= Şabestari =
Grădina Tainei
گل سان رز
***
10
(partea a II-a)
Ce-i marea care-şi are drept ţărm întins gândirea?
Ce-i perla care-şi află-n adâncu-i zămislirea?
Răspuns
635
Vezi, partea-ntrecând totu-i Suprema Existenţă,
iar totu-i existentul; a lumii-ntregi prezenţă.
636
În chip multiplu totul ne-apare în afară.
Unicitatea se află-n adâncu-i, drept comoară.
637
Prin multiplicitate – existentul se vădeşte.
Unicitatea-i partea ce-n sine-o tăinuieşte.
638
Dar totul existenţă adevărată n-are.
El pentru Existenţa Supremă e-o-ntâmplare.
639
De totul se vădeşte multiplu în afară,
mai mic e decât partea, cu ea de se măsoară.
640
Nu poate existentul să fie mai presus.
Supremei existenţe îi e de fapt supus.
641
Unică şi multiplă-acest tot viaţa şi-o are,
căci doar în chip multiplu Unicitatea-apare.
642
Se trece existentul, căci e-o-alcătuire.
Ce-i trecător se-ndreaptă spre propia-i pieire.
644
Cum acest tot e lumea, în fiecare clipă,
în largul nefiinţei ea se cufundă-n pripă.
645
Apoi o altă lume îşi ia din nou avânt,
şi-n fiecare clipă-i alt cer şi alt pământ.
646
Un lucru doar o clipă de viaţă-n fapt cunoaşte,
căci în aceeaşi clipă el moare şi se naşte.
***
Pilduiri
651
De vrei să ştii ce toate acestea te învaţă,
tu află că de moarte ai parte şi în viaţă.
652
Şi tot ce-există-n lume, în cer şi pe pământ,
în al tău trup şi suflet aşijderi s-a răsfrânt.
653
Căci lumea, -asemeni ţie, -o fiinţă e, vezi bine.
Şi tu eşti al ei suflet şi trup ea-i pentru tine.
654
Iar moartea în trei feluri în om se înfiripă:
întâia moarte adusă-i de fiecare clipă.
655
A doua moarte-i frânge voinţa şi i-o-ngroapă.
Iar de a treia moarte, vezi, nimenea nu scapă.
656
Cum viaţa şi cu moartea în fapt stau faţă-n faţă,
tot astfel de trei feluri va fi şi a ta viaţă.
657
Nu poate-orice făptură să-şi frângă-a sa voinţă.
Doar ţie ţi-a fost dată o-asemenea putinţă.
658
În orice clipă lumea se schimbă, e ştiut,
şi la sfârşit ajunge cum fost-a la-nceput.
659
Ce-o să se vadă-n lume, în Ziua cea din urmă,
tu vei vedea în tine, când viaţa ţi se curmă.
660
Ţi-e trupul glia, capul e bolta-mbietoare.
Ţi-s simţurile stele şi sufletul e-un soare.
661
Iar ale tale oase ca munţii sunt de tari,
şi părul ţi-e din vrejuri iar membrele-s stejari.
662
La vremea morţii trupul, căit, se va suci,
cum fi-va-n tremur glia-n a Judecăţii Zi.
663
Năucă-ţi va fi mintea şi duhu-negurat,
şi simţurile-stele ce s-au întunecat.
664
Din porii tăi sudoarea va curge ca o mare,
şi-n ea-necat, tu, fără de cap şi de picioare.
665
Şi oasele-or începe încet să se destrame,
şi vor ajunge toate asemeni unor scame.
666
Picioarele amândouă, pe rând, s-or răsuci.
Tovarăşii de-o viaţă de tine vor fugi.
667
Iar când din trup pleca-va-al tău suflet pe vecie,
ţărâna-ţi deveni-va o „netedă câmpie”.
668
Şi lumea va ajunge tot în aceeaşi stare,
în care-ajunge omul în clipa-n care moare.
