Călătoria nocturnă

= XXV =

***

Al-Isra şi Al-Miraj

Călătoria nocturnă şi Înălţarea spre sferele cereşti

Ultimele zile ale etapei meccane din viaţa Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) sunt consemnate ca posibilităţi alternative între două extreme: succes gradat şi persecuţie continuă. Oricum o perioadă favorabilă izbândei se profila la orizontul îndepărtat, pentru a se materializa, într-un final, în călătoria nocturnă a Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) la Ierusalim, urmată de înălţarea sa spre sferele cereşti.

În ceea ce priveşte data exactă, aceasta constituie încă un motiv de controversă şi nu s-a ajuns la un acord comun în privinţa ei.

În orice caz majoritatea savanţilor înclină spre considerarea unei date, cu aproximativ 12-16 luni înaintea migrării în Medina. Prezentăm în continuare un rezumat amănunţit al acelui eveniment miraculos, relatata de Ibn al-Qayyim.

Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a călătorit trup şi suflet, cu voia lui Allah, pe un cal numit al-Buraq, în compania îngerului Gavriil, de la moscheea Sfântă din Mecca, la îndepărtata moschee din Ierusalim. Acolo a descălecat, şi-a legat calul de o verigă la poarta moscheii şi a condus profeţii în rugăciune. După aceea, Gavriil l-a purtat trup şi suflet spre ceruri. Când au ajuns la prima sferă cerească, Gavriil l-a rugat pe îngerul paznic să deschidă poarta cerului. Când poarta s-a deschis, Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) l-a văzut pe Adam, Tatăl omenirii. Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) l-a salutat şi acesta i-a urat bun venit şi şi-a exprimat încrederea în profeţia lui Muhammad. El a văzut sufletele martirilor la dreapta lui Adam şi cele ale păcătoşilor, la stânga acestuia.

Îngerul Gavriil a urcat apoi cu Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) spre a doua sferă cerească, şi acolo a cerut din nou să i se deschidă poarta. I-a văzut şi i-a salutat pe Ioan, fiul lui Zaharia şi pe Iisus, fiul Mariei (pacea fie asupra lor).

Ei i-au răspuns la salut, i-au urat bun venit şi şi-au exprimat încrederea în profeţia lui.

Au ajuns apoi la cea de-a treia sferă, unde l-a văzut pe Iosif şi l-a salutat. Iosif l-a întâmpinat pe Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi şi-a exprimat credinţa în profeţia sa.

Muhammad, însoţit de Gavriil, a ajuns apoi la a patra sferă cerească, unde l-a întâlnit pe profetul Idris şi l-a salutat. Profetul Enoch i-a răspuns la salut şi şi-a exprimat credinţa în profeţia lui. Apoi, el a fost purtat spre a cincea sferă, unde l-a întâlnit pe profetul Aaron şi l-a salutat. Acesta i-a răspuns la salut şi şi-a exprimat de asemenea încrederea în profeţia sa. În al şaselea cer, el s-a întâlnit cu Moise (pacea fie asupra lui) şi l-a salutat. Moise i-a răspuns la salut şi s-a arătat şi el încrezător în profeţia sa. La plecare, Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a văzut că Moise începe să plângă şi l-a întrebat care era motivul. Moise a răspuns că plângea fiindcă l-a întâlnit pe omul care fusese trimis după el ca Mesager şi care reuşise să conducă spre Paradis mai mulţi din poporul său decât reuşise el însuşi. Apoi Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a ajuns la al şaptelea cer unde s-a întâlnit cu Avraam (pacea fie asupra sa) şi l-a salutat. Avraam i-a răspuns la salut şi şi-a exprimat credinţa în profeţia lui. După aceea, a fost purtat la Sidrat-al-Muntaha (cel mai îndepărtat arbore lotus) şi i s-a arătat al-bayt-al-ma’mur (casa trainică) asemănătoare cu Ka’ba (Casa Sfântă) şi înconjurată zilnic de 70.000 de îngeri, astfel încât îngerilor care au înconjurat-o o dată să nu le mai vină rândul până în Ziua Învierii. Apoi, el a fost înfăţişat Prezenţei Divine, simţind imensa bucurie de a se afla cât mai aproape de Prezenţa Gloriei Divine. Acolo, Domnul i-a revelat slujitorului Său anumite versete, poruncind facerea a cincizeci de rugăciuni zilnice pentru slăvirea Sa. La întoarcere, el i-a spus lui Moise că adepţilor lui li s-a poruncit să se roage de cincizeci de ori pe zi. Moise s-a adresat lui Muhammad astfel: adepţii tăi nu pot face atât de multe rugăciuni. Întoarce-te la Stăpânul tău şi roagă-L să mai reducă numărul. Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) s-a întors spre Gavriil, ca şi cum ar fi dorit să-i ceară sfatul.

