Abu Huraira a relatat că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând:
Vântul este mila lui Allah. Uneori vântul poartă mila Sa alteori, pedeapsa Lui. Când aveţi parte de el, nu-l ocărâţi, ci rugaţi-vă lui Allah să fie un vânt bun; şi căutaţi adăpost la Allah de răutatea lui.
1758
Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah a interzis să ne punem mâna în şold în timpul rugăciunii.
1759
Aişa a relatat că l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând:
Nu se face rugăciunea când se serveşte mâncarea sau când cineva simte nevoia să se uşureze.
1760
Anas a povestit că Trimisul lui Allah a zis:
Cum se face că oamenii îşi ridică ochii spre cer în timpul rugăciunii? El a accentuat şi a adăugat: Oamenii să se înfrâneze de la a-şi ridica privirea spre cer când se roagă, altfel vederea lor va fi negreşit furată.
1761
Aişa a relatat:
L-am întrebat pe Trimisul lui Allah despre privirile rătăcite, în timpul rugăciunii.
El a răspuns: Aceasta este ceea ce fură diavolul din rugăciunea unui slujitor.
1762
Anas a relatat:
Trimisul lui Allah mi-a zis:
Fereşte-te să priveşti împrejur, în rugăciune, căci privirea rătăcită în rugăciune este o pricină de distrugere. Dacă nu ai încotro, atunci este îngăduită în rugăciunile de bunăvoie şi nu în cele obligatorii.
1763
Abu Marthad Kanaz ibn Hussain a relatat că l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând:
Nu şedeţi pe morminte şi nu vă rugaţi cu faţa către ele.
1765
Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah a zis:
După ce se recită iqama, nu mai este altă rugăciune afară de rugăciunea poruncită.
1766
Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah a zis:
Nu dedicaţi noaptea de vineri dintre toate nopţile ca să staţi treji în rugăciune şi nu dedicaţi vinerea dintre toate zilele pentru post, ci numai acela dintre voi poate posti care s-a obişnuit aşa.
1767
Abu Huraira a relatat că l-a auzit pe Trimisul lui Allah :
Să nu postiţi vinerea, ci postiţi o zi înainte sau după (împreună cu această zi).
1768
Muhammad ibn Abbad a relatat:
L-am întrebat pe Jabir: A interzis Trimisul lui Allah să se postească vinerea?
El a zis: Da.
1769
Juwairia bint Harith a relatat că Trimisul lui Allah a venit la ea în vizită vineri, iar ea ţinea post. El a întrebat-o: Ai ţinut post ieri? Ea a răspuns că nu. El
a întrebat: Ai de gând să ţii post mâine? Ea a răspuns că nu. El
a zis: Atunci, renunţă la postul tău de azi.
1770
Abu Huraira şi Aişa au povestit că Trimisul lui Allah a interzis să ţinem post de bunăvoie, mai mult de o zi (încontinuu).
1771
Ibn Umar a relatat că Trimisul lui Allah a interzis să ţinem post mai mult de o zi. Însoţitorii lui au zis: Dar tu faci astfel. El
a răspuns: Eu nu sunt ca voi. Mie mi se dă să mănânc şi să beau.
1772
Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah a zis:
Este mai bine pentru cineva să stea pe cărbuni încinşi, care să-i ardă hainele şi să-i pârlească pielea, decât să şadă pe un mormânt.
1773
Jabir a relatat că Trimisul lui Allah a interzis ca mormintele să fie tencuite, ori ca oamenii să şadă pe ele, ori ca peste ele să se înalţe o clădire.