= Şabestari =
Grădina Tainei
گل سان رز
***
1
Când m-adâncesc în gânduri, mă prinde-ntâi uimirea
şi mă întreb de-ndată: ce oare e gândirea?
Răspuns
72
M-ai întrebat odată: „Ia spune-mi, ce-i gândirea?
căci adâncindu-i rostul, cuprinsu-m-a uimirea.”
73
De la ce-i fals ea ştie spre adevăr să poarte.
Te face să contempli Supremul Tot în parte.
74
Iar înţelepţii lumii, în chip pătrunzător,
aşa au desluşit-o în scrierile lor:
75
Atunci când o idee se înfiripă-n minte,
ea mai întâi numită-i aducere aminte.
76
Şi dacă mai adâncă devine-acea gândire,
spun despre ea-nvăţaţii c-a-ajuns o tâlcuire.
77
Când bine rânduite gândirile se-arată,
atunci spun învăţaţii c-avem o judecată.
55
De n-ar primi gândirea divina îndrumare,
s-ar repeta pe sine apoi fără-ncetare.
84
Celui ce-i se vădeşte-Unitatea cea divină,
de-ndată i se-arată a Domnului lumină.
85
Cunoaşterea cea pură de l-a iluminat,
pe Domnu-n orice lucru să-L vadă-i este dat.
86
Gândeşti drept când de lume desprinsu-te-ai deplin
şi-atunci te luminează doar fulgerul divin.
87
Când nu-i arată Domnul ce cale să apuce,
nu-l poate judeca pe-această cale duce.
88
Nedumerirea-l face atunci pe gânditor
să vadă-n orice lucru doar ce e trecător,
89
prin care necesarul îşi află-a sa vădire,
esenţa lui stârnindu-i mereu nedumerire.
90
Ba gându-i se-nvârteşte în cerc neîncetat,
ba cugetarea-l ţine în lanţuri ferecat.
92
Vezi, rostul unui lucru doar prin contrar apare,
dar Dumnezeu nu are contrar şi-asemănare.
93
Şi cum Cel Veşnic n-are contrar şi-asemuire,
cum i-ai putea da tainei divine-o tâlcuire?
94
Nu-i necesaru-aşijderi cu ce e trecător.
Cum l-ar putea cunoaşte atunci vreun muritor?
95
Nebun e-acela care-n pustiu şi-n ziua mare,
ar căuta c-o faclă strălucitorul soare.
***
Pilduiri
96
Vezi, soarele pe boltă de-ar sta doar într-un loc,
aceeaşi strălucire-ar avea-o al său foc,
97
şi razele noi n-am şti că sunt a lui urzire,
şi n-ar mai fi-ntre coajă şi miez vreo deosebire.
98
Cum lumea e reflexul luminii Celui Sfânt,
ce-i El de fapt rămâne o taină pe pământ.
99
Şi cum dumnezeiasca lumină parte n-are
în sinea-i de prefaceri şi nici de vreo schimbare,
100
crezi că şi lumea veşnic putea-va să trăiască,
esenţa ei făcând-o în veci să dăinuiască.
101
Pe cel ce prea departe îl duce-acum gândirea,
îl paşte pân-la urmă pe drumu-i rătăcirea.
103
Nu-ndură cugetarea lumina feţei Lui.
Alţi ochi, ca s-o contempli, tu trebuie să-ţi pui.