الرسالة السابعة

٧

*

Tradițiile arabilor preislamici aveau o natură primitivă și pe alocuri barbară iar legile acestora constituiau un amalgam nestructurat de obiceiuri și cutume ancestrale care, în unele cazuri, se prezentau ca fiind revoltătoare și inumane. Spre deosebire de trăsăturile învechite și perimate ale orânduirii arabilor, sistemul islamic introdus de Muhammad ﷺ deținea un caracter revoluționar fiind ancorat în revelația coranică divină.

Cu toate acestea implementarea legii cerești în noua comunitate nu a reușit să producă o separare completă de vechile tradiții preislamice, deși juriștii musulmani consideră Coranul ca fiind elementul central al raționamentelor și interpretărilor juridice iar foarte rar, în elaborarea verdictelor religioase, împrumută argumente care provin din obiceiurile arabe păgâne. Tendința printre savanți este aceea de a ignora moștenirea orânduirii preislamice care este descrisă ca fiind epoca ignoranței sau ayyam-jahiliyya; cuvântul „johl” mai înseamnă și sălbăticie, barbarism în afara sensului de ignoranță.

Totuși nu există nici o îndoială că vechile tradiții arabe au fost mediul în care legea islamică s-a conturat, deși Coranul poruncea suprimarea sau substituirea acestora cu noua orânduire inspirată divin; chiar dacă la nivel doctrinar cerința fundamentală era aceea de înlocuire a substratului socio-religios existent, o anumită influență a acestor cutume și obiceiuri și-a lăsat amprenta în dezvoltarea ulterioară a comunității islamice. Instituțiile, legile, verdictele, practicile islamice, în particular cele juridice, sunt expresia unei interacțiuni a islamului cu sistemul păgân arab; de aceea reacția islamului a implicat ori o adaptare la practicile religioase și culturale existente prin modificarea și înlocuirea acestora ori o respingere categorică printr-o atitudine reformistă-revoluționară.

Deoarece:

Profetismul

Întrucât:

Cei cinci

Obiceiurile care nu au fost interzie de Profet ﷺ au continuat să fie practicate și au fost considerate îngăduite iar multe reguli preislamice și tradiții păgâne sunt încă prezente în legea islamică, în special în jurisprudența sunită. Spre exemplu în cazul obținerii unei moșteniri de către rude după decesul unui membru al familiei, succesiunea bunurilor, destinată exclusiv rudelor de sânge, a rămas identică în interpretarea sunită, la fel ca în păgânism. Reformele islamului au dus la introducerea femeilor și rubedeniilor ca posibili moștenitori însă anumite tipuri de aranjamente și cutume sociale existente au rămas neschimbate, așadar, în multe alte chestiuni precum căsătoria, recunoașterea paternității, căsătorie temporară (mut’a), zestre, divorț (talaq), zihar, ș.a.m.d., logica juridică a arabilor preislamici a fost păstrată, cu precădere în școlile sunite. Similar pedeapsa pentru furt prin tăierea mâinii drepte a continuat să fie implementată iar practicile pelerinajului și postului includ ingerințe păgâne.

Trimisul lui Allah ﷺ a propovăduit arabilor revelația lui Allah în așa fel încât aceștia să își abandoneze practicile ancestrale idolatre și să construiască o nouă societate și o nouă lume după noile instrucțiuni divine revelate însă procesul nu a fost mereu complet, deși majoritatea cutumelor barbare, precum camăta ca mijloc de trai și infanticidul, au fost abolite, în etapele succesive ale dezvoltării islamului, după epoca profetică, s-a constatat o reapariție și revigorare a tradițiilor păgâne sub egida stăpânirii unor anumiți conducători și lideri arabi.

Sursa primordială a legii islamice este Coranul iar dezideratele și principiile islamului sunt construite în jurul unicității divine (tawhid) și profetismului (nubuwwa).

