Întrebarea 13 (II)

= Şabestari =

Grădina Tainei

گل سان رز

***

13

(partea a II-a)

Ce spune cel ce-aflat-a deplinul adevăr?

din ochi şi aluniţă, din buze şi din păr?

Răspuns

806

Făclia, frumuseţea şi vinu-aduc mereu

dovezi că-n orice formă se-arată Dumnezeu.

807

Făclia-ndrumă-aleşii iar vinul îi desfată.

Contemplă-I frumuseţea, căci pe deplin se-arată.

808

În Moise, frumuseţea iscat-a-atunci scântei.

Şi vinu-a fost văpaia, tufişul – facla ei.

811

Făclia, frumuseţea şi vinul sunt de faţă.

Dezmiardă frumuseţea! Urmează-a mea povaţă!

812

Din vinul nimicirii de sine de vei bea,

atuncea de-al tău sine deplin tu vei scăpa.

813

Bea vin, căci de-al tău sine ţi-aduce liberarea,

să poată stropul vieţii-a se contopi cu Marea.

814

Bea vinul din pocalul Obrazului divin,

căci ochiul Lui e cupa cu cel mai limped vin.

815

Să cauţi vinul fără de cupă sau ulcior,

căci vinu-i şi paharnic, pocal şi băutor.

817

Vezi, de noroiul vieţii doar acel vin curat

te-a curăţat din clipa în care ajuns-ai beat.

818

Bea vinul ce te scapă de orice gărgăuni!

Mai vrednici sunt beţivii ca oamenii zişi „buni”.

819

Pentru cel ce departe-i de Faţa cea divină,

mai bun e vălul beznei decât cel de lumină.

820

Căindu-se în bezna-i, Adam a fost iertat.

Trufaş de-a sa lumină, Satan fu blestemat.

821

A inimii oglindă la ce s-o cureţi bine,

de-o să te vezi întruna în ea numai pe tine?

822

În vin de cade-o rază-a Obrazului divin,

precum băşici de aer de forme-ajunge plin.

824

Universalul cuget îşi iese-atunci din sine.

Universalul suflet precum un sclav devine.

825

Să ştii că-ntreaga lume e-al Domnului tractir,

şi inima oricărui atom e-al Său potir.

826

Şi-orice heruv ori suflet sau duh ajunge beat.

Văzduhul, cerul, glia, la fel s-au îmbătat.

827

Şi bolta se roteşte-ameţită pe deplin,

râvnind doar la mireasma acelui unic vin.

828

Heruvii beau din cupe-acel vin curat şi sfânt,

iar drojdia rămasă o varsă pe pământ.

829

Stihiile, sorbind-o, se-mbată-atunci pe loc,

şi cad ba într-o apă, ba-n mijlocu-unui foc.

830

Mireasma-acelei drojdii ajunsă pe pământ,

înalţă cugetarea şi-o-ndreaptă spre Cel Sfânt.

831

Reflexul ei dă viaţă oricărui trup uscat.

Căldura ei învie un suflet îngheţat.

833

Mireasma ei pe unul îl face mai mintos.

Culoarea ei pe-un altul îl face credincios.

834

Un strop îl face pe-unul a fi tot mai smerit.

O cupă-l face pe-altul s-ajungă-ndrăgostit.

835

Un altul vezi că soarbe doar dintr-o-nghiţitură,

şi crâşmă şi paharnic, beţiv şi băutură.

836

Pe toate le înghite şi-ar mai sorbi avan.

Ţi-e inima cât marea, hei, straşnic beţivan!

837

El dintr-o sorbitură înghite viaţa-ntreagă,

scăpat de tot ce-n lume se crede sau se neagă.

838

Uitând de predici sterpe şi de smerire vană,

pe cel ce-i fruntea crâşmei îl prinde de pulpană.

***

Crâşma

839

Beţiv e doar cel care s-a liberat de sine.

Păgân piosu-i dacă la sine tot mai ţine.

841

Iar crâşma-i dintr-o lume ce n-are-asemuire,

şi-n care-ndrăgostiţii-şi au locul de-ntâlnire.

842

Vezi, pentr-un suflet crâşma devine cuibul drag,

şi orice crâşmă este-al Nemărginirii prag.

843

În crâşmă beţivanul stă ca într-un pustiu.

Miraj devine lumea şi tot ce este viu.

844

Pustiu-acela este-un pustiu nemărginit.

Nici început nu are şi n-are nici sfârşit.

845

În lungul lui chiar dacă un veac ai alerga,

tu n-ai da nici de tine şi nici de-altcineva.

846

Cei ce rămân acolo n-au cap şi nici picioare.

Nu e păgân nici unul, dar nici credinţă n-are.

847

S-au îmbătat cu vinul ce-i leapădă de sine,

au rupt cu tot ce-n viaţă înseamnă rău şi bine.

848

Sorbit-au fără buze din acel vin anume

şi nici că le mai pasă de-un rău sau bun renume.

849

Nu vor să mai vorbească nimic despre viziuni,

trăiri înălţătoare, iluminări, minuni.

850

Sorbind mireasma drojdiei de-orice s-au lepădat

iar gustu-anihilării deplin i-a îmbătat.

***

Încheiere

990

Vezi, faţa Celui care în lume-a-adus lumină

şi lumea-a-mpodobit-o, mi s-a-arătat deplină.

991

Cuprins fui de ruşine atuncea şi de-alean,

când mi-amintii de viaţa ce-am risipit-o-n van.

992

Dar Astru-acel c-o faţă sclipind precum un soare,

văzând c-orice nădejde din suflet îmi dispare,

993

pe loc umplu o cupă şi-ndată mi-o întinse.

Licoarea-atunci în mine o flacără aprinse.

994

„Cu vinu-acesta fără mireasmă şi culoare,

de pe tăblia vieţii tu şterge-orice-nsemnare!”

995

Dar după ce băut-am tot limpedele vin,

căzut-am în ţărână, ajuns beat pe deplin.

997

Ba sunt la fel cu ochii divini, plin de-nfocare,

ba sunt precum divinii zulufi, în zbuciumare.

998

Ba zac întins pe vatră, împins de a mea fire,

ba intru în grădină, condus de-a Lui privire.

999

Mănunchi de flori cules-am eu într-o zi senină

şi le-am numit atuncea: „A tainelor grădină”.

1000

Căci tainele din inimi toţi trandafirii sunt,

dar despre ele nimeni nu spus-a vreun cuvânt.

1001

Cu limbile lor crinii vorbesc fără-ncetare.

Cu ochii lor narcişii privesc în depărtare.

1002

Iar tu cu ochii inimii uită-te la ei,

ca nici o îndoială să n-aibă vreun temei,

1003

şi s-afli adevărul rămas de la-nvăţaţi,

de la Profetul nostru, de la iluminaţi.

1004

Şi nu căta cusururi, cu ochi plini de venin,

căci orice floare-atuncea s-ar preschimba în spin.

1005

De nerecunoştinţă-are parte neştiinţa.

Cunoaşterea atrage în schimb recunoştinţa.

1006

Iar cel care de mine o să-şi mai amintească,

să spună: „De el Domnul să se milostivească!”