= Şabestari =
Grădina Tainei
گل سان رز
***
13
(partea I)
Ce spune cel ce-aflat-a deplinul adevăr?
din ochi şi aluniţă, din buze şi din păr?
Răspuns
719
Tot ce-n această lume vedem şi poartă nume,
reflex e-al celui Soare ce dăinuie-n cea lume.
721
A Lui e Frumuseţea şi-Atotputernicia,
şi faţa-i ca şi păru-i ne-aduc doar mărturia.
722
Blândeţea şi mânia sunt însuşiri divine,
căci faţa ca şi părul ni le vădesc prea bine.
735
Trei stări le schimbă celor iluminaţi simţirea:
a sinelui zdrobire, beţia şi iubirea.
738
Nu-s stările acestea doar vane-nchipuiri.
Nu-s toţi în stare tainei să-i deie tâlcuiri.
739
Nu mint dreptcredincioşii vorbind de-aceste stări.
Ori cred în ce spun sfinţii, ori au iluminări.
***
Ochii şi gura
745
Vezi, ochii Lui ne iscă beţiile şi dorul.
De pe-a Lui buză vieţii pornitu-i-a izvorul.
747
Când ochii Lui în inimi stârnesc tristeţi şi chin,
pe-un suflet bolnav gura-I îl vindecă deplin.
748
Când ochii Lui spre lume privirea nu şi-o-ndreaptă,
cuvântul Lui e harul ce oamenii-l aşteaptă.
751
Privirea ce-o aruncă-i momeala din capcane.
Sunt colţurile gurii-ale crâşmelor cotloane.
752
C-o singură-ncruntare, El lumea o zdrobeşte,
dar c-un sărut pe urmă la loc o întregeşte.
753
Privirea Lui ne fierbe tot sângele din vine.
Cuvântu-I pe-orice suflet îl smulge-oricând din sine.
754
C-o singură ocheadă, El inimi jefuieşte.
C-un zâmbet El pe-un suflet deplin îl izbăveşte.
755
Să te-alipeşti de ochii şi gura Lui de-ai vrea,
doar „nu” ţi-ar spune ochii, şi buzele că „da”…
756
Privirea Lui ne face ca duhul să ni-l dăm,
dar c-un sărut ne face-napoi să ni-l luăm.
767
În lanţul lor, zulufii prind inimile toate.
Fac sufletele-ncolo şi-ncoace a se zbate.
769
Când Domnu-şi dă în lături zulufii de-abanos,
nu mai rămâne-n lume niciun necredincios.
770
Dar dacă El zulufii i-ar ţine-n loc mereu,
n-ai mai găsi vreun suflet să creadă-n Dumnezeu.
771
De şi-ar tăia zulufii, ce rău în asta-ar fi?
Nu s-ar scurta-atunci noaptea şi ziua s-ar lungi?
773
Atunci când caravana raţiunii-n mâini îi cade,
o leagă strâns cu lanţul zulufilor, s-o prade.
774
Zulufilor de tihnă nicicând, vezi, nu le pasă.
Ne-aduc ba dimineaţa, ba noaptea-ntunecoasă.
777
Iar inima-mi zulufii îi ia drept pilduire:
nu-şi află niciodată o clipă de tihnire.
***
Aluniţa
791
O mică aluniţă-I împodobeşte Faţa.
Din punctu-i s-a tras cercul ce devenit-a viaţa.
796
A inimii-oglindire e aluniţa-I oare?
Sau inima mea este-a-aluniţei reflectare?
799
De inima-i reflexu-aluniţei Lui divine,
de ce tot schimbătoare-a mea inimă devine?
800
O simt când pustiită ca ochii Lui mahmuri,
când zbuciumată-asemeni zulufilor Lui suri.
801
Ba seamănă cu Faţa-I, şi e strălucitoare,
ba-i neagră, şi-atunci are-a-aluniţei Lui culoare.
802
Ba se preschimbă-n templu, ba-ajunge o geamie,
ba-i iadul ce-nspăimântă, ba-i raiul care-mbie.
803
Ba dincolo-i de ceruri, ‘nălţându-se cu-avânt,
ba cufundată zace-n movila de pământ.
805
Ce-nseamnă frumuseţea şi vinul şi făclia?
Şi ce vrea beţivanul când l-a cuprins beţia?
Islamica Republică 