Ali al-Rida

***

Abu-l-Hasan

O apreciere asupra situaţiei acelor timpuri clarifică pentru căutătorii adevărului că oricât de mulţi tirani contemporani şi potrivnici ai Ahlul Bayt au încercat să asuprească imamii călăuzitori, făcându-le traiul dificil sau de-a dreptul imposibil, numărul adepţilor principiilor islamice autentice a continuat să crească, iar credinţa lor în islam a devenit de neclintit; iar instituţia califatului, aşa cum fusese uzurpată de clanul omeiad şi mai târziu abbasid, devenise o orânduire imorală şi ticăloasă.

Această convingere interioară a imamilor faţă de nedreptatea uzurpării califatului a fost cea care i-a menţinut întotdeauna pe tiranii acelor vremuri într-o inamiciţie perpetuă faţă de casa profetică. În ciuda tertipurilor şi vehemenţei lor, încercările de a distruge casa profetică nu i-au făcut, în ochii oamenilor, decât vrednici de dispreţ.

După mazilirea propriului frate, al-Amin, şi dobândirea funcţiei de calif, al-Ma’mun, al şaptelea calif abbasid, contemporan cu Ali al-Rida , a hotărât să scape de necazurile nesfârşite ale contestării conducerii sale şi să pună capăt credinţei în casa profetică prin noi mijloace, altele decât represiunea violentă. Strategia pe care al-Ma’mun a adoptat-o, în scopul de a-şi realiza planul, a fost să acorde succesiunea lui Ali al-Rida, numai pentru a-l compromite în ochii musulmanilor, prin diverse acuzaţii dintre care cea mai ofensatoare fiind aceea că imamul îşi doreşte califatul pentru el însuşi iar în acest fel, al-Ma’mun, spera să alunge din cugetele oamenilor credinţa în neprihănirea imamului. Acesta şi-a imaginat că, astfel, nu s-ar mai ţine seama de întâietatea casei profetice iar imamii ar fi fost ilustraţi ca fiind doar pretendenţi lacomi ai puterii iar temelia mandatului divin al casei profetice ar fi fost ruinată.

Realizarea acestui plan ar fi produs, de asemenea, o altă reuşită şi anume, oprirea revoltelor permanente ale clanului Banu Fatimah, care urmăreau, în virtutea opoziţiei Ahlul Bayt, să răstoarne conducerea abbasidă; pentru că atunci când Banu Fatimah ar fi constatat transmiterea califatului în autoritatea lor, bineînţeles, s-ar fi stăpânit de la înfăptuirea răzmeriţelor religioase. Cu siguranţă dacă planul ar fi ajuns un succes, înlăturarea lui Ali al-Rida , zugrăvit, acum, în imaginea unui opozant politic lacom, nu mai reprezenta o lucrare dificilă.

La început, al-Ma’mun, prin interpuşi, l-a ispitit pe imam să-şi asume direct califatul precum un rival politic, încercând să îi trezească ambiţia pentru conducere, însă, pe măsură ce imamul refuza să îşi asume această imagine de opozant, l-a rugat personal să primească succesiunea în chipul abdicării liderului abbasid. După insistenţele şi, în cele din urmă, ameninţările lui al-Ma’mun cu producerea unui vid de putere, imamul a primit succesiunea, însă în condiţiile precizate de imam: şi anume că nu va exista nici un transfer de putere între clanuri, maziliri şi alte epurări la nivelul administraţiei. Planul lui al-Ma’mun dădea semne că va eşua întrucât imamul respecta principiul profetic al interimatului conducerii califatului şi nu urmărea implementarea unei dictaturi a Ahlul Bayt care să o înlocuiască pe cea omeiadă şi abbasidă. Ori ilustrarea lui Ali al-Rida ca  fiind un tiran, ca şi el, era întocmai ceea ce al-Ma’mun încerca să realizeze.

Imamul, neispitit de tentaţia instaurării unei stăpâniri proprii, s-a folosit de toate resursele noii funcţii pentru călăuzirea oamenilor şi reimplementarea principiilor islamice în societate. În această nouă perioadă de înflorire a islamului, imamul a emis explicaţii şi formulări valoroase referitoare la doctrinele islamice şi adevărurile religiei, în acelaşi timp cu relansarea propagării credinţei islamice în afara hotarelor califatului, proces oprit de califii omeiazi cât şi abbasizi. Cuvântările transmise de Ali al-Rida asupra principiilor ştiinţei şi cunoaşterii religioase sunt deopotrivă ca număr celor rostite de Ali , depăşind mulţimea discursurilor ţinute de toţi ceilalţi imami în aceste domenii. Una dintre binecuvântările imamului a fost că a readus în actualitate numeroase tradiţii profetice uitate, care au ajuns, până la el, prin mijlocirea imamilor de dinainte şi care au fost ascunse de teama distrugerii acestora de către tirani. În acelaşi timp sub îndrumarea imamului au fost identificate şi eliminate relatările născocite de învăţaţii cumpăraţi şi păcătoşi ai epocii Mu’awwiya. Când imamul s-a deplasat de la Medina la Marwa în calitate de urmaş al califului, prin călătoria sa, în special în Iran, a stârnit un uimitor entuziasm printre oameni. Lumea de pretutindeni a alergat să-l vadă, l-a înconjurat cu nerăbdare şi a ascultat învăţăturile şi preceptele islamului.

Planul lui al-Ma’mun luase o întorsătură nefericită, îl numise pe Ali al-Rida conducător, iar acesta, în locul fondării unei dictaturi a casei profetice, care să poată fi hulită şi discreditată, imamul a pornit o adevărată revoluţie a cunoaşterii şi ştiinţei, specifică de altfel adevăratei cutume a califatului islamic. Văzând extraordinarea şi neaşteptata consideraţie pe care oamenii au acordat-o imamului, al-Ma’mun a concluzionat că strategia lui a fost greşită iar timpul venise să îşi obţină înapoi stăpânirea.

În scopul de a diminua eşecul său politic, al-Ma’mun l-a otrăvit şi martirizat pe Ali al-Rida . Imediat după reinstaurarea conducerii abbaside, vechea politică de nimicire a casei profetice a fost reluată.

Citeşte din dialectica lui Ali al-Rida aici:

https://alternativaislamica.wordpress.com/2017/05/26/doctrina-unicitatii/

Cât şi aici:

https://alternativaislamica.wordpress.com/2017/06/03/valul-ce-l-ascunde/