Ultimul cuvânt

= XXIX =

***

Întâlnirea adunării Nadwa

Politeiştii au fost înmărmuriţi de plecarea atent plănuită a adepţilor lui Muhammad către noua lor reşedinţă din Medina.

Aceştia au fost cuprinşi de o mare nelinişte şi îngrijorare atât datorită ameninţării la adresa tradiţiei întregii lor comunităţi idolatre cât şi din cauza situaţiei economice în care se regăseau. Ei simţeau că Muhammad  a devenit un conducător mult prea influent şi că adepţii lui au ajuns foarte hotărâţi, sinceri şi pregătiţi oricând să sacrifice tot ce aveau de dragul profetului lor. Triburile al-Aus şi al-Khazraj din Medina, gazdele musulmanilor meccani, erau de asemenea cunoscute în Arabia pentru forţa şi energia lor pe timp de război şi pentru manierele sensibile şi chibzuite pe timp de pace. Cele două triburi aveau o mare aversiune faţă de prejudecăţi şi ranchiuni, ei înşişi trăind în trecut zile amare datorită luptelor sălbatice. Medina era cartierul general al chemării islamice, care se răspândea neîncetat şi se bucura de o poziţie strategică deosebit de însemnată. Oraşul dirija rutele comerciale ce duceau spre Mecca iar populaţia făcea comerţ cu mărfuri ce valorau în fiecare an aproximativ un sfert de milion de dinari de aur. Siguranţa drumurilor caravanelor era crucială pentru continuitatea unei vieţi economice prospere. Luând în considerare toţi aceşti factori, politeiştii au început să caute metoda cea mai eficace prin care ar fi putut înlătura acest pericol iminent.

Ei au stabilit o întâlnire în ziua de joi, 26 Safar, în cel de-al 13-lea an al profeţiei, adică pe 12 septembrie 622 e.n., la două luni şi jumătate după marele jurământ de la Aqaba. În ziua aceea, adunarea din Mecca a avut o întâlnire foarte importantă, cu referire la un singur subiect, şi anume măsurile care trebuiau luate pentru a împiedica extinderea mişcării islamice.

La această întâlnire au participat reprezentanţi ai tuturor triburilor quraişe, dintre care cei mai de seamă erau:

Abu Jahl bin Hişam din neamul Makhzum,

Jubair bin Mut’im, Tuaima bin Udai şi al-Harith bin Amir care reprezentau neamul Nawfan bin Abd Munaf,

Cei doi fii ai lui Rabi’a, Şaiba şi Utba, precum şi Abu Sufyan bin Harb din neamul Abd Şams bin Abd Munaf,

An-Nadr bin al Harith (care îl mânjise pe Muhammad cu intestine de animale) ce reprezenta neamul Abd ad-Dar,

Abdul Bukhtari bin Hişam, Zama’a bin al-Aswad şi Hakim bin Hizam din neamul Asad bin Abd al-Uzza,

Cei doi fii ai lui al-Hajjaj, Nabi şi Munbi, din neamul Sahm,

şi Omayya bin Khalaf din neamul Juna.

În adunarea an-Nadwa a participat însuşi Iblis care a luat forma unui bătrân venerabil ce stătea la uşă, prezentându-se drept un membru al tribului Najd, curios să asiste la întâlnire, să asculte dezbaterea şi să le ureze succes în luarea unei hotărâri înţelepte.

A fost o dezbatere lungă şi s-au avansat numeroase propuneri. Astfel a fost propusă şi dezbătută de fiecare membru în parte până şi expulzarea Profetului din Mecca, care în final a fost refuzată pe motiv că vorbele lui dulci şi emoţionante i-ar fi putut convinge pe ceilalţi arabi să-i atace în propriul lor oraş. Întemniţarea pe viaţă a fost de asemenea dezbătută dar şi aceasta a fost repede respinsă, de teamă că adepţii lui s-ar putea înmulţi pentru a-i invada şi a-l elibera pe Muhammad cu forţa.

Spre final, notoriul criminal din Mecca, Abu Jahl bin Hişam a sugerat ca Muhammad să fie asasinat. Însă asasinarea lui de către un singur om ar fi atras răzbunarea de sânge asupra acestuia şi a familiei sale. Problema a fost soluţionată până la urmă de însuşi Abu Jahl, care a sugerat ca un grup de bărbaţi tineri, câte unul din fiecare trib, să-l lovească simultan pe Muhammad cu săbiile, astfel încât vina să fie împărţită între ei toţi, fără a incrimina doar pe unul anume iar oamenii Profetului să fie nevoiţi să recurgă la o soluţionare înţeleaptă.

Bătrânul din Najd (Satana) a spus că trebuie să se facă precum a zis Abu Jahl şi astfel cumplita propunere a fost acceptată în unanimitate şi reprezentanţii au pus capăt adunării, întorcându-se la casele lor ferm hotărâţi să-şi ducă planul la bun sfârşit.

***

= VA URMA =