٣
*
Dacă privim întru adevăr atunci vom observa, încă de la primele detalii, că factorii care determină progresul sau declinul omului sunt determinați, în mare parte, de trăsăturile și natura celor care controlează sursele de putere ale unui stat și dirijează activitățile societății.
Să luăm în considerare un tren: acesta călătorește în direcția dorită de mecanici, viața pasagerilor este în mâinile lor și, drept urmare, ei merg în aceeași direcție în care trenul circulă. Dacă vor să meargă în altă direcție vor trebui să schimbe trenul sau mecanicii. În același fel civilizația umană merge în direcția determinată de cei care îi controlează centrele de putere.
Însă:
Este clar că omul de rând, cotidian, nu se poate înfrâna, chiar dacă încearcă, să circule în direcția stabilită de cei care îi conduc existența deoarece liderii controlează resursele disponibile, au puterea politică și dețin toate uneltele necesare pentru a sculpta, ciopli și forma mințile și comportamentele cetățenilor; în virtutea acestor capacități extinse, elitele unei societăți sunt înzestrate cu puterea de a influența conștiința oamenilor, normele și valorile morale ale societății.
Dar:
Dacă puterea stăpânirii este proiectată în chipul unor lideri temători de Allah, societatea va merge în direcția corectă iar până și oamenii răi, vicleni și imorali vor fi constrânși să respecte anumite reguli. Binele va prospera și răul va fi izolat dacă nu îndepărtat cu totul.
În caz contrar, dacă puterea stăpânirii este în mâinile celor care s-au îndepărtat de Allah, stilul de viață al acelei societăți se va îndrepta spre răzvrătire față de Allah, către exploatare economică, degenerare morală și otrăvire culturală. Aceste vicii sociale vor conduce, la rândul lor, către coruperea ideilor și intelectului uman iar răul va ajunge transpus în artă, știință, politică, societate, etică și comportament, lege și dreptate. În aceste circumstanțe răul va prospera iar binele va deveni ostracizat și privat de condițiile necesare pentru a prinde rădăcini și crește.
Cei buni și virtuoși se vor descoperi în societate precum un om care se străduiește să înoate împotriva curenților răpitori ai unei mări agitate și ostile. Toată energia lor va fi utilizată pentru a rezista împotriva societății în locul unei întrebuințări benefice la construcția și dezvoltarea acesteia.
Să luăm în considerare un individ într-o mulțime: el nu face nici un efort să se miște în aceeași parte cu oamenii, dar, dacă decide să meargă în altă direcție, îi va fi aproape imposibil; cel mai probabil mulțimea îl va arunca și mai departe în direcția în care nu vrea să meargă.
Pentru că:
Acestea nu sunt doar generalizări teoretice. Istoria le confirmă. În lume atitudinile, valorile și standardele comportamentale s-au modificat substanțial în ultimul secol iar schimbările sunt evidente. Se cuvine a contempla la motivele și cauzele acestor transformări; studiile arată că, întotdeauna, responsabilitatea marilor schimbări, la nivel de societate, aparține, fără echivoc, liderilor.
Sociologia atestă adevărul acestor afirmații. Voința liderilor determină transformarea indivizilor și societății după agenda și dorințele lor.
Nu este un fapt că până și descendenții acelor persoane care, până mai ieri, conduceau rezistența împotriva răului, astăzi sunt marginalizați și plutesc fără direcție pe fluviul timpului iar transformările în cauză au învăluit societatea pe de-a-ntregul și le-au infiltrat până și casele?
Nu este adevărat că printre descendenții celor mai pioși și respectați lideri religioși au apărut aceia care se îndoiesc de existența lui Allah, de adevărul revelației și al profeților?
Schimbările în leadership au transformat întregul stil de viață al oamenilor, indiferent de opoziția manifestată.
În lumina acestei realități înțelegem că lupta pentru controlul puterii este factorul decisiv care determină direcția în care societatea va merge; logica fundamentală devine: cine controlează sursele și mecanismele puterii într-o societate îi va decide natura.
Aceasta nu este o cauzalitate neîntâlnită în prezent, mereu a fost așa: oamenii au urmat căile celor care îi conduc; tradiția profetică afirmă că responsabilitatea pentru progresul sau regresul popoarelor stă pe umerii savanților și conducătorilor.