Legea islamică deține o legătură indisolubilă cu religia în așa fel încât nu poate funcționa în valențe seculare. Coranul reprezintă legea și porunca lui Allah revelate Profetului ﷺ prin îngerul Gavriil, pacea fie asupra lui, din cuvintele divine originale păstrate în cel de-al șaptelea cer. Versetele coranice au fost inițial păstrate în memoria credincioșilor și transcrise pe frunze de palmier sau piei de animale. Coranul, cartea, așa cum există în forma actuală, a fost elaborat mai târziu în timpul domniei lui Uthman în anul 13 Hijri și arc peste timp a fost tradus în toate limbile omenirii. Diferența fundamentală între islam și sistemele socio-politico-economice contemporane este aceea că sursa islamului este divină și a fost revelată printr-un singur profet iar această lucrare a fost încheiată și desăvârșită în timpul vieții lui, fără a mai fi necesare adăugiri ulterioare sau profeții succesive. Coranul este, așadar, nu doar izvorul doctrinar al religiei islamice cât și fundația legii islamice, șaria; aceasta constă într-un număr de revelații și mesaje mistice transmise de Allah, prin îngerul Gavriil, Profetului ﷺ, în timpul ultimilor săi 23 de ani din viață. Domeniul șariei este răspândit asupra unei varietăți de subiecte iar doar o mică parte se referă strict la chestiuni juridice, aceste raționamente fiind subiectul interpretării și tălmăcirii profetice. Revelația nu a fost pogorâtă de Allah într-un singur val ci treptat și gradat; nu se adresează unei clase de oameni sau unei tipologii anume și tratează reflecții teologice și morale cu accentul pe unicitate și condamnarea idolatriei. Surele medinite, care alcătuiesc o treime din conținutul Coranului, au fost revelate într-o perioadă de glorie și putere a islamului și, ca atare, abundă în instrucțiuni juridice deoarece se preocupă de organizarea statului islamic și ritualurilor publice precum rugăciunea, postul, pelerinajul, interzicerea alcoolului, căsătoria, divorțul, adulterul, moștenirea, etc.

Pe cale de consecință se poate afirmă că revelația divină a Coranului nu este un simplu cod juridic sau lege tradițională ci constituie, din toate punctele de vedere, expresia autorității supreme a Creatorului pe pământ.

Citește:

Veridicitatea Coranului

Dar și:

„Magia” Coranului

Savanții și învățații care au analizat și transmis învățătura profetică au elaborat un număr important de comentarii ale Coranului într-un sistem de exegeză coranică numit tafsir iar o vastă colecție de tradiții (ahadis) și relatări ale faptelor (sunna) profetice au fost consultate în acest sens. Tafsirul sunit este bazat mai mult pe tradiții transmise sau povestite decât pe relatările faptelor ca în exegeza șiită.

Printre comentariile Coranului se remarcă tafsirul scris de Tabari (922), a cărui lucrare cuprinde 30 de volume, cel al lui Kashshaf din Zamakshari (1143) sau Fakhruddin-ar-Razi (1209) dar și comentariile lui Baidawi (1286) sau, cel mai cunoscut în Europa, tafsirul elaborat de Ghazali (1110) cât și tafsirul celor doi Jalal, tafsir-ul-jalalain.

În calitate de lider suprem al statului islamic verdictele Trimisului lui Allah ﷺ erau absolute acestea fiind dictate conform inspirației divine, dar, în chestiuni care nu necesitau modificări, judecata lui se adapta cutumelor arabe. Multe versete coranice au fost revelate pentru a elucida și adeveri judecata unor dezbateri apărute în comunitatea musulmană. În absența unei revelații Muhammad ﷺ emitea verdicte conform interpretării sale și consultării cu companionii iar hotărârea finală putea fi contramandată doar de revelație. După moartea lui Muhammad ﷺ sursa vie a inspirației divine s-a disipat însă sistemul islamic a fost continuat prin raționarea legilor coranice împreună cu faptele și spusele profetice. Vorbele, explicațiile și tălmăcirile Profetului ﷺ, relatate sau consemnate în scris, au devenit cunoscute ca și ahadis. Faptele, întâmplările și practicile Profetului ﷺ, relatate de martori oculari și notate prin descrieri amănunțite, au devenit cunoscute ca și sunna. Cele două alcătuiesc, alături de revelația coranică, fundația legii islamice în timpul primilor califi care i-au succedat Profetului ﷺ la conducerea statului islamic.

Colecțiile de hadisuri sunt tratate cu reverență iar o deosebită atenție este conferită studiului acestor lucrări. În timp ce Coranul este revelația văzută (zahir) comunicată de Gavriil sub îndrumare divină, opiniile Profetului ﷺ sunt considerate revelație nevăzută (batin), transmisă prin comunicări mistice, indicii și îndrumări ezoterice, inoculate în gândurile sale prin inspirație divină.

