar cu valori morale inferioare și resurse.

Acest raport de forțe poate fi ilustrat astfel: dacă alături de o moralitate inferioară avem nevoie de 100% putere materială pentru victorie, atunci doar 25% putere materială este necesară dacă în ecuație sunt prezente valorile islamice. Cealaltă deficiență de 75% de putere materială va fi suplimentată de atributele morale ale islamului. Într-adevăr exemplul profetic oferit de Trimisul lui Allah ﷺ demonstrează adevărul acestui raport, iar dacă moralitatea islamică a grupărilor de astăzi ar ajunge la standardele de puritate ale statului islamic medinit atunci și 10% putere materială ar fi de ajuns pentru izbândă. Aceast raționament este conform cu preceptelor Gloriosului Coran care spune:

În sura Anfāl, ayāturile 65 și 66:

O, Profetule! Încurajează-ţi credincioşii în luptă! Dacă printre voi sunt douăzeci de bărbaţi răbdători, ei vor birui două sute. Dacă se află o sută, vor birui o mie din cei care tăgăduiesc, căci ei sunt un popor ce nu înţelege.

Allah v-a înlesnit acum povara, căci El ştie slăbiciunea din voi. Dacă printre voi se găsesc o sută de oameni răbdători, ei vor birui două sute. Dacă se găsesc o mie, vor birui două mii, cu îngăduinţa lui Allah. Allah este cu cei răbdători.

Argumentele pe care le-am oferit nu descriu miracole sau întâmplări supranaturale; vrem să înțelegem acest fenomen prin interpretarea legii cauzei și efectului.

Cum pot valorile islamice, care includ valorile umane, să compenseze o asemenea deficiență în putere materială?

Pentru a înțelege acest raport ne vom îndrepta privirea și atenția la situația internațională contemporană, cu precădere la geopolitica ultimului război mondial. Marea conflagrație începută la jumătatea secolului XX s-a încheiat cu înfrângerea liderilor Axei, adică Germania și Japonia. Din punctul de vedere al moralității toate cele trei facțiuni, Cominternul, Aliații și Axa dețineau anumite scopuri considerate de aceștia înalte și o ideologie anume cu pretenții globale. În unele aspecte Axa s-a dovedit superioară moral iar în altele Aliații. Din punctul de vedere al cunoașterii și aplicării practice a științelor, facțiunile erau egale, deși se poate spune că Axa, în special Germania, deținea o oarecare inițiativă și superioritate tehnologică. Dar a existat un factor care a oferit un avantaj hotărâtor iar acela s-a dovedit a fi puterea materială. Aliații întreceau Axa în resurse umane și vectori materiali și dețineau, în același timp, poziții geografice avantajoase. De aceea au învins. Acesta este și motivul pentru care o națiune mică și limitată material nu are nici o șansă împotriva acelor națiuni care sunt populate masiv și dețin resurse considerabile, chiar dacă națiunile respective le depășesc în calități morale, tehnologie sau cunoaștere.

Motivele sunt evidente și pot fi lesne calculate matematic; spre exemplu, o națiune motivată de o cunoaștere și etică superioare, care crede cu tărie în propria supremație națională, încearcă să cucerească lumea printr-o armată foarte puternică sau prin intermediul propagării unei ideologii universale invitând națiunile lumii să adere la alianța sa; dar, un astfel de plan nu poate reuși decât printr-o extraordinară putere materială și prin depășirea celorlalte națiuni printr-o cursă a contraponderilor; pentru că atunci când celelalte națiuni se vor simți amenințate direct de ofensiva acesteia îi vor rezista cu toată puterea pe care o dețin. Poate, să ne imaginăm, există șansa ca inimile și mințile oamenilor să fie cucerite de o astfel de chemare ideologică globală; însă inimile nu pot fi cucerite printr-o serie de principii enunțate, proclamate, declarate sau repetate și atât, oricât de strălucitoare ar fi. Acestea trebuie să fie acompaniate de generozitate, bune-intenții, cucernicie, dăruire, sinceritate, simpatie, noblețe și dreptate care să treacă atât testul păcii și războiului, victoriei sau înfrângerii, prieteniei sau inamiciției și de un sistem anume care să le garanteze oamenilor siguranța și bunăstarea. Astfel de calități ale individului și statului sunt legate de acea moralitate superioară care este deasupra eticii de bază. De aceea strădania națiunilor, care este determinată de puterile morale și materiale, fie că se manifestă printr-o credință în propria supremație națională sau propagarea unei ideologii universale, este bazată, până la urmă, de fapt și de drept, pe considerații personale și naționale egocentriste. Observăm această atitudine limpede exprimată în politicile marilor puteri. Într-o astfel de situație nici una dintre națiuni nu va ceda decât prin copleșirea celeilalte prin forță.

Să ne imaginăm acum că există, într-o astfel de geopolitică, o grupare care este liberă de orice fel de egocentrism personal, de clasă sau național; gruparea poate aparține, inițial, de o țară anume dar este menită a deveni un partid pur ideologic internațional și apolitic. Luptele și strădania partidului nu au alt scop decât acela al stabilirii unei societăți conform anumitor principii. O astfel de societate, dacă este fondată, va fi lipsită de prejudecăți naționale sau rasiale. Oricine poate să se înscrie în partid și să dețină drepturi și statut egale. Orice persoană sau grup de persoane, indiferent de origine, poate fi aleasă pentru a conduce dacă dovedește că aderă la principiile fundamentale care călăuzesc partidul; arc peste timp, până și cei cuceriți, dacă se dovedesc adevărați și sinceri, pot ajunge liderii cuceritorilor.