Gavriil a încuviinţat din cap: Da, dacă tu doreşti, şi s-a înălţat cu el spre Faţa lui Allah. Allah Atotputernicul, Lăudat fie El, a redus rugăciunile cu zece. Apoi, Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a coborât şi i-a relatat lui Moise, care l-a îndemnat din nou să ceară împuţinarea lor. Muhammad a mers iarăşi înainte lui Allah, pentru a implora din nou o reducere a numărului de rugăciuni, repetând acest lucru până ce numărul rugăciunilor a fost redus la numai cinci pe zi. Moise i-a cerut încă o dată să implore o reducere, dar Muhammad a spus: Mi-e ruşine acum să tot cer Domnului meu să mai reducă. Accept şi mă resemnez, cu Voia Lui. Când Muhammad a pornit mai departe, s-a auzit o Voce, spunând: Eu mi-am impus Voia mea şi am uşurat povara slujitorilor Mei.

Există unele controverse referitoare la afirmaţia cum că Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) l-ar fi văzut pe Allah cu ochii săi pe calea firească a simţului văzului său. Unele interpretări spun că nu poate fi confirmată vederea lui Allah cu ochiul liber. Ibn Abbas, pe de altă parte, afirmă că termenul ru’ia, folosit în Nobilul Coran, semnifică „vederea cu ochiul liber”.

În capitolul an-Najm, putem citi:

Apoi s-a apropiat şi a coborât mai jos 53:8

Aici se face referire la îngerul Gavriil şi acest context diferă complet de cel din tradiţia profetică, referitoare la Isra şi Mi’raj (călătoria nocturnă şi înălţarea) unde „apropierea” se referă la apropierea de Domnul, Lăudat fie El.

Dintre cele mai însemnate evenimente ce au marcat Călătoria nocturnă putem menţiona:

Gavriil a deschis pieptul Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), i-a scos inima şi a spălat-o.

Tot atunci i-au fost aduse două vase de aur. Într-unul era lapte, iar în celălalt era vin. I s-a cerut să aleagă unul dintre ele, iar Muhammad a ales vasul cu lapte şi l-a băut.

Îngerul a spus: „Ai fost călăuzit spre natura lucruilor” (fitra) sau „ai obţinut naturaleţea”. „Dacă ai fi ales vinul, poporul tău s-ar fi rătăcit”.

Fitra – esenţa lucrurilor după sinea lor, aşa cum au fost ele lăsate, orânduite de Allah. Este un mod simbolic de a spune că binele şi răul au fost aduse în faţa Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) sub forma laptelui şi a vinului şi că, instinctiv, el a ales binele. Este foarte dificil de redat într-o limbă străină, termenul arab „fitra”. El denotă constituţia sau dispoziţia originală cu care un copil vine pe lume, natura lui înnăscută, în contrast cu înclinaţiile sau calităţile dobândite în timpul vieţii. Nu doar atât se referă la tendinţa spirituală inerentă a omului aflat în starea sa nepângărită, de a fi fără prihană.

Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a povestit că a văzut două râuri bine conturate, Nilul şi Eufratul, şi două care abia erau schiţate. Se pare că acele două râuri evidente, Nilul şi Eufratul, delimitează în mod simbolic regiunea cu văi fertile, în care mesajul lui Muhammad va prinde rădăcini, precum şi oamenii ce o populează care vor rămâne întotdeauna slujitorii credincioşi ai islamului, pe care îl vor transmite din generaţie în generaţie. Nu se sugerează sub nici o formă că aceste două râuri izvorăsc din Paradis.

