Întrebarea 1

= Şabestari =

Grădina Tainei

گل سان رز

***

1

Când m-adâncesc în gânduri, mă prinde-ntâi uimirea

şi mă întreb de-ndată: ce oare e gândirea?

Răspuns

72

M-ai întrebat odată: „Ia spune-mi, ce-i gândirea?

căci adâncindu-i rostul, cuprinsu-m-a uimirea.”

73

De la ce-i fals ea ştie spre adevăr să poarte.

Te face să contempli Supremul Tot în parte.

74

Iar înţelepţii lumii, în chip pătrunzător,

aşa au desluşit-o în scrierile lor:

75

Atunci când o idee se înfiripă-n minte,

ea mai întâi numită-i aducere aminte.

76

Şi dacă mai adâncă devine-acea gândire,

spun despre ea-nvăţaţii c-a-ajuns o tâlcuire.

77

Când bine rânduite gândirile se-arată,

atunci spun învăţaţii c-avem o judecată.

55

De n-ar primi gândirea divina îndrumare,

s-ar repeta pe sine apoi fără-ncetare.

84

Celui ce-i se vădeşte-Unitatea cea divină,

de-ndată i se-arată a Domnului lumină.

85

Cunoaşterea cea pură de l-a iluminat,

pe Domnu-n orice lucru să-L vadă-i este dat.

86

Gândeşti drept când de lume desprinsu-te-ai deplin

şi-atunci te luminează doar fulgerul divin.

87

Când nu-i arată Domnul ce cale să apuce,

nu-l poate judeca pe-această cale duce.

88

Nedumerirea-l face atunci pe gânditor

să vadă-n orice lucru doar ce e trecător,

89

prin care necesarul îşi află-a sa vădire,

esenţa lui stârnindu-i mereu nedumerire.

90

Ba gându-i se-nvârteşte în cerc neîncetat,

ba cugetarea-l ţine în lanţuri ferecat.

92

Vezi, rostul unui lucru doar prin contrar apare,

dar Dumnezeu nu are contrar şi-asemănare.

93

Şi cum Cel Veşnic n-are contrar şi-asemuire,

cum i-ai putea da tainei divine-o tâlcuire?

94

Nu-i necesaru-aşijderi cu ce e trecător.

Cum l-ar putea cunoaşte atunci vreun muritor?

95

Nebun e-acela care-n pustiu şi-n ziua mare,

ar căuta c-o faclă strălucitorul soare.

***

Pilduiri

96

Vezi, soarele pe boltă de-ar sta doar într-un loc,

aceeaşi strălucire-ar avea-o al său foc,

97

şi razele noi n-am şti că sunt a lui urzire,

şi n-ar mai fi-ntre coajă şi miez vreo deosebire.

98

Cum lumea e reflexul luminii Celui Sfânt,

ce-i El de fapt rămâne o taină pe pământ.

99

Şi cum dumnezeiasca lumină parte n-are

în sinea-i de prefaceri şi nici de vreo schimbare,

100

crezi că şi lumea veşnic putea-va să trăiască,

esenţa ei făcând-o în veci să dăinuiască.

101

Pe cel ce prea departe îl duce-acum gândirea,

îl paşte pân-la urmă pe drumu-i rătăcirea.

103

Nu-ndură cugetarea lumina feţei Lui.

Alţi ochi, ca s-o contempli, tu trebuie să-ţi pui.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s