Beduinul şi nevasta lui

= Rumi =

2252

Îi tot vorbea-ntr-o noapte unui arab nevasta.

Nu contenea să spună că i-a lovit năpasta.

2253

„Am fost sortiţi obidei şi îndurăm nevoi.

Ferice-i toată lumea, năpăstuiţi doar noi.”

2254

„Nici un coltuc de pâine, dar pofte, un ghiveci.

N-avem ulcior, iar apa-i din lacrimi, să te-neci.”

2255

„Veşmânt de zi din raze fierbinţi ce se-mpreună.

Saltea şi pături noaptea din razele de lună.”

2256

„Rotundul lunii-l credem rotundul unei pâini,

şi înălţăm spre boltă-ale noastre slabe mâini.”

2257

„Săracului îi este ruşine de-aste fapte.

De-atâta sărăcie se schimbă ziua-n noapte.”

2259

„De cer un pumn de linte, când foamea mă sugrumă,

de-ndată mi se strigă: Mai ţine-ţi gura, ciumă!”

2260

„Să lupţi şi să fii darnic e arăbească fală.

Tu eşti printre-ai tăi semeni ca-n scriere-o greşeală.”

2261

„Şi care-i lupta noastră? Murim fără de luptă

atunci când spada foamei străpunge burta suptă.”

2262

„Şi ce să dăm, când toarcem al milogelii caier,

şi prada noastră-i musca ce-o omorâm în aer.”

2263

„Şi de-am avea în casă un oaspete, ţi-o jur,

m-aş strădui, când doarme, mantaua să i-o fur.”

2288

Bărbatul îi răspunse: „Doar la câştig ţi-e gândul.

Cât ne-a rămas din viaţă? Acuşi ne vine rândul.

2289

„Isteţului nu-i pasă de pierderi şi câştig.

ce trec precum puhoiul sau un vremelnic frig.”

2290

„De-i pur şuvoiul vieţii sau turbure de fel,

cum ţine doar o clipă, nu mai vorbi de el.”

2291

„O, câte animale nu sunt pe lumea asta,

trăind ferice fără a şti ce e năpasta.”

2292

„Un porumbel pe Domnu-l slăveşte ziua-n şoapte,

deşi habar nu are ce va mânca la noapte.”

2293

„Îl ’nalţă-n slăvi pe Domnul orice privighetoare:

Pe Tine doar mă bizui când caut de mâncare”.

2294

„Pe şoim azi îl desfată doar braţul unui crai,

şi nu mai năzuieşte la stârvul de pe plai.”

2295

„La fel, cu mic cu mare, jivinele fac parte

din neamul Celui Veşnic şi hrană El le-mparte.”

2296

„Iar chinurile noastre îşi au al lor izvor

din pulberea de pofte şi din al vieţii nor.”

2298

„Să ştii c-orice durere-o frântură e de moarte.

Alungă-acea frântură, de ea dacă ai parte!”

2299

„De spui despre aceasta: De ea nu pot să scap,

să ştii că moartea-ntreagă îţi va cădea în cap.”

2300

„Dar de-o frântură-a morţii ajunge a-ţi fi dragă,

Cel Veşnic te va face s-o îndrăgeşti întreagă.”

2301

„Sunt ale noastre chinuri ai morţii vestitori.

O, nu vă-ntoarceţi faţa de la-aceşti slujitori!”

2302

„Cel ce trăieşte bine în chinuri va muri.

Slujindu-şi trupul, duhul nu şi-l va mântui.”

2303

„Vezi, oile la târguri din stâne sunt aduse.

Cu cât ele-s mai grase, mai repede-s răpuse.”

2304

„Se crapă-acum de ziuă. Vezi, noaptea a trecut.

Vrei basmul despre galbeni să-l iei de la-nceput?”

2305

„Pe când fuseseşi jună, te mulţumeai de-ndată.

Azi aur vrei. ’Nainte erai tu aur toată.”

2306

„Eşti via roditoare dar fără muşterii.

Când rodul ţi se coace, tu cum poţi putrezi?”

2309

„Aşijderea să fie perechea e datoare.

