În Medina

= XXXI =

***

Situaţia după emigrare

Emigrarea la Medina nu poate fi atribuită doar încercării musulmanilor de a scăpa de batjocură şi de oprimare ci a constituit o alianţă care avea scopul fondării unei noi societăţi într-un loc sigur. Din acest motiv era necesar ca fiecare musulman să contribuie la ridicarea acestei reşedinţe islamice. Fără nici o urmă de îndoială, căpetenia şi călăuza spirituală a acestui efort era Trimisul lui Allah , cel care putea găsi rezolvare oricărei probleme.

La Medina, Profetul a avut de-a face cu trei categorii diferite de oameni, fiecare cu trăsăturile lor specifice:

Companionii, politeiştii mediniţi şi evreii.

În ceea ce-i priveşte pe companionii săi, condiţiile de viaţă din Medina difereau în totalitate de cele pe care le-au avut înainte. Acolo, în Mecca, deşi luptau pentru o cauză clară, individual erau disperaţi, depăşiţi numeric şi abandonaţi. Se găseau astfel în imposibilitatea de a-şi urma calea iar mijloacele sociale şi materiale necesare înfiinţării noii comunităţi musulmane le lipseau; capitolele meccane din Nobilul Coran se rezumau doar la descrierea preceptelor islamice, interpretarea legislaţiei ce ţinea de fiecare credincios în parte, care impunea binele şi credinţa şi interzicea păcatele şi faptele rele.

În Medina lucrurile stăteau însă altfel. Aici musulmanii aveau puterea de a decide pentru ei înşişi şi erau capabili de a aborda cu încredere provocările civilizaţiei, iniţiativa de a construi, mijloacele de trai, economia, politica, administraţia guvernamentală, războiul şi pacea, clasificarea chestiunilor de permis şi interzis, credinţa, etica şi toate celelalte aspecte relevante. Ei aveau în Medina libertatea desăvârşită de a ridica pilonii unei noi comunităţi musulmane, complet diferită de modul de viaţă preislamic şi unică prin trăsăturile ei în întreaga lume. Era o societate care putea într-adevăr să apere chemarea islamică, de dragul căreia timp de zece ani musulmanii au fost supuşi la torturi de nedescris.

Cu siguranţă zidirea unei societăţi care funcţionează după asemenea etici nu poate fi realizată peste noapte, într-o lună sau într-un an. Acest efort necesită o perioadă îndelungată pentru construcţie, în care implementarea legislaţiei se înfăptuieşte treptat, într-un proces complementar cultivării minţilor şi educaţiei.

Bineînţeles Atotcunoscătorul Allah este Cel care a revelat legile societăţii cereşti, rolul şi calea fondării acesteia:

62:2

El este Cel care le-a trimis celor fără de ştiinţă un Trimis dintre ei, care să le recite versetele Sale, să-i curăţească şi să-i înveţe Cartea şi Înţelepciunea. 

Companionii Profetului s-au grăbit entuziasmaţi să asimileze regulile coranice şi să-şi umple bucuroşi inimile cu lumina învăţăturii divine:

8:2

…şi a căror credinţă sporeşte când li se citesc versetele Lui.

Educarea credinţei şi valorilor musulmanilor a constituit scopul aflat la baza chemării islamice şi a misiunii profetice. Musulmanii din Medina erau formaţi din două categorii. Primii erau ajutoarele (al-Ansar) care deja se stabiliseră în locuinţe, beneficiind de bunăstarea şi pământul lor; însă exista între aceştia o oarecare discordie fiind ostili unii altora. Al doilea grup era cel al emigranţilor (al-Muhajirun) care nu aveau nici casă, nici slujbă şi erau săraci.

Numărul acestora creştea pe zi ce trece, mai ales de când Profetul le dăduse permisiunea să plece spre Medina, a cărei structură economică, iniţial nu atât de prosperă, începuse să dea semne de dezechilibru, agravate de boicotul economic pe care grupurile anti-islamice l-au impus şi care s-a materializat printr-o diminuare a importurilor şi în înrăutăţirea condiţiilor de viaţă.

