Noi credincioşi

= XVIII =

***

Hamza bin Abdul-Muttalib trece la islam

Într-o atmosferă mohorâtă, înţesată de norii întunecoşi ai tiraniei şi nedreptăţii, la orizont a început să strălucească o lumină promiţătoare pentru cei oprimaţi – convetirea lui Hamza bin Abdul-Muttalib, în luna Zul Hijje, în al şaselea an al Profeţiei. Se povesteşte că Profetul şedea într-o zi pe colina Safa, când Abu Jahl s-a întâmplat să treacă pe acolo şi a început să-l învinovăţească pentru religia pe care o predica. Muhammad a tăcut şi nu a scos nici un cuvânt. Fără să se mai controleze, Abu Jahl a luat o piatră şi i-a spart capul Profetului , care a început să sângereze. Agresorul a mers apoi să se alăture quraişilor la locul lor de adunare. S-a întâmplat astfel ca, la scurtă vreme după aceea, Hamza, întorcându-se de la vânătoare, să treacă prin acelaşi loc cu arcul atârnându-i pe umâr. O sclavă care aparţinea lui Abdullah bin Jada’an şi care observase obrăznicia lui Abu Jahl, i-a povestit cum fusese atacat Profetul . Auzind acestea, Hamza s-a simţit foarte ofensat şi s-a grăbit spre al-Ka’ba, iar acolo, în curtea Sfântului Sanctuar, l-a găsit pe Abu Jahl, şezând în compania quraişilor.

Hamza s-a repezit la el şi l-a izbit violet cu arcul în cap, zicând: Ah! Tu l-ai insultat pe Muhammad, iar eu urmez religia lui şi practic ce propovăduieşte el.

Bărbaţii din neamul Makhzum i-au sărit în ajutor; şi cei din neamul Haşim au vrut să ofere ajutor, dar Abu Jahl i-a îndepărtat, spunând: Lăsaţi-l în pace pe Abu Ummara. Jur pe Allah, l-am insultat într-adevăr pe nepotul lui, fără ruşine.

De fapt convertirea lui Hamza s-a datorat iniţial mândriei sale care nu putea accepta că alţii i-au umilit ruda. Mai târziu însă Allah i-a purificat spiritul şi el şi-a dat seama ceea ce este mai important – credinţa în Allah. El s-a dovedit a fi un sprijin foarte puternic pentru credinţa islamică şi pentru adepţii ei.

Omar bin al-Khattab devine musulman

Un sprijin semnificativ în consolidarea puterii islamice a fost convertirea lui Omar bin al-Khattab, în Zul-Hijje, al şaselea an al Profeţiei, la trei zile după convertirea lui Hamza. El era un om curajos şi hotărât, temut şi respectat în Mecca şi care până atunci fusese un oponent puternic al noii religii. Relatările spun că Profetul şi-a ridicat odată mâinile în rugăciune şi a spus: O, Allah! Dă putere islamului, mai cu seamă printr-unul dintre aceşti doi oameni, Omar bin al-Khattab sau Abu Jahl bin Hişam, pe care-l iubeşti mai mult.

Omar a fost cel care a meritat privilegiul.

Dacă analizăm numeroasele relatări referitoare la convertirea lui Omar, putem concluziona că existau numeroase sentimente contradictorii în sufletul acestuia. Pe de o parte, respecta foarte mult tradiţiile poporului său şi era obişnuit să participe la orgiile bahice, iar pe de altă parte, avea o mare admiraţie pentru curajul musulmanilor şi dedicarea lor faţă de credinţă. Aceste vederi extreme l-au făcut destul de sceptic, uneori având chiar tendinţa să creadă că doctrina islamică purta în sine seminţele cele mai bune şi mai sfinte ale vieţii. De aceea, el avea întotdeauna unele accese de furie, urmate imediat de o slăbiciune neaşteptată iar povestea convertirii sale este una deosebită.

Într-o zi, Omar bin al-Khattab a ieşit din casă şi s-a îndreptat spre Sfântul Sanctuar unde l-a văzut pe Profet rugându-se şi l-a auzit recitând capitolul al-Haqqah, din Nobilul Coran. Cuvintele lui Allah i-au plăcut şi l-au atins până în adâncul inimii. El a simţit că acestea aveau un sens neobişnuit şi a început să pună la îndoială acuzaţiile poporului său privitoare la Nobilul Coran, care spunea că era vorba de poeme compuse de om sau că erau cuvintele unui ghicitor.

Profetul a continuat să recite:

„Că el este cuvântul unui Trimis cinstit,

Şi nu este cuvântul unui poet! Însă nu voi nu credeţi decât prea puţin!

Şi nu este cuvântul unui ghicitor! Însă voi nu vă lăsaţi îndemnaţi decât prea puţin!

Este o revelaţie de la Stăpânul lumilor!”