La încălţări te uită! La fel e fiecare.”

2312

„Pe spatele cămilei n-atârnă sacii bine

mai mic de este unul, celalt cum se cuvine.”

2313

„C-un pas neşovăielnic mă-ndrept spre mulţumire.

Dar tu, de ce tot cauţi doar pricini de hulire?”

2315

Femeia-i spuse: „Crezul ţi-e-a ta bună purtare.

M-am săturat de atâtea cuvinte-amăgitoare.”

2318

„Trufia e urâtă. Mai hâdă-i la săraci,

cum într-o zi geroasă un umed strai îmbraci.”

2319

„Crezi c-ale tale vorbe trufaşe mă ating,

o, tu, a cărei casă-i precum cea de paing?

2320

„Când oare mulţumirea te-a luminat anume?

Nu vezi că mulţumirea o ştii doar după nume?”

2321

„Ce-i mulţumirea? Spus-a Profetul. E-o comoară.

Tu nu ştii ce desfată şi ce e o povară.”

2323

„Că sunt a ta pereche de-acum tu nu-mi mai spune.

Pereche-s cu dreptatea şi nu c-o-nşelăciune.”

2324

„Cum să te plimbi cu prinţii sau cu vreo beizadea,

tu, ce despici lăcuste ca s-ai ce-nfuleca?”

2325

„Cu câinii într-o groapă te cerţi pentru vreun os,

şi-nfometat te jelui ca naiul găunos.”

2327

„Că ai mai multă minte ca mine, văd, tu crezi.

Şi de-am o minte slabă, cum ai putut să vezi?”

2328

„O, nu sări ca lupul smintit asupra mea!

Mai bine fără minte decât c-una c-a ta.”

2342

Răspunse-atunci bărbatul: „Eşti diavol sau nevastă?

Mi-e o fală sărăcia. Şi tu nu-mi fi năpastă!”

2343

„Averea-i pentru oameni ca pentr-un cap scufia.

Pleşuvul doar şi-o pune spre-a-şi ocroti chelia.”

2349

În cel bogat, ştiu bine, păcatele abundă,

dar banii lui în stare-s pe toată să le-ascundă,”

2351

„De-i aur vorba celui ce cere de pomană,

nu-şi află marfa-i drumul spre-a-ajunge-n vreo dugheană.”

2358

„Bârfitu-m-ai, furioasă, spre rele doar că tind,

că vreau să-nşel prieteni şi ţin doar şerpi să prind.”

2359

„Cumva de prind un şarpe, eu colţii-i smulg de-ndată,

spre a-l feri s-ajungă cu ţeasta sfărâmată.”

2362

„Nimic eu de la oameni nu mai râvnesc anume,

în suflet mulţumirea îmi naşte-o-ntreagă lume.”

2374

„Îndură sărăcia şi-alungă-orice frământ!

În sărăcie afli lumina Celui Sfânt.”

2393

„Şi-acuma taci! Dar dacă vădeşti că nici nu-ţi pasă,

să ştii că părăsi-voi de-ndată-această casă.”

2396

„Se umili femeia ştiind ce o adastă:

Sunt bună de-a-ţi fi praful ce-l calci şi nu nevastă.”

2397

„Şi sufletu-mi şi trupu-ale tale-s pe deplin.

Puterea, stăpânirea, doar ţie-ţi aparţin.”

2398

„Când îmi pierdeam răbdarea, săraci tot ani de-a rândul,

nu mă gândeam la mine, la tine mi-era gândul.”

2399

„I-ai fost durerii mele întotdeauna leac.

Nu vreau de-acu-nainte să te mai ştiu sărac.”

2413

„Îţi pun în faţă spada şi-alături al meu giulgi,

şi-mi plec apoi grumazul. Vreau viaţa s-o mi-o smulgi!”

2414

„Ai pomenit, ’nainte că vrei să-ţi laşi nevasta.

Fă tot ce-ţi vine-n minte acum, dar nu şi asta.”

2415

„În tine se-află-un tainic apărător al meu.

Şi chiar când nu-s de faţă el m-apără mereu.”