În privinţa politeiştilor mediniţi se poate afirma că nu aveau nici un control asupra musulmanilor, iar unii dintre ei erau doar sceptici în privinţa practicilor religioase ale strămoşilor lor şi curioşi să afle cât mai multe despre islam, astfel că în scurtă vreme au îmbrăţişat noua credinţă şi au devenit devotaţi lui Allah. Alţii, însă, nutreau intenţii ticăloase împotriva Profetului şi adepţilor lui, dar erau mult prea laşi pentru a-i înfrunta deschis. Datorită condiţiilor favorabile islamului ei erau obligaţi să se prefacă prietenoşi. Abdullah bin Ubai ajunsese în fruntea acestui grup de ipocriţi după ce fusese la un pas de a deveni căpetenia triburilor al-Khazraj şi al-Aus, în zorii bătăliei de la Bu’at dintre cele două triburi. Sosirea Profetului şi vigoarea noului spirit al islamului a schimbat însă ordinea socială. El nu se putea arăta prea încântat când vedea cum Muhammad venea să-l priveze pe el şi pe aliaţii săi de eventuale privilegii. Din anumite motive însă s-a văzut nevoit să adopte o atitudine prietenoasă faţă de islam, păstrând totuşi necredinţa în inima sa. A exploatat, de asemenea, unele evenimente şi pe noii convertiţi slabi de inimă pentru a urzi planuri malefice împotriva adevăraţilor credincioşi.

În ceea ce îi priveşte pe evrei, aceia care emigraseră din Siria în Hijaz în urma campaniilor de persecuţie bizantine şi asiriene reprezentau o altă categorie distinctă în materie de îmbrăcăminte, limbaj şi mod de viaţă; unele căsătorii mixte cu arabii locali au existat, însă, păstrându-şi fiecare particularităţile etnice. Aceştia se lăudau cu originea lor de evrei israeliţi şi îi batjocoreau pe arabii din jur, numindu-i ignoranţi, brutali, naivi şi înapoiaţi. Ei doreau ca averea arabilor să le revină legal lor şi astfel să poată dispune de ea.

3:75

…pentru că ei zic. Noi nu avem nici o datorie faţă de aceşti neînvăţaţi. 

Ghicirea viitorului, vrăjitoria şi artele secrete constituiau o practică religioasă a unora dintre ei iar majoritatea excelau în îndemânarea de a câştiga bani şi în comerţ. Au monopolizat comerţul cu cereale, curmale, vinuri, îmbrăcăminte, precum şi exportul şi importul de bunuri. Pentru serviciile pe care le ofereau arabilor, aceştia din urmă plăteau scump. Cămătăria era, şi aceasta, o practică obişnuită. Împrumutau sume mari de bani notabililor arabi, pe care ei le risipeau pentru plata poeţilor şi hrănirea altor vanităţi. În schimbul achitării datoriilor, evreii îşi înzestrau pământurile fertile lăsate drept gaj. Erau neîntrecuţi în comploturi şi realizarea de intrigi, semănau discordie între triburile vecine şi îi manipulau să comploteze unii împotriva celorlalţi, rezultatul firesc al intrigilor fiind, de cele mai multe ori,  lupte sângeroase. De câte ori simţeau că focul urii era pe cale să se stingă, îl aţâţau din nou prin diverse mijloace, astfel încât să-l poată controla în favoarea lor, şi, în acest timp, să câştige dobânzi mari din împrumuturile cheltuite în războaiele dintre triburi.

Trei triburi renumite marcau prezenţa demografică a evreilor în Medina: tribul Qainuqua, aliaţii tribului Khazraj; tribul an-Nadir şi tribul Quraiza, ce se aliase cu tribul al-Aus şi locuia în suburbiile Medinei.

Evreii din Hijaz priveau cu neplăcere noile schimbări şi nutreau un dispreţ faţă de islam întrucât Trimisul lui Allah  venea dintr-un popor diferit iar ei nu puteau accepta această întâietate.

Mai mult decât atât, islamul a adus un spirit de echilibru, încercând să elimine starea de ură şi duşmănie şi să stabilească un regim social bazat pe înlăturarea şi abţinerea de la lucrurile interzise şi promovarea celor permise. Aderarea la aceste canoane de viaţă implica pavarea drumului pentru o comunitate solidară care ar fi putut acţiona în defavoarea evreilor şi a intereselor lor atât la nivel social, cât şi economic. Triburile arabe ar putea încerca atunci să-şi recupereze averile şi pământurile luate de evrei prin şiretlicuri cămătăreşti. Evreii luaseră desigur în considerare toate aceste aspecte când aflaseră că, în curând, chemarea islamică va încerca să se stabilească în regiune. Aşadar nu era de mirare că manifestau o inamiciţie atât faţă de Mesager, cât şi faţă de islam, deşi n-au avut curajul să-şi dezvăluie sentimentele de la început.

