الرسالة الأولى

١

*

Pentru o apreciere corespunzătoare a felului cum s-au dezvoltat religia și legislația islamică este necesară o aprofundare a specificităților istorice și geografice ale Arabiei preislamice. Această regiune este un ținut care coboară în înălțime de la vest spre est, gradat, spre Golful Persic. În arealul sudic predomină formațiunile stâncoase iar forma de relief definitorie este un lanț muntos care se întinde paralel cu coasta vestică. Teritoriul mărginit de această geografie este alcătuit din stepe întinse iar interiorul țării este, în mare parte, deșert arzător. Există, în anumite locuri, oaze fertile apărute prin revărsarea la suprafață a unor fântâni subterane. În aceste areale se găsesc grădini de curmali care oferă hrană și pășuni atât pentru nomazi cât și pentru comunitari. Unele regiuni de coastă, precum Asīr și Yemen, sunt propice dezvoltării culturilor agricole datorită unei abundențe în precipitații. Arabia, ca parte componentă a geografiei Asiei de Vest, este una dintre cele mai aride regiuni ale lumii.

Variațiile climei și specificitățile geografice au dus la formarea a două tipuri de locuitori, nomazii și locuitorii așezărilor, deși stilul nomad avea o pondere mai mare în structura socială a populației. Beduinii, adică nomazii, manifestau toate caracteristicile unui popor războnic și s-au dovedit foarte adaptabili la condițiile vitrege ale traiului în deșert. Caracterul beduinilor se remarca prin independență și individualism. Sistemul economico-social al triburilor nomade era organizat în jurul obținerii prăzilor de război iar această existență beligerantă presupunea asumarea unei loialități depline față de ierarhia tribală. Beduinii erau, în același timp, renumiți pentru ospitalitatea lor.

Pe un tipar diferit de cel al nomazilor, locuitorii așezărilor au dezvoltat practica cultivării pământului și desfășurau comerț cu diferite bunuri la un nivel regional fiind navigatori aventuroși. Ar fi o greșeală să considerăm Arabia timpurie ca fiind o regiune izolată de lumea exterioară, cu o societate închisă și opusă schimburilor culturale cu restul lumii. Nu există nici un dubiu că arabii au adoptat influențe în civilizație și cultură din partea unor țări și popoare aflate în proximitatea teritoriului lor. Arabii au avut astfel de contacte cu sumerienii, asirienii, persanii și stăpâneau arta scrisului având cunoștințe extinse de astronomie, manifestând o afinitate remarcabilă pentru poezie.

Citește mai multe aici:

Modul în care beduinii preislamici se guvernau era stabilit în jurul centrului de putere al ierarhiei tribale. Un număr de clanuri alcătuiau un trib iar fiecare trib constituia o unitate socio-politică în sine. Persoanele care aveau aceeași descendență, fiind rude, erau considerate ca având o clasă socială asemănătoare. Tribul se supunea autorității unui lider, șeicul, de cele mai multe ori acesta fiind cel mai în vârstă bărbat al familiei. Afilierea la un trib anume era foarte importantă pentru structura socială a beduinilor. Aceștia se adunau într-un consiliu tribal pe care șeicul îl consulta în chestiunile de interes comun.

Află mai multe aici:

Religia arabilor era în esență o religie astrologică idolatră. Luna, Soarele și Venus erau principalii zei venerați. Venerarea sabianică a stelelor constituia baza religioasă a crezurilor arabilor. Aceștia erau foarte superstițioși iar vrăjitorii și astrologii erau numeroși având un rol important în societate. Această religie astrologică este o dezvoltare ulterioară întrucât izvoare istorice atestă o abordare totemică a religiei de către arabii păgâni. Fiecare trib avea un nume sacru și o cosmologie anume atribuită iar ideea de monoteism le era necunoscută. Aceștia ridicaseră șapte temple importante dedicate celor șapte planete în care erau venerate atât stelele cât și imagini și reprezentări mitologice ale unor bărbați, femei animale sau păsări.

Descoperă mai multe aici:

Triburile din sudul Arabiei aveau o conducere stabilă organizată în jurul ierarhiei tribale iar în alte părți, spre exemplu în Hijaz, erau conduse de membri ai unor familii influente. În majoritatea regiunii însă, arabii își mențineau tradițiile și modul de viață într-o manieră nomadă fără necesitatea organizării într-un stat, de aceea regiunea era cufundată într-o stare de anarhie perpetuă determinată de războaie tribale fratricide pentru controlul fântânilor și caravanelor.

Arabii manifestau trăsături sociale și religioase rezultate din contactele cu monoteiștii, chiar și înainte de islam se găseau printre arabi numeroși doctori și comercianți creștini sau evrei. O muncă importantă de misionariat era desfășurată de creștini încă de la începutul erei creștine în Arabia. Evreii dețineau avanposturi importante în Yemen iar influența iudaismului putea fi observată în obiceiurile juridice ale Medinei unde aceștia reprezentau o comunitate influentă deși ascensiunea islamului avea să le limiteze puterea și eventual să îi îndepărteze din regiune. Similar în sudul Arabiei exista o puternică influență abisiniană. Păgânismul arab se afla, în etapa anterioară revelației islamice, sub influența doctrinelor iudeo-creștine și, ca atare, se afla într-o stare de confuzie și declin întrucât nu mai împlinea așteptările spirituale ale adepților săi. Acest moment psihologic determinat de creșterea tendințelor monoteiste ale populației a facilitat apariția unei noi religii în regiune.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s