2416

„Ce-n tine-mi ţine partea e însăşi a ta fire.

Încrederea în firea-ţi m-a-mpins la răzvrătire.”

2417

„Ai milă, tu, cel care nu te cunoşti pe sine,

şi-a cărui blândă fire-i ca mierea de albine.”

2418

Vorbea de parcă-n braţe ea l-ar fi vrut a-l strânge,

şi dintr-o dată iată că începu a plânge.

2419

Din ploaia cea de lacrimi, curgând fără-ncetare,

-n-avea de ea nevoie spre-a fi îmbietoare-

2420

ţâşni de-odată-un fulger, din care o scânteie

pătrunse-n cel ce vrut-a s-o lase pe femeie.

2421

Ea ce-a-nrobit bărbatul cu faţa ei firavă,

ce oare el simţi-va când ea-i v-ajunge sclavă?

2422

Ea care prin trufie te-a-ngenuncheat o viaţă,

tu ce-o să faci când plânsă, îţi va cădea în faţă?

2423

Ea care prin dispreţu-i făcutu-te-a să sângeri,

cum vei răspunde oare la rugă şi la plângeri?

2424

Ea ce te-a pus în lanţuri cu-atâta silnicie,

cum înfrunta-vei oare măiastra-i pledoarie?

2425

„Tot ce frumos i-apare pe un bărbat l-atrage

E-a Domnului urzire; cum poate-a-i se sustrage?”

2426

„El a creat femeia, cu-Adam să-mpartă viaţa.

Cum ar putea-atunci Evei să nu-i mai vadă faţa?”

2429

Învins de apă-i focul, când apa îl pătrunde,

iar el să fiarbă-o face când ea-n ceaun se ascunde.

2430

Când între ei se află-un ceaun, apa-n găoace

înfrântă-i şi dispare şi-n abur se preface.

2431

Stăpân îi eşti femeii, cum apa-nvinge focul.

Stăpână-i ea-n lăuntru-ţi şi-n ea-ţi cauţi norocul.

2433

A spus cândva Profetul, şi tot ce-a spus e drept:

Femeia îl întrece pe omul înţelept,

2434

în schimb e întrecută de cel ce minte n-are,

căci el ascunde-ntrânsul cruzimea unei fiare.

2435

Nu ştiu ce-s blândeţea, sfiala şi iubirea,

în el ce-i animalic îi stăpâneşte firea.

2436

Iubirea şi blândeţea le poartă omu-n-sine.

Mânia şi desfrâul le afli la jivine.

2437

Divină e femeia, nu din pământ ivită,

Zămislitoare este dar nu şi zămislită.

2617

Ce-i oare sfada dintre femeie şi bărbat?

Cea dintre judecată şi-un suflet neînfrânat.

2618

Femeia şi bărbatul: râvniri şi judecată,

prin care-n lume răul şi binele se-arată.

2619

Sortită-a fost această pereche pe pământ,

să fie zi şi noapte în ceartă şi frământ.

2620

Femeia vrea în casă tot ce-i de trebuinţă,

adică de-ale gurii şi faimă şi priinţă.

2621

Asemenea femeii e duhul hrăpăreţ.

Spre-a izbuti se-arată umil sau prea semeţ.

2622

Într-altfel judecata-şi vădeşte-ntregul zel:

Iubirea pentru Domnul e singurul ei ţel.

2643

Bărbatul spuse: „Vrerea-mi în faţa ta se pleacă.

Stăpână-mi eşti. Poţi trage-acum sabia din teacă.”

2644

„Tot ce-mi vei spune fi-va poruncă pentru mine,

şi n-o să-mi pese dacă-mi va fi spre rău sau bine.”

2645

„În tine vreau a-mi pierde fiinţa mea întreagă,

Iubirea surzi ne face şi ochii ni îi leagă.”

2646

Îi zice-atunci femeia: „Prieten mi-eşti sau ba?

Ori vrei prin viclenie să afli taina mea.”

2681

Bărbatul îi răspunse: „N-ascunde taina-atunci,

ca şi pe-a mea s-o afli şi să-mi poţi da porunci.”

