***
Modul obişnuit de viaţă al Ahlul Bayt
Oamenii casei profetice sunt modele desăvârşite ale formării şi învăţăturii aduse de Trimisul lui Allah iar trăsăturile şi modul lor de viaţă sunt similare firii lui.
În timpul celor 250 de ani, începând din anul 11 h. (anul morţii Profetului ) până în 260 h. când s-a iniţiat ocultaţia lui Muhammad al-Mahdi, imamii, prin variile lor contacte cu oamenii, au înfruntat felurite vremuri şi situaţii, unele prielnice altele mult mai dificile, observând în oameni tot răul cât şi binele pe care îl pot oferi, simţind trădarea cât şi loialitatea lor, recunoştinţa cât şi ingratitudinea, ura cât şi dragostea acestora. Totuşi imamii nu au renunţat niciodată la scopul esenţial al metolodogiei profetice, care consta în menţinerea şi avansarea principiilor fundamentale ale credinţei islamice precum şi educarea omenirii în spiritul călăzurii profetice.
În cuprinsul celor 23 de ani de la vestirea islamului, Trimisul lui Allah a parcurs mai multe etape ale chemării sale mesianice. În primii ani ai misiunii profetice a invitat poporul pe ascuns la islam. Profetul
şi adepţii lui au trăit sub crunte chinuri şi persecuţii ale unei societăţi idolatre şi nu s-au bucurat de nici o şansă care i-ar fi ajutat să producă o transformare a mediului în care trăiau. Profetul
a petrecut, în schimb, ultimii ani rămaşi după hijra într-o atmosferă în care reînsufleţirea adevărului şi a autenticităţii credinţei deveniseră principalul ţel, iar islamul dobândea împliniri remarcabile zi de zi, deschizând astfel oamenilor din orice timp o nouă poartă a cunoaşterii şi desăvârşirii sub călăuzirea eternă a mesajului profetic.
Diversele circumstanţe în care imamii au vieţuit nu difereau de perioada de dinainte de hijra a chemării Profetului . Uneori, la fel ca în primii trei ani ai misiunii profetice, era imposibilă chiar şi atragerea atenţiei oamenilor în privinţa adevărului; cu toate acestea, imamii şi-au îndeplinit datoriile cu mare sârg. Altădată, întocmai anilor anteriori hijra, când Trimisul lui Allah
a chemat în mod deschis oamenii la islam, în Mecca, şi când adepţii lui erau în imposibilitatea de a rezista asupririi necredincioşilor, imamii au continuat de asemenea să instruiască oamenii în ceea ce priveşte învăţăturile religiei şi propovăduirea normelor religioase.
Puternicii vremii, totuşi, nu au precupeţit nici un efort în privinţa supunerii la chinuri şi persecutării lor şi le-au creat greutăţi la fiecare pas.
Într-adevăr o împrejurare asemănătoare ambianţei posthegiriene a Profetului a fost cea în care conducătorul credincioşilor Ali
a domnit în calitate de calif (timp de cinci ani) sau situaţiile în care s-au aflat pentru o scurtă perioadă de timp Fatima şi Hasan (
) cât şi Husayn
împreună cu suita lui. În toate aceste circumstanţe, corectitudinea şi adevărul au fost exprimate în mod deschis, reflectând limpede starea generală ce domnea în timpul Profetului
. Cu excepţia situaţiilor menţionate, imamii nu s-au putut opune cârmuitorilor tirani şi uzurpatori în mod făţiş. De aceea au fost constrânşi să îşi asume taqiyyah (tăinuirea convingerilor adevărate când viaţa cuiva este în pericol) şi să nu dea nici o ocazie asupritorilor de a se răzbuna pe ei. Chiar şi astfel duşmanii casei profetice au făcut tot ce le-a stat în putinţă să îndepărteze lumina călăuzirii şi să distrugă ostenelile lor.
