Bătrânul lăutar

= Rumi =

2072

Un lăutar ce-o lume ştiuse să încânte

iscând în minţi fantasme când începea să cânte,

2073

dând inimilor aripi, ce-atunci prindeau să zboare,

născând în orice cuget adâncă tulburare,

2074

îmbătrânind, căci vremea nu înceta să muşte,

al duhului său vultur vâna acuma muşte.

2082

Necâştigând nimic, şi slab şi hăbăuc,

lua pe datorie acum orice coltuc.

2083

„Destul răgaz şi viaţă mi-ai dat pe-acest meleag,

şi-ai copleşit cu daruri, o, Doamne, pe-un pribeab.”

2084

„Deşi păcătuit-am toţi anii în neştire,

nu m-ai lipsit o clipă de-a Ta milostivire.”

2085

„Cum nu câştig nimic, la Tine o să mân.

Îţi voi cânta doar Ţie! De-acum al Tău rămân!”

2086

Plecă, luându-şi cobza, cătând pe Dumnezeu,

şi-n cimitir ajunse, văitându-se mereu.

2087

„Plătească-mi Domnul struna: un fir de ibrişin,

şi, cum e bun, primească doar calpul meu ţechin!”

2088

Cântă cu-a sa lăută şi plânse-n al său cânt.

Cu capul pe lăută-adormi pe un mormânt.

2089

Şi zburătoarea care îi întrupa tot duhul

din temniţă se smulse şi-mbrăţişă văzduhul.

2090

Scăpând de trup şi lume, ce-i fac pe toţi să-ndure,

ea-ajunse-n lumea dreaptă a sufletelor pure.

2091

Şi duhul prinse-atunci să cânte şi să-ngâne:

„O, de-aş putea aicea de-acum în veci rămâne!”

2092

„M-ar desfăta grădina şi-această primăvară…

M-ar îmbăta şi sfânta lalelelor comoară…”

2093

„Şi fără cap şi fără picioare m-aş tot duce…

Şi fără dinţi şi buze eu zahărul l-aş suge…”

2094

„Cu mintea liberă de chinul unui creier,

m-aş veseli cu duhuri când ceru-o să-l cutreier.”

2095

„Cu ochii închişi o lume-aş vedea şi-aş înţelege,

şi fără mâini şi braţe eu flori tot aş culege.”

2162

Divinul glas l-ajunse-atunci pe Omar:

„De robul Nostru-ai grijă şi scapă-l de amar!”

2163

„Avem un rob pe care Noi mult îl preţuim.

Acum dă-ţi osteneala şi-l cată-n ţintirim.”

2164

„Dar mai întâi degrabă la visterie du-te!

Cu galbeni umple-ţi punga, aşa cam şapte sute.”

2165

„Şi dăruindu-i spune-i: Tu, cel ales de soartă,

primeşte-acum punga, primeşte-o şi mă iartă!”

2166

„Toţi galbenii aceştia sunt pentru ibrişim,

iar după ce-o să-i cheltui, te-ntoarce-n ţintirim.”

2167

La-auzul vocii sfinte, Omar sări-n picioare

şi gata pentru faptă, îşi prinse-o cingătoare.

2168

Spre cimitir de-ndată el o porni întins,

cu punga subsuoară, să dea de acel ins.

2169

Îl colindă în grabă, în lung şi-n lat în van:

dar nu găsi într-însul decât un om sărman.

2170

„Nu poate fi acesta! Zic totuşi să rămân.

Şi dând din nou o fugă, dădu iar de bătrân.”

2171

„A spus-o însuşi Domnul, şi nu-mi vorbi-n zadar:

E robul Nostru vrednic, cinstit şi plin de har.”

2172

„Să fie lăutarul al Domnului ales?

Măreaţă eşti tu, taină, şi greu de înţeles!”

2173

Şi iar dădu ocolul acelor reci morminte,

ca leul ce vânează într-un pustiu fierbinte.

2174

Cum nu putea fi altul decât cel zdrenţăros,

îşi spuse: „Afli-n beznă şi-un suflet luminos”.

2175

Se aşeză alături, plecându-se supus,

şi strănută-ntr-o doară. Sări bătrânu-n sus.

2176

Şi pe Omar văzându-l, se cam pierdu cu firea.

