Păduchii

Îndrumarea Profetului  cu privire la tratamentul celui afectat de păduchi

În Sahihan se relatează că Ka’b bin Ujrah a spus:

„Aveam păduchi şi m-au dus la Trimisul lui Allah cu păduchii căzându-mi pe faţă iar Profetul a zis:”

Nu mi-am dat seama că problema ta a ajuns în stadiul acesta!

Profetul i-a cerut să îşi radă părul de pe cap şi fie să postească timp de trei zile, fie să hrănească şase sărmani sau să sacrifice o oaie.

Există cauze interne şi externe ce pot genera apariţia păduchilor pe cap şi pe corp. Cauzele externe sunt reprezentate de igiena precară şi de substanţele impure ce pot ajunge pe suprafaţa epidermei. Cele interne se referă la substanţele nocive pe care corpul le expulzează prin epidermă şi care putrezesc apoi datorită umidităţii din pori. Apoi apar păduchii care se hrănesc cu aceste substanţe descompuse. De multe ori păduchii apar după ce persoana a suferit din cauza mai multor boli şi afecţiuni pentru că în astfel de cazuri regulile de igienă sunt ignorate. Copiii sunt victimele predilecte ale păduchilor datorită timpului petrecut afară.

Profetul a poruncit ca fiii lui Ja’far să fie raşi în cap, deoarece acesta este cel mai bun leac pentru păduchi – expune pielea la razele soarelui şi permite evaporarea umidităţii dăunătoare. Ulterior pe pielea capului trebuie aplicate unguente care să împiedice înmulţirea păduchilor şi să îi elimine.

Raderea părului de pe cap în afara motivelor estetice sau de tunsoare are la bază trei motive: împlinirea unui ritual religios permis, împlinirea unui ritual politeist şi realizarea unei metode de vindecare după cum am exemplificat anterior. Prima dintre ele este legată de Pelerinajul islamic (hajj şi umra). A doua cauză constă în consacrarea actului de a te rade pe cap către zei sau idoli.

Raderea părului de pe cap reprezintă un act de umilinţă şi adorare; din acest motiv constituie un ritual ce desăvârşeşte Pelerinajul. Imamul Şafi’i este de părere că raderea părului de pe cap este esenţial hajj-ului fiind un act de adorare.

Este de menţionat că atunci când arabii voiau să umilească un războinic captiv, înainte de a-l elibera, întâi îi rădeau părul de pe cap. Printre obiceiurile politeiste de la acea dată sunt acele practici care îi învăţau pe oameni o falsă călăuzire prin venerarea unor oameni consideraţi descendenţi ai unor figuri mitologice sau interlocutori ai zeilor, persoane care încercau să dobândească pentru ei înşişi dreptul de a conduce şi ai căror preoţi se concentrau asupra răspândirii politeismului şi inovaţiilor. Astfel de îndrumători voiau ca ucenicii lor să îi adore şi să-i venereze. În consecinţă îi încurajau pe elevii lor să îşi radă părul de pe cap pentru ei, să se umilească pentru aceştia iar nu de puţine ori le porunceau să se închine în faţa lor. Alte practici mai sunt acelea care îi învăţau pe oameni să jure în numele figurilor venerate, să se căiască şi să-şi mărturisească credinţa în faţa lor.

Allah a revelat:

3:79-80

Nu se cade unui om căruia Allah i-a dat înţelepciunea şi profeţia să spună apoi oamenilor: “Fiţi robii mei, şi nu ai lui Allah!”, ci să spună: “Fiţi cucernici, învăţându-i Cartea pe alţii învăţându-vă pe voi înşivă!” * Allah nu vă porunceşte să-i luaţi drept stăpâni pe îngeri şi pe profeţi. Cum v-ar porunci necredinţa, de vreme ce Lui v-aţi supus?

Rugăciunea este cel mai elevat act de adorare. Îndrumătorii devianţi, presupuşii învăţaţi şi tiranii şi-au consacrat lor înşişi actele de adorare ale supuşilor, atribuindu-şi, spre exemplu, ca practică a oamenilor în faţa lor: prosternarea. Un alt obicei al tiranilor era acela că cereau oamenilor să se ridice în picioare în prezenţa lor sau să-şi încline capul în faţa lor. Astfel oamenii liberi şi sclavii deopotrivă erau obligaţi să stea în picioare în faţa dictatorilor în timp ce aceştia din urmă erau aşezaţi.

Trimisul lui Allah a interzis împlinirea acestor acte pentru oricine altcineva în afară de Allah. El a spus:

Nimeni nu ar trebui să se prosterneze în faţa unei alte persoane.

Profetul l-a criticat pe Mu’ath atunci când acesta s-a prosternat în faţa lui. Din moment ce prosternarea în faţa creaturilor este strict interzisă, aşa cum ni se demonstrează prin sunna Profetului , cei care permit astfel de acte încearcă să acapareze drepturi ce I se cuvin doar lui Allah. Prosternarea este unul din elementele esenţiale ale rugăciunii. Atunci când politeismul permite ca prosternările să fie făcute în faţa creaturilor, acesta acordă permisiunea omului de a venera pe altcineva în afară de Allah.

Profetul a fost întrebat odată:

„Atunci când îl vedem pe unul dintre fraţii noştri, ar trebui să ne închinăm în faţa lui?”

El a răspuns: Nu.

A fost întrebat apoi: „Ar trebui să ne plecăm capul, să-l îmbrăţişăm şi să-l sărutăm?”

El a spus: Nu.

Apoi i s-a adresat întrebarea: „Ar trebui să dăm mâna cu el?”

Iar el a răspuns: Da.

Profetul a interzis ca musulmanii să stea ridicaţi în picioare ca semn de respect faţă de cineva atunci când acea persoană stă aşezată, aşa cum era obiceiul politeiştilor în vechime. Nu a permis ca acest lucru să fie făcut în timpul rugăciunii şi le-a poruncit musulmanilor să îl urmeze pe cel care îi conduce în rugăciune; dacă el stă aşezat în timpul împlinirii rugăciunii, din cauza unei boli, ceilalţi ar trebui să se aşeze şi ei deşi sunt sănătoşi.

Cei ignoranţi şi greşit-călăuziţi i-au adus asociaţi lui Allah în cadrul actelor de adorare, prosternându-se în faţa creaţiei. Ei Îl echivalează pe Allah, Stăpânitorul lumilor, cu creaţia şi sunt duşmanii înţelepciunii cu care au fost trimişi profeţii; s-a revelat că aceşti oameni vor rosti pe când vor fi în foc, certându-se cu falsele zeităţi pe care obişnuiau să le venereze:

26: 97-98

Pe Allah! Noi am fost în rătăcire vădită când v-am făcut pe voi egali cu Stăpânul lumilor!