Noua religie

= XIII =

***

Strigarea Adevărului şi reacţia politeiştilor

Vocea Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a continuat să răsune în Mecca până când următorul verset a fost dezvăluit:

Vesteşte, dară, limpede ceea ce ţi se porunceşte şi nu-i băga în seamă pe politeişti. 15:94

El  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a început atunci să discrediteze practicile superstiţioase ale idolatriei, dezvăluind realitatea inutilă şi neputinţa absolută a acesteia, prin dovezi concrete că idolatria este o falsitate evidentă.

Meccanii s-au manifestat cu furie şi dezaprobare. Cuvintele lui Muhammad au fost ca o lovitură de trăznet care a zdruncinat până la temelie viaţa religioasă îndelung respectată a meccanilor. Cu mare greutate suportau să audă pe cineva atacându-i pe politeişti ori criticându-i pe cei rătăciţi. Ei au început să-şi unească forţele pentru a-şi rezolva problema, adică pentru a înăbuşi revoluţia care se extindea cu paşi repezi şi pentru a da o lovitură decisivă adepţilor ei, înainte ca aceasta să le devoreze şi să le zdrobească tradiţiile consacrate şi moştenirea străveche. Meccanii aveau convingerea că negarea oricărei divinităţi, cu excepţia lui Allah şi credinţa în Mesajul divin şi în Viaţa de Apoi, sunt interpretate în termeni de supunere completă şi angajament absolut, ceea ce nu le oferea nici cea mai mică posibilitate de a pretinde autoritate asupra arabilor şi asupra averilor acestora, ca până acum, fără a mai aminti de autoritatea asupra supuşilor; se pretindea ca supremaţia religioasă de dinainte de islam şi liberul arbitru în religie să nu se mai practice, dorinţele lor fiind de acum subordonate dorinţelor lui Allah şi ale Mesagerului Său şi, în ultima instanţă, ei vor trebui să se abţină de la a-i mai nedreptăţi pe cei acuzaţi de slăbiciune şi de a mai săvârşi păcate grave în viaţa lor cotidiană iar toate privilegiile: anulate. Ei erau deja conştienţi de aceste semnificaţii şi de aceea sufletele lor nu consimţeau să accepte această poziiţie umilitoare, nu atât din motive legate de putere, cât pentru că simţeau că se atentează la demnitatea şi onoarea lor. Însă omul voieşte mai degrabă să păcătuiască înainte 75:5.

Arabii preislamici cunoşteau toate aceste consecinţe, dar nu îşi puteau permite să ia atitudine faţă de omul cinstit şi corect care reprezenta un model de bune maniere şi valori umane. Nu mai cunoscuseră un asemenea exemplu în toată istoria poporului şi a strămoşilor lor.

Ce puteau să facă?

Erau dezorientaţi şi aveau toate motivele să fie aşa.

După deliberări îndelungi, au ajuns la singura soluţie disponibilă şi anume, să ia legătura cu unchiul Mesagerului, Abu Talib, căruia să-i ceară să intervină, sfătuindu-l pe nepotul său să-şi înceteze activităţile. Pentru a da o mai mare notă de seriozitate şi onestitate cererilor, au hotărât să atingă cea mai sensibilă coardă a vieţii arabe: mândria strămoşească. Ei s-au adresat lui Abu Talib în felul următor:

O, Abu Talib! Nepotul tău blesteamă zeii, caută greşeli în felul nostru de viaţă, îşi bate joc de religia noastră şi-i umileşte pe strămoşii noştri. Ori îl opreşti tu, ori ne laşi pe noi să punem mâna pe el, pentru că nici tu, nici noi nu ne înţelegem cu el, şi noi te vom scăpa de el.

Abu Talib a încercat printr-un răspuns politicos să le potolească mânia. Oricum, Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi-a continuat calea, propovăduind religia lui Allah şi chemându-i pe oameni să i se alăture, nepăsător faţă de toate încercările lor disperate şi de intenţiile lor răuvoitoare.

Un consiliu consultativ pentru a-i priva pe pelerini de Chemarea lui Muhammad

În acele zile, tribul Quraiş avea o altă preocupare serioasă. Proclamarea Chemării data doar de câteva luni şi sezonul Pelerinajului era foarte aproape. Quraişii ştiau că delegaţii arabi trebuiau să sosească în scurt timp. Ei au căzut de acord că trebuia găsită o modalitate care să-i împiedice pe arabii pelerini să afle despre noua credinţă propovăduită de Muhammad. Atunci au mers să-l caute pe al-Walid bin al-Mughira pentru a se consulta în această problemă. Al-Walid i-a invitat să adopte o decizie care să se bucure de aprobarea tuturor. Ei erau însă nehotărâţi. Unii au sugerat ca Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) să fie descris ca un ghicitor, dar această sugestie a fost respinsă pe motiv că vorbele lui erau înţelese. Alţii au propus să fie denumit nebun, posedat de demoni, dar şi această idee a fost respinsă, pentru că nu fuseseră descoperite manifestări caracteristice acestei stări de spirit, după cum pretindeau ei. „De ce nu spunem despre el că este poet?” au spus unii. Nici aici nu au ajuns la un punct comun, sub pretextul că vocabularul său era total în afara lexiconului poetic. „Bine, atunci, hai să-l acuzăm că practică magia”, a sunat a patra sugestie. Şi de data asta, al-Walid s-a împotrivit, spunând că era ştiut faptul că Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) nu s-a implicat niciodată în practica suflatului în pumni şi a admis că vorbirea lui era plăcută. Totuşi, el a considerat că vrăjitoria era cea mai plauzibilă acuzaţie pe care i-o puteau aduce lui Muhammad. Păcătoasa adunare a aprobat această opinie şi a consimţit la propagarea unei formule unanime, în sensul că Muhammad era un magician atât de puternic şi de stăpân pe arta sa, încât putea despărţi cu uşurinţă pe tată de fiu, pe frate de soră, pe soţ de soţia lui şi pe un ins de clanul său.

În acest sens, este demn de menţionat faptul că Allah a revelat numeroase versete cu privire la al-Walid şi la metoda perfidă cu care avea de gând să-i manipuleze pe oamenii ce erau aşteptaţi să sosească la Mecca pentru pelerinaj.

Allah spune:

El a cugetat şi a hotărât

Şi omorât să fie! După cum el a hotărât!

Omorât să fie! După cum el a hotărât!

Apoi el a mai cugetat,

Apoi s-a posomorât şi s-a încruntat,

Apoi s-a întors şi s-a arătat trufaş,

Şi a zis: Aceasta nu este decât vrăjitorie care se învaţă!

Aceasta nu este decât vorba unui om.

74:18-25

Abu Lahab, cel mai ticălos dintre ei, era duşmanul declarat al islamului şi al lui Muhammad. El păşea în urma Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi striga:

O, oameni, nu-l ascultaţi, fiindcă este un mincinos, este un nelegiuit.

În pofida acestor lucruri, Muhammad a reuşit să producă agitaţie în întreaga regiune şi chiar să convingă câţiva oameni să-i accepte Chemarea.

***

= VA URMA =

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s