Se hotărî să fugă, prinzându-l zgâlţâirea.

2177

În sine-şi spuse: „Doamne, m-ajută! Un pândar

căzut-a-acum pe capul bătrânului cobzar.”

2178

Omar spre el întoarse a lui căutătură.

Bătrânul era palid şi-n mare-ncurcătură.

2179

Îi spuse-Omar: „N-ai teamă şi n-o lua la fugă.

Ţi-aduc veşti bune. Domnu-mplinit-a a ta rugă.”

2180

„Ţi-a ridicat adesea în slăvi cinstita fire,

încât şi-n mine-aflat-ai pricini de îndrăgire.”

2181

„Ci nu mai sta deoparte. Te-aşează lângă mine

ca să-ţi dezvălui taina dorinţelor divine.”

2182

„Cel Veşnic îţi trimite salutu-I, vrând să ştie

cum sufletu-ţi îndură lumeasca silnicie.”

2183

„Ia galbenii aceştia să-ţi cumperi acel fir,

şi după ce-o să-i cheltui te-ntoarce-n cimitir!”

2184

Când auzi bătrânul, îl apucă frământul,

şi mâinile muşcându-şi, îşi rupse tot veşmântul.

2185

„O, Doamne fără seamăn!”, strigă el cu alean.

Şi îl topi ruşinea pe-acel bătrân sărman.

2186

Şi când sfârşi cu plânsul dar nu cu-al său frământ,

el apucă lăuta şi-o sparse de pământ.

2187

„Văl fosta-ai între mine şi Domnul pân-acum,

tâlhar de drumul mare pe cel mai vrednic drum.”

2188

„Cu anii, tu băut-ai tot sângele-mi din vine,

şi ai făcut să-mi fie de Dumnezeu ruşine.”

2189

„O, Doamne mult prea darnic şi plin de bunătate,

ai milă de o viaţă trăită în păcate!”

2190

„Cel Veşnic mi-a dat viaţă, şi fiecărei zile

doar El îi ştie preţul, înscris din veci în file.”

2191

„Mi-am cheltuit o viaţă, suflare cu suflare,

cu sunete înalte ori lin coborâtoare.”

2192

„Şi tot gândind la ritmuri şi la un vers anume,

uitai de clipa-amară când te desparţi de lume.”

2193

„De dragul unui cântec gingaş şi-mbietor,

lăsai să se usuce al inimii ogor.”

2194

„Lăsai de dragu-a două duzini de melodii

să plece caravana. Sfârşită e-a mea zi…”

2195

„Ajută-mă-mpotriva mea însumi a mă bate!

Dreptate cer doar Celui ce vrea numai dreptate.”

2196

„Şi numai de la Unul dreptate-n lume vine

şi El e mai aproape de mine decât mine.”

2197

„Căci El îmi dă într-una putinţa să fiu eu,

şi când nu sunt în stare, pe El îl văd mereu.”

2198

„Când cineva-ţi dă galbeni şi le-auzi zornăirea,

spre el şi nu spre tine tu îţi îndrepţi privirea.”

2199

Atunci Omar îi spuse: „întreaga-ţi jeluire

e şi a socotinţei de sine dovedire.”

2200

„Doar drumul nimicirii de sine-i de luat,

căci toată socotinţa de sine-i un păcat.”

2201

„Iscată-i de-amintirea trecutului frământ.

Trecutul, viitorul, sunt văluri pe Cel Sfânt.”

2202

„În foc le-aruncă! Altfel vei fi precum un pai:

o trestie cu noduri şi nicidecum un nai.”

2203

„Şi nu v-ajunge, plină cu noduri de-o rămâne,

tovarăşă c-o gură şi-un glas care s-o-ngâne.”

2208

A Tainelor oglindă când deveni Omar,

alt duh zvâcni-n adâncul acelui lăutar.

2210

Cuprins de buimăcire, ca după un descânt,

el se simţi-n afară de cer şi de pământ.

2211

Un soi de căutare trecând de căutare.

Eu n-o-nţeleg. Descri-o, de eşti cumva în stare.

2212

Cuvânt şi simţăminte ce trec de-orice cuvânt.

El se-neca-n adâncul splendorii Celui Sfânt.