Cauza esenţială a deosebirii imamilor faţă de guvernările contemporane lor
Diferitele cârmuiri ce au luat naştere în societatea islamică după Profet , în numele islamului, au fost toate în contradicţie cu Ahlul Bayt. Această contradicţie a reprezentat un izvor nesecat de confuzie şi dubii printre musulmani.
Deşi Profetul subliniase virtuţile şi calităţile extraordinare ale casei profetice – dintre care cele mai importante erau cunoaşterea adâncă a învăţăturilor Sfântului Coran şi deosebirile, din punct de vedere islamic, între aspectele permise şi cele interzise; cu toate că era imperativ ca umma islamică să cinstească şi să ţină cont de Ahlul Bayt: comunitatea islamică nu şi-a achitat obligaţiile de supunere faţă de aceştia.
Când Trimisul lui Allah a chemat în mod deschis oamenii la islam, a pomenit importanţa tradiţiei casei sale şi l-a numit pe Ali
drept urmaş al său. Profetul
a hotărât limpede, în ultimele zile ale vieţii lui, succesiunea lui Ali
atât la Ghadir Khumm cât şi în alte locuri. În pofida acestui fapt, gloatele au numit pe alţii drept succesori ai Profetului
după moartea acestuia, refuzându-le astfel Ahlul Bayt drepturile lor de netăgăduit. Drept urmare guvernările epocii i-au considerat întotdeauna pe Ahlul Bayt drept adversari periculoşi, tiranii dintre musulmani fiind înspăimântaţi de puterea lor, folosind diferite modalităţi de a nimici casa profetică pentru a-şi asigura stăpânirea nelegitimă.
Modelul emirilor epocii de după Profet a reflectat un profund dezacord între sunna profetică şi exemplele politice oferite de aceştia. Credinţa casei profetice era aceea că stăpânirea islamică trebuie să respecte, să păstreze şi să aplice preceptele dumnezeieşti ale islamului şi metodologia profetică. Totuşi, după cum se poate observa în istorie, aşa-numitele conduceri islamice care au venit la putere după Profet
, omeiadă, abbasidă, etc., nu au acordat o atenţie deosebită respectării preceptelor islamului şi loialităţii faţă de modul de viaţă (sirah) al Trimisului lui Allah
.
În mai multe rânduri, Atotputernicul Allah a interzis Profetului şi ummei islamice să facă vreun fel de modificare în cadrul învăţăturilor dumnezeieşti şi i-a avertizat în legătură cu manifestarea celei mai mici porniri împotriva preceptelor sau legilor islamice. În baza acestor porunci cereşti eterne, Profetul
a adoptat un mod de viaţă care a devenit un model capital pentru musulmanii care l-au urmat.
Respectarea normelor dumnezeieşti (legea cerului) constituia obligaţia fiecăruia iar legile islamice erau valabile în orice împrejurare şi se aplicau tuturor. Ca urmare a acestei egalităţi şi echităţi au fost desfiinţate toate formele de regim preferenţial dintre oameni. Profetul , care prin porunca lui Allah, era legiuitor şi conducător faţă de care supunerea era obligatorie, nu avea nici cel mai mic privilegiu faţă de ceilalţi în privinţa aspectelor vieţii sale. Nu s-a prevalat de nici un fel de fast, nu a pretins nici un fel de ceremonie sau formalism anume proporţionale statutului său de conducător şi nu s-a lăudat cu însemnătatea şi poziţia sa. Nu şi-a etalat nici nobleţea sau prestigiul. Nu putea fi deosebit de restul oamenilor prin nici un aspect exterior. Nici o facţiune din rândul diferitelor pături ale populaţiei nu a căutat superioritatea asupra celeilalte bazându-se pe drepturile lor preferenţiale discriminatorii. Bărbaţi şi femei, bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, sedentari şi nomazi, sclavi şi oameni liberi, albi şi de culoare, toţi erau apreciaţi în mod egal şi nici unul nu s-a aflat sub obligaţia de a săvârşi fapte dincolo de datoria sa religioasă. Toată lumea era scutită de achitarea legăturilor de vasalitate către oamenii puternici ai societăţii sau de a fi discriminată prin autoritatea şi oprimarea tiranilor.
