Invocare

= Rumi =

1781

De-al sufletului Suflet mă plâng. Cu toate acestea,

nicicum eu nu mă tângui, îmi deapăn doar povestea.

1782

Când inima îmi spune: „El mi-a trimis năpasta”,

încep să râd de toată învinuirea aceasta.

1783

Dreptate fă-mi, Tu, care doar celor drepţi li-eşti drag,

o, Tu, care eşti bolta, iar eu al porţii prag.

1784

Şi prag şi boltă unde-s? Eu mă întreb mereu.

Acolo unde-i Domnul mai pot fi „noi şi eu”?

1786

Bărbatul şi femeia când una-ajung-eşti Tu!

Când trec şi cele-unice şi una-ajung-eşti Tu!

1787

Pe „eu” şi „noi” Tu singur urzitu-le-ai, Divine,

ca jocul proslăvirii să-l joci numai cu Tine,

1788

ca doar un duh s-ajungă toţi acei „tu” şi „eu”,

şi-apoi să se cufunde, la urmă-n Dumnezeu.

1789

O, vino, Tu, ce spus-ai „Să fie!”, Tu, Prea Sfinte,

o, Tu, ce eşti dincolo de orişice cuvinte!

1790

Cum trupul doar trupeşte Te poate-nchipui,

el crede că ai parte de chin şi bucurii.

1791

Acel ce bucuriei sau griji-i cade pradă,

să nu cumva să-mi spună că-i vrednic să Te vadă.

1792

Acel ce-şi leagă viaţa de griji sau desfătare,

trăieşte pentru-aceste mici lucruri trecătoare.

1793

A Dragostei întinsă şi fragedă grădină

nu de plăceri şi chinuri, ci de-alte roade-i plină.

1794

E dincolo Iubirea de-aceste stări. Nu are

nici primăveri, nici toamne. E-n veci înfloritoare.

***

Dinspre nefiinţă spre fiinţă

1888

Potrivnic cu potrivnic se luptă, se omoară.

Porunca Ta îi smulge din Nefiinţă iară.

1889

O, dinspre Nefiinţă să treacă spre Fiinţă

atâtea caravane primesc îngăduinţă.

1890

În somn, în orice noapte gândirile dispar

şi se cufundă-n Marea cea fără hotar,

1891

dar cum dau zorii, – aceste făpturi dumnezeieşti

îşi scot din Mare capul, ca tot atâţia peşti.

1892

În toamnă, mii de frunze şi crengi supuse sorţii

se-ndreaptă-nfrânte către adâncul mării Morţii,

1893

iar corbi în straie negre, din tălpi şi până-n creştet,

ca-ndoliaţii, -n crânguri, jelesc frunzişul veşted.

1894

Şi iarăşi Nefiinţei îi dă Cel Sfânt porunci

să-napoieze cele-nghiţite pân-atunci:

1895

„Înapoiază, Moarte, ce-ai înghiţit cu zel:

tulpine, ramuri, frunze şi ierburi fel de fel!”