69:40-43

În acea clipă islamul a pătruns în inima lui Omar. Atunci însă, perdeaua întunecoasă a înclinaţiilor sale preislamice, fanatismul tradiţional adânc înrădăcinat, precum şi mândria oarbă faţă de străbunii săi, au umbrit esenţa marelui Adevăr care începuse cu şovăială să se facă simţit în inima sa. De aceea, el a persistat în atrocităţile îndreptate împotriva islamului şi a adepţilor săi, nepăsător faţă de sentimentul pur şi adevărat al naturii sale care zăcea în spatele acestui paravan fragil de ignoranţă şi mentalitate arabă preislamică. Firea sa şi duşmănia excesivă împotriva Profetului l-au făcut într-o zi să iasă din casă cu sabia în mână, având intenţia de a-l ucide pe Muhammad . Se afla într-o stare de furie, se agita şi spumega. Nu’aim bin Abdullah, un prieten de-al lui Omar, l-a întâlnit întâmplător, pe la jumătatea drumului. El l-a întrebat care era cauza agitaţiei sale şi împotriva cui se îndrepta furia sa.

Omar a răspuns mânios: Să-l distrug pe omul Muhammad, acest impostor care a spulberat unitatea tribului Quraiş, a săpat gropi în religia lui, a găsit nebunia la înţelepţii lui şi le-a hulit zeii.

Nu’aim i-a răspuns: Omar, sunt convins că sufletul tău te-a înşelat. Crezi tu că neamul Abd Munaf te va mai lăsa în viaţă dacă îl omori pe Muhammad? De ce nu ai mai întâi grijă de cei din propria ta familie şi să-i îndrepţi pe ei?

Supărat, Omar a întrebat: La care dintre rudele mele te referi?

Nu’aim a zis: Cumnatul şi sora ta s-au lepădat de religia ta.

Omar şi-a îndreptat paşii spre casa surorii sale. În timp ce se apropia, a auzit vocea lui Khabbab bin Aratt, care citea capitolul Ta-ha. Khabbab, auzind zgomotul paşilor lui, s-a ascuns. Fatima, sora lui Omar, a luat foaia şi a ascuns-o dar Omar auzise deja vocea.

Ce a fost sunetul pe care tocmai l-am auzit? a strigat fiul lui Khattab, intrând furios.

Sora lui şi soţul ei au răspuns deodată: Nu ai auzit nimic.

Ba da, a spus el, înjurând. Am auzit că v-aţi lepădat de credinţă!

El s-a repezit la cumnatul lui şi l-a lovit, dar Fatima s-a grăbit în apărarea soţului ei.

Atunci, Omar i-a tras şi ei o palmă.

Soţul şi soţia nu s-au mai putut abţine şi au strigat cu glas tare: Da, suntem musulmani, credem în Allah şi Mesagerul Lui, Muhammad, aşa că fă ce vrei tu.

Lăsaţi-mă să văd ce citeaţi ca să ştiu ce a adus Muhammad, a spus Omar.

Fatima s-a mulţumit cu această asigurare, dar a spus: O, frate, eşti necurat din cauza idolatriei tale. Numai cei puri o pot atinge. Mergi întâi şi te spală.

El a ascultat-o, s-a îmbăiat, apoi a luat pagina şi a citit versetul de deschidere din capitolul Ta-ha, până a ajuns la: Eu sunt Allah şi nu este alt dumnezeu afară de Mine! Aşadar, venerează-Mă şi împlineşte rugăciunea, pentru pomenirea Mea 20:14

Omar a citit versetele cu mare interes, a fost foarte pătruns de ele şi a zis: Ce minunat şi plin de graţie este totul! Vă răg să mă conduceţi la Muhammad.

Când a auzit asta, Khabbab a ieşit din ascunzătoare şi a spus: O, Omar, sper că Allah a răspuns rugăciunilor Profetului, fiindcă l-am auzit, spunând: O, Allah! Întăreşte islamul prin Omar bin al-Khattab sau prin Abu Jahl bin Hişam.

Omar a plecat atunci spre o casă din Safa, unde Muhammad îşi ţinea întâlnirile secrete cu tovarăşii săi. Omar a ajuns în acel loc având încă sabia în mână.

El a bătut la uşă.

Companionii Profetului s-au întors să vadă cine era intrusul. Unul dintre ei s-a uitat printr-o căpătură a uşii şi s-a întors, clătinându-se şi exclamând: Este Omar cu sabia lui.

Hamza, risipind temerile prietenilor lui, a spus: Lăsaţi-l să intre. Ca prieten, este bine venit. Ca duşman, i se va tăia capul cu propria lui sabie.

Profetul a cerut companionilor să deschidă uşa.