Islamul îndeamnă, înainte de toate, ca oamenii să se dedice Adevărului divin și să-L slujească și să-L venereze doar pe Allah. Islamul dorește ca legile lui Allah să devină legile prin care oamenii să își conducă viețile pe acest pământ. Islamul poruncește eradicarea nedreptății iar acel rău, care coboară asupra omenirii furia divină, să fie înlăturat iar virtuțile și valorile morale pe care Allah le preferă să triumfe.
Astfel de țeluri nu pot fi realizate cât timp puterea este sub controlul unor conducători tăgăduitori iar musulmanii se limitează la acte de adorare și îi sprijină pe liderii necredinței. Doar atunci când puterea societății va ajunge în mâinile iubitorilor de dreptate și credincioșilor: pot fi atinse obiectivele islamului. Pe cale de consecință este datoria principală a tuturor celor care aspiră la mulțumirea lui Allah să se lanseze într-o strădanie organizată, fără să țină cont de viețile și averilor lor, prin care să aducă victorie cauzei islamice. Importanța controlării puterii este pentru credincioși o îndatorire atât de importantă, încât prin neglijarea acestei lupte, în aceste vremuri, musulmanului nu îi mai rămâne nimic cu care să îl mulțumească pe Allah.
Să luăm în considerare de ce Coranul și tradiția profetică accentuează necesitatea fondării unui partid (jamā’ah) bazat pe datoria ascultării și supunerii (sam’aā-wal-tā’a); într-atât că dacă cineva se răzvrătește împotriva partidului, este o obligație pentru musulmani să lupte împotriva lui chiar dacă acesta își afirmă credința în Allah, se roagă și ține post.
Motivul este că stabilirea și menținerea unui sistem de viață ancorat în călăuzire divină – țelul final al islamului – necesită ca oamenii credinței să controleze suficientă putere colectivă, atât la nivel individual cât și ca organizație, încât să implementeze în societate schimbările dictate de legea cerească și învățăturile profeților. Oricine amenință această putere colectivă se face vinovat de o faptă atât de gravă încât aceasta nu poate fi răscumpărată prin rugăciuni și mărturisirea unicității.
Să reflectăm la motivul pentru care Coranul acordă o asemenea importanță jihadului și de ce Coranul îi condamnă pe cei care evită această îndatorire sacră și pe ipocriți. Jihad este doar un nume pentru cauza fondării ordinii cerești, a regatului divin pe pământ; Coranul declară această luptă ca fiind cheia de boltă a credinței. În alte cuvinte oamenii care au credință în inimi nu vor ceda niciodată dominației unui sistem malefic, nici nu vor da înapoi de la a-și oferi averile și viețile pe calea lui Allah. Cei care manifestă slăbiciune în astfel de situații ridică, de fapt, îndoieli cu privire la realitatea credinței lor.
Toate aceste afirmații demonstrează că stabilirea unui leadership al binelui este un element central al religiei și deține o importanță capitală. Aceia care se declară credincioși în islam nu își pot desăvârși religia îndeplinind simple aparențe. Natura acestei credințe implică o concentrare a eforturilor către preluarea conducerii din mâinile necredincioase și corupte ale unei elite rele și încredințarea acestor unelte civilizatoare în posesia celor drept-credincioși întru construirea unei societăți acceptate de voința divină.
Așa cum acest obiectiv nu poate fi atins fără cel mai înalt grad de efort colectiv, trebuie să existe o grupare care să se teamă de Allah și să dețină, ca unic scop, stabilirea suveranității lui Allah pe pământ.
Chiar dacă ar exista un singur credincios pe pământ, nu ar fi corect pentru el, din motivele izolării și lipsei de putere sau mijloacelor, să cedeze și să accepte sistemul răului. Nici nu ar fi corect pentru el să caute excepții juridice în șaria pentru a încerca să justifice o abordare izolată, trunchiată a existenței religioase sub dominația necredinței; abordarea corectă pentru el este să îi cheme la calea lui Allah pe slujitorii lui Allah care există. Dacă nimeni nu îi răspunde chemării, este totuși un rezultat înmiit mai bun pentru sufletul lui să urmeze calea lui Allah și să continue chemarea adevărului decât să se supună poruncilor răului și să joace pe notele celor necălăuziți și să devieze pe cărarea răzvrătirii. Dacă, totuși, chiar și o mână de oameni răspund acestui apel la credință, ceata încropită trebuie imediat să inițieze o mișcare care să îndeplinească scopurile și cerințele islamului.
Aceasta este cerința fundamentală a Coranului făcută obligatorie vouă.
Aceasta este misiunea profeților.
Islamica Republică 