Ample convertiri

= XXIV =

***

Prezentarea islamului triburilor arabe şi fiecărui om în parte

În luna Dhul-Qida, în al zecelea an al profeţiei (iulie 619), Profetul s-a întors la Mecca pentru a-şi relua activităţile. Se apropia timpul pelerinajului şi el s-a grăbit să iniţieze în islam atât triburile, cât şi pe fiecare om în parte, chemându-i să îmbrăţişeze noua religie, aşa cum procedase încă din al patrulea an al profeţiei.

Conform relatării lui az-Zuhri, între triburile în care islamul fusese prezentat, am putea menţiona neamurile: Amir bin Ia’sa’a, Muharib bin Khasfa, Fazara, Ghassan, Murra, Hanufa, Salim, Abs, Nasr, al-Bura, Kinda, Kalb, al-Harith bin Ka’b, Udhra şi oamenii din Hadramut.

Islamul nu le-a fost prezentat într-un singur an, ci în mod repetat, din al patrulea an până în ultimul sezon al pelerinajului dinaintea emigrării. Totuşi ei au rămas neînduplecaţi şi nici unul dintre ei nu a răspuns afirmativ.

Prezentăm în continuare un rezumat al aspectelor legate de chemarea Profetului la noua credinţă pe care o propovăduia:

A vizitat un clan din neamul Kalb, cunoscut şi sub numele de neamul Abdullah. El i-a chemat la mesajul lui Allah şi i-a implorat să-l accepte de dragul lui Allah, apoi a spus:

O, neam Abdullah! Allah a ales părintelui vostru cel mai frumos nume, dar voi nu aţi primit Mesajul Său. (Abdullah – robul lui Allah)

I-a vizitat pe cei din neamul Hanifa la lăcaşul lor, dar aceştia l-au tratat într-un mod respingător.

S-a adresat celor din neamul Amir bin Sa’sa’a în tabăra lor chemându-i să părăsească idolatria şi să li se alăture. Unul dintre ei, Buhaira bin Firras, i-a răspuns:

Dacă ţi-am da crezare şi Allah îţi va da putere asupra duşmanilor tăi, ne vei acorda dreptul să te moştenim şi să-ţi urmăm la putere?

Profetul a răspuns: Întreaga lucrare stă în mâinile lui Allah, care dă putere oricui doreşte el.

Omul a spus: Tu te aştepţi ca noi să stârnim mânia şi răzbunarea arabilor fără să avem nici cea mai mică speranţă că am putea prelua puterea? Atunci ne putem dispensa cu uşurinţă de ofertele tale.

Când cei din neamul Amir s-au întors la lăcaşul lor, au relatat povestirea unui om mai în vârstă care rămăsese în urma lor fiindcă era prea bătrân. Ei au spus: Un tânăr quraiş din neamul Abdul Muttalib, pretinzând că este profet, a venit la noi, ne-a cerut ajutor şi ne-a invitat să îmbrăţişăm religia lui. Bătrânul şeic a fost şocat de această veste şi s-a întrebat dacă mai există vreo cale de a recupera pierderea acelei şanse şi a jurat: El este un ismaelit (descendent al lui Ismail, fiul lui Avraam). El este adevărul (un profet adevărat). Cum s-a putut întâmpla de i-aţi judecat greşit cuvintele?

Profetul nu a fost dezamăgit deloc. El a insistat în misiunea sa de a duce la bun sfârşit lucrul cu care fusese însărcinat şi pentru care lupta în ciuda tuturor necazurilor. El nu şi-a îndreptat eforturile doar spre triburi, ci a luat legătura cu fiecare om în parte, unii dintre aceştia răspunzând favorabil la chemarea sa. În plus, spre sfârşitul acelui sezon, unii dintre ei au crezut în profeţia lui şi s-au alăturat islamului.

În lista următoare îi regăsim pe câţiva dintre cei convertiţi:

Suaid bin Samit

Era un poet inteligent şi discret din Yathrib (Medina). În timpul şederii sale la Mecca cu ocazia pelerinajului, el s-a întâlnit cu Profetul . Muhammad l-a ajutat să îmbrăţişeze islamul. La invitaţia Profetului , Suaid i-a împărtăşit acestuia câteva cuvinte profunde din înţelepciunea proorocului Luqman. Profetul a aprobat acea înţelepciune dar i-a spus omului că el îi va împărtăşi altceva, mai pătrunzător decât tot ce spusese mai înainte. A recitat câteva versete din Coran. Omul a ascultat meditativ şi cuvintele au fost pe placul sufletului său pur la origine şi a acceptat de îndată islamul, ca fiind propria sa religie. El a fost ucis în bătălia de la Bu’ath, în al unsprezecelea an al profeţiei.

