Pactul

= XX =

***

Boicot social general

În mai puţin de o lună au avut loc patru evenimente cu o semnificaţie specială: convertirea lui Hamza, convertirea lui Omar, refuzul lui Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) de a accepta orice fel de compromis şi apoi pactul încheiat între neamul Muttalib şi neamul Haşim de a-l apăra pe Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) împotriva oricărei încercări perfide de asasinat. Politeiştii erau zăpăciţi şi nu ştiau ce metodă să urmeze pentru a elimina acest obstacol persistent şi neîndurător, care apăruse să le sfărâme în bucăţi întreaga lor tradiţie de viaţă. Ei se convinseseră deja că, dacă-l omorau pe Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), sângele lor se va revărsa cu siguranţă în văile din Mecca şi vor fi ucişi fără întârziere. Luând în considerare această perspectivă înfricoşătoare, ei au hotărât mânioşi să aplice o altă tactică murdară, care nu presupunea crima.

Un pact de nedreptate şi agresiune

Păgânii din Mecca s-au adunat în valea al-Muhassab şi au hotărât de comun acord să-i constrângă pe cei din neamurile Haşim şi al-Muttalib, prin interzicerea mariajelor între ei şi aceştia. Au hotărât, de asemenea, să nu le mai vândă nimic şi să nu mai cumpere nimic de la ei, să nu stea împreună cu ei, să nu le mai calce pragul şi să nu le mai vorbească.

Au scris aceste lucruri pe un pergament, completând la sfârşit:

„Nu vom încheia niciodată vreun tratat de pace cu neamul Haşim şi nu vom arăta îndurare până când nu ni-l vor preda pe Muhammad, pentru a-l ucide.”

Aceste constrângeri care prevedeau măsuri nemiloase împotriva celor din neamul Haşim au fost scrise de un idolatru, Baghid bin ’Amir bin Haşim, şi apoi agăţate în al-Ka’ba. Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a invocat mânia lui Allah asupra lui Baghid, a cărui mână a fost mai târziu paralizată.

Abu Talib a luat cunoştinţă de situaţie cu înţelepciune şi, în linişte, a hotărât să se retragă într-o vale, la periferia estică a Meccăi. Cei din neamul al-Muttalib au fost închişi într-o trecătoare îngustă (Şi’b Abu Talib), de la începutul lunii Muharram, în al şaptelea an al misiunii lui Muhammad, până în al zecelea an, aşadar pe o perioadă de trei ani. A fost un asediu sufocant. Aprovizionarea cu hrană a fost aproape oprită şi cei marginalizaţi au întâmpinat mari greutăţi. Idolatrii cumpărau toate alimentele care intrau în Mecca pentru ca acestea să nu ajungă la oamenii din aş-Şi’b, care erau atât de istoviţi, încât ajunseseră să se hrănească şi cu frunze din copaci şi piei de animale. Plânsetele copilaşilor care sufereau de foame se auzeau de departe. Nu aveau nimic de mâncare. Numai de câteva ori, cantităţi infime de hrană le fuseseră aduse pe furiş de câţiva meccani miloşi. În timpul „lunilor interzise” când ostilităţile încetau prin tradiţie, ei îşi părăseau atunci „teminţa” şi cumpărau hrană care provenea din afara Meccăi. Chiar şi atunci, alimentele erau pe nedrept scumpite, astfel că proasta lor situaţie financiară nu le mai permitea accesul la ele.

Odată, Hakim bin Hizam era pe cale să strecoare pe furiş nişte grâu mătuşii lui, Khadija, când Abu Jahl l-a prins şi a încercat să-l oprească. Numai după ce a intervenit al-Bukhtari, Hakim a reuşit să ajungă la destinaţie. Abu Talib era foarte preocupat de siguranţa personală a nepotului său. Când oamenii se retrăgeau la culcare, el îi cerea Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) să se întindă pe locul lui, dar când ceilalţi adormeau, îi poruncea să-şi schimbe locul cu altul pentru a induce în eroare un potenţial asasin.

În ciuda tuturor necazurilor, Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a insistat pe calea lui, iar curajul şi hotărârea nu i-au slăbit niciodată. El a continuat să meargă la al-Ka’ba şi să se roage în public. Nu pierdea nici o ocazie să predice străinilor care vizitau Mecca pentru afaceri sau pelerinaj în lunile sfinte şi în perioadele speciale de adunări.