2682

„Tu inima n-ascunde-o, c-a mea să-ţi poată-apare,

şi voi primi să-nfăptui tot ce voi fi în stare.”

2683

„Şi ce pot face-acum? Ce oare îmi stă-n putere?

Doar vezi că al meu suflet e numai sfâşiere.”

2686

Îi spuse-atunci femeia. „Un rege vei ajunge

de-ajungi până la rege. Cât să mai rabzi? Ajunge!”

2689

El o-ntrebă: „La rege s-ajung? Dar în ce fel?

Şi fără vreo pricină cum să mă duc la el?”

2694

„Ne-a spus odată Domnul: „veniţi, veniţi la Mine!”

spre-a ne-nvăţa să-nvingem imboldul spre ruşine.”

2695

„Dac-ar putea liliecii vedea şi-a se feri

de soare, ei în voie-ar zbura atunci şi-n zi.”

2696

Femeia spuse: „Domnul când în vreun loc apare,

orişice neputinţă se schimbă în vigoare.”

2697

„Putinţa-nfăptuirii-ţi vădeşte, vezi, fiinţa,

dar mai de preţ sunt lipsa putinţii şi-umilinţa.”

2698

El i-a răspuns: „Ce oare-s acum în stare-a face?

Pot doar s-aduc dovada că n-am deloc mijloace.”

2699

„Trebui s-aduc dovada acestei sărăcii,

ca regele s-ajungă a mă milostivi.”

2704

Femeia-i zise: „Apa de ploaie din ulcior

e-ntreaga ta avere, e-ntregul vieţii spor.”

2705

„Tu ia ulciorul cu-apă, te du şi-n dar să-l dai,

atunci când vei ajunge în faţa acelui crai.”

2706

„Şi spuneţi-i: Altă avere n-am strâns de când mă ştiu,

căci mai de preţ ca apa nimic nu e-n pustiu.”

2707

„Oricâte giuvaieruri să fi el grămădit,

tot mai de preţ e apa, căci greu e de găsit.”

2708

„Ce e ulciorul? Trupul. Şi-n el poate să-ncapă

a simţurilor noastre mult prea sălcie apă.”

2709

„Şi spune-atunci: Stăpâne, primeşte-mi azi ulciorul!

Cel Sfânt li-e celor vrednici pe veci cumpărătorul.”

2710

„Cinci guri ulciorul are: cinci simţuri care-mbie,

iar apa lui fereşte-o de orice murdărie,”

2711

„ca el să poată-ajunge l-acea divină mare,

şi-apoi cu ea să aibă deplină-asemănare,”

2712

„c-atunci când îi vei duce monarhului ulciorul,

să-i fie apei curate pe loc cumpărătorul.”

2714

„Tu gurile astupă-i căci apa-i este pură.

Doar Domnu-a spus „În lături orice căutătură!”

2715

Se fuduli bărbatul: „Mai e vreun dar la fel,

să fie demn de-un rege cum este numai el?”

2716

Dar prin oraşu-acela, vezi, nu ştia muierea

că trece-un râu cu apa mai dulce decât mierea.

2729

Porni la drum bărbatul, visând măreţe fapte.

Ţinu la piept ulciorul, cu grijă, zi şi noapte,

2730

de teamă să nu-i iasă în cale vreun vrăjmaş.

El străbătu pustiul şi-ajunse în oraş.

2815

Se-nfăţişă la curte cu-al său ulcior cu apă,

nădăjduind ca fapta-i toţi ceilalţi s-o priceapă.

2816

„Sultanului duceţi-i ăst dar ce-i l-am adus,

şi de nevoi scăpaţi-l pe-al său sărman supus!”

2817

„Ulciorul-i nou iar apa cea dulce e din stropi

de ploaie adunată pe fundul unei gropi”.

2818

Curtenii toţi zâmbiră, primind de la drumeţ

acel ulcior de parcă-ar fi fost făr’ de preţ.

2848

Ulciorul cu apă-i semnul cunoaşterii-omeneşti,

iar craiul este fluviul celei dumnezeieşti.

2849

Câte-un ulcior i-aducem toţi fluviului divin,

uitând că fiecare din noi e un asin.