El a avut şansa să-l vadă pe Malik, paznicul Iadului, cu o înfăţişare tristă şi cruntă. Acolo i-a văzut pe locuitorii Iadului, între care erau şi cei care mâncaseră pe nedrept hrana orfanilor. Ei aveau buzele lăsate în jos, asemănătoare cu cele ale cămilelor; înghiţeau pietre înroşite în foc, scoţându-le apoi prin spate. Mai erau acolo şi cămătarii, ei aveau burţile atât de mari încât nu se mai puteau mişca şi erau călcaţi în picioare de oamenii Faraonului când aceştia erau aduşi în Iad. În acelaşi sălaş, el i-a văzut şi pe adulterini, cărora li se oferea o bucată de carne grasă şi gustoasă, precum şi una stricată şi urât mirositoare, dar ei o alegeau pe aceasta din urmă. Femeile desfrânate erau şi ele acolo, atârnând spânzurate de sâni.

Călătoria nocturnă a stârnit o mare agitaţie între oameni iar cei care erau neîncrezători l-au copleşit pe Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) cu tot felul de întrebări. El le-a povestit că văzuse cămilele negustorilor meccani, care se duceau şi se întorceau încoace şi încolo. Le-a mai povestit şi despre unele dintre animalele lor care să rătăciseră. După aceea le-a povestit cum băuse din apa lor în timp ce ei dormeau adânc şi cum lăsase rezervorul acoperit.

Necredincioşii, însă, au profitat de această ocazie pentru a-i insulta pe musulmani şi credinţa lor. Ei l-au cicălit pe Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) întrebându-l şi punându-l să descrie moscheea din Ierusalim, unde el nu mai fusese înainte de această călătorie nocturnă, şi, spre uimirea multora, răspunsurile Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) au furnizat informaţii exacte despre acea moschee. El le-a oferit tot felul de detalii în legătură cu caravenele şi drumurile cămilelor lor. Toate acestea însă nu le-au inspirat altceva decât îndepărtartea de Adevăr şi acceptarea necredinţei.

Adevăraţii musulmani n-au găsit nimic neobişnuit în această călătorie nocturnă. Dacă Allah Atotputernicul este destul de Puternic încât a creat cerurile şi pământul prin simpla Sa Voinţă, atunci este fără îndoială destul de Puternic să-l ducă pe Mesagerul Său la ceruri şi să-i arate semnele Lui, care, de altfel, sunt inaccesibile omului. Necredincioşii însă au mers să-l consulte pe Abu Bakr, iar acesta a zis:

Da, dacă Profetul lui Allah a spus aşa, atunci adevăr a grăit.

Din acest moment, Abu Bakr a căpătat titlul de as-Siddiq (cel care crede întru totul).

Cea mai elocventă şi mai explicită mărturie despre această călătorie este exprimată în cuvintele lui Allah:

Mărire Celui ce l-a purtat în noapte pe robul Său de la Moscheea cea Sfântă la Moscheea cea Îndepărtată cu împrejmuirea pe care am binecuvântat-o ca să-i arătăm din semnele Noastre. El este Cel care Aude, Cel care Vede. 17:1

Aşa cum le-a fost dezvăluit şi altor profeţi:

Şi aşa I-am arătat Noi lui Avraam împărăţia cerurilor şi a pământului, pentru ca el să fie dintre aceia care cred cu convingere. 6:75

Lui Moise Domnul i-a spus: Pentru ca să-ţi arătăm (şi altele) din minunile Noastre cele mai mari (20:23).

După ce vor vedea semnele lui Allah, credinţa va fi întipărită pentru eternitate în inima profeţilor, fiind atât de puternică, încât nu vor renunţa niciodată la ea. Ei sunt de fapt cei mai potriviţi pentru acest privilegiu divin, fiindcă ei sunt cei ce vor putea purta povara, prea apăsătoare ca să fie purtată de oameni obişnuiţi, iar în timpul misiunii lor vor considera toate nenorocirile şi agoniile lumeşti prea neînsemnate pentru a fi luate în seamă.