Fiul lui Khattab a intrat înăuntru. Profetul a înaintat să-l întâmpine pe vizitator, l-a apucat de veşmânt şi de teacă şi i-a spus: O, Omar! Tu nu te vei lăsa până când Allah nu te va umili şi nu te va pedepsi aşa cum a făcut şi cu al-Walid bin al-Mughira.

Omar a răspuns: O, Trimis al lui Allah! Vin la tine ca să cred în Allah şi în Mesagerul Său şi în ceea ce a adus de la Domnul său.

Plin de bucurie, Muhammad şi companionii săi au strigat cu glas tare:

Allahu Akbar!

Convertirea lui Omar a fost un adevărat triumf pentru cauza islamului. Efectul convertirii lui asupra situaţiei a fost atât de puternic şi de spontan, încât credincioşii care până atunci îl venerau pe Allah în secret, întrei cei patru pereţi ai casei lor, se adunau şi îşi făceau ritualurile de adorare, fără a se mai ascunde, chiar în Sfântul Sanctuar. Aceasta i-a făcut mai încrezători, în timp ce Quraişii au început să fie cuprinşi de teamă şi nelinişte.

Ibn Ishaq a povestit cu acordul lui Omar:

Când am îmbrăţişat islamul, mi-am adus aminte de Abu Jahl, vechiul duşman a lui Muhammad . Am mers şi am ciocănit la uşa lui. Când a ieşit afară să mă vadă, i-am spus direct că am îmbrăţişat islamul. El a trântit imediat uşa cu repulsie, acuzând că fapta mea era josnică şi faţa mea era hidoasă.

De fapt, convertirea lui Omar a creat o mare agitaţie în Mecca, unii oameni acuzându-l că a devenit apostol. El a rămas totuşi neclintit în credinţă şi a insistat în atitudinea lui, punându-şi chiar viaţa în pericol. Politeiştii quraişi s-au îndreptat spre casa lui cu intenţia de a-l omorî.

Abdullah bin Omar povestea:

În timp ce Omar stătea acasă înfricoşat, Al-As bin Wa’il as-Sahmi Abu Amr a venit purtând o pelerină brodată şi o cămaşă cu ornamente de mătase. El provenea din tribul Sahm, care în perioada preislamică era aliatul nostru.

as-Sahmi i-a spus lui Omar: Ce se întâmplă cu tine?

El a răspuns: Oamenii tăi pretind că mă vor ucide dacă devin musulman.

Al-Sahmi a spus: Nimeni nu îţi va face nici un rău după ce ţi-am oferit protecţia mea.

Aşa că al-Sahmi a ieşit afară şi i-a întâmpinat pe oamenii care se întindeau în toată valea.

El a spus: Unde mergeţi?

Oamenii au răspuns: Îl vrem pe fiul lui al-Khattab care a îmbrăţişat islamul.

Al-Sahmi a spus: Nimeni nu are voie să-l atingă; aşa că oamenii s-au retras.

Convertirea lui Omar a avut un imens impact şi asupra musulmanilor din Mecca.

Mujahid, cu acceptul lui ibn al-Abbas, a relatat că îl întrebase pe Omar bin al-Khattab de ce i se dăruise epitetul al-Faruq (cel care deosebeşte adevărul de minciună).

El a răspuns: După ce am îmbrăţişat islamul, l-am întrebat pe Profet : Nu e aşa că urmărim calea dreaptă şi aici, şi în Viaţa de Apoi?

Profetul a răspuns: Sigur că da! Jur pe Allah, în mâinile Căruia mi-am pus sufletul, că urmez Adevărul, aici şi în Viaţa de Apoi!

De aceea, l-am întrebat pe Profet : De ce a trebuit să activăm în secret? Jur pe Allah, care te-a trimis cu Adevărul, că ne vom părăsi ascunzătoarea şi vom proclama nobila noastră cauză în mod public!

Atunci am ieşit afară în două grupuri: Hamza conducând unul, iar eu pe celălalt. Ne-am îndreptat spre Ka’ba, ziua în amiaza mare, iar când politeiştii ne-au văzut, s-au făcut albi la faţă şi s-au amărât foarte tare. Chiar în ziua aceea, Profetul mi-a atribuit epitetul Al-Faruq.

Ibn Mas’ud a relatat că ei nu avuseseră posibilitatea de a-şi practica ritualurile religioase în Sfântul Sanctuar până când Omar nu a îmbrăţişat islamul.

În acelaşi context, Suhaib bin Sinan spunea:

Numai după convertirea lui Omar am început să proclamăm Chemarea, să ne adunăm şi să facem ocolul Casei Sfinte, în libertate. Am îndrăznit chiar să ne răzbunăm pentru unele nedreptăţi care ni se făcuseră.

De asemenea, Ibn Mas’ud a spus:

Am devenit foarte puternici de când Omar a îmbrăţişat islamul.

***

= VA URMA =