2850

Arabul nostru poate pe drept iertat să fie,

căci despre fluviu-acela, el n-avea cum să ştie.

2851

Despre măreţul fluviu de-ar fi avut habar,

n-ar mai fi dus ulciorul, spre a-l da apoi în dar.

2852

Căci despre acel fluviu ceva de-ar fi aflat,

de-o piatră cu ulciorul pe dată ar fi dat.

2853

Când craiul văzu darul şi-află cele-ntâmplate,

umplu pe loc ulciorul cu bani şi nestemate.

2854

Îl smulse sărăciei pe-acel cinstit arab,

şi-i dete şi-alte daruri şi straie de nabab.

2855

„Cu-ulciorul plin cu galbeni, suiţi-l într-o barcă!

Vreau ca la el acasă pe fluviu să se-ntoarcă.”

2856

„Veni, trecând pustiul, trai nou dorind să-nceapă.

Mai repede v-ajunge, -ntorcându-se pe apă.”

2857

Şi când privi arabu-acel fluviu, de pe punte,

se închină sfielnic, plecându-şi a sa frunte.

2858

„Uimitu-m-a sultanul cel bun şi-izbăvitor.

Sunt mai uimit că vrut-a apa-mi din ulcior.”

2859

„Cum oare Marea-aceasta de largă dărnicie,

Primi moneda-mi calpă cu-atâta bucurie?”

2860

Orice în lumea-aceasta e un ulcior-minune,

umplut cu frumuseţe şi-adâncă-nţelepciune.

2861

E-un strop de frumuseţe din Fluviul cel divin,

nemaicuprins în sine de-ntregul său preaplin.

2862

Acea comoară-ascunsă, preaplinul despicându-l,

mai luminos ca ceru, făcu atunci pământul.

2863

Lăsând comoara-ascunsă preaplinu-i să irumpă,

înveşmântă pământu-n regească haină scumpă.

2864

De-ar fi văzut arabul din Fluviu-acela sfânt

o parte doar, ulciorul l-ar fi dat de pământ.

2865

Acei care-L văzură s-au smuls din sinea lor

şi-au azvârlit c-o piatră-n al vieţii lor ulcior.

2866

Tu, cel care c-o piatră-n ulcior ai azvârlit,

făcutu-l-ai, spărgându-l, şi mai desăvârşit.

2867

Iar apa-i nu se varsă, chiar dacă-i făcut zob,

şi lucruri noi se iscă din fiecare ciob.

2868

Şi ciob cu ciob se-avântă-ntr-un danţ cum n-a mai fost,

dar pentr-un ciob de cuget, el pare fără rost.

2873

Când eşti lihnit de foame ajungi precum un câine.

Devii rău şi netrebnic doar pentru-un colţ de pâine.

2874

Odată ce te saturi, ajungi un stârv livid,

lipsit de judecată şi ţeapăn ca un zid.

2875

Ba eşti precum e stârvul, ba semeni cu căţeii.

Cum o s-alergi pe calea pe care-aleargă leii?

2876

La vânătoare-un câine îţi este de folos.

Dar numai câte-odată tu să-i arunci un os.

2877

Când e sătul, un câine nu e bun de corvoadă.

Ar mai putea ajunge s-alerge după pradă?

2878

Vezi, foamea fost-a-aceea ce-mpinse sărăntocul

la curtea-acelui rege, unde şi-a aflat norocul.

2897

Povestea mea nu are, cum vezi, nici cap, nici coadă.

De-aşa ceva iubeţii doar pot să dea dovadă.

2898

Nici început ea n-are, căci e precum vecia,

şi nici sfârşit, căci este de-un soi cu veşnicia.

2899

Aşa precum e apa îmi este şi povestea.

Un strop e cap şi coadă dar şi lipsit de-acestea.

2902

Noi suntem şi arabul şi-ulciorul şi-acel rege,

Feriţi-vă de cel ce-adevărul vrea ca să îl nege.

2903

Bărbatu-i cugetarea, femeia-i lăcomia

ce neagă cugetarea, să-i stingă, vrând, făclia.