Mătasea

***

Purtarea veşmintelor din mătase considerată a fi permisă

Printre semnele Zilei de Apoi se numără şi folosirea păturilor făcute din mătase roşie şi veşmintelor din mătase fină sau din brocart şi catifea de către bărbaţi, purtare ce a fost interzisă de Trimisul lui Allah .

Diferenţa dintre un credincios şi un necredincios este că primul trăieşte pentru atingerea idealurilor înalte care în Ziua de Apoi îi vor aduce mântuire şi răsplată. Credinciosul îndură în această lume numai pentru a obţine mulţumirea lui Allah. Pentru un credincios, lumea, cu tot ce se află în ea, îi oferă posibilitatea de a-şi dovedi credinţa în faţa Stăpânului său. Aşadar, lumea pământească îi aduce omului grele responsabilităţi şi nu trebuie privită ca fiind un teren de vânătoare pentru plăcerile lumeşti. Un necredincios nu crede în Lumea de Apoi, în responsabilitatea pe care o are în faţa lui Allah, în răsplata pe care o va primi în lumea cealaltă pentru faptele bune şi în pedeapsa pentru cele rele. Pentru un astfel de om viaţa lumească reprezintă sfârşitul existenţei sale. De aceea, îşi petrece zilele bucurându-se doar de bogăţiile şi de plăcerile lumii materialiste. Îşi cheltuieşte cea mai mare parte a averii ducând un trai ostentativ şi îşi etalează bogăţia purtând veşminte din mătase şi brocart şi folosind vesele din aur şi argint.

Un musulman care îşi trăieşte viaţa având credinţă în Lumea de Apoi nu va fi ademenit în aceste capcane lumeşti. El duce o viaţă simplă şi austeră, departe de orice fel de ostentaţii şi condiţii de lux.

Islamul a delimitat cu claritate condiţiile permise şi interzise ale obţinerii averii şi cheltuirii acesteia. Este de rău augur utilizarea unor obiecte de lux dintre care unele sunt inutile, iar altele primejdioase. În această categorie intră şi vesela din aur şi argint. Cheltuind pe astfel de lucruri ne risipim o parte din avere care ar putea fi folosită în mod fructuos pentru alte scopuri. Celor înstăriţi li se interzice să-şi risipească averea pe trivial  şi trebuie să găsească o cale de a o cheltui cu folos. Reducerea folosirii bunurilor de lux poate ajuta la depăşirea crizei existente între standardele de trai ale diverselor pături sociale, generând o atmosferă de armonie între oameni ce aparţin unor clase sociale diferite.

Atunci când lucrurile nu sunt folosite în scopul lor, ci pentru înfumurare şi glorie, pentru a-i impresiona pe alţii, o mare parte din venitul naţional al unei ţări e cheltuit în scopuri nepotrivite, lipsindu-i pe oameni de nevoile de bază.

Femeilor li se permite să poarte veşminte din mătase şi ornamente din argint şi aur.

Primul lucru la care un musulman trebuie să reflecteze este acela că averea pe care a strâns-o nu se datorează propriilor sale eforturi, ci bunăvoinţei lui Allah. Dacă un om face eforturi pentru a acumula avere, înseamnă că Domnul său a dorit să fie aşa. Dacă Allah nu l-ar binecuvânta cu un trup şi minte sănătoase, cu toate organele aflate într-o stare de funcţionare desăvârşită, cum ar putea să facă eforturi pentru a strânge avere? Doar Allah Preamăritul răsplăteşte strădania omului. Fără ajutorul şi favorurile Sale, eforturile acestuia nu vor avea nici un rezultat.

Acestea sunt lucruri pe care oamenii nu le neagă.

Din momentul în care o persoană îşi dă seama de aceste lucruri şi crede în ele cu toată inima, va privi averea acumulată ca pe un favor al Domnului său, nu ca o răsplată a propriilor eforturi sau ale familiei. Cu acest gând în minte, cheltuieşte pentru bunăstarea semenilor săi şi crede cu adevărat că Allah i-a dăruit posibilitatea de a-şi cheltui averea dăruită pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Persoana în cauză nu îi ajută pe cei săraci considerându-se un binefăcător, ci simte afecţiune şi dragoste pentru fraţii săi mai puţin favorizaţi, îi ajută la fel cum un om îşi ajută fratele şi îi acordă sprijinul înainte să i se ceară. Dacă averea este un favor al Bunului Allah, cum poate cineva să o risipească pe lucruri inutile? Un bun musulman nu-şi va cheltui averea pentru a trăi în lux, ci pentru a-şi ajuta semenii.