Sunt simple fapte care, emanând din această Călătorie binecuvântată, se revarsă în grădina înfloritoare a biografiei Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ). Povestea „călătoriei nocturne” aşa cum poate fi găsită în Nobilul Coran, este cuprinsă în primul verset din capitolul al-Isra. Următoarele verste presupun o schimbare bruscă a tonalităţii mesajului şi dezvăluie faptele ruşinoase şi crimele evreilor din acea vreme, după care oamenii sunt povăţuiţi în sensul ascultării Coranului, singurul care îndeamnă spre tot ceea ce este mai drept şi mai cinstit.

Acest aranjament al textului nu poate fi luat drept pură coincidenţă. Ierusalimul a fost prima scenă a călătoriei nocturne şi aici apare ideea unui mesaj îndreptat către evrei, din care reiese că acestora li se va retrage funcţia de conducători ai omenirii datorită crimelor pe care le-au săvârşit împotriva profeţilor şi mesajelor acestora, fapte care nu mai justifică ocuparea acestui loc de către ei. Mesajul sugera că statutul de conducător va fi dobândit de Trimisul lui Allah, urmând ca el să aibă putere asupra ambelor centre de interes ale credinţei abrahamice: Sfântul Sanctuar din Mecca şi Moscheea Îndepărtată din Ierusalim. Venise timpul ca autoritatea spirituală să fie transferată de la un popor a cărui istorie era marcată de înşelătorie şi violenţă faţă de poruncile divine aduse lor şi care îşi încălcase legămintele faţă de proprii profeţi, către un alt popor, binecuvântat de credinţa şi supunerea faţă de Allah şi având un Mesager care se bucura de privilegiul Revelaţiei Coranice, care-i îndemna la tot ce-i mai bun şi mai drept.

Rămâne totuşi o întrebare crucială, care necesită un răspuns:

Cum ar putea fi realizat acest transfer prevăzut de autoritate, în timp ce însuşi eroul principal (Muhammad) era lăsat în părăsire şi uitare poticnindu-se pe colinele din Mecca?

Această întrebare dezvăluie secretele unei probleme referitoare la o altă etapă a chemării islamice şi la apariţia unui alt rol diferit ca sens şi care urma a fi preluat. Noua abordare a luat forma versetelor coranice ce conţineau avertismente directe şi fără echivoc, însoţite de un ultimatuum grav adresat politeiştilor şi adepţilor lor:

Şi dacă voim Noi să nimicim o cetate, le vom porunci celor îmbuibaţi din ea (să se supună rânduielilor noastre) însă ei, (dimpotrivă), se vor deda desfrâului. Atunci pedeapsa hotărâtă împotriva ei se va adeveri şi Noi o vom nimici cu totul. 17:16

Dar câte neamuri am nimicit Noi după Noe! Iar Domnul tău este îndeajuns Ştiutor şi este Cel care Vede păcatele robilor Săi. 17:17

Împreună cu aceste verste au fost dezvăluite şi altele care prezentau musulmanilor regulile şi obiectivele de convieţuire civilizată după care îşi puteau clădi comunitatea musulmană, prevestindu-le dreptul la proprietate asupra pământului cu libertate deplină asupra acestuia. Aceste informaţii le erau absolut necesare drept-credincioşilor musulmani pentru a-şi putea spori şansele întemeierii unei societăţi bine organizate în jurul axei căreia să se învârtă întreaga omenire.

Acele versete implicau în realitate o perspectivă favorabilă Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), incluzând deţinerea unui adăpost sigur în care să se stabilească şi un sediu suficient de stabil pentru a-i putea da forţa necesară şi a-l impulsiona în comunicarea mesajului său întregii lumi. Acesta era de fapt secretul profund al călătoriei binecuvântate. Pe baza acestor considerente, precum şi a altora asemenea lor, considerăm corectă presupunerea căreia călătoria noctunră a avut loc fie înainte de primul jurământ de la Aqaba, fie între cele două, iar Allah ştie mai bine.

***

= VA URMA =

Un gând despre „Călătoria nocturnă

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s