Ibn Ishaq, cu acordul Safiyei, a relatat:

Safiya, fiica lui Huiay bin Akthab, a spus:

Eu eram cel mai iubit copil al tatălui meu şi ocupam de asemenea un loc special în inima unchiului meu, Abu Yasir. De câte ori mă vedeau împreună cu vreun copil de-al lor, mă răsfăţau pe mine încât uitau de ceilalţi. Oricum, la venirea Trimisului lui Allah şi stabilirea la Quba împreună cu tribul Amr bin Auf, tatăl meu, Huiay bin Akhtab, şi unchiul meu, Abu Yasir bin Akhab, au mers să-l viziteze şi nu s-au întors decât la apusul soarelui, când abia mai umblau pe picioare şi arătau dezamăgiţi. Ca de obicei, eu m-am grăbit să-i întâmpin zâmbind, dar ei nici nu m-au băgat în seamă din cauza supărării care pusese stăpânire pe ei.

L-am auzit apoi pe unchiul meu, Abu Yasir, că îi spunea tatălui meu: Este într-adevăr el?

Primul a răspuns: El este, jur pe Allah! L-ai recunoscut? El este Muhammad?

El a spus: Da!

Tatăl meu l-a întrebat: Şi ce simţi pentru el?

Abu Yasir a răspuns: Inima mea clocoteşte de ura pe care i-o port. Mă jur pe Allah că-i voi purta duşmănie până la moarte.

Această întâmplare petrecută în prima zi în care Profetul a păşit în Medina poate ilustra disconfortul şi adânca nelinişte care-i stăpânea pe evrei în privinţa venirii musulmanilor.

Abdullah bin Salam, cel mai învăţat rabin al evreilor din Hijaz, a venit să-l viziteze pe Profet  când acesta a sosit şi i-a adresat anumite întrebări pentru a verifica dacă profeţia lui erau sau nu adevărată. Când a auzit răspunsurile Profetului , rabinul a îmbrăţişat islamul de îndată, dar a adăugat, că, dacă oamenii lui vor afla de trecerea sa la islam, vor face tot felul de declaraţii false împotriva lui. Profetul a chemat câţiva evrei şi i-a întrebat despre Abdullah bin Salam, iar ei au confirmat calitatea sa de învăţat şi poziţia virtuoasă. Atunci li s-a spus că el îmbrăţişase islamul şi imediat aceştia şi-au schimbat vorbele, descriindu-l acum ca fiind cel mai păcătos dintre păcătoşi.

Într-o altă relatare, rabinul Abdullah bin Salam le-a spus alor săi:

O, evrei! Temeţi-vă de Allah. Jur pe Allah Cel Unic! Să ştiţi că el este Trimisul lui Allah, trimis oamenilor cu adevărul.

Ei i-au răspuns: Minţi!

***

Aceasta era situaţia socio-politică din Medina. La acea dată, la 500 de km depărtare, în Mecca, se găsea o altă sursă de ameninţare, duşmanul islamului, tribul Quraiş.

Timp de zece ani, cât s-au aflat în mâinile quraişilor, musulmanii au fost supuşi la tot felul de terori, boicot, hărţuieli şi înfometare, la un loc cu un război psihologic dureros şi îndelungat, precum şi cu organizarea unei noi propagande agresive. Când eu emigrat la Medina, pământul, averea şi toate proprietăţile musulmanilor au fost confiscate, nevestele lor au fost reţinute, iar cei slabi au fost torturaţi cu bestialitate. De asemenea, tribul Quraiş a complotat şi a atentat la viaţa Profetului .

Datorită statutului de conducători, precum şi a supremaţiei religioase pe care o deţineau printre arabii păgâni şi ca urmare a custodiei Sanctuarului Sacru, quraişii au făcut toate eforturile pentru a-i instiga pe arabi împotriva Medinei şi a-i boicota pe mediniţi atât din punct de vedere social, cât şi economic.

Muhammad al-Ghazali a afirmat:

”Practic, se ducea un fel de război între tiranii meccani şi musulmanii din comunitatea lor.”

În deplină cunoştinţă de cauză şi pus în faţa a numeroase probleme, Trimisul lui Allah  a acceptat cu sinceritate responsabilităţile Soliei şi şi-a îndeplinit cu înţelepciune îndatoririle legate de conducerea laică şi religioasă a Medinei. El a acordat fiecăruia ce i se cuvenea, indiferent dacă era vorba de îngăduinţă sau pedeapsă, în procesul global de stabilire a islamului.

***

= VA URMA =