Descoperă mai multe:

Arborele revelaţiei

Datorită naturii miraculoase a spuselor profetice companionii lui Muhammad ﷺ au început să își noteze și să memoreze tot ceea ce el spunea sau care avea și cea mai mică legătură cu el. În timp au început să fie organizate consemnări detaliate ale vieții, deciziilor și faptelor sale iar diferite persoane au alcătuit varii colecții de relatări în scris sau povestite din memorie. Mai departe aceste colecții ajungeau transmise din generație în generație.

Află cum:

Felurile hadisului حديث

Notarea și consemnarea hadisurilor a fost, la început, doar un obicei al companionilor Profetului ﷺ și nu exista o autoritate care să reglementeze aceste practici. Grupuri de oameni au început să colecționeze, din proprie inițiativă, nenumărate consemnări, ceea ce a dus la apariția relatărilor eronate, false sau inventate. Facțiunile politice existente în comunitate, la rândul lor, au patronat fabricarea de relatări pentru a-și întări ideologic agenda. Fiecare comunitate, în funcție de regiunea geografică și ierarhia apropierii de Profet ﷺ, își formulase o colecție proprie de tradiții favorabile sau care le evocau meritele iar relatări contradictorii intraseră în circulație. Numeroși astfel de colecționari au ajuns să adune, cu sau fără intenție, invenții și falsuri, laolaltă cu relatări adevărate. Un anume Ibne Ali Awja a fost executat pentru că a reușit să falsifice în jur de 4000 de hadisuri.

Apariția acestui flagel al hadisurilor falsificate a determinat o reacție a autorităților islamice iar astfel știința hadisului a fost introdusă în legislație. Aceasta se dedică scopului verificării autenticității și veridicității hadisurilor existente iar savanții musulmani au depus eforturi considerabile pentru a stabili un sistem de validare a hadisurilor atât prin cercetarea identității autorilor cât și analiza lanțului de relatare (isnad) conform unei examinări meticuloase. Hadisurile ale căror circumstanțe se considerau suspecte erau respinse ca fiind apocrife; doar lanțurile imposibil de respins erau acceptate. Bukhari, spre exemplu, a păstrat doar 7000 de relatări autentice din 600.000 de hadisuri analizate.

Lecturează despre:

Culegerea unui hadis

Hadisurile validate erau ulterior consemnate în colecții de relatări autentice; unele hadisuri sunt clasificate după identitățile celor aflați în lanțul de relatare, categoriile fiind realizate după numele persoanelor care au fost martori oculari la o întâmplare sau spusă anume și continuă cu cei care confirmă relatarea; acest tip de colecție se numește musnad. Alte colecții sunt clasificate după subiect, de exemplu, rugăciune, pelerinaj, jihad, etc., cum este cazul celor două lucrări Sahih Muslim și Sahih Bukhari; acest tip de lucrări sunt numite musannaf sau selecții.

Colecții cunoscute precum Muwatta a lui Malik ibn Anas numără aproximativ 700 de hadisuri pe teme juridice, deoarece autorul s-a preocupat, în mod special, de obiceiurile și practicile juridice din Medina. Musnadul lui Hanbal este, iarăși, o lucrare importantă care conține 50.000 de hadisuri relatate de 700 de companioni. Sahih Bukhari reprezintă o colecție foarte respectată de hadisuri scrisă de Abu Ismail al Bukhari (869); un pionier în știința hadisului, cunoscut pentru rigoarea demonstrată în validarea relatărilor și înțelepciunea modalității de clasificare. Sahih Muslim este o altă colecție importantă scrisă de Muslim Ibn-ul-Hajaj din Nishapur (879); cartea sa este la fel de importantă însă mai puțin voluminoasă decât cea a lui Bukhari nefiind influențată de o preocupare pentru teme juridice. Alte colecții sunt cele ale lui Abu Daud-as-Sajistani (888), Tirmidhi (892), Nasai (915) sau Ibn Majah (886). Cele două Sahih (al-Bukhari și Muslim) au exercitat o influență majoră asupra jurisprudenței islamice; acestea conțin tipuri diferite de relatări, atât istorice, etice cât și norme de jurisprudență și dețin, prin acord comun, autoritate juridică în cadrul legislației islamice. Autorii enumerați anterior constituie clasicii jurisprudenței iar celelalte colecții menționate au ca subiect faptele Profetului ﷺ și se numesc Sunan având rolul de a întări și confirma autenticitatea hadisurilor. Cele două Sahih și aceste patru colecții sunt considerate o sursă de cunoaștere și autoritate incontestabilă în școlile de jurisprudență sunite, deși autenticitatea unor relatări nu este acceptată în întreaga lumea islamică fiind contestată de exegeza șiită.

