Începerea emigrării

= XXVIII =

***

Primii emigranţi

După depunerea celui de-al doilea jurământ de la Aqaba şi întemeierea într-un deşert plin de necredinţă şi ignoranţă a unui mic stat islamic, realizare care constituia cel mai de seamă câştig pentru cauza islamică la acel moment; Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) le-a dat musulmanilor permisiunea de a emigra la Medina în teritoriul aflat în curs de formare.

Dacă vom judeca lucrurile la nivel individual emigrarea în Medina a însemnat multiple pierderi materiale şi sacrificarea averilor pentru cei care au participat. Totul era riscat şi cheltuit în schimbul obţinerii siguranţei personale. Emigrantul nici măcar nu spera la o călătorie sigură, acesta putea fi oricând jefuit sau omorât la începutul sau la sfârşitul drumului.

Viitorul era neclar şi marcat de multiple încercări şi crize imprevizibile.

Conştienţi de aceste condiţii musulmanii au început să emigreze în timp ce politeiştii făceau toate eforturile posibile pentru a-î întârzia şi a le împiedica plecarea, realizând că o asemenea mişcare implica o ameninţare cu consecinţe inimaginabile şi pericole de neconceput pentru întreaga lor societate.

Primul care a emigrat a fost Abu Salama; cu un an înainte de marele jurământ de la Aqaba. Când s-a hotărât să părăsească Mecca rudele sale prin alianţă, într-o încercare disperată de a-l opri, i-au reţinut soţia şi l-au înhăţat pe fiul său într-un mod atât de violent încât i-au dizlocat umărul. După plecarea soţului şi pierderea fiului, Umm Salama şi-a petrecut un an în singurătate plângând şi jelind. În cele din urmă unei rude a ei i s-a făcut milă de ea şi i-a îndemnat pe meccani să-l elibereze pe fiul ei şi să-i permită să i se alăture soţului. Atunci ea a pornit singură într-o călătorie de 500 de km fără nici un ajutor de nicăieri. Într-un loc numit at-Tan’im, Uthman bin Talha, întâlnind-o din întâmplare, s-a oferit să o aducă până la Medina călare. Împreună cu fiul ei s-a întâlnit cu Abu Salama, în satul Quba’, o suburbie a Medinei.

Un alt exemplu care confirmă atrocităţile politeiştilor meccani în contextul emigrării este cel al lui Suhaib. El şi-a exprimat dorinţa de a emigra şi bineînţeles că decizia a stârnit indignarea necredincioşilor. Ei au început să-l insulte pretinzând că atunci când venise la Mecca era doar un vagabond neînsemnat, însă oraşul lor a fost generos şi că datorită lor a reuşit să facă o mulţime de bani şi să se îmbogăţească. Aceştia au dat ordin să nu fie lăsat să plece. Văzând cele întâmplate, Suhaib s-a oferit să renunţe la toată averea în favoarea libertăţii sale. Cu această condiţie, în cele din urmă, ei au acceptat să-l elibereze.

Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a auzit această poveste şi a spus:

Suhaib este învingătorul! În cele din urmă, Suhaib este învingătorul!

Apoi a fost povestea lui Omar bin al-Khattab, Ayaş bin Abu Rabi’a şi Hişam bin al-Asi, care s-au înţeles să se întâlnească într-o dimineaţă într-un anumit loc pentru a pleca din Medina. Omar şi Ayaş au venit dar Hişam a fost reţinut de meccani.

La scurt timp după întâmplare, Abu Jahl şi al-Harith au venit la Medina pentru a-l vizita pe cel de-al treilea frate al lor, Ayaş. Ei au încercat cu perfidie să facă apel la sensibilitatea lui faţă de mama sa. Au pretins că mama lui jurase că nu-şi va mai pieptăna părul niciodată şi nu se va mai acoperi de soare până nu-l va vedea. Lui Aiaş i-a fost milă de mama lui dar Omar  may  Allaah  have  mercy  upon  him a fost suficient de inteligent încât a înţeles faptul că idolatrii voiau să-l îndepărteze pe Ayaş de islam aşa că l-a atenţionat asupra vicleşugurilor spunându-i:

„Mama ta o să-şi pieptene părul dacă o năpădesc păduchii şi se va feri la umbră dacă soarele din Mecca va fi prea arzător pentru ea.”

În ciuda acestor cuvinte, Ayaş s-a hotărât să meargă să-şi vadă mama, aşa că Omar i-a dat cămila lui cea ascultătoare şi docilă şi l-a sfătuit să se ţină călare, pentru a se putea salva dacă observă ceva suspicios din partea meccanilor. Cei trei au pornit atunci la drum spre Mecca. După o bucată de drum, Abu Jahl a început să se plângă de cămila lui şi i-a cerut lui Ayaş să-i permită să călărască împreună cu el pe cămila sa. Când cămila s-a aşezat, cei doi politeişti s-au aruncat asupra lui Ayaş şi l-au legat. Ei au intrat apoi călare în Mecca strigând oamenilor să le urmeze exemplul în legătură cu „nebunii”.

Acestea sunt câteva dintre exemplele care pot evidenţia reacţia meccanilor faţă de oricine intenţiona să emigreze. Totuşi credincioşii reuşeau încă să fugă în grupuri succesive şi cu repeziciune, încât, la două luni după cel de-al doilea jurământ de la Aqaba, cartiere întregi din Mecca erau părăsite. Aproape toţi adepţii lui Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) emigraseră la noua lor reşedinţă, cu excepţia lui Abu Bakr, a lui Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him, a Profetului  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) însuşi şi a acelor suflete nobile şi neajutorate care erau reţinute cu forţa sau nu erau în stare să fugă. Profetul  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) împreună cu Abu Bakr şi Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him îşi făcuseră toate pregătirile de emigrare dar Muhammad  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) încă aştepta permisiunea de la Domnul său.

Este demn de consemnat că cei mai mulţi credincioşi care emigraseră în Abisinia s-au întors la Medina şi s-au alăturat musulmanilor de acolo.

Fără îndoială situaţia în Mecca era critică dar Muhammad  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) nu era deloc îngrijorat. Abu Bakr, însă, îl îndemna necontenit pe Profet  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) să plece din oraş. El aştepta cu nerăbdare şansa de a-l însoţi pe Muhammad  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) în această călătorie memorabilă, dar Trimisul lui Allah  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) i-a spus că încă nu venise timpul.

Domnul său încă nu-i dăduse poruncă să emigreze.

În aşteptarea prouncii lui Allah, Abu Bakr  may  Allaah  have  mercy  upon  him făcuse pregătirile de călătorie şi cumpărase de asemenea două cămile agere pe care le hrănise timp de patru luni foarte bine, pentru a putea face faţă pe rând chinurilor unei lungi călătorii prin deşert.

***

= VA URMA =

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s