Conspiraţii

= XVII =

***

Decizia tiranilor de a-l ucide pe Profet

Din moment ce toate planurile şi conspiraţiile quraişilor eşuaseră, ei s-au întors la vechile lor practici de persecuţie şi tortură a musulmanilor, într-o manieră mult mai brutală decât cea de dinainte. Au început totodată să nutrească ideea de a-l ucide pe Profet . De fapt, contrar aşteptărilor lor, acest plan a servit indirect la consolidarea chemării islamice, prin îmbrăţişarea islamului de către doi puternici eroi din Mecca: Hamza bin Abdul-Muttalib şi Omar bin al-Khattab.

Utaiba bin Abu Lahab l-a abordat odată pe Profet , strigându-i sfidător şi cu mare obrăznicie: Nu cred în „Pe steaua care apune” 53:1 şi în „Apoi s-a apropiat şi a coborât mai jos” 53:8, cu alte cuvinte: nu cred în nimic din ceea ce scrie în Coran. A început apoi să-l lovească pe Profet la întâmplare şi, cu mare violenţă, i-a rupt cămaşa şi l-a scuipat în faţă, dar saliva nu a atins faţa Profetului .

Atunci Trimisul lui Allah a invocat mânia lui Allah asupra lui Utaiba şi a implorat:

O, Allah! Pune-l pe unul dintre câinii Tăi pe el.

Allah a ascultat rugămintea lui Muhammad şi s-a întâmplat astfel:

Odată, Utaiba şi câţiva din compatrioţii săi au călătorit în vechea Sirie şi s-au oprit la az-Zarqa. Acolo, un leu s-a apropiat de grup, spre spaima lui Utaiba, care imediat şi-a adus aminte de cuvintele de implorare ale lui Muhammad şi a spus:

Vai de fratele meu! Leul ăsta cu siguranţă mă va sfâşia precum s-a rugat Muhammad. Într-adevăr, m-a ucis aici, în timp ce el este în Mecca.

Chiar atunci, leul a sărit ca un fulger, l-a înfăşcat pe Utaiba dintre oamenii săi şi i-a zdrobit capul.

Se mai povesteşte că un idolatru din tribul Quraiş, Uqba bin Abu Mu’ait, a călcat cu piciorul gâtul Profetului în timp ce acesta se prosterna în rugăciune, până ce acestuia i-au ieşit ochii din cap.

Ibn Ishaq relatează mai multe detalii ce atestă intenţiile bine înrădăcinate ale tiranilor de a-l ucide pe Profet . Abu Jahl, vechiul duşman al islamului, s-a adresat odată câtorva dintre complicii săi:

O, oameni din tribul Quraiş! Se pare că Muhammad este hotărât să ne învinovăţească pentru religia noastră, umilindu-ne strămoşii, discreditându-ne felul de viaţă şi înmulţindu-ne zeii. Îl am ca martor pe zeul nostru că voi lua o piatră foarte grea şi o voi arunca în capul lui Muhammad când acesta se prosternează în rugăciune, ca să vă scap de el odată pentru totdeauna. Nu mi-e frică de ce ar putea să-mi facă neamul Abd Munaf.

Nefericita adunare i-a susţinut planul şi l-a încurajat să-şi ducă fapta la îndeplinire.

În dimineaţa zilei următoare, Abu Jahl pândea întins pe pământ, aşteptând ca Trimisul lui Allah să vină la rugăciune. Cei din tribul Quraiş erau în sala de adunare şi aşteptau veştile. Când Profetul s-a prosternat în rugăciune, Abu Jahl a pornit spre el cu o piatră mare, pentru a-şi duce la îndeplinire intenţia păcătoasă. Nici nu s-a apropiat bine de Profet , pentru că de îndată s-a retras, cu faţa palidă, tremurând, cu mâinile întinse şi piatra rostogolindu-se într-o parte. Atunci, oamenii care priveau scena s-au repezit la el, întrebându-l ce se întâmplase. El a răspuns: Când m-am apropiat, o cămilă uriaşă cu trăsături neobişnuite şi dinţi înfricoşători m-a împiedicat să înaintez şi aproape că m-a sfâşiat.

Ibn Ishaq a relatat că Profetul a spus: Era îngerul Gavriil, iar dacă Abu Jahl s-ar fi apropiat mai mult, acesta l-ar fi omorât.

Chiar şi aşa, tiranii quraişi nu s-au lăsat convinşi. Dimpotrivă, ideea de a-l ucide pe Profet stăruia încă în inimile lor nelegiuite. Sub conducerea lui Abdullah bin Amr bin al-As, câţiva quraişi stăteau într-un loc numit al-Hijr şi se plângeau că fuseseră prea răbdători cu Profetul când acesta a apărut pe neaşteptate să-şi facă ocolul obişnuit. Ei au început să murmure cuvinte sarcastice, făcându-i cu ochiul, însă el a păstrat tăcerea în primele două ture ale ocolului. La a treia tură s-a oprit şi s-a adresat necredincioşilor, spunând:

O, popor quraiş! Fiţi atenţi! Jur pe Allah, în a cărui Mână îmi este sufletul, că într-o zi veţi fi măcelăriţi în bucăţi.

De îndată ce Profetul şi-a încheiat vorba, ei toţi s-au ridicat înfricoşaţi şi au trecut la un nou stil de exprimare, din care se observa frica şi chiar spaima, încercând să-i potolească mânia şi să-l consoleze, spunând:

Poţi să pleci, Abu Qasim, fiindcă niciodată n-ai dat dovadă de prostie.

Urua bin Az-Zubair povestea:

L-am rugat pe Abdullah bin Amr bin Al-As să-mi spună care a fost cel mai urât lucru pe care păgânii l-au făcut Profetului .

El a spus: În timp ce Profetul  se ruga în al-Hijr din al-Ka’ba, Uqba bin Al-Mu’ait a venit şi şi-a înfăşurat veşmântul în jurul gâtului Profetului , strângându-l cu violenţă.

Abu Bakr a venit şi l-a apucat de umăr, împingându-l de lângă Profet şi i-a spus:

Vrei să omori un om doar pentru că spune: Domnul meu este Allah?

***

= VA URMA =