671
Zdrobită-i lumea-ntruna şi iar se întregeşte,
cum duhul se-ntrupează şi-apoi se slobozeşte.
672
Creaţia se-nnoieşte întruna-n creatură,
deşi-ndelungă pare-a fi viaţa-ntr-o făptură.
673
Mărinima care ne-o-arată Dumnezeu,
întruna se vădeşte, înfăptuind mereu.
674
Căci, pe de-o parte lumea mai mândră se-nfiripă,
pe de-altă parte piere în fiecare clipă.
675
Iar când această lume, a noastră, va dispare,
domni-va veşnicia în lumea viitoare.
676
În orice lucru două lumi îşi vădesc prezenţa:
întâia este forma şi-a doua e esenţa.
677
De te uneşti cu prima, te-aşteaptă despărţirea.
A doua-şi are veşnic în Domnul dăinuirea.
680
Tot ce-n această lume e numai în putinţă,
în lumea viitoare primi-va-alcătuinţă.
***
Rânduiri
685
Şi fapte şi cuvinte, ascunse cu migală,
în Ziua Judecăţii ieşi-vor la iveală.
686
De-a trupului cămaşă când te vei despuia,
atunci virtuţi şi vicii deplin s-or arăta.
687
Când de-al tău trup nevrednic te vei fi curăţat,
se va privi în tine ca-ntr-un izvor curat.
688
Şi tot ce-ascunde-adâncu-ţi ieşi-va la lumină
„când dezlegarea tainei va deveni deplină”.
689
Dar ca şi-n lumea-aceasta, orice-nsuşire-anume
o dreaptă întrupare primi-va în cea lume.
690
Aşa cum cele patru stihii, vezi, au putinţa
să işte-n lume piatra şi planta şi fiinţa,
691
la fel orice-nsuşire în lumea ce-o să vină
va arde-ntr-o văpaie ori va sclipi-n lumină.
695
Iluminat tu fi-vei atuncea pe deplin.
Putea-vei fără văluri să-l vezi pe Cel Divin.
696
Şi lumile-amândouă în hău o să le-arunci,
căci nu ştiu ce beţie te va cuprinde-atunci.
697
Să nu uiţi de licoarea ce-o da-va Cel Divin.
E vinul ce de tine te curăţă deplin.
698
Ferice clipa-n care de tine ai scăpat.
Cel mai sărac devine atunci cel mai bogat.
699
Şi fără de credinţă şi fără judecată,
şi beat şi smuls din sine, cu fruntea-n praf plecată.
701
Ce preţ v-avea atunci raiul cel de fecioare plin,
când în lăcaşul tainic nu intră vreun străin?
702
Când voi vedea-a Ta faţă şi vinu-l voi sorbi,
eu nu ştiu după aceea, ce oare va mai fi.
703
Dar cum după beţie doar mahmureala vine,
la gându-acesta fierbe tot sângele din mine.
704
S-a despărţit ce-i veşnic de ce e trecător?
E vorba despre lume şi despre Creator.
***
Răspuns
705
Nu-i despărţit ce-i veşnic de ce e trecător,
acesta-şi află-n Domnul al dăinuirii-izvor.
706
Cel Veşnic este totul, şi în afara Lui
cu-adevărat în lume, să ştii, nimica nu-i.
707
Putinţa existenţei, vezi, nefiinţa n-are.
Suprema Existenţă e-n veci nepieritoare.
708
Întreaga lume nu e decât o-nchipuire,
ca punctul ce-mplineşte un cerc dup-o rotire.
710
Învârte cu iuţeală-o scânteie, stând pe loc!
Iuţeala învârtirii-o preschimbă-n cerc de foc.
711
De-l pomeneşti pelinul mereu, nu doar o dată,
prin asta nu devine multiplu niciodată.
715
În chip multiplu numai ce-i trecător apare,
cum cameleonu-şi schimbă întruna-a lui culoare.
716
În toate-o existenţă doar dăinuie mereu,
vădind Unicitatea ce este Dumnezeu.