Promisiuni

= XXVI =

***

Primul jurământ de la Aqaba

Un număr de şase mediniţi îmbrăţişaseră islamul în sezonul de pelerinaj din cel de-al unsprezecelea an al profeţiei promiţând să comunice şi cunoscuţilor mesajul islamului.

În anul următor, cu ocazia pelerinajului, s-a prezentat un grup de doisprezece discipoli, pregătiţi să îl recunoască pe Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) drept profet universal. Din acest grup de oameni: cinci din cei şase îl mai întâlniseră, cu un an înainte, pe Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ). Jabir bin Abdullah bin Reiab era cel de-al şaselea, care se ţinuse deoparte. Ceilalţi şapte membri ai grupului, în afară de aceştia, erau: Mu’ad bin al Harith Ibn Afra din tribul Khazraj, Zakuan bin Abd al-Qais din tribul Khazraj, Ubada bin as-Samit din tribul Khazraj, Yazid bin Tha’laba din tribul Khazraj, Al-Abbas bin Ubada bin Nadala din tribul Khazraj, Abul Haitham bin at-Taihan din tribul Aus şi Uaim bin Sa’ida din tribul Aus.

Ei au mărturisit credinţa în mesajul lui Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi au jurat:

Nu ne vom închina altcuiva decât lui Allah, nu vom fura, nu vom comite adulter şi nici nu-i vom ucide pe copiii noştri, nu vom bârfi, nu vom ascunde minciuna şi te vom asculta necondţionat.

După ce aceştia şi-au făcut jurământul, Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a spus:

Pe cel care-şi va duce jurământul la îndeplinire, Allah îl va răsplăti, iar pe cel care neglijează ceva şi este năpăstuit în această lume, jurământul îl va mântui în Lumea de Apoi. Şi dacă păcatul rămâne ascuns de ochii oamenilor şi nici o nenorocire nu cade asupra lui, atunci totul rămâne între el şi Allah – Singurul care poate hotărî asupra iertării sale.

Vestitorii islamului în Medina

După acest jurământ, Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) l-a trimis la Yahtrib (Medina) pe Mus’ab bin Omair al-Abdari, primul „ambasador” musulman, spre a le duce oamenilor de acolo învăţăturile islamului, să le ofere îndumări de viaţă practice şi să caute a propaga islamul printre cei care mărturiseau încă politeismul.

El a fost găzduit în Medina la As’ad bin Zurara. Terenul a fost atât de bine pregătit şi chemarea realizată cu atât de mult entuziasm încât islamul s-a răspândit cu iuţeală, din casă în casă şi din trib în trib. Sarcina lui Mus’ab a fost favorizată de numeroase aspecte benefice şi promiţătoare de succes.

Într-o zi Mus’ab şi As’ad se aflau în drum spre locuinţele neamurilor Abd al-Aşhal şi Zafar ajungând în cele din urmă pe teritoriul neamului Zafar. Acolo s-au oprit lângă o fântână discutând cu unii dintre noii musulmani. Sa’d bin Mu’ad şi Usaid bin Hudair, şefii celor două triburi, au aflat de această întâlnire. Usaid s-a apropiat de musulmani, înarmat cu lancea sa, în timp ce Sa’d a refuzat din motivul că As’ad era vărul său din partea mamei. Usaid a venit s-a apropiat, blestemând, înjurând şi acuzându-i pe cei doi bărbaţi că prostesc oamenii slabi de înger şi îi amăgesc, poruncindu-le apoi să îşi înceteze chemarea.

Mus’ab l-a invitat calm să se aşeze spunându-i:

Dacă eşti mulţumit de discuţia noastră, o vei putea accepta, dar, dacă îţi va displăcea mă voi opri din ceea ce nu-ţi place.

Aşa să fie, a spus Usaid, apoi şi-a înfipt lancea în nisip.

L-a ascultat pe Mus’ab şi atunci a auzit pentru prima dată câteva versete din Nobilul Coran.

Mus’ab a spus: Mă jur pe Allah că, înainte de a le spune, se vedea pe faţa lui că vrea să devină musulman. Faţa lui era luminată de satisfacţie şi plăcere, fără a mai fi necesar să scoată vreun cuvânt de aprobare.

El i-a întrebat pe cei doi bărbaţi ce trebuia făcut pentru a îmbrăţişa islamul. Ei i-au cerut să urmeze ceremonia spălatului, să-şi cureţe hainele, să mărturisească adevărul credinţei în unicitatea lui Allah şi apoi să facă două rak’at (unităţi) de rugăciune. El a acceptat şi a făcut exact ce i se ceruse, adăugând că mai era încă o căpetenie, Sa’d bin Mu’ad, ai cărui oameni nu s-ar da înapoi de la a mărturisi credinţa dacă el se convertea la islam. A plecat după aceea să-l vadă pe Sa’d şi pe oamenii lui. Sa’d şi-a dat imediat seama că Usaid se schimbase. La o întrebare adresată de Sa’d, Usaid a răspuns că doi bărbaţi veniţi din Medina erau gata să îndeplinească orice poruncă pe care o primeau. El a reuşit să poarte conversaţia în aşa fel, încât a oferit celor doi bărbaţi care chemau la islam o şansă de a discuta în particular cu Sa’d. Povestea lui Usaid s-a repetat iar Sa’d a îmbrăţişat şi el islamul, după care s-a dus direct la oamenii lui, jurând că nu va mai vorbi cu ei, până ce nu vor crede în Allah şi în Trimisul Său. Chiar în după-amiaza respectivei zile, toţi bărbaţii şi femeile acelui trib arab au îmbrăţişat islamul, mai puţin un om, al-Usairim, care s-a abţinut până în ziua de Uhud. În ziua aceea, el a îmbrăţişat islamul şi a luptat împotriva politeiştilor, fiind în cele din urmă omorât, înainte de a avea posibilitatea de a se închina vreodată în rugăciune.

Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) s-a referit la acesta, astfel:

El a făcut puţin, dar răsplata lui este mare.

Mus’ab a rămas în Medina, conducându-şi misiunea cu sârguinţă şi succes, până când în toate casele de Ansar (ajutoare) existau bărbaţi şi femei care îmbrăţişaseră islamul. Termenul Ansar se referă la musulmanii din Medina care i-au ajutat pe msulmanii din Mecca şi pe Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) în momentul emigrării lor de la Mecca la Medina în anul 623 e.n. O singură familie a rămas neînduplecată la chemarea islamică. Ei se aflau sub influenţa poetului Qais bin al-Aslat, care a reuşit să îi ţină deoparte şi să le acopere urechile împotriva mesajului islamic până în anul 5 d.H. (după Hijra).

Cu puţin înaintea următorului sezon de pelerinaj, în al 13-lea an al profeţiei, Mus’ab bin Omair s-a întors la Mecca, aducându-i Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) veşti bune despre solul fertil pe care islamul l-a găsit în Medina, oferind astfel un viitor prosper, precum şi despre puterea şi protecţia pe care acel oraş le vor aduce în slujba islamului.

***

= VA URMA =

Un gând despre „Promisiuni

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s