Complot

= XIV =

***

Tentative de a împiedica evoluţia islamului

Quraişii erau conştienţi de faptul că Muhammad nu putea fi împiedicat să-şi propage chemarea. Astfel, în încercarea disperată de a opri valul copleşitor al mişcării, au recurs la diverse mijloace meschine:

A. Umilirea, ridiculizarea, minciuna şi batjocura erau modalităţi ieftine care îi vizau pe noii convertiţi în general, şi pe Muhammad în particular, cu scopul de a le atrage disperarea şi de a le săbi avântul arzător al credinţei.

Ei îl învinuiau pe Trimisul lui Allah ori că era posedat de djinni, ori că era nebun:

Şi zic ei (meccanii): O, tu cel căruia i-a fost pogorât Coranul, tu eşti apucat. 15:6

sau un mincinos care practică vrăjitoria:

S-au mirat ei că le-a venit un prevenitor chiar dintre ei, iar necredincioşii au zis: Acesta este un vrăjitor mincinos! 38:4

Încercând să-i tulbure starea de echilibru şi fermitate, ochii lor îl priveau pe Muhammad  cu deplină ostilitate. Ei foloseau tot felul de termeni abuzivi, cum ar fi „nebunul”, „cel posedat de spiritul rău” şi aşa mai departe.

Aceia care nu cred aproape că te doboară cu privirile lor, când aud Îndemnarea, şi zic ei: El este smintit. 68:51

Printre primii convertiţi exista un grup de oameni care din nefericire nu aveau în spate nici un clan puternic care să-i sprijine. Aceste suflete nevinovate erau ridiculizate şi batjocorite tot timpul. Referindu-se la aceşti oameni, îngâmfaţii aristocraţi quraişi îl întrebau mereu pe Profet , cu ironie şi dispreţ:

Aceştia sunt cei pe care i-a binecuvântat Allah cu harul Său dintre noi? 6:53

Şi Allah a revelat în acelaşi verset:

Oare nu este Allah cel care-i cunoaşte cel mai bine pe cei mulţumitori?

Ticăloşii arabi dintre Quraiş râdeau de cei drepţi în numeroase feluri:

Râdeau pe ascuns de credinţa lor, simţindu-se mult superiori acestora.

Râdeau de ei în locurile publice, insultându-i sau făcându-le semne.

Îi atacau în propriile lor case.

Oriunde şi oricând îi vedeau, îi hărţuiau şi îi numeau: proştii care au rătăcit drumul.

În viaţa de Apoi toate aceste şiretlicuri şi minciuni vor fi demascate şi locurile se vor inversa.

Allah a revelat:

Cei ce sunt nelegiuţi au râs de cei care cred,

Iar când au trecut pe lângă ei, şi-au făcut semne,

Iar când s-au întors la familiile lor, s-au întors ei batjocorind,

Iar când i-au văzut pe ei, au zis: Aceştia sunt în rătăcire

Or ei nu au fost trimişi ca păzitori asupra lor

83:29-33

B. Denaturarea învăţăturilor lui Muhammad , provocarea de ambiguităţi, vehicularea propagandei mincinoase, măsluirea de declaraţii nefondate legate de doctrină, persoana şi caracterul său şi exagerarea în aşa mod încât să descurajeze orice intenţie de reflecţie logică a publicului. Referitor la Coran ei spuneau că:

Legende ale înaintaşilor sunt cele care le-au fost scrise şi ele îi sunt dictate lui dimineaţa şi seara 25:5

C. Nedreptatea a continuat fără încetare, întipărind în mintea oamenilor ideea că nu Coranul era Revelaţia adevărată:

Aceasta nu este decât o minciună pe care el a născocit-o şi în care l-a ajutat şi un alt neam 25:4

În asemenea circumstanţe, păcătoşii atribuiau musulmanilor tocmai acele intenţii şi acţiuni de care ei înşişi se făceau vinovaţi. Păgânii şi cei care erau ostili revelaţiei lui Allah şi islamului nu puteau înţelege cum de asemenea versete minunate erau revelate Profetului fără să fi fost învăţat de cineva şi susţineau că:

Îl învaţă pe el (Coranul) un om. 16:103

Ei au mai ridicat şi altă obiecţie nefondată şi superficială:

Ce este cu acest trimis care mănâncă bucate şi merge prin târguri? 25:7

Quraişii erau de o tristă ignoranţă şi greşeau în mod dureros, neputând pricepe cum de un învăţător al omenirii (aşa cum Muhammad pretindea a fi) le poate împărtăşi felul de a fi, se amestecă în viaţa lor, este la curent cu faptele lor şi împarte cu ei bucuriile şi tristeţile. Nobilul Coran a negat cu vehemenţă acuzaţiile şi afirmaţiile lor şi a explicat că vorbele Profetului sunt revelaţii ale Domnului. Natura şi conţinutul lor reprezintă o provocare îndrăzneaţă pentru cei care atribuie exprimărilor lui profetice o origine comună sau similară spasmelor mintale ale unui reformator visător, efuziunilor unui poet frenetic ori pălăvregelii incoerente a unui om nebun.