Să ne imaginăm în continuare momentul în care partidul își începe misiunea globală, evident, cei care se opun principiilor propagate rezistă expansiunii partidului iar conflictul devine iminent. Cu cât conflictul se intensifică cu atât partidul se dovedește superior în moralitate și noblețe iar metodologia acestuia demonstrează că nu are alt principiu fundamental decât emanciparea stării omenirii. Motivul intrării partidului în conflict nu este unul personal, național sau rasial ci este provocat de însăși deraierea de la calea cea dreaptă a semenilor transformați în inamici. Dacă aceștia își abandonează cursul greșit atunci partidul nu va ezita să îi îmbrățișeze ca prieteni. Partidul nu aspiră la bogățiile inamicilor, piețele sau industria acestora ci doar la perfecționarea lor morală. Partidul nu se pretează la falsuri, minciuni, înșelăciune și fraudă chiar și în cele mai dificile circumstanțe. În timpul luptei revoluționare partidul se abține de la excese și fapte inumane și crede cu tărie în principiile morale pe care le proclamă și la care îl învită și pe dușman să adere. Partidul este adevărat și loial, oferă dreptate, imparțialitate și se ridică la standardele înalte ale dreptății și onestității la care îi îndeamnă și pe ceilalți. Atunci când războincii temători de Allah, smeriți și credincioși ai partidului se confruntă cu intoxicații, scandaloșii, viciații și neciopliții săi oponenți, umanitatea războinicilor credincioși va străluci asupra întunericului și barbariei bătăușilor necredincioși.

Dacă vreunul dintre inamici este luat prizonier atunci sufletul său corupt va fi purificat de noblețea, modestia și puritatea moralității celor care l-au capturat. Dacă războinicii temători de Allah sunt capturați, umanitatea lor va străluci în întunericul temniței barbariei. Atunci când armata islamică va cuceri noi teritorii cei învinși vor experimenta iertarea în locul răzbunării, bunătatea și dreptatea în locul opresiunii și atrocităților, simpatia în locul repulsiei, gentilețea și toleranța în locul aroganței și asprimii, îndemnuri la bine în locul abuzului și propovăduirea adevărului în locul propagandei false. Popoarele cucerite se vor minuna de felul în care cuceritorii nu le vor pretinde pământuri, sclavi sau bunuri și nu vor încerca să îi jefuiască sau să le distrugă stabilitatea economică. Principala lor grijă față de cei cuceriți va fi ca onoarea lor să nu fie abuzată.

Într-un contrast vădit cu această etică, atunci când oștirea întunericului ocupă un teritoriu, întreaga populație cucerită ajunge supusă atrocităților și exceselor.

Într-un astfel de conflict, grupul cu o moralitate superioară, în ciuda resurselor puține, va birui inferioritatea morală a dușmanului. Forța etică a moralității se va dovedi mai eficientă decât forța fizică a armelor. În timpul luptei inamicii poate vor deveni prieteni. Inimile vor fi câștigate înainte ca trupurile să fie cucerite. Întregi națiuni se vor preda fără luptă. Atunci când partidul credincios își va lansa misiunea globală cu puține resurse și cu un grup mic de cadre dedicate, treptat va descoperi soldați, generali, experți militari, arme, resurse și echipamente venind tocmai din tabăra inamică.

Aceste descrieri nu sunt imaginare.

Dacă ne amintim de viața exemplară a Trimisului lui Allah ﷺ și ne familiarizăm cu metodologia profetică înțelegem că ceea ce s-a întâmplat atunci se poate întâmpla din nou cât timp există voința de a încerca.

În concluzie afirmăm, în lumina raționamentelor enunțate, că adevărata sursă a puterii pe acest pământ este puterea morală. Dacă există o grupare bine organizată, care, în afara valorilor umane, practică și moralitatea islamică iar în același timp deține vectori materiali, va merge la victorie oriunde și oricând.

Dacă analizăm totuși starea actuală a popoarelor musulmane constatăm că mijloacele și posibilitățile lor de a se înălța la nivelul acestor standarde sunt reduse. Explicația pentru eșecul, declinul și înfrângerea musulmanilor, per-ansamblu, este dată de absența valorilor islamice autentice în umma. Un popor care nu își întrebuințează calitățile morale, care nu este motivat de etică și nu are o moralitate islamică, nu poate deține putere și leadership.

Tradiția divină eternă atemporală poruncește ca astfel de musulmani să fie înlocuiți cu necredincioși care, deși nu dețin moralitate islamică, îi depășesc în valori umane și întrebuințarea resurselor materiale și sunt dovediți mai vrednici de a conduce omenirea.

Dacă pe musulmani îi supără acest aspect atunci să contempleze la cauzele înfrângerii în ei înșiși, nu să considere religia lui Allah ca fiind eronată, incompletă sau incapabilă de a le fi oferit victoria.

Doar noi putem îndepărta deficiențele care ne-au transformat din lideri în supuși.

Citește mai multe aici:

Conducătorul islamic