Colecțiile șiite de hadisuri sunt reprezentate de patru mari cărți de hadisuri, considerate autentice, în special în spațiul indo-persan, acestea sunt numite kutub-e-arbaa, în traducere: cele patru capitole. Două dintre ale alcătuiesc Tahzib-ul-Ahkam scris de Abu Jafar al Tusi. A treia este Jami-ul-Kafi realizată de Muhammad bin Yakub-ar-Razi iar a patra este Man-la-Yahzurul Faqih elaborată de Abu Jafar Ibnu-Babaviah. Aceste patru colecții dețin aceeași autoritate pentru șiiți ca și cele șase pentru suniți.

Relatările profetice au o influență considerabilă asupra felului în care jurisprudența islamică este utilizată în emiterea verdictelor religioase. Influența lui Bukhari și Muslim printre savanți este foarte răspândită și augmentează puterea școlii tradiționale de drept din Hijaz, în special celei Shafi’i și Maliki. Școala irakiană a lui Abu Hanifa este încă și mai riguroasă în acceptarea veridicității relatărilor, fiind menționat că Abu Hanifa nu a folosit, în verdictele sale, mai mult de 17 sau 18 hadisuri. Nu există dubii că școala de jurisprudență hanafită are o influență la fel de importantă ca și celelalte întrunind hadisuri din toate cele șase colecții.

Sunna laolaltă cu hadisurile constituie, de fapt și de drept, un izvor autentic pentru legislația islamică. Termenul sunna este, astăzi, oarecum, folosit la nivel general, fiind câteodată întrebuințat într-un sens mai extins pentru a include nu doar hotărârile, opiniile, instrucțiunile Profetului ﷺ cât și preceptele profetice (sunnat-ul-qaul) și comportamentul și practicile cotidiene (sunnat-ul-fa’il). În această categorie, la nivelul comunității musulmane, intră și obiceiurile preislamice care au primit aprobarea Profetului ﷺ, sunna medinită (sunnat-ul-taqrir). În interpretarea generală a oamenilor sunna este percepută ca fiind un sinonim pentru hadis și viceversa deși structura tradiției profetice este mai complexă.

Importanța sunnei ca sursă de lege poate fi judecată conform controverselor inițiale referitoare la autoritatea Coranului și sunnei în cazul în care ar fi existat conflicte ideologice între cele două, însă, a fost acceptat, de toate școlile de jurisprudență, indiferent de sectă, că sunna completează și explică revelația coranică; Profetul ﷺ însuși a spus că hadisurile, cuvintele mele, nu sunt contrare cuvintelor lui Allah dar cuvintele lui Allah îmi pot contrazice spusele.

Înainte de stabilirea islamului și întocmai conservatorismului religios al arabilor, îndeplinirea ritualurilor și ceremoniilor se realiza prin acordarea unei deosebite sfințenii pentru tradiție iar inovațiile, chiar și în idolatrie, erau respinse cu vehemență. Solia profetică muhammediană a poruncit interzicerea ritualurilor politeiste, înlocuirea sau modificarea tradițiilor ancestrale existente cu altele noi, dar, în unele cazuri, anumite obiceiuri și cutume au fost îngăduite iar practica lor a continuat. Comportamentul Profetului ﷺ alcătuiește o sursă importantă de legislație și jurisprudență islamică întrucât acțiunile sale sunt inspirate divin și, ca atare, constituie un izvor de drept. Consemnarea purtării și spuselor profetice, până la cele mai mici detalii (chiar și mâncărurile preferate sau garderoba sa, cum mânca, postea și se îmbrăca), a devenit o îndeletnicire importantă în comunitatea musulmană, aprobarea sau dezaprobarea unui obicei anume fiind determinate prin comparația cu faptele Profetului ﷺ. Companionii săi (ashab), au intrat în contact cu Muhammad ﷺ ca și necredincioși dar au murit musulmani. Când exemple ale comportamentului profetic nu erau disponibile, oamenii obișnuiau să învețe atitudinea profetică de la companioni pentru că aceștia au avut privilegiul de a fi alături de Profet ﷺ și a se consulta cu el; acestora li s-a adăugat, drept urmare, statutul de tabi’in, cei care l-au urmat.

Citește o gamă variată de relatări profetice:

https://alternativaislamica.wordpress.com/category/2015-2020/relatari-profetice/

1-20

21-36

37-49

Un gând despre „الرسالة السابعة

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s