Eias bin Mu’adh.

Acesta era un adolescent din tribul Aus, venit ca membru al unei delegaţii care dorea o alianţă cu tribul Quraiş împotriva unui alt trib rival, al-Khazraj, ce locuia în Medina. Profetul i-a întâlnit şi i-a sfătuit să urmeze o cale mai bună decât cea pe care o aveau în minte. El li s-a prezentat, le-a vorbit despre islam şi misiunea sa şi le-a povestit câteva versete din Coran. Inima lui Eias a fost imediat câştigată de mesajul divin şi l-a acceptat pe Profet . Abu Haisar Anas bin Rafi’, un membru al delegaţiei, a dezaprobat comportamentul băiatului şi l-a redus la tăcere aruncându-i praf în faţă. Oamenii au plecat atunci la Medina fără să reuşească să pună bazele unei alianţe cu tribul Quraiş. La scurt timp după sosirea la Medina, băiatul şi-a dat ultima suflare, slăvind numele lui Allah şi lăudându-I gloria.

Abu Zar al-Ghifari

Acesta trăia în suburbia Yathrib-ului. Vestea convertirii lui Suaid bin Samit şi a lui Eias bin Mu’ad a ajuns la el şi acest lucru a constituit un moment crucial în viaţa sa. El şi-a trimis fratele la Mecca pentru a afla mai multe amănunte despre intenţiile Profetului . Acesta s-a întors şi i-a povestit lui Abu Zar că „omul ales” aproba binele şi interzicea răul. Abu Zar nu s-a mulţumit numai cu atât şi a hotărât că el însuşi trebuia să meargă să vadă care era situaţia reală. După câteva încercări de a-l identifica pe Profet , el a reuşit să-l întâlnească, deşi nu fără dificultăţi, datorită ostilităţii faţă de musulmani din acea vreme. Imediat ce a fost introdus în adevăratul spirit islamic, Abu Zar s-a convertit. În ciuda rugăminţii sincere a Profetului de a nu-şi dezvălui noua credinţă, Abu Zar a mers direct la Sfântul Sanctuar şi a declarat public că mărturisise unicitatea lui Allah şi profeţia lui Muhammad. Păgânii din jurul lui s-au repezit la el şi au început să-l bată. Era aproape mort când Abbas a intervenit şi i-a avertizat asupra posibilităţii de a ucide pe cineva al cărui trib stăpânea în întregime drumurile strategice ale caravanelor comerciale care se îndreptau spre Mecca. Întâmplarea s-a repetat şi în dimineaţa următoare şi, din nou, acelaşi om a venit la faţa locului şi l-a salvat.

Tufail bin Amr ad-Dausi

Era poet şi şef al tribului ad-Daus care locuia în apropierea graniţelor Yemenului cu Arabia. A sosit în Mecca în al 11-lea an al profeţiei. În cinstirea sosirii sale a fost organizată o mare ceremonie de primire. Meccanii au început apoi să-i împuie urechile cu tot felul de lucruri împotriva lui Muhammad. Ei au declarat chiar că el cauzase cea mai groaznică agitaţie socială, până şi legăturile de familie făcând subiectul planurilor sale de distrugere. Ei l-au atenţionat chiar să nu-i vorbească Profetului sau să-l asculte pe acesta. Copleşit de rugăminţi, omul a consimţit cererilor lor, astupându-şi urechile cu o bucată de bumbac pentru a nu auzi cuvintele lui Muhammad. Oricum, atunci când acest om a intrat în moschee, l-a văzut pe Muhammad făcându-şi rugăciunile şi din curiozitate s-a apropiat de el, dorinţa Domnului fiind ca el să asculte cuvintele înţelepte şi emoţionante ale Profetului . Tentaţia de a auzi mai mult a fost irezistibilă astfel încât l-a urmat pe Profet la locuinţa acestuia, unde i-a povestit despre sosirea lui şi despre ce aflase de la quraişi. Trimisul lui Allah i-a recitat câteva versete din Nobilul Coran şi omul a reuşit să înţeleagă profunzimea cuvintelor şi să recunoască adevărul incontestabil al versetelor. El a îmbrăţişat islamul şi a mărturisit că nu există alt zeu în afară de Allah şi că Muhammad este Trimisul Său. A mai spus că era un om influent între ai săi şi că-i va chema să mărturisească islamul, dar a dorit totuşi ca Profetul să-i dea un semn distinctiv care să-i uşureze viitoarea sarcină. El i-a chemat pe tatăl şi pe soţia să să îmbrăţişeze islamul şi ei au consimţit. Oamenii lui au ezitat puţin, dar, printr-un îndemn ferm, succesul a fost deplin. El împreună cu 78 dintre adepţii lui au emigrat după „bătălia şanţului” la Medina. A fost un luptător desăvârşit pentru cauza lui Allah şi a devenit martir cu ocazia evenimentelor de la al-Yamama.

