Anul mâhnirii

= XXI =

***

Moartea lui Abu Talib

În luna Regeb, în al zecelea an al profeţiei, la şase luni după ce a părăsit temniţa de la aş-Şi’b, Abu Talib s-a îmbolnăvit şi a murit. Într-o altă versiune se spune că Abu Talib şi-a dat ultima suflare în Ramadan, cu trei zile înainte de moartea Khadijei. Conform relatării lui al-Musayyab, când Abu Talib se afla pe patul de moarte, Profetul a intrat în încăperea unde se aflau Abu Jahl şi Abdullah bin Abu Omayya.

El a cerut atunci unchiului său: Unchiule, trebuie doar să mărturiseşti că nu există alt zeu în afară de Allah şi eu mă voi pune mărturie în faţa lui Allah că eşti credincios.

Abu Jahl şi Abdullah bin Abu Omayya i s-au adresat la rândul lor şi au spus: Abu Talib, ai vrea să părăseşti religia lui Abdul-Muttalib?

Pe de o parte, Muhammad i-a cerut în mod repetat să mărturisească pe patul de moarte că nu există alt zeu în afară de Allah, iar, pe de altă parte, Abu Jahl şi Abdullah bin Abu Omayya îi repetau să nu părăsească religia lui Abdul-Muttalib.

Abu Talib a refuzat să spună că nu există alt zeu în afară de Allah.

Auzind acestea, Trimisul lui Allah a spus:

Jur pe Allah că voi cere cu ardoare iertare pentru tine, până când voi fi oprit de către Allah să mai fac asta.

Atunci, Allah Cel Puternic şi Glorios a revelat acest verset:

Nu se cade, ca Profetul şi cei care cred să ceară iertare pentru politeişti, chiar dacă ei sunt rude, după ce li s-a arătat limpede că ei sunt oaspeţii Iadului. 9:113

Şi Profetului i s-a mai revelat: Tu, (Muhammad), nu călăuzeşti pe cine-ţi place.

Nu mai este necesar să menţionăm că Abu Talib îl iubea foarte mult pe Muhammad. Timp de 40 de ani, Abu Talib îi fusese părinte credincios – reazemul copilăriei sale, supraveghetorul tinereţii şi, mai târziu, un adevărat turn de apărare. Sacrificiile la care s-au supus Abu Talib şi familia lui de dragul nepotului său, chiar dacă nu aveau credinţă în misiunea sa, subliniază nobleţea şi altruismul caracterului lor. Profetul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l convinge pe bătrânul neînduplecat, care însă a ţinut de păgânismul strămoşilor neputând astfel obţine succesul deplin.

Al-Abbas bin Abdul-Muttalib povesteşte că i-a spus Profetului : Nu i-ai fost de nici un ajutor unchiului tău, Abu Talib. Pe Allah, el te-a apărat şi s-a înfuriat în numele tău.

Profetul a spus: El se află în foc slab, dar, dacă n-aş fi fost eu, s-ar fi aflat pe fundul Iadului.

Abu Sa’id al-Khudri relatează că atunci când numele unchiului său era menţionat, Profetul spunea: Sper că mijlocirea mea îi va fi de folos şi el va fi pus la un foc slab care să-l pâlpâie doar până la călcâi.

Khadija spre mila lui Allah

La numai două luni de la moartea unchiului său, Trimisul lui Allah a suferit o altă pierdere gravă. Soţia sa, Khadija, mama credincioşilor, s-a stins în luna Ramadan, în al zecelea an al profeţiilor, atunci când ea atinsese vârsta de 65 de ani, iar el 50. De fapt, Khadija a fost pentru Profet o binecuvântare de la Allah. Timp de 25 de ani, ea a împărţit cu el bucuriile şi necazurile vieţii, mai ales în primii zece ani ai misiunii Profetului . El s-a mâhnit şi odată, într-o izbucnire de emoţie, a spus:

Ea a crezut în mine când nimeni altcineva nu credea. Ea a îmbrăţişat islamul când oamenii nu îmi acordau nici o atenţie. Ea m-a ajutat şi m-a consolat când oamenii nu îmi acordau nici o atenţie. Ea m-a ajutat şi m-a consolat cu persoana şi averea ei când nimeni nu mi-a întins o mână de ajutor. Am avut copii numai cu ea.

Abu Huraira a relatat că îngerul Gavriil a venit la Mesagerul lui Allah şi i-a spus:

Trimis al lui Allah, ia aminte! Khadija va veni la tine cu un vas de mâncare aromată sau cu băutură. Când vine la tine, transmite-i salutări de la Stăpânul ei şi vorbeşte-i cu bucurie despre palatul din Paradis, unde nu există nici larmă, nici trudă.

Aceste două evenimente dureroase au avut loc într-o scurtă perioadă de timp şi au mărit durerea şi suferinţa lui. În această perioadă, mekkanii şi-au declarat deschis campania de tortură şi oprimare. Profetul şi-a pierdut orice speranţă de a-i readuce pe calea cea dreaptă, astfel că s-a îndreptat spre al-Ta’if, căutând o atmosferă mai primitoare. Aici, însă, a fost dezamăgit şi a îndurat alte torturi şi brutalităţi, care depăşeau cu mult nefericita situaţie din oraşul său natal.

De asemenea, tovarăşii lui au fost supuşi la torturi inimaginabile şi oprimaţi într-o asemenea măsură, încât cel mai apropiat prieten al său, Abu Bakr, pentru a scăpa de presiune, ar fi fugit din Mecca şi ar fi vrut să plece în Abisinia (Etiopia), dacă nu s-ar fi întâlnit la Bark al-Ghamad cu Ibn ad-Daghana, care l-a convins să renunţe la călătorie, asigurându-l de întreaga lui protecţie.

Moartea lui Abu Talib l-a făcut pe Profet vulnerabil, iar politeiştii au folosit această şansă pentru a da frâu liber urii şi duşmăniei lor, pe care le-au transformat în oprimări şi torturi fizice. Odată, un quraiş obraznic l-a prins şi i-a presărat nisip în cap. Când a ajuns acasă, una dintre fiicele lui i-a spălat nisipul din cap şi a plâns.

Profetul a spus:

Nu plânge, fiica mea. Allah îl va apăra cu adevărat pe tatăl tău.

Rapida succesiune a nenorocirilor l-a determinat pe Profet să numească această perioadă: „Anul durerii şi al mâhnirii”. De atunci, acel an a purtat această denumire.

Căsătoria Profetului cu Sauda

Moartea Khadijei l-a lăsat pe Profet singur. Numele Saudei i-a fost sugerat pentru căsătorie şi el a acceptat. Această femeie îndurase multe greutăţi de dragul islamului, fiind printre primele femei convertite la credinţa islamică. Datorită puterii ei de convingere şi soţul ei a îmbrăţişat islamul. În timpul celei de a doua emigrări în Abisinia, Sauda l-a însoţit pe soţul ei, as-Sakran bin Amr. El a murit pe drumul de întoarcere la Mecca şi a lăsat-o într-o stare groaznică de sărăcie. Ea a fost prima femeie care s-a căsătorit cu Profetul , în al zecelea an al profeţiei, în luna Şawwal, după moartea Khadijei. Câţiva ani mai târziu, ea îşi va împărţi viaţa alături de Profet  cu cea de-a doua lui soţie, Aişa.

***

= VA URMA =