= Şabestari =
Grădina Tainei
گل سان رز
***
10
(partea I)
Ce-i marea care-şi are drept ţărm întins gândirea?
Ce-i perla care-şi află-n adâncu-i zămislirea?
Răspuns
563
Vezi, marea-i Existenţa, iar ţărmul e cuvântul.
Scoici litere-s, iar perla: a-L cunoaşte pe Prea Sfântul.
564
De valuri înspumate sunt perlele aduse,
frânturi din Cartea sfântă, profeticele spuse.
565
Ţâşnesc întruna valuri ce ne-ncetat murmură,
dar apa ei nu scade cu nici o picătură.
566
Cunoaşterea îşi află în mare-a ei sorginte,
iar învelişul perlei făcut e din cuvinte.
***
Pilduiri
568
Aflai că-n luna-a patra a fiecărui an,
ies scoicile deasupra din mare, lângă-Oman.
569
Se-nalţă din adâncul în care apărură
şi-apoi plutesc pe mare cu-a lor deschisă gură.
570
O ceaţă se ridică deasupra mării-atunci,
şi-n ploaie o preschimbă-ale Domnului porunci.
571
Se-nchide gura scoicii de-n ea un strop se-abate,
de parc-au zăvorât-o atunci sute de lacăte.
572
Şi scoicile se-afundă cu inimile pline
şi orice strop de ploaie o perlă-atunci devine.
573
Iar când cufundătorul se adânceşte-n mare,
el scoate la iveală doar perle sclipitoare.
574
Ţi-e trupul, ţărmul, marea-i Suprema Existenţă,
iar ceaţa-i haru-I, ploaia: a Numelor prezenţă.
575
Cufundătorul este-omeneasca judecată,
ce prin acele perle devine mai bogată.
576
Cunoaşterea-atunci umple al inimii ulcior,
şi scoicile-ntrupează-nvelişul ei sonor.
577
Iar duhul, ca un fulger ce nu are pereche,
pe-aceste scoici le duce-ntr-o clipă la ureche.
578
Tu sparge scoica! Smulge-apoi perla care-i crezul!
Azvârle-ncolo coaja migdalei! Scoate-i miezul!
583
Din inimă şi suflet să-ţi dai acum silinţa
ca s-afli ce cuprinde-n adâncul ei credinţa.
587
Vezi, trupul de-al tău suflet e-atât de diferit,
ca deosebirea dintre apus şi răsărit.
588
sau cea dintre strădanii trupeşti şi cugetare,
ori dintre judecată şi stări înălţătoare.
589
Cunoaşterea n-o iscă a lumii-ntregi prezenţă.
Te-apropii-atunci de formă dar nu şi de esenţă.
590
Cunoaşterea nu merge cu poftele trupeşti.
Dacă-ţi doreşti un înger, tu javra s-o goneşti.
591
Cunoaşterea credinţei: virtute îngerească,
de care n-are parte o inimă câinească.
593
Cu zugrăvite chipuri de casa ţi-este plină,
un înger niciodată-năuntru n-o să-ţi vină.
594
Deci, inima ai grijă s-o cureţi cât mai bine,
ca îngerul să-şi facă al tău lăcaş în tine.
595
Tu ca pe-o moştenire primeşte-nvăţătura,
şi-acum, pentru cea lume, începe arătura!
***
Pilduiri
624
Splendoarea cea divină, părând nepăsătoare,
dintr-altă lume vine, ce n-are asemănare.
625
Nălţatu-şi-a pe-a noastră cetate al ei steag,
şi rânduiala lumii o schimbă-n vălmăşag.
626
Ba călăreşte calul regesc al cumpătării,
ba îşi roteşte spada-ascuţită a mustrării.
627
Numită-i frumuseţe, de-apare în fiinţă.
Ivită în vorbire, numită-i elocinţă.
628
Şi regii, ca şi sfinţii, dervişii ori profeţii,
cu toţii se închină în faţa frumuseţii.
629
Divină-i frumuseţea ce duhul ni-l răpeşte:
părtaş nu are Domnul în tot ce-nfăptuieşte.
634
Ce-i partea care este decât totul mai mare?
Şi către acea parte, ce cale duce oare?
Islamica Republică 