Dumad al-Azdi

Venea din Azd Şanu’a, Yemen, şi era iscusit în farmece. A sosit în Mecca să-i audă pe cei de acolo spunând că Muhammad îşi ieşise din minţi. El a hotărât să-şi arate talentul în faţa Profetului . Atunci când l-a văzut, acesta a spus: Lăudat să fie Allah, să-L preaslăvim şi să-I cerem ajutorul. Cel care se lasă condus de Allah nu se va rătăci niciodată, iar pe acela pe care Allah îl va rătăci, nimeni nu-l va mai putea aduce pe calea cea dreaptă. Mărturisesc că nu există alt zeu în afară de Allah şi Muhammad este slujitorul şi Mesagerul Său.

Dumad a auzit aceste cuvinte şi l-a rugat pe Profet să le repete, iar acesta le-a repetat de trei ori.

Atunci, el a spus: I-am ascultat pe ghicitori, pe vrăjitori, şi niciodată n-am simţit dulceaţa din cuvintele tale.

După toate acestea a făcut mărturisirea sinceră de credinţă.

Speranţa reînvie în Medina

Era în timpul sezonului de pelerinaj, în al unsprezecelea an al profeţiei, când chemarea islamică a găsit un sol potrivit seminţelor sale. Ele puteau încolţi, transformându-se în arbori viguroşi ale căror frunze ar fi putut hrăni noua credinţă şi adăposti noii convertiţi, vulnerabili la loviturile nedrepte şi arbitrare ale quraişilor. Profetul a luat înţeleapta decizie de a se întâlni noaptea cu delegaţii triburilor arabe, astfel încât meccanii ostili să nu-l poată împiedica în atingerea ţelurilor sale. Însoţit de doi tovarăşi credincioşi, Ali şi Abu Bakr, el a avut o discuţie interesantă referitoare la convertire cu cei din neamul Zuhal, dar aceştia din urmă şi-au oprit procesul de convertire.

În urmărirea aceluiaşi obiectiv Profetul şi companionii săi au trecut pe la Aqabat Mina, unde i-au auzit discutând pe oameni. Ei i-au urmărit până când au întâlnit şase oameni din Yahtrib, toţi din tribul Khazraj, şi anume: As’ad bin Zurara, Auf bin Harith, Rafi’ bin Malik, Qutba bin Amir, Uqba bin Amir şi Jabir bin Abdullah.

Oamenii din Medina i-au auzit tot timpul pe evrei spunând că era pe cale să se ridice un profet fiindcă sosise vremea unui nou har.

Din ce trib sunteţi? a întrebat Profetul ; din tribul Khazraj, au răspuns ei.

Sunteţi aliaţi ai evreilor? a mai întrebat Profetul .

Ei au spus: Da.

Atunci de ce nu vă aşezaţi puţin să discutăm? a spus Muhammad.

Oferta a fost imediat acceptată, fiindcă faima lui Muhammad se împrăştiase prin Medina şi străinii erau curioşi să afle mai multe despre omul care generase o agitaţie aşa de puternică în întreaga regiune. Profetul le-a vorbit despre islam, dându-le lămuriri asupra implicaţiilor acestei mişcări şi a responsabilităţilor ce cădeau pe umerii celor care-l acceptau. Când Profetul şi-a încheiat discursul, s-au consultat între ei şi au ajuns la următoarea concluzie: cu siguranţă, acesta este profetul cu care ne tot ameninţă evreii şi de aceea ar trebui să ne grăbim şi să fim printre primii care se alătură lui.

Atunci, ei au îmbrăţişat islamul şi i-au spus Profetului : Ne-am părăsit comunitatea fiindcă nici un trib nu este atât de chinuit de ură şi de ranchiună, aşa cum sunt ai noştri. Fie ca Allah să ne întărească legăturile prin tine! Să mergem deci să-i invităm la această religie a ta şi, dacă Allah îi uneşte prin ea, nici un om nu va fi mai iubit decât tine.

Grupul de musulmani din Medina a rămas credincios cauzei lor şi ei au propovăduit islamul cu zel şi devotament, rezultatul nelăsându-se mult aşteptat. Ei au reuşit să câştige adepţi la islam dintre semenii lor.

Tot în acest timp, în luna Şawwal a aceluiaşi an, Profetul a încheiat un contract de căsătorie cu Aişa.

***

= VA URMA =