În urma unor observaţii preliminare, devine limpede că unicul ţel al felului de a fi al Profetului era aplicarea dreaptă şi nepărtinitoare între oameni a poruncilor dumnezeieşti ale islamului şi garantarea rezistenţei şi trăiniciei acestor legi în faţa modificărilor şi transformărilor. Însă presupusele guvernări islamice de după Profet
nu şi-au adus conduita în acord cu cea a Profetului
şi şi-au schimbat în totalitate modul de acţiune.
Astfel,
Curând în societatea islamică s-au ivit distincţiile de clasă în forme grave. Oamenii s-au împărţit în două cete: puternici şi slabi. Existenţa, proprietatea şi bunul nume al unui grup au fost supuse distrugerii din pricina capriciilor şi poftelor unui alt grup.
Aşa-numitele orânduiri musulmane au schimbat treptat legile islamice. Uneori, sub pretextul ocrotirii societăţii iar alteori invocând justificarea salvării stăpânirii şi politicii lor, guvernările menţionate s-au abţinut de la conformitatea faţă de poruncile divine precum şi de la împlinirea legilor şi dispoziţiilor islamice. Acest modus operandi s-a dezvoltat permanent până într-un asemenea punct, încât presupusele ocârmuiri musulmane nu au mai simţit nici un fel de răspundere faţă de aplicarea şi împlinirea legilor islamice. Este suficient de a fi ştiut că oricare ar fi fost statutul legilor islamice, acestea în fapt nu au mai fost niciodată puse în aplicare decât într-o formă mult redusă. Aceasta s-a datorat devierilor şi inovaţiilor prin care optica lor politică s-a conturat în antiteză cu metodologia profetică. Datorită acestor deosebiri şi contradicţii, ocârmuirile contemporane cu Ahlul Bayt au conspirat la distrugerea casei profetice întrucât aceştia constituiau unica dovadă a rătăcirii lor de la calea stabilită de Profet . Astfel tiranii dintre musulmani s-au apucat să folosească orice mijloc posibil pentru a stinge călăuzirea casei profetice.
Deşi Ahlul Bayt au înfruntat în permanenţă numeroase situaţii dificile şi duşmani îndărătnici şi cumpliţi, ei au dus mai departe către oameni chemarea islamului şi munca propovăduirii (tabligh), potrivit sarcinii lor dumnezeieşti; ei nu a precupeţit nici un efort pentru instruirea oamenilor virtuoşi. Ahlul Bayt ai Sfântului Profet şi-au petrecut existenţa sub opresiune şi învinuiri. Şi-au împlinit datoriile prescrise în cele mai grele împrejurări chiar în atmosfera tăinuirii convingerilor. Doar patru membri ai casei profetice, pentru perioade scurte de timp, au avut în mod excepţional ocazia să acţioneze autonom, fără constrângere şi taqiyyah.
Abu Dharr al-Ghifari cât şi Abdallah ibn Abbas au relatat că Trimisul lui Allah a zis:
Similitudinea casei mele pentru voi este precum arca lui Noe pentru omenire, cine s-a îmbarcat pe aceasta va fi salvat, cine a rămas în afara acesteia va fi înecat.
într-o altă versiune:
Exemplul casei mele pentru voi este precum poarta Ierusalimului pentru israeliţi, oricine îi va trece pragul cu smerenie va fi iertat.
Citeşte şi:
Nu lăsa în urmă:
https://alternativaislamica.wordpress.com/2016/06/25/imamii-hasan-si-husayn/
Trebuie să vezi şi:
https://alternativaislamica.wordpress.com/2017/04/20/fatima-az-zahra/
Un gând despre „Tradiţia casei profetice”