= Rumi =
1
Auzi cum naiu-n cântec povestea lui – şi-o spune!
De jalea despărţirii, cum alta nu-i – el spune:
2
„De când am fost din trestii tăiat, le-ascult chemarea.
Bărbatul şi femeia îmi jeluiesc plânsoarea.”
3
„Vreau inimi sfâşiate de gheara despărţirii,
pe rând să le dezvălui durerile tânjirii.”
4
„Cui i-a fost dat departe de matca lui să stea,
râvneşte doar la clipa unirii lui cu ea.”
5
„Eu tuturor ştiut-am durerea-mi a le-o zice,
tovarăş cu cei jalnici dar şi cu cei ferice.”
6
„Aşa cum i-a fost crezul mi-a fost omul fârtat,
dar taina din adâncu-mi s-o afle n-a-ncercat.”
7
„Deşi întreaga-mi taină în plânsul-mi se ascunde,
nu-i ochi şi nici ureche să ştie-a o pătrunde.”
8
„Nu-i trupul pentru suflet un văl, nici pentru corp.
nu-i duhul văl, dar dacă vrei duh să vezi, eşti orb.”
9
„Un foc e acest geamăt de nai şi nu o boare,
şi piară cel ce focu-n adâncul lui nu-l are!
10
„E flacăra iubirii ce-n miez de nai se-ascunde.
De fierberea iubirii tot vinul se pătrunde.”
11
„Tovarăş ţi-este naiul departe de Cel drag,
şi viersu-i rupe vălul, dând tainele-n vileag.”
12
„Să fii precum e naiul, şi leacul şi otrava – au cine-a mai văzut?
Să fii şi-ndrăgostitul şi să-i auzi voroava – au cine-a mai văzut?”
13
„De-nsângerata Cale-a iubirii naiul spune,
şi deapănă-o poveste, a dragostei nebune.”
14
„Doar de-ţi pierzi rostul minţii afla-vei Rostul viu.
Urechea este-al limbii unicul muşteriu.”
15
„Trec zilele, când sufăr, pe lângă timp, duium,
căci ziua şi durerea-s tovarăşe de drum.”
16
„Şi vremii care trece, îi spun: =Te du, n-am teamă!=
Dar Tu rămâi! Cu tine, o, nimeni nu-i de-o seamă!”
17
„Doar cine nu e peşte, sătul de apă.
Prea lungă-i ziua pentru cel ce de foame crapă.”
18
„Pe-un înţelept nu-l poate pricepe un novice.
Deci scurt la vorbă fi-voi şi-adio îi voi zice.”
***
Iubirea pentru Dumnezeu
I
23
Slăvite fii, iubire! O lume te adastă.
Eşti vraciul ce ne scapă de orişice năpastă.
24
O, leac al îngâmfării şi poftei de renume!
Eşti Platon şi Galenos, meniţi să ne îndrume.
25
Doar prin iubire-ajuns-a un trup de lut la cer
şi-a prins să dănţuiască şi muntele stingher.
26
Iubirea îmbătat-a-atunci muntele Sinai.
L-a fulgerat pe Moise, lăsându-l fără grai.
27
De m-aş lipi de gura celui asemenea mie,
aş da-n vileag, ca naiul, ce-i voie să se ştie.
28
Cel despărţit de cel ce asemenea lui cuvântă.
rămâne mut chiar dacă întreg lăuntru-i cântă.
29
Când piere trandafirul şi când grădina moare
nu mai auzi cum cântă nici o privighetoare.
30
Iubitul este totul şi-n văl cel ce iubeşte.
E viu doar îndrăgostitul şi-i mort cel ce-ndrăgeşte.
31
Când dragostei divine de-ndrăgostit nu-i pasă,
el e ca zburătoarea fără de-aripi rămasă.
32
Cum să-nţeleg în juru-mi al lumii vălmăşag,
de nu răzbate-n juru-mi lumina Celui Drag?
33
Iubirea vrea ca vorba-i să fie cunoscută.
De ce rămâne oare atunci oglinda mută?
34
Ştii tu de ce oglinda-ţi nu este vorbăreaţă?
E pentru că nu-i cureţi rugina de pe faţă.
II
110
Ce simte îndrăgostitul nu simte orişicine:
Iubirea-i astrolabul misterelor divine.
111
Iubirea dacă vine de-aici sau din cea lume,
spre-aceasta, pân-la urmă, menită-i să ne-ndrume.
112
Deşi despre iubire-am spus tot ce se cuvine:
când o simţii, de cele ce-am spus mi-a fost ruşine.
113
Deşi numai cuvântul aduce limpezire,
mai limpede-i iubirea cuprinsă de amuţire.
114
Când pana se grăbeşte să scrie fără frică,
de-ajunge la iubire, pe sine se despică.
115
În faţa ei, raţiunea-i ca-n smârcuri o mârţoagă,
iubirea-i doar în stare iubirea s-o-nţeleagă.
116
Vezi, soarele e însuşi a soarelui dovadă.
Să nu-şi întoarcă faţa cel care vrea s-o vadă.
117
Şi umbra dac-ajunge alt martor să devină,
doar Soarele e cel ce-i dă duhului lumină.
Islamica Republică 