D. Compararea Coranului cu mitologia anticilor, cu scopul de a distrage atenţia oamenilor de la Cuvintele lui Allah. Odată, an-Nadr bin Harith s-a adresat quraişilor, astfel:

O, trib Quraiş!

Sunteţi martorii unui fenomen nemaiîntâlnit, faţă de care până acum v-aţi arătat neajutoraţi. Muhammad a crescut aici printre noi şi s-a dovedit a fi întotdeauna foarte îndatoritor, fiind tănărul cel mai cinstit şi mai demn de încredere. Oricum, mai târziu, când a ajuns la maturitate, a început să predice despre noua credinţă, străină societăţii voastre şi s-a împotrivit plăcerii voastre. Astfel, de la un timp aţi început să-l acuzaţi că ar fi vrăjitor sau ghicitor, poet sau chiar nebun. Jur pe Allah, că el nu este nimic din toate acestea. El nu este interesat să sufle în pumni ca magicienii, iar cuvintele lui nu sunt ale unui ghicitor. Nu este nici poet fiindcă mentalitatea sa nu e cea a unui palavragiu şi, cu siguranţă, nu-i nici nebun, deoarece nu s-a aflat niciodată că ar fi avut halucinaţii de vreun fel sau alte manifestări caracteristice nebunilor. O, popor Quraiş! Este într-adevăr o problemă serioasă şi vă sfătuiesc să vă revizuiţi atitudinea.

Se povesteşte că într-o etapă ulterioară, An-Nadr a plecat la Hira, unde s-a familiarizat cu tradiţiile regilor Persiei şi cu raţiunile unor oameni ca Rustum şi Asphandir, şi apoi s-a reîntors în Mecca. Aici stătea întotdeauna în umbra Profetului , la toate adunările pe care acesta le ţinea pentru a predica despre noua credinţă şi îi atenţiona pe oameni asupra mâniei lui Allah. An-Nadr îl urma făţiş pe Profet şi, la aceleaşi adunări, povestea lungi istorii despre oamenii lui din Persia. Apoi îşi încheia întotdeauna discursul, întrebând perfid dacă nu cumva l-a întrecut pe Muhammad .

Ibn Abbas relata că An-Nadr angaja cântăreţe, care prin melodiile şi farmecele lor fizice distrăgeau de la islam pe oricine se ataşa câtuşi de puţin de Profet .

În acest sens, Allah a revelat:

Dar printre oameni sunt şi unii care cumpără poveştile deşarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah. 31:6

Într-o nouă încercare de a-l abate pe Muhammad de la principiile lui, Quraişii l-au invitat să ajungă la un compromis şi i-au propus să cadă la învoială cu practicile lor preislamice, astfel încât el să renunţe parţial la religia lui şi politeiştii să facă acelaşi lucru.

Allah Preaînaltul spune:

Ei ar dori ca tu să fii binevoitor şi să fie şi ei binevoitori. 68:9

În relatarea lui Ibn Jarir şi at-Tabarani, idolatrii au propus ca timp de un an Muhammad să se închine la zeii lor şi ei să se închine Stăpânului lui, tot un an. Într-o altă relatare, ei au spus:

Dacă-i accepţi pe zeii noştri, ne vom închina şi noi la al tău.

Ibn Ishaq relata că al-Aswad bin al-Muttalib, al-Walid bin al-Mughira, Omayya bin Khalaf şi al-As bin Ua’il as-Sahmi, un grup de politeişti influenţi, l-au prins pe Profet în timp ce făcea ocolul Sfântului Sanctuar şi i-au propus să se închine la ceea ce se închinau şi ei, astfel încât, după părerea lor, ambele părţi să ajungă la un numitor comun. Ei au adăugat: Dacă Domnul pe care-l venerezi tu se va dovedi a fi mai bun decât ai noştri, atunci va fi cu atât mai bine pentru noi, dar dacă zeii noştri se dovedesc a fi mai buni decât Dumnezeul tău atunci tu vei avea de câştigat din asta.

Allah Preaînaltul a revelat următorul capitol:

Spune, O, voi, necredincioşi!

Eu nu ador ceea ce adoraţi,

Şi nici voi nu adoraţi ceea ce ador eu.

Nici adorarea mea nu este asemeni adorării voastre,

Şi nici adorarea voastră nu este asemenea adorării mele!

Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!

109

***

= VA URMA =