Această situaţie a creat în ultimă instanţă divergenţe între diferitele coaliţii meccane, legate de cei asediaţi cu care se aflau în legături de sânge. După trei ani de blocadă, în luna Muharram, în al zecelea an al misiunii lui Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), pactul a fost încălcat. Hişam bin Amr, care pe timpul nopţii ducea hrană în secret celor din neamul Haşim, a mers să-l vadă pe Zuhair bin Abu Umayya al-Makhzumi şi i-a reproşat că s-a resemnat faţă de modul inuman în care erau trataţi unchii săi aflaţi în exil. Acesta din urmă s-a arătat nepoliticos, dar a consimţit să colaboreze cu Hişam şi să formeze un grup de presiune care să asigure eliberarea exilaţilor. Pe motivul legăturilor de sânge, s-a format un grup de cinci oameni care a stabilit să desfiinţeze pactul şi să declare toate clauzele nule şi neavenite. Grupul era format din: Hişam bin ’Amr, Zuhair bin Abu Umayya, al-Mut’im bin Udai, Abu al-Bukhtari şi Zam’a bin al-Aswad. Ei au decis să se întâlnească la locul de adunare şi să-şi înceapă misiunea cu care singuri se însărcinaseră, chiar din incinta Casei Sfinte. Zuhair, după ce împreună cu tovarăşii săi a făcut de şapte ori ocolul, s-a apropiat de grupurile de oameni ce se aflau acolo, reproşându-le că se desfătau în plăcerile vieţii, în timp ce vecinii şi rudele din neamul Haşim piereau din cauza foamei şi a boicotului economic. Ei au jurat că nu-şi vor găsi odihna până ce pergamentul boicotului nu va fi rupt în bucăţi şi pactul desfiinţat imediat.

Abu Jahl, care stătea în apropiere, a ripostat că pergamentul nu se va rupe niciodată. Zam’a s-a înfuriat şi l-a acuzat pe Abu Jahl de minciună, adăugând că pactul fusese stabilit şi pergamentul fusese scris fără acordul lor. Al-Bukhtari a intervenit şi l-a susţinut pe Zam’a. Al-Mut’im bin Udai şi Hişam bin Amr au atestat adevărul spuselor celor doi tovarăşi ai lor. Într-o încercare şireată de a pune capăt discuţiilor înfierbântate care erau în defavoarea acţiunilor sale răutăcioase, Abu Jahl a răspuns că problema fusese deja rezolvată în altă parte şi cu ceva timp în urmă.

În acest răstimp, Abu Talib şedea într-un colţ al moscheeii. El venise să le comunice că nepotului său, Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), îi fusese trimisă o Revelaţie, precum că termitele devoraseră toată proclamaţia lor, cea plină de nedreptate şi agresiune, cu excepţia acelor părţi în care era însemnat numele lui Allah. El a argumentat că va fi pregătit să-l predea pe Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) în mâinile lor dacă se dovedea că vorbele sale erau neadevărate, însă, dacă erau adevărate, urma ca ei să se retragă şi să revoce boicotul. Meccanii au consimţit că propunerea lui era cinstită şi al-Mut’im a mers să verifice pergamentul şi a descoperit că într-adevăr era devorat de termite şi că nu mai rămăsese nimic din el, cu excepţia unor porţiuni pe care scria:

În numele lui Allah.

Proclamaţia a fost astfel abrogată. Atât Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) cât şi ceilalţi oameni au primit permisiunea să părăsească Şi’b şi să se întoarcă acasă. În contextul acestei întâmplări la care au fost supuşi musulmanii, politeiştii au avut şansa extraordinară de a fi martorii unui semn izbitor al Profeţiei lui Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), dar spre nenorocirea lor, nu au renunţat şi au persistat în necredinţă:

Însă când văd un semn, ei se îndepărtează şi zic: (aceasta este) o vrăjitorie neîntreruptă.

54:2

Etapa finală a diplomaţiei negocierilor

Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi-a părăsit temniţa şi a continuat să propovăduiască islamul, ca de obicei. Quraişii, la fel, au abrogat boicotul, dar au continuat cu atrocităţile şi oprimarea musulmanilor. Abu Talib, notabilul octogenar, era încă preocupat să-şi apere nepotul, însă, datorită evenimentelor puternice şi durerilor neaşteptate, începuse să aibă anumite perioade de slăbiciune. Imediat după victoria asupra boicotului inuman, a fost cuprins de o boală rebelă şi de slăbiciune fizică. Văzând că situaţia se agravează, politeiştii din Mecca s-au temut că şi ceilalţi arabi i-ar putea acuza de infamie dacă acţionau agresiv împotriva Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), în cazul în care el şi-ar fi pierdut cel mai important aliat, Abu Talib, şi atunci au hotărât să mai negocieze încă o dată cu Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi să-i prezinte alte propuneri pe care nu le menţionaseră anterior. Ei au delegat câţiva reprezentanţi pentru o întrevedere cu Abu Talib, în care să discute această problemă cu el. Ibn Ishaq şi ceilalţi au povestit:

Când o boală gravă l-a lovit pe Abu Talib, quraişii au început să analizeze situaţia şi au trecut în revistă principalele trăsături care au caracterizat acea perioadă între convertirea lui Omar şi a lui Hamza la islam, cuplată cu o imensă agitaţie pe care Muhammad o crease printre triburile quraişe. Au considerat apoi necesar să-l vadă pe Abu Talib înainte să moară, pentru a-l presa pe nepotul său să facă un compromis asupra diferitelor puncte aflate în dispută. Le era însă teamă de ceilalţi arabi, care i-ar fi putut acuza de oportunism.

Delegaţia quraişă era alcătuită din 25 de oameni, inclusiv persoane notabile, precum: Utba bin Rabi’a, Şaiba bin Rabi’a, Abu Jahl bin Hişam, Umayya bin Khalaf, Abu Sufyan bin Harb.

Mai întâi l-au salutat şi l-au asigurat de înalta stimă pe care o aveau faţă de persoana sa şi faţă de poziţia pe care o deţinea printre ei. Apoi au trecut la o nouă politică de negociere, pe care pretindeau că o vor urma. Pentru a da mai multă substanţă argumentelor lor, ei au declarat că nu vor interveni în religia lui, atâta timp cât şi el va proceda la fel.

Abu Talib l-a chemat pe nepotul său, i-a povestit toate aceste lucruri şi i-a spus:

Iată, nepoate, aici se află cei mai cunoscuţi oameni din poporul tău. Ei au propus această întâlnire pentru a prezenta o politică bazată pe concesii mutuale şi o convieţuire paşnică.

Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) s-a întors spre ei, spunând:

Vă voi arăta mijloacele prin care veţi câştiga suveranitatea atât asupra arabilor, cât şi celor care nu sunt arabi.

Într-o altă versiune, Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) s-a adresat lui Abu Talib cu următoarele cuvinte:

O, unchiule! De ce nu-i chemi la ceva mai bun?

Abu Talib l-a întrebat:

Care este lucrul la care îi inviţi?

Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a răspuns:

Îi invit să ţină post pentru un Mesaj care le va deschide calea spre domnie asupr arabilor, precum şi a celor care nu sunt arabi.

După versiunea lui Ibn Ishaq: Există doar un singur cuvânt ce poate oferi supremaţie asupra arabilor şi a celor care nu sunt arabi. Deputaţii meccani au fost puternic surprinşi şi au început să se întrebe ce fel de cuvânt era acela care i-ar avantaja într-o asemenea măsură. Abu Jahl a întrebat: Care este cuvântul acela? Jur pe tatăl tău, că îţi vom îndeplini, cu siguranţă, dorinţa şi chiar de zece ori mai mult. El a spus: Vreau să-mi mărturisiţi că nu există alt zeu care merită să fie slăvit în afară de Allah şi apoi lepădaţi-vă de orice fel de credinţă pe care o manifestaţi pentru alţi dumnezei decât Allah. De îndată, ei au început să bată din palme batjocoritor şi au spus: Cum poţi să te aştepţi că vom combina toate zeităţile într-un singur Dumnezeu? Este ceva absolut incredibil. În drum spre ieşire, îşi spuneau unul altuia: Pe zei, omul acesta nu se va linişti niciodată şi nici nu va face vreo concesie. Să ne menţinem în religia strămoşilor noştri, până când zeul nostru va soluţiona dispouta dintre noi şi el.

Cu privire la acest incident, Allah a revelat următoarele versete:

Sad. Pe Coranul cel plin de povaţă!

Cei care nu au crezut sunt (mai degrabă) în îngâmfare şi schismă!

Câte neamuri am nimicit Noi mai înainte de ei! Într-un sfârşit ei au strigat, însă nu mai era timp pentru ei de mântuire!

S-au mirat ei că le-a venit un prevenitor chiar dintre ei, iar necredincioşii au zis: Acesta este un vrăjitor mincinos,

Oare a făcut el din zei un Dumnezeu Unic? Acesta este un lucru uimitor!

Însă mai-marii lor au pornit să zică: Mergeţi voi înainte şi rămâneţi statornici la zeii voştri! Acesta este un lucru dorit!

Noi nu am auzit despre aceasta în ultima religie! Aceasta nu este decât o născocire!

38:1-7

***

= VA URMA =

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s