203

Hudhaifa şi Abu Huraira au relatat că ei au auzit că Trimisul lui Allah va aduna omenirea şi credincioşii vor sta în picioare până când Raiul va fi adus aproape de ei.

Apoi ei vor merge la Adam (pacea fie asupra sa) şi vor zice:

Tată, cere ca Raiul să se deschidă pentru noi, dar el va răspunde: Ce altceva în afară de păcatul tatălui vostru v-a izgonit din Rai? Nu sunt eu acela care pot să cer asta, mergeţi la fiul meu Avraam, prietenul lui Allah.

Dar Avraam (pacea fie asupra sa) va zice:

Eu nu pot să fac asta, căci am fost doar un prieten şi cu foarte multă vreme în urmă: duceţi-vă la Moise căci lui i-a vorbit Allah.

Ei vor merge atunci la Moise (pacea fie asupra sa) dar el va zice:

Nu sunt eu acela ce poate face asta; mergeţi la Iisus, cuvântul şi spiritul lui Allah.

Iisus (pacea fie asupra sa) va spune:

Nu sunt eu cel ce poate face asta, aşa că ei vor merge la Muhammad şi el se va ridica şi va primi îngăduinţa.

Credinţa şi legăturile de prietenie vor fi trimise să stea de-o parte şi de alta a Căii, la dreapta şi la stânga, iar primul dintre voi va trece ca fulgerul, spunând că a pătruns; voi, pentru care mi-aş da pe tatăl şi pe mama mea drept răscumpărare, ce se poate asemăna cu mişcarea fulgerului?

Şi au primit răspunsul:

Nu aţi văzut cum se duce şi vine fulgerul, ca şi o clipită din ochi? Apoi, ca şi adierea vântului, ca şi zborul unei păsări sau fuga oamenilor ale căror fapte îi pun pe fugă, Proorocul vostru stă pe Cale şi spune, o, Doamne al meu, păzeşte, păzeşte, până ce faptele oamenilor vor fi aşa slabe încât ei abia se vor putea târî. Pe ambele părţi ale Căii vor fi atârnate cârlige de carne cu trei dinţi, care la poruncă îi vor apuca pe cei asupra cărora primesc poruncă; unii dintre ei vor fi sfâşiaţi, dar vor scăpa, însă ceilalţi vor fi aruncaţi în Iad, claie peste grămadă.

Pe Cel în mâna Căruia se află sufletul lui Abu Huraira, groapa lui Jahannam se află la o distanţă de 70 de ani în adâncime.

204

Abu Khubaib a relatat:

Abdullah ibn Zubair s-a pregătit să ia parte la bătălia de la Jamal, m-a chemat la el şi eu m-am dus lângă el. El a zis: Fiule, oricine va fi ucis astăzi este un răufăcător căruia i s-a făcut rău. Cred că astăzi voi fi o victimă a asupririi. Sunt foarte îngrijorat de datoriile mele. Crezi că va mai rămâne ceva din averea noastră, după ce vor fi plătite datoriile? Fiule, vindem bunurile noastre şi achităm datoriile. Dacă ar mai rămâne ceva după achitarea datoriilor: el a făcut un testament să lase o treime din suma rămasă fiecăruia dintre cei trei fraţi ai săi (ai lui Zubair). După care mi-a tot explicat că sunt datoriile sale şi a zis: Fiule, în cazul în care nu poţi plăti vreo parte a datoriilor mele, imploră-L pe Stăpânul meu să-ţi dea ajutor. Pe Allah, n-am înţeles ce voia să spună şi l-am întrebat: Tată, cine este Stăpânul tău? El a zis: Allah. Şi oricând am întâmpinat vreo problemă în a-i achita datoriile, m-am rugat: O, Stăpân al lui Zubair, achită-i datoria; şi El a achitat-o. Zubair a fost martirizat. El nu a lăsat nici un ban, dar a lăsat nişte pământuri, unul dintre ele în Ghabah, unsprezece case în Medina, două în Basra, una în Kufa şi una în Egipt. Pricina pentru care fusese atât de îndatorat a fost că dacă cineva venea la el şi îl ruga să ţină vreun bun al său în păstrare, Zubair refuza, de teamă că acesta s-ar putea pierde, dar îl considera drept un împrumut. El nu a acceptat niciodată vreo funcţie de conducere, ci a luptat împreună cu Trimisul lui Allah şi Abu Bakr, Umar şi Uthman.

Eu am pregătit o listă a datoriilor sale care se ridicau la două milioane două sute de mii. Hakim ibn Hizam a venit la mine şi mi-a zis: nepoate, la cât se ridică datoria fratelui meu? Dar eu am ascuns adevărul şi am zis: O sută de mii. Hakim a zis: Nu cred că bunurile tale vor fi de ajuns pentru plata datoriilor. Eu am zis: Ce-ai crede tu dacă ţi-aş spune că suma este, de fapt, 2.200.000? El a zis: N-aş crede că nu ai fi în stare să achiţi datoriile. Dcaă nu ai posibilitatea să achiţi datoriile, să-mi ceri ajutor.

Zubair a cumpărat pământul din Ghabah pentru suma de 170.000 l-a vândut cu 1.600.000 şi a declarat că oricine avea vreo pretenţie asupra lui Zubair să-l caute în Ghabah. Abdullah ibn Ja’far a venit la el şi a zis: Zubair îmi datora 400.000, dar dacă vrei, pot să iert datoria. Abdullah a zis: Nu. Ibn Ja’far a zis: Dacă doreşti o amânare, eu pot să amân recuperarea datoriei. Abdullah a zis: Nu. Atunci ibn Ja’far a zis: În cazul acesta, măsoară-mi o parcelă. Abdullah a însemnat o parcelă. Astfel, el a vândut pământul şi a plătit datoriile tatălui său. Din pământ au mai rămas patru sahmi şi jumătate (adică şaisprezecimi). Apoi, el l-a vizitat pe Mu’awwiya, la care în acel moment se aflau şi Amr bin Osman, Munzir ibn Zubair şi Ibn Zum’a. Mu’awwiya a zis: Ce preţ ai pus pe pământul din Ghabah? El a zis: 100.000 pentru un sahm (o şaisprezecime). Mu’awwiya a întrebat: Cât a mai rămas din el? Abdullah a zis: patru sahmi şi jumătate. Munzir ibn Zubair a zis: Eu cumpăr un sahm cu 100.000. Amr bin Osman a zis: Şi eu iau un sahm cu 100.000. Ibn Zam’a a spus: Iar eu cumpăr tot un sahm cu 100.000. Atunci Mu’awwiya a întrebat: Cât a mai rămas acum din pământ? Abdullah a zis: Un sahm şi jumătate. Mu’awwiyah a zis: Îl iau eu cu 150.000. Mai târziu, Abdullah ibn Ja’far i-a vândut lui Mu’awwiya partea sa, cu 600.000.

După ce Abdullah ibn Zubair s-a eliberat de responsabilitatea achitării datoriilor, moştenitorii lui Zubair i-au zis: Acum împarte moştenirea între noi. El a zis: Voi face acest lucru numai după ce anunţ, în patru ocazii succesive, pelerinajul. Cel care are vreo pretenţie faţă de Zubair să vină la noi şi o vom achita. După ce a făcut această declaraţie în patru rânduri, a împărţit ce a rămas între moştenitorii lui Zubair, potrivit testamentului său.

Zubair a avut patru neveste.

Fiecare a primit câte un 1.200.000.

Asfel întreaga avere a lui Zubair